You are on page 1of 1

AGATÂRŞII

Populaţie localizată de Herodot (IV, 48) la izvoarele râului Maris. Acelaşi autor vorbeşte
şi de vecinătatea agatârşilor cu sciţii (IV, 100; Cf. IV, 125) ceea ce ar presupune situarea în
afara arcului carpatic.
Este de remarcat că cele două localizări ale lui Herodot provin din perioade diferite;
prima relatează situaţia din momentul prezenţei acestuia la Olbia (450 a.Chr.), a doua se referă
la perioada războiului scito-persan (514 a.Chr.), ceea ce ar presupune o restrângere a ariei
agatârşilor în cursul sec. V a.Chr. Herodot îi aminteşte pe agatârşi în conflict cu sciţii (IV, 78;
100; 119; 125), fapt ce s-ar opune ipotezei moderne care îi consideră o ramura a sciţilor.
Legenda transmisă de Herodot (IV, 10), după care Skytes şi Agathirsos erau fii legendari ai lui
Heracles, poate cel mult întări ipoteza că agatârşii erau iranieni, ca şi sciţii. Ei ar fi migrat spre
apus sub presiunea sciţilor, în jurul anului 600 a.Chr. Herodot (IV, 104) îi apropie de traci,
distingând totuşi la agatârşi unele trăsături aparte, cum ar fi gingăşia, bogăţia în aur şi
proprietatea comună asupra femeilor.
Aristotel (Probl. XIX, 28) menţionează că la agatârşi legile se cântau, pentru a fi învăţate
pe dinafară. Poate acelaşi izvor a acreditat informaţia ca agatârşii se tatuau, preluată şi de
textele târzii (Mela II, 10; Servius in Verg., Aen. IV, 146). Este probabil că agatârşii să se fi
pierdut în masa nord-tracică (respectiv geto-dacică) în cursul sec. 5-4 a.Chr. Numele s-a
menţinut în tradiţia literară antică până târziu, în epoca romană, când unele izvoare îi
localizează pe agatârşi, împreună cu alte popoare dispărute la acea vreme (dar menţinute în
texte în virtutea tradiţiei), undeva în spaţiul eurasiatic (Dion. Perieg. 310-319; Ptol. Geogr. III, 10
şi alţii). Ca antroponim, numele de Agathyrsos apare în unele inscripţii din sec. 1-2 a.Chr. din
Italia (CIL XV, 461-470; CIL XIV 2161 şi altele) poate, în amintirea legendarului fiu al lui
Heracles. Arheologic agatârşii au fost identificaţi în grupul de morminte de înhumare de pe
Mureşul superior, tipul de morminte Ciumbrud, care prezintă trăsături aparte, în contrast cu
zonele înconjurătoare.
Mormintele au fost datate în perioada 550-450 a.Chr., ceea ce ar corespunde textelor.
Analogii cu situaţia arheologică din Moldova centrală ar indica că agatârşii locuiau atât în
Transilvania centrală, cât şi la E de Carpaţi, ceea ar fi în acord cu textele. Răspândirea în
Transilvania, Moldova şi zona subcarpatică a Olteniei şi Munteniei a unor piese de tip răsăritean
(între care akinakesuri), a permis formularea termenului de cerc cultural traco-agatârş pentru
zona sus-menţionată. Această accepţie vagă ar putea fi interpretată ca reflectând existenţa unei
puteri politice, o uniune de triburi, condusă de agatârşi, în perioada 550-450 a.Chr. şi care s-a
opus expansionismului scitic.

You might also like