TOXIC, TOXICITATE, XENOBIOTICE

1. PARAMETRII CANTITATIVI AI TOXICITĂȚII ACUTE

• Doza medie letală (DL50) reprezintă cantitatea de substanță care omoară 50% dintre
animalele lotului de studiu. Se măsoară în mg/kg sau mg/m3 însă cel mai corect în mM/kg
• Concentrația medie letală (CL50) reprezintă concentraia unei substanțe gazoase din aerul
atmosferic care omoară 50% dintre animalele lotului de studiu. Se exprimă în ppm (părți
per milion) sau g/m3

2. SCALA STERNER A TOXICITĂȚII

În funcție de valoare DL50 substanțele se împart astfel:
✓ Supertoxice (DL50 <1mg/kg)
✓ Extrem de toxice (5-50 mg/Kg)
✓ Foarte toxice (50-500 mg/kg)
✓ Moderat torice (500-5.000 mg/kg)
✓ Cu toxicitate redusă (5000 – 15.000 mg/kg)
✓ Netoxice (>15.000 mg/Kg)

3. METABOLISMUL XENOBIOTICELOR
Xenobioticele reprezintă orice substanță chimică străină organismului pătrunsă digestiv,
transtegumentar sau inhalator.
Metabolizarea xenobioticelor:
(a) Reacțiile de fază I sunt reacții de oxidare, hidrolizare sau reducere prin care xenobioticele
sunt convertite în metaboliți cu toxicitate mai mare.
✓ N-acetil benzochiniomina rezultată prin oxidarea paracetamolului produce
necroză centrolobulară hepatică
✓ Malaoxonul și paraoxonul sunt niște metaboliți liposolubili rezultați prin oxidare
din insecticidele parathion și malathion ce produc insuficineță respiratorie și
paralizie neuromusculară
(b) Reacțiile de faza II sunt reacții de conjugare, prin care organismul neutralizează compușii
agresivi rezultați în faza I. Compușii conjugați sunt inactivi, hidrosolubili și se elimină urinar

4. ENTITĂȚILE TOXICE REZULTATE ÎN URMA METABOLISMULUI XENOBIOTICELOR

(a) Epoxizii - se leagă covalent de țesuturi provocând necroză și stimulând carcinogeneza. Ex:
α- toxina B1 micotică, brombenzenul, excesul de furosemid
(b) Radicalii liberi – determină peroxidarea lipidelor membranare→ necroză celular. Ex:
halotan, CCL4
(c) Derivații N-hidroxilați – ex. N-acetil benzochiniomina epuizează rezervele de glutation
hepatic generând necroză centrolobulară
(d) Nitrozaminele – rezultă prin combinația dintre amine și nitriți în tubul digestiv→ compuși
cu efect carcinogen

5. INTERACȚIUNEA CU RECEPTORII
~ Substanțele organofosforice se leagă de centrul enzimatic al acetilcolinesterazei
~ Cianurile, H2S se leagă de citocromoxidazele mitocondriale
~ CO, nitriții și nitrații se leagă de hemoglobină
~ Metalele grele se leagă de grupările tiolice enzimatice

1
6. CONDUITA ÎN INTOXICAȚIILE ACUTE
Sprijinul medical acordat pacienților intoxicați este standardizat prin protocoale terapeutice în
funcție de tipul de intoxicație, însă în linii mari cuprinde:
• Stabilizarea respiratorie și cardiovasculară
• Evaluare clinică și paraclinică
• Măsuri de scădere a absorției toxicului (decontaminare)
• Măsuri pentru creșterea eliminării toxicului și antidotism
• Terapie de susținere
Eficiența intervenției depinde de rapiditatea cu care se intervine, timpul scurs de la contaminare și
doza și tipul substanței

7. STABILIZAREA
(a) Stabilizarea respiratorie
~ Aspirarea secrețiilor traheo-bronșice
~ Îndepărtarea corpilor străini (inclusiv a lichidului de vărsătură aspirat)
~ Introducerea unei pipe Guedel (împiedică fenomenul de înghițire a limbii)
~ Oxigenoterapie
~ Intrubare și ventilație asistată în caz de IR.
(b) Stabilizare cardiovasculare
~ substanțe vasopresoase, antiaritmice, inotrope (în funcție de nevoi)
~ Reechilibrare volemică și acido-bazică
(c) Starea sistemului nervos - în intoxicațiile care produc deprimarea SNC se administrează
cocktailul de comă (naloxonă + vit. B1 + glucoză)

8. DECONTAMINAREA
(a) Externă → decontaminare tegumentară prin spălare cu apă din abundență și îndepărtarea
firelor de păr
(b) Internă
▪ Emeză – prin administrarea de sirop de ipecă 30mL, pentru a induce voma. NU se
realizează la pacienții în comă, la gravide, la copii sub 6 luni și nici în intoxicațiile ce
provoacă convulsii (izoniazidă, neuroleptice)
▪ Spălătura gastrică – introducerea de ser fiziologic pe SNG și aspirarea conținutului
▪ Diluția – este indicată pacienților care au ingerat substanțe caustice sau corozive,
la care nu se pot aplica alte metode). Se administreasă apă sau lapte, precoce,
până când nu apare disfagia totală
▪ Administrarea de cărbune activat – adsoarbe toate substanțele medicamnetoase
ingerate, însă este inutil în intoxicațiile cu alooli și cianuri.

9. ADMINISTRARE DE CĂRBUNE ACTIVAT

Cărbunele activat este o substanță provenită din distilarea uscată a lemnului, administrat în
suspense apoasă pe SNG la pacienții intoxicați (1g/Kg, de obicei 50g) pentru că adsoarbe toate
substanțele medicamentoase.
Nu este eficient în cazul intocicațiilor cu cianuri, alcool sau cu substanțe caustice și corozive.

10. Modificarea PH-ului urinar și plasmatic

Substanțele toxice cu caracter slab acid vor ioniza generând o moleculă ionizată și una
neionizată, ce se distribuie în SNC având efect deprimant.
Prin administrarea de subsanțe alcaline apare scăderea cantității de substanță neionizată din
sânge. O să apară astfel creștere a gradientului de concentrație cu difuzia formei neionizate din
compartimentul central în periferie = redistribuție.
Alalinizarea urinar scade resorbția formei neionizate scăzând eliminarea acesteia.

2
 Această metodă este utilizată în special pentru barbiturice și salicilați
11. CĂRBUNE ACTIVAT SERIAT
Fragmentarea unei doze prestabilită de cărbune activat și administrarea din 4 în 4 ore a acestuia,
blocându-se astfel circuitul entero-hepatic al unor substanțe.
Metoda este folosită pentru digitalice, antidepresive, izoniazidă, salicilați.

12. DIUREZA FORȚATĂ

Metodă de creștere a eliminării toxicului, utilizată pentru substanțele cu eliminare urinară, prin
administrarea de diuretice de ansă după repleția volemică realizată în prealabil.

13. HEMODIALIZA
Metodă de creștere a eliminării toxicului realizată prin schimbul unisens dintre sânge și un lichid
cu o compoziție similară, printr-o membrană semipermeabilă.
Pentru a aplica această metodă substanța trebuie să fie hidrosolubilă, să aibă greutate
moleculară mică și să se lege putin de proteinele plasmatice → alcoli, polioli, barbiturice.

14. HIPEROXIBARISMUL
Metodă de creștere a eliminării toxicului ce presupune administrarea de oxigen la 2,5 atm
utilizată de elecție pentru intocixația cu CO pentru că scade mult timpul de înjumătățire a
monoxidului de carbon.

15. Antidotismul
(a) Mecanism farmacodinamic competitiv:
• Atropina – utilizată în tratamentul intoxicațiilor cu anticolinesterazice
• Flumazenilul – intoxicația cu BZP
• Naloxona – intoxicația cu opiacee
(b) Mecanism de neutralizare antigen-anticorp: ser antivenin, ac antidigitală
(c) Reactivare enzimatică – reactivatori de colinesterază (obidoxima)
(d) Competiție metabolică – alcoolul etilic folosit în intoxicația cu metanol sau etilenglicol.

16. Terapia de susținere

~ Susținere ventilatorie
~ Menținerea echilibrului hemodinamic – combaterea hipoTA (vasopresor) sau HTA (diuretic)
~ Scăderea riscului de apariție a convulsiilor – manitor, CS, diuretice (pentru edemul cerebal)
~ Combaterea convulsiilor → diazepam 5-10mg IV.
~ Combaterea tulburărilor de termoreflare: încălzire activă / împachetări reci.

3
 DIAGNOSTICUL INTOXICAȚIILOR

1. HIPOTENSIUNEA în intoxiații
Pacinetul intoxicat este în stare de șoc prin deprimarea produsă de substanțele toxice
asupra aparatului cardiovascular.
Deprimarea circulației indusă de toxice este explicată prin mai multe mecanisme:
(a) Scăderea presarcinii VS – prin staza venoasă indusă de nitriți și nitrați
(b) Creșterea presarcinii VS – prin vasoconsticția pe arterele mari generată de
substanțele simpatoadrenergice (amfetamină, cocaină)
(c) Scăderea contractilității miocardice indusă de betablocante sau barbiturice
(d) Hipovolemia – apărută prin pierderi de lichide:
~ Diareea indusă de introxicația cu colchicină, ciuperci sau organofosforice
~ Hemoragie – indusă de intoxicația cu Fe sau arsenic
(e) Tulburări de ritm și de conducere induse de intoxicația cu neuroleptice,
salicilați,cianuri

2. Mecanismele hipoperfuziei tisulare

Hipotensiunea arterială apărută prin deprimarea circulatorie are drept consecință
hipoperfuzie tisulară, tradusă prin:
~ Scăderea irigației cerebrale → abolirea stării de conștiență
~ Vasoconstricție periferică compensatorie
~ Scăderea perfuziei renale → oligo-anurie
~ Acidoză metabolică (celulele funcționează în anaerobioză pentru generarea de
energie cu generare de acid lactic).

3. Compuși chimici care scad pragul convulsivant

Pragul convulsivant ține de individ, nu de o anumită doză de substanță. Substanțele care scad
pragul convulsivant al individului vor produce convulsii:
• Izoniazida
• Antidepresive, neuroleptice
• Hipoglicemiantele orale
• Substanțele organo-fosforice
• CO, Pb

4. Nevrita optică indusă de toxice

Nevrita optică este o formă de neuropatie sezorială apărută secundar intoxicației cu
izoniazidă, etambutol însă cel mai adesea cu metanol.
Clinic apare scăderea acuității vizuale bilateral apărută progresiv și nedureros putând merge
până la cecitate. Orbitea interesează în special zona centrală a câmpului vizual.

5. MIOZA- mecanisme
Reprezeintă scăderea diametrului pupilar indusă prin mai multe mecanisme:
a. Mecanism central:
~ Agonisți α1- adrenergici de tip central (clonidina)
~ Opiacee
~ BZP și barbiturice
b. Mecanism periferic:
~ α-blocante periferice – prazosim
~ neuroleptice
~ acetilcolinesterazicele, muscarina
c. Mecandim local: pilocarpina

4
6. MIDRIAZA TOXICĂ
Dilatația diametrului pupilar apărută prin administrarea de:
~ Substanțe în doze terapeutice – ex: atropină, antidepresive, adrenalină
~ Compuși toxici – CO, cianuri, toluen, benzen, cloroform, metanol

7. REFLEXUL PUPILAR FOTOMOTOR:

Examinarea acestui element clinic este importantă pentru diagnosticul diferențial dintre
comele exogene (induse de toxice) și cele endogene (AVC, traumatice). Reflexul se menține
în comele induse de toxice excepție – intoxicația cu anticolinergice și glutetimidă.

8. HEPATOTOXICE
Substanțe care induc hepatotoxicitale:
• Industriale: benzen, toluen, triclormetan (cloroform), tetraclorura de carbon
• Medicamentoase: halotan, paracetamol, hipoglicemiante orale

9. NEFROTOXICE
• Industriale: hidrocarburi, solvenți organici, metale grele (Ag, Al, Pb)
• Medicamente:
~ Analgezicele → necroză papilară
~ sulfamidele→ nefrită interstițială
~ aminoglicozidele → TCP
~ cefalosporinele, peniciline

10. HIPERTERMIA
Hipertermia presupune creșterea temperaturii corporale la 37,5-38⁰C. Poate să apară
secundar utilizării teraputice a unor medicamente: cefalosporine, salicilați, streptokinază.
Hipertermia de cauză toxică este explicată prin mai multe mecanisme:
→ Interferența cu metabolismul oxidativ – salicilați, sindroame de întrerupere
→ Rigiditate musculară crescută – abuz de droguri de tip halucinogen
→ Uscarea tegumentelor și mucoaselor – fenomene tip anticolinergic
→ Hiperreactivitate adrenergică – amfetamină, cocaină

11. HIPERTERMIA MALIGNĂ

Reprezintă creșterea temperaturii corporeale până la valori de 40-42 ⁰C, apărută în două
situații:
(1) La anumite persoane, cu determinism genetic, asocierea unui miorelaxant la un
narcotic inhalator pentru inducția anestezică va genera un răspuns hipermetabolic
cu hiperpirexie și contractură musculară severă și liză musculară → exitus
(2) Sindromul neuroleptic malign – tip particular de răspuns la neuroleptice,
independent de doză sau durata de actiune, caracterizat prin hipertonie,
rabdomioliza, insuficiență renală, hipertermie severă, reacții vegetative, conștiență
fluctuantă și convulsii

12. HIPOTERMIA
Scăderea temperaturii corporale apare prin creșterea RVP și scăderea DC, apărută în
intoxicațiile narcotice, CO, barbiturice și în supradozele de insulină, neuroleptice.
Bradicardia Osborne apare în cazul hipotermiei toxice și este caracterizată de elevarea
punctului J pe traseul EGK creându-se un fals aspect de supradenivelare ST.

5
13. MIROSURI SPECIFICE ÎN STĂRILE PATOLOGICE
• Halena cetonică – cetoacidoză, etilism acut
• Miros de migdale – cianuri
• Miros de ouă alteralte – hidrogen sulfurat
• Miros de usturoi- substante organofosforice, arsenic
• Miros amoniacal – stări uremice.

14. COLORAȚII URINARE SPECIFICE

• Negru → compuși cu fier
• Roz-roșu → complexul deferoxamină - fier
• Albastru- verzui → amitriptilinp
• Maro → metronidazol

15. SCALA REED

Este utilă pentru evaluarea comelor toxice.
Parametrii urmăriți sunt: nivelul conțiență, răspunsul verbal, răspuns la stimuli dureroși,
reflexe, și funcții vitale
Nivelul de Răspunsul Răspunsul la Funcții
GRAD Reflexe
conștiență verbal durere vitale
0 somnolent Pozitiv
Pozitiv
I Intacte
Intacte
II
Comatos Negativ
III Negativ
absente
IV Șoc

16. HIATUSUL ANIONIC

În intoxicații prin ingestria crescută de substanțe acide (barbiturice) sau producția
endogenă de acizi organici (produșii de metabolizare ai alcolilor) apare acidoza metabolică.
Bicarbonatul, cel mai important anion din organism, o să fie folosit pentru tamponarea
excesului de acid deci o să fie deficitar. Apare astfel o creștere a gapului anionic (diferența
dintre cationi și suma anionilor), care în mod obișnuit are o valoare de 12 mEq/L

17. HIATUSUL OSMOLAR

Reprezintă diferența dintre osmolaritatea plasmatică măsurată și cea calculată, în mod
normal având o valoare de 10 mOsm.
Intoxicația, în general cea cu alcoli sau substațe cu grupări hidroxil, crește osmolaritatea
măsurată crescând astfel valoarea hiatusului osmolar peste valoarea sa normală.

18. TOXIDROAME
Asocierea de semne și simptome întâlnite în cazul unei intoxicații acute.
(a) Toxidromul colinergic – prin inhibiția acetilcolinesterazelor:
~ Toxidrom muscarinic: hipersecreția glandelor exocrine , mioză, bradicardie,
hipoTA, bronhospasm și depresie respiratorie prin mecanism central
~ Toxidrom nicotinic: paralizie musculară stirată + fenomene tranzitorii de
hiperTA și tahicardie
(b) Toxidrom anticolinergic – tegumente și mucoase uscate, tahicardie, ileus, midriază,
glob vezical
(c) Toxidromul narcotic: deprimare nervoasă,convulsii,mioză, deprimare respiratorie,
EPA, hipoTA, bradicardie, hipotermie.
(d) Toxidrom simpatomimetic – tahicardie, hiperreflexie, agitație psihomotorie, hiperTA,
diaforeză

6
 INTOXICAȚII ACUTE MEDICAMENTOASE

1. Introxicația cu Benzodiazepine
Benzodiazepinele leagă situsul specific situat pe receptorul GABA-ergic având efect
miorelaxant, anxiolitic și hipnotic. Efectul advers principal al BZP este deprimarea funcției
respiratorii fiind mai intensă pentru substanțele cu durată scurtă de acțiune (midazolam,
triazolam)
Intoxicația cu BZP are efecte de tip deprimant asupra SNC → sedare, somnolență, diplopie,
disartie, ataxie, deprimarea funcțiilor intelectuale.
Principalele măsuri terapeutice necesare sunt:
(a) Stabilizarea respiratorie (eliberarea căilor respiratorii, introducerea unei pipe Guedel și
oxigenoterapie) și cardiovasculare (cateterizare venoasă periferică și administrarea
cocktailului de comă)
(b) Decontaminarea
~ Emeză / spălătură gastrică
~ Cărbune activat
(c) Antidot specific – FLUMAZENILUL → antagonist farmacodinamic competitiv, blocând
specific receptorii BZP. Este contraindicat în sdr. de întrerupere la BZP.
─ 0,3mg în bolus inițial (sau până la 2 mg intr-un minut în perfuzie continuă)
─ Doza totală/24h -10mg
(d) Terapia de susținere – suportul funcțiilor vitale și monitorizarea radului de eliminare
prin determinări succesive

2. Intoxicația cu Barbiturice
Barbituricele au efect hipnotic și anticonvulsivant fiind utilizate în special în anesteziologie
pentru inducție (tiopental, metohexital). Produc însă deprimare respiratorie cu atât mai severă
cu cât durata de acțiune este mai scurtă.
Doza toxică – de 5-10 ori mai mare decât doza hipnotică
Manifestări clinice
▪ efectul precoce este deprimarea respiratorie ce apare în primele 2 ore, pe fondul căreia
poate survenii decesul
▪ tardiv apare: deprimare cardio-vasculară → tegumente cianotice, puls slab și rapid,
aligo-anurie cu instalarea comei
▪ specific comei barbiturice este hipotermia toxică pentru care sunt necesare măsuri de
încălzire pe lângă suportul ventilator, vasopresor și inotrop
▪ Leziunile buloase – flictene mari cu conținut sero-citrin sau sangvinolente apărute în
zona calcaneană, retromaleolar și la nivelul genunchiului. apar în 4-7% din cazurile de
intoxicațiile cu barbiturice (nu sunt însă specifice). Necesită îndepărtarea chirurgicală

Conduită terapeutică
(a) Stabilizare respiratorie și CV
(b) Decontaminarea – emenză/spălătură gastrică + cărbune activat 50g
(c) Creșterea eliminării
▪ Cărbune activat – scade T ½ al barbituricului – fenobarbital de la 110 h → 19 h
▪ Alcalinizarea plasmatică și urinară → adm. H2CO3 - prin fenomenul de trapă
ionică apare redistribuirea formei neionizante cu efect deprimant SNC din
compartimentul central ân sânge + scăderea resobției tubulare renale
▪ Hemodializa – pentru barbituricele cu durată lungă de aciune
▪ Hemoperfuzia- pentru barbituricele cu durată scurtă-medie.
(d) Terpie de susținere – menținerea funcțiilor vitale și monitorizare

7
3. Intoxicația cu antidepresive
Efectele clinice în intoxicația acută cu antidepresive apar după un timp de latență de aproximativ
4 ore și cuprin 3 sindroame clinice mari:
(a) Sindrom CV :
• Ritmul de fond în intoxicația cu antidepresive este tahicardia sinusală, pe fondul
căreia într-o intoxicație severă poate să apară bradiaritmii până la asistolie rebelă
la manevrele de resuscitare
• Tahicardie ventriculară malignă ce poate evolua spre moarte subită cardiacă, ca o
consecință a scăderii recaptării NA
• Blocuri de conducere apărute datorită efectului de blocare a canalelor de Na
implicate în faza 0 a PA al celulelor miocardice.
ECG: tulburări STT, alungirea QRS (>0.10s → risc de convulsii , >0,16 → risc de
tachicardie ventriculară)
(b) Sindrom anticolinergic : tahicardie, midriază, uscăciunea tegumentelor și mucoaselor,
ileus, glob vezicale, tremor, agitație psiho-motorie → precede coma
(c) Sindrom nervos central acut (coma) → agitaie, manifestări de tip piramidal (hiperreflexie și
hipertonie), și mișcări distonice. Durata comei este de sub 24 de ore.

Tratament
(a) Stabilizare
~ Reechilibrare respiratorie (hipoxia și redresarea hipercapniei) → oxigen 100% pe mască
~ Reechilibrare CV:
→ Combaterea acidozei (H2CO3)
→ Combaterea aritmiilor ventriculare (lidocaină) sau creșterea contractilității
miocardice și a conducerii (fenitoină)
→ Restabilitra echilibrului volemic (solutii cristaloide, plasmă, sânge)→ se folosesc
în general substituenți de plasmă (dextran, derivați de gelatină, albumină umană)
→ Medicația vasopresoare se poate administra pe timpul transportului pentru a-și
menține funcția circulatorie pâna la inițierea tratamentului de refacere volemică.
(b) Decontaminare
~ Emeza este contraindicată (antidepresivele se absorb rapid + risc de convulsie)
~ Spălătură castrică + administrarea de cărbune activat
(c) Creșterea eliminării toxicului
~ Antidepresivele se leagă mult de proteinele plasmatice, hemodializa nefiind
eficientă pentru eliminarea lor.
~ Se practică:
• Adm. cărbune activat seriat pt blocarea circuitului H-E-H al antidepresivelor
• Plasmafereza- separarea plasmei și a elementelor figurate cu îndepărtarea a
900-1000 mL de plasmă (eliminându-se astfel toxicul) + corectarea
deficitelor
(d) Terapie de sustinere
~ Monitorizarea CV minim 24 de ore după dispariția manifestărilor clinice
~ Monitorizare AB
~ Tratamentul convulsiilor cu diazepam

8
4. INTOXICAȚA CU NEUROLEPTICE
Clinic:
(a) Sindrom neurologic : deprimarea SRAA și activității hipotalamice → vasodilatației,
hipotermiei, hipoTA ortostatică și manifestări extrapiramidale tip mișcări distonice,
diskinezii, akaatisie
sindromul neuroleptic malign (reacție idiosincratică, rară) → hipertonie,
rabdomioliza, insuficiență renală,hipertermie severă, reacții vegetative,
conștiență fluctuantă și convulsii
(b) sindrom cardiovascular
~ efect de tip chinidinic (stabilizator al mb miocardice) → tulburări de conducere
sugerate de prelungirea intervalului QT
~ hipotensiune severă dificil de corectat (secundară scăderii contractilității)
~ alungirea complexelor QRS → risc aritmie ventriculară
(c) sindrom anticolinergic: incomplet→ pupila este miotică + celelalte efecte specifice
tahicardie, uscăciunea tegumentelor și mucoaselor, ileus, tremos, glob vezicale etc.

Tratament
(a) Stabilizare
• Stabilizare respiratorie (permeabilizate+ oxigenoterapie)
• Combaterea acidozei (bicarbonat), creșterea contactilității miocardice (fenitoină),
combaterea aritmiilor ventriculare(lidocainăi).
• Reechilibrare volemică
• Medicația vasopresoare nu are eficiență, datorită blocării dopaminergice.
• Noradrenalina – utilă în reechilibrarea HE atunci când celelalte măsuri sunt
ineficiente
(b) Decontaminare
• Contraindicată emeza (risc de convulsii)
• Spălătură gastrică
(c) Creșterea eliminării : cărbune activ + plasmafereză
(d) Terapie suportivă
~ Monitorizare respiratorie, CV și EAB
~ Tratamentul distoniei → trihexifenidil / benztropinei NU metocroptamid
~ In cazul hipertermiei: decontracturant (dantrolen sodic), cantități mari de
lichide, împachetări reci.

5. INTOXICAȚIA CU IZONIAZIDĂ
Izoniazida este un tuberculostatic major ce produce fenomene toxice la adult. Dozele de 2-3 g
determină apariția convulsiilor și statusului epileptic iar dozele de 6-10g au caracter letal
Mecanismul toxicității: izoniazida constituie un fals substrat pentru pridoxinkinază, enzimă ce
asigură conversia piridoxinei în piridoxalfosfat. Se formează astfel un metabolit intermediar
hepatotoxic , cu următoarele consecințe clinice:
→ Scăderea sintezei GABA : crize convulsive tonico-clonice
→ Acumularea acidului lactic in celulele musculare, secundară statusului convulsivant →
acidoză metabolică→ deprimare respiratorie și CV (hipoTA, tahicardie, colaps)→ comă
→ Insuficiență hepatică
Triada clasică: convulsii- acidoză- comă

9
Tratament
(a) Stabilizare
─ Combaterea convulsiilor: diazepam i.v 5mg.
În cazul administrăii repetitive de diazepam trebuie să se asocieze cu intubație oro-
traheale datorită depresiei respiratorii induse de acesta. NU FENITOINĂ SAU
FENOBARBITAL – inductori enzimatici
─ Combaterea acidozei (bicarbonat), reechilibrare HE și EAB (cristaloide) și hemodinamică
(vasopresoare)
(b) Decontaminare : contraindicată emeza, spălătură gastrică + cărbure
(c) Creșterea eliminării: administrarea de cărbune activat seriat, hemodializa
(d) Antidotism : piridoxină 5g, urmată de câte 5 g la fiecare 30 de minute

6. INTOXICAȚIA CU PARACETAMOL
Mecanismul toxicității: eliminarea acetaminofenului se face prin conversia sa la un metabolit
intermediar, N-acetil-benzochininonimă, prin oxidare microzomială hepatică (cti. P450). Acest
metabolit se conjungă cu glutationul hepatic pentru a forma un compus inactiv. Excessul de
metabolit intermediar apărut în cazul intoxicației depășește capacitatea de conjugare a
glutationului și se elagă de hepatocite producând necroză hepatică centrolobulară.
Stadiile intoxicației cu paracetamol:
a) La debut (0-24h) – semnele clinice se intalează lent și sunt reprezentate de manifestări
digestive – anorexie, greață, vomă și vegetative – letargie și diaforeză
b) Statiul intermediar (24-48h) – simptomatologia scade în intensitate chiar până la
remitere
c) Stadiul hepatic (3-4 zile) – simptomatologia are intensitate mare : tulburări metabolice,
sângerare, icter, vărsături, confuzie, letargie, comă.
d) Stadiul de refacere – dacă se administrează în timp util antidotul are lor refacerea
funcțională a zonei necrozate.
Tratament
(a) Stabilizare
~ Măsuri de repleție volemică
~ Administrare de vitamină K- 2 fiole (sângerare)
~ Terapia edemului cerebtral în contextul encefalopatiei hepatice (manitol, CS,
diuretice)
(b) Decontaminare: spălături gastrice și administrarea de cărbune activat
(c) Atidotism
~ N- acetilciteină oral 140mg/KgC inițial, ulterior 70mg/KgC la 4 ore
~ Sau iv. – în situațiile critice
~ Se mai poate administra aa. esențialei (metionină) cu capacitate mare de
detoxifiere.

7. INTOXICAȚIA CU SALICILAȚI – DOZĂ toxică – 500mg/kgc, doza fatală – 30.000 mg

Mecanismul toxicității: dozele mari de salicilați determină stimularea directă a centrului respirator
bulbar cu apariția hiperventilației și instalarea alcalozei respiratorie. Ca răspuns apar mecanismele
compensatorii cu eliberare de protoni și creșterea eliminării renale de baze → acidoză metabolică.
În plus, datorită lipsei de oxigen apare o decuplare a lanțului respirator mitocodrial cu creșterea
metabolismului și intensiicarea consumului de oxigen → hipertermie
Deci, sindromul salicilat clasic curpinde succesiune: hiperventilație→ alcaloză respiratorie→
acidoză metabolică → hipertermie.

10
 Manifestări clinice:
• Digestiv: durere abdominală, greață, vomă, hematemeză
• CV: tahicardie, aritmie
• SNC: letargie, iritabilitate, convulsii, halucinatii
• Sistmeice: hipertermie, deshidratate
• EPA non-cardiogen (efect direct asupra endoteliului pulmonar)
Tratament
(a) Stabilizare: oxigenoterapie, rehidratar (ser fiziologic/glucoză), bicarbonat, diazepam
(b) Decontaminare
~ Emeză dacă pacientul este conștient și <4h / spălătură gastrică + cărbune activat
(c) Creșterea eliminării : alcalinizare plasmatică și urinară
(d) Terapie suportivă: sustinerea functiilor vitale, adm. vitamină K

INTOXICAȚII ACUTE NONMEDIAMENTOASE

1. INTOXICAȚIA CU OPIACEE
Toxidromul narcotic: deprimare nervoasă,convulsii,mioză, deprimare respiratorie, EPA, hipoTA,
bradicardie, hipotermie.
Administrarea de heroină determină o reacție imediată de euforie, după care urmează o stare de
relaxare ce durează 2-6 ore.
Tratament:
~ Poziția laterală de sigurață, oxigenoterapie, reechilibrare HE și acido bazică
~ Antidot specific – naloxonă (0,2-0,4mg până la 2 mg o dată. A nu se depășii 10mg/zi)

2. SINDROMUL DE ÎNTRERUPERE
Toxicomania reprezintă folosirea în doze crescânde și repetate de substanțe toxice pentru
dobândirea străii de bine pe care aceastea le generează.
Dependența de drog este caracterizată prin modificări de comportament în sensul nevoii
compulsive de a lua o anumită substanța în mod continuu sau periodic pentru a-i resimții
efectele sale psihice sau a evita suferințele fizice generate de abența ei. Deci se descriu astfel 3
componente ale toxicodependenței:
• Dependența psihică – dorința de a consuma drogul pentru a retrăi efectele pozitive ale
acestuia
• Dependența fizică – este observată atunci când administrarea drogului este întreruptă
sau la scăderea dozelor → sdr. de abstințenă/întrerupere/ sevraj.
• Toleranța – rezistența organismului la efectele drogului, ce necesită utilizarea unor doze
crescânde.
Manifestările clinice apar la 8-12 ore după întrerupere, cresc în intensitate la 24 de ore, ulterior
devenind stabile:
─ SNC: agitație extremă, anxietate, insomnie, tremor, iritabilitate, somn agitat, trezire
dezagreabilă, depresie
─ Digestiv: greață, vomă, spasme intestinal, diaree
─ CV: tahicaride, HTA, tulburări EAB
─ Vegetative: lacrimație, rinoree,
Tratament
• Dezintoxicare somatică – reehilibrare HE, EAB, adm. sedativ-hipnotice, astiemetice,
neuroleptice, antispastice
• Clonidina reduce intensitatea fenomenelor de abstinență
• Psihoterpie și consiliere psihologic

11
3. INTOXICAȚIA CU HIDROCARBURI
 Inhalarea de hidrocarburi alifatice generează fenomenul de iritație chimică a
parechimului pulmonar → pneumonită chimică → ce se poate suprainfecta
 Ingestia de hidrocarburi comportă risc de aspirație pulmonară cu aceleși fenomene de
pneumonită chimică
 Compuşi de tipul lubrefianţi, motorinã, ulei de motor, pot genera prin aspiraţie
fenomene de pneumonie lipoidã.

4. INTOXICAȚIA CU CCl4
Tetraclorura de carbon este o substanță volatilă, neinflamabilă, cu miros specific. Este extrem de
toxică, doza letală fiind de 100ml.
Este o substanță liposolubilă, absorbindu-se bine pe cale digestivă, dar si respiratorie sau
transtegumentară. Eliminare se face pulmonar (aprox 80%) restul metabolizându-se hepatic,
generând compuși ce produc necroză hepatică.
Manifestări clinice
~ Inițial: efect deprimant SNC : cefalee, slăbiciune, ataxie, convulsii tonico-clonice
~ Ulterior: diare, febră și semne de disfuncție hepatică
~ Efectul letal este datorat deprimării respiratorii sau a tulburărilor de ritm ventricular.
Tratament
~ Decontaminare: spălătură gastrică, cărbune activ (NU lapte pt că hidrocarb sunt
liposolubile)
~ Terapie de sustinere: bronhodilatatoare, suport funcții vitale
~ Antidot specific: n-acetilciteină în doză de 140mg/KgC, ulterior 70 mg/kgC.
~ Nu se administrează corticosteroizi iar antibioticele se adm doar în suprainfectre.

5. INTOXICAȚIA CU DIOXINĂ
Dioxina este o hidrocarbură aromatică polihalogenată care produce efecte clinice de durată lungă
atunci când este ingerată (sub forma laptelui de dioxină). Dioxina rezultă si în urma arderii benzinei
sau deșeurilor însă forma inhalatorie nu prezintă prorpietăți toxice.
Timpul de înjumătățire este de 7,1 ani.
Mecanism toxicologic: dioxina are receptori specifici intracelulari intracitoplasmatici → nucleu →
induce expresia protooncogenelor şi a factorilor care perturbã creşterea şi diferenţierea celularã
Manifestări clinice:
─ Acut: toxicitate hepatică, imunotoxicitate, cloarcnee→ erupție veziculară sub forma unor
chisturi sebacee galbene, la nivel facial, periorbital și toracal
─ Cronic: carcinogeneză, teratogeneză
Tratament – nu exista un tratament specific→ terapie simptomatică și de susținere.

6. INTOXICAȚIA CU ETANOL – doză toxiă 5-8g/Kg

Alcoolul etilic are întrebuințări numeroase în industrie (solvent organic, conservant) în medicină
(antiseptic) dar este utilizat și pentru consumul uman sub forma băuturilor alcoolice.
Alcoolul etilic ingerat, este absorbit în proporție de 20% în stomac (prezența alimentelor întârzie
absorțita) și în proporție de 80% în intestin (extrem de rapid și independent de alimente).
Metabolizare
~ Alcool dehidrogenaza asigură într-o primă etapă transformarea etanolului în
acetaldehidă iar ulterior acetaldehida este transformată în acid acetic.
~ Viteza de metabolizare este proporțională cu greutatea corporală și greutatea ficatului
(aprox 100-125 mg/kg/oră)
~ Metaboliții alcoolului etilic sunt recunoscuți și asimilați deoarece au structură similară
acetilcoenzimei A.
~ 2% din alcoolul ingerat se elimină urinar, nemodificat, iar o parte se elimină și pulmonar
→ halenă acetonică specifică.

12
 În funcție de concentrația sanguină a alcolemiei se descriu mai multe stadii:
(1) Confuzie (0.18-0.30 g%) – dezorientare, amețeală, stări emoționale exagerate,
incoordonoare motorie, tulburări de vorbire, diplopie
(2) Stupoare (0.27-0.40 g%) – apatie, incapacitatea de a sta sau merge, incontinență,
scăderea răspunsului la stimuli durerosi, somn
(3) Comă (0.35-0.50 g%) – abolirea conțitenței, abolirea reflexelor, scăderea temperaturii
corporeale, tulburări circulatorii și respiratorii
Paraclinic:
 Acidoză (acid acetic în excess)
 Hiatus osmolar: osmolaritatea crescută a etanolului → deshidratare (>80mosm patologic)
 Hipoglicemia (inhibiția gluconeogenezei hepatice)

Tratament
(a) Stabilizare
~ Poziționarea pacientului în PLS
~ Combaterea deshidratării (soluții cristaloide)
~ Combaterea hipoglicemiei (glucoză hipertonă)
(b) Decontaminarea – nu este indicată (alcoolul se absoarbe rabid), cărbunele nu are
eficiență
(c) Creșterea eliminării
~ Hemodializă este indicată atunci când alcolemia ajunge la 0,5 g%, sau in cazuri
de insuficineță hepatică severp
(d) Terapie suportivă: compensarea deficitelor nutriționale (vitamina B1,B6), suport
ventilator sau vasopresor

7. Sindromul de întrerupere la alcool

Este caracterizat de o patologie psihiatrică → halucinații vizuale (șerpi, șobolani)
Se folosesc benzodiazepinele și beta-blocante
În cazurile de delirium se administreză diasepam în doze foarte mari (80mg/zi)

8. INTOXICAȚIA ACUTĂ CU METANOL - DL50 – 0,3-1g/kg sau 15 ml de soluție 40%

Metanolul este un lichid incolor, transparent, inflamabil și volatil, cu miros asemănător
etanolului, folosit în industrie drept solvent organic.
Metabolizare
Are loc la nivel hepatic prin oxidare secvențială:
✓ În prima etapă are loc oxidarea metanolului la formaldehidă sub actiunea ADH (are o
afinitate de 10 ori mai mare pentru etanol)
✓ În etapa 2, formaldehida este oxidată la acid formic sub cataliza ADH
✓ Acidul formic este oxidat lent sub actiunea acidului folic la CO2 și H20

Manifestări Clinice
• GI: colici abdominale (în bară -dd cu PA), greață, vomă
• SNC: cefalee, vertij, comă, convulsii
• Oculare: fotofobie, scăderea acuității vizuale, midriază, edem retiniaan

Manifestările clinice sunt corelate cu nivelele sangvine de metanol:

 <20 mg% - asimptomatic Nivele de 50mg% sunt sugestive
 >20 mg% - simptome SNC pentru intoxicație → hemodializă
 100mg% - simptome oculare de urgență
 100-200 mg% - doză letal

13
 Tratament
(a) Stabilizare
• Stabilizare respiratorie – pipa Guedel, eliberarea căilor
• Combaterea acidozei metabolice → bicarbonat + hemodializă pentru
îndepărtarea metaboliților toxici
• Stabilizarea hemodinamică – rehidratare, vasopresoare
(b) Decontaminare: spălătură gastrică. Cărbunele nu are eficiență
(c) Antidotism
• Administrarea de alcool etilic (competiție metabolică pt ADH). Pentru a avea
efect, concentrația sanguină trebuie să fie de 100-150 mg% , iar pentru
atingerea acestei valori se administrează:
─ i.v 530 mL soluție 10%
─ oral 125 mL soluție 43%
─ se administrează și pe timpul dializei : 228 ml/h soluție 10%
• acid folic, pentru a crește tranformarea acidului formic în CO2 și apă
• 4 metil pirazol, blocant de ADH
(d) Terapie suportivă : renală și hepatică, moitorizarea funcțiilor vitale, terapie
anticonvulsivantă

9. INTOXICAȚIA CU ETILENGLICOL
Etilenglicolul este un lichid clar, incolor, inodor, cu aspect vâscos, utilizat pentru soluțiile de răcire
ale automobilelor (antigel).
Metabolizare:
─ Etilenglicol → glicolaldehidă →acid glicolic → acid glioxilic → acid oxalic
─ Acidul oxalic precipită în tubii renali determinând necroză tubulară acută → IR și în plus
persistă sub formă de oxalat de calciu mult timp prin depunere în țesuturile moi
─ Ceilalți metaboliți precipită în SNC determinând grade variate de deprimare
─ Toti metaboliții induc rapid acidoza metabolică ( în special acidul glicolic)→ deprimare
CV si Resp + ↑osmolarității plasmatice → deshidratare

Manifestări clinice:
• La debut (1-2 ore după ingestie)
~ Deprimare SNC: ataxie, nistagmus, oftalmoplegie, edem cerebral, convulsii
~ Fenomene digestive: greață, vomă, hematemeză, durere abdominală,
• Faza cardio-pulmonară (12-24 ore după ingestie): HTA modrată, tahicardie, tahipnee,
pneumonie de aspirație
• Faza de IR acută: durere ăn flancuri, oligurie, IRA

Tratament:
(a) Stabilizare
~ Stabilizare respiratorie
~ Combaterea acidozei metabolice - bicarbonat + hemodializă (dacă >50mg/dL)
~ Stabilizare hemodinamică
(b) Decontaminare: spălătură gastrică, cărbunele nu are eficiență
(c) Antidotism: - administrare alcol etilic (în concentrațiile de mai sus)

14
 INTOXICAȚII CARE GENEREAZĂ HIPOXIE

1. INTOXICAȚIA CU CO
Monoxidul de carbon pătrunde inhalator și se fixează pe hemoglobină, substituind oxigenul
(afinitatea CO pt Hb este de 270 de ori mai mare decât cea a O2 pentru Hb)→ formându-se
carboxihemoglobina → perturbarea transportului oxigenului la țesuturi → hipoxie cu acidoză
metabolică → efecte cardiotoxice și deprimare respiratorie
Zonele cele mai afectate de hipoxie sunt cortexul și ggl. bazali,

Efectele sistemice ale intoxicației CO se corelează cu nivelul concentrației sangvine a CoHb:

• 10% din Hb e CoHb – fără efecte nete, senzație de presiune craniană, vasodilatație
• 20% - cefalee
• 30% → cefalee, iritabilitate, fatigabilitate, tulburări de rationament
• 40-50% → cefalee, confuzie, colaps, comă
• 60-70% → convulsii, insuficiență respiratorie, moarte (dacă exp este prelungită)
• 80% → efecte letale
Tratament
~ Evacuarea din mediul toxic și administrarea de oxigen 100% pe mască (antidot)→ T1/2
redus la 47 de minute
~ Oxigenoterapia hiperbară ( O2 100% la p=2,5 atm) reduce T ½ al COHb de la 240 minute
la 22 mm!!! → risc de pneumotorax sau convulsii
• Concnetrații de CoHb >40%
• Femei gravide cu CoHb >20%
• Comă sau fenomene neurologice severe
~ Tratament de sustinere
• Monitorizare ECG, corectarea hipoTA (dopamină, dobutamină)
• Corectarea acidozei metaolice
• Medicație antisludge (dextran), antiedematoasă (manitol/furosemid)

2. INTOXICAȚIA CU CIANURI
Acidul cianhidric și cianurile sunt cele mai rapide toxice letale cunoscute. Rezultă prin arderea
poliuretanului, mătasei și prin arderea tutunului
Mecanismul toxicității: cianurile blochează lanțul respirator mitocontrial prin blocarea
citocromoxidazelor. Oxigenul, deși legat de hemoglobină, nu mai poate fi preluat de celule și
folosit pentru geneza ATP→ hipoxie + hipercapnie rapidă→ acidoză metabolică severă

Doze toxice:
• Inhalator: 100ppm/ 1 ore sau 300ppm/în câteva minute
• Digestiv 30mg HCN sau 200-300mg cianură de potasiu

Manifestările clinice apar în cascadă, pacientul moare în câteva minute prin înecare:
~ Înroșire, cefalee, tahipnee → constricție laringeană → reacție spasmodică
~ Tahicardie → bradicardie
~ Aritmii ventriculare → hipoTA → colaps
~ Covulsii → comă→ exitus

Diagnostic pozitiv:
─ acidoză metabolică profundă, sânge roșu deschis
─ respirație cu miros de migdale amare
─ debut rapid al comei cu absența cianozei
─ tahipnee

15
 Tratament – URGENȚĂ
ANTIDOTISM→ Se administrează NITRIȚI
~ nitriții transformă oxidativ hemoglobina la methemoglobină, pentru care ionul CIAN
are o afinitate mult mai mare (datorită fierului trivalent din methemoglobină)
~ Methemoglobina indusă iatrogen, reactivează citocromoxidaza, prin preluarea ionului
CN legat de aceasta și formarea de cianmethemoglobină.
~ Cianmethemoglobina este descombusă ulterior de rodanază rezultând tiocianat, sulfit
de sodiu și methemoglobină, ce reia ciclul.
Care sunt nitriții folosiți?
✓ Nitritul de amil
- se administrează inhalator 30s iar apoi 30 de secunde se inhalează aer atmosferic.
- Asigură un nivel de methemoglobină de maxim 5%, suficient pentru supraviețuire
însă insuficient pentru efectrul de durată
✓ Nitritul de Sodiu – administrat IV LENT, asigură un nivel de metHb de 20%
✓ Tiosulfat de sodiu – administrat IV Lent

Alte antidoturi:
• Hidroxicobalamaina – reactivează citocromoxidaza prin preluarea ionului cian, formând
ciancobalamină care se detoxifică spontan în organism.
• CoEDTA (Kelocyanor) – un atom de cobalt fixează 8 ioni CN

3. INTOXICAȚIA CU H2S
Hidrogenul sulfurat este un gaz incolor, cu miros caracteristic, înțepător, rezultat în industria
petrolieră, a vopselurilor și în combinatele de apă grea.
Concentrația maximă permisă pentru 10 minute de expunere pe zi <10 ppm
Mecanismul toxicologic: hidrogenul sulfurat blochează citocromoxidazele, mai activ decât
cianurile→ imposibilitatea utilizării oxigenului tirular → acidoză metabolică

Tratament – URGENȚĂ, se practică antidotismul cu NITRIȚI:

~ Nitriții tranformă Hb in metHb, care mai departe desprinde sulful legat de
citocormoxidază, genesând sulfmetHb.
~ Se folosește nitritul de amil și nitritul de sodiu (la fel ca mai sus)

4. INTROXICAȚIA cu ANTICOLINESTERAZICE
Blocarea colinesterazelor poate să fie:
• Reversibilă – indusă de medicamente (neostigmină, pridostigmină) sau
nonmedicamentoasă (carbamații heterocilcici – furadan)
• Ireversibilă :
~ Compuși organofosforici – insecticide
~ Compusi organo-tio-fosforați – substanțe toxice te luptă (arme chimice) –
Soman, Sarin → inhalate produc insuficiență respiratorie severă și moarte
Mecanism toxicologic: inhibitorii de colinesteraza se leagă de centrul esterazi al enzimei →
blocarea activității sale → acumularea Ach în fanta sinaptică și stimularea continuă a receptorilor
postsinaptici → simptomatologie se tip muscarinic și nicotinic

Obs! Anumite insecticide (parationul, malationul, diazinonul) pătrund în organism și sunt

metabolizate hepatic → compuși supertoxici (paraoxon, diazoxon) ce fiind lipofile se depozitează în
țesutul adipos de unde se eliberează trepata → crize repetate colinergice cu insuficiență respiratorie.
Blocarea colinesterazelor este definitivă, de accea au primit numele de substanțe organo-fosforice
indirecte.
.

16
Manifestări clinice
(a) Sindromul muscarinic: - >90% din manifestările clinice
• hipersecreția glandelor exocrine → sialoree, diaforeză, lacrimație, bronhoree
• CV: bradicardie și hipotensiune
• Respirator: wheesing, bronhospasm, blocarea centrului respirator bulbar
• Mioză punctiformă
• Incontinență sfincteriană
(b) Sindrom nicotinic:
• Fasciculații musculare
• Paralizia musculaturii striate → stop respirator
(c) Alte manifestări: anxietate, cefalee, tremor, convulsii

Există 2 manifestări tardive secundare contactului cu atropina:

(1) Sindromul intermediar → afectarea musculaturii proximale și a nervilor cranieni, cu
pierderea activității musculaturii repiratorie
(2) Neuropatia tardivă → degenerescență axonală și demielinizare

Diagnosticul pozitiv:
 Elemente clinice specifice sindromului muscarinic
 Măsurarea nivelului de inhibiție al colinesterazei (normal între 4000 -8000 UI/L. Un nivel
de inhibiție >50% indică o introxicație importantă)
 Testul terapeutic la atropină → adm. unui gram de atropină la pacientul intoxicat nu
produce fenomene de atropinizare.

Tratament:
(a) Stabilizare → Permeabilizarea căilor aeriene. oxigenoterapie
(b) Decontaminarea
~ Spălarea tegumentelor cu apă din abundență ,spălătură gastrică
~ Cărbunele nu are eficiență
(c) Antidotism
(1) Antidotul specific – ATROPINA – antagonist al receptorilor muscarinici → blochează
fenomenele atropinice:
 Crește AV
 Scade secreția bronșică, protejează centrul respirator bulbar → îmbunătățește
respirația
 Scade secreția exocrină
DOZELE de atroponă nu trebuie să depășează 100-110/minut pt a evita scăderea DC

(2) Reactivatori de colinesterază – Obidoximă, pralidoximă

~ Sunt oxime care desfac legătura dintre acetilcolinesterază și substanța toxică,
fiind indicate numai în intoxicațiile cu substanțe organo-fosforice,
administrate precoce (în primele 2 ore), uletrior nu mai au efect.
~ Aceste medicamente se administrează după atropinizare!
(d) Terapie suprotivă
~ Compensarea pierderilor volemice
~ Suplimentarea necesarului de colinesterază ( Colinesterază liofilizată, plasmă
proaspătă)
~ Combaterea convulsiilor

17
5. INTOXICAȚIA CU AMONIAC
Amoniacul este o substanță gazoasă, incoloră, cu miros înțepător și iritant. Inhalarea s-a determină
formarea hidroxidului de amoniu cu efect necrotizant asupra căilor aeriene mari și mici → disfuncție
respiratorie extrem de severă și letată.
Șansele de supraviețuire sunt mici, depinzând de severitatea leziunilor și de timpul de expunere.
Măsuri terapeutice:
~ Evacuarea din mediul toxic
~ Decontaminarea tegumentelor și conjuctivei cu apă
~ Administrarea de oxigen umidificat și bronhodilatatoare
~ Antibioterapie sistemică
~

INTOXICAȚIILE ACUTE CU METALE GRELE

1. INTOXICAȚIA CU FIER
Intoxicațiile cu fier se produc prin ingestia unor cantități mari de medicamente ce conțin fier
✓ Doze >20mg/kg sunt toxice, >60mg/kg intoxicația este severă
✓ Doze cuprinse între 180-300 mg/Kg sunt letale
Mecanismul toxicității: excesul de Fe depășește capacitatea de legare a transferinei și se depune:
• În pereții vaselor de sânge → eliberare de histamină și serotonină → hemoragie.
• la nivel GI → efect coroziv ducănd la ulcerații și hemoragii
• la nivel hepatic → insuficiență hepatică
Manifestări clinice
(a) faza de debut (1-2h) : fenomene digestive și hemoragice, tahicardie +/- letargie și comă
(b) faza de aparentă stabilizare (12 h)
(c) faza de recurență (12-24 ore): HD, convulsii, comă, colaps respirator, EPA
(d) faza tardivă (4-6 săptămâni) – cicatrici gastrice, stenoză pilorică
Tratament
(a) Decontaminare: spălătură gastrică, administrare deferoxamină și cărbune pe sondă
(b) Antidotism - DEFEROXAMINĂ – chelatori de Fe
~ Se administrează I.M 40-90mg/Kg, maxim 6g/zi
~ Fierul eliminat urinar colorează urina în negru. Administrarea de chelatori
transformă urina în rozaliu-roșu.
~ Deferoxamina se administrează până când se limpezește urina.

2. INTOXICAȚIA CU PLUMB
Plumbul nu are efecte fiziologice cunoscute în organismul uman. O cantitate de 15g de oxid de
plumb este letală la om, copii fiind mult mai afectați (absorția este mai bună)
Farmacodinamică:
• 5-10% din Pb ingerat se absoarbe la adulți, la copii procentul merge până la 40%. 70%
din plumbul inhalat este absorbit, iar absorția trancutanată a plumbului este bună.
• Plumbul este distribuit în hematii, țesuturi moi și oase. Timpul de înjumătățire pentru
Pb din oase este de până la 30 de ani!
• Plumbul se elimină pe cale renală, secundar prin transpirație și digestiv.

Mecanismul toxicologic: plumbul se leagă de grupările sulfhidril enzimatice→ consecințe:

 Blochează biosinteza hemului → anemie
 Determină demielinizarea nervilor peiferici → neuropatie periferică (la copil apare
encefalopatia satunină caracterizată prin vărsătură în jet și cefalee atroce)
 La nivel renal: Sindrom Faconi→ aminoacidurie, fosfaturie,glicozurie și acidoză tubulară
renală

18
 Manifestări clinice:
~ Digestiv: durere abdominale, constipație, vomă, salivație
~ SNC: iritabilitate, convulsii, comă, neuropatie, encefalopatie
~ Sistemice: anemie, slabiciune, artralgii
~ TRIADA CLASICĂ: Anemie+ APATIE+ ANOREXIE

Tratament- Chelatorii de plumb:

(a) Dimercaprol – 5mg/kg im- chelează plumbul intra și extracelular însă este contraindicat în
insuficiența hepatică
(b) Edetat de sodiu și calciu – 1,5g/zi oral sau i.v- chelează plumbul extracelular
(c) Penicilamină – 20-40mg/kgC/zi oral – pentru mobilizarea Pb din oase
(d) Acidul dimercaptosuccinic – reduce nivelul pb cu 70%

3. INTOXICAȚIA CU ARSENIC
Arsenicul este o substanță fără gust sau miros deci greu de detectat. Provine din pesticide,
ierbicide sau vopseluri. Arsenicul se găsește sub 2 forme:
• Forma pentavalentă
• Forma tetravalentă, mult mai toxică, care în combinație cu hidrogenul formează
hidrogenul arseniat (gaz de arșină) foarte toxic → 200-300mg produce hemoliză
intravasculară

Mecanismul toxicității:
~ Arsenicul blochează grupările tioloice din acetil-CoA și din alte complexe enzimatice→
acumulare de acid piruvic în sânge
~ Decuplează fosfolirarea oxidativă, intrând în competiție cu fosfatul anorganic
~ Depozitare în ficat→ degenerescența grasă a ficatului

Manifestări clinice:
~ Digestive: greață, vomă, diaree sanguinolenă, dureri abdominale, salivă cu miros de usturoi
~ SNC: delir, convulsii, comă, neuropatii
~ CV: aritmii cardiace, hipotensiune
~ Renal: necroză tubulară, oligurie, proteinurie
~ Teguentar: eritem palmar, hiperkeratoză, atrofii tegumentare, piodermite, alopecie, unghii
sfărâmicioase
Cea mai severă manifestare clinică: gastroenterita hemoragică → ruptura vaselor splahnice și
diaree sanguinolentă → deces apărut în 24-96 ore

Tratament
(a) Stabilizare: compensare volemică, corectarea hipoTa, substanțe vasoactive
(b) Decontaminare: spălătură gastrică, decontaminarea tegumentelor
(c) Creșterea eliminării
 Antidotism:
• Dimercaprol – 3-5mg/KgC la 4 ore
• Penicilamină
 Creșterea eliminării: alcalinizare urinară, hidratare adecvată

Obs! Pentru gaz-arșina cheloterpaia nu este eficientă și se recomandă hemodializă sau

exangvinotransfuzie

19