Elaborarea metodică Nr.15.

Tema: Structura morfologică şi compoziţia chimică a adamantinei, dentinei şi cementului.

1. Structura smaltului. Prismele adamantinei şi substanta interprismatică.

2. Striile Retzius. Striile Gunther- Shreger.
3. Liniile lui Picherii în adamantină.
4. Substantă interprismatică.
5. Lamelele, fusurile, smocurile.
6. Unitatea structurală de bază a prismelor.
7. Structura cristalelor de hidroxiapatită.
8. Structura moleculară a adamantinei.
9. Fractiunea minerală a adamantinei.
10. Fractiunea organică a adamantinei.
11. Functiile adamantinei.
12. Mecanizmele şi căile de permeabilitate ale adamantinei.
13. Maturizarea adamantinei.
14. Vitalitatea adamantinei.
15. Structura morfologică a dentinei.
16. Dentina mantiară şi parapulpară.
17. Compozitia chimică a dentinei.
18. Tubulii dentari.
19. Dentina primară, secundară, tertiară.
20. Structura morfologică a cementului.
21. Compozitia chimică a cementului.
22.Nolittne de cementu acelular şi celular.

1.Structura smaltului. Prismele adamantinei şi substanta interprismatică.

Unitatea structurală a smalțului este prisma adamantinei. Fiecare prismă conține cristale. Numărul prismelor
depinde de volumul dintelui (molarii pot avea pînă la 12 milioane dar incisivii în jur de 2 milioane). Ele pot
avea forma de coadă de pește sau gaură de cheie sau paletă de tenis. Fiecare prismă are un cap și o coadă.
Prisma începe de la nivelul joncțiunii amelo-dentinare (uniriea smalț-dentină) și se întinde spre suprafața
externă. Este de aceeași înălțime ca grosimea smalțului sau poate fi mai lungă, deoarece are un traiect
încurbat, sinuos, în forma literei S.

2.Striile Retzius. Striile Gunther- Shreger.

Striile/benzile Hunther-Schreger: pentru că prismele au un traiect sinuor, încurbat, atunci cînd se face o
secțiune histologică prisma nu este tăiată drept pe toată lungimea ei: sunt tăieturi în sens longitudinal și
tăieturi în sens transversal; astfel la examinarea cu microscopul fotonic apar fîșii clare și fîșii întunecate.
Benzile clare sunt tăieturile longitudinale și se numesc parazonii iar benzile întunecate sunt tăieturile
transversale și se numesc diazonii.
La nivelul suprafeței ocluzale prismele se întrepătrund și apare un aspect de smalț noduros ceea ce
sporește rezistența smalțului și împiedică clivarea prismelor sub acțiunea factorilor mecanici.
Dacă facem o secțiune longitudinală a smalțului observăm o serie de linii transversale perpendiculare pe
axul lung al prismelor – unele mai albicioase, altele mai întunecate. Aceste linii apar datorită mineralizării
neuniforme: diurnă mai puternică (culoare deschisă) și nocturnă mai slabă (culoare închisă).
Striile/benzile Retzius: tot așa benzi transversale numai că la o distanță mai mare; sunt niște zone de slabă
mineralizare a prismelor datorate caracterului ritmic de dereglare a procesului de mineralizare. De exemplu
la pacienții bolnavi de tuberculoză sau rahitism aceste benzi sunt mai late. Aceste zone au rezistență redusă
la carie. Pe secțiune transversală aceste linii apar ca niște cercuri concentrice, ca la trunchiul de copac.
Prisma la suprafață este acoperită de o teacă. În privința acestei teci, unii autori spun că este un strat a
prismei care este slab mineralizat și sunt bogate în substanțe organice. Altul susține că este un strat în care
substanțele organice predomină față de cristalele de apatită, altul zice că este o iluzie optică și acesta-i doar o
zonă cu mai multă materie organică decît în interiorul prismei.
Între prisme se observă un spațiu unde se află substanța interprismatică despre care se crede că este
compusă din produsul de secreție a ameloblastelor.
În smalț mai există așa formațiuni ca: lamele, smocuri (tufe) și fusuri.

3.Liniile lui Picherii în adamantină.

Suprafata smaltului mai rar neteda poate prezenta creste fine.In acele parti ale coroanei dentare in care striile
Retzius ajung la suprafata smaltului apar o serie de depresiuni cunoscute si sub numele de liniile de
imbricatie ale lui Pickerill.Intre ele se formeaza niste elevatii care care reprezinta perichimatiile.

4.Substantă interprismatică.
Atât prismele smalțiene cât și substanța interprismatcă sunt formate din cristale dehidroxiapată, deosebindu-
se doar prin orientarea cristalelor. Deoarece conturul prismelor nu este identic, între pereții lor nu se
realizează o interacțiune optima, apărând spații de formă neregulată și de aspect mai întunecat decât al
corpului prismei, trădând conținutul mai sărac în săruri minerale. Acestea sunt zone de substanță organică cu
grad de mineralizare mai redus și de rezistență minima în dezvoltarea cariei, se cunosc sub denumirea de
substanță interprismatică.

5.Lamelele, fusurile, smocurile.

Lamelele se întind de la suprafață pînă la dentină sau chiar pătrund dentina. Sunt mai multe versiuni despre
lamele: ele sunt :
prisme nemineralizate
substanță interprismatică slab mineralizată
crăpături în smalț în care pătrunde lichidul bucal
cicatrici ale fisurilor adamantinei
Smocurile(tufe): formațiuni organice în formă de mănunchi de lamele formate din prisme slab
mineralizate care încep de la joncțiunea smalț-dentină și se întind pe o treime din grosimea smalțului. Se
consideră că ele asigură elasticitatea și fixarea smalțului la dentină.
Fusurile sunt zone de materie slab mineralizată în formă fusiformă; se consideră că sunt prelungiri ale
celulelor pulpei dentare – fibrei Tomes, care pătrund printre ameloblaste pînă la inițierea amelogenezei, prin
aceasta se explică sensibilitatea la sondare și prepararea joncțiunii smalț-dentină. Se găsește mai frecvent la
colet și la cuspizi.
Linia neonatală o delimitare a smalțului format pînă la și după naștere. Pînă la naștere smalțul este mai
bine structurat, după naștere are mai multe defecte.

6.Unitatea structurală de bază a prismelor.

Coloanele alungite de cristale de hidroxiapatică, care care formează substanța anorganică a smalțului,
constituie unitatea structurală de bază a prismelor. Prismele sunt dispuse radiar pe suprafața dentinei și sunt
unite între ele printr-o substanță interprismatică. Au formă de bandă, ac sau hexagonală. Fiecare prismă este
formată de 4 ameloblaste. Prismele sunt dispuse radiar pe suprafața dentinei și sunt unite între ele prin
substanța interprismatică.Deoarece conturul prismelor nu este identic, intre peretii lor apar spatii de forma
neregulata si de aspect mai intunecat decat al corpului prismei, tradand continutul mai sarac in saruri
minerale. Prismele sunt orientate aproape perpendicular pe jocntiunea amelo-dentinara) și sunt
perpendiculare pe suprafața smalțului în regiunea cervicală.

7.Structura cristalelor de hidroxiapatită.

Ionii le sunt compacte și cresc pentru a forma un biocristal rigid și rezistent. Acesta este folosit ca un
biomaterial al mineralizării osoase. Cu toate acestea, este nevoie de colagen, suport organic care servește ca
o matriță pentru creșterea acestuia. Aceste cristale și procesele lor complicate de formare vor depinde de os
(sau de dinte). Aceste cristale cresc impregnate cu materii organice, iar aplicarea tehnicilor de microscopie
electronică le detaliază în dinți ca agregate cu forme de tije numite prisme

8.Structura moleculară a adamantinei.

Adamantina(smalțul) conține :
- substanțe anorganice (95-98%)
- sumbstanțe organice (2-5%)
- apă.
Repartiția variază de la o zonă la alta, astfel fracțiunea anorganică este mai bogată la suprafață decât la
joncțiunea amelo dentinară față de fracțiunea organică care este mai slab prezentă la suprafață. 90% din
substanța minerală sunt formate din fosfați de Ca , în majoritate este hidroxi apatita, în valoare mai mică
gasim : carbonapatită(prezența ei sporeșteriscul apariției cariei din cauza interacțiunii cu acizii plăcii
dentare), cloraparită, fluorapatită(sprește reziistența tesutului dentar față de factorii ce provoaca caria),
CaCO3, MgCO3 (se depistează într-o cantitate mai mare la nivelul fisurilor , la fel favorizează aparitia cariei
dentare .
Constituienții majori ai smalțului dentar sunt :
Ca (36-39%)
P ( 16-18%)
CO2 (1,9-3,6 %)
Na (0,2- 0.9%)
Mg( 0.2-0,6%)
Cl ( 0,1-0,3)

9.Fractiunea minerală a adamantinei.

Adamantina(smalțul) conține :
- substanțe anorganice (95-98%)
- sumbstanțe organice (2-5%)

Fracțiunea anorganică conține :

Ca (36-39%)
P ( 16-18%)
CO2 (1,9-3,6 %)
Na (0,2- 0.9%)
Mg( 0.2-0,6%)
Cl ( 0,1-0,3)

10.Fractiunea organică a adamantinei.

Substanța organică – emaelina, este reprezentată de proteine, glucide și lipide. Astfel, 2/3 din materia
organică este solubilă în acizi.

11.Functiile adamantinei.
Adamantina - țesut protector ce apără dentina și pulpa de agenții mecanici(forța masticatorie) fizici și
chimic. Realizează funcția de decupare și triturare a alimentelor.

13.Maturizarea adamantinei.
Dezvoltarea dintilor are loc în mai multe etape. Țesutul dur al dintilor temporali – dentina –se formeaza din
uter, iar smaltul se formează după naștere, în mai multe stadii. De exemplu,smaltul dintilor din față este
completat la o lună de la nastere, iar a celor de-ai doilea molari este completat până la vârsta de un an și
jumătate. În momentul în care smalțul este pe deplin dezvoltat, dintele erupe. Cele patru stadii de maturizare
a dintelui sunt stadiul de mugure, de capișon, de clopot, și de coroană. Ultimul stadiu, stadiu de coroană,
corespunde etapei de maturizare a țesuturilor dentare dure, inclusive dentina și smalțul.

14.Vitalitatea adamantinei.
Desi smaltul se afla la exterior, stratul de sub acesta - dentina - este responsabil de culoarea dintilor. Pulpa
dentara asigura vitalitatea si nutritia dintelui. Trebuie de menționat că procesul carios începe de la suprafața
smalțului, influențat de variați factori interni și externi.Pentru protejarea smalțului este necesară păstrarea
igienii zilnice, spălarea regulată pe dinți,consumul redus de zahăr, cafea, băuturi carbogazoase, renunțarea la
țigări etc. subțierea smalțului poate fi cauzată și de către folosirea incorectă a periuței de dinți sau
efectuareamișcărilor sub presiune a cesteia. Pasta de dinți e bine să bogată în fluor, fluorul întăreștesmalțul
dentar, care protejează dinții deacțiunea bacteriilor.

15.Structura morfologică a dentinei.

Dentina reprezintă substanța organică minerală care formează substanța de bază a dintelui(scheletul). Se
formează toată viața, apariția ei continuie cît dintele este viu.
La nivelul coronar este acoperit de smalț, iar la nivelul rădăcinilor, de ciment. Morfologic, dentina este
reprezentetă de substanța fundamentală străbătută de numeroase canalicule – tubule dentinare, ei încep de la
pulp cu direcție radială parcurgînd stratul de dentină, ajungând la joncțiunea smalț-dentină, sau smalț
ciment. Numărul și diamentrul tubulilor la limita pulpară este mult mai mare decât la limita cu smalțul. Cu
vârsta numărul și dimensiunile lor se reduc. Canaliculul dentinar este ocupat de o prelungire citoplasmatică a
odontoblastelor (celulele periferice din stratul pulpei) . Aceasta prelungire se numeste – fibra Tomes, ea este
înconjurată de teaca Neumann, fibre colagenice și nervoase amielinice.

16.Dentina mantiară şi parapulpară.

Dentina mantiara – acest strat de dentina se afla inmediat sub smalt, are un traiect festonat, cu concavitati
orientate spre smalt intre ele aceste 2 tesuturi reprezinta o coeziune necatind la faptul ca se deosebesc dupa
prop. Jonctiuneacu cement este mai slab prezentata. Dentina mantiara are anumite caractere: atubulara si un
complex organiccompus din fibre colagene fibrele sunt inconjurate de o teaca bogata in glicoza-
aminoglicani.Dentina parapulapara – se gaseste intre dentina de invelis si predentina ea se caracterizara prin
prezenta tuburilordentinari care o parcurg de la jonctiune amelo-dentinara p[ina la pulpa. Tuburile
inconjoara prelungirelecitoplasmatice odontoblastilor, intre 2 tubuli vecinei se afla dentina intertubulara.

17.Compozitia chimică a dentinei.

Dentina are un conținut mai redus de substanțe minerale (70-72%), mai bogat în substanțe organice (28-
30%) și apă. Substanța organică predominată dentina
Substanțele minerale sunt :
Ca (28-35%)
P (13-17%)
CO2 (3%)
Mg (1,2%)
Na ( 0,2-0,7%)
K ( 0,07%)
Cl, F, S, Zn

Principala componentă a fracției minerale este hidroxiapatita, carbonatul de calciu și de Mg.

Substanțele anorganice formează cristale de hidroxiapatită care se deosebesc după formă de cele din
adamantină.
Fracțiunea organică este alcătuită din glucide, proteine și polizaharide. Fracția organică proteică este
alcătuită din colagen și compușii lui. Deosebim proteine solubile și insolubile (3-15%) din proteinele totale,
10% din ele – de natură colagenică.

18.Tubulii dentari.
Secțiunea transversală prin dentină prezintă numeroși tubuli dentinari ( canaliculi dentinari), ei se întind de
la limita pulpară spre joncțiunea dentino-ciment și dentină-smalț. Spre exterior tubulii dentinari se
îngustează conic, densitatea lor este mai mare în apropierea pulpei și mai mare în coroană decît în rădăcină.
Cu vârsta numărul și dimensiunile lor se reduc. Canaliculul dentinar este ocupat de o prelungire
citoplasmatică a odontoblastelor (celulele periferice din stratul pulpei) . Aceasta prelungire se numeste –
fibra Tomes, ea este înconjurată de teaca Neumann, fibre colagenice și nervoase amielinice.

19.Dentina primară, secundară, tertiară.

După perioada formării dentinei, deosebim :
A. Dentină evolutivă formată în urma interacțiunii embrionare
- dentină primară
B. Dentină fiziologică formtă ca răspuns la stimulii funcționari sau patologici
- dentină secundară
- dentină terțiară.
Dentina primară este depusă de odontobalste, iar perioadele de activitate a acestora alternează cu perioade de
repaus. Această periodicitate se reflectă prin linii de creștere, linii zilnice/5 zile, linii neonatale și linii de
contur.
Dentina secundară se depune după erupția dinților. Acest proces derulează pe tot parcursul vieții, ca
răspunsul pulpar la forțele ocluzale. Dentina secundară derulează neuniform, iar ca urmare forma camerei
pulpare se modifică asimetric. Grosimea stratului poate fi folosit în calitate de indice pentru identificarea
vârstei individului.
Dentina terțiară se formează local subiacent unui proces patologic sau în focare de lizare a odontobalstelor.
Ea se poate depune în ori ce porțiune a camerei pulpare. Cantitatea și strucura ei depinde de intensitatea,
natura și durata acțiunii excitantului patologic. Se caracterizează prin dubuli dentinari reduși numeric și
dezordonați.

20. Structura morfologică a cementului.

Țesutul striat care acoperă rădăcina dintelui este alcătuit din materie anorganică (65%), organice(23%) și
apă(12%). Are o structură asemănătoare cu cea a osului.
Cimentul are o culoare gălbuie, mai deschisă decât a dentinei, aspect mat fără translucitate. Structura sa este
penetrată de fibre colagenice, ce se unesc cu fibrele similare ale țesutului osos ai alviolei dentare. Distingem
ciment acelular – situat pe toată suprafața rădăcinei și ciment celular – care acoperă apexul rădăcinei, iar la
dinții poliradiculari și regiunea bifurcației. Spre deosebire de os, cimentul nu comportă vase sangvine.

21. Compozitia chimică a cementului.

Cimentul conține substanțe organice (65%), anorganice (23%) și apă(12%). Principala componentă a fracției
minerale este fosfatul tricalcic (50-66%). Spre deosebire de adamantină și dentină, în ciment se conține cea
mai mare cantitate de fluor.
Fracția organică, este alcătuită din glucide, proteine și polizaharide. Fracția organică proteică, este alcătuită
din colagen și compușii lui.

22. Noțiune de cementu acelular şi celular.

Din punct de vedere morfologic deosebim 2 straturi de ciment :
- ciment acelular, fibrilar sau primar
- ciment celular sau secundar.
Cimentul primar se formează inițial și acoperă toată suprafața dentinei radiculare, este alcătuit din substanța
fuundamentală ce conține fibre colagenice și conjuctive. Fibrele au direcție radială, care din partea dentinei
se unesc cu apofizele periferice ale odontoblastelor prin intermediul fibrei Toms, iar din partea opusă cu
fibrele Sharpey din periodonțiu.
Cimentul secundar este situat numai în regiunea orificiilor apicale și a furcației dinților. Cimentul are o
structură lamelară asemănătoare cu cea a osului. Comentul secundar se depune pe cel primar, depunerea este
un proces biologic compensator care contribuie la menținerea stării de integritate a paradonțiului de
susținere.