„Dreptul 

este ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat, care au ca scop

organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-
un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului
şi justiţiei sociale”. - .Popa N. „Teoria generală a dreptului”, Bucureşti 1996.

 ORIGINEA PRINCIPIILOR DREPTULUI

 NOŢIUNEA PRINCIPIILOR FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI
 PREZENTAREA ANALITICĂ A PRINCIPIILOR GENERALE ALE DREPTULUI

ORIGINEA PRINCIPIILOR DREPTULUI

Cautarea si explicarea originii principiilor dreptului a constituit o preocupare permanenta

pentru scolile si curentele de gandire juridica. In fapt, problema s-a confundat de cele mai
multe ori cu explicarea si interpretarea fenomenului juridic ca atare, cu descifrarea pozitiei
sale in sistemul legaturilor dintre oameni. Asa cum am vazut, in constiinta primelor
formatiuni sociale normele apar ca porunci divine impuse oamenilor. 'Nimeni nu stie de unde
vin legile; ele sunt vesnice' scria Sofocle in Antigona.

Scoala dreptului natural gaseste in ratiunea umana izvorul constant si general al principiilor
juridice. Ele sunt imuabile, valabile pentru orice timp si orice loc.

In general, se poate remarca faptul ca indiferent daca a fost vorba de orientarile pozitiviste,
jusnaturaliste sau istorice, justificarea fundamentului dreptului, a principiilor sale generale,
calauzitoare, s-a facut plecandu-se de la considerarea dreptului ca instrument al asigurarii
libertatii si egalitatii oamenilor in raporturile dintre ei sau in raporturile lor cu statul,
independent de variatiile istorice in care s-au configurat instrumentele juridice de garantare si
realizare practica a libertatii si egalitatii. Principiile generale de drept sunt prescriptiile
fundametale care canalizeaza crearea dreptului si aplicarea sa. Ele sunt strabatute de
o dubla dialectica – externa si interna. Dialectica externa priveste dependenta
principiilor de ansamblul conditiilor sociale, de structura societatii in ansamblu. O
privire generala asupra evolutiei sistemelor de drept si a principiilor conducatoare ne
indica faptul ca ritmul transformarii acestora este, in general lent Dialectica interna a
principiilor dreptului priveste ansamblul legaturilor interne caracterstice sistemului
juridic, interferentele partilor sale componente.

In privinta utilitatii practice  a studiului principiilor generale ale dreptului, problema

merita atentie cel putin din doua unghiuri: a) Principiile dreptului traseaza linia
directoare pentru sistemul juridic. Fara ele dreptul n-ar putea fi conceput. In acest
sens, principiile de drept exercita o actiune constructiva, ele orienteaza activitatea
legiuitorului; b) Principiile generale au rol si in administrarea justitiei. Cei insarcinati
cu aplicarea dreptului, trebuie sa cunoasca nu numai 'litera' legii, ci si 'spiritul' sau,
iar principiile de drept alcatuiesc chiar 'spiritul legii'. Omul de drept trebuie sa
constate nu numai 'pozitivitatea' legii, el trebuie sa-si explice si ratiunea existentei
sale sociale, suportul social al dreptului, legatura sa cu valorile sociale.
NOȚIUNEA PRINCIPIILOR FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI

Principiile de drept sunt ideile conducatoare ale conținutului tuturor normelor juridice. Ele au
atat un rol constructiv cat si unul valorizator pentru sistemul de drept, in sensul ca ele cuprind
cerintele obiective ale societatii, cerinte cu manifestari specifice in procesul de constituire a
dreptului si in procesul de realizare a sa. Rolul constructiv al principiilor dreptului este
subliniat in relatia specifica momentului creerii dreptului; acest moment este marcat atat de
influenta traditiei cat si a inovatiei. Traditia, in planul tehnicii juridice, propune vechile sale
modele, urmare a unui respectabil proces de acumulare, iar inovatia tinde sa impuna alte
modele, adecvate necesitatilor momentului in care se realizeaza reglementarea. In acest
sens 'principiile generale ale unui  sistem constituie ansamblul propozitiilor directoare carora
le sunt subordonate atat structura cat si dezvoltarea sistemului'

Cuvantul principiu vine de la latinescul principium, care inseamna inceput, obarsie, avand si

sensul de element fundamental. Orice principiu este deci un inceput in plan ideal; el poate fi,
de asemenea, o sursa, o cauza de actiune.

Un principiu se poate prezenta sub diferite forme: axiome, deductii, dar in special
ca o generalizare de fapte experimentale. Atunci cand generalizarea acopera o
totalitate a acestor fapte experimentale, suntem in prezenta unui principiu general.
Existenta unor principii directoare se impune ca necesara

Un principiu general de drept este rezultatul unei experiente sociale si o reflectare a

unor cerinte obiective ale evolutiei societatii, ale convietuirii sociale, ale asigurarii
acelui echilibru necesar intre drepturile unora si obligatiile altora. Pentru intelegerea
principiilor de drept este utila departajarea lor de concepte, de norme si de axiome
juridice.

a) Exista o anumita corelatie intre principiile fundametale ale dreptului (care

se constituie in spiritul ideii de justitie si care exprima elementele de continut cele
mai importante ale dreptului) si categoriile si conceptele juridice. Aceasta corelatie
consta in aceea ca, conceptele si categoriile juridice servesc ca elemente de mijlocire
pentru principiile fundamentale ale dreptului, iar acestea, la randul lor, dau continut
concret categoriilor juridice.

Unitatea gandirii juridice nu poate fi inteleasa decat in diversitatea categoriilor si

conceptelor sale. Acestea apar ca adevarate puncte nodale ale teoriei dreptului.
Constituirea categoriilor si conceptelor dreptului se bazeaza pe un act de evaluare a
actiunilor umane in raport cu sistemul juridic instituit. Aprecierea, evaluarea
actiunilor umane din punctul de vedere al criteriilor juridice, presupune existenta
unui sistem de idealuri, principii si norme. Prin intermediul categoriilor si conceptelor
juridice (spre exemplu, patrimoniul, cetatenia, subiectul de drept etc.) juristul va
proceda la stabilirea naturii juridice a unui fenomen.

Reprezentand parti in structura in dezvoltare a gandirii juridice, categoriile dreptului

sunt preluate de la un sistem juridic la altul, fiind valabile atata timp cat exista
relatiile sociale pe care le sintetizeaza.
In aceasta lumina, rolul principiilor generale este tocmai acela de a pune de acord
sistemul juridic cu schimbarile sociale, proces in cadrul caruia conceptele si
categoriile juridice dau principiilor continut concret, le asigura functionalitatea.

b) Principiile generale de drept se delimiteaza de normele pozitive ale dreptului.

Dreptul este prin definitie o ordine normativa, dispunand de forme de realizare cu
totul specifice fata de toate celelalte norme sociale.

In general, normele sociale sunt principiile cele mai simple care reglementeaza
relatiile dintre oameni. Normele juridice se raporteaza la principiile dreptului cel putin
in doua sensuri: normele contin, descriu, statuteaza cele mai multe din principiile
dreptului; functionarea principiilor se realizeaza apoi prin aplicarea in practica a
conduitei prescrise de norme.

In raport cu principiile, normele juridice au insa o valoare explicativa mult mai mica;
ele isi propun sa conserve valori nu sa explice ratiunea existentei acestora.

Spre deosebire de norme, principiile fundametale au valoare explicativa, ele

continand temeiurile existentei, evolutiei si transformarii dreptului.

c) Principiile generale se deosebesc si de axiomele, maximele si aforismele juridice.

Axiomele, maximele si aforismele juridice reprezinta mici sinteze, cu un grad de
cuprindere mult mai mic decat principiile generale si cu un rol limitat in interpretarea
fenomenului juridic. Ele rezulta din experienta si din traditie.

PREZENTAREA ANALITICĂ A PRINCIPIILOR GENERALE ALE DREPTULUI

Aceasta prezentare sumara are scopul de a ajuta la formarea unei imagini asupra sistemului
principiilor dreptului. Acest sistem este format din principiile fundamentale ale dreptului si din
principiile de ramura.
Principiile de ramura au la baza principiile fundamentale, continuându-le actiunea,
amplificând-o la nivelul fiecarei ramuri de drept.
Cele mai importante principii ale dreptului sunt:
1. Asigurarea bazelor legale de functionare a statului;
2. Garantarea libertatii si egalitatii indivizilor
3. Principiul responsabilitatii sociale a indivizilor;
4. Principiul echitatii si justitiei.
Vom dezvolta pe scurt continutul fiecarui principiu prezentat.

ASIGURAREA BAZELOR LEGALE DE FUNCTIONARE A STATULUI

ACTIUNEA acestui principiu constituie premisa existentei statului de drept, deoarece
caracteristica fundamentala a unui stat de drept o constituie cucerirea pe cale legala a puterii
si apoi exercitarea sa în conformitate cu cerintele legalitatii.
In statul de drept izvorul oricarei puteri politice trebuie sa fie vointa suverana a poporului,
care trebuie sa-si gaseasca formele juridice de exprimare, astfel încât puterea poporului sa
poata functiona în mod real ca o democratie. Guvernarea prin drept implica potentarea
virtutilor dreptului, descurajarea si reprimarea tendintelor abuzive, realizarea climatului de
echilibru printr-o ordine juridica activa. Poporul trebuie sa aiba garantii constitutionale
eficiente, asigurându-se exercitiul separat al puterii pe cele trei planuri:legislativ, executiv si
judecatoresc si în acelasi timp interconexiunile si intercontrolul fiecarei componente a puterii.
In acest context se poate considera ca actiunea principiului asigurarii bazelor legale de
functionare a statului se constituie în premisa existentei statului de drept. 

GARANTAREA LIBERTATII SI EGALITATII INDIVIZILOR

Fundamente ale vietii sociale, libertatea si egalitatea trebuie sa-si gaseasca expresia lor
juridica. Nu poate exista egalitate decât între oameni liberi, iar libertatea nu poate exista
decât între oameni a caror egalitate este consfiintita juridic.
Egalitatea priveste echilibrul vietii sociale, iar libertatea priveste capacitatea oamenilor de a
actiona fara oprelisti, dar astfel încât, prin exercitarea drepturilor proprii sa nu fie vatamate
drepturile altora.
In planul realizarii efective a libertatilor sociale, rolul dreptului se materializeaza prin
îngradirea înclinatiilor unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place si în înlaturarea
tuturor barierelor si discriminarilor care persista în asigurarea sanselor egale de manifestare
si progres pentru toti oamenii.
Libertatea este una singura, însa caile si formele de manifestare a libertatii sunt numeroase
si le corespund diverse drepturi ale individului prevazute în Constitutie, cum ar fi:
-libertatea de opinie;
-libertatea religioasa;
-libertatea de exprimare, etc.

PRINCIPIUL RESPONSABILITATII SOCIALE A INDIVIZILOR

Responsabilitatea însoteste libertatea, si de aceea, trebuie facuta demarcatia neta între
libertate si liberul arbitru. Responsabilitatea este un fenomen social si un act de angajare a
individului în procesul interactiunii sociale. Concepând responsabilitatea ca o asumare a
raspunderii fata de rezultatul actiunii sociale a omului, se admite ideea ca actiunea sociala
este cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilitatii, si totodata, ca libertatea este o
conditie fundamentala a responsabilitatii.
Dreptul nu trebuie sa fie privit si apreciat doar prin efectul sau sanctionator, intervenind pe
tarâmul raului deja faptuit, ci trebuie avuta în vedere posibilitatea ca prin continutul
prescriptiilor juridice sa contribuie la fundamentarea unei anumite atitudini a indivizilor fata de
lege, care presupune grija fata de integritatea valorilor ocrotite de lege.

PRINCIPIUL ECHITATII SI JUSTITIEI.

Cuvântul echitate provine din limba latina: ECVITAS - NEPaRTINIRE, CUMPaTARE,
DREPTATE.
Actiunea principiului echitatii trebuie sa priveasca atât activitatea legiuitorului - în elaborarea
actelor normative -, cât si activitatea de interpretare si aplicare a dreptului de catre organele
care aplica legea.
Justitia reprezinta acea stare generala a societatii care se realizeaza prin asigurarea pentru
fiecare individ în parte si pentru toti impreuna a satisfacerii drepturilor si intereselor legitime.
Prin finalitatea sa justitia se situeaza printre principalii factori de consolidare a celor mai
importante relatii sociale, deoarece ea întruchipeaza virtutea morala fundamentala, menita
sa asigure armonia si pacea sociala, la a caror realizare contribuie deopotriva regulile
religioase, morale si juridice.
In dreptul roman, justitia se fonda pe principiul moral al dreptatii - HONESTE VIVERE. In
ierarhia legilor, în vârful piramidei sunt asezate legile divine, care dau continut legii naturii, iar
la baza piramidei stau legile umane.
Justitia urmareste ca în tratamentul dintre oameni sa fie exclusa orice disparitate care nu ar fi
fondata pe consolidarea drepturilor fiecaruia, astfel ca prescriptiile dreptului pozitiv sunt
supuse controlului justitiei. In ipoteza în care apar legi injuste se impune schimbarea lor,
eventual a ordinii existente, atunci când aceasta este un obstacol definitiv în realizarea
justitiei.