Teoria polivagalală este o teorie transdiciplinară care descrie modul în care sistemul nervos a evoluat la

mamifere pentru a promova supraviețuirea și siguranța. Teoria subliniază importanța nervului vag în
reglarea emoțională, comportamentul social și răspunsul corporal în fața amenințărilor și descrie un
model dinamic de interacțiune dintre fiziologie, stări mentale și comportamente, precum și rolul
nervului vag în dezvoltarea tulburărilor psihiatrice. Teoria a fost propusă a fost indrodusă în 1994 de
către neurocercetătorul și psihiatru Stephen Porge.
În scurt timp, teoria a devenit foarte populară în rândul unor psihoterapeuți și clinicieni, a fost
încorporată ca bază teoretică pentru mai multe metode psihoterapeutice, în mod special în cadrul
abordării “Somatic Experiency” , în managementul stresului posttraumatic, iar la nivel clinic are mai
multe implicații pentru organizarea cadrului terapeutic. La o căutare pe Google Scholar a coneptului
“polyvagal” putem găsi mii de articole și peste 16000 de citări.
Cu toate acestea, teoria a fost frecvent criticată pe baza faptului că n-ar avea suficiente dovezi științifice.
Obiectivul acestui articol este de a analiza dovezile acestui model prin prisma celor mai recente date
științifice disponibile. Au fost analizate articolele disponibile pe Pubmed și au fost selectate dovezile care
susțin și resping teoria.
Datele actuale disponibile nu susțin modelul evoluționist a sistemului nervos propus de către teoria
polivagală, există slabe dovezi ale rolului nervului vag ventral melinzat în angajarea socială, în schimb,
există dovezi privind aspectele funcționale și practice ale teoeriei în cadrul clinic.