Ceea ce deosebeste scrisul lui Mihail Sadoveanu de scrisul celorlalti prozatori ai

nostri este constanta si continua fuziune dintre lirismul expresiei si

predestinarea tiparului epic. O naratiune de Mihail Sadoveanu, indiferent de
proportiile ei, schita, nuvela de dimensiuni sau epopee, se desfasoara dupa
aceleasi
canoane interioare, ale gratiei si logicii, asa cum torsul de canepa din care
ursitoarele torc fire predestinate este totodata si izvor de taina si de poezie.
Vita de vie, aramie, ce imbratiseaza ulmul pe care se sprijina sau iedera cu carcei
ce se impleteste de-a lungul columnei de marmura fac trup si suflet cu axa lor de
sutinere, de parca si-ar comunica, unele altora, seva si ornamentele. Povestitor
innascut, cum atesta cele peste o suta de titluri, de generoasa noblete, cu care a
incantat
sufletul romanesc, generatii dupa generatii, de-a lungul a peste o jumatate de veac
de creatie literara, Mihail Sadoveanu este, in acelasi timp, si cel mai desavarsit
poet
al prozei noastre din toate timpurile.