Fundamentele/bazele managementului educaţional

Managementul poate fi definit ca un proces în care oamenii aflati în pozitii de conducere într-o organizatie
dirijeaza direct şi influenteaza activitatea altor persoane din organizaţie cu scopul de a eficientiza produsele
relevante si/sau serviciile în ordinea nevoilor clienţilor cu scopul de a atinge obiectivele instituţiei.
Managementul educaţional are în vedere realizarea obiectivelor strategice şi operaţionale ale
instituţiei şcolare, îndeplinirea misiunii şcolii, expresie a viziunii, ethosului şi culturii organizaţionale.
Accentul activităţii manageriale se pune pe conducerea şi coordonarea oamenilor, pe dirijarea
potenţialului acestora. Relaţionarea eficientă a managerului şcolar în mediul educaţional sau în afara
acestuia este garantată de dezvoltarea şi capacitatea de a folosi, în rezolvarea problemelor, următoarele
categorii de competenţe:
1. competenţe de comunicare şi relaţionare;
2. competenţe psiho-sociale;
3. competenţe de utilizare a tehnologiilor informaţionale;
4. competenţe de conducere / coordonare şi organizare;
5. competenţele de evaluare;
6. competenţele de gestionare şi administrare a resurselor;
7. competenţe care vizează dezvoltarea instituţională;
8. competenţe care vizează self-managementul.

Conceptul de management educaţional

Etimologia termenului de Management este una amplă, deşi relativ convergentă (Joiţă, E.
Management educaţional, Iaşi 2000, p.18):
Din latină: -manus ( mînă, manevrare, pilotare, strunirea cailor care trag un car sau o căruţă cu
ajutorul hăţurilor);
engl. - to manage (a reuşi, a conduce, a rezolva, a face faţă la, a dirija, a struni, a administra, a
manevra, a stăpîni, a se descurca, a găsi mijloace, a se pricepe, a cîrmui, a duce la bun sfîrşit);
engl.- management ( activitatea/arta de a conduce, abilitate, organizare, reuşita în atingirea
obiectivelor, adoptaea deciziilor optime în proiectarea şi realizarea proceselor);
engl. – managerul (un conducător, administrator, organizator, director, coordonator al unei
echipe).

Managementul este un domeniu de interes teoretic relativ tînăr, dacă ţinem seama de faptul că
termenul apare pentru prima dată la începutul sec. XX, fiind introdus în lucrările sale de Frederik
Taylor“Principiile managementului ştiinţific” în 1911 şi ulterior de H.Fayol “Administraţia
industrială. Prevederea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul” în 1916. Printre definiţiile
cele mai relevante putem menţiona:
• a prevedea şi a planifica, a organiza, a conduce şi a controla” (Fayol)
• Roy Rowan spunea că managementul este “arta de a lua decizii cu informaţii insuficiente”.
Procesul artistic are trei aspecte vitale: măiestrie, viziune şi comunicare
 managerii trebuie să aibă uneltele (măiastre) pentru a realiza sarcinile;
 ei trebuie să aibă viziune pentru a implementa strategii inovatoare;
 ei trebuie să deţină abilităţi de comunicare la locul de muncă şi oriunde altundeva.
Jean Jacques Servan Screiber defineşte managementul ca fiind “arta artelor deoarece are în vedere
dirijarea talentului altora”.

    În acest context Managementul educaţiei apare ca o disciplină de graniţă, care studiază
evenimentele implicate în decizia organizării unei activităţi pedagogice determinate şi în
administrarea programelor educative. Managementul educaţiei reprezintă teoria şi practica, ştiinţa şi
arta proiectării, organizării, coordonării, evaluării, reglării elementelor activităţii educative (nu numai a
resurselor), ca activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă, a individualităţii umane, în mod
permanent, pentru afirmarea autonomă şi creativă a personalităţii sale, conform idealului stabilit la
nivelul politicii educaţionale.

1
 Managementul educaţional ar reprezenta o metodologie de abordare globală – optimă – strategică
a activităţii de educaţie, un sistem de concepte, metode, instrumente de orientare şi conducere,
coordonare, utilizat în realizarea obiectivelor educaţiei, la nivelul performanţelor aşteptate.
Managementul educaţional, apare ca disciplină pedagogică interdisciplinară, care
studiază ,,evenimentele ce intervin în decizia organizării unei activităţi pedagogice determinate şi în
gestiunea programelor educative”. I. Jinga considera că managementul educaţional e definit ca ştiinţa
şi arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalităţi, potrivit unor finalităţi acceptate de
individ şi de societate. O altă delimitare conceptuală este dată de către Cucoş C.( „ Pedagogie” Editura
Polirom, Bucureşti , 2002) ca ,,un ansamblu de principii şi funcţii, de norme şi metode de conducere
care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ, la standarde de calitate şi eficienţă cît mai
înalte, iar la nivelul fiecărui sistem educativ se afirmă note specifice”.
Managementul educaţional studiază conducerea educaţiei, atît la nivel macropedagogic, cît
şi la nivel de acţiuni în cadrul clasei de elevi.
Aici S. Cristea evidenţiază că “Managementul educaţiei reprezintă o treaptă metodologică
necesară pentru realizarea corectă, eficientă social, a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii
umane, la nivelul sistemului de învăţământ, în perspectiva secolului XXI.„(S. Cristea, Dicţionar de
pedagogie, Chişinău-Bucureşti 2000, p.232).
În sistemul educaţional participă un şir întreg de tipuri de manageri educaţionali, fiecare
realizînduşi rolul său specific:
• educatoare, învăţător, profesor care conduce activitatea didactică la nivelul unui colectiv - clasă
sau grupă;
• profesorul-diriginte, conduce activitatea educativă la nivelul unei clase sau grupe de elevi;
• profesorul-metodist, conduce activitatea metodică la nivel teritorial prin Centrele Metodice
raionale sau municipale şi la nivel intraşcolar prin catedrele metodice;
• profesorul-director, conduce activitatea unei unităţi de învăţământ la nivel global;
• profesorul-inspector şcolar, conduce inspecţiile de diferite tipuri: şcolară, generală, teritorială;
şcolară de specialitate; şcolară cu scop de perfecţionare şi cercetare pedagogică;
• profesorul - învăţământ superior: preparator, asistent, lector, conferenţiar, profesor;
• profesor – manager învăţământ superior: rector, prorector, decan, prodecan, şef catedră,
director, director adjunct, secretar ştiinţific.

Principii şi funcţii ale managementului educaţiei

Principii manageriale
Nici o ştiinţă care manifestă în raport cu sine însăşi exigenţă nu poate fiinţa în lipsa unui sistem de
principii cu rol axiologic, orientativ şi prescriptiv.
În ceea ce priveşte managementul educaţiei se pune problema a două categorii de principii:
1. Principiile care au valabilitate generală, în orice domeniu ( cum ar fi principiul
ordinii, al unităţii dintre decizie şi acţiune practică, al promovării cadrelor pe bază de competenţă sau
principiul corelării resurselor cu obiectivele);
2. Principiile specifice domeniului educaţional (principiile didactice pentru conducerea
procesului de învăţămînt, principiul accesului nediscriminatoriu al populaţiei la instrucţia şcolară ş.a.)
Reeşind din cele menţionate putem afirma că principiile managementului pedagogic desemnează
liniile normative iniţiale necesare pentru eficientizarea socială a activităţii de formare-dezvoltare
permanentă a personalităţii la toate nivelurile ierarhice, verticale şi orizontale, ale sistemului şi ale
procesului de învăţământ.
Depăşind distincţiile pe categorii, S. Cristea sugerează şi analizează următoarele principii ale
managementului educaţiei (Dicţionar de pedagogie, Chişinău-Bucureşti 2000, p.231-232)

A) Principiul conducerii globale, optime şi strategice a sistemului şi a procesului de învăţămînt

sintetizează şi direcţionează trăsăturile specifice ale managementului pedagogic în contextul
abordării doar a problemelor curente sau individuale, oportuniste sau adaptative, ale sistemului
şi ale procesului de învăţămînt.

2
B) Principiul conducerii eficiente a sistemului şi a procesului de învăţămînt, prin acţiuni de informare-
evaluare-comunicare managerială vizează perfecţionarea continuă a politicilor educaţionale la nivel
global, teritorial, local, asigurînd diagnoza, prognoza şi evoluţia sistemului şi procesului de
învăţămînt.
C) Principiul conducerii superioare a sistemului şi a procesului de învăţămînt vizează interdependenţa
funcţiilor şi a structurilor asumate la nivel social:
a)  proiectarea corectă a structurilor instituţionale care trebuie să corespundă permanent, din punct de
vedere calitativ şi cantitativ, funcţiilor manageriale definite la nivelul sistemului şi al procesului de
învăţământ;
b) selectarea corectă a managerilor (inspectori şcolari, directori de unităţi de învăţământ, profesori-
metodişti, profesori-consilieri, profesori-cercetători etc.) pe criteriul capacităţii acestora de îndeplinire
a funcţiilor manageriale reprezentate la toate nivelurile sistemului şi ale procesului de învăţământ.
D) Principiul conducerii complexe a sistemului şi a procesului de învăţământ vizează interdependenţa
funcţiilor şi a structurilor manageriale asumate la nivel social. Acest principiu evidenţiază caracterul
unitar, integral, al conducerii manageriale care stimulează permanent raporturile de interdependenţă şi
de complementaritate pedagogică dintre:
a)  funcţiile şi structurile manageriale de planificare-organizare, orientare-îndrumare, reglare-
autoreglare a sistemului şi a procesului de învăţământ;
b)  acţiunile manageriale de informare - evaluare - comunicare a deciziei, în legătură cu starea
sistemului şi a procesului de învăţământ;
c)  operaţiile manageriale de diagnoză şi de prognoză a sistemului şi a procesului de învăţământ.

Funcţiile managementului educaţiei

Pedagogia modernă, proiectată în perspectiva modelului cultural al societăţii informatizate,
procesează cele patru funcţii la nivelul resurselor specifice sistemului şi procesului de învăţămînt.
Funcţia de planificare-organizare a sistemului de învăţămînt implică valorificarea eficientă a tuturor
resurselor pedagogice ale instituţiei şcolare/universitare, începînd cu cele umane şi terminînd cu cele
materiale, temporale sau financiare. Ea atrage după sine două subsisteme: cel al planificării activităţii,
cu scop prospectiv şi ameliorativ şi organizarea activităţii, prin crearea de structuri şi instrumente
decizionale;
Funcţia de orientare-îndrumare a procesului de învăţămînt vizează dimensiunea operaţională a
sistemului de învăţământ, proiectată şi realizată la nivelul activităţii didactice. Această funcţie
urmăreşte evaluarea calităţii procesului de instruire dar şi a activităţii educative.Ambele situaţii solicită
o planificare riguroasă a acţiunii de evaluare managerială, care are simultan: un caracter permanent; un
caracter analitico-sintetic; un caracter global, vizând toate elementele actului didactic (obiective-
conţinuturi-strategii de predare-învăţare-evaluare)
Funcţia de reglare-autoreglare a sistemului şi procesului de învăţămînt vizează, pe de o parte,
perfecţionarea cadrelor didactice - realizată prin acţiunile metodice proiectate la nivel macro şi micro-
structural - iar pe de altă parte, cercetarea pedagogică realizată prin inovaţii proiectate special pentru
optimizarea continuă a activităţii didactice.
A) Perfecţionarea cadrelor didactice asigură reglarea-autoreglarea sistemului şi a procesului de
învăţămînt prin activităţi metodice proiectate şi realizate dintr-o perspectivă managerială de conducere
globală-optimă-strategică a instituţiei şcolare/universitare.
B) Promovarea cercetării pedagogice la nivelul cadrelor didactice asigură reglarea-autoreglarea
sistemului şi a procesului de învăţămînt prin inovaţiile proiectate şi realizate în jurul unui nucleu
informaţional-decizional, bazat pe cunoştinţe ştiinţifice aplicate sau aplicabile.
Aceste funcţii angajează toate acţiunile manageriale - informarea, evaluarea, comunicarea - şi
toate operaţiile de control necesare pentru măsurarea cantitativă şi aprecierea calitativă a stării
sistemului şi a procesului de învăţământ. în termeni de diagnoză şi de prognoză, finalizaţi la nivelul
unei decizii pedagogice deschise în direcţia autoperfecţionării activităţii personalităţii şi instituţiei
respective.