Domnia lui Iancu de Hunedoara (1441-1456)

Iancu de Hunedoara se înscrie și el în lista marilor conducători români din Evul Mediu. El a
fost voievod al Transilvaniei și guvernator al Ungariei. Fiu al cneazului român Voicu, Iancu de
Hunedoara se încorporează nobilimii maghiare, fiind un mare aristocrat în cadrul acesteia și
avându-și domeniul feudal la Hunedoara.
El a deținut de-a lungul timpului numeroase demnități, între care: ban de Severin din 1438,
voievod al Transilvaniei între 1441-1456, comite al Timișoarei și al Bistriței în 1441, regent al
Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar ș.a. Un alt fapt istoric important legat de
numele său este acela că Iancu de Hunedoara a fost tatăl regelui Matei Corvin.
Iancu de Hunedoara a fost preocupat de tactica de luptă a otomanilor și și-a demonstrat
excepționalele sale calități militare încă de la început, în luptele împotriva turcilor din Serbia.
Confruntările cu otomanii
În anul 1441, Iancu de Hunedoara devine voievod al Transilvaniei și în 1442, are loc o
confruntare armată importantă lângă Alba-Iulia, la Sântimbru, înfrângând trupele otomane
comandate de beiul de Vidin.
Între anii 1443-1444, Iancu va conduce „campania cea lungă” de la sudul Dunării, încheiată
cu pacea de la Seghedin, favorabilă creștinilor. Toate succesele militare obținute împotriva
otomanilor (Nis, Zlătița, Sofia) îi aduc voievodului transilvănean un deosebit prestigiu, care îl
propulsează ca fiind persoana cea mai potrivită să conducă viitoarea cruciadă antiotomană
plănuită de papalitate.
Deși încheiase o pace avantajoasă cu otomanii, Regele Vladislav I începe o nouă campanie
antiotomană în Balcani, campanie la care participă flota venețiană și cavaleri apuseni. Iancu
de Hunedoara se alătură și el cruciadei de la Varna. Cu toate eforturile lui Iancu, oastea
creștină va fi înfrântă în 1444. Întrucât în această bătălie Vladislav I își pierde viața, Iancu de
Hunedoara va fi ales regent (guvernator general) al Ungariei pentru perioada 1446-1453. Din
1453, renunță la această titulatură, rămânând însă căpitan general al Ungariei până la
moarte.
În 1448, Iancu va organiza o nouă campanie împotriva turcilor, dar trupele sale vor fi înfrânte
în bătălia de la Kossovopolje.
În anul 1453, sultanul Mahomed al II-lea cucerește Constantinopolul, apoi în 1456, va ataca
Belgradul, încercând să avanseze spre centrul Europei. Mahomed al II-lea nu va reuși, însă,
să cucerească Belgradul, datorită eforturilor și calităților militare ale lui Iancu. Peste câteva
săptămâni (11 august 1456), marele strateg Iancu de Hunedoara va fi răpus de ciumă în
tabăra de la Zemun (lângă Belgrad).
Iancu s-a preocupat nu numai de luptele antiotomane, ci s-a implicat direct în politica țărilor
române, înscăunând în Țara Românească pe Basarab al II-lea (1442), iar în Moldova pe
Petru al II-lea (1448).
Iancu de Hunedoara a fost înmormântat în catedrala catolică de la Alba-Iulia, pe piatra sa de
mormânt scriind: S-a stins lumina lumii. Papa Calixt al III-lea l-a numit pe marele voievod
atletul cel mai puternic, unic, al lui Hristos.