Semnificația ultimelor două strofe

Cum rezolv:

Pas 1.

Realizez o propoziție introductivă care să contureze textul per ansamblu (observ că

poezia este un tablou de natură, un pastel, în care este prezentată iarna, noaptea)

Poezia „Mezul iernei” de Vasile Alecsandri este un pastel în care poetul conturează
un tablou de natură încremenită, în timpul iernii, noaptea, dominat de un „ger
amar, cumplit”.

Pasul 2. Observ fiecare strofă în parte și pun accentul pe primele două.

Poezia este împărțită în patru tablouri lirice, fiecare reprezentând o strofă în care se
prezintă puterea copleșitoare a iernii asupra naturii. Primele două strofe se
conturează un tablou de natură împietrit de un „ger amar, cumplit”, sub forma unui
templu măreț ce unește cerul de pământ.

Pasul 3. Trecem la comentariul ultimelor două strofe.

Ne uităm în poezie.

Se observă:

O! tablou măreț, fantastic! ... Mii de stele argintii

În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.

Invocație retorică – prin care eul liric își exprimă admirația

Imagine vizuală a grandorii nopții sugerată prin comparația: „mii de stele

argintii….ard ca vecinice făclii”. Aici stelele sunt purtătoare de lumină veșnică.

Munții sunt a lui altare, codrii – organe sonoare

Unde crivățul pătrunde, scoțând note-ngrozitoare.

Natura este comparată cu un templu uriaș, munții cu altarele, iar codrii cu „organe
sonore” peste toate dominând puterea covârșitoare a crivățului care scoate „note-
ngrozitoate”. Imagina auditivă are rolul de a crea o imagine completă a puterii
iernii: „ Unde crivățul pătrunde, scoțând note-ngrozitoare.”

Totul e în neclintire, fără viață, fără glas;

Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;
Dar ce văd?... în raza lunei o fantasmă se arată...
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

Ultima strofă este împărțită în două părți. În prima parte, aparent totul este
în neclintire, pustiu și tăcut: „Totul e în neclintire, fără viață, fără glas;/Nici
un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;”, semn că iarna distruge viața
și sub puterea ei lumea este încremenită.

Ultima parte a tabloului este însuflețită de apariția unui lup ce aleargă după
prada sa, imaginea nocturnă se însuflețește, eul liric este în continuare
fascinat de puterea și efectele iernii „Dar ce văd?... în raza lunei o fantasmă se
arată..”. Interogația retorică sugerează euforia în fața mișcării, a vieții a
suflului. Sentimental de teamă se risipește în natura însuflețită.