You are on page 1of 6

Evanghelia Duminicii a V-a după Rusalii ne arată puterea vindecătoare a

Domnului nostru Iisus Hristos și, în același timp, dorința Sa de a elibera pe oameni
de puterea duhurilor rele.

Mântuitorul Iisus Hristos a fost întâmpinat în ținutul Gherghesenilor de doi


îndrăciți care erau foarte răi, furioși, ne spune Sfânta Evanghelie. Aceștia
locuiau în morminte, arătându-se astfel că oamenii demonizați se află într-o stare
de moarte spirituală.

Cei doi îndrăciți sau demonizați erau plini de răutate și urau pe ceilalți
oameni, purtându-se foarte violent cu ei. De fapt, nu ei erau cei care se purtau
violent cu oamenii, ci duhurile rele care puseseră stăpânire pe ei. Evanghelia ne
arată că duhurile rele care îi stăpâneau pe acești oameni se foloseau de vocea lor și
ziceau Mântuitorului Iisus Hristos: ‘Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai
venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?’ (Matei 8,29)

Prin aceasta vedem că demonii mărturisesc dumnezeirea Mântuitorului Iisus


Hristos și, în același timp, se tem de El, se tem de puterea Lui dreaptă ca Judecător
al lumii la sfârșitul veacurilor, când satana și toți slujitorii lui vor fi pedepsiți. De
aceea, duhurile rele întrebau pe Iisus: ‘Ai venit aici să ne chinuiești mai înainte de
vreme?’, adică mai înainte de judecata de obște sau judecata universală a lumii.

Acești demoni care au pus stăpânire pe doi oameni cunoșteau mai mult decât
oamenii obișnuiți ce se va întâmpla în Ziua Judecății cu cei care săvârșeșc răul. Dar
acum Mântuitorul Iisus Hristos îi judecă și îi chinuiește doar prin prezența Sa fizică
alături de oamenii în care se aflau demonii, adică prin contrastul dintre iubirea Lui
milostivă și răutatea lor violentă față de oameni.
Deși nu i-a certat și nu i-a pedepsit atunci pe demoni, Iisus îi chinuia totuși,
adică le provoca suferință spirituală prin însăși prezența sfințeniei Lui și a iubirii
Lui milostive față de oamenii chinuiți de demoni.

În mod deosebit, Evanghelia ne arată că Domnul Iisus Hristos nu este


indiferent față de suferința oamenilor, mai ales față de suferința oamenilor pe care
nu-i mai ajută alți oameni.

Nimeni dintre oameni nu L-a rugat pe Iisus ca să-i vindece pe acești doi
îndrăciți. De ce? Pentru că populația cetății din care proveneau acești doi oameni
chinuiți de demoni nu-i mai considera oameni, ci demoni răufăcători.

Din cauza duhurilor rele care se aflau în ei, aceștia deveniseră foarte furioși
și violenți. Dar tocmai spre acești doi oameni demonizați de care nimeni nu se mai
îngrijea, ci toți se temeau, vine Mântuitorul Iisus Hristos ca să-i elibereze.

În mod intenționat El a trecut prin locul acela unde persoana umană era
chinuită, înstrăinată și înrăită, scoasă din firescul ei.

În general, Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți ai Bisericii numesc pe demoni


ucigași de oameni, sau vrăjmași ai omului, sau chinuitori de oameni. Hristos
Domnul nu vorbește mult cu demonii, nu le dă explicații, nu le acordă multă
importanță, nu le explică lor lucrarea Lui, pentru că El săvârșește orice faptă sau
minune din iubire față de oameni și pentru mântuirea lor.

Mântuitorul Iisus Hristos, ca doctor al sufletelor și al trupurilor, ridică,


eliberează, vindecă și face din oameni înstrăinați oameni apropiați, le redă
sănătatea și demnitatea, precum și bucuria de-a fi în comuniune cu El.

În Evanghelia după Luca se arată că unul dintre acești demonizați, după ce a


fost vindecat, s-a așezat la picioarele Mântuitorului și I-a cerut să-l ia cu Sine. Însă
Mântuitorul i-a spus: ‘Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție
Dumnezeu’ (Luca 8,39).

Ca semn de recunoștință pentru că a fost vindecat, acesta dorea să devină un ucenic


și un misionar care să-I urmeze lui Iisus, să fie pretutindeni alături de Cel ce l-a
vindecat, dar Iisus l-a sfătuit că e mai de folos ca el să fie un mărturisitor statornic
în regiunea în care locuia, pentru ca lumea care-l cunoștea cât de rău era el înainte
să poată vedea cât de bun a devenit acum prin vindecarea dăruită lui de Dumnezeu.

Demonii, plini de răutate, văzând că Iisus vrea să elibereze pe oamenii


chinuiți de ei și astfel ei nu mai pot să facă nici un rău acestora, au cerut lui Iisus
să-i lase să intre într-o turmă de porci, adică să facă rău animalelor pe care le aveau
în proprietate locuitorii din ținutul Gherghesenilor, regiune care se învecina cu
cetatea Gadara.

Iisus acceptă cererea lor și îndată după ce demonii au ieșit din oameni au
intrat în porci, iar turma întreagă de porci s-a aruncat în mare și s-a înecat. În mare
grabă, cei care păzeau porcii au anunțat pe locuitorii cetății despre cele întâmplate,
iar aceștia au venit și I-au cerut lui Iisus să plece din ținuturile lor.

Vedem, așadar, că oamenii din cetate erau mai preocupați de valoarea


porcilor, decât de vindecarea concetățenilor suferinzi. În loc să se bucure că doi
oameni robiți de demoni au fost vindecați și, ca atare, să arate recunoștință față de
Iisus, acești locuitori I-au cerut să plece de la ei. Paguba pricinuită prin înecarea
porcilor li s-a părut mult mai mare decât binefacerea vindecării a doi oameni
demonizați, care fuseseră multă vreme și pentru ei o primejdie permanentă din
cauza violenței lor.

De ce a permis Iisus ca demonii să intre în turma de porci?


Mântuitorul Iisus Hristos, printr-o pedagogie divină, a îngăduit ca demonii
din oamenii posedați să intre în turma de porci tocmai pentru a mustra, printr-o
pagubă materială, pe locuitorii din ținutul Gherghesenilor. Permițând
demonilor să intre în turma de porci, Iisus i-a certat pe locuitorii acestui ținut
pentru că ei, din lăcomie de bani, încălcau Legea lui Moise care nu le permitea să
crească porci.

Deci, ei creșteau porci nu pentru mâncare, ci pentru vânzare sau comerț, nu


pentru a se hrăni, ci pentru a se îmbogăți. Dorința lor de câștig material devenise
mai puternică decât evlavia lor în împlinirea Legii. Dorința lor de câștig devenise
un idol, din pricina duhului lăcomiei care-i stăpânea. Astfel Iisus a vindecat pe cei
doi oameni stăpâniți de duhurile rele violente și apoi a mustrat, printr-o pagubă
materială, pe locuitorii acelui ținut lacomi de câștig ilegal, dorind astfel să-i
vindece și pe ei de un alt duh rău sau necurat, și anume duhul lăcomiei, care-i făcea
insensibili la suferința altora. Adesea pagubele materiale sunt îngăduite de
Dumnezeu pentru a ne îndrepta viața spirituală, întrucât ne-am legat prea mult de
cele materiale.

Din Evanghelia de azi vedem că Mântuitorul Hristos învață pe oameni nu


doar prin ceea ce spune, ci și prin ceea ce face. În fiecare gest al Lui, în fiecare
faptă a Lui există o mulțime de înțelesuri duhovnicești, o mulțime de lumini
spirituale pentru luminarea sufletului nostru.

Evanghelia aceasta, a Duminicii a V-a după Rusalii, este tulburătoare, pentru că ne


arată atitudinea demonilor față de oameni și a oamenilor unii față de alții. Vedem
cum demonii care chinuiesc pe oameni îi folosesc pe aceștia ca să chinuiască și ei
pe alți oameni.

Însă Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că El dorește vindecarea oamenilor,


eliberarea lor și adunarea lor în comuniune de iubire cu Dumnezeu și întreolaltă.

Lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos de eliberare a oamenilor de duhurile rele se


continuă în Biserica Sa, în trupul Său tainic, ca lucrare de vindecare a oamenilor,
de eliberare a lor de păcate și de revenire de la înstrăinarea de Dumnezeu, de
oameni și de ei înșiși, la iubirea de Dumnezeu și de semeni.

Rugăciunea zilnică a credinciosului și puterea semnului Sfintei Cruci pe


care-l folosește des alungă puterea duhurilor rele. De ce Sfânta Cruce are o putere
mare în ea? Așa cum spune Sfântul Apostol Pavel în I Corinteni 1,18: ‘Cuvântul
Crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este
puterea lui Dumnezeu’. Cu alte cuvinte, puterea Crucii este puterea iubirii smerite
a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Smerenia iubirii atotputernice a lui Hristos Cel
răstignit și înviat îi înfricoșează pe demoni, deoarece ei nu au smerenie și nici
iubire față de Dumnezeu. De fapt, din mândrie și neascultare de Dumnezeu au
căzut unii îngeri și au devenit demoni sau duhuri rele.

Dacă în timpul vieții noastre ne unim cât mai des cu Dumnezeu prin
rugăciune, prin ascultarea Evangheliei, prin împlinirea poruncilor Lui și mai ales
prin împărtășirea cu Sfintele Taine, atunci ne întărim mai mult spiritual și nu mai
avem teamă de duhurile rele, tocmai pentru că ne unim cu Hristos, Mântuitorul
nostru.

Însă când ne îndepărtăm de Hristos, când rugăciunea slăbește, când credința


se răcește, când dragostea noastră față de Dumnezeu și față de aproapele scade,
atunci ne aflăm în primejdie. Eliberarea omului de duhurile rele se săvârșește prin
credință puternică, rugăciune fierbinte și mult post, dar mai ales prin Sfânta Taină a
Maslului sau a Ungerii bolnavilor și prin citirea de către preot a Molitfelor
Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care sunt rugăciuni de
alungare a duhurilor rele și necurate din oamenii chinuiți de acestea, dar și
rugăciuni de prevenire a ispitelor ce vin de la demoni.

Hristos Domnul să ne dăruiască tuturor puterea de a birui ispitele care vin de la


demoni, dar și puterea de a fi milostivi, de a ne ruga și pentru alții, îndeosebi
pentru cei ce nu se mai pot ruga pentru ei înșiși, arătând astfel iubirea și lucrarea
Mântuitorului Iisus Hristos în viața noastră, spre slava Preasfintei Treimi și a
noastră mântuire. Amin.

You might also like