lOMoARcPSD|18777136

Metode de cercetare in psihologie

Psihologie Sociala (Universitatea din București)

StuDocu is not sponsored or endorsed by any college or university

Downloaded by Veronica Ipate (veronicaipate8@gmail.com)
 lOMoARcPSD|18777136

Metodele psihologiei

1 & 2 Specificul metodelor psihologiei & Principalele metode

psihologice:
Metoda observatiei, Metoda experimentului, Metoda convorbirii si Metoda anchetei psihologice.

1.Metoda observatiei
Definitie: Observaţia, ca metodă de cercetare, constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea
exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale individului (sau grupului), ca şi a
contextului situaţional al comportamentului.
Unul dintre conţinuturile observaţiei îl constituie simptomatica stabilă, adică trăsăturile bio-
constituţionale ale individului (înălţimea, greutatea lungimea şi grosimea membrelor,
circumferinţa craniană, toracică, abdominală), ca şi trăsăturile fizionomice.

Cum functioneaza?

Pentru observarea tuturor acestor manifestări comportamentale, cercetătorul face apel la mai
multe forme de observaţie, care pot fi clasificate în funcţie de diverse criterii, cum ar fi:

1.Orientarea actului observaţional:

a. Autoobservaţie (orientată către surprinderea particularităţilor propriului comportament);

b. Observaţie propriu-zisă (orientată către observarea manifestărilor comportamentale ale altor
persoane);

2.Prezenţa sau absenţa intenţiei de a observa:

a. ocazională (întâmplătoare, nu ţine seama de nici o regulă)

b sistematică (face apel la un proiect care îi reduce câmpul);

3.Prezenţa sau absenţa observatorului:

a.directă (bazată pe prezenţa observatorului şi pe conştientizarea ei de către subiecţii observaţi);
b.indirectă (observatorul este amplasat în spatele unor geamuri cu vedere unilaterală sau
beneficiază de televiziune cu circuit închis);
c.Observator uitat, ignorat (observatorul este prezent, însă este atât de cunoscut membrilor
grupului, încât este ignorat);
d.Observator ascuns (în spatele unor draperii, a unor paravane etc.);

4.Implicarea sau nonimplicarea cercetatorului

Downloaded by Veronica Ipate (veronicaipate8@gmail.com)

 lOMoARcPSD|18777136

a.pasivă (fără implicarea directă a observatorului în activitate);

b.participativă (observatorul devine membru al grupului şi participă la activitatea lui);

5.Durata observării:
a.continuă (efectuată pe o perioadă mai mare de timp);
b.discontinuă (pe unităţi de timp mai mici şi la intervale diferite);

6.Obiective urmarite:
a.integrală (ţinteşte spre surprinderea tuturor sau a cât mai multe manifestări de conduită);
b.selectivă (se concentrază asupra unei singure conduite).

2.Metoda experimentului

Definitie: Experimentatorul intervine efectiv, provoacă intenţionat fenomenul; izolează

variabilele cercetate (numite variabile dependente) de alte variabile, numite variabile
independente,manipulate de cercetător, care pot influenţa manifestarea fenomenului
investigat; variază, modifică condiţiile de manifestare a fenomenelor, pentru a sesiza mai bine
relaţiile dintre variabilele experimentate; repetă fenomenul pe acelaşi subiect sau pe subiecţi
diferiţi, pentru a determina legitatea lui de manifestare;

Cum functioneaza?
Experimentul in laborator : Care presupune scoaterea subiectului din ambianţa lui obişnuită de
viaţă şi activitate şi introducerea într-o ambianţă oarecum artificială, anume creată (camere special
amenajate, aparatură de laborator, condiţii şi programe de desfăşurare a experimentelor bine
determinate, adeseori obligatorii).

Experimentul de laborator are o serie de avantaje (stabileşte mai bine relaţiile cauzale dintre
fenomenele studiate, oferă date atât de ordin calitativ, cât şi cantitativ, dispun de un grad mai mare
de precizie şi rigurozitate), dar şi nenumărate dezavantaje. Astfel, condiţiile artificiale în care este
pus subiectul pot afecta reacţiile acestuia.

Pentru a contracara aceste dezvanataje, se utilizează o altă formă de experiment, şi anume,

experimentul natural

Experimentul, indiferent de tipul său, apelează la trei scheme (modele) experimentale:

[1.] prezentarea repetată a unuia şi aceluiaşi stimul, pe una şi
aceiaşi persoană şi înregistrarea progresului obţinut;
[2.] prezentarea unor stimuli diferiţi, uneia şi aceleiaşi per
soane, pentru a surprinde superioritatea unui anume tip de stimulări;
[3.] aplicarea unuia şi aceluiaşi stimul pe mai multe persoane, pentru a surprinde rolul diferenţelor
individuale.

Downloaded by Veronica Ipate (veronicaipate8@gmail.com)

 lOMoARcPSD|18777136

3. Metoda convorbirii.

Definitie: Convorbirea este o discuţie angajată între cercetător şi subiectul investigat, care
presupune: relaţia directă, de tipul faţă în faţă, între cercetător şi subiect; schimbarea locului şi
rolurilor partenerilor (cel care a întrebat poate să şi răspundă, cel care a răspuns poate să şi
întrebe); sinceritatea deplină a subiectului, evitarea răspunsurilor incomplete, de faţadă, a
celor care tind a-i pune într-o lumină favorabilă, a deformărilor voluntare sunt conditii pentru o
buna defasurare.

Cum functioneaza?

Există mai multe forme ale convorbirii, şi anume:

1.Convorbirea standardizată, dirijată, structurată (bazată pe formularea aceloraşi întrebări, în
aceeaşi formă şi ordine, tuturor subiecţilor, indiferent de particularităţile lor individuale);
2.Convorbirea semistandardizată sau semidirijată (cu adresarea unor întrebări suplimentare, cu
reformularea unora, cu schimbarea succesiunii lor);
3.Convorbire liberă, spontană, asociativă (în funcţie de particularităţile situaţiei în care se
desfăşoară, de cele psiho-individuale ale subiectului, chiar şi de particularităţile
momentului în care se face). în afara acestor forme, în care rolul esenţial îl are cercetătorul,

Există şi alte modalităţi (cum ar fi convorbirea psihanalitică - propusă de Sigmund Freud şi

convorbirea non-directivă – propusă de Cari Rogers), în care cercetătorul creează condiţiile
psihologice ce vor facilita destăinuirea spontană a subiectului, chiar fără ca acesta să fie permanent
întrebat, astfel încât subiectul singur să ajungă la conştientizarea şi soluţionarea propriilor lui
conflicte.

4.Metoda anchetei psihologice

Definitie: Ancheta psihologica resupune recoltarea sistematică a unor informaţii despre viaţa
psihică a unui individ sau a unui grup social şi interpretarea acestora.

Cum functioneaza?

In cercetarea psihologică sunt utilizate două forme ale acestei metode :

1.Ancheta pe bază de chestionar este una dintre cele mai laborioasemetode ale psihologiei, si
contine mai multe etape.
2.Ancheta pe baza de interviu: presupune raporturi verbale între participanţii aflaţi faţă în
faţă, centrarea asupra temei cercetate, direcţia unilaterală de acţiune, fiecare participant
păstrându-şi rolul de emiţător sau de receptor (prin aceasta se deosebeşte de convorbire).

Downloaded by Veronica Ipate (veronicaipate8@gmail.com)

 lOMoARcPSD|18777136

3. Strategii de cercetare psihologica.

In psihologie, aproape toate cercetarile stintifice se folosesc concomitent de mai multe

metode de cercetare, prezentate mai sus.Alaturi de aceste metode cercetatorul isi stabileste
si o strategie de cercetare, care se defineste ca “ planul de actiune organizata in vederea
desfasurarii cercetarii si atingerii scopului propus”.

Strategia vizeaza principiile si directia de functionare.

Strategiile sunt urmatoarele :

1.Strategia cercetarii genetice: presupune studierea genezei şi evoluţiei fenomenelor psihice

şi a comportamentelor în plan istoric si individual - ontogenetic

2.Strategia cercetarii comparate : centrată pe surprinderea şi evidenţierea deosebirilor

calitative existente între diferite etape evolutive ale psihicului, prin compararea psihicului uman
cu cel animal, a psihicului copilului cu cel al adultului,

3.Strategia cercetarii psihopatologice : constă în studiul tulburărilor sau devierilor funcţiilor

psihice şi comportamentale, în scopul completării şi precizării legilor generale şi particulare de
organizare şi manifestare a psihicului normal

4.Strategia cercetarii longitudinale presupune urmărirea unuia şi aceluiaşi individ de-a lungul
mai multor etape ale evoluţiei lui

5.Strategia cercetarii transversale. implică cercetarea mai multor indivizi aflaţi la niveluri
diferite de dezvoltare si compararea, observarea intre abilitatile si insuririle acestora

Downloaded by Veronica Ipate (veronicaipate8@gmail.com)