3. Participanţii procesului penal care sînt interesaţi într-un anumit rezultat al lui.

Părţile procesului penal.

Partea acuzării.
Procuratura RM reprezintă o instituţie independentă, specializată, care activează în
cadrul autorităţii judecătoreşti şi prin exercitarea atribuţiilor sale reprezintă interesele generale
ale societăţii, apără ordenea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită
urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti.
Potrivit art. 15 din Legea RM „cu privire la procuratură”, în sistemul organelor
procuraturii sunt organizate şi funcţionează: Procuratura Generală, Procuratura Găgăuziei,
procuraturile raionale, municipale şi de sector şi procuraturile specializate (militare, de
transport, anticorupţie etc.).
Activitatea procuraturii este organizată conform principiilor legalităţii, operavităţii,
proporţionalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic.
Scopurile de bază ale procuraturii sunt realizate prin intermediul procurorilor şi a altor
lucrători din cadrul acesteia care se subordonează procurorilor.
Potrivit art.51 CPP - procurorul este persoana care, în limitele competenţei sale,
exercită sau, după caz, conduce în numele statului urmărirea penală, reprezintă învinuirea în
instanţă, exercită şi alte atribuţii prevăzute de prezentul cod. Procurorul care participă la
judecarea cauzei penale are funcţie de acuzator de stat.
Garanţiile independenţei procurorului sunt prevăzute în Legea RM „cu privire la
Procuratură” şi ţin de procedura de numire şi eliberare din funcţie, declararea inviolabilităţii,
stabilirea incompatibilităţii funcţiei de procuror cu orice altă funcţie publică sau privată, cu
excepţia activităţii didactice sau ştiinţifice.
La exercitarea atribuţiilor sale în procesul penal, procurorul este independent şi se
supune numai legii. El, de asemenea, execută indicaţiile scrise ale procurorului ierarhic
superior privind înlăturarea încălcărilor de lege şi omisiunilor admise la efectuarea şi/sau la
conducerea urmăririi penale.
Indicaţiile date de procurorul ierarhic superior pot fi contestate de procuror la Procurorul
General şi adjuncţii lui. Procurorul General şi adjuncţii lui decid asupra contestării, prin
ordonanţă motivată, în termen de cel mult 15 zile.
În exercitarea atribuţiilor sale procurorul se conduce de:
 Constituţia R.M. din 29 iulie 1994.
 Codul de procedură penală al RM;
 Legea R.M. „cu privire la Procuratură”;
 Codul deontologic a procurorului;
 precum şi de alte acte legislative care reglementează activitatea sa.
Art. 52 CPP, sabileşte atribuţiile procurorului în cadrul urmăririi penale.
Procurorul nu poate participa la desfăşurarea procesului penal, şi deci terbuie să depună
cerere de abţinere sau poate fi recuzat:
1) dacă există cel puţin una din circumstanţele indicate în art.33 CPP.
2) dacă el nu poate fi procuror în baza legii sau a sentinţei instanţei de judecată.
Faptul că procurorul a participat la exercitarea urmăririi penale, a condus sau a controlat
acţiuni de procedură penală sau a reprezentat învinuirea în faţa instanţei de judecată nu
constituie o piedică pentru participarea lui ulterioară la judecarea aceleiaşi cauze penale.
Abţinerea sau recuzarea procurorului se soluţionează:
 în cursul urmăririi penale – de către procurorul ierarhic superior, iar în privinţa
Procurorului General – de către un judecător al Curţii Supreme de Justiţie.
 în cursul judecării cauzei – de către instanţa care judecă cauza penală.
Conform art. 54 Cod de procedură penală hotărîrea asupra recuzării nu este susceptibilă
de a fi atacată.
 La exercitarea atribuţiilor sale în procesul penal, procurorul este independent şi se
supune numai legii. El, de asemenea, execută indicaţiile scrise ale procurorului ierarhic
superior privind înlăturarea încălcărilor de lege şi omisiunilor admise la efectuarea şi/sau la
conducerea urmăririi penale.
Indicaţiile date de procurorul ierarhic superior pot fi contestate de procuror la Procurorul
General şi adjuncţii lui. Procurorul General şi adjuncţii lui decid asupra contestării, prin
ordonanţă motivată, în termen de cel mult 15 zile.
Materialele şi cauzele penale repartizate unui procuror pot fi transmise altui procuror în
cazul:
1. transferului, delegării, detaşării, suspendării sau eliberării din funcţie a procurorului,
potrivit legii;
2. absenţei procurorului, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care
împiedică rechemarea sa;
3. lăsării cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile;
4. constatării, din oficiu sau la plîngere, a unei încălcări esenţiale a drepturilor
persoanelor participante la procesul penal sau în cazul admiterii unor omisiuni ireparabile în
procesul de administrare a probelor.
În cadrul procesului penal, procurorul poate fi asistat de un consultant, care, la indicaţia
procurorului efectuează următoarele acţiuni, conform art. 541 CPP:

Organul de urmărire penală. La efectuarea urmăririi penale, alături de procuror,

participă şi ofiţării de urmărire penală ai organelor de urmărire penală prevăzute în art.56
CPP.
Potrivit art.55 CPP, organele de urmărire penală au sarcina de a efectua măsuri
operative de investigaţii, de a efectua acţiuni de urmărire penală, prevăzute de CPP, în scopul
descoperirii indiciilor infracţiunii şi persoanelor care au săvîrşit-o, constatării datelor faptice,
care pot fi folosite în calitate de probe în cauza penală după verificarea lor în conformitote cu
legislaţia procesual penală.Oganul de urmărire penală are, de asemena, obligaţia de a lua toate
măsurile necesare pentru prevenirea şi curmarea infracţiunii.
Potrivit art.56 CPP, în cauzele penale, atribuţiile de conducător al organului de urmărire
penală le execută ofiţerul de urmărire penală din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul
Vamal, Centrul Naţional Anticorupţie, numit în modul stabilit de lege şi care acţionează în
limitele competenţei sale.
Conducătorul organului de urmărire penală exercită controlul asupra efectuării la timp a
acţiunilor de descoperire şi prevenire a infracţiunilor, ia măsuri pentru a asigura efectuarea
sub toate aspectele, complet şi obiectiv, a urmăririi penale şi asigură înregistrarea, în modul
stabilit, a sesizărilor despre săvîrşirea inracţiunilor. Acesta are următoarele atribuţii:
Conducătorul organului de urmărire penală coordonează activitatea ofiţerilor de
urmărire penală şi acordă asistenţă metodică şi ajutor practic la efectuarea urmăririi penale,
contribuie la obţinerea datelor şi materialelor necesare, ia măsuri în vederea executării în
termen a misiunilor ofiţerilor de urmărire penală privind efectuarea măsurilor speciale de
investigaţii.
Conducătorul organului de urmărire penală ierarhic superior este în drept să solicite
organului ierarhic inferior cauzele penale pentru control.
Conducătorul organului de urmărire penală ierarhic inferior este obligat să pună la
dispoziţia conducătorului organului de urmărire penală ierarhic superior cauza penală pentru
control, aducînd în prealabil acest fapt la cunoştinţa procurorului care conduce urmărirea
penală.
Indicaţiile conducătorului organului de urmărire penală în cauze penale se dau în scris
ofiţerului de urmărire penală sau, după caz, conducătorului organului de urmărire penală
ierarhic inferior, poartă caracter obligatoriu şi sînt executorii, cu excepţia cazurilor în care au
fost contestate imediat şi au fost anulate de procurorul care conduce urmărirea penală sau,
respectiv, de procurorul ierarhic superior.
Materialele şi cauzele penale repartizate unui ofiţer de urmărire penală pot fi transmise
altui ofiţer de urmărire penală în cazul:
1. transferării, delegării, detaşării, suspendării sau eliberării din funcţie a ofiţerului de
urmărire penală, potrivit legii;  
2. absenţei ofiţerului de urmărire penală, dacă există cauze obiective care justifică
urgenţa şi care împiedică rechemarea sa;
3. lăsării cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile;
4. constatării, din oficiu sau la plîngere, a unei încălcări esenţiale a drepturilor
persoanelor participante la procesul penal sau în cazul admiterii unor omisiuni ireparabile în
procesul de administrare a probelor.
Potrivit art. 57 CPP, ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului, în
limitele competenţei sale, efectuează urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte acţiuni
prevăzute expres de lege.
În conformitate cu prevederile alin.2 al art.57 CPP, ofiţerul de urmărire penală are
atribuţii
În exercitarea atribuţiilor procesuale, ofiţerul de urmărire penală decide, în mod
independent, cu privire la orientarea urmăririi penale şi efectuarea acţiunilor de urmărire
penală, cu excepţia cazurilor cînd legea prevede încuviinţarea, autorizarea sau confirmarea
acestora de către procuror ori, după caz, de către judecătorul de instrucţie. Ofiţerul de
urmărire penală se supune prevederilor CPP şi indicaţiilor scrise ale procurorului şi ale
conducătorului organului de urmărire penală. Orice imixtiune în activitatea ofiţerului de
urmărire penală este interzisă.
Dacă nu este de acord cu decizia sau indicaţia conducătorului organului de urmărire
penală ori a procurorului privind efectuarea unor acţiuni de urmărire penală, ofiţerul de
urmărire penală o va contesta imediat, dar nu mai tîrziu de 3 zile, înaintînd procurorului care
conduce urmărirea penală sau, respectiv, procurorului ierarhic superior materialele aferente şi
obiecţiile sale scrise.
Contestarea indicaţiilor privind efectuarea unor acţiuni de urmărire penală, adresată
procurorului care conduce urmărirea penală sau, după caz, procurorului ierarhic superior, nu
suspendă executarea lor.
Ofiţerul de urmărire penală nu poate efectua acţiuni de urmărire penală dacă există cel
puţin una din circumstanţele indicate la art. 33 alin. (2) CPP. Nu constituie temei de recuzare
efectuarea de către ofiţerul de urmărire penală a acţiunilor de urmărire penală pe cauza dată.
Dacă există motive de recuzare, ofiţerul de urmărire penală este obligat să întocmească
declaraţia de abţinere de la efectuarea urmăririi penale. Pentru aceleaşi motive, ofiţerul de
urmărire penală poate fi recuzat şi de ceilalţi participanţi la proces în cauza respectivă învestiţi
cu asemenea drept prin prevederile CPP.
Ofiţerul de urmărire penală trimite, fără a întrerupe activitatea procesuală, în decurs de
24 de ore, declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare procurorului care conduce urmărirea
penală. Procurorul care conduce urmărirea penală va decide, în condiţiile legii, prin
ordonanţă, în decurs de 72 de ore, asupra recuzării/abţinerii. Ordonanţa de abţinere sau
recuzare a ofiţerului de urmărire penală este irevocabilă. În caz de admitere a abţinerii sau a
recuzării, procurorul care a examinat declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare stabileşte
în ce măsură se menţin actele îndeplinite ori măsurile dispuse. Ordonanţa se remite
conducătorului organului de urmărire penală care desemnează un alt ofiţer de urmărire penală
pentru efectuarea urmăririi penale.
 Victima. (art. 58 CPP) Se consideră victimă orice persoană fizică sau juridică căreia,
prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale.
Potrivit art.17 Cod Civil, persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de
drepturi şi obligaţii.
Conform art. 55 din Cod Civil persoana juridică este organizaţia care are un
patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu, poate să
dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personal nepatrimoniale,
să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pîrît în instanţa de judecată.
Prin daună înţelegem paguba, prejudiciul sau vătămarea unei persoane ca urmare a
săvîrşirii unei infracţiuni.
Dauna morală reprezintă paguba suferită de o persoană ca urmare a atingerii aduse
drepturilor sale personale nepatrimoniale (de exemplu, reputaţiei, onoarei etc.) sau ca urmare
a provocării unei suferinţe morale (de exemplu, moartea unei persoane apropiate).
Dauna fizică reprezintă paguba suferită de o persoană fizică ca urmare a atingerii aduse
vieţii, sănătăţii ori integrităţii sale corporale (de exemplu, cauzarea de leziuni corporale etc.).
Daună materială este paguba adusă unui drept patrimonial (de exemplu, de
proprietate).1919
Unul din drepturile centrale ale victimei constă în înregistrarea imediată a sesizării
despre infracţiune.
Organul de urmărire penală care a primit sesizarea, inclusiv cea declarată oral,
eliberează imediat victimei un certificat, în care se vor conţine date privitoare la numărul de
înregistrare, numele, prenumele petiţionarului (denumirea persoanei juridice), funcţia şi
numele celui care a primit sesizarea, denumirea şi adresa organului de urmărire penală,
telefonul de serviciu şi timpul cînd acestea au fost înregistrate.
Victima unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave contra persoanei,
indiferent de faptul dacă este recunoscută în calitate de parte vătămată sau parte civilă,
dispune deasemenea de următoarele drepturi:
Victima are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de CPP şi alte acte normative.
Victima beneficiază de drepturile sale şi îşi exercită obligaţiile personal sau, dacă legea
permite, prin reprezentanţi. În cazul în care victimă este un minor sau o persoană
iresponsabilă, drepturile acesteia sînt exercitate de reprezentanţii ei legali în modul prevăzut
de CPP. Drepturile victimei decedate sînt preluate de succesorii ei.
Victima este audiată în condiţiile prevăzute pentru audierea martorului. Victima minoră
în vîrstă de pînă la 14 ani este audiată în cauzele penale privind infracţiunile cu caracter
sexual, privind traficul de copii sau violenţa în familie, precum şi în alte cazuri în care
interesele justiţiei sau ale minorului o cer, în condiţiile art. 1101 CPP.
În cazul în care în calitate de victimă este o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat
sau în care statul deţine cota parte, ea nu are dreptul să-şi retragă cererea.

Partea vătămată (art. 59 CPP) este considerată persoana fizică căreia i s-a cauzat prin
infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform
legii, cu acordul victimei. Minorul căruia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune va fi
considerat parte vătămată fără acordul său.
Recunoaşterea ca parte vătămată se efectuează prin ordonanţa organului de urmărire
penală, imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calităţi procesuale.
Partea vătămată poate fi recunoscută numai după începerea urmăririi penale. În faza
judecării partea vătămată nu poate fi recunoscută.
Partea vătămată dispune de drepturile prevăzute de art. 60 CPP,

Igor Dolea, Dumitru Roman , Vasile Rotaru , Sergiu Ursu ,, Drept Procesual Penal’’ –partea generală , Ed.
1919

Cartier, Chişinău 2005, pag.189-190.

 În cazul în care partea vătămată este un minor sau o persoană iresponsabilă, drepturile
acesteia sunt exercitate de reprezentanţii ei legali în modul prevăzut de CPP.
Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări ale corpului sau a
altor mostre biologice de la partea vătămată fără acordul ei pot fi efectuate doar cu autorizarea
judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi întreprinse în locurile sau circumstanţele
în care există riscul traumatizării părţii vătămate sau riscul violării drepturilor omului.
Partea vătămată este audiată în condiţiile prevăzute de prezentul cod pentru audierea
martorului. Partea vătămată minoră în vîrstă de pînă la 14 ani este audiată în cauzele penale
privind infracţiunile cu caracter sexual, privind traficul de copii sau violenţa în familie,
precum şi în alte cazuri în care interesele justiţiei sau ale minorului o cer, în condiţiile art.
1101.

Partea civilă (art. 61 CPP) este recunoscută persoana fizică sau juridică în privinţa
căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un
prejudiciu material sau moral, care a depus la organul de urmărire penală sau la instanţa de
judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a
persoanei care poartă răspundere patrimonială pentru faptele acestuia.
Recunoaşterea ca parte civilă se efectuează prin ordonanţa organului de urmărire penală
sau prin încheierea instanţei de judecată.
Partea civilă dispune de drepturile prevăzute de art. 62 CPP,
Partea civilă îşi exercită drepturile şi obligaţiile sale personal sau, după caz, prin
reprezentant. Drepturile minorului le exercită reprezentantul lui legal în modul prevăzut de
CPP.

Partea apărării.
Bănuitul (art. 63 CPP) este persoana fizică faţă de care există anumite probe că a
săvîrşit o infracţiune.
Calitatea procesuală de bănuit apare numai după pornirea urmăririi penale. Legiutorul a
prevăzut eshaustiv actele procedurale prin care persoana capătă calitatea procesuală de bănuit:
 procesul-verbal de reţinere;
 ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit;
 ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive;
Conform alin. 2 al art. 63 CPP, în dependenţă d actul prin care persoana a fost
recunoscută în calitatea procesuală de bănuit aceasta îşi pierde calitatea sa procesuală la
expirarea termenelor:
 în cazul persoanei reţinute acest termen esta de cel mult 72 de ore. Asupra cazului
reţinerii persoanei bănuite se întocmeşte, în termen de pînă la 3 ore de la momentul privării ei
de libertate, un proces-verbal de reţinere.
 în cazul persoanei faţă de care s-a aplicat o măsură preventivă, acest termen este de
cel mult 10 zile.
 în cazul persoanei în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în
această calitate – mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al adjuncţilor săi –
mai mult de 6 luni.
La momentul expirării, după caz, a unui termen indicat în alin.(2), organul de urmărire
penală este obligat să elibereze bănuitul reţinut ori să revoce, în modul stabilit de lege, măsura
preventivă aplicată în privinţa lui, dispunînd scoaterea lui de sub urmărire sau punerea lui sub
învinuire. În caz de prelungire a termenului de menţinere în calitate de bănuit mai mult de 3
luni, ofiţerul de urmărire penală este obligat să informeze imediat bănuitul despre aceasta.
Legiuitorul a prevăzut eshaustiv modalităţile prin care persoana pierde calitatea de
bănuit. Acestea sunt:
  eliberarea bănuitului reţinut.
 revocarea măsurii preventive aplicate faţă de bănuit.
 anularea de către procuror a ordonanţei de recunoaştere în calitate de bănuit şi
scoaterea lui de sub urmărire penală.
 emiterea de către procuror a ordonanţei de punere sub învinuire.
Bănuitul are dreptul la apărare. Organul de urmărire penală este obligat săi asigure
bănuitului posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare prin toate mijloacele şi metodele care
nu sînt interzise de lege.
Potrivit alin.2 al art. 64 CPP, bănuitul mai are dreptul:
 să ştie de ce este bănuit şi să fie informat în prezenţa apărătorului, în limba pe care o
înţelege, despre conţinutul bănuielii şi despre încadrarea juridică a faptelor infracţionale de
săvîrşirea cărora este suspectat;
 după reţinere să primească de la persoana care la reţinut informaţie în scris, despre
drepturile sale, inclusiv de dreptul de a tăcea şi a nu mărturisi împotriva sa;
 în caz de reţinere, să primească consultaţii juridică, în condiţii confidenţiale, din
partea apărătorului pînă la începutul primei audieri în calitate de bănuit;
 să fie asistat de un apărător ales, sau numit din oficiu;
 să aibă întrevederi cu apărătorul său în condiţii confidenţiale, fără a se limita
numărul şi durata lor;
 să facă declaraţii sau să le refuze de a le face;
 să anunţe imediat, dar nu mai tîrziu de 6 ore, prin organul de urmărire penală, rudele
sau o altă persoană, la propunerea sa, despre locul unde este reţinut;
 să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului de
instrucţie, interpretului, traducătorului;
 să fie informat de către organul de urmărire penală despre toate hotărîrile adoptate
care se referă la drepturile şi interesele sale;
 să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi hotărîrile organului de urmărire
penală;
 să se împace cu partea vătămată:
 să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale
organului de urmărire penală sau ale instanţei;
 să fie reabilitat în cazul în care bănuiala nu a fost confirmată;
 bănuitul are şi alte drepturi prevăzute de CPP;
 imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea de aplicare a
măsurii preventive, să aibă acces la examinare şi la asistenţă medicală independentă, inclusiv
pe cont propriu
 ş.a.
Bănuitul are dreptul să facă declaraţii sau să refuze de a le face, atrăgîndu-i-se atenţia că
dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da
declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.
Bănuitul poartă răspundere pentru declaraţiile în care a făcut un denunţ intenţionat fals
precum că infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană care nu a avut atribuţie la săvîrşirea ei şi
pentru declaraţiile false făcute sub jurămînt.
Potrivit CPP, drepturile bănuitului minor sînt exercitate şi de către reprezentantul lui
legal.
Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări ale corpului sau a
altor mostre biologice de la bănuit fără acordul acestuia pot fi efectuate doar cu autorizarea
judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi întreprinse în locurile sau circumstanţele
în care există riscul traumatizării bănuitului sau riscul violării drepturilor omului.
 Potrivit alin. 4 al art. 64 CPP, bănuitul este obligat:
 să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei;
 să accepte, în caz de reţinere, la cererea organului de urmărire penală, a fi supus
examinării corporale şi percheziţiei corporale;
 să accepte, la cererea organului de urmărire penală, controlul medical, dacteloscopic,
fotografierea, să dea posibilitatea de a i se lua monstre de sînge, de eliminări ale corpului;
 să fie supus, la cerere organului de urmărire penală, expertizei judiciare;
 să se supună dispoziţiilor legale ale persoanei oficiale care efectuează urmărirea
penală;
 bănuitul are şi alte obligaţii prevăzute de CPP;
Învinuitul este persoana fizică faţă de care sa emis, o ordonanţă de punere sub
învinuire. Învinuitul în privinţa căruia cauza a fost trimisă în judecată capătă calitatea
procesuală de inculpat. Trimiterea în judecată a cauzei se efectuează de către procurorul care
a întocmit rechizitoriul, dar nu înainte de a-i prezenta învinuitului şi apărătorului lui
materialele de urmărire penală.
Persoana în privinţa căreia sentinţa a devenit definitivă se numeşte:
 condamnat, dacă sentinţa este, parţial sau integral, de condamnare.
 achitat, dacă sentinţa este integral de achitare.
Actul procedural prin care se conferă calitatea de învinuit este ordonanţa de punere sub
învinuire (art.281 CPP). Cît priveşte înaintarea acuzării, aceasta se va face de cătr procuror în
prezenţa avocatului în decurs de 48 de ore din momentul emiterii ordonanţei de punere sub
învinuire, dar nu mai tîrziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus în mod silit.
Persoana pierde calitatea de învinuit, potrivit alin. 4 al art. 65 CPP, din momentul
dispunerii încetării procesului penal sau a scoaterii de sub urmărire penală.
Învinuitul sau, după caz, inculpatul are dreptul la apărare. Organul de urmărire penală
sau, după caz, instanţa de judecată îi asigură învinuitului, inculpatului posibilitatea de a-şi
exercita dreptul la apărare prin toate mijloacele şi metodele neinterzise de lege.
Drepturile învinuitului sau după caz inculpatului sunt prevăzute alin. 2 al art. 66 CPP.
Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări ale corpului sau a
altor mostre biologice de la învinuit, inculpat fără acordul acestuia se efectuează doar cu
autorizarea judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi întreprinse în locurile sau
circumstanţele în care există riscul traumatizării învinuitului, inculpatului sau riscul violării
drepturilor omului.
Potrivit alin.5 al art. 66 CPP, învinuitul sau după caz, inculpatul este obligat:
 să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei.
 fiind reţinut, să accepte a fi supus, la cererea organului de urmărire penală, examinării
corporale şi percheziţiei corporale.
 să accepte, la cererea organului de urmărire penală, controlul medical, doctiloscopic,
fotografierea, să dea posibilitatea să i se ia monstre de sînge, de eliminări ale corpului.
 să fie supus expertizei judiciare.
 să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe
fără învoirea preşedintelui şedinţei.
Învinuitul, inculpatul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de CPP. Drepturile
învinuitului şi inculpatului minor se exercită de către reprezentantul legal.
Apărătorul (art. 67 CPP) este persoana care, pe parcursul procesului penal, reprezintă
interesele bănuitului, învinuitului, inculpatului, îi acordă asistenţă juridică prin toate
mijloacele şi metodele neinterzise de lege.
 Prin participarea sa în cadrul procesului penal, apărătorul îndrumă, sprijină şi lămureşte,
sub toate aspectele procesuale, partea pe care o apără, folosind în acest scop, toate mijloacele
legale.
Apărătorul este persoana care înfăptueşte în baza Codului de procedură penală, apărarea
drepturilor şi intereselor legiteme ale bănuitului, învinuitului şi le acordă asistenţă
juridică.2626
Asistenţa juridică poate fi acordată numai de către: avocaţi, avocaţi din străinătate în
cazul în care aceştea sunt asistaţi de un avocat din ţara noastră, alte persoane abilitate prin
lege cu atribuţii de apărător.
Calitatea de apărător, potrivit alin.3 al art. 67 CPP, se obţine în funcţie de modul în care
avocatul este admis. Astfel, avocatul ales obţine calitatea de apărător din momentul în care
acesta şi-a asumat angajamentul de a apăra interesele justiţiabilului, (prin încheierea
contractului de asistenţă juridică), pentru avocaţii numiţi din oficiu –prinrt-o ordonanţă sau
încheieri de către organul de urmărire penală, procuror ori de instanţa de judecată.
Apărătorul nu este în drept să-şi saume angajamentul de a apăra şi nici nu poate fi numit
în această calitate de organul care desfăşoară urmărirea penală sau de către instanţă în cazul în
care:
1) nu poate fi apărător conform restricţiei prevăzute de lege, nu poate fi apărător
conform sentinţei judecătoreşti prin care sa dispus privarea de dreptul de a exercita activitatea
de avocat, stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani (atr. 65 CPP).
2) a acordat sau acordă asistenţă juridică persoanei ale cărei interese sînt în contradicţie
cu interesele persoanei pe care o apără.
3) a participat mai înainte în această cauză în calitate de judecător, procuror, persoană
care a efectuat urmărirea penală, expert, specialist, interpret, traducător, martor.
4) nu se permite posibilitatea asumării funcţiei de apărător dacă acesta se află în relaţii
de rudenie, adică este părinte, copil, înfietor, înfiat, frate, soră, bunic, nepot sau se găseşte în
relaţii de subordonare cu persoana ale cărei interese sunt în contradicţie cu interesele
persoanei pe care o apără.
Apărătorul are obligaţia să confirme calitatea şi împuternicirile sale organului de
urmărire penală sau instanţei de judecată prin următoarele documente:
1) legitimaţia de avocat eliberată de Ministerul Justiţiei al RM în care se confirmă
apartenenţa la avocatură şi denumirea baroului în care acesta activează.
2) documentul ce confirmă permisiunea de a practica calitatea de apărător este licenţa
pentru exercitarea profesiei de avocat, licenţa se eliberează pe termen nelimitat şi este valabilă
pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
3) mandatul baroului de avocaţi în care se indică numărul licenţei pentru exercitarea
profesiei de avocat şi data eliberării acesteia, sau un alt document ce îi confirmă
împuternicirile.
Participarea apărătorului în cauză încetează atunci cînd:
1) persoana pe care o apără a renunţat la serviciile acestuia sau a reziliat contractul cu
acesta.
2) nu are împuterniciri de a participa în continuare în cauză, (de exemplu, avocatul a fost
angajat pentru acordarea asistenţei juridice la etapa urmăririi penale, deci acesta nu are
împuterniciri de a participa în fazade judecată).
3) procurorul sau instanţa de judecată l-a înlăturat de la participare.
4) avocatul străin şi-a declinat împuternicirile.
5) procurorul sau instanţa a admis cererea bănuitului, învinuitului, inculpatului de
renunţare la apărător.

CPP al Federaţiei Ruse, adoptat de Duma de Stat al F.R. la 22 noiembrie 2001, acceptat de Preşedintele F.R.
2626

la 18 decembrie 2001, nr. 174-F.Z. , art. 49.

 Apărătorul nu este în drept să întreprindă careva acţiuni împotriva intereselor persoanei
pe care o apără şi să o împiedice să-şi realizeze drepturile. Apărătorul nu poate, contrar
poziţiei persoanei pe care o apără, să recunoască participarea ei la infracţiune şi vinovăţia de
săvîrşirea infracţiunii. Apărătorul nu este în drept să destăinuească informaţiile care i-au fost
comunicate în legătură cu exercitarea apărării dacă aceste informaţii pot fi utilizate în
detrimentul persoanei pe care o apără.
Avocatul nu este în drept să renunţe nemotivat la apărare. Apărătorul nu este în drept să-
şi înceteze de sine stătător împuternicirile de apărare, să împiedice invitarea unui alt apărător
sau participarea lui în cauză. Apărătorul nu este în drept să transmită altei persoane
împuternicirile sale de a participa în cauza respectivă. Obligaţiile apărătorului sunt prevăzute
la alin. 6 art. 68 CPP.
Participarea apărătorului la proces est e obligatorie în cazul în care: (art. 69 CPP)
1) o cere bănuitul, învinuitul, inculpatul.
2) bănuitul, învinuitul, inculpatul întîmpină dificultăţi pentru a se apăra el însuşi, fiind
mut, surd, orb sau avînd alte defecte fizice sau mintale.
3) bănuitul, învinuitul, inculpatul nu posedă limba în care se desfăşoară procesul penal.
4) bănuitul, învinuitul, inculpatul este minor sau militar în termen.
5) bănuitului, învinuitului, inculpatului i se încriminează o infracţiune gravă, deosebit de
gravă sau excepţional de gravă.
6) bănuitul, îvinuitul, inculpatuleste ţinut în stare de arest ca măsură preventivă.
7) interesele bănuiţilor, învinuiţilor, inculpaţilor sunt contradictorii şi cel puţin unul din
ei este asistat de un apărător.
8) procesul penal se desfăşoară în privinţa unei persoane iresponsabile.
Persoana participă la procesul penal în calitate de apărător în următoarelee
cazuri:
1) la invitaţia bănuitului, învinuitului, inculpatului, reprezentantului legal al acestuia,
precum şi la solicitarea altor persoane, cu consimţămîntul persoanelor interesele cărora
urmează să le apere.
2) la numirea din oficiu de către organul de urmărire penală sau de instanţă.
Potrivit alin. 2 al art. 70 CPP, organul de urmărire penală sau instanţa nu este în drept să
recomande cuiva invitarea unui anumit apărător.
Organul de urmărire penală sau instanţa solicită numirea din oficiu a apărătorului de
către biroul de avocaţi:
1) la cererea bănuitului, învinuitului, inculpatului.
2) în cazul în care participarea apărătorului la procesul penal este obligatorie, iar
bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are apărător ales.
Alin. 4 al art. 70 CPP, prevede cazurile în care organul de urmărire penală sau instanţa
de judecată, vor cere înlocuirea apărătorului ales, sau numit din oficiu şi anume:
1) dacă apărătorul ales nu poate să se prezinte în cazul reţinerii, punerii sub învinuire sau
audierii bănuitului, învinuitului.
2) dacă apărătorul ales nu poate să participe la desfăşurarea procesului în decurs de 5
zile din momentul anunţării lui. (termenul poate fi prelungit în caz de boală a apărătorului).
3) dacă organul de urmărire penală sau instanţa constată că apărătorul din oficiu nu este
în stare să asigure asistenţă juridică eficientă bănuitului, învinuitului, inculpatului.
Renunţarea la apărător înseamnă voinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului, de a-şi
exercita el însuşi apărarea, fără a apela la asistenţa juridică a unui apărător.
Renunţarea la apărător poate fi acceptată de procuror sau instanţă numai în cazul în care
ea este înaintată de bănuit, învinuit, inculpat în mod benevol, din proprie iniţiativă, în prezenţa
apărătorului care ar putea fi numit din oficiu. Nu se admite renunţarea la apărător în cazul în
care ea este motivată prin imposibilitatea de a plăti asistenţa juridică sau este dictată de alte
circumstanţe. Procurorul sau instanţa este în drept să nu accepte renunţarea bănuitului,
învinuitului, inculpatului la apărător. Renunţarea la apărător poate avea loc la orice etapă a
procesului penal. Renunţarea la apărător se face printr-o cerere scrisă, anexată la materialele
cauzei. În cerere se descrie în mod detaliat, cauzele în virtutea cărora bănuitul, învinuitul,
inculpatul a renunţat la apărare. Admiterea sau neadmiterea renunţării la apărător se decide
de către procuror sau de instanţă prin hotărîre motivată. Din momentul admiterii renunţării la
apărător se consideră că bănuitul, învinuitul, inculpatul îşi exercită apărarea de sine stătător.
Bănuitul, învinuitul, inculpatul care a renunţat la apărare este în drept, în orice moment
al desfăşurării procesului penal, să revină asupra renunţării şi să invite un apărător sau să
ceară numirea unui avocat din oficiu, care va fi admis din momentul cînd a fost invitat sau
solicitat.
Potrivit art. 72 CPP, apărătorul nu are dreptul să participe la procesul penal în cazul în
care este prezentă cel puţin una din următoarele circumstanţe:
1) dacă el se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală cu persoana
care a participat la urmărirea penală sau la judecare cauzei.
2) dacă el a participat în această cauză în calitate de:
 persoană care a efectuat urmărirea penală.
 procuror care a luat parte la desfăşurarea procesului penal.
 judecătpr care a judecat cauza.
 grefier, interpret, traducător, specialist, expert sau martor.
3) dacă nu poate fi apărător în baza legii sau sentinţei instanţei judecătoreşti.
Avocatul numit în calitate de apărător va fi înlăturat din procesul penal dacă persoana pe
care o apără are temeiuri reale de a pune la îndoială competenţa sau buna-credinţă a
avocatului şi va depune o cerere pentru înlăturarea acestui apărător din proces. Apărătorul nu
poate participa în procesul penal dacă a acordat anterior sau acordă în prezent asistenţă
juridică unei persoane ale cărei interese vin în contradicţie cu interesele persoanei pe care o
apără, precum şi dacă se află în relaţii de rudenie sau în relaţii de dependenţă personală de
prima.
Potrivit alin. 4 al art.72 CPP, cererea de înlăturare din procesul penal a apărătorului se
soluţionează de către procuror sau de instanţă şi hotărîrea respectivă nu este susceptibilă de a
fi atacată.
Partea civilmente responsabilă, potrvit alin. 1 al art.73 CPP, este persoana fizică sau
juridică chemată în procesul penal să răspundă, potrivit prevederilor legislaţiei civile, pentru
prejudiciul material cauzat prin fapta învinuitului, inculpatului.
Instituţia acestei calităţi procesuale are scopul de a proteja persoana care a suferit un
prejudiciu material împotriva insolvabilităţii autorului prejudiciului.2828
Suntem în prezenţa instituţiei prin intermediul căreia se răspunde pentru fapta altuia,
nefiind prezentă situaţia de participare directă la producerea prejudiciului. Răspunderea părţii
civilmente responsabile se leagă de prejudiciu în mod indirect, prin intermediul faptei ilicite a
autorului prejudiciului.
Recunoaşterea ca parte civilmente responsabilă se face prin hotărîre a organului de
urmărire penală sau a instanţei.
Partea civilmente responsabilă dispune de drepturile prevăzute alin. 1 al art.74 CPP,:
Partea civilmente responsabilă dispune de obligaţiile prevăzute de alin.3 al art.74 CPP.

Constantin Stătescu ,,Răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane’’ Ed. Ştiinţifică şi
2828

Enciclopedică, Bucureşti 1984, pag.6.