1.

MOARA CU NOROC DE IOAN SLAVICI – ESEU STRUCTURAT

Considerata ca o specie a epocii moderne, nuvela a fost cultivata cu predilectie in secolele XIX si XX,
avand avantajul unei concentrari epice mai accentuate decat a romanului. Intr-un spatiu diegetic relativ
restrans, cu un singur fir narativ, nuvela urmareste destinul unui personaj complex, prins in reteaua unor
conflicte puternice. Viziunea artistica este astfel centrata asupra protagonistului care domina prim-planul.

Caracteristicile acestei specii sunt ilustrate riguros de nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici. Primul
mare scriitor modern al Transilvaniei, consolideaza dimensiunea realist-obiectiva a viziunii artistice asupra
universului existential al satului de provincie, operand o deschidere a prozei romanesti spre psihologic. O
dovada stralucita este nuvela „Moara cu noroc”, publicata in 1881.

Capodopera lui Slavici este o nuvela psihologica, remarcabila nu numai prin complexitatea personajului
principal, ci si prin realismul viziunii artistice care se concretizeaza intr-o imagine veridica a unei lumi din
Transilvania sfarsitului de veac XIX.

Tema realist-psihologica a degradarii umane provocate de patima inavutirii se dezvolta in relatie cu tema
romantica a destinului.

Titlul nuvelei inchide in el o amara ironie, „Moara cu noroc” fiind numele hanului asezat la rascruce de
drumuri, o raspantie care „intoarce” destinul eroilor spre zodia tragicului, schimband liniste colibei in
zbucium, nefericire.

Compozitia nuvelei este clasica, cele 17 capitole urmarind sirul evenimentelor in ordine cronologica.
Incipitul de tip enuntiativ se formuleaza ca un discurs etic al unui personaj-reflector: mama Anei, care este
numita simbolic „batrana”. Cugetarea ei reprezinta o avertizare asupra fortelor conflictule : „Omul sa fie
multumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogaţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Dupa principiul
simetriei, finalul se constituie tot ca un discurs direct al personajului-reflector : „ Simteam eu ca nu are sa
iasa bine; dar asa le-a fost data”. Naratiunea este asadara construita in ”rama” cugetarilor batranei. Aceasta
reprezinta o „voce” prin care se exprima mentalitatea unei lumi morale care isi intemeiaza existenta pe
valori autentice si pe credinta in soarta. In acelasi timp, ea exprima viziunea scriitorului asupra lumii si
asupra existentei umane.

Actiunea nuvelei este situata intr-un spatiu geografic real, in pusta aradeana ( Fundeni, Ineu, Oradea sunt
toponime reale), intr-o zona de rascruce, plina de mister. Evenimente se desfasoara pe durata unui an.
Timpul real, obiectiv este dublat de un timp simbolic, „saptamanii luminate a Pastelui” ii corespunde o
durata malefica, un timp simbolic al ”tarziului” („era tarziu, intr-un tarziu, tarziu dupa miezul noptii”). Nu
intamplator, jaful crima, tradarea , uciderea Anei si sinuciderea se petrec noaptea.

Structural, nuvela se organizeaza pe doua planuri dinamizate de conflicte puternice . Planul realitatii
exterioare este de tip narativ, evidentiind un singur fir narativ- element definitoriu al nuvelei. Al doilea plan
este de tip analitic: planul interior, in care sunt urmarite dilemele morale, conflictul psihologic ce se
amplifica treptat in constiinta lui Ghita.

Expozitiunea il prezinta pe Ghita alaturi de familia sa, infruntand situatia sociala si economica gri in care se
afla. Nemultumit de statutul sau de cizmar, in imposibilate de a asigura un trai decent familiei, el decide,
impotriva sfatului soacrei, sa ia in arenda hanul ”Moara cu noroc”. Un timp afacererile prospera, iar familia
pare sa traiasca idilic in acest nou mediu, neprimitor (”pusta aradeana”), insa cu potential.

Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul, pesonaj negativ, care va declansa un sir de
evenimente, in urma carora Ghita se va degrada pana la dezumanizare, si va sfarsi tragic. Conflictele nuvelei
isi au punctul de plecare in acest episod; se contureaza atat cel exterior intre Ghita si Lica, cat si cel interior,
al constiintei carciumarului.

Setea de inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care este vazut intr-o continua
evolutie, indepartandu-se de familie si luand parte la afacerile necurate ale Samadaului care exercita o
dominatie fascinanta asupra hangiului. Pe rand, arendasul hanului este jefuit si batut, o femeie si copilul sau
sunt omorati , iar toate drumurile par sa duca spre Lica, pe urmele caruia se afla de mult timp jandarmul
Pintea. Lica il manipuleaza pe Ghita in asa fel incat acesta este de acord ca Ana sa il insele. Cand realizeaza
gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gandul de a-l demasca pe Lica, ceea ce si reuseste.

Conflictul interior dicteaza afirmarea celui exterior , stadiul in care se afla Ghita il face pe acesta sa isi
doreasca o confruntarea cu Lica. Totusi, cel care va cadea in propria cursa va fi Ghita, care, atunci cand se
intoarce la han o omoara pe Ana pentru fapta necugetata de a se fi aruncat in bratele Samadaului, iar apoi
este omorat de Raut, omul samadaului.

Lipsit de puteri in fuga de Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. Acesta este punctul
culminant al nuvelei, asistam la pedeapsa data de destin fiecaruia, pe masura faptelor. Pentru a dramatiza
scena si a accentua ideea de final grandios, autorul se foloseste de metafora focului purificator care cuprinde
moara, stergand urmele faradelegilor. Astfel, toate conflictele romanului se termina, se mistuie in foc alaturi
de protagonisti, lasand loc cortinei, vocei naratorului care prezinta deznodamantul cu valoare de sentinta
finala, data prin batrana, care, contempland scena dezastrului, afirma: ”asa le-a fost data”.

Personajele lui Slavici sunt bine conturate, veridice, rotunde (dupa M. Forester), fiind rezultate ale propriilor
fapte, actiuni si ganduri, actionand liber, neconstranse decat de forta destinului. Protagonistul nuvelei, Ghita
este centrul de iradiere a semnificatiilor,destinul sau ilustrand „teza morala” a textului. El este un personaj
complex, dilematic, de mare forta in reprezentarea omului care se lasa dominat de slabiciunea sa. Cand
linistea familiei sale este tulburata de aparitia lui Lica Samadaul, Ghita incearca sa i se impotriveasca ferm si
demn. Numai ca prima eroare, aceea de a nu renunta la arenda hanului, declanseaza situatia de criza.
Tentativa esuata de a se impotrivi lui Lica, e urmata de alunecarea treptata sub influenta samadaului . Intre
cei 2 se naste un conflict de orgolii barbatesti.

Scena procesului reprezinta un moment cheie in devenirea personajului, un moment de culminatie a crizei
morale. Desi convins de vinovatia lui Lica, Ghita depune marturie falsa, optiune nu determinata de frica, ci
de constiinta faptului ca Lica are stapani puternici care il protejeaza. Totusi, optiunea finala a protagonistului
este de a se situa cu sacrificiul suprem de partea legii. Ultimele scene sunt de un intens dramatism.
Intelegand ca si-a distrus iremediabil familia , iar revinirea la valorile morale autentice nu mai este posibil,
eroii vor plati cu viata abaterea de la norma etica.

Din punctul meu de vedere, consider ca tema erodarii fondului uman prin patima imbogatirii este dezvoltata
pe baza convingerii scriitorului ca literatura trebuie sa aiba o finalitate educativa. In primul rand,
deznodamantul nuvelei are o accentuata dimensiune moralizatoare, fiindca eroii care incalca principiile
morale sunt sanctionati aspru in final. In al doilea rand, scriitorul reuseste sa surprinda cu adevarata arta
instalarea gradata a crizei sufletesti si evolutia ei pana in fata deznodamantului implacabil.

In concluzie, se poate afirma ca, intre marii clasici ai literaturii romane, Slavici ramane creatorul nuvelei realist-
psihologice, iar „Moara cu noroc” este dovada cea mai stralucita.

În concluzie, se poate afirma ca, intre marii clasici ai literaturii romane, Slavici ramane creatorul
nuvelei realist-psihologice iar întâlnirea cu nuvela „Moara cu noroc” este, pentru orice cititor, o experienţă
de viaţă, deoarece intră într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind o nuvelă psihologică,
ea nu aduce în faţa contemporanilor un model de conduită morală, ci un model al dezumanizării.