Metoda contabilitatii

Ca orice disciplină ştiinţifică, contabilitatea dispune de o metodă proprie de cercetare. Ştiinţă

socială şi de gestiune, contabilitatea studiază averea entităţii, inclusiv tranzacţiile şi evenimentele
(afacerea), care modifică mărimea şi structura acestei averi, într-o perioadă de timp determinată,
exerciţiul financiar. Prin mijloace şi procedee specifice, contabilitatea determină poziţia financiară
şi performanţa entităţii.
Obţinerea unei imagini fidele asupra poziţiei şi performanţei financiare, inclusiv a
rezultatelor, are la bază două serii de calcule sincronice şi paralele care privesc concomitent
Activele, pe de o parte, şi Pasivele (Capitalurile proprii şi Datoriile) entităţii economice, pe de altă
parte. Consemnarea cronologică şi sistematică a tuturor operaţiunilor economice care provoacă
modificări în mărimea şi structura poziţiei financiare, cu influenţe asupra performanţei, este
realizată prin mijloace, tehnici şi procedee ale metodei contabilităţii.

Metoda contabilităţii cuprinde un ansamblu coerent de mijloace şi procedee, cu ajutorul

cărora se determină existentul şi mişcarea averii, inclusiv rezultatele tranzacţiilor şi evenimentelor
care afectează, direct sau indirect, mărimea şi structura acestei averi.

Metoda contabilităţii are trei etape sau trepte:

• reprezentarea cifrică a mişcărilor de valori sub forma unui bilanţ mobil;
• sistemul de calcul contabil digrafic;
• calcule periodice de sinteză.

Reprezentarea cifrică a mişcărilor de valori

sub forma unui bilanţ mobil (prima treaptă a metodei)

În această viziune, sistemul de contabilitate în partidă dublă are ca punct de plecare bilanţul
iniţial. În el vom regăsi averea firmei, detaliată în cele trei structuri: active, datorii şi capitaluri
proprii.

Bilanţul iniţial este bilanţul redactat (întocmit) la începutul exerciţiului financiar (1

ianuarie), respectiv, în momentul de înfiinţare al entităţii economice.
Cauze diverse, interne şi externe, determină desfăşurarea în cursul exerciţiului financiar a
diferite operaţiuni economice. Toate aceste operaţiuni provoacă modificări în mărimea şi structura
averii firmei, a drepturilor şi obligaţiilor acesteia. Aşadar provoacă modificări asupra bilanţului
iniţial.
După influenţa pe care o pot avea asupra bilanţului, operaţiunile se grupează în:
1. Operaţiuni singulare - acele opratiuni în urma cărora se modifică doar două elemente ale
bilanţului producând:
• miscari permutative, prin afectarea unei singure părţi a bilanţului, respectiv, Activul, pe
de o parte, sau Pasivul, pe de altă parte, totalul general al bilanţului rămânând neschimbat;
• miscari opuse, prin afectarea concomitentă a ambelor părţi ale bilanţului, cu aceeaşi
valoare şi în acelaşi sens, fie sporire, fie reducere, pentru menţinerea relaţiei A = P. Modificările
opuse provoacă schimbarea totalului general al bilanţului.
2. Grupuri de operaţiuni inseparabile – obţinute prin combinarea inseparabilă a unei
mişcări permutative cu o mişcare opusă si in care sunt implicate concomitent cel puţin trei elemente
bilanţiere.
Dincolo de marea diversitate a cauzelor care generează operaţiuni economice foarte diferite,
menţionăm că acestea se circumscriu obligatoriu unui număr finit de silogisme sau legităţi
contabile. Principiul dublei reprezentări generează un număr de opt silogisme contabile,
exprimate printr-un număr identic de relaţii bilanţiere funcţie de variabila „x“.
 In cazul operatiunilor singulare identificam:
1. Operațiuni singulare generatoare de mișcări permutative în activ pentru care relaţia bilanţiera
este
A + x - x = P,
iar silogismul corespunzator:
Dacă un element de activ sporeşte cu o anumită valoare şi, concomitent, un alt element
de activ se reduce cu aceeaşi valoare, atunci pasivul rămâne neschimbat.

2. Operațiuni singulare generatoare de mișcări permutative în pasiv pentru care relaţia bilanţiera
este
A=P+x-x
iar silogismul corespunzator:
Dacă un element de pasiv sporeşte cu o anumită valoare şi, concomitent, un alt element
de pasiv se reduce cu aceeaşi valoare, atunci activul rămâne neschimbat.

3. Operațiuni singulare generatoare de mișcări opuse de sporire pentru care relaţia bilanţiera este
A+x=P+x
iar silogismul corespunzator:
Dacă un element de activ sporeşte cu o anumită valoare, fără ca în acelaşi timp un alt
element de activ să se reducă, atunci pasivul sporeşte cu aceeasi valoare.

4. Operațiuni singulare generatoare de mișcări opuse de reducere pentru care relaţia bilanţiera este
A-x=P-x

iar silogismul corespunzator:

Dacă un element de activ se reduce cu o valoare, fără ca în acelaşi timp un alt element
de activ să sporească, atunci pasivul se reduce cu aceeaşi valoare.

In cazul grupurilor de operaţiuni economice inseparabile apar relaţiile bilanţiere

complexe sau derivate, evident funcţie de variabila X. În acest caz, vom folosi notaţiile:
X = modificarea totală, x’ = sporiri, x“ = reduceri
unde X = x’ + x“

Menţionăm că, datorită complexităţii acestui gen de operaţiuni şi dificultăţilor de înţelegere, în mod
deliberat, nu le vom însoţi cu exemplele aferente.

5. Relaţiei bilanţiere A + X – x“ = P + x’ îi corespunde silogismul:

Dacă un element de activ sporeşte cu o anumită valoare şi, concomitent, un alt element
de activ se reduce o valoare mai mică, atunci pasivul sporeşte.

6. Relaţiei bilanţiere A – X + x’ = P – x’’ îi corespunde silogismul:

Dacă un element de activ se reduce cu o anumită valoare şi concomitent un alt element
de activ sporeşte cu mai puţin, pasivul se reduce.

7. Relaţiei bilanţiere A + x’ = P + X – x“ îi corespunde silogismul:

Dacă un element de pasiv sporeşte cu o valoare şi concomitent un alt element de pasiv
se reduce cu mai puţin, activul sporeşte.

8. Relaţiei bilanţiere A – x“ = P – X + x’ îi corespunde silogismul:

Dacă un element de pasiv se reduce cu o valoare şi concomitent un alt element de pasiv
sporeşte cu mai puţin, activul se reduce.