În fiecare seara, de-un timp, stau cu mirare

Si-ascult ce straniu cânta tumultuoasa mare.

Atent îmi plec urechea, si-ascult notele-i grele,

Ascult, catând pe-ncetul sa ma deprind cu ele,

Sa-mi lamuresc ce-o doare când spumega de ura,

Ce vrea sa spuie marea cu-nfricosata-i gura.

Dar apele-i tin taina, schimbând a ei cântare,

Acum, parca se joaca zvârlind margaritare,

Si-acum, ca supt imperiul unei porunci secrete,

Îsi paraseste jocul, si-n larma de trompete

Îsi trâmbita mânia, iar miile-i de creste

Le umfla în talazuri, în larguri dând de veste,

Ca cineva asculta si-nseamna cu mirare

Ce poate sa surprinda din larga ei cântare.

vezi mai multe poezii de:   Dimitrie Anghel

Cum cântă marea

E-atâta frig în mine, -ncât îmi zic,

ca o livadă toamna: «Oare n-am visat
c-a fost frumos şi vară,-n vreme ce nimic
din toate-acestea nu s-a întâmplat?»

Dar sufletul, întocmai ca livada,-i greu

de ramuri frânte, frunze putrede şi spini,
sunt semne că n-a fost la mijloc visul meu,
ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.
Sau poate şi mai rău: iubirea, ca o floare,
şi-a scuturat petalele pe jos,
şi dorul, fructul ei cel veninos,
se coace-acuma liniştit la soare.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de:   Magda Isanos
Toamna

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,

Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cocoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.
Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.
Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.
Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rânchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

Adăugat de: mustang

vezi mai multe poezii de:   Vasile Alecsandri
Sfârșit de toamnă

- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!

vezi mai multe poezii de:   Mihai Eminescu

Ce te legeni…