Șerbănescu Alice

Grupa 39, Seria 3, An. V

DILEMĂ ETICĂ

PREZENTARE DE CAZ
Pacientă cu sarcină multiplă în ultimul trimestru este adusă la secția de Primiri Urgențe
în stare critică în urma unui accident rutier. Imediat după consultarea acesteia, medicul decide
să inducă nașterea pentru a încerca să salveze atât gemenii, cât și mama.
În urma impactului, în timpul operației se constată lovituri puternice la nivelul
creierului unuia dintre gemeni și totodată că starea generală a acestuia se altereaza progresiv,
prezentând dispnee (nu respiră spontan) și un ritm cardiac lent. Acesta este intubat, ventilat și
resuscitat cardio-pulmonar. În urma realizării unei ecografii craniene se constată existența
hemoragiei intracraniene extinsă în parenchim.
Al doilea geamăn prezintă lovituri la nivelul celor 2 membre inferioare și a membrului
superior drept. După investigații amănunțite, se constată că acesta nu va putea merge normal
în viitor.
Medicul explică familiei că efectele hemoragiei intracraniene vor fi foarte grave,
copilul se va dezvolta anormal, cu handicap, paralizie cerebrală severă, tulburări de vedere și
auz. Doctorul intenționează să retragă sprijinul intensiv (ventilatorul), decât să-i prelungească
suferința. În același timp, nici cel de-al doilea geamăn care prezintă multiple fracturi la nivelul
membrelor inferioare și superioare nu se va dezvolta normal. Familia insistă să se facă tot
posibilul în privința acestora, însă, în cele din urmă, lasă decizia să ii aparțină medicului,
datorită cunoștințelor aprofundate în domeniul medical al acestuia.
Au cei doi gemeni dreptul la viață?
Ce dezicie trebuie să ia medicul cu privire la tratamentele ce vor fi administrate nou-
născuților?

ANALIZA CAZULUI
Urmatoărele dileme etice se vor regăsi în situația descrisă mai sus, și anume:
autonomia, beneficență/ beneficiul, non-maleficență, justețe și veracitate.
Unii autori consideră că fătul nu este o persoană care are drepturi, neavând valori şi
credinţe, dar dreptul la beneficiul clinic îl va căpăta imediat după naştere, ceea ce face ca fătul
să fie pacient, indiferent dacă este privit ca persoană sau nu. Mai mult, Chervenak susţine
faptul că fătul devine pacient doar dacă este viabil; fătul previabil nu are statut de pacient,
decât dacă mama lui doreşte ca el să fie privit astfel.
Odată ce este viabil şi poate supravieţui independent extrauterin, el capătă dreptul la
beneficiul clinic şi medicul este obligat să ia decizia corectă prin care să nu fie afectată
negativ evoluţia şi dezvoltarea lui ca sugar, copil sau adult. Dacă acest argument este
acceptat, medicul are obligaţia să modifice sau chiar să ignore decizia gravidei, pentru
binele fătului, pe care îl tratează ca pe oricare alt pacient. Dacă decizia familiei gravidei este
contrară intereselor copilului în care se va transforma fătul, atunci medicul are obligaţia să
protejeze aceste interese, ca pentru oricare alt copil pus în primejdie de decizia părinţilor
referitor la tratamentul medical. De aceea, dacă încercarea de convingere nu are succes, atunci
medicul trebuie să caute căi legale prin care să încalce decizia gravidei (ori familiei gravidei),
 Șerbănescu Alice
Grupa 39, Seria 3, An. V

lucru care poate duce la intervenţii chirurgicale fetale, inducerea naşterii sau continuarea
sarcinii prin hotărâre judecătorească.
Principiile etice de bază în nașterea cu făt malformat au fost elocvent descrise de
Chervenak şi colaboratorii.
Primul principiu este cel al beneficiului clinic al pacientului și nefacerea de rău, iar al
doilea constă în respectarea autonomiei pacientului. Astfel, medicul trebuie să respecte
capacitatea de decizie a pacientului, modul lui de a gândi şi scara de valori, oferind însă
informaţii cât mai complete asupra afecţiunii şi planului de tratament, explicând viitorilor
părinţi ceea ce este încă nesigur, neclarificat.
Principiile etice de bază, cel de respect al autonomiei şi, respectiv, cel al beneficiului și
nefacerii de rău joacă rolul principal în cadrul responsabilităţilor etice ale medicului în
nașterea gravidei cu făt malformat.
Nonmaleficiența este obligația de a nu face rău. Singurele acte de agresiune
intenționată acceptate în medicină sunt cele menite să facă bine pacientului (ex. intervenții
chirurgicale, avortul în condițiile mai sus precizate, încălcarea confidențialității la cererea
autorităților în cazul în care un pacient se constituie în pericol pentru o altă persoană).
Veracitatea. Obligaţia etică majoră a medicului este să ofere informaţii corecte într-o
manieră care ia în considerare stresul în care se află părinţii, astfel ca ei să poată lua o decizie
corectă. Acest principiu permite pacientului să fie pe deplin informat și, prin urmare, ţine
seamă de principiile etice ale autonomiei și consimțământului.
Principiul etic al autonomiei obligă medicul să ajute gravida (ori familia gravidei), să
ia o decizie informată conform propriilor ei valori şi aspiraţii, în funcţie de constrângerile
juridice, culturale şi religioase.

Alt principiu etic care intervine în momentul de față este justețea.

În ceea ce privește dreptul lor la viață în temeiul articolului 2 din CEDO, nou-născuții
au același statut ca și copiii mai mari și adulții, deși articolul 2 nu impune o obligație pozitivă
pentru continuarea tratamentului medical atunci când acesta nu mai este în interesul
pacientului.
Factorii luați în considerare pot include durerea, suferința, suferința mentală și
capacitatea de supraviețuire independentă, plăcerea și relațiile cu ceilalți. Deși părerile
familiei sunt luate în considerare, sistemul judiciar nu a forțat medicii să continue
tratamentul pe care îl consideră inutil.
Confofrm Legii nr. 95/ 2006, art. 375, alineatul 3) În legatură cu exercitarea profesiei
și în limita competențelor profesionale, medicului nu ii pot fi impuse îngrădiri privind
prescripția și recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al
profesiei de medic, obligația medicului de deosebit respect față de ființa umană și de loialitate
față de pacientul său, precum și dreptul medicului de a prescrie și de a recomanda tot ceea ce
este necesar din punct de vedere medical pacientului.
Aceste principii şi-ar pierde semnificația daca aplicarea lor nu ar urmări realizarea
unui scop comun: exercitarea dreptului oricarei persoane la sănătate. Sănătatea constituie
străduința umană perenă, bunul suprem al omului, dar şi o problemă care interesează
deopotrivă întreaga societate, iar personalul medical trebuie să fie educat în spiritul
 Șerbănescu Alice
Grupa 39, Seria 3, An. V

răspunderii pentru ea. Ca membrii ai acestei armate trebuie să facem dovada unei înalte ținute
morale care, așa cum spunea J. L. Faure ”să ne ajute ca să ne ridicăm la înălțimea acestei
profesiuni şi arte minunate, să fim demni de destinul nostru. Și, deoarece nici nu se poate
altfel, noi trebuie să depindem numai de conştiința noastră, să ascultam vocea ei şi anume să
ținem în mâinile noastre răspunderea unei vieți prodigioase, a acestei scântei sublime care, o
clipă, strălucește în noapte şi dispare pentru totdeauna. Să coborâm în noi înșine şi să urmăm
fără regrete şi fără slăbiciune această voce interioară [...] care urcă din străfundurile noastre şi
comandă datoria noastră.”

REZOLVAREA CAZULUI
Deficiențele foarte severe sau probabilitatea extrem de scăzută de supraviețuire trebuie
să fie prezentate familiei înainte ca valoarea vieții nou-născutului, care va deveni copil și apoi
adult să fie considerată atât de slabă încât tratamentul de susținere a vieții ar trebui reținut sau
retras.
Confofrm Legii nr. 95/ 2006, art. 375, alineatul 3) în legatură cu exercitarea profesiei
și în limita competențelor profesionale, medicului nu ii pot fi impuse îngrădiri privind
prescripția și recomandările cu caracter medical. Sistemul judiciar nu a forțat medicii să
continue tratamentul pe care îl consideră inutil.
Prin urmare, șansa geamănului la viață cu hemoragie intracraniană extinsă în
parenchim, din cauza deficiențelor foarte severe și a probabilității de supraviețuire extrem de
scăzute va fi retrasă, întrucât tratamentul de susținere a vieții ar trebui oprit.

BIBLIOGRAFIE
1. Cloherty JP, Stark AR. Resuscitation in the delivery Room In Manual of Neonatal Care, 4th
ed., 1997, p. 59-71.
2. Gomella TL. Neonatology – Resuscitation of the Newborn In Management, Procedures,
OnCall Problems, Diseases, and Drugs, 6th ed, 2009, p. 15-22.
3. Lupea I. Tratat de Neonatologie, Ed. Medicală Universitară Cluj-Napoca, 2000; 74-81.
4. Johnston C, Bradbury P. 100 Cases in Clinical Ethics and Law, Second edition, Series
editor: Rymer J; 34-38.
5. Russu G. , Russu R. Revista Română de Pediatrie – Volumul LXV, NR. 1, AN 2016; 83-
86.