CRIZELE ECONOMICE ŞI DEPĂŞIREA LOR MAREA DEPRESIUNE (1929-1933) Volumul total al producției industriale s-a redus considerabil: pînă
redus considerabil: pînă la 53,8%.
Crizele reprezintă dereglări profunde şi violente ale evoluţiei activității
economice, ale procesului realizării reproducției sociale, cu grave repercusiuni
social-economice şi politice.
Pentru secolul XX au fost caracteristice, în fond, crizele de supraproducție, care,
în cele mai multe cazuri, au depășit cadrul național, avind efecte la nivel mondial.
Principalele crize economice s-au declanşat în anii 1907-1908 şi 1914, fiind
întrerupte" de izbucnirea Primului Război Mondial. După prima conflagrație
mondială, ample crize economice s-au produs în anii 1920-1921, 1929-1933 şi
1937-1938.
O trăsătură specifică tuturor crizelor economice este inflația - proces de creştere
disproporționată a masei monetare în raport cu cantitatea de mărfuri şi servicii
care se produc, ceea ce determină deprecierea puterii de cumpărare a banilor.
Rezultatul nemijlocit al inflației este creşterea generală a tuturor preturilor
marfurilor şi serviciilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor.
Din 1929 pînă la mijlocul anilor '30, majoritatea statelor lumii au fost cuprinse de
o criză economică foarte gravă, ce a avut drept rezultate pauperizarea maselor,
reducerea volumului producției şi a salariilor. Această criză a intrat în istoric sub
denumirea marea depresiune".
Simptome ale viitoarei crize economice au apărut imediat după sfîrşitul Primului
Război Mondial. Cheltuielile enorme in domeniul militar au creat uriaşe datorii de
stat.
Aplicarea noilor tehnologii în agricultură a dus la sporirea esențială a producției
agricole în situația în care cererea populației a rămas aceeaşi. Ca urmare,
nereușind să-şi acopere cheltuielile, mulți fermieri s-au ruinat.
Declanşarea unei crize de mari proporții devenise posibilă şi din cauza comerțului
mondial. Bunãoară, țările ce importau mărfuri din SUA deseori le plateau cu bani
împrumutați de la băncile americane. Aceasta însemna că orice cataclisme
apărute în SUA se repercutau imediat în economia mondială.
Cauza nemijlocită a declanşării marii depresiuni a constituit-o falimentul bursei
hirtiilor de valoare din New York, ce s-a produs in octombrie 1929. In consecință,
a început o criză economică nemaiîntilnită pînă atunci, deosebită prin proporţiile
şi consecințele ei distrugătoare. În cele 44 luni de criză (1929-1933), au dat
faliment 5761 de bănci, ale căror depozite însumau 5 miliarde de dolari.
Cele mai drastice scăderi s-au înregistrat in ramurile avansate. De exemplu, în
anii 1922-1929, in industria de automobile, volumul producției s-a micsorat
cu 80% (de la 3 milioane la 600 mii), în industria cauciucului- cu 79,4%, in
cea a otelului cu 76%. Totodată, au scăzut simțitor investițiile de capital.
Criza economică a afectat in modul cel mai grav agricultura mondială.
Preturile de achiziție a produselor agricole au scăzut, în medie, cu 58%.
Peste un milion de ferme au fost vindute la licitație. In ciuda faptului că o bună
parte din populație fla- minzea, fermierii erau nevoiţi să distrugă cantități
uriaşe de griu, carne, bumbac etc. Ulterior, ci vindeau restul producției
agricole la prețuri mari, ca să-şi recupereze cheltuielile.
Criza economică s-a extins rapid asupra altor state,inclusiv asupra României.
În diverse țări, depresiune s-a manifestat sub forme specifice. Bunăoară, în
Brazilia erau arse zilnic vagoane de cafea boabe, folosită în calitate de
combustibil solid.
Efectele distructive ale marii depresiuni au zdruncinat ritmurile comerțului
exterior. Totodată, criza a lovit nemilos în forța de muncă: se închideau
numeroase întreprinderi, sporind considerabil numărul şomerilor. În 1933,
numai în SUA au fost inregistrați 12 mil. 830 mii de şomeri, ceea ce constituia
24,9% din forța aptă de muncă. În ansamblu, raportat la toate țările
occidentale, numărul el şomerilor era de 30 milioane.
. În plan social, criza economică a generat ample manifestaţii de pro- test.
Astfel, şomerii au organizat două defilări ale înfometaților" pe străzile
Washingtonului. Revendicările şomerilor erau atît de ordin eco- nomic
(asigurarea cu locuri de muncă, introducerea sistemului de asi- gurări sociale,
asistența materială a şomerilor), cît şi de ordin politic (dreptul de a organiza
sindicate).
Pentru interpretarea şi aprecierea progresului societăților umane, prezintă
interes deopotrivă cauzele ce provoacă depresiunile economice şi modalitățile
prin care ele sînt depăşite. În acest sens, este instructivă politica preşedintelui
american Franklin Delano Roosevelt, orientată spre scoaterea economiei SUA
din cea mai profundă criză a secolului trecut.
Obţinînd victorie la alegerile prezidențiale din noiembrie 1932, noul
preşedinte al SUA - care ulterior va fi ales de 4 ori consecutiv în această funcție
a inițiat un vast plan de reforme, cunoscut sub numele,,New Deal"
 (,,Noul curs"). În discursurile sale publice, Fr. Roosevelt chema societatea
americană la mobilizarea forţelor şi la coeziune socială: „,....să avem încredere
în America (...), să avem încredere în instituțiile noastre, să avem încredere în
noi înşine... Singurul lucru de care trebuie să ne fie teamă este frica însăşi".
Noua conducere americană a înfăptuit un set larg de restructurări în domeniul
economic, însoțite de reforme în plan social, care vizau ame- liorarea
condițiilor de muncă şi de trai ale populației.
Realizarea programului Noul curs" s-a desfăşurat în două etape: 1933-1935,
cind eforturile principale au fost îndreptate spre redresarea economică, şi
1935-1938, cind administrația Fr. Roosevelt a operat o serie de reforme
sociale.
Chiar a doua zi de la preluarea puterii, Roosevelt a instituit moratoriu asupra
activității bancare, ordonind închiderea tuturor băncilor din jară. Ulterior, a
convocat Congresul în sesiune extraordinară, care, timp de o sută de zile (9
martie-16 iunie), a examinat zeci de mesaje și proiecte de legi prezidențiale. A
fost o activitate legislativa fără precedent în istoria Statelor Unite.
Congresul a adoptat o lege cu privire la sfera bancară, ce prevedea ca băncile
să-şi reînceapă activitatea după ce vor fi supuse unui control din partea
statului. Exportul aurului a fost interzis, iar dolarul-devalorizat, fiind stabilit
un nou curs oficial: o uncie de aur (o uncie=31 grame) echivala cu 35 de dolari.
Statul a acordat credite băncilor, cu toate acestea, peste 2 mii de instituții
bancare au fost lichidate. În acest mod, guvernul federal preluase controlul
asupra operațiilor bancare şi valutare ale țării. Alte două legi adoptate de
Congres dispuneau micşorarea salariilor funcționarilor de stat şi a aparatului
administrativ de la Casa Albă. De un rol important în realizarea programului
de reforme l-a jucat
Legea privind anularea prohibiției consumului de băuturi alcoolice în SUA.
În aceeaşi perioadă, Congresul SUA a legiferat instituirea unui nou organ
federal-Administrația Națională pentru Restabilire (National Re- covery
Administration - NRA). Între altele, o sarcină a acesteia era să elaboreze
codurile concurenței cinstite (fair-play) pentru fiecare ramură industrială, în
care se fixau volumul producției, tarifele salariale, se repartizau piețele de
desfacere a mărfurilor etc. Controlul prețurilor şi al volumului producției
exercitat de către NRA a permis redresarea procesuluo de producție în
industrie.
Congresul SUA a instituit, de asemenea, Administrația Reglemen- tării
Agriculturii (Agricultural Adjustiment Administration-AAA). În scopul măririi
prețurilor la producția agricolă, administrația Fr. Roosevelt, prin intermediul
AAA, a promovat o politică de reducere şi lichidare a surplu- sului de produse
agricole.
Administrația Reglementării Agriculturii a încheiat acorduri cu fermierii, prin
care aceştia se angajau, în schimbul unei compensații băneşti oferite de stat, să
nimicească o parte din suprafețele cultivate și producția excedentară. Ca
urmare, au fost distruse 10 mil. acri (1 acru=4046,86 m²) de plantații de
bumbac, 12 mil. acri de plantații de tutun, au fost sacrificați 6 mil. de porci etc.
Prin Legea cu privire la conservarea solului şi repartizarea pămîntului, statul
acorda subvenţii fermierilor care lăsau anumite loturi necultivate.
După ce a fost obținută o redresare parțială a economiei americane, NRA şi AAA
au fost dizolvate.
Cea mai gravă problemă rămînea cea a şomajului. În martie 1933, administratia
Franklin Roosevelt a decis înființarea taberelor de muncă, in care erau trimişi
tinerii şomeri (în virsta de 18-25 de ani). Supuși unei discipline de tip militar, ei
munceau la împăduriri, la ameliorația solului, la construcția de drumuri etc.
Erau asigurați cu îmbrăcăminte și hrană; ei ramineau în tabere, în medie, un
an, primind 30 de dolari pe lună. Pînă la sfirsitul anului 1941, în cadrul
taberelor de muncă au lucrat circa 2 milioane de tineri; ei au împădurit 17
milioane de acri, au construit poduri, docuri şi au efectuat vaste lucrări pentru
conservarea solului.
La insistenta lui Franklin Roosevelt, Congresul a alocat 500 mil, de dolari
pentru ajutorarea şomerilor. Guvernul federal şi-a asumat raspunderea pentru
lichidarea somajului. In acest scop, a fost instituità Administratia Federală
pentru Ajutor de Urgenta, condusă de Harry L Hopkins, care avea sarcina de a
plasa forta de muncă disponibila
In 1935, la cererea preşedintelui Franklin Roosevelt, au fost alocate sume
importante de bani pentru construirea unor obiective publice, spitale, scoli,
universități, poduri, aerodromuri, şosele, canale, parcuri, centrale electrice etc.
În paralel, au fost înălțate blocuri locative pentru cei săraci (161 mii de locuințe,
din sumele alocate in anul 1937, de pildă). O treime din aceste locuinte au fost
repartizate populației de culoare. Datorită acestor ample şantiere de
construcție, era angajată o bună parte din mina de lucru
disponibilă, Noul cars" al preşedintelui Roosevelt a contribuit esențial la
scoaterea din criză a economiei țării, la îmbunătățirea condițiilor de viață şi de
muncă ale salariațiilor.

Crizele economice s-au produs și după cel de-al Doilea Război Mondial, atit
în țările capitaliste occidentale, cit şi in blocul statelor socialiste, cu o
economie etatizată, după modelul sovietic. În URSS, cea mai prelungită
criză a coincis cu perioada de guvernare a lui Leonid Brejnev (aşa-numita
stagnare brejnevista" din anii 1965-1985). In toți aceşti ani, economia URSS
continua să rămînă supra-
centralizată, neeficace şi costisitoare. Sistemul administrativ de comandă
şi-a fortificat pozițiile, iar aparatul birocratic devenise deosebit de
numeros: câtre mijlocul anilor '80 includea 18,5 mil. de oameni, ceea ce era
de ajuns pentru a conduce toate statele lumii. Deoarece planurile de
producție ale întreprinderilor erau dictate de sus, aplicarea invențiilor
tehnico-științifice, de origine sovietică sau străină, devenise nerentabilă.
Economia URSS producen mari cantități de marfă necompetitivă, care,
nefiind solicitată de consumatori, era stocată în depozite. De asemenea,
calitatea inferioară a mărfurilor era cauzată şi de lipsa cointeresării
materiale a producătorilor, care erau impuşi să lucreze pentru plan", şi nu
pentru realizarea unor produse performante.
In perioada stagnării brejneviste au fost afectate de criză şi celelalte sfere
ale vieții sociale. După nivelul de trai, URSS ocupa locul 60 între tările lumii,
iar în ceea ce priveşte nivelul de asistență medicală, inclusiv numărul
paturilor de spital la o mie de locuitori şi calitatea utilajului medi- cal. URSS
se afla pe aceeaşi treaptă cu Burkina Faso, stat în curs de dezvoltare din
Africa Occidentală (datele reflectă situația din anul 1988).
La capitolul moarte infantilă" URSS ocupa locul 52 în lume. Un nivel inalt al
mortalității s-a înregistrat şi în Moldova Sovietică: 26 decese la 000 de
nou-născuți. După durata vieții, comparativ cu celelalte re- publici
sovietice, RSS Moldovenească ocupa penultimul loc, devansind
Turkmenistanul. La acelaşi indice, pe plan mondial, ea împărțea cu Sri-
Lanka locurile 47-48.
Cit priveşte nivelul de civilizație, Moldova Sovietică era întrecută chiar de
Sri-Lanka, concurind pe picior de egalitate doar cu restul ţărilor din lumea a
treia, cum ar fi Ciad, Nigeria, Angola sau Barbados.
1.Criza economică este o perioadă de declin economic care poate avea mai
multe cauze, astfel aparand în perioada crizei lumii capitaliste datorate
supraproducției, care între anii 1929-1933, caracterizată printr-o scădere
dramatică a activității economice mondiale.
2.Odată cu terminarea Primului Război Mondial relațiile economice naționale
și internaționale s-au confruntat cu probleme ca:
dispariția unor resurse umane și de producție
emiterea banilor fără acoperire
haos în relațiile economice
supraproducție/respectiv scăderea dramatică a cererii
speculații la bursă
3.Primele "simptome ale crizei economice au fost simțite încă în 1927 (se
observă unele descreşteri în sectoarele de producție);
• Beneficiind de credite, americanii cheltuie mai mult decât câştigă;
Apar averi fictive;
Curând, în sectoarele economice se începe o CRIZĂ DE SUPRAPRODUCTIE
Situația a atins punctul culminant când prețul acţiunilor la Bursa de Valori de
pe Wall Street din New York, a scăzut
brusc;
Criza financiară s-a transformat imediat în CRIZĂ ECONOMICĂ deproporţii;
producția industrială scade cu 50%;
17 milioane - şomeri;
• încep "marşurile foamei";
falimentează băncile, fabricile, uzinele, fermierii...
Guvernarea republicană nu reuşeşte să salveze situația, aşa că populația va
vota în noiembrie 1932 pentru Partidul Democrat
FRANKLIN DELANO ROOSEVELT este ales președinte al SUA, În martie 1933,
el anunţă un vast program pentru revigorarea economiei americane numit
NEW DEAL (Noul Curs). dolarul a fost devalorizat cu 50%; s-a renunţat la
standardul în aur al $: băncilor li s-a impus o anumită specializare; pentru
100 de zile se închid toate băncile pentru AUDIT. Se vor deschide. doar băncile
care au trecut auditul cu succes; se acordă ajutor fermierilor grav afectati de
criză (credite preferențiale cu o rată a dobânzii redusă);
6.GERMANIA
Criza a fost strâns legată de cea declanșată peste Ocean. Încetarea
împrumuturilor americane pentru redresarea economică a Germaniei, a fost
una din cauzele majore ale declanșării crizei. Din acest motiv, plata
reparațiilor de război de către Germania a fost anulată în urma Conferinței de
la Laussane (1932), moment în care fusese achitată doar 1/8 din ea. Rata
șomajului ajunsese până la 30%, în 1933. Marea Depresiune a avut un rol
important în ascensiunea lui Hitler la putere.
4.Criza s-a declanşat în SUA, de unde s-a răspândit ulterior – din 1931 –
pe plan mondial prin intermediul schimburilor comerciale şi financiare.
Argumentele lui Milton Friedman demonstrează că SUA este ţara de
origine crizei: „Dovada cea mai importantă a faptului că recesiunea s-a
extins din Statele Unite în restul lumii, mai degrabă decât în sens invers,
constă în mişcarea aurului. În 1929, Statele Unite se bazau pe etalonul-aur,
în sensul că preţul oficial al aurului (20,67 dolari pentru uncia de aur fin)
fixat de guvernul american asigura vânzarea sau cumpărarea la cerere.
Evoluţii economice pe plan mondial în perioada interbelică
Multe alte ţări se bazau pe aşa-numitul standard de schimb al aurului, la
care şi ele evaluau un preţ al aurului în moneda naţională. Acest preţ
oficial, dat în moneda proprie se împărţea cu preţul dat de Statele Unite
rezultând astfel rata de schimb oficială, ceea ce însemna valoarea propriei
monede în raport cu dolarul. Ei puteau să vândă sau să nu vândă aur în
mod liber la preţul oficial, dar se obligau să păstreze rata de schimb fixată
la nivelul dat de cele două preţuri oficiale ale aurului cumpărând sau
vânzând dolari la cerere la acea rată de schimb. Într-un asemenea sistem,
dacă rezidenţii americani sau oricine avea dolari cheltuiau (sau
împrumutau, sau dădeau) în străinătate mai mulţi dolari decât doreau să
cheltuiască (sau să împrumute, sau să dea) în Statele Unite, cei ce primeau
aceşti bani puteau să schimbe diferenţa pe aur.