Particularități Enigma Otiliei

Enigma Otiliei este un roman reprezentativ, scris de George Călinescu, publicat în 1938. Acesta este un
roman interbelic, realist balzacian, citadin, obiectiv, ce amintește de Onorețiu Balzac. Tema centrala a operei o
reprezintă fresca burgheziei bucureștene de la începutul secolului 20, dar întâlnim și suprateme precum
moștenirea, iubirea și paternitatea.
Titlul era inițial Părinții Otiliei, pentru a accentua tema paternității. Același lucru poate fii întâlnit și la
anumite romane scrise de Onorețiu Balzac. Astfel, este ilustrată ideea că aproape toate personajele cărții pot fi
considerate părinți ai orfanilor Felix si Otilia, deoarece se interesează de viitorul lor, in diferite moduri.
Schimbat în Enigma Otiliei, titlul caracterizează personajul principal feminin.
Perspectiva narativă este obiectivă. Relatarea la persoana la a III-a se realizează de către un narator
obiectiv, detaşat. Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunică, prin postura de
spectator.
Incipitul are un rol special. În primul rând, ne este prezentat cronotopul: începutul lunii iulie din anul1909,
cu puțin înainte de ora zece, respectiv Intra pe strada Antim. Totodata, aici este introdus personajul Felix. Un
tânăr licean, cu o valiză în mână, care venise la București, la unchiul său, Costache Giurgiuveanu, pentru a
studia medicina. Specific realismului, strada Antim și casa lui Costache Giurgiuveanu sunt descrise în detaliu.
Romanul prezintă elemente realiste. Acțiunea este amplă, prezentând întâmplări credibile, verosibile.
Aceasta este concentrată pe 2 planuri narative: primul urmărește destinul lui Felix, al doilea urmărește averea
lui Moș Costache. În manieră realistă, personajele se încadrează în tipologii. Așadar, Moș Costache reprezintă
tipul avarului, Otilia Mărculescu reprezintă tipul eternului feminin, în timp ce Aglae ilustrează baba absolută.
O primă secvență reprezentativă este cea în care Felix îi mărturisește Otilei sentimentele măcinătoare pe
care le are față de ea. Acesta încearcă să găsească momentul oportun însă Otilia îi distruge planurile iar Felix
nu reușește să o sărute. Eventual, băiatul îi scrie o scrisoare în care își explică sentimentele de iubire absolută.
Totuși, Otilia reacționează într-un mod irațional, îi ignoră scrisoarea și nu îl ia în serios.
O altă secvență reprezentativă se poate găsi în finalul cărții. Felix se întâlnește, după mulți ani, în tren cu
Pascalopol. Așadar, doctorul află că Pascalopol și Otilia au divorțat, fata casatorindu-se eventual cu un om
bogat din Bueno Aires. Văduvul îi arată o poză cu Otilia iar Felix nu o mai recunoaște, întrucât a devenit o
femeie plată, lipsită de farmec.
Finalul romanului prezintă casa lui Moș Costache, vazută de Felix după mai mulți ani. Cuvintele: „Aici nu stă
nimeni" care încheie romanul constituie o repetare a cuvintelor pe care moș Costache le rostise la începutul
acţiunii. Descrierea casei lui Giurgiuveanu este reluată la final, cu deosebirea că, acum, aspectul ei părăginit
sugerează moartea lucrurilor.
Enigma Otiliei este un roman fundamental al literaturii române.