NOȚIUNI INTRODUCTIVE DE BIOFIZICA

Biofizica este stiinta care studiaza fenomenele fizice din sistemele biologice cu ajutorul
teoriilor si tehnicilor fizico-matematice.

Se ocupa cu trei probleme fundamentale:

a) studierea fenomenelor fizice implicate in functionarea sistemelor biologice;

b) folosirea tehnicilor fizice in cercetarea problemelor biologice;
c) cercetarea efectelor biologice ale factorilor fizici.

Aparitia biofizicii este o consecinta a folosirii din ce in ce mai largi a tehnicilor fizice in
stiintele biologice si medicina, a necesitatii unei abordari cantitative si analitice a fenomenelor
biologice.
Inclinarea omeneasca de a explica functionarea organismului s-a conturat inca din antichitate.
In antichitate erau folosite fenomene si factori fizici in vederea prevenirii si vindecarii unor
maladii. In antichitatea romana se cunostea talasoterapia, se foloseau plaja si solarul, oamenii
fiind constienti de efectul radiatiilor UV.
In Evul Mediu Leonardo da Vinci se remarca cu studii asupra zborului pasarilor, incadrate
astazi in biomecanica.
In sec. al-XVIII-lea s-a remarcat Galvani prin observatiile sale asupra excitabilitatii
muschiului de broasca. In sec. al-XIX-lea Helmholtz a masurat viteza influxului nervos, iar in
sec al-XX-lea Danielli a elaborat diverse lucrari despre structura membranelor biologice, iar
G.Palade a initiat aplicarea microscopului electronic in cercetarea biologica.
Biofizica este inrudita cu: fizica, chimia, biologia, cibernetica, genetica, fiziologia,
fiziopatologia si clinica medicala.
 BIOFIZICA MOLECULARA

Studiaza proprietatile moleculelor, substantelor care alcatuiesc materia vie si fenomenele la

care iau parte acestea.

Moleculele lichidelor interactioneaza prin forte de tip Van der Waals (slabe), care se intalnesc
la dipolii electrici. Intr-un dipol electric centrul sarcinilor pozitive coincide cu centrul
sarcinilor negative.

In general moleculele se comporta ca dipoli permanenti (ex: apa, lipide, proteine) si ca dipoli
indusi.

 Dipolii permanenti sunt molecule in care exista o distributie a sarcinilor pozitive spre
un pol si a sarcinilor negative spre celalalt pol.
 Dipolii indusi sunt molecule nepolarizate care devin polarizate sub influnta campului
electric.

Un alt tip de legaturi intalnit in lichide sunt legaturile coordinative (puternice). In acest caz
exista o suprapunere partiala a norilor electronici ai moleculelor.

Intre moleculele lichidelor exista forte de respingere, datorate respingerii sarcinilor de acelasi
semn.

Tipuri de legaturi in moleculele lichidelor:

A) legaturi Van der Waals: a) dipol permanent- dipol permanent;

b) dipol permanent- dipol indus;

c) dipol indus-dipol indus.

B) legaturi coordinative: a) ion-dipol;

b) ion-ion.

Apa. Clasificarea apei. Rolul apei. Proprietati fizice.

Clasificarea apei in organismele vii

a) In raport cu celulele exista apa intracelulara si extracelulara, care poate fi:

interstitiala si circulanta (intravasculara).

b) Dupa starea de fixare in organism, apa poate fi legata (continuta in structuri

moleculare) si libera.

c) In functie de provenienta, apa poate fi exogena (adusa din exterior) sau endogena
(rezultata din procesele metabolice).
 Apa se comporta ca un dipol electric. Se gaseste in toate cele trei stari de agregare: solida
(gheata), lichida (apa), gazoasa (vaporii de apa).

Modelele apei lichide:

a) modelul retelei cristaline partial distruse- datorita agitatiei termice, unele legaturi de
hidrogen se rup, apar domenii cristalinei ntre care circula molecule libere;

b) modelul gramezilor temporare- legaturile de hidrogen se formeaza si se desfac;

c) modelul domeniului unic (actual) - forma si dimensiunile gramezilor de molecule se

schimba in permanenta ca urmare a formarii si ruperii legaturilor de hidrogen.

Proprietati fizice:

 caldura specifica (c) mai mare decat a celorlalte lichide, de aceea este foarte
importanta in procesele de termoreglare ( ex: eforturile musculare intense duc la
supraincalzire);
 conductibilitate termica mai mare decat a celorlalte lichide, apa fiind un amortizor
termic al organismului;
 caldura latenta de vaporizare mai mare decat a celorlalte lichide, fiind un factor
determinant al homeotermiei;
 constanta dielectrica mare, ceea ce favorizeaza disociatia electrolitica;
 tensiune superficiala mare, importanta in fenomenele interfaciale si capilaritate.
 apa are densitate maxima la +40C.

Rolul apei

Apa este componenta majora a organismelor vii (65-70%). Apa din organism are proprietati
deosebite: se evapora greu, nu dizolva cristaloizi, nu participa la osmoza (apa legata). O mare
parte din apa intracelulara are un grad ridicat de ordonare, cu rol important in desfasurarea
proceselor celulare (contractie, excitatie, secretie).

O serie de studii au aratat ca apa este ”compartimentalizata”: apa libera, apa partial legata, apa
legata, fiecare din aceste compartimente avand proprietati specifice.

Membrane. Transportul prin membrane.

Membranele biologice se definesc ca fiind ansambluri compuse din proteine si lipide care
formeaza structuri continue bidimensionale, cu proprietati caracteristice de permeabilitate
selectiva, prin ingrijire se realizeaza compartimentarea materiei vii.

Functiile pe care le indeplinesc membranele celulare sunt urmatoarele:

- delimiteaza celula (organite celulare) de mediul exterior;

-prezinta permeabilitate specifica pentru ioni si unele macromolecule;

-constituie locul unor reactii enzimatice.
Principalele componente ale membranelor biologice sunt:

-proteine (60-80%) care confera functionalitatea membranei. Au rol in transportul activ,

indeplinesc functii enzimatice sau de receptori;

-lipide (40-20%) asigura functia de BARIERA un Membran ELOR;

- alte componente minore (ioni, apa, transportatori) ( insuficient studiate cantitativ).

Transportul prin membranele biologice

A) Macrotransport pentru compusi cu masa moleculara mare.

a) transport direct al unor macromolecule (ex: la bacterii in cursul proceselor de

transformare genetica, in care moleculele de ADN trec prin peretele celular al bacteriei).

b) transport prin vezicule: endocitoza (materialele patrund in celula inglobate in vezicule);

exocitoza ( se produce prin fuziunea unor vezicule din citoplasma cu membrana celulara si
materialele din vezicule sunt eliminate in afara celulei); transcitoza ( consta in deplasarea unor
vezicule independente sau care pot fuziona formand un canal care strabate celula de la o
extremitate la alta, de ex. transportul proteinelor plasmatice prin endoteliul capilar).

B) Microtransport pentru compusi cu masa moleculara mica. Asigura trecerea apei si a altor
substante prin membrana celulara. Difuziunea apei prin membrana celulara se numeste
osmoza.

a) Transport pasiv fara consum de energie care se poate realiza prin:

Difuzie simpla: prin bistrat lipidic ( ex. patrunderea substantelor liposolubile) sau mediata de
polipeptida ( ex. transportul ionilor prin polipeptida produse de microorganisme sunt numiti
ionofori. Ionoforii produsi de microorganisme sunt antibiotice care impiedica dezvoltarea
altor microorganisme. Ele sunt arme de aparare ale unor microorganisme impotriva altora).

Difuzie facilitata cu ajutorul moleculelor transportatoare fara proprietati enzimatice, se poate

realiza prin: transportatori difuzabili sau formatori de pori. Se produce de la o concentratie
mai mare la una mai mica si se opreste in momentul egalizarii concentratiilor de cele doua
parti ale membranei, dar substantele trec mult mai rapid ( de aproximativ 100000 de ori),
decat ar fi de asteptat pentru dimensiunea si solubilitatea lor in lipide.

b) Transport activ cu consum de energie, obtinuta prin reactii chimice cu degajare de

caldura. Acest tip de transport al substantelor se realizeaza prin intermediul pompelor ionice,
reprezentate de proteine transportatoare inalt calificat. Se cunosc mecanismele de functionare
ale pompelor de Na-K, Ca-Mg ( implicat in mecanismul molecular al contractiei musculara),
iod ( implicat in mecanismul molecular al sintezei hormonilor tiroidieni).