INTRODUCERE

Dumnezeu - Creatorul tuturor poate lucra si asupra fiinţei umane. Lucrarea

aceasta se împlineşte prin săvârşirea Sfintelor şi mântuitoarelor Taine. „Sfintele Taine sunt
acţiuni sensibile instituite de Hristos prin care se împărtăşeşte harul lui Hristos şi se uneşte
1
Hristos cu persoanele care cred ” . „ Sfintele Taine sunt lucrari tainice, săvârşite de
episcop sau preot, prin care ni se comunica in chip nevăzut, dar prin forme sau acte
exterioare harul divin necesar mantuirii noastre ”2 .

Mântuitorul Hristos prin Întruparea Sa şi prin întreaga Sa lucrare mântuitoare ne-a

adus viaţa şi această viaţă ne este oferită concret prin Sfintele Taine, cu ajutorul cărora noi
ne facem partaşi cu El prin moarte şi suferim împreuna cu El, ca să putem fi şi înviaţi în
puterea şi harul hristic.

În Ortodoxie, în general, întreg cultul este o epicleză, o invocare a Sfântului Duh,

dar mai ales Tainele care nu sunt numai repetiţia unor formule si rânduieli, ci prilejuri pentru
reînnoirea chemării şi pogorârii Sfântului Duh. Fiecare Sfânta Taină are propria sa
Cincizecime, epicleza sa, care este rugăciunea adresată Tatălui pentru ca El să reverse
Sfântul Duh.

1
Preot D. Staniloaie, “Teologia dogmatica ortodoxa”, vol. III Ed. Institutului Biblic si de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p. 8.
2
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, “Biserica şi cult pe înţelesul tuturor”, Ed. Europartner, Bucuresti
1996, p. 123.
 Noţinea de taină

„Cuvântul sacrament – în limba latină sacramentum, înseamnă jurământ, mister

3
religios şi este folosit pentru a descrie anumite rituri ale credinţei creştine. „Vulgata redă
cuvântul în unele locuri cu grecescul misterion care înseamnă mister, taină descoperită
iniţiaţilor, secret, învăţătură tainică, ceea ce nu poate fi cuprins cu mintea (Marcu IV, 1  ;
Luca VIII, 10 ; Romani XI, 25 ; I Cor. XV, 51 ; Coloseni II, 2 ; I Tesaloniceni II, 7 ; Efeseni V,
32). ”4

În folosinţa timpurie eclesiastică, sacramentul a fost folosit cu un sens mai larg cu

privire la orice respectare a unui ritual sau lucru sacru. În folosinţa de fiecare zi, cuvântul s-
a aplicat în două moduri: „referitor la gajul sau zălogul încredinţat spre păstrare publică de
către părţile aflate în proces, ipotecat spre a fi folosit într-o cauză sacră şi ca jurământul pe
care un soldat roman îl depunea faţă de împărat şi apoi referitor la orice alt jurământ. ” 5

Mai târziu aceste idei s-au combinat pentru a produce conceptul de rit sacru care
era un gaj sau un simbol a cărui primire implica un jurământ de loialitate şi aceasta a
condus în timp la „limitarea cuvântului „sacrament” la riturile majore de instituire de
instituire divină. ”6 Într-un înţeles mai restrâns, taine sunt actele sfinte ale religiei
creştine prin care se împărtăşeşte credincioşilor harul dumnezeiesc. Prin această
împartăşire din harul dumnezeiesc, Sfintele Taine se deosebesc de toate celelalte
simboluri. „Se numeşte taină, pentru că credem nu ceea ce vedem, ci unele vedem şi altele
credem"7, zice Sf. loan Gură de Aur, astfel observăm că, în înţeles restrâns sau special, taina
este o lucrare sfântă, care a fost instituită de Însuşi Dumnezeu întrupat şi prin care se
împărtăşeşte credincioşilor în mod văzut, harul dumnezeiesc. . Mărturisirea Ortodoxă (I, 99)
dă Sfintelor Taine următoarea definiţie: „Taina este o lucrare sfântă, care împărtăşeşte
sufletului credincios arul nevăzut al lui Dumnezeu, sub o formă văzută, şi care s-a aşezat de

3
G. Guţu, Dicţionar Latin-român, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 1081.
4
Maurice Carrez şi Francois Morel, Dicţionar grec-român al Noului Testament, trad. de Gheorghe
Badea, Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999, p. 191
5
Dicţionar Biblic, Societatea Misionară Română, Ed. Cartea Creştină, Oradea, 1995, p. 1141
6
Ibidem, p. 1141.
7
Sfântul Ioan Gură de Aur apud Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă,
Teologia Dogmatică şi Simbolică, volumul II, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 197.
Domnul nostru, rin mijlocirea căreia fiecare credincios primeşte dumnezeiescul har". „Tainele
constau intr-un element natural şi dintr-unul supranatural. . . sunt nu numai semne ale
promisiunilor divine, ci şi instrumente care lucrează necesar prin har asupra acelora care se
apropie de e". (Mărturisirea lui Dositei, decr. 15). 8

Sfintele Taine - Generalităţi

Prin săvârşirea şi primirea harului Sfintelor Taine se realizează o comunicare de

viaţă duhovniceasca. Pentru aceasta, Sfintele Taine, sunt o parte fundamentală a slujirii
Bisericii, care caută prin întreaga sa lucrare să actualizeze urmarea şi apoi vieţuirea în
Hristos. Sfintele Taine sunt mijloace prin care primim iubirea lui Iisus Hristos şi care ne
leagă de El. Iubirea lui Hristos este harul dumnezeiesc. Harul sacramental corespunde
principalelor trebuinţe ale vieţii omului începând de la naştere şi până la sfârşitul vieţii.

Prin Sfintele Taine se constituie Biserica. Prin Tainele iniţierii( Botez, Mirungere şi
Împartaşanie) omul se încorporează în Biserică şi mai departe numai prin aceste lucrări
sfinte ( Pocainţă, Cununie, Hirotonie şi Maslu) se pot transcende dimensiunile umane ale
comunităţii creştine. Tainele sunt mijloace sau căi conducătoare spre împărăţie şi nu sunt
scopuri în sine. Legătura dintre Taine şi Biserică indisolubilă, de aceea ele sunt numite
Taine ale Bisericii şi Biserica dreptmăritoare este considerată Biserica a Tainelor. Sfintele
Taine aparţin iniţial Bisericii şi pentru ea se săvârşesc ele asupra credincioşilor. „Prin
acestea, este permanent prezent viu şi activ Hristos-Domnul în Biserica şi în viaţa
credincioşilor. Prin Sfintele Taine viaţa Bisericii, în Duhul cel Sfânt şi viaţa credincioşilor ei
se uneşte cu viaţa Capului ei nevăzut, cu Hristos şi astfel înaintează în viaţa
duhovnicească ”9. Tradiţia şi practica ortodoxă recunoaşte sub aspectul de lucrare sfântă
prin care sub formă văzută se împărtăşeşte harul nevăzut al lui Dumnezeu, un număr de
10
şapte Taine, numărul de şapte având conotaţii legate de desăvârşire, puritate, de cele
şapte daruri ale lui Dumnezeu enumerate la Isaia, cap. II, 1-2: „O mlădiţă va ieşi din tulpina
lui Iesei şi un lăstar din rădăcinile lui va da. Şi se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu,

8
Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă, op. cit. , p. 197.
9
Pr. Dr. Dura Nicolae, “Propovaduirea şi Sfintele Taine”, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 140.
10
Pentru justificarea numărului de şapte al Tainelor, vezi mai pe larg la H. Andrutsos, Dogmatica, p.
314.
duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-
credinţe. ”

Învătătura despre şapte Taine apare pentru prima dată în Mărturisirea de credinţă
cerută împăratului Mihail Paleologul de către papa Clement al IV-lea în anul 1267 şi citată
în Sinodul unionist de la Lyon în anul 1247. „Polemica cu teologii protestanţi din timpul
patriarhului Ieremia al II-lea din Constantinopol, conduce la aceeaşi afirmaţie a numărului
de şapte taine. Scrisoarea patriarhilor răsăriteni menţionează acealşi număr de şapte
11
Taine, nici mai mult nici mai puţin. ”

Deşi aceste enumerări îşi au originea în Biserica Apuseană, ele au fost acceptate
şi de creştinii din răsărit după secolul al XIII-lea. Acceptarea avea la bază desigur nu
influenţa teologiei latine, ci fascinaţia numărului şapte, pus în legătură cu textul de la Isaia
XI, 1-3. La autorii bizantini care acceptă cele şapte taine găsim totodată şi diverse liste ce
concurează una pe alta. Monahul Iov (sec. al XIII-lea), autor al unei dizertaţii asupra
Sfintelor Taine, include în listă tunderea în monahism, aşa precum a făcut-o şi Teodor
Studitul, dar îmbină într-o singură Taină Pocăinţa şi Maslul. Simeon arhiepiscopul
Tesalonicului (sec. al XV-lea) acceptă şi el caracterul sacramental al tunderii în monahism,
dar o pune în rând cu Pocăinţa, considerând Maslul ca Taină separată. Între timp, Ioasaf,
Mitropolitul Efesului (contemporan al arhiepiscopului Simeon), declara: „Eu cred că tainele
Bisericii nu sunt şapte ci mai multe” şi dă o listă de zece taine ce cuprindea în plus şi
12
sfinţirea Bisericii. Sfântul Dionisie vorbeşte şi el de şase Taine iar Sfântul Ioan
Damaschinul nu menţionează decât două. „Unele texte menţionează ca Taină şi aghiazma
13
mare şi adeseori Botezul însemna ansamblul celor trei Taine. ” Deşi nu s-a angajat oficial
faţă de nici una din liste, Biserica Ortodoxă Răsăriteană acceptă şapte Taine: Botezul,
Mirungerea, Euharistia, Pocăinţa, Maslul, Nunta şi Preoţia. Şapte Taine a instituit
Mântuitorul Iisus Hristos, şi tot şapte a învăţăt şi Biserica pe baza Sfintei Scripturi şi a
Sfintei Tradiţii. Având în vedere efectele lor ecleziale, precum şi paralelismul dintre cele

11
Paul Evdokimov, Ortodoxia, trad. de Dr. Irineu Ioan Popa, Bucureşti, 1996, p. 285.
12
John Meyendorff, Teologia bizantină, trad. în limba română de Pr. Conf. Dr. Alexandru I. Stan,
Bucureşti, 1996, p. 19p. 256.
13
Paul Evdokimov, op. cit. , p. 286.
şapte Taine şi cele şapte daruri ale Sfântului Duh (I Corinteni XII, 8-11), care a trecut din
teologia scolastică în Mărturisirile de credinţă mai recente, 14

„ Mulţi teologi găsesc acest număr ca potrivit cu trebuinţele vieţii spirituale ale
creştinului. ”15 Botezul naşte pe om, prin Duhul Sfânt la o viaţă nouă în Hristos; Mirungerea
întăreşte şi dezvoltă viaţa cea nouă duhovnicească, iar Euharistia o hrăneşte şi o
înviorează, unind în mod deplin şi fiinţial pe cel botezat cu Hristos. Boala sufletului, păcatul
şi bolile trupului sunt vindecate, prima prin Pocăinţă, ultimele, în special, prin Maslu.

În sfârşit, comunitatea credincioşilor are nevoie de o stare preoţească, pentru

propovăduirea Evangheliei, săvârşirea celor sfinte şi conducerea pe calea mântuirii (Matei
XXVIII, 19-20). „ Această stare este consfinţită prin Taina Hirotoniei. Biserica mai are
nevoie şi de Nuntă, pentru sfinţirea unirii bipersonale a celor ce realizează împreună
legătura naturală a căsătoriei, în vederea perpetuării, conservării neamului omenesc şi a
participării lui la Taina unirii cu Hristos, cu Biserica. ” 16

Trebuie amintit faptul că protestanţii recunosc în general numai Botezul şi

Euharistia. 17 Luteranii le socotesc pe acestea două ca mijloace obiective ale graţiei de care
se împărtăşesc toţi cei ce le primesc, indiferent de dispoziţia lor subiectivă. Adevăratul
18
motiv al respingerii celorlalte cinci Taine de către protestanţi, stă în spiritul doctrinei lor.

Exisa diferite impartiri ale Tainelor:

a) Taine care se repeta: Euharistia, Spovedania, Nunta, Maslul si uneori

Mirungerea, si Taine care nu se repeta: Botezul si Hirotonia si, chiar uneori, Mirungerea;

b) Taine ale incorporarii in Hristos ca madulare ale Trupului Sau Biserica: Botezul,
Mirungerea si Euharistia; Taine ale cresterii in Hristos: Euharistia; Taine reparatoare:
Pocainta si Maslul si Taine pentru misiuni speciale: Hirotonia si Nunta.

14
Cf. Patriarhul Ieremia I, Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecleziologic…, p. 177.
15
Hr. Andrutsos, Simbolica, traducere din limba greacă de Iustin Moisescu, Ed. Centrului
Mitropolitan al Olteniei, Craiova, 1955, p. 247
16
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Numărul Tainelor, raporturile dintre ele…, p. 191
17
Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecclesiologic…, p. 177.
18
Cf. Pr. Prof. D. Stăniloae, Numărul Tainelor…, pp. 193-195
 Mântuirea noastră, refacerea comuniunii cu Dumnezeu, este în raport de întâlnirea
noastră cu Mântuitorul, care este calea, adevărul şi viaţa şi care ne spune că:" Nimeni nu
vine la Tatăl Meu decât prin Mine"(Ioan 14, 6).

Aceasta ar însemna că, odată cu înălţarea Mântuitorului la cer, legătura noastră

cu Dumnezeu, comuniunea cu El, singura garanţie a mântuirii ar înceta. Cuvintele
Mântuitorului spun însa clar: "Vă este de folos sa Mă duc Eu. Căci daca nu Mă voi duce,
Mângâietorul nu va veni la voi, iar daca Mă voi duce, Îl voi trimite la voi"(Ioan 16, 7), aici ni
se revelează pentru prima oară importanţa Sfintelor Taine pentru mântuirea noastră.

Harul Duhului Sfânt trimis de Mântuitorul Apostolilor Săi şi prin ei Bisericii Sale are
misiunea de a învăţa toate şi a aduce aminte de toate cele spuse şi făptuite de Mântuitorul
(Ioan 14, 26). Harul transmis prin Sfintele Tainele va face simţită prezenţa Mântuitorului
faţă de toţi oamenii: "Şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor"(Matei
28, 20). Absenta întâlnirii vizibile cu Mântuitorul va fi împlinită de Harul revărsat în Sfintele
Taine, care sunt o permanentă sărbătoare a Cincizecimii pentru sufletele credincioşilor,
sărbătoare cu reale urmări ontologice. Dar aşteptarea "întâlnirii depline poate fi înţeleasă
numai prin faptul că noi şi acum îl întâlnim pe Domnul cel preamărit, căci El face vizibilă şi
palpabilă între noi prezenţa Sa harică, activă prin Sfintele Taine"19

Deci, Sfintele Taine sunt lucrări vizibile, acte personale ale Mântuitorului, în
vizibilitate pământească, prin mijlocirea cărora "ne întâlnim cu Omul preamărit Iisus şi prin
care venim în contact viu cu misteriul cultic sfinţitor al lui Hristos"20. Valoarea si importanţa
lor deosebită pentru mântuire rezidă în caracterul lor mai mult decât simbolic, cu totul real,
al actului care se săvârşeşte asupra credinciosului. Ele sunt simboluri în sensul în care
simbolul este domeniul în care "văzutul este o parte a nevăzutului şi ca atare îl cuprinde,
căci o parte poate reprezenta întregul, pe baza participării: de pildă, capul este trupul
întreg"21

19
E. H. Schillebeeck, ”Hristos- Taina intâlnirii noastre cu Dumnezeu”, în "Ortodoxia", XVIII
(1966), nr. 1, p. 120.
20
Ibidem p120.
21
Pr. Prof. D. Stăniloae, ”Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni”, în "Ortodoxia", VIII(1956), nr. 1, p.
10.
 Baza hristologică şi eclesiologică a Tainelor

Este îndeobşte cunoscut că Biserica este Trupul lui Hristos şi plenitudinea de viaţă
a Duhului Sfânt (Efeseni I, 23), căreia „Hristos Însuşi, capul ei, i-a dat puterea şi mijloacele
vizibile de împărtăşire a mântuirii realizate de El pentru întregul neam omenesc, prin
Întruparea, Patimile, Jertfa pe Cruce şi Învierea Sa din morţi. Astfel, Hristos înviat şi slăvit a
asumat realităţi pământeşti ca să se împărtăşească pe Sine Însuşi şi lucrarea Sa
dumnezeiască”22 prin ele pentru mântuirea noastră, posibilitatea acestei asumări fiind dată
de Întruparea Sa ca om.

Actele de împărtăşire a lui Hristos, după cum am mai afirmat, sunt Tainele
Bisericii, Biserica fiind ea însăşi o taină şi anume o Taină sursă generală şi principală a
altor taine ca una care participă direct la taina originară care este Hristos, fiind extensiunea
23
şi prelungirea în timp sau mediul de iradiere al lui Hristos, Taina întâlnirii personale a lui
Dumnezeu cu omul şi al mântuirii omului.

Prin Sfintele Taine, Hristos cel Înviat trimite Duhul Său cel Sfânt să ungă şi să
consacre pe cei ce cred, pentru a-i face părtaşi la Paştele, moartea şi Învierea Sa, ca
membri ai Trupului Său tainic. Arhiereul cel ceresc, deschide prin aceste porţi ale harului
intrarea în rai : „ Căci când a intrat în aceste Sfinte ale Sfintelor, în locul nostru, jertfă
înaintea Tatălui ceresc, Mântuitorul lumii a luat cu Sine şi pe cei ce vor să fie părtaşi
îngropării Sale, necerându-le să moară în chip firesc ca şi El, ci doar să mărturisească
moartea Domnului prin Botez şi să-L vestească prin ungerea cu sfântul Mir şi prin
împărtăşirea cu Sfânta Taină ce se săvârşeşte pe altarul Bisericii, unde, în chip neînţeles,

22
Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Gh. Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema
intercomuniunii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1978, p. 61.
23
Cf. Pr. Prof. D. Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii, în rev. “Studii Teologice”, seria a
II-a, anul XVIII (1966), nr. 9-10, pp. 531-532.
oamenii mănâncă Trupul celui ce a murit şi a înviat. Aşa că, după ce i-a făcut să intre pe
porţile Împărăţiei Sale, Domnul îi şi încoronează pe cei ce îi urmează.

Şi aceste porţi sunt cu mult mai însemnate şi mai de folos pentru sufletul nostru
decât chiar porţile raiului, căci acestea din urmă nu se deschid nimănui dacă nu a trecut
înainte prin cele dintâi” 24

Baza generală a Tainelor Bisericii este credinţa că Dumnezeu poate lucra asupra
25
creaturii în realitatea ei vizibilă. „ Spiritul dumnezeiesc poate nu numai să producă
modificări cu mult mai mari asupra energiei din care se alcătuiesc formele lumii, ci şi să
producă această energie, ca un efect al energiei Lui spirituale, imprimând în ea potenţial
formele ce se vor actualiza la vremea lor, sau aşa zisele « raţiuni » ale lucrurilor, de care
vorbesc Sfinţii Părinţi. „ 26

La baza concepţiei despre Sfintele Taine a Bisericii Ortodoxe stă încrederea

în putinţa lucrării Duhului dumnezeiesc al lui Hristos printr-un om asupra altui om, prin
mijlocirea trupurilor şi a materiei dintre ele, în ambianţa Bisericii, ca Trup tainic al lui
Hristos. Prin mâna omului se scurg puteri spirituale asupra altui om, dar puterea ce o
transmite omul prin trupul său nu e numai a spiritului, şi a trupului său, ci e şi o putere cu
mult mai mare ce străbate prin ele. Este puterea Duhului dumnezeiesc, cu care omul se
pune de acord şi căruia i se deschide prin credinţă, în ambianţa Bisericii.

„ În Taină nu se poate trasa o frontieră între mişcarea omului care lucrează şi
27
puterea Duhului Sfânt ”, dar mişcarea si lucrarea sunt rodul conlucrării între voinţa
umană deliberativă şi har.

Odată ce a primit harul în ea, voinţa umană nu mai este singură, de sine, ci e
penetrată şi modelată de har, adică este în comuniune cu Hristos cel lucrător în om. Voinţa
umană, soarbe din iubirea lui Hristos, susţinută de voinţa Lui faţă de noi, pentru a se umple
ea însăşi de iubire. Iată deci că dialogul dintre voinţa lui Hristos şi voinţa noastră este un

24
Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa în Hristos, trad. în
rom. de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Bucureşti, 1992, p. 143.
25
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, p. 9.
26
Laughlin Patrick J. Mc. , apud Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, op. cit, , vol. I, Bucureşti, 1978, p. 232.
27
Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, op. cit. , vol. III, p. 7-8.
dialog al iubirii ; al iubirii desăvârşite a lui Hristos infuzate nouă prin Sfintele Taine şi al
iubirii sau voinţei noastre în creştere, căci spune Sf. Nicolae Cabasila

„ …iubirea este virtutea voinţei. Când deci după toată călăuzirea şi purtarea de
grijă a voinţei, Dumnezeu cere roade, este vădit că El rămâne în voinţa noastră şi că
depune în ea puterea şi dispoziţia spre bine. Deci şi Botezul de aceea ni l-a dat şi de aceea
l-a instituit între celelalte Taine, ca să facă în noi voinţa bună…Şi toată puterea Tainelor şi
viaţa cea nouă e pentru voinţă. ” 28

Sfintele Taine revarsă în om viaţa divină, adică energiile dumnezeieşti ale Sfintei
Treimi, sălăşluite în umanitatea Fiului şi coborâte în noi prin Duhul Sfânt. Ele au rostul de a
preface treptat existenţa credincioşilor după chipul Omului-Hristos. În acest proces, fiecare
taină îşi are rolul ei deosebit de al celorlalte, dar toate stau în legătură internă întreolaltă.
Ele toate comunică acelaşi Duh, aceeaşi energie divină a lui Hristos cel înviat şi
proslăvit ca om, dar nu toate la fel, ci din oceanul acestei energii, ceea ce se potriveşte cu
starea credinciosului. Toată energia lui Hristos cel înviat şi înălţat s-a revărsat în
umanitatea Lui şi a ridicat-o la această stare prin faptul central al morţii, prin faptul jertfei
Sale, care continuă ca oferire sau ca moarte mistică în faţa Tatălui. Energia dumnezeiască
din umanitatea Sa are calitatea de energie a jertfei, e trăirea bogăţiei copleşitoare a
prezenţei lui Hristos în dispoziţia totalei Lui dăruiri Tatălui. De aceea toate efluviile de har
ce ni se conferă nouă credincioşilor prin diferitele taine, izvorăsc din această continuă stare
de jertfă, care este în acelaşi timp o continuă plinătate de viaţă a lui Hristos ca om şi
29
produc în noi aceeaşi stare ; şi numai întrucât produc aceeaşi stare ne şi mântuiesc.

Prin fiecare taină participăm la toate actele mântuitoare ale Domnului, sau la
Domnul înviata în care sunt concentrate toate faptele mântuitoare ale Sale, energia tuturor.
Dar, întrucât inima acestor acte este moartea şi Învierea, prin toate Tainele participăm la
moartea şi Învierea Lui, însă în grade diferite.

28
N. Cabasila , apud Pr. Prof. Dr. D. Stănilloae, Natură şi har în teologia bizantină, în rev.
“Ortodoxia”, anul XXVI (1974), nr. 3, pp. 392-439.
29
Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Numărul Tainelor, raporturile între ele şi problema Tainelor în afara
Bisericii, în rev. “Ortodoxia”, anul VIII (1956), nr. 2, p. 195.
 Trup tainic al lui Hristos, Biserica împlineşte sfinţirea şi mântuirea noastră ;
Biserica este „ Trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi „ (Efeseni I, 23) ; Biserica
este o prezenţă vie, teandrică, constituită dintr-o comuniune de persoane umane cu

Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt, ea fiind trupul iar credincioşii

mădularele : „ Capul este întreg în tot corpul şi fiecare mădular al corpului se simte
aparţinând lui Dumnezeu întreg, dar capul rămâne cap, mădularele rămân mădulare şi
trupul rămâne trup, dar nici unul dintre acestea nu poate fi ceea ce este decât păstrându-se
30
în existenţă, ca atare şi celelalte. „ tot ceea ce se petrece în Biserică îşi are ca iniţiator
Capul ei, care este Hristos. Tainele sunt ale Bisericii şi tot Biserica săvârşeşte Tainele pe
care Hristos-Capul le-a instituit.

Sfintele Taine realizează şi exprimă totodată Biserica ca şi comunitate

sobornicească şi sacramentală a oamenilor. “Articularea Sfintelor Taine în viaţa Bisericii şi
a oamenilor o face credinţa Bisericii de care depinde însăşi lucrarea mântuitoare a
acestora. Credinţa Bisericii…ţine de fidelitatea acesteia faţă de Sfânta Scriptură şi faţă de
31
Sfânta Tradiţie. ” Am arătat că Biserica este Taină, sursă a Tainelor căci în ea Hristos îi
încorporează pe credincioşi în Sine, extinzându-se în ei prin Duhul Sfânt. Astfel, “dacă
Biserica este sacrament sau taină în sensul de uniune realizată între Dumnezeu şi
totalitatea credincioşilor, Tainele, ca acte, sunt mijloace prin care se extinde şi se menţine
continuu această legătură care constituie fiinţa Bisericii. ” 32 Tainele sunt acte ale Bisericii
totodată aceasta însemnând că „ prin ele acţionează şi Hristos dar şi Biserica sau Hristos
33
din şi prin Biserică. Biserica nu e numai un rezultat al sacramentelor ci şi condiţie a lor. „

Totodată Tainele ca şi dăruiri multiple şi continue ale lui Hristos prin Duhul Sfânt în
Biserică sunt şi prilejul chemării şi pogorârii Duhului Sfânt „ după Cincizecime, Duhul Sfânt
este acela care menţinând-o ca pe un sacrament în totalitatea ei, o face, datorită acestei
calităţi, sursă a actelor sacramentale, însă şi rezultat mereu înnoit al lor, ceea ce pune în
evidenţă faptul că Biserica, având în ea pe Hristos din care iradiază continuu Duhul,
30
Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Caracterul ecclesiologic…, p. 86
31
Idem, Sfintele Taine ale Bisericii după Tradiţia apostolică din punct de vedere ortodox, în rev.
„Biserica Ortodoxă Română”, anul LXLVII (1980), nr. 11-12, p. 1129.
32
Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii…, p. 553
33
Ibidem p. 553.
continuă în acelaşi timp să primească pe Duhul, să fie îmbogăţită, înnoită şi împrospătată
de El prin sacramente. „

Necesitatea Tainelor;

Necesitatea Sfintelor Taine este strâns legată de necesitatea harului pentru mântuire,
întrucât Tainele au fost instituite de Mântuitorul Hristos ca mijloace speciale de comunicare a harului
dumnezeiesc în Biserică, rezultă că ele sunt absolut necesare pentru mântuire. Poate exista însă şi
posibilitatea ca, Dumnezeu să mântuiască pe unii şi în afara Bisericii şi implicit a Sfintelor Taine, „în cazul
în care aceştia n-au cunoştinţă sau nu pot beneficia de ele, dar nu în cazul că le resping. Oricum,
acestea sunt excepţii care confirmă regula şi nu infirmă caracterul necesar al Sfintelor Taine. ” 34Romano-
catolicii susţin că aceştia se mântuiesc cu siguranţă, ceea ce probabil, dar conform Sfintei Scripturi şi Sfintei
Tradiţii acest lucru nu este sigur. Sfânta Scriptură ne spune că cel ce nu primeşte Sfintele Taine, nu va intra
în împărăţia cerurilor, fără a preciza vreo excepţie sau vreun motiv de neprimire mai special. Desigur că
Dumnezeu este atotputernic şi poate trece peste orice motiv şi „poate acorda mântuirea în chip
excepţional, altfel decât prin Sfintele Taine , aşa cum a făcut cu tâlharul de pe Cruce. ”35

Totuşi ceea ce trebuie reţinut în legătură cu Sfintele Taine este că cel ce le

nesocoteşte ca mijloace de împărtăşire a harului dumnezeiesc instituite de Insuşi
Dumnezeu, nu se va mântui.

34
Pr. Conf. Dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000, Ediţia III,
p. 309.
35
Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă, op. cit. , p. 201.
 TAINA MIRUNGERII - Generalităţi

Dupa invatatura crestina ortodoxa taina mirungerii sta in strinsa legatura cu

botezul, cu care se oficiaza impreuna, urmind imediat dupa afundarea in apa a celui
botezat. Ea impartaseste noului botezat harul Duhului Sfint pentru cresterea si intarirea
sa duhovniceasca. De aceea, ea se numeste de unii Sfinti Parinti: pecete, intarire,
perfectiune.

Deci, ea este acea taina prin care ungindu-se noul botezat, cu sfintul Mir la
membrele principale ale corpului si prin rostirea cuvintelor <<pecetea Darului Sfintului
Duh>>, se pogoara peste el harul Sfintului Duh si se actualizeaza harurile botezului,
intarindu-se si crescind in el puterile sale duhovnicesti. 37

Instituirea tainei de catre Domnul Hristos nu se arata in mod expres in Noul

Testament. Insa, ea se administreaza dupa exemplul si asemanarea Mintuitorului
insusi. El a fost Unsul prin excelenta cu Duhul Sfint ipostatic, precum Insusi a marturisit-
o: <<Duhul Domnului este peste Mine pentru ca M-a uns sa binevestesc saracilor, M-a
trimis sa vindec pe cel cu inima zdrobita...>> (Luca IV, 16). A fost uns cu Duhul spre
slujirea si activitatea Sa, precum afirma Sf. Petru: <<Ca L-a uns Dumnezeu cu Duhul
Sfint si cu putere facind bine si vindecind pe toti cei asupriti de diavolul>> (Fapte X, 38).
A fost Unsul prin excelenta, dupa cum in Vechiul Testament erau unsi proorocii,
arhiereii si imparatii. Caci in adevar, Domnul Hristos a indeplinit misiunea de : profet,
arhiereu si imparat.

Domnul Hristos a fagaduit pe Duhul Sfint Apostolilor Sai: <<Si Eu voi ruga pe
Tatal si alt Mingiietor va va da, ca sa ramina cu voi in veac. Duhul Adevarului...care va fi
in voi>> (Ioan XIV, 16-17). Sau: <<Iar cind va veni Mingietorul pe care Eu Il voi trimite
voua de la Tatal, Duhul Adevarului, care de la Tatal purcede, Acela va marturisi pentru
Mine>> (Ioan XV, 26). Dar nu numai apostolilor Sai a promis pe Duhul Sfint, ci si tuturor
celor care vor crede in El. <<Riuri de apa vie vor curge din pintecele celui care crede in
Mine, precum a zis Scriptura. Iar aceasta a zis-o despre Duhul Sfint pe care aveau sa-l
primeasca acei care cred in El. Caci inca nu era dat Duhul, pentru ca Iisus inca nu
fusese preaslavit>> (Ioan VII, 38-39). Dupa preaslavirea Domnului Hristos, adica
invierea si inaltarea Sa la cer, Duhul Sfint s-a pogorit asupra Apostolilor Sai, in ziua
Cincizecimii, iar Sf. Petru spunea, cu aceasta ocazie, in cuvintarea sa ca s-a implinit
profetia lui Ioil (III, 1-2) si Dumnezeu a revarsat Duhul Sau cel sfint peste ei si va
revarsa si peste cei ce vor crede, cei botezati (Fapte II, 17-18).
 Dupa aceasta data, Sfintii Apostoli au savirsit Taina Mirungerii fie prin
punerea miinilor asupra celor botezati, fie prin ungere, imediat dupa botez sau la o
distanta mai mare de timp, de la aceasta taina, ceea ce dovedeste ca taina a fost
infiintata de Domnul Hristos, fara a se anunta in Sfinta Scriptura acest fapt in mod
expres. Totusi Apostolii au pus in practica ceea ce-I invatase Domnul Hristos.

Astfel, Apostolii au impartasit taina amintita prin punerea miinilor peste cei
botezati, de diaconul Filip: <<atunci ei (Petru si Ioan) isi puneau miinile peste ei (cei
botezati) si ei luau Duhul Sfint>> (Fapte II, 17). Acelasi procedeu l-a intrebuintat si
Sfintul Apostol Pavel punindu-si miinile peste ucenicii Sfintului Ioan Botezatorul, din
Efes, imediat dupa ce au primit botezul crestin: <<Si Pavel, dupa ce a strabatut partile
de sus, a venit in Efes. Si gasind citiva ucenici, a zis catre ei: Primit-ati voi Duhul Sfint
cind ati crezut? Iar ei au zis catre el: Dar nici n-am auzit daca este Duh Sfint. Si el a zis:
Deci, in ce v-ati botezat? Ei au zis: in botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu
botezul pocaintei, spunind poporului sa creada in Cel Care a zis: Ioan a botezat cu
botezul pocaintei, spunind poporului sa creada in Cel Care avea sa vina dupa el, adica
in Iisus Hristos. Si auzind ei s-au botezat in numele Domnului Iisus. Si punindu-si Pavel
miinile peste ei, Duhul Sfint a venit asupra lor si vorbeau in limbi si prooroceau>> (Fapte
XIX, 1-6).Evident, punerea miinilor in locurile amintite, nu trebuie confundata cu
hirotonia, care se administra tot prin punerea miinilor, pentru ca despre aceasta se
aminteste in Sfinta Scriptura in contexte deosebite (II Timotei I, 6; I Timotei V, 22).Deci,
Duhul Sfint s-a impartasit numai de catre apostoli, la o distanta de timp mai mare de
botez - in primul caz - sau imediat dupa botez - in al doilea caz.

Taina Mirungerii se mai impartasea si prin ungere - precum s-a amintit. Astfel,
Sfintul Apostol Ioan afirma: <<Iar voi, ungere aveti de la Cel sfint si stiti toate>>(I Ioan II,
20). Sau: <<Cit despre voi ungerea pe care ati luat-o de la El ramine intru voi si n-aveti
trebuinta ca sa va invete cineva, ci precum ungerea Lui va invata despre toate si
invatatura acestea adevarata este...>> (I Ioan II, 27). Sfintul Apostol Pavel aminteste si
el despre aceasta taina prin ungere, spunind: <<Iar Cel Care ne intareste pe noi
impreuna cu voi, in Hristos si ne-a uns pe noi, este Dumnezeu, Care ne-a pecetluit pe
noi si a dat arvuna Duhului in inimile noastre>> (I Corinteni I, 21-22).Ungerea aceasta
ne arata ca este vorba despre un fapt extern iar intarirea sufleteasca interna prin Duhul
Sfint arata un fapt supranatural. Adica este vorba de Taina Mirungerii.

Asadar, ea se impartasea fie prin punerea miinilor de Apostoli sau uramasii

acestora, episcopii, sau prin ungere de preoti. Or, cum numarul celor botezati s-a
inmultit si episcopii nemaiputind sa administreze taina prin punerea miinilor, s-a
generalizat savirsirea tainei de catre preoti prin ungerea cu sfintul Mir. De aici si
denumirea de Taina Mirungerii.Ea se indeplineste de catre preoti, ungind madularele
cele mai importante ale corpurilor celor botezati cu sfintul mir, sfintit de catre un sobor
de doisprezece episcopi in joia din saptamina patimilor. Ea se savirseste - precum s-a
amintit - odata cu Taina Botezului, imediat dupa cufundarea in apa a celui ce se
boteaza.
 Efectele tainei sint cresterea, intarirea si inflorirea duhovniceasca a primitorului.
Actualizarea darurilor primite la botez si desavirsirea intru viata crestina a noului
botezat, posibilitatea de a deveni adevarat urmas al lui Hristos.Harul ce se impartaseste
la Taina Mirungerii se imprima o pecete in intreaga fiinta a primitorului, lucrind si
dezfoltind viata sa spirituala. Din aceste motive, ca si Taina Botezului, Taina Mirungerii
nu se repeta. Ungerea cu sfintul Mir a unor eretici care se reintorc la dreapta credinta
este o simpla ceremonie, insa nu repetarea Tainei Mirungerii. 36

In legatura cu Taina Mirungerii exista unele deosebiri intre Biserica ortodoxa si

cea romna-catolica. Aceasta din urma nu administreaza taina copiilor mici imediat dupa
botez, ci la o virsta mai inaintata, la doisprezece ani, pretextind ca acei care primesc
taina respectiva trebuie sa cunosaca macar sumar invatatura crestina. Totusi, ei cer sa
existe si nasi - altii decit la botez - la primirea mirungerii. Taina Mirungerii se
administreaza numai de catre episcopi, si poarta numele de confirmatiune. La virsta
amintita, copilul botezat este uns cu sfintul mir numai pe frunte si punindu-I-se mina pe
cap. Adica se mentine si ungerea cu sfintul Mir si punerea miinilor.

Evident - dupa invatatura noastra ortodoxa - aceasta practica este inacceptabila,

fiindca aminindu-se mirungerea la o virsta rationala, pe aceleasi motive se poate amina
si botezul copiilor mici.

Nici excluderea preotului de la oficierea Tainei Mirungerii nu este justificata

credem noi, pentru ca preotul are dreptul sa administreze toate tainele, afara de
hirotonie.

Protestantii recunosc ungerea cu Sfintul Mir ca o simpla ceremonie cu caracter

instructiv, numind-o tot confirmatiune si o administreaza la copii de paisprezece ani,
dupa un examen sumar de religie.Din aceste motive unii crestini influentati de spiritul
protestant, neaga aceasta taina chiar ca simbol. Ei afirma ca taina nu are nici un temei
scripturistic, nu se aminteste despre ea in Sfinta Scriptura ca ungere cu Sfintul Mir, ci
cel mult prin punerea miinilor.

In adevar, nu se arata un moment precis in Sfinta Scriptura cind crestinii au

primit harul Duhului Sfint prin ungere de la Sfintii Apostoli, ci prin punerea miinilor
(Fapte VIII, 17; XIX, 6). Insa se aminteste in general despre faptul ca cei botezati,
crestinii, prin ungere, totusi au primit harul Duhului Sfint, <<voi ungere aveti de la Cel
sfint si stiti toate>> (I Ioan II, 20). Sau: <<Ungerea pe care ati luat-o de la El ramine
intru boi si n-aveti trebuinta ca sa va invete cineva, ci precum ungerea Lui va invata
despre toate si invatatura aceasta adevarata este si nu este minciuna, ramineti intru El,
36
Pr. Prof. I. Constantinescu,"Indrumator pastoral - Din tezaurul credintei noastre", pag. 107
asa cum v-a invatat>> (I Ioan II, 27). Sau, cum spune Sfintul Pavel: <<Iar cel care ne
intareste pe noi impreuna cu voi, in Hristos si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-
a si pecetluit pe noi si a dat arvuna Duhului in inimile noastre>> (II Corinteni I, 21-22).

Aici, prin <<ungere>> intelegem aceeasi actiune a Duhului Sfint care se

impartaseste crestinului, ca si prin punerea miinilor. Adica, stiinta adevarului credintei
(<<stiti toate>>, <<va invata despre toate>>), prin care Insusi Dumnezeu ne-a uns si
<<ne intareste in Hristos>> si care <<ne-a pecetluit>> si a dat arvuna Duhului in inimile
noastre. Toate aceste expresii ne arata ca prin ungere se transmit harurile Duhului Sfint
care ne intaresc in credinta si prin care se confirma, <<se pecetluieste>> apartenenta
celui botezat ca fiu al lui Dumnezeu: <<Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul
nostru ca sintem fii ai lui Dumnezeu>> (Romani VIII, 15). Ungerea, deci, intareste pe cel
botezat in credinta in Dumnezeu, in urmarea lui Hristos, Ungerea, deci, este sinonima
cu punerea miinilor. Forma este diferita, insa fondul este acelasi, ambele forme
impartasesc acelasi har.37

Se mai afirma de aceiasi crestini ca mirungerea este inutila, nu are nici un rost,
deoarece ea se administreaza noului botezat, care la botez primeste harul Duhului
Sfint. Acest fapt il confirma si Sfintul Pavel cind spune: <<Si asa erati unii dintre voi, dar
v-ati spalat, dar v-ati sfintit, dar v-ati indreptat in numele Domnului Iisus Hristos si in
Duhul Dumnezeului nostru>> (I Corinteni VI, 11). Deci, din cuvintele amintite urmeaza
ca cei botezati au primit harul Duhului Sfint necesar vietuirii, urmarii lui Hristos. Insa
exista o deosebire intre harul care se impartaseste la botez si acela care se da prin
Taina Mirungerii. Ele sint doua taine deosebite care ofera haruri diferite. Prin botez se
impartaseste iertarea pacatului stramosesc si a pacatelor proprii, pina la acea data, iar
prin mirungere se ofera harul Duhului Sfint spre a putea starui si a dezvolta puterile
sufletesti ale credinciosilor in tot cursul vietii sale. Botezul ne transmite harul iertarii
pacatelor. <<Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi in numele lui Iisus Hristos spre
iertarea pacatelor voastre>>... (Fapte II, 38), iar mirungerea ne intareste duhovniceste.
Sf. Ap. Pavel face deosebire intre botez si mirungere spunind: <<De aceea lasind
inceputurile cuvintului despre Hristos, sa ne ridicam spre ceea ce este desavirsit, fara
sa mai punem din nou temelia invaturii despre botez, a punerii miinilor, a invierii mortilor
si a judecatii vesnice>> (Evrei VI, 1-2).

Precum se deosebeste invierea mortilor de judecata universala, tot astfel se

deosebeste botezul de mirungere (punerea miinilor).Deosebirea dintre botez si
mirungere a sesizat-o si Simon magul, care dupa ce s-a botezat (Fapte VIII, 13),
<<vazind ca prin punerea miinilor Apostolilor se da Duhul Sfint, le-a adus bani, zicind:
dati-mi si mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune miinile sa primeasca Duh
Sfint>> (Fapte VIII, 18-19). Deci botezul impartaseste iertarea pacatelor, iar punerea
miinilor (mirungerea) o alta putere, adica intarirea duhovniceasca.

37
Ibidem , p. 108
 In sfirsit, se mai afirma de cei ce neaga rostul si rolul mirungerii, ca Sfintul
Duh cu harurile Sale se impartaseste fara ungere cu sf. Mir si fara punerea miinilor ci e
necesara doar credinta si fapte bune. Astfel, sutasul Corneliu a primit harul Duhului
Sfint inainte de botez. <<Inca pe cind Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfint a venit
peste toti cei care ascultau cuvintul. Iar credinciosii taiat imprejur, care venisera cu
Petru au ramas uimiti vazind ca darul Duhului Sfint s-a revarsat si peste
pagini. Caci ii auzeu pe ei vorbind in limbi si slavind pe Dumnezeu. Atunci a raspuns
Petru: Poate oare cineva sa opreasca apa, ca sa nu fie botezati acestia care au primit
Duhul Sfint ca si noi? Si a poruncit ca acestia sa fie botezati in numele Domnului Iisus
Hristos>> (Fapte X, 44-48).

Trebuie sa observam ca harul Duhului Sfint s-a impartasit celor din Samaria,
dupa ce au crezut in predica diaconului Filip si dupa ce s-au botezat de acesta. Atunci, -
dupa botez - au venit la ei Sfintul Petru si Sfintul Ioan si <<isi puneau miinile peste ei si
luau Duh Sfint>> (Fapte VIII, 17). De asemenea, pe ucenicii Sfintului Ioan Botezatorul
din Efes - botezati cu botezul lui Ioan, I-a intrebat Sfintul Apostol Pavel: <<Pimit-ati voi
Duhul Sfint cind ati crezut? Iar acestia au zis catre el: Dar nici n-am auzit daca este Duh
Sfint... Si auzind ei, s-au botezat in numele Domnului Iisus. Si punindu-si Pavel miinile
peste ei, Duhul Sfint a venit asupra lor si vorbeau in limbi si pooroctau>> (Fapte XIX, 2-
6). Deci, in mod obisnuit, sfintul Duh s-a primit, dupa botez, prin punerea miinilor. Dar
Corneliu a primit darurile Duhului Sfint inainte de botez, in mod neobisnuit, minunat fara
punerea miinilor, pentru a convinge pe Petru sa nu socoteasca pe nici un om necurat,
desi ar fi pagin; pentru a-I arata printr-un semn ca el trebuie sa primeasca botezul
crestin. Corneliu a primit in mod neobisnuit Duhul Sfint, precum au primit si Apostolii
Domnului pe Duhul Sfint si au inceput a vorbi in alte limbi (Fapte II, 4). Acestea au fost
minuni, cazuri speciale, pe care Dumnezeu le savirseste cind binevoieste. In mod
obisnuit, insa, harurile Duhului Sfint se impartasesc prin sfintele taine, iar harul Duhului
Sfint pentru intarirea duhovniceasca, pentru a deveni adevarat crestin, uns, urmas al lui
Hristos se impartaseste prin Taina Mirungerii care se administreaza celui nou botezat
imediat dupa afundarea in apa, impreuna cu Taina Botezului.

Taina Mirungerii este foarte necesara pentru crestini pentru ca ea ne ajuta sa

ne pastram la inaltimea numelui de crestin, ea incununeaza eforturile noastre pe calea
virtutii. Totusi, depinde si de noi ca sa nu slabim si sa ne pazim de greseli spre a nu
indeparta de la noi Duhul cel dumnezeiesc, spre a nu ne face vrednici de pedeapsa
necinstirii si calcarii harului Duhului Sfint. Caci spune Sfintul Apostol Pavel: <<Sa nu
intristati pe Duhul cel Sfint al lui Dumnezeu, intru care ati fost pecetluiti pentru ziua
rascumpararii (Efeseni IV, 30).

Despre originea dumnezeiasca a tainei, necesitatea si utilitatea ei, savirsirea ei

numai de preoti, ca si savirsirea ei imediat dupa botez, dau marturie Sfintul Teofil al
Antiohiei, Tertulian, Origen, Ciprian, Sfintul Chiril al Ierusalimului, Sfintul Ioan Gura de
Aur, Fericitul Ieronim ca si Fericitul Augustin, sinodul II Ecumenic (381) si sinodul IV
ecumenic (451).
 Toate atesta existenta Tainei Mirungerii de la inceputul Bisericii crestine,
savirsirea ei sub ambele forme la inceput si statornicirea si practicarea ei numai sub
forma ungerii cu sfintul mir, asa precum o avem astazi. 38

Legătura Între Taina Botezului şi a Mirungerii

Această Taină este atât de strâns legată de Taina Botezului, încât s-

ar putea spune că formează împreună cu aceea un singur tot cu două părţi
distincte. Ea e ca un fel de continuare a Botezului. De aceea nu începe în slujba
Bisericii cu o intro-ducere deosebită, ca celelalte Taine “Binecuvântată este
Împărăţia Tatălui i a Fiului i a Sfântului Duh şi o ectenie. Aceasta s-ar putea
explica şi din faptul că începutul ei se face prin sfinţirea Mirului de către episcopi.
Dar în orice caz, cu ocazia aplicării ei celui botezat, se articulează în
slujba Botezului fără un început propriu. ci după botezarea i îmbrăcarea celui ce
a primit Botezul, preotul cite te în continuare o rugăciune prin care cere lui
Dumnezeu să i se dăruiască celui nou luminat prin apă şi prin Duh, şi pecetea
darului Sfântului i întru tot puternicului Duh. Apoi îi unge cu Sfăntul Mir părţile
principale ale trupului, zicând: “Pecetea darului Sfântului Duh”. Legarea strânsă a
acestei Taine de Botez se arată şi în faptul că, după ungerea cu Sfântul Mir,
preotul înconjoară de trei ori analogul, cu cel botezat i miruit, cântând: Câţi în
Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aliluia. Acelaşi lucru îl arată
faptul că preotul ungându-l pe cel botezat cu Sfântul Mir şi spunând cuvintele:
Pecetea darului Duhului Sfânt, nu aminte te numele celui ce e uns, ca în toate
celelalte Taine, socotindu-se că s-a rostit acest nume la scufundarea lui în apă. 39
Legarea Mirungerii de Botez se arat şi din faptul că în rugăciunea
amintită, preotul, după ce cere să i se dăruiască celui nou luminat prin apă şi prin
Duh, pe care a binevoit să-l nască acum din nou, şi pecetea darului Sfântului
Duh, continuă: Păzete-l pe dânsul întru sfinţenia Ta, întăre te-l întru dreapta
credinţă, mântuieşte-l de cel rău şi de toate me te ugirile lui şi păzeşte sufletul lui
întru frica Ta cea mântuitoare, întru curăţie şi dreptate, ca, întru tot lucrul şi
cuvântul bineplăcut fiie, să se facă fiu şi moştenitor cereştii Tale împărăţii. Se
cere deci ca cel născut din nou prin Botez să fie păzit şi întărit în darurile primite
prin Botez, în lupta împotriva celui rău care va căuta să-l lipsească de ele, în
păzirea făgăduinţei date de a păstra credinţa mărturisită la Botez i starea de
curăţie şi de dreptate în care a fost botaezat. Dar păstrarea acestor daruri se

38
Ibidem , p.109

Preot D. Staniloaie, “Teologia dogmatica ortodoxa”, vol. III Ed. Institutului Biblic si de
39

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p.43

 face prin efort. De aceea Nicolae Cabasila spune că prin Sfântul Mir se pun în
lucrare puterile date omului prin Botez: şi înnoirea în Duh şi reânvierea prin
Botez aduc cu ele, cum am văzut, puteri i energii lăuntrice înrudite. Sfântul Mir
este acela care le treze te la viaţă.

El este cel ce pune în lucrare una sau alta din puterile duhovnice şi sau chiar mai
multe deodată, după cât e de simţitor sufletul în lucrarea Taineiî 40

Teologul ortodox Al. Schmemann vede legătura între Mir şi Botez mai puţin ca
punere în lucrare prin Mir a puterilor primite la Botez, cât ca viaţa faţă de naştere. El
zice: “A doua Taină a iniţierii (a introducerii în Biserica, n.n), cum numim azi Ungerea
(sau întărirea), a fost în Biserica ortodoxă dintotdeauna o parte esenţială a rânduielii
Botezului. Mirungerea nu e propriu-zis o altă Taină, ci mai degrabă împlinirea
(completarea) Botezului, întărirea prin Duhul Sfânt. Ea poate fi deosebită de Botez
numai în sensul în care se deosebe te viaţa de naştere.

În Duhul Sfânt, întreaga viaţă a Bisericii îşi află întărirea, pentru că ea e viaţă; e
adeverirea Bisericii ca aparţinând veacului ce va să vină, ca bucurie şi pace a împărăţiei
cerurilor... Astfel Mirungerea este Cincizecimea personală a omului, intrarea lui în viaţa
Duhului Sfânt, adică în viaţa adevărată a Bisericii. În această Taină el e con-sacrat ca
om deplin. Căci a aparţine Împărăţiei lui Dumnezeu înseamnă numaidecât a fi om întreg
şi deplin, în maturitatea lui.41

Dar viaţa cea nouă se manifestă ca putere de menţinere i de sporire în curăţie

şi fapte bune, dezvoltate în virtuţile ce culminează în iubire. Ea nu e un simplu
sentiment de euforie, ci o statornicie de gânduri şi fapte de bunătate, care e o adevărată
preoţie generală, de dăruire a vieţii, lui Dumnezeu. Această identificare între viaţa pe
care ne-o dăruieşte Mirungerea şi activitatea cea bună pe care trebuie să o
desfăşurăm, sau preoţia generală, o exprimă Sfântul Chiril din Alexandria zicând:
“Spălând pe Aaron cu apă, îl îmbracă în îmbrăcămintea sfântă a slujirii arhiereşti (Ie .
29, 1-9). Tot aşa şi noi, după ce ne-am spălat în Botez şi am lepădat tot felul de
necurăţie, ne-am îmbogăţit cu harul de sus şi din cer, primind veşmântul veseliei, după
cuvântul: “îmbrăcaţi-vă în Domnul nostru Iisus Hristos” (Rom. 13, 14)... în acelaşi fel se
sfinţeau preoţii, care erau spălaţi cu apă şi unşi cu untdelemn, apoi astfel unşi erau
îmbrăcaţi cu îmbrăcăminte sfinţită şi li se sfinţeau mâinile, pentru a fi vrednici să aducă
jertfele în chip curat şi neprihănit. Dar mai înainte li se ungeau capetele după cuvântul:
“îngrăşat-ai cu untdelemn capul meuî” (Ps. 22,5). Aşa am fost îngrăşaţi şi noi la minte
Ibidem , p 44 apud Sf‚ntul Irineu, Adv. Haereses, libr. II, P.G., 7, 784 A; Just. qu. et. resp. 56, P.G., 6,1297 C;
40

Orig., Hom. 8, 3 in Lev., PG., 12, 496 B: ìEcclesia ab apostolis traditionern suscepit etiam parvulis baptismum dariî.
Comm. in Rom., P.G., 14, 1047 B. cartea 111, trad. rom., p.71
41
Preot D. Staniloaie, “Teologia dogmatica ortodoxa”, vol. III Ed. Institutului Biblic si de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p.44 apud Aus der Freude Leben, trad. germ.
a c„r˛ii: Sacraments and Orthodoxy, Walter- Verlag, Olten und Fr.i.Br., 1974, p. 90-91.
prin dăruirea Duhului...ş i am fost sfinţiţi şi noi şi împodobiţi cu harul de sus şi am fost
un şi spre desăvâr irea dumnezeiască, pentru ca, îndrăznind, să aducem lui Dumnezeu
darul duhovnicesc cu mţini curate şi atotnevinovate 49 42. Cre tinii fiind un şi ca Hristos
sau participând la ungerea Lui, sunt preoţi şi ei. Dar preotul mai întâi e curăţit în minte şi
la mâini, adică în izvorul gândurilor şi în organele împlinirii lor, şi apoi se dă puterea
Duhului spre a putea lucra curat cu mintea şi cu mâinile, aducând jertfe de gânduri şi de
fapte bune lui Dumnezeu în favoarea Bisericii şi a semenilor săi. Despre preoţia
generală primită de credincioşi prin Taina Mirungerii, Sfântul Macarie Egipteanul spune:
Oamenii sfinţiţi prin Ungere devin creştini pentru a fi împăraţi, preoţi i prooroci ai
Tainelor cereşti . Prin această Taină, cel unit prin Botez cu Biserica în Hristos devine
din oare-cum virtual unit cu ea, unit în chip actual. E un pas nou în întărirea unităţii
Bisericii în Hristos.43

Lucrarea specială a Sfântului Duh, în Taina Mirungerii

Prin Mirungere începe epifania sau arătarea lui Hristos în comportarea omului
botezat, sau a luminii Duhului lui Hristos asupra fiinţei lui, arătându-l ca un chip
activ al lui Hristos i ca un loca viu al Lui, întrucât îl ajută să actualizeze chipul Lui
imprimat virtual în el. Astfel, s-ar putea spune că prin Mirungere ni se face arătat
faptul că nu numai cu puterile noastre vom actualiza darurile primite la Botez, ci
cu ajutorul Duhului. Acest ajutor începe imediat după Botez. Fără această lucrare
de ajutorare a Duhului, cu greu am putea actualiza darurile Botezului, sau nu le-
am putea deloc; fără comunicarea continuă a Duhului cu noi, începută prin Taina
Sfântului Mir, greu am putea să dezvoltăm viaţa noastră în Dumnezeu. Dialogul
nostru, de fapte, cu Dumnezeu implică lucrarea ambilor parteneri, comunicarea
activă continuă a ambilor, în Duhul Sfânt. Aşa cum moartea omului vechi prin na
terea celui nou prin Botez nu este un dat static, ci un dat plin de interminabile
virtualităţi, aşa şi coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime este începutul coborârii
Lui continui pentru fiecare om care intră în Biserică şi rămâne în ea. Este
punerea şi menţinerea în mişcare, prin comuniune reciprocă, a acelei morţi şi
naşteri de care ne-am împărtăşit la Botez. Sfântul Chiril din Ierusalim merge atât
de departe în afirmarea completării Botezului prin Mirungere, încât declară că,
de-abia prin primirea Mirungerii cel botezat se nume te creştin: “După ce aţi fost
învredniciţi de ungerea cu Sfântul Mir, vă numiţi creştini; acum renaşterea
voastră este întărită şi de numele ce-l purtaţi. într-adevăr, înainte de a fi

42
Ibidem , Op.cit., cartea XI, P.G., 68, 752 C.
43
Ibidem , p.45, apud Omil. 16,1
 învredniciţi de acest har, propriu-zis nu eraţi vrednici de acest nume, ci eraţi doar
pe cale de a ajunge creştini.44

Ceea ce spune Sfântul Chiril se explică prin faptul că Botezul nu era privit şi
practicat atunci ca o Taină separată de Taina Mirului, cum s-a petrecut mai târziu în
Occident. Pe de altă parte în afirmaţia Sfântului Chiril se mai implică şi faptul că pentru
el nu se poate distinge între calitatea de membru al Bisericii sau de cre tin şi calitatea
de om deplin unit cu Hristos, lucru care se săvârşe te prin Mirungere. Prin sfânta Taină
a Mirungerii, credinciosul devine şi el un alt Hristos, asemenea Iui Hristos, Care
înseamnă Unsul. Deci devine şi EI un uns, sau un creştin. Ungerea cu Mir a fost
socotită şi în Vechiul Testament mijlocul de comunicare a unei puteri dumnezeieşti
proorocilor, preoţilor şi regilor pentru a ţine poporul în legământul cu Dumnezeu.
Hristos este Unsul prin excelenţă, pentru că El ca om nu primeşte numai o putere a
Duhului, ci Duhul ipostatic întreg, pentru a fi Proorocul, Arhiereul i Împăratul suprem,
Care introduce şi ţine poporul lui Dumnezeu în familiaritatea Iui Dumnezeu, ca alcătuit
din fiii Lui în Hristos Fiul, şi a-l conduce la deplina viaţă în Duhul iubirii lui Dumnezeu i al
iubirii de Dumnezeu, în viaţa veşnică. Sfântul Chiril din Ierusalim spune că după ce S-a
botezat Iisus şi a ieşit din apă: S-a coborât peste El Duhul Sfânt în chip ipostatic,
odihnindu-Se Cel asemenea peste Cel asemenea 45

Hristos este uns prin aceasta cu Duhul deplin, iar această ungere o anunţă şi o
interpretează El însuşi, prin aplicarea la Sine a unui loc din Isaia (Is. 61, 1), ca o
trimitere a Sa ca om la activitatea Sa în slujba lui Dumnezeu şi în favoarea mântuirii
oamenilor: “Duhul Sfânt este asupra Mea, pentru că M-a uns, trimiţându-Mă să bine-
vestesc săracilor, să vestesc celor robiţi slobozirea şi orbilor vederea, să dau drumul
celor asupriţi şi să vestesc anul milei Domnului” (Lc. 4, 18-19).

Mărturie despre ungerea Iui Hristos cu Duhul, spre slujirea şi activitatea Lui, o
dă şi comunitatea din Ierusalim (Fapte 4, 27) şi Apostolul Petru, care între altele arată
în cuvântul despre Iisus, către Corneliu, cum L-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu
putere, cum a umblat din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de
diavolul (Fapte 10, 38). Ca urmare a sălăşluirii lui Hristos la Botez în cei ce cred, se
împărtăşesc şi ei de ungerea cu Duhul Lui, în acelaşi scop al întăririi lor ăn viaţa cea
nouă, al pecetluirii lor în ea. Mărturia că acest lucru se făcea chiar de la începutul
Bisericii o dă şi Sfântul Apostol Pavel spunând: Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună
cu voi, întru Hristos, şi Cel ce ne-a uns pe noi Dumnezeu este, Care ne-a şi pecetluit pe
noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre (2 Cor. 1, 21). Mărturia lui se adaugă la
aceea a Sfântului Apostol Petru: “Să se boteze fiecare din voi şi veţi primi darul Duhului

Preot D. Staniloaie, “Teologia dogmatica ortodoxa”, vol. III Ed. Institutului Biblic si de
44

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p.46 , apud Cateheza III mistagogic„.
Cateheze, trad. rom., de Pr. D. Fecioru, vol. 11, 1945, p. 558.
45
Ibidem
Sfânt” (Fapte 2, 38) şi la cea din Faptele Apostolilor, unde se spune că apostolii Petru şi
Ioan, trimişi de toţi apostolii din Ierusalim, i-au pus mâinile peste cei botezaţi de
diaconul Filip: “ şi au luat Duh Sfântî “(8, 15-17). Exemplul Domnului şi practica
apostolilor pot fi socotite o dovadă suficientă pentru instituirea acestei Taine de către
Domnul însuşi. După pilda Domnului, şi noi, ieşind din apa Botezului, ieşim având pe
Hristos în noi, dar încă nearătat la suprafaţa noastră, iar drept urmare Duhul lui Hristos
Se pogoară sau iradiază din Hristos şi în noi ca să ne arate şi pe noi fii ai lui Dumnezeu,
dar şi ca să confirmăm această calitate prin activitatea noastră de după aceea, ajutaţi
de El, aşa cum a făcut Iisus după Botez. Cu ajutorul Duhului primit, începem să activăm
totodată calitatea noastră de învăţători-prooroci ai împărăţiei Iui Dumnezeu, de preoţi ce
ne aducem pe noi şi natura ca jertfă lui Dumnezeu, de împăraţi peste natura noastră şi
natura lumii, ca să nu mai fim stăpâniţi de ea spre o folosire pătimaşă şi neliberă a
puterilor firii noastre. Dacă odată cu coborârea Duhului Sfânt peste Hristos ca om s-au
redeschis cerurile peste al doilea Adam, rşmânând mereu deschise, sau s-au deschis
deplin cum nu au fost deschise nici chiar Iui Adam dinainte de cădere, prin ungerea cu
Sfântul Mir plin de Duhul Sfânt fiecăruia şi se arată cerurile deschise, întrucât e unit cu
Hristos. Căci nu mai e o graniţă între viaţa creaturii unite cu Hristos şi ordinea cerească
a Duhului. Precum Tatăl a recunoscut pe Fiul Său, după întrupare, şi ca om, ca Fiu al
Său în mod arătat, prin coborârea Duhului Sfânt peste El, aşa ne recunoa te şi pe noi,
cei ce ne-am unit cu Hristos în Botezâdu-ne această calitate prin ungerea cu Sfântul
Duh, şi ajutorul să ne arătăm ca atare în fapt. Având prin coborârea Duhului peste noi şi
noi cerurile deschise, sau tainele vieţii viitoare, nesfârşite, superioare legilor naturii, într-
o descoperire ce ni se actualizează treptat, de care ne vom împărtăşi deplin în viaţa
viitoare, putem prooroci toţi venirea deplină a acelei vieţi, putem tălmăci toţi experienţa
arvunii ei, aşa cum au proorocit apostolii Ia Cincizecime; ne putem arăta prin viaţa nouă
pe care o ducem, chiar în fiinţa noastră ca prooroci ai vieţii viitoare. Odată cu Hristos şi
cu primirea Duhului Lui s-a arătat pentru oameni că viaţa limitată în cadrele naturii şi a
veacului de acum, care sfârşeşte în moarte, nu e totul, ci în ea a izbucnit lumina şi
puterea vieţii viitoareşi veşnice în Duh, a început arătarea sfârşitului acestui veac. Toate
acestea le spune Sfântul Petru în ziua pogorârii Sfântului Duh: Aceasta (ceea ce vedeţi
la noi) este ceea ce s-a spus prin proorocul IoiI: Iar în zilele de pe urmă, zice Domnul,
voi turna Duhul Meu peste tot trupul şi feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, copiii
voştri vor avea vedeni i bătrânii voştri vor visa vise. şi peste robii Mei şi peste roabele
Mele voi turna, în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci (Fapte 2, 17-18). În general,
Duhul Sfânt primit în Taina Mirungerii este puntea de comunicare în iubire între noi şi
Tatăl, comunicare veşnic nouă şi mereu mai sporită. Aceasta înseamnă cerurile
deschise şi calitatea de fii, pe care ne-o comunică. El ne dă prin aceasta sensibilitatea
filial, de tot mai mare delicateţe faţă de Tatăl, ca şi cea de frăţietate în Dumnezeu, cu
semenii noştri.
 Duhul, Care este purtătorul iubirii părinteşti a Tatălui faţă de Fiul, devenit
purtătorul aceleiaşi iubiri şi între Tatăl şi Hristos ca om, Se face şi pentru noi în
Hristos purtătorul aceleiaşi iubiri şi sensibilităţi, pe de o parte înfocate, pe de alta
delicate. Numai prin aceasta El pune în mişcarea de înălţare continuă puterile
primite în Botez pentru a împlini voia Tatălui, făcându-ne vii şi prin voinţă,şi
pentru a întipări şi prin voinţă chipul Fiului tot mai adânc în fiinţa noastră totală,
iubind ca El pe Tatăl şi făcându-ne ascultători Tatălui asemenea Lui. În sensul
acesta Duhul primit în această Taină ne sfinţeşte. Dar prin aceasta însuşi chipul
personal al omului se face tot mai clar, mai luminos, ieşind din ceaţa generală a
naturii sau din simpla virtualitate. Căci Duhul Sfânt e Duhul puterii. Faptul că, prin
Taina ungerii cu Sfântul Mir, se inaugurează pentru creştini o continuă şi tot mai
sporită conlucrare a Duhului Sfânt cu ei pentru dezvoltarea vieţii noi primite la
Botezâ că deci creştinii devotaţi lui Hristos trăiesc o continuă Cinci-zecime, o
continuă împărtăşire de Duhul Lui, îl vedem din Faptele Apostolilor, unde
comunitatea din Ierusalim, după ce mulţumeşte lui Dumnezeu că a uns pe Fiul
Său Iisus, îi cere să-i dea şi ei putere sş propovăduiască cuvântul cu toată
îndrăzneala. Drept urmare, încă în timpul rugăciunii, s-au umplut toţi de Duhul
Sfânt şi vesteau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu (Fapte 4, 27, 31).
Occidentul creştin, lăsându-se condus de acelea şi divizări raţionale exacte ale
etapelor vieţii omeneşti, care au dus în unele denomi naţiuni la amânarea
Botezului până la o vârstă conştientă individuală, mai bine zis individualistă, a
amânat confirmarea cum numesc ei această Taină până la începutul
adolescenţei, când omul poate începe de fapt , zic ei , să militeze pentru Hristos,
neobservând că i un copil înainte de această vârstă poate iradia, prin frumuseţea
lui spirituală cea după chipul lui Hristos, pe Hristos în jurul lui. De fapt, cine poate
indica momentul precis de când începe conlucrarea fiinţei umane cu Dumnezeu
pentru a străbate drumul desăvâşirii ei şi, prin aceasta, pentru a face pe Hristos
cunoscut, după puterea ei, în mijlocul celor cu care trăieşte? Nu îcepe acest
dialog, al omului cu Hristos, încă dintr-o fază ascunsă celor maturi, pentru că el
încă nu are posibilităţile de exprimare prin cuvinte prea bogate a ceea ce
trăieşte, adică din faza celei mai fragede copilării? Nu se roagă copilul lui
Dumnezeu într-un chip adeseori mai curat decât adultul, nu se aprinde de un
sfânt elan şi de o minunată curăţie împotriva răului, nu se entuziasmează pentru
ceea ce e bun cu mult mai mult decât mulţi din cei maturi? Nu trebuie ajutat el de
mic să se deprindă în cele bune? Ce-ar fi dacă ne-am reţine de la orice îndemn,
ce simţim că trebuie să li-l dăm, de a-i deprinde în cele bune? Dar dacă socotim
 necesareşi folositoare asemenea îndemnuri, înseamnă că copilul poate de fapt
să le dea urmare. Fiindu-le greu să amâne.

Împărtşania până după Confirmare, adică până la 14 ani, romano-catolicii

împărtăşesc copiii la 7 ani, deci înainte de Confirmare. De aceea, în timpul mai
nou se ivesc glasuri i printre catolici, care exprimă dorinţa ca Taina aceasta să se
acorde imediat după Botez. Athanasius Wintersig, Pfarrer und Mysterium, în
“Jahrbuch făr Liturgiewissî, V, 1925, p. 139, scrie: “Prin Botez, introducerea unor
membri noi tineri în comunitate este de abia începută, nu terminată. În
împrejurările de azi ale vieţii bisericeşti, ziua primei cuminecături este pentru
conştiinţa tinerilor şi pentru a bătrânilor punctul culminant al consacrării
(Einweihung), deoarece copiii atunci iau parte pentru prima dată la Euharistie ca
la cea mai înaltă expresie a vieţii creştine. Această simţire ar fi cu totul justă dacă
Confirmarea ar precede, ca în Biserica primară. Iniţierea creştinilor se producea
atunci prin Botez, Confirmare şi Euharistie ca hrană tainică; şi azi încă e admisă
practica să se dea Confirmarea înainte de Sfânta Comuniune în diecezele unde
era uzul acesta până acum... Abia Confirmarea mijloceşte tânărului creştin
participarea deplină la preoţia generală a credincioşilor şi, prin aceasta, deplina
calitate de membru al Bisericii.46

. Semnificaţia actului văzut al Mirungerii

De actul văzut al acestei Taine ţine: Mirul, ungerea cu el şi cuvintele: Pecetea

darului Duhului Sfânt. Mirul cu care este uns cel botezat e o fluiditate care se
îmbibă şi persistă mai mult decât apa în făptura lui,şi îi împrumută
mireasma.Îmbibarea intimă înseamnă asimilarea stării de naştere a omului nou,
persistenţa înseamnă că Duhul Sfânt rămâne într-o comuniune continuă cu cel
botezat, iar mireasma ce o împrumută acestuia înseamnă că Duhul îi devine atât
de intim, încât lucrarea şi calitatea Lui devin lucrare şi calitate proprie a omului.
Dar toate acestea nu se realizează fără strădania stăruitoare a omului, ajutat de
Duhul primit. Apoi, îmbibându-se Mirul în trup, trupul se înmoaie, îşi pierde
rigiditatea, se lasă penetrat de Dumnezeu, omul şi Duhul devin un singur izvor al
miresmei vieţii celei noi şi deci al înseşi acestei vieţi. Dar mireasma cea bună,
răspândită de omul îmbibat de Mir, arată că Duhul îl face pe acesta să umple tot
ce e în jurul lui de mireasma vieţii lui curate şi a făptuirii lui pline de bunătatea şi
de blândeţea insuflate lui de Duhul, închipuit ca porumbel. Mireasma Iui umple
Biserica şi se răspândeşte în comunitatea umană. Duhul Îşi manifestă prin om
forţa Lui de expansiune, blândă, delicată şi nevinovată a binelui, forţa de

Preot D. Staniloaie, “Teologia dogmatica ortodoxa”, vol. III Ed. Institutului Biblic si de
46

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p.49

 unificare a oamenilor în bine, forţă pe care o asimilează din Hristos în care se
află şi Hristos care a desăvşr it umanitatea în treapta supremă.
Pentru toate aceste motive Noul Testament înfăţişează Mirungerea şi
mireasma Duhului ca nişte stări consistente şi pline de dinamismul înfocat al
efortului spre nevinovăţie şi spre generozitate, în creştini. Prin ele se arată ca
persistente şi dinamice înseşi efectele Botezului. Despre permanenţa plină de
putere iradiantă a lucrării Duhului în creştini, Sfântul Apostol Pavel spune:
“Mulţumită fie adusă, deci, lui Dumnezeu Duhului Sfânt, Celui ce ne face pururea
biruitori întru Hristos şi, prin noi, răspândeşte în tot locul buna mireasmă a
cunoştinţei Lui, pentru că suntem lui Dumnezeu buna mireasmă a Iui Hristos, şi
între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier” (2 Cor. 1, 14-15). Sfântul Chiril din
Alexandria a văzut această bună mireasmă pe care creştinii, aflându-se în
Hristos, o răspândesc, sau pe care Hristos însuşi o răspândeşte din ei prin
Duhul, legată de starea de jertfă pe care o trăiesc ei în Hristos. Dar starea de
jertfă este starea de moarte a omului vechi al păcatului şi de vieţuire cu Hristos în
curăţie şi în făptuire iubitoare. Duhul activează în creştin stările sădite în el de
Hristos, Cel ce S-a sălăşluit în el prin Botez. “Hristos, Care n-a făcut păcat, după
Scripturi” (1 Pt. 2, 22), Se aduce pentru Biserică spre miros de bună mireasmă,
iui Dumnezeu şi Tatăl. De aceea a şi spus: “Pentru ei Mă sfinţesc pe Mine” (In.
17, 19). Mă sfinţesc, a spus în loc de: “Mă aduc şi Mă predau ca prinos
neprihănit lui Dumnezeu i Tatăl”. Căci se spune că Se predă lui Dumnezeu 47 El
însuşi este jertfa cea sfântă, care răspândeşte buna mireasmă prin virtuţi.... El
însuşi sfinţş te ,ungând prin Duhul Sânt pe cei ce au intrat în comuniune cu El .
Iar după asemănarea cu El şi noi suntem jertfe sfinţite ca unii ce am murit
păcatului, întrucât a fost omorât păcatul în noi şi trăim Iui Dumnezeu viaţa cea
întru sfinţenie . Despre persistenţa Duhului ca ungere în noi, vorbeşte Sfântul
Apostol Ioan, accentuând ître efectele ei mai ales cunoaşterea, desigur o
cunoaştere din experienţă şi purtând în ea îndemnul la activitate pentru a o face
cunoscută şi altora. Dacă la Botez Hristos Se sălăşluieşte în noi într-un mod
ascuns, de care nu ne dăm seama 48, prin Mirungere luăm puterea spre fapte, iar
acestea ne fac să simţim prezenţa lui Hristos şi chiar să arătăm pe Hristos în noi;
sau chiar faptele la care Duhul ne îndeamnă şi ne ajută implică în ele o conştiinţă
a prezenţei lui Hristos în noi: Iar voi ungere aveţi de la Cel Sfânt (Care e Duhul)
şitiţi toate (1 In. 2, 20); şi: Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El
rămâne întru voi şi nu aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva şi precum ungerea
Lui vă învaţă despre toate şi învăţătura aceasta adevărată este şi nu este
mincinoasă rămâneţi întru El, aşa cum v-am învăţat (1 In. 2, 27).
47
Ibidem , p. 50
Preot D. Staniloaie, “Teologia dogmatica ortodoxa”, vol. III Ed. Institutului Biblic si de
48

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p.50, apud Marcu Ascetul, Despre Botez,
Filocalia rom., vol. I, p. 280
 Asigurarea dată de Sfântul Ioan în aceste cuvinte creştinilor, că n-au lipsă
să fie învîţaţi de altcineva, nu înseamnă o întemeiere a unui orgoliu individualist,
ci numai o asigurare că ei n- au lipsă să fie învăţaţi în cele duhovniceşti de cei ce
sunt în afara Duhului Iui Hristos. Căci în Biserică toţi îşi comunică experienţele
vieţii în Duhul, iar ele sunt verificate la lumina învăţăturii Bisericii, păstrată
dintotdeauna în unitatea ei, dar îndeosebi prin propovăduirea şi slujirea ierarhiei
şi a preoţiei slujitoare. Activitatea pentru Hristos, pentru care ne dă puterea Taina
Mirungerii, înseamnă exercitarea unei preoţii generale, cum am văzut mai înainte
din cele spuse de Sfântul Chiril din Alexandria. De aceea creştinul este uns ca şi
Hristos. Semnificaţia Tainei Mirungerii ca întărire a celui botezat pentru
dezvoltarea vieţii celei noi într-o împreună-lucrare a lui cu Duhul Sfânt, îşi găse te
expresia mai ales în faptul că cel botezat este uns cu Sfântul Mir Ia toate
mădularele principale ale trupului, între care se numără organele simţurilor.
Prin aceste mădulare şi organe omul se pune în legătură cu lumea, dar
prin ea şi cu Dumnezeu. Prin ele primeşte cele ale lumii, dar vede şi pe
Dumnezeu prin lume şi exercită acţiunea lui asupra lumii din această vedere a lui
Dumnezeu, pentru a o face mai conformă cu voia Lui. Această semnificaţie o
scoate în relief Sfântul Chiril din Ierusalim zicând: “Mai înti aţi fost unşi pe frunte
ca să fiţi sloboziţi de ruşinea pe care primul om călcător de poruncă o purta
pretutindeni şi ca să priviăi cu faţa descoperită slava Domnuluiî (2 Cor. 3, 18). Se
poate preciza că Duhul Se imprimă prin aceasta în mintea omului sau îi deschide
orizonturile nelimitate ale luminii şi ale binelui, ca acesta să cunoască şi să
cugete numai cele bune, ca să lupte împotriva gândurilor rele care-l îngustează
şi ca să pătrundă cu u urinţă în tainele nesfâr ite ale cunoaşterii şi iubirii lui
Dumnezeu. Apoi aţi fost unşi la urechi, ca să dobândiţi urechi în stare să audă
tainele dumnezeieşti; despre astfel de urechi Isaia zicea: “Domnul mi-a adăugat
mie ureche ca să aud” (Is. 50, 5); iar Domnul Iisus zice în Evanghelie:”Cel ce are
urechi de auzit, să audăî (Mt. 11, 15).
Duhul e întipărit în urechi, ca o putere deosebită de auzire sau de
sesizare a celor mai adânci înţelesuri duhovniceşti ale cuvintelor, ca acestea să
nu zăbovească la cuvintele urâte sau la înţelesurile lipsite de adâncime şi de
curăţie ale cuvintelor, ci să se deschidă numai cuvintelor curate şi să sesizeze
numai ceea ce este curat şi adânc în ele, pentru ca astfel să se pătrundă de
orice îndemn la bine aflător în ele. Cel botezat e uns apoi la nări, ca acestea să
nu se deschidă mirosurilor ispititoare la rău. După aceasta la piept, ca să puteţi
sta împotriva uneltirilor diavolului, după ce aţi îmbrăcat platoşa dreptăţii, adică a
virtuţilor care reprezintă tot atâtea deprinderi bărbăteşti în bine (Ef. 6, 11, 14).
 Căci după cum Hristos, după Botez şi după coborârea Sfântului Duh
asupra Lui, S-a dus în pustie şi S-a luptat cu potrivnicul, tot aşa şi voi, după ce aţi
fost botezaţi şi aţi fost un şi cu Sfântul Mir, îmbrăcaţi cu toate armele Duhului
Sfânt, să staţi împotriva puterii celei potrivnice şi s-o biruiţi zicând: Toate le pot în
Hristos care mă întăreşte (Filip. 4, 13).
În piept e şi puterea, dar şi inima cu simţirile ei. Duhul întipărit în ele
le face să fie curate, generoase, simţitoare, iubitoare de Dumnezeu şi de semeni,
pline de bucurie, străine de tristeţe, de pizmă, de duşmănie.
Este uns apoi la mâini şi la picioare, pentru ca să fie gata oricând să
săvârşească binele şi să alerge spre ajutorarea celor ce au nevoie de ajutor,
spre împlinirea apelurilor ce le face Dumnezeu la el pentru săvârşirea binelui şi
ocolirea răului.
Sfântul Chiril din Alexandria zice, la rândul său: “Hristos ne-a sădit un
auz plin de binecuvântare, adică ascultător şi uşor de cârmuit şi apt pentru
primirea dogmelor privitoare la EI; un auz care nu suferă şoaptele şi vorbăria
dezgustătoare... Toate darurile deosebite le câştigăm în El şi prin El. De aceea a
fost sfinţită şi mâna, înfăţişătoare a lucrării mântuitoare; şi piciorul, simbolul vădit
al umblării drepte. Căci noi trebuie să ne împodobim cu fapte şi să mergem pe
calea ce duce la toate cele plăcute lui Dumnezeu " (Ps. 118, 59; Prov. 4, 26; Evr.
12, 1349 Prin Mirungere, Duhul Sfânt pătrunde şi Se imprimă în aceste mădulare
şi organe şi în puterile sufleteşti care stau la temelia lor şi persistă în ele ca o
bună mireasmă, ca şi Mirul.
El Se întipăreşte ca o pecete nu numai pe exteriorul acestor mădulare, ci
şi în interiorul lor, dând omului un chip unitar duhovnicesc. Astfel cuvântul
“pecete” are pe lângă sensul de întărire şi pe acela de întipărire. De altfel aceste
două înţelesuri stau în legătură. Duhul întăre te întrucât Se întipăreşte şi
accentuează în om un chip personal caracteristic, care este în acelaşi timp un
chip duhovnicesc. Omul se întăreăte prin înduhovnicirea sa, ca persoană cu o
fermitate în cele bune greu de schimbat.
Întrucât în fiecare mădular sufletesc şi trupesc, Duhul produce un efect sau
imprimă o putere sporită potrivită cu acel mădular, iar unele persoane sunt mai
active prin anumite mădulare decât prin altele unele prin înţelegere, altele prin
simţire, altele prin vreun fel de activitate , Duhul produce un dar special în
fiecare om pe măsura întăririi mai puternice a unui anumit mădular al Iui,
producând un dar deosebit în fiecare membru al Bisericii. Dar aceasta implică şi
o întărire a tuturor mădularelor. De aceea se roste te la ungerea fiecărui mădular
cuvântul: “Pecetea darului Duhului Sfânt”. Căci pe lângă aceea, în toate darurile
speciale este activ acela şi Duh împreună cu omul întreg, care e mai activ mai
ales prin acel mădular.

49
Ibidem . , Op. cit., cartea XI, col. 760 B
 Astfel, în diferitele daruri ale Duhului se pune pe de o parte în lucrare
harul cel unul al Botezului, pe de alta, se dezvoltă din el vreun dar sau vreunele
daruri în mod mai deosebit, potrivit cu predispoziţiile naturale ale acelui
credincios. Darurile sunt felurite, iar Duhul este acelaşi.
Sunt felurite slujiri, dar e acelaşi Domn... Iar fiecăruia Duhul, în arătarea
Lui, îi dă un dar spre folosul tuturor... Într-adevăr, noi toţi într-un singur Duh ne-
am botezat ca să fim un singur trup... Dar i trupul nu este un singur mădular, ci
mai multe (1 Cor. 12, 4-7, 13-14; Rom. 12, 4-6). Astfel deosebirea de daruri nu
are să fie întrebuinţată în sens rău, pentru dezbinarea între credincioşi, pentru
mândria unora în faţa altora sau pentru supunerea altora, ci pentru completarea
reciprocă, pentru întărirea Bisericii ca trup unitar al Domnului. Pe cât de mult au
nevoie alţii de darul meu, pe atât de mult am eu nevoie de darurile celorlalţi.
Deosebirea de daruri trebuie să fie temeiul pentru o preţuire şi iubire reciprocă
între credincio şi, pentru silinţa fiecăruia de a cunoaşte ceea ce are unic fiecare
din ceilalţi, pentru răspunderea sa faţă de ceilalţi.
Prin ungerea mădularelor principale şi ale organelor simţurilor se arată
importanţa ce o acordă Biserica - sau, prin Biserică, Hristos - trupului omenesc,
importanţă ce i-a arătat-o El şi prin întruparea Sa. Prin trup se îmbogăţeşte şi se
dă o orientare bună sau rea vieţii omului în total. Prin trup i se comunică chiar
Duhul Sfânt. Căci trupul e străbătut de simţuri i prin simţuri lucrează sufletul şi
mintea ce se pot deschide şi dărui lui Dumnezeu. Ca urmare, prin ele lucrează şi
Se comunică Dumnezeu însuşi.
Nu poate exista o sfinţire a omului fără o sfinţire a trupului lui. Duhul Sfânt
S-a revărsat şi în trupul Domnului şi din El iradiază şi în trupul nostru. În Occident
se obişnuieşte ca taina aceasta să se săvâr ească prin punerea mâinilor
episcopului, după exemplul din Fapte 8, 15-17, unde apostolii Petru şi Ioan
împărtăşesc în Samaria prin punerea mâinilor Duhul Sfânt celor de curând
botezaţi de diaconul Filip. În Răsărit s-a moştenit tot din timpul apostolilor, pe
baza locurilor amintite mai înainte, practica săvârşirii acestei Taine prin ungerea
cu Sfântul Mir.
Aceasta are avantajul că face posibilă săvârşirea Tainei de către preot
îndată după Botez, azi când episcopii sunt la mare depărtare, cum de altfel s-a
săvârşit curând după Botez i de către apostolii Petru i Ioan în Samaria. Dar
această practică lasă totuşi şi episcopatului un rol în săvârşirea acestei Taine,
întrucât Mirul cu care unge preotul pe cei botezaţi e sfinţit de episcopatul unei
Biserici autocefale, ca o manifestare a unităţii sau a sobornicităţii Bisericii în
Duhul lui Hristos, cum s-a arătat şi la pogorârea Duhului Sfânt în ziua de Rusalii
peste apostolii aflaţi împreună. Pe lângă aceea, prin ungere se închipuie te mai
adecvat întipărirea Duhului Sfânt în fiecare mădular şi organ trupesc şi sufletesc
al omului în parte şi persistenţa acestei întipăriri.
 Dar în rolul ce se acordă de Biserica ortodoxă episcopatului ca corp în
această Taină, se arată faptul că Duhul Sfânt ce Se comunică fiecărui credincios
este Duhul Bisericii pogorât prin invocarea întregului episcopat; deci în fiecare
din credincioşi coboară Duhul întregii Biserici şi fiecare credincios este introdus
în Biserica întreagă, pentru ca prin darul lui special să îmbogăţească şi să ajute
Biserica în totalitate, aşa cum Biserica în totalitate susţine şi promovează darul
lui special. Numai în unitatea totală a Bisericii se poate mântui şi desăvârşi
fiecare credincios. Numai în ea poate activa totalitatea puterilor sale întărite de
Duhul Sfânt, chiar dacă unele din aceste puteri sunt mai accentuate în unii dintre
credincioşi şi altele, în alţii. În săvârşirea acestei Taine iese astfel mai mult la
iveală decât la Botez prezenţa întregii Biserici şi contribuţia ei la întărirea fiecărui
membru al Bisericii în Duhul Sfânt, pentru că cel ce prime te pe Duhul Sfânt prin
ea, manifestă mai efectiv contribuţia lui la viaţa Bisericii totale prin actualizarea în
fapte a vieţii celei noi primite la Botez, iar Biserica contribuie şi ea mai efectiv la
actualizarea şi dezvoltarea prin fapte a vieţii celei noi a aceluia. Căci omul nu
poate lucra efectiv în lipsa unui mediu în care să lucreze şi care să-l încurajeze şi
să-l ajute la aceasta, folosindu-se el însuşi de lucrarea fiecăruia. 50 Astfel, prin
faptul că Duhul Sfânt împărtăşit în această Taină ajută pe om în dezvoltarea unor
daruri speciale, el promovează caracterul distinctiv personal al lui. Dar prin faptul
că acesta e Duhul Bisericii întregi, se arată ca persoană nu se poate dezvolta ca
persoană decât în comunitatea bisericească, cu ajutorul e şi lucrând în favoarea
ei.

Preot D. Staniloaie, “Teologia dogmatica ortodoxa”, vol. III Ed. Institutului Biblic si de
50

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p.54

 CONCLUZII

Din cele arătate mai sus se poate desprinde într-o oarecare măsură importanţa şi
valoarea sfintelor Taine, comparabile în viata organică cu sângele ce pulsează în venele
fiecăruia dintre noi, sânge care ne face vii şi capabili de rod.

Importanţa şi valoarea lor nu se poate dezvălui însă, în mod deplin, prin mijlocirea
cuvintelor, ci numai prin trăirea nemijlocită şi practicarea permanentă a lor, prin
împărtăşirea cu puterea transfiguratoare a harului divin ce se revarsă din ele şi aceasta în
strânsă comuniune a credinţei, a nădejdii şi a dragostei cu celelalte mlădiţe ale trupului
tainic al Mantuitorului.

Tainele au un îndoit caracter: hristologic şi bisericesc. Sunt instituite de Hristos,

pentru Biserică şi mântuirea oamenilor. Ele sunt săvârşite de către Biserică sau de către
Hristos în Biserică, prin episcopii şi preoţii Bisericii, organe vizibile, sfinţite, ale arhiereului
nevăzut Hristos, care transmit harul unor persoane pregătite în acest scop. Tainele se
acordă unor persoane şi nu comunităţii întregi a Bisericii sau unor grupuri de persoane,
căci fiecare Taină înseamnă o relaţie personală a primitorului cu Hristos Însuşi.

Tainele sunt, cum zice un mare teolog al Bisericii noastre”actele prin care Hristos
recapituleaza in Sine ca Biserica pe oameni, despartiti de Dumnezeu si intreoalta, daca ei
credin El. Tainele au deci o functie unificatoare”51. Putem spune că şi ierurgiile sunt o
seamă de lucrări sfinte şi sfinţitoare, aplicate omului de la naştere până la moarte, şi după
moarte, şi asupra naturii înconjurătoare. Prin ele lucrează acelaşi har mântuitor şi în acelaşi
scop, ca şi prin Taine şi sunt oficiate, ca şi Tainele de episcopi şi preoti.

51
Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii…, p. 555.
 Deci prin urmare prin Sfintele Taine şi prin Sfintele ierurgii, se transmite harul divin
necesar pentru întărirea sufletelor şi trupurilor credincioşilor pentru dobândirea scopului
suprem al vieţii noastre, adica mântuirea sufletelor.
Taina sfintei Mirungeri este ce care împuterniceşte viaţa,dă vieţii puterea curăţiei
prin Hrul duhului sfânt . Până şi slujba de sfinţire a Sfântului şi Marelui Mir se savârşeşte o
singura dată în an – joia cea mare- slujbă oficiata de catre arhierei iar astfel arhiereul devin
slujitor pentru fiecare creştin prin mainile preţilor ce acorda ungerea cu Sfântul si marele
Mir. De asemeni mirungerea primita a doua oara in viaţa unui creştin se acordă numai
dupa ce în prealabil , arhiereul binecuvinteaza si ingăduie preotului ungerea cu sfântul Mir
credinciosilor ce au cazut in vreo erezie dar doresc pocăinţa si iertarea Bisericii.

După cum ne-am putut da seama Sfintele Taine sunt expresia marii iubiri a
Mantuitorului, care ne-a lăsat, după înnalţarea Sa, pe Mângâietorul, ca să ne ajute în lupta
noastră cu cel rău, care, profitând de slăbiciunea noastră, ne periclitează nu numai
mântuirea noastră ci chiar şi condiţia noastră de fiinţe spirituale.
 BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură , Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999;
2. Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii şi Despre viaţa în
Hristos, trad. în rom. de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Bucureşti, 1992;
3 . Preot D. Staniloaie , “Teologia dogmatica ortodoxa”, vol III Ed. Institutului Biblic
si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978 ;
4. Preot D. Staniloaie, ”Fiinta Tainelor in cele trei confesiuni”, in "Ortodoxia",
VIII(1956), nr. 1;
5 Preot D. Staniloaie, Din aspectul sacramental al Bisericii, în rev. “Studii
Teologice”, seria a II-a, anul XVIII (1966), nr. 9-10;
6. Preot D. Staniloaie, Natură şi har în teologia bizantină, în rev. “Ortodoxia”, anul
XXVI (1974), nr. 3;

7 Andrutsos, Hristu Simbolica, traducere din limba greacă de Iustin Moisescu, Ed.
Centrului Mitropolitan al Olteniei, Craiova, 1955;
8, Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, "Liturgica Speciala", Editura Institutului Biblic si de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1980 ;
9 , Pr. Prof. Dr. Ion Bria ” Tratat de Teologie Dogmatica si Ecumenica ”, . Editura
Romania Crestina, Bucuresti, 1999 ;
10. Carrez Maurice şi Francois Morel, Dicţionar grec-român al Noului Testament,
trad. de Gheorghe Badea, Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti,
1999 ;
11 Prof. N. , Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuţă Chiţescu Teologia
Dogmatică şi Simbolică, volumul II, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2004 ;
12 Dicţionar Biblic, Societatea Misionară Română, Ed. Cartea Creştină, Oradea,
1995;
 13.Pr. Prof. Dr. Gh. Radu Dumitru, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine şi
problema intercomuniunii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1978 ;
14. ., Pr. Prof. Dr. Gh. Radu Dumitru , Sfintele Taine ale Bisericii după Tradiţia
apostolică din punct de vedere ortodox, în rev. „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXLVII
(1980), nr. 11-12 ;

15. Pr. Dr. Nicolae Dură, “Propovaduirea si Sfintele Taine”, Ed. Institutului Biblic si
de misiune Ortodoxa, Bucuresti, 1998 ;

16. Evdokimov Paul, Ortodoxia, trad. de Dr. Irineu Ioan Popa, Bucureşti, 1996 ;
17. Guţu G. , Dicţionar Latin-român, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1983 ;
18. Meyendorff John, Teologia bizantină, trad. în limba română de Pr. Conf. Dr.
Alexandru I. Stan, Bucureşti, 1996 ;
19., Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula D. , “Biserica si cult pe intelesul tuturor”, Ed.
Europartner, Bucuresti 1996;
20., Pr. Conf. Dr. George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Reîntregirea, Alba-
Iulia, 2000, Ediţia III;
21. Schillebeeck E. H., ”Hristos- Taina intalnirii noastre cu Dumnezeu”, in
"Ortodoxia", XVIII (1966);
22. Schillebeeck E. H., Numărul Tainelor, raporturile între ele şi problema Tainelor
în afara Bisericii, în rev. “Ortodoxia”, anul VIII (1956), nr. 2;
23., Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran -Arhid. Pr. Prof. Dr. Ioan Zagrean, Dogmatica
Ortodoxă, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, Ediţia IV.
 ARGUMENT
Prin căderea în păcat, omul a pierdut comunicarea harică cu Dumnezeu şi a intrat
în moarte sufletească şi osândă veşnică, ajungând într-o stare în care mântuirea realizabilă
prin propriile noastre puteri era imposibilă. Dumnezeu însă, în nemărginita Sa bunătate şi
înţelepciune a găsit cel mai potrivit mijloc al izbăvirii omului de rău, hotărând Întruparea
Fiului Său pentru mântuirea lumii (Efeseni 2, 4-5)

Am ales să prezint în această lucrare câteva aspecte despre Sfintele Taine şi

ierurgii, întrucât Sfintele Taine sunt mijloacele prin care harul dumnezeiesc se împărtăşeşte
credincioşilor în Biserică.

Sfintele Taine sunt tot atatea maini ale dragostei dumnezeiesti intinse noua pentru
a putea birui obstacolele ce stau in fata urcusului nostru duhovnicesc, a cresterii noastre in
viata in Hristos. Denumirile multiple, pe care le poarta, indica tot atatea lucrari, pe care
harul Duhului Sfant le opereaza asupra fiintei noastre sufletesti.

Valoarea si importanta lor deosebita pentru mantuire rezida in caracterul lor mai
mult decat simbolic, cu totul real, al actului care se savarseste asupra credinciosului. Ele
sunt simboluri in sensul in care simbolul este domeniul in care "vazutul este o parte a
nevazutului si ca atare il cuprinde, caci o parte poate reprezenta intregul, pe baza
participarii: de pilda, capul este trupul intreg".

De aceea mi s-a părut necesar şi plăcut să dezvolt această temă care ocupă in
invatatura ortodoxă un loc de frunte.