Caracterizarea lui Ion

Liviu Rebreanu dezvoltă în romanul ,,Ion” drama ţăranului ardelean sărac de la începutul sec XX-lea ce trăieşte într-
un sat stratificat economic. Publicarea operei în 1920 reprezintă sincronizarea literaturii române cu ,, spiritul veacului”.
*Construcţia epică amplă, nr mare de personaje şi multitudinea planurilor narative înscriu opera în specia romanului.
Realismul lui obiectiv se observă în geneză, în veridicitatea întâmplărilor, în perspectiva obiectivă asupra lumii rurale, în
caracterul tipic al personajelor, al întâmplărilor, dar şi în aspectul monografic al textului.
Personajul eponim participă la toate momentele subiectului, este deci protagonistul prin care autorul
dezvoltă ,,problematica ţărănească” din perspectiva individului. Naratorul foloseşte mijloace complexe de
caracterizare: direct - prin biografie, statut social, stare civilă şi indirect - prin acţiuni, prin relaţiile cu celelalte
personaje, prin limbaj şi vestimentaţie.
Liviu Rebreanu ni-l descrie direct pe Ion Pop al Glanetaşului ca fiu al Zenobiei şi al lui Alexandru. Mediul
familial îşi pune amprenta şi asupra statutului social al protagonistului. Sărăcia “moştenită” îl ambiţionează şi, prin
acţiunile sale, eroul îşi dezvăluie treptat complexitatea: e inteligent şi ambiţios, gata să lupte pentru idealul său:
pământul.
Mijloacele indirecte completează portretul psihologic al tânărului înrobit/ subjugat parcă de “glasul
pământului”, metaforă ce dă numele părţii întâi a romanului. Unul din elementele de geneză a operei, sărutul
pătimaş al gliei, dezvăluie dorinţa protagonistului de a avea cât mai mult pământ. Aceasta este trăsătura
dominantă a eroului.
Pe lângă Ana, Vasile Baciu, Florica Oprea sau George Bulbuc, pământul este personajul fundamental al
cărţii. Dragostea şi veneraţia faţă de el determină acţiunile personajului. Ion trăieşte într-o lume patriarhală,
stratificată social după criteriul material. Nr pogoanelor împarte sătenii în „bogătaşi“ sau „bogotani” - adică cineva
respectat şi „coate goale“ - adică „nimeni” din punctul de vedere al colectivităţii.
Limbajul este alt mijloc indirect de caracterizare folosit sugestiv şi persuasiv. Cel mai iubit elev al
învăţătorului Herdelea are capacitatea de a-şi adecva limbajul şi atitudinea în funcţie de colocutor. Este
respectuos cu Herdelea şi cu preotul Belciug, ironic şi brutal cu Vasile Baciu, seducător la început cu Ana, apoi
rece şi agresiv.
Cameleonicul personaj este realist prin tipologie, prin complexitatea asocierii calităţilor şi a defectelor, prin
influenţa majoră pe care mediul social o are asupra sa. Membru al unei comunităţi rurale supuse nu doar legilor
omeneşti, ci şi celor creştine, morale, Ion trăieşte drama zbaterii între patima pt pământ şi iubirea pt fata cu
adevărat dragă. Cele două pasiuni îl subjugă succesiv, dându-i impresia împlinirii sociale şi afective.
Deznodământul tragic însă dovedeşte că sacrificiul cerut de pământul-stihie secătuieşte posibilitatea
împlinirii prin iubire. Sfâşiat între “proza realităţii” = pământul şi “poezia inimii” = iubirea, Ion devine victima
societăţii, dar şi a propriilor alegeri. Drama lui este generată de conflictul dintre raţiune şi sentimente.
In opinia mea, Ion este un personaj puternic, demn de admiraţie prin ambiţia cu care îşi urmăreşte scopul.
Îi regret destinul care l-a făcut să considere valorile materiale mai importante decât nevoia lui naturală de împlinire
prin iubire. E de condamnat, cred, societatea procustiană care obligă indivizii să aleagă între iubire şi recunoaşterea
socială, deşi fiecare dintre noi avem o nevoie interioară de amândouă.
Ion este, în satul Pripas, generatorul mai multor conflicte. Majoritatea sunt exterioare, concrete: familiale,
sentimental-erotice, sociale - faţă de viitorul socru, de Ana, de Florica, de George, faţă de preotul Belciug şi de
părinţi. Consider însă conflictul interior, moral, trăit în sine, cea mai puternică luptă pe care puternicul personaj o
trăieşte pe parcursul secvenţelor narative. El se zbate între ambiţia de a obţine respectul comunităţii prin
intermediul pământului şi între dorinţa naturală de a trăi bucuria iubirii tinereşti. Destinele tuturor celorlalte
personaje cu care interacţionează sunt atinse de nefericire, datorită încălcării normelor morale. Prins în adulter cu
Florica de către soţul acesteia, George Bulbuc, este ucis, simbolic, cu sapa. Pământul iubit pentru care nesocotise
totul îi aduce, în final, moartea.
Ion este deci personajul principal, masculin, individual, reprezentativ, simbolic al satului românesc
măcinat de sărăcie, de la începutul secolului al XX-lea.