De ce oamenii au stări de singurătate? La ce poate duce singurătatea?

Cum putem atenua

aceste stări?

Pentru început. este important să specificăm că singurătatea fizică nu este același lucru cu
sentimentul de singurătate. Sunt persoane care trăiesc în familie, au prieteni și multe relații
sociale, dar se pot simți singure și există oameni care au un cerc social restrâns, trăiesc singur,
dar nu trăiesc sentimentul de singurătate.
Sentimentul de singurătate poate fi o stare cronică, o trăsătură emoțională cu rădăcini în
copilărie, atunci când copilul are parte de abandon și deprivare emoțională îndelungată. Ca
mecanism de apărare, copilul se disociază de lume din punct de vedere emoțional, ca și cum n-ar
avea nevoie de ea, și se centrează pe sine, ceea ce face ca la maturitate să-i fie dificil să creeze
conexiuni emoționale cu cei din jur și să aibă relații de încredere și stabile, în schimb, va
continua să se simtă singur în mijlocul oamenilor care îl înconjoară.
La maturitate, aceste persoanele încearcă să evite sentimentul de singurătate prin diverse
mecanisme de coping, cum ar fi: socializare intensă, dedicație față de muncă, obsesii față de
anumite pasiuni, distracții sau dependențe alcool sau droguri, etc. Totul poate fi bine, atât timp
cât persoana are acces la aceste resurse de coping, dar dacă în anumite circumstanțe, cum ar fi
pandemia, fiind limitate anumite posibilități de socializare sau alte activități, persoană se poate
simți compleșită de sentimentul de singurătate, iar dacă acest sentiment va fi unul intens și de
lungă durată, atunci poate declanșa tulburări afective cum ar fi depresia sau anxietatea.
Persoanele care în copilărie au avut parte de relații sociale sănătoase, în condițiile de singurătatea
fizică la maturitate, nu că n-ar fi triști, dar ar fi cu mult mai rezilienți și funcționali.
Ca să atenuezi aceste stări este important să recunoști o asemenea problemă, foarte mulți oameni
neagă faptul că ar suferi din cauza singurătății, ceea ce i-ar face să se simtă slabi și vulnerabili,
dar dacă dezvolți o compasiune față de sine prin faptul că ești trist din cauza singurătății, atunci
deja jumate de problemă este rezolvată, în continuare îți mai rămâne să te înțelegi mai bine
blocajele emoționale care te impedică să te conectezi emoțional cu alți oameni și să dezvoți
relații sociale sănătoase și de încredere.

Unde-i echilibrul? Sunt oameni care se simt bine în singurătate.

Există specii de animale care trăiesc singure, dar există și specii de animale care trăiesc în hată,
în grupuri, în triburi, ele au un creier social. Oamenii sunt structurați biologic să supravețuiască
în grupuri, iar izolarea socială este echivalent cu șanse mici de supraviețuire. Neurobiologul
Matthew Lieberman afirmă că la baza nevoilor umane nu se afla necesitățile fiziolocie, așa cum
afirma Maslov, dar nevoia de contact uman, pentru că dacă bebelușul o găsește pe mama, atunci
va avea și hrană, la maturitate nu se schimbă prea mult problema. Ad litteram, omul nu poate fi
bine în singurătate, iar sănătatea emoțională și starea noastră de bine este determinată de calitatea
relațiilor noastre. Bineînțeles, avem și nevoie de autonomie și singurătate, pentru autodefinirea
de sine și satisfacerea nevoilor personale, dar e vorba de o singurătatea moderată, atunci când
dorim să ne retragem în lumea noastră personală. Persoanele care afirmă că se simt bine în
singurătate utilizează un șir de mecanisme de coping pentru a face față singurății și nu este nicio
problemă atât timp cât aceste mecanisme funcționează, poate să funcționeze și toată viața, e în
regulă, dar există riscul ca aceste persoane, mai devreme sau mai târziu, să dezvolte tulburări
emoționale, de comportament sau probleme somatice. Sentimentul de bine rezultă și din faptul că
aceste persoane percep relațiile sociale apropiate ca fiind periculoase, în baza experiențelor
anterioare și cel mai bun mod de a te proteja de durerea respingerii, a trădării, a dezamăgiri este
să rămâi singur și de aici sentimentul de bine. Cercetările au arătat că persoanele singure au o
speranță de viața mai mică și sunt mai expuse să dezvolte tulburări organice.

Oamenii cu care am vorbit susțin că își mențin sănătatea mintală cu yoga, sport, meditații
ghidate, cărțile motivaționale, alimentația, rugăciunea, procedurile spa etc. Dvs ce credeți
despre aceste practici? Le recomandați?

Toate sunt utile dacă sunt utilizate cu moderație, chiar dacă unele din ele pot fi mecanisme de
coping, dar devine nesănătos atunci când există deja o obsesie față de anumite practici, așa cum
ar fi obsesia pentru un stil de viață sănătos. Dar este foarte important și scopul acestora, dacă prin
sport sau yoga încerci să combați sentimentul de singurătate, atunci e doar o chestiune
temporară, nu rezolvi problema emoțională, lucrurile în timp se pot agrava, dar dacă faci asta
dintr-o pasiune, ca și activități recreative, atunci asta este chiar necesar și binevenit.

La cine ar fi cel mai indicat să apeleze oamenii?

Un psihoterapeut profesinost te va ajuta să-ți înțelegi rădăcinile sentimentului de singurătate, să-

ți explice complexitatea fenomenului și felul în care se manifestă în comportamentele noastre și
o să înțelegi ce poți face cu acest sentiment în continuare. Refugiul în muncă poate fi o soluție,
dar este o soluție cu caracter nevrotic.

Din observațiile dvs, ce ați constatat privitor la singurătatea moldovenilor?

Singurătatea nu are etnie, este cel mai dureros sentiment uman, dacă există o singură suferință la
care pot fi reduse toate celelalte suferințe, atunci aceasta este teama de abandon și singurătate.
Poate să existe doar varietăți între culturi a felului în care oamenii încearcă să prevină
respingerea și singurătatea. Ceea ce am constat prin observații și cercetări este că multor
moldoveni le este foarte greu să-și apere granițele, interesele, satisfacerea nevoilor și să spună
NU. Atunci când întreb un auditoriu dacă au dificultăți de a spune NU, majoritatea exclamă
DAAA! Iar în una din cercetările mele am arătat că acest lucru este corelat cu teama de a nu
supăra, iar supărarea celuilalt poate culmina cu teama de respingere, abandon și respectiv de a
rămâne singur. Așa încercăm noi să ne menținem relațiile sociale, să fim buni, dar exagerați de
buni, până în măsura în care acest lucru devine toxic și generează foarte multă frustrare,
resentimente și emoții negative.