Caracterizarea lui Ghiţă

IOAN SLAVICI rămâne in literatura română ardeleanul care a impus în epoca marilor clasici valorile
morale tradiţionale, respectul faţă de istorie, de bătrân, faţă de opinia publică. “M.C.N.” este o nuvelă realist-
psihologică publicată în volumul “Novele din popor”. Tema o constituie eforturile cizmarului Ghiţă de a scăpa de
sărăcie pentru a obţine şi respectul oamenilor.
Ghiţă este personaluj principal masculin, individual al nuvelei psihologice ”MCN”, deoarece participă la
toate momentele subiectului. Pentru a evidenția complexitatea lui, naratorul folosește atât mijloace directe, cât și
indirecte de caracterizare.
Din mijloacele directe oferite de naratorul omniscient aflăm condiţia familială, socială şi materială a lui
Ghiţă. Tată de familie, trăind în bună înţelegere cu nevasta, copilul şi soacra, fostul cizmar devine cârciumar, căci
aspiră la mai mult.
Prozatorul ardelean ne oferă încă din incipit un mijloc indirect de caracterizare, dialogul protagonistului
cu bătrâna sa soacră. Când ea arată că “nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”, tânărul
contraargumentează, arătându-se dornic să scape de cizmăria care îl ţinea sărac. Răspunsul lui Ghiţă - autoritar - îl
situează pe o poziţie opusă acesteia, ca persoană activă, dinamică, hotărâtă şi deschisă la schimbare,
reprezentant al tinerei generaţii. În plus, Ghiţă îşi descoperă acum spiritul practic, puterea de iniţiativă. Mediul
social modest sufocă dorinţa eroului de a fi respectat în lumea satului patriarhal, ierarhizat după valorile materiale.
Construcţia subiectului dezvăluie indirect, prin actiunile personajelor, multiple calităţi ale lui Ghiţă.
Hărnicia şi capacitatea de a socializa umanizează cârciuma căreia i se va spune “Moara lui Ghiţă“. Relaţiile de
familie sunt înfloritoare, familia se îmbogăţeşte şi cunoaşte pacea sufletească. Faţă de bătrână, tinerii manifestă
respect, iar imaginea relaţiilor dintre cei doi soţi este tipic tradiţională. Autoritatea bărbatului este recunoscută.
El este cel care ia deciziile pentru familie. Femeia se lasă în grija soţului ei, care are mereu un spirit protector.
Ghiţă apreciază calităţile soţiei sale şi se bucură de atenţia ei: inima îi râde când Ana cea înţeleaptă se aruncă
drăgăstoasă asupra lui, căci Ana era „tânără şi frumoasă, Ana era fragedă şi subţirică, Ana era sprintenă şi
mlădioasă...” Relaţiile dintre soţi sunt pline de dragoste şi înţelegere. Ana nu e pentru soţul ei doar o femeie
frumoasă şi harnică, ci şi un partener spiritual, căci e înţeleaptă, ştie ce sfaturi să dea şi e „aşezată”, deci nu se
grăbeşte în formularea acestora. Familia e fericită pentru că e unită în tot ceea ce face.
Intâlnirea lui Ghiţă cu şeful porcarilor din zonă distruge armonia. Lică ii oferă cârciumarului ocazia de a se
îmbogăţi foarte repede, însă cu preţul pierderii încrederii in sine. Initial, cei doi bărbaţi se războiesc doar verbal.
Ghiţă nu rezistă în faţa forţei brutale a Sămădăului, care era învăţat să fie temut de toţi cei din zonă. Odată cu
întovărăşirea forţată, Ghiţă înţelege natura ilegală a bogăţiei Sămădăului căruia ii devine complice. Simţindu-se
vinovat, se ascunde de familie, trăind o luptă interioară neexprimată. Conflictul interior dintre fondul cinstit al
cârciumarului şi dorinţa îmbogăţirii cu ajutorul lui Lică dezechilibrează personajul. Treptat, protagonistul dezvoltă
şi un conflict exterior cu Lică, fără a i se putea opune. Acesta este generos cu toţi cei care îi fac pe plac, dar
neîndurător cu cei ce i se opun.
Complexitatea lui Ghiţă este sugerată de drama lui. Autocaracterizarea este mijloc direct în construirea
personajului şi dezvăluie conştiinţa propriilor greşeli. Cerându-şi iertare de la nevastă, eroul îşi mărturiseşte
păcatele şi slăbiciunea. Dezamăgirea provocată familiei izvorăşte din nerăbdarea lui de îmbogăţire, explicitată şi în
monologiul interior. Când încearcă să iasă din afacerile necurate cu Sămădăul, este prea târziu. Apariţia
jandarmului Pintea îi dă ideea răzbunării, dar şi ea eşuează. Derularea subiectului spre deznodamântul tragic arată
prăbuşirea morală a protagonistului care se foloseşte chiar şi de Ana, în speranta pedepsirii lui Lică. Relaţiile dintre
soţi se strică, pentru că Ghiţă e mereu ascuns, nemulţumit şi gata de ceartă.
Când o împinge pe Ana în braţele Sămădăului, speră ca acesta să întârzie la han cu prada. Capcana însă nu-i
reuşeşte, iar personajele plătesc cu viaţa încălcarea normelor morale. Ghiţă va fi impuşcat de Răuţ după ce îşi
înjunghiase nevasta infidelă, Lică se sinucide spectaculos, iar hanul e incendiat de Răuţ.
In opinia mea, Ghiţă este victima propriilor slăbiciuni, a conflictelor care îl dezumanizează. El trăieşte o
dramă psihologică concretizată prin două înfrângeri: pierderea încrederii în sine şi pierderea încrederii celorlalţi în
el, mai ales încrederea soţiei sale, Ana. Prozatorul ardelean îşi pedepseşte personajele ca în tragediile antice, în
numele moralităţii absolute. Aşadar Ghiţă este un personaj tipic realist prin tipologie şi complexitate. Calităţile
iniţiale sunt înlocuite de numeroase defecte, din cauza lăcomiei. Chiar transformarea protagonistului sub influenţa
distructivă a lui Lică este proprie realismului. Viziunea obiectivă, construcţia subiectului şi a conflictelor inspirate
din viata socială, precum şi analiza psihologică a trăirilor personajelor completează particularităţile realiste ale
nuvelei.