Culturile floricole se pot realiza in mai

multe variante tehnologice in raport cu

particularităţile biologice şi ecologice ale
fiecărei specii, cu scopul culturii şi
posibilităţile fiecărui producător. Astfel,
se cunosc următoarele trei mari variante
de realizare a producţiei floricole:
cultura in camp,
cultura in sere,
cultura in solarii.
INFIINŢAREA
CULTURILOR
FLORICOLE
ÎN CÂMP
 In condiţii de camp se realizează culturi
la speciile anuale, bienale şi perene de
grădină, originare din zonele temperate
ale globului şi parţial din celelalte zone
climatice. Aceste culturi se fac fie pentru
decorul spaţiilor verzi şi al grădinilor fie
pentru producerea de flori tăiate sau
seminţe şi material săditor.
Alegerea terenului

 terenuri plane sau uşor inclinate,

 expoziţie insorită,
 adăpostite de curenţi reci şi vanturi
dominante,
 soluri bine drenate, structurate, cu
capacitate bună pentru reţinerea apei,
 permeabile pentru apă şi aer.
 Pregătirea terenului
 desfiinţarea culturilor precedente, curăţirea şi nivelarea terenului;
 fertilizarea de bază cu ingrăşăminte organice și minerale (fosfor şi potasiu in
raport de 2/3 din dozele specifice fiecărei culturi)
 arătura de bază la adancimea de 25-30 cm pentru speciile anuale şi bienale
sau desfundatul la adacimea de 40–60 cm pentru speciile perene ;
 mărunţirea solului se execută imediat in cazul culturilor care se infiinţează
toamna. in cazul culturilor infiinţate primăvara mai tarziu, terenul rămane in
“brazdă crudă”pe timpul iernii, mărunţirea urmand să se facă inainte de
infiinţare;
 - incorporarea ingrăşămintelor, nivelarea şi mărunţirea terenului folosind
diferite agregate (de exemplu, tăvălug + grapa sau freza);
 - modelarea terenului in brazde cu lăţimea de 1,00–1,50 m, separate prin
poteci sau rigole cu lăţimea de 48–50 cm (lucrare facultativă in funcţie de
sistemul de cultură);
 - marcarea randurilor (pichetatul terenului) şi eventual a locului plantelor pe
rand, folosind picheţi şi sarme sau sfori; randurile pot fi echidistante sau
grupate in benzi a cate 2–6 randuri;
 - udarea de aprovizionare, cu 1–2 zile inainte de infiinţarea culturii.
 Infiinţarea propriu-zisă a culturilor

Infiinţarea culturilor in camp se realizează folosind

una din următoarele categorii de material săditor:
semănat direct,
plantarea de răsad,
plantarea de butaşi inrădăcinaţi,
plantarea de diviziuni de plante,
plantarea de plante altoite,
plantarea de marcote,
plantarea de formaţiuni subterane ingroşate (bulbi,
tuberobulbi, rizomi, rădăcini tuberizate, tuberculi).
 semănatul direct la loc definitiv se foloseşte in
cazul unor specii anuale şi perene cu pretenţii
moderate faţă de temperatură şi care nu suportă
sau suportă foarte greu transplantarea şi se
execută toamna sau primăvara: Delphinium,
Eschscholtzia, Centaurea, Clarkia, Gypsophylla,
Papaver
 De asemenea, semănatul direct la locul de
cultură se poate folosi pentru speciile cu seminţe
mari: Calendula, Calistephus, Ipomoea,
Lathyrus, Lupinus, Tagetes, Tropaeolum, Zinnia.
Atenţie deosebită, in cazul semănatului direct la
locul de cultură, se va acorda pregătirii patului
germinativ şi menţinerii constante a umidităţii
acestuia.
 Răsadurile reprezintă materialul biologic cel
mai folosit pentru infiinţarea culturilor la
majoritatea speciilor anuale, toate speciile
bienale şi multe specii perene. Pentru
majoritatea plantelor perene insă răsadurile se
plantează mai intai in pepinieră unde se cresc
timp de 1–4 luni inainte de a se planta la locul
definitiv.
 Plantarea răsadurilor se poate face pe tot
parcursul zilei cand timpul este noros şi numai
dimineaţa şi seara, pe timp insorit.
 Butaşii inrădăcinaţi se folosesc la infiinţarea culturilor din
camp pentru următoarele specii: plantele de mozaic,
crizantemă, dalia, garoafele perene, Iberis, Aubretia,
Helenium. Butaşii se fac primăvara şi la majoritatea
speciilor ei se ciupesc de cel puţin 2–3 ori inainte de
plantarea in camp pentru a se stimula ramificarea.

 Diviziunile de plante reprezintă materialul biologic pentru

infiinţarea culturii la foarte multe specii perene
hemicriptophyte: Alyssum, Anemone, Aster,
Chrysanthemum, Gaillardia, Hemerocallis, Hosta,
Kniphophia, Lupinus, Oenothera, Paeonia, Phlox,
Physostegia, Polygonum, Primula, Rudbeckia, Santolina,
Sedum, Sempervivum, Tradescantia, Veronica. Pentru
speciile care infloresc primăvara momentul optim de
plantare este toamna iar speciile care infloresc vara –
toamna se pot planta atat toamna cat şi primăvara
devreme, de indată ce timpul permite. Excepţie face bujorul
la care momentul optim pentru plantarea diviziunilor de
plante este vara, in luna august.
 Plantele altoite se folosesc pentru infiinţarea
culturilor de trandafir, bujor lemnos, Dicentra,
crizantema multicoloră sau pentru combinaţiile
decorative dintre dalia şi gladiolă, dalia şi
crizantemă. Epoca optimă de infiinţare a culturilor
folosind plante altoite este primăvara.

 Marcotele sunt utilizate pentru infiinţarea

culturilor la speciile perene de Dianthus şi Phlox,
separarea marcotelor de plantele mamă făcandu-
se primăvara.
 Formaţiunile subterane ingroşate sunt specifice
plantelor perene geophyte.

- bulbi – lalele, narcise, zambile, crini, muscari, ghiocelul

alb, Fritillaria (toamna) şi tuberoze (primăvara);
- tuberobulbi (cormi) – gladiole, Acidantera (primăvara);
- tuberculi – Anemone coronaria (toamna sau primăvara
devreme), Begonia tuberhybrida (sfarșitul primăverii);
- rădăcini tuberizate – Dahlia (sfarșitul primăverii) şi
Ranunculus hortensis (toamna sau primăvara
devreme);
- rizomi – stanjenei (toamna, primăvara şi vara după
inflorire) şi Canna (sfarșitul primăverii);
- muguri stoloniferi – mărgăritar (toamna).
 Distanţele dintre plante intre randuri şi pe rand,
respectiv densitatea plantelor la mp, variază in
funcţie de specie (talia plantei) şi scopul culturii.
 Astfel, pentru speciile de talie mică (Ageratum,
Lobelia, Portulaca, Primula) densitatea este de
10–12 plante/mp, pentru speciile de talie mijlocie
(Antirrhinum, Aquilegia, Petunia, Salvia) 5–6
plante/mp, pentru speciile de talie inaltă
(Amaranthus, Anemone japonica, Cleome,
Nicotiana, Zinnia) 2–3 plante/mp in timp ce pentru
speciile foarte viguroase (bujor, Hemerocallis,
Yucca, hortensia) densitatea este de 1–2
plante/mp. Speciile de mozaic (Alternathera,
Cineraria, Coleus, Iresine) se plantează la distanţe
foarte mici (5–10 cm), asigurandu-se o densitate
de 150–200 plante/mp.
Epoci de infiinţare a
culturilor floricole in camp:
-primăvara timpuriu (martie-inceput
aprilie):
-se seamănă direct in camp specii
anuale(Calendula, Centaurea, Lathyrus,
Alyssum);
-se plantează răsadurile de bienale rămase
neplantate din toamnă;
-se plantează hemicriptofitele rezultate din
despărţire (cu inflorire de vară-toamnă).
primăvara tarziu (aprilie-sfarşit mai)
-se plantează răsadul de la anuale mai rezistente la
temperaturi scăzute (Dianthus, Matthiola, Calendula); 42
-se plantează tuberobulbii de gladiole;
-se seamănă direct unele anuale (Callistephus, Tropaeolum,
Zinnia);
-se plantează răsadurile anualelor mai pretenţioase la
temperatură (imortele, Begonia, Salvia);
-se plantează butaşii inrădăcinaţi de crizanteme şi de la
plantele de mozaic;
-se plantează rizomii de Canna şi rădăcinile tuberizate de
Dahlia.
-se scot in camp unele plante de seră (muşcate, hortensii).
vara (iunie-august):
-se continuă plantarea gladiolelor şi
crizantemelor pentru inflorire eşalonată;
-se plantează răsad de perene
hemicriptofite (Delphinium, Rudbeckia);
-se plantează bujorii şi crinii albi (sfarşit
august).
toamna (septembrie-noiembrie):
-se plantează răsadul de bienale;
-se plantează geofitele rustice (Tulipa, Narcissus,
Hyacinthus);
-se plantează hemicriptofitele cu inflorire de
primăvară;
-se seamănă direct anualele cu seminţe
rezistente la temperaturi scăzute (Alyssum,
Calendula, Nigella, Eschscholtzia).
INTREŢINEREA
CULTURILOR FLORICOLE
 lucrări comune (necesare tuturor
culturilor) şi
 lucrări speciale (aplicate ocazional sau
numai anumitor specii din grupa
respectivă).
Lucrări comune sau
cu caracter general
 Ingrijirea culturilor realizate in camp presupune
efectuarea următoarelor lucrări aplicate asupra solului
sau plantelor:
 udatul,
 fertilizările fazale
 afanarea solului,
 combaterea buruienilor,
 combaterea bolilor şi dăunătorilor,
 protejarea plantelor impotriva brumelor şi ingheţurilor
timpurii de toamnă sau tarzii de primăvară,
 tutoratul sau palisatul,
 tăierile de dirijare a creşterii şi infloririi.
Completarea golurilor
 asigură densitatea de cultură corespunzătoare.

 la culturile infiinţate prin semănat direct, se fac

reinsămaţări pe suprafeţele unde nu au răsărit
seminţele (este indicat să se folosească
seminţe umectate sau pregerminate);
 la culturile infiinţate prin răsad se inlocuiesc
golurile cu material din acelaşi soi, de aceeaşi
varstă şi calitate.
 Combaterea buruienilor
 Combaterea buruienilor trebuie executată permanent pentru a
se evita concurenţa pentru hrană intre acestea şi plantele din
cultură; de asemenea, buruienile pot constitui plante gazdă
pentru anumiţi agenţi patogeni, un motiv in plus pentru a le
elimina permanent din cultură. Se cunosc mai multe metode de
combatere a buruienilor din cultură: praşile, plivitul, mulcirea
solului, erbicidarea.
 Prășitul constă in spargerea crustei, mobilizarea stratului
superficial al solului şi distrugerea buruienilor Lucrarea se
execută cu sapa intre plante pe rand şi cu motocultorul intre
randuri. Se execută de 3-6 ori intr-un sezon de vegetaţie (funcţie
de structura solului, gradul de imburuienare, frecvenţa udărilor;
sau a precipitaţiilor). Adancimea variază de la 3-5 cm la
inceputul vegetaţiei plantelor, pană la 8-10 cm mai tirziu;
 Mulcirea
 Mulcirea este un proces
simplu care implica
acoperirea solului cu
materiale de origine
vegetala sau minerala,
avand drept scop
reducerea evaporarii si
cresterea buruienilor.
Aceasta operatie aduce
beneficii enorme pentru
plante si mai precis :

 -elimina buruienile;
 -pastreaza solul cald iarna
si racoros in timpul verii;
 -conserva umiditatea in
sol;
 - Mulciul reduce temperatura de
la suprafata solului 
 -furnizeaza substante
nutritive solului;
 -sustine si incurajeaza
numeroase organisme
benefice solului( rame) ;
 -imbunatateste structura
solului asigurand un
drenaj bun;
 -din punct de vedere al
aspectului este estetic;
Materiale pentru mulcire
 Materialele pentru mulcire trebuie sa fie pe de-o parte, ieftine si disponibile in
cantitati suficiente, iar pe de alta parte, ca aspect, sa fie uscate, usoare sau
semiumede.

 Dintre materiale se pot folosi:

resturile de iarba rezultate in urma cositului,
reziduuri din diverse culturi,
compostul descompus usor;
frunzisul,
aschii de lemn,
coaja de copac,
rumegus.
In cazul gradinilor cu rocarii sunt recomandate materialele anorganice : pietre,
pietris, nisip;
Astazi sunt foarte la moda materialele artificiale ca de ex: plasticul negru, ziare,
cauciuc, diverse tesaturi.

Stratul de mulcire va fi de 2-5 cm și se va înnoi o dată la 2-3ani.

Lupta cu buruienile se poate realiza și prin:

 Folosirea erbicidelor, a
geotextilelor sau foliilor de mulcire
Irigarea
 Se umezește stratul de sol egal cu 25 – 30 cm
unde este localizată cea mai mare parte din
rădăcini

 Într-o perioadă de vegetație se aplică circa 15-

20 de udări.

 Norma de udare depinde de specie, de

preferințele speciiilor și de condițiile meteo.
Norma de udare pentru plantele anuale este de
15-20 l/m2, perene 30-40 l/m2, pentru plantele cu
bulb 40-50 l/m2

 Plantele perene se udă suplimentar în perioada

depunerii și formării organelor de reânoire – la
sfârșit de vară
 În perioadele dintre udări
seara se aplica stropiri de
învigorare. Norma de
consum 2-3 l/m2

 După udare se aplică

mulcirea cu un amestec de
praf de turbă cu nisip, care
reține umezeala, împiedică
evaporarea excesivă și
formarea crustelor.
Modul de umezire a solului în caz de udare moderată și
intensă:
а – udat în brazdă, б – stropire, в – udare cu picătura
Afânarea solului
 Se realizează în scopul
păstrării umidității,
îmbunătățirii schimbului de
gaze, distrugerea buruienilor,
înlăturarea crustei și a
bătătoririi.

 Se realizează la un interval de
2-2,5 săptămâni, la o
adâncime de 2-4 cm. Cu o
deosebită atenție se afânează
solul în plantațiile formate din
plante cu tulpini târâtoare.
 Întroducerea
îngră șămintelor
 Se realizează minim de 2 ori pe sezon. Prima
dată primăvara, înainte de începutul creșterii
lăstarilor, cu îngrășăminte minerale complexe
cu conținut sporit de azot. În faza de întrare în
înflorire se vor administra îngrășăminte bogate
în caliu și fosfor, din considerentele 15-50 g/m2
fosfor (superfosfat), 30-60 caliu (sare potasică
sau sulfură de caliu), și 30-60 de azot (salpetru
sau uree).

 Cantitățile maximale se vor administra pe

solurile sărace – lutoase sau argiloasa, iar
cantitățile minimale pe soluri bogate
cernoziomice.
Combaterea bolilor şi
dăunătorilor
 Se execută permanent prin tratamente preventive şi
curative stabilite pe baza unui calendar specific, in
funcţie de specie şi anotimp. De asemenea, foarte
importante pentru starea de sănătate a plantelor sunt
aplicarea unei agrotehnici corespunzătoare a culturilor şi
alegerea soiurilor şi hibrizilor cu rezistenţă biologică
sporită la atacul agenţilor patogeni.
 se face prin aplicarea de tratamente,
specifice agenţilor patogeni.
 In cazul apariţiei de boli sau dăunători se aplică
tratamente curative folosind produse specifice
combaterii acestor boli sau dăunători.
Protejarea plantelor
contra brumelor
 Se protejează după caz, fiecare plantă separat
prin acoperirea cu hartie, frunze, rogojini,
resturi textile sau se execută o protejare in
grup a plantelor cu ajutorul foliei de polietilenă
sau alte materiale asemănătoare.
 Căderea brumelor este impiedicată de
existenţa unor perdele de fum sau de curenţi
de aer in mişcare, iar efectul negativ al
ingheţurilor este diminuat de stropirea plantelor
cu apă (aspersiune) după răsăritul soarelui.
Lucrări
speciale
Răritul plantelor
 se execută doar in culturile infiinţate prin
semănat direct şi se face in două sau trei
etape.
 Primul rărit se execută cand plantele sunt
foarte mici şi urmăreşte lăsarea plantelor in
buchete la distanţe aproximativ egale cu
distanţele recomandate pentru cultura
plantelor.
 Al doilea rărit elimină plantele slab dezvoltate
din fiecare buchet, lăsand pe cea mai bine
dezvoltată.
Tutorarea-palisarea.
 Tutorarea se aplică
plantelor care nu se
susţin singure, pentru
menţinerea sau obţinerea
tijelor drepte (Dahlia,
Chrysanthemum)
 sau pentru susţinerea
plantelor volubile. Se
folosesc tije de lemn,
metalice, chiar grilaje de
diferite forme.
Tăierile
In floricultură prin acest termen se inţelege operaţia de
scurtare a ramurilor şi se aplică unor specii floricole
erbacee sau semiarbustive. Se execută in vederea
dirijării creşterii plantelor, pentru menţinerea lor la o
anumită formă şi inălţime sau pentru dirijarea
infloritului.
Lucrările de tăiere includ:
 tunsul,
 ciupitul,
 copilitul,
 bobocitul.
 Tunsul
Tunderea se aplică plantelor de mozaic folosite in amenajarea
covoarelor florale şi arabescurilor precum şi plantelor cultivate
in borduri la care trebuie să se menţină o anumită formă şi
inălţime a plantelor şi a desenului proiectat. Este o lucrare
care se repetă la 2–3 săptămani pe tot parcursul sezonului de
vegetaţie, prin tăierea noilor creşteri la 2–3 cm de la bază,
folosind foarfeci speciale de tuns.
- ciupitul constă in indepărtarea varfului
de creştere a tulpinii sau a lăstarilor tineri
(Gnaphalium, Iresine).
Lucrarea se execută deasupra a 3-6
frunze, inainte de plantare la loc definitiv
sau după, se repetă in perioada de
vegetaţie, la unele specii de 2-3 ori
copilitul constă in inlăturarea lăstarilor care apar la
subsuoara frunzelor, cand au consistenţa erbacee şi se
rup uşor cu mana. Se aplică la plantele la care se
urmăreşte obţinerea unei singure tulpini (Dahlia,
Chrysanthemum, Dianthus);
bobocitul se aplică speciilor care
formează la varful tulpinii sau
ramificaţiilor mai multe flori şi care lăsate
ar fi de dimensiuni mici. In faza de boboc
abia format, se inlătură butonul floral
central pentru a lăsa 3-5 butoni laterali
(crizanteme, garoafe) sau se rezervă
butonul central (Paeonia, crizanteme cu
inflorescenţe involte, garoafe Chabaud,
Dahlia) pentru obţinerea unei flori mari şi
se elimină cei laterali.
Eliminarea lăstarilor de prisos
 Eliminarea lăstarilor de prisos este lucrarea
prin care se opresc pentru a fi conduşi ca
tulpini florale doar o parte dintre lăstari, restul
eliminandu-se.
 Lucrarea se execută cand lăstarii porniţi in
urma ciupirii au circa 10 cm lungime, prin
alegerea şi păstrarea pe plantă a 3–4 dintre
aceştia, cei mai bine plasaţi şi eliminarea
celorlalţi pentru a se evita concurenţa pentru
hrană şi lumină şi a oferi condiţii optime de
creştere lăstarilor rămaşi pe plantă.
Eliminarea drajonilor
 Eliminarea drajonilor, respectiv a lăstarilor care
cresc din mugurii situaţi pe rădăcini, este o
lucrare de mare importanţă pentru calitatea
florilor intrucat drajonii constituie concurenţi
pentru hrana florilor aflate in creştere. Drajonii
se elimină prin rupere, pe tot parcursul
perioadei de vegetaţie in faza cand aceştia au
5–6 cm lungime. Se intalnesc la majoritatea
plantelor perene hemicriptophyte dintre care
amintim: crizantema, Aster, Aquilegia, Phlox,
Alyssum, Centrantus.
Crizantema (Fam. Compositae )
 Origine. China şi Japonia.
 Specii şi soiuri.
Chrysanthemum indicum L.
creşte in flora spontană a
Japoniei. Are inflorescenţe mici,
simple, de culoare galbenă.
Chrysantemum chinensis Sab.
este originară din China şi are
florile colorate alb sau roz.
Chrysantemum hortorum Lost.,
este o specie horticolă şi
inglobează majoritatea soiurilor
existente astăzi in cultură.
Soiurile
Cerinţe ecologice.
Crizantema este o plantă
sensibilă la durata de
iluminare (la fotoperiodism),
fiind o plantă de zi scurtă.
Poate inflori, insă, in orice
perioadă din an, prin
dirijarea artificială a luminii,
in condiţii de spaţii
protejate, prin iluminarea
sau intunecarea culturii.
 este sensibilă la temperaturi
extreme: prea ridicate, vara,
şi prea scăzute, iarna
 Necesită soluri bogate in
materie organică, adanc
lucrate, in permanenţă
revene, cu pH-ul neutru sau
uşor alcalin.
Producerea materialului săditor.
 Toamna, plantele-mamă se aleg din lotul florifer şi se trec in locuri
adăpostite (răsadniţe, camere reci, pivniţe). Preventiv se tund toți
lăstarii, pentru a preveni transmiterea bolilor și dăunătorilor, și a
contribui la formarea drajonilor multipli în anul următor. Aici se
păstrează pe perioada de iarnă la temperatura de 5-6°C şi
umiditate redusă.
 In februarie-martie, se ridică temperatura la 12-14°C şi se udă.
 Din mugurii de pe rădăcini pornesc numeroşi lăstari (drajoni) din
care se fac butaşii. In acest scop se taie varfurile lăstarilor, care
apoi se scurtează la circa 8-10 cm printr-o tăietură transversală
aplicată la circa 1 mm sub un nod. După ce se elimină 1-2 frunze
de la bază, şi eventual, se reduce circa 1/3 din mărimea celorlalte,
butaşii se plantează la 2-3 cm adancime in nisip, perlit sau turbă
amestecată cu unul din aceste materiale. Pentru inrădăcinare,
butaşii trebuie să beneficieze de 18-20 °C temperatură şi de
umiditate atmosferică ridicată. Prinderea butaşilor durează 3-4
săptămani, după care se plantează in ghivece de 7-8 cm sau se
trec direct in teren
 O altă metodă constă in efectuarea de butaşi către
sfarşitul verii, recoltaţi de pe plantele cele mai
frumoase şi foarte sănătoase. După inrădăcinare,
aceştia se cultivă afară, pe brazde, pană in luna
octombrie şi vor servi ca plante mamă pentru butaşii
anului următor. Creşterea acestor plante in condiţiile
nopţilor răcoroase din timpul toamnei le stimulează
formarea drajonilor. Tulpinile lor se scurtează la circa
10 cm, o dată cu pregătirea in vederea iernării.
 Transferarea plantelor in locul de iernare (seră rece,
răsadniţă), se face toamna, cat mai tarziu posibil. Pe
parcursul iernii, pămantul se menţine la o umiditate
foarte redusă, pentru a se evita putrezirea plantelor.
Incepand din lunile februarie-martie apar drajonii din
care se recoltează butaşi, in număr de 15-20 la fiecare
plantă mamă.
Infiinţarea culturii.
 Plantarea afară se face in cursul lunilor aprilie-
mai, in dependenţă de factorul căldură. Se
incepe cu soiurile timpurii şi se termină cu cele
mai tarzii.
 Se pregătesc paturi cu lățimea de 1.2m.
 Distanţele de plantare se apreciază in raport cu
vigoarea soiului şi cu modul de conducere a
plantei (cu una sau mai multe tulpini florale).
Ele sunt ceva mai mari decat la culturile
efectuate in sere şi solarii, şi anume de 25/20
cm sau 30/20-25 cm.
 Ingrijirea culturii.
 Ciupirea sau suprimarea varfului
de creştere are drept scop
principal prelungirea perioadei de
vegetaţie a plantei, astfel ca ea
să ajungă la inflorire toamna,
cand va dispune de condiţiile
naturale (lumină şi căldură)
optime procesului de apariţie şi
dezvoltare a florilor. La plantele
produse şi, respectiv, plantate
timpuriu, lucrarea poate fi
repetată, dar nu mai tarziu de
luna iunie. De asemenea,
ciupirea se face şi cu scopul de a
se obţine ramificarea la baza
plantei
 Copilirea (eliminarea lăstarilor laterali de pe tulpinile florale) se repetă ori de
cate ori este nevoie, pentru a se obţine tije drepte, viguroase, fără ramificaţii.
Alegerea butonului floral şi bobocirea se execută cu multă atenţie şi de
persoane bine instruite. Intr-o cultură de crizantemă făcută afară, primul
boboc considerat cu o dezvoltare normală apare după 10-15 august. Bobocii
care se formează mai devreme (iulie), cel mai adesea nu sunt de calitate,
datorită condiţiilor improprii (zile lungi şi temperaturi prea ridicate). Drept
pentru care, de multe ori, bobocul principal (terminal) se suprimă, lăsandu-se
pentru inflorire boboci coronari de ordinul I sau II.
 Prin alegerea bobocului floral se inţelege rezervarea unuia, care poate fi
principal, de ordinul I sau chiar de ordinul II şi care se lasă să evolueze pană
la faza de inflorire. Toţi ceilalţi se suprimă cand au 4-6 mm in diametru
 La crizantema de tipul „crenguţă” sau „buchet”,dimpotrivă, se lasă toţi bobocii
să inflorească, cu excepţia celui terminal, care se suprimă. De multe ori,
acesta nu se rupe, dar el se elimină singur, fiind sufocat de creşterea mai
rapidă a celorlalţi.
Recoltarea florilor
 se face in faza de deschidere aproape
completă a inflorescenţei. Florile recoltate in
fază mai timpurie nu ajung la dimensiuni
normale. Tijele florale se taie la circa 10 cm
deasupra liniei solului şi după aceea se
scurtează la lungimea dorită. Inainte de a fi
puse in apă, se elimină 1-3 frunze de la bază.
 Florile işi păstrează mai bine frunzele la lumină
decat la intuneric.