Viața femeilor în timpul

Primului Război
Mondial
Implicarea femeilor din tările beligerante în
efortul de luptă pe timpul Primului Război
Mondial a fost ilustrată cel mai bine de
viitorul premier britanic David Lloyd George care prin declarația făcută în 1915 a rămas
celebru scoțând în relief faptul că "Fără femei, nu va exista o victorie rapidă".

1. PARTICIPARE ŞI EMANCIPARE

Înainte de război, femeile munceau în general în

propria gospodărie sau lucrau cu plată, în agricultură, ca
servitoare, menajere şi dădace, ca vânzătoare sau
muncitoare în industria textila şi în manufacturi, ori ca
profesoare, institutoare sau guvernante.

Chiar de la începutul ostilităţilor, la 7 august 1914, şeful

guvernului francez, Rene Viviani, care se aştepta la un
război scurt, a făcut apel la femeile de la ţară să-i
înlocuiască pe câmpul muncii pe cei care erau pe câmpul
de bătălie.

Conflictul militar s-a prelungit, iar în Franţa, la fel ca în Germania, multe femei au fost
nevoite să facă munci grele, luând uneori chiar locul cailor care fuseseră rechiziţionaţi şi să
administreze singure exploatările agricole.

După plecarea a milioane de bărbaţi pe front, în toate tările beligerante femeile au fost
încurajate, sau forţate, să se alăture efortului de război, fie s-au oferit voluntare, fie au fost
plătite pentru munca lor, multe dintre ele specializându-se în munci sau profesii rezervate
altădată doar bărbaţilor. Ele au devenit recepţionere, angajate la poştă sau la bancă, au condus
tramvaie, au lucrat în spitale sau ca institutoare în şcolile de băieţi.

O parte dintre femei au lucrat şi pe santiere navale, în ateliere sau în uzinele de

armament. Lucrul unei muncitoare-turnătoare de obuze era epuizant. Fiecare obuz cântărea
şapte kilograme. La o producţie normală, 2.500 de obuze treceau în decurs de 11 ore prin
mâinile unei asemenea muncitoare în condiţiile în care ea trebuia să ridice de două ori fiecare
obuz, rezultă că femeia ridica pe zi 35.000 de kilograme.

În Marea Britanie războiul a adus în câmpul

muncii în special femeile măritate, din toate mediile
sociale. Dacă în 1911, mai puţin de 10% dintre femeile
căsătorite aveau un loc de muncă, în 1918 în uzinele de război britanice, mâna de lucru
feminină ajunge la un milion de muncitoare.

În Canada femeile au lucrat, în special ca infirmiere sau au cusut bandaje, dar şi în

fabricile de muniţie sau pe şantiere navale.

În Germania, deşi femeile au fost mobilizate în industriile de război, ele au fost plătite
şi tratate destul de prost şi s-au retras foarte repede, pentru a-şi pune forţa de muncă în
serviciul familiilor lor şi pentru a face rost de mâncare,datorită condiţiilor severe de
alimentație care a lovit imperiile centrale, supuse unei blocade maritime din partea aliaţilor.

La sfârşitul războiului, femeile au fost rugate să se întoarcă la casele şi la muncile lor

tradiţionale sau în familie, dar pe timpul războiului se produsese o schimbare fundamentală de
mentalitate şi femeile au revenit pe piaţa muncii în anii care au urmat, feminizând locurile de
muncă din agricultura, industrie şi comerţ sau au facut cariera practicând profesii liberale.

2. ROLUL FEMEILOR ÎN ARMATĂ ŞI PE FRONT

Multe femei s-au implicat benevol pentru

a-i susţine psihologic sau moral pe combatanţi,
unele au întreţinut corespondenţă cu soldaţii de pe
front, altele au suţinut spectacole în faţa soldaţilor
britanici şi francezi, ca americanca Elsie Janis,
sau au însoţit trupele ca scritoare, distrând trupele
cu lecturi din propriile romane sau poezii, cum a
făcut de exemplu americanca Ella Wheeler
Wilcox.

În Statele Unite, în timpul Marelui Război, peste

30.000 de femei şi-au servit ţara în armata, în
marina militara sau în Paza de Coastă, au
purtat uniformă şi au avut aceleaşi însemne militare şi statut ca şi al bărbaţilor.Cele mai
multe au devenit infirmiere, au lucrat ca voluntare neplătite sau au fost mobilizate la
nevoie, şi au făcut tot felul de munci, curăţenie şi dezinfectare, acordarea primului ajutor
soldaţilor răniţi, au condus ambulanţe sau au lucrat la cantină, în spatele frontului sau în
prima linie.Multe au fost rănite sau ucise, iar unele dintre ele s-au distins prin fapte de
curaj şi au fost decorate..

Au existat şi femei-pilot, deşi serviciul lor în

armată nu au fost recunoscut oficial. Hélène Dutrieu a
servit în forţele aeriene franceze, prinţesa rusă Eugenie
Shakhovskaya a fost pilot de recunoaştere, Lyubov A.
Golanchikova a fost pilot de test, iar prinţesa Sophie A. Dolgorukaya şi Nadejda Degtereva au
zburat în misiuni de recunoaştere ale aviaţiei ruse.

Multe femei s-au şi deghizat şi au purtat uniforma bărbaţilor pentru a putea servi în
armată. Unele au luptat chiar şi în prima linie alături de soldati, deşi femei combatante au fost
totuşi puţine, cele mai multe au luptat în frontul din Rusia.

În România, Ecaterina Teodoroiu,  a fost răsplătită pentru curaj în lupta cu distincţii

militare şi ridicată la gradul de sublocotenent. La 22 august 1917 în bătălia de la Varniţa şi
Muncelu a căzut eroic, în fruntea plutonului, fiind împuşcată în piept. Ultimele ei cuvinte au
fost: Înainte băieţi, sunteţi cu mine!.

3. LUPTA FEMEILOR PENTRU DREPTURI CIVILE

La începutul anilor 1900 lupta pentru drepturi civile s-a intensificat şi femei ca Flora
Tristan, Emily Wilding Davidson, Louise Michel sau Rosa Luxemburg participau activ la
lupta politica. În Anglia, de exemplu, în 1903 în fruntea aripii cele mai dârze a mişcării
sufragetelor, pentru obtinerea dreptului la vot a ajuns Emmeline Pankhurst, iar luptatoarele
pentru dreptul la vot au întrerupt multe adunari politice şi s-au legat cu lanţuri de garduri în
faţa Parlamentului, iar unele au ajuns la închisoare unde au intrat în greva foamei. Atitudinea
lor patriotică a convins guvernul britanic să acorde femeilor, în 1918, atât dreptul la vot, cât şi
dreptul de a fi alese ca membre ale Parlamentului britanic, iar din 1928 li s-a garantat
dreptului de vot în condiţii egale cu cele acordate barbaţilor. După război, Statele Unite şi
multe state europene, au introdus reforme asemanatoare.

4. EMANCIPAREA FEMEILOR ÎN MODĂ

Războiul a schimbat femeia şi la exterior, nu numai în interior – pentru prima dată

femeile se îmbracă în pantaloni şi
nu vor mai renunţa niciodată la ei.
Războiul era imposibil de câştigat
în fustă.

VIDE

Marele Război a antrenat şi o

evolutie decisivă în privinţa modei
feminine, vestimentaţia s-a
schimbat esenţial şi la fel şi
coafura, femeile îşi tund scurt părul şi renunţa la aranjamente elaborate în favoarea unora mai
lejere şi mai comode.

Fiind angajate pe şantiere, în uzine şi ateliere sau în transporturi femeile încep să poarte
din ce în ce mai mult pantaloni şi bluze sau salopete bufante, iar rochiile se scurtează
descoperind glezna şi deven mai puţin ample şi mult mai uşoare.

Nevoia de a avea libertate de mişcare a alungat încet-încet corsetul şi pălăriile mari,

improprii pentru o viaţă activă, iar materialele rigide sunt înlocuite cu altele mai uşoare şi mai
flexibile.

Coco Chanel devine prima creatoare care introduce jerseul în lumea modei şi va cuceri
femeile cu un stil vestimentar simplu şi relaxat.

AL