Războiul israeliano-palestinian 1948-1949

La 29 noiembrie 1947, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția nr. 181 privind încetarea
mandatului britanic pentru Palestina, stabilit după Primul Război Mondial (a expirat la 15 mai 1948) și
crearea a două state democratice pe teritoriul Palestinei – evreiesc și arab.

La 29 noiembrie 1947, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția nr. 181 privind încetarea
mandatului britanic pentru Palestina, stabilit după Primul Război Mondial (a expirat la 15 mai 1948) și
crearea a două state democratice pe teritoriul Palestinei – evreiesc și arab. Ierusalimul s-a remarcat ca
unitate administrativă independentă, cu un regim internațional special. Potrivit documentului, statele
independente arabe și evreiești, precum și Regimul Internațional Special pentru Ierusalim, urmau să
înceapă să funcționeze în Palestina cel târziu la 1 octombrie 1948.

Comunitatea evreiască din Palestina a salutat rezoluția, menționând că dreptul evreilor de a deține
statul lor este recunoscut de comunitatea internațională. Lumea arabă a fost revoltată de împărțirea
Palestinei și a refuzat să recunoască rezoluția.

Deoarece rezoluțiile Adunării Generale a ONU sunt consultative și nu sunt obligatorii, fiecare parte și-a
ales propriul drum. La 14 mai 1948, a fost anunțată unilateral înființarea Statului Israel. Și în noaptea de
14 spre 15 mai, armatele arabe au atacat așezările evreiești, inițiind primul război arabo-israelian, care a
durat mai bine de un an (în Israel se numește „Războiul de Independență”). Israelului s-a opus unităților
militare din 7 state membre ale Ligii Arabe: Egipt, Irak, Arabia Saudită, Siria, Liban, Transiordania și
Yemen, în număr de 30 de mii de oameni.

La 31 mai, Forțele de Apărare Israel (IDF) au fost formate din paramilitarii Haganah (Organizația de
Apărare), Etzel (Organizația Militară Națională) și Lehi (Luptătorii Israelului pentru Libertate). În timpul
războiului, numărul total al armatei israeliene a ajuns la 45 de mii de oameni, iar numărul de trupe arabe
care se opun Israelului - 55 de mii de oameni.

Prin medierea ONU s-a ajuns la un armistițiu de o lună, permițând Marii Britanii să finalizeze evacuarea
trupelor sale până la sfârșitul lunii iunie. Răgazul rezultat a fost folosit de israelieni, care au primit arme
din Europa și America și au continuat să ia măsuri. După reluarea ostilităților, forțele israeliene și-au
putut elibera așezările din deșertul Negev. Armata egipteană a fost apoi înconjurată în Fâșia Gaza,
forțând Egiptul să negocieze pacea. La sfârșitul lunii octombrie, Armata Palestiniană de Eliberare Fawzi
Kokji care opera în Galileea Superioară a fost învinsă. În februarie 1949, pe insula Rodos a fost încheiat
un armistițiu egipto-israelian, căruia i s-a alăturat Transiordania. Pe 20 iulie s-a ajuns la un acord de
armistițiu între Israel și Siria.

În timpul acestui război, o parte din teritoriul desemnat prin decizia ONU din 29 noiembrie 1947 pentru
statul arab, precum și partea de vest a Ierusalimului (6,7 mii km²) au fost ocupate de Israel. Partea de est
a Palestinei, împreună cu partea de est a Ierusalimului (5,5 mii kmp), a devenit parte a Transiordaniei
(din 1949 - Iordania), iar Fâșia Gaza a intrat sub control egiptean.

Pierderile israeliene în timpul războiului au fost estimate la 6.000 de morți și 15.000 de răniți, victimele
arabe la 15.000 de morți și 25.000 de răniți.

Acordurile de armistițiu nu au rezolvat conflictul din Orientul Mijlociu care a apărut ca urmare a
războiului arabo-israelian din 1948-1949. Peste 900.000 de arabi palestinieni au părăsit teritoriul lăsat
de Israel. Aproximativ 800 de mii de evrei au devenit refugiați și au emigrat în Israel.