You are on page 1of 2

Familia este un grup social pentru fiecare dintre noi, unde relaţiile sunt foarte

strânse datorită căsătoriei de sânge sau adopţie.

Părinţii – un model
Când trebuie începută educaţia copilului? – Cu douăzeci şi cinci de ani înaintea
naşteri lui, răspunde un psiholog, rostind un adevăr esenţial. Când trebuie un
copil învăţat să asculte muzică simfonică? Este întrebată mama unui adolescent
cu o comportare deosebit de plăcută. – Din ziua în care se naşte! Înainte de
culcare , îi puneam un disc cu muzică clasică, mai târziu nu puteam rămâne fără
ea, iar acum ascultă când doreşte. De ce doreşte copilul, de ce iubeşte florile şi
animalele, de ce nu minte? Pentru că noi facem la fel, este de obicei răspunsul
părinţilor.

Dar există, din păcate, şi numeroase exemple de copii care nu-şi imită deloc
părinţii. Noi citim – lui nu-i plac cărţile; noi muncim îi dăm tot ce trebuie – şi el
are note proaste;
noi nu bem, nu fumăm – şi el e toată ziua în baruri. Să fie clar, copilul, mai ales
când e mic, nu este vinovat! Au intervenit greşeli de educaţie. Vinovaţii sunt
numai părinţii, care nu au ştiut la vreme să-i înveţe copii. Din milă şi dragoste
prost înţeleasă, i-au scutit de mult efort şi i-au lăsat să facă tot ce au vrut.

Dar tot o greşeală este excesiva şi interminabila morală făcută copiilor, mai ales
când au o legătură convingătoare cu comportamentul copiilor. Copii sunt dispuşi
să-şi imite părinţii în ceea ce fac, nu în ceea ce spun!

De la vârste fragede, cei mici îşi fac idoli la părinţi. Feriţi-vă să-i dezamăgiţi!

Gândiţi-vă numai la ce cruntă deziluzie îi veţi supune când, devenind mai mari,
vor realiza că doar ei nu au voie să mintă, doar ei trebuie să se spele seara pe
dinţi, doar ei sunt obligaţi să vorbească frumos. Dacă părintele nu face el însuşi
tot ceea ce îi pretinde copilului, nu poate fi vorba de educaţie. Deprinderile
muncii intelectuale şi fizice se cultivă la copil încă din vârste fragede. Celui mic
îi este lene să citească, şi atunci adultul va recurge la un mic şiretlic: îi va citi el
şi va lăsa intenţionat povestea neterminată în momentul cel mai interesant. După
cum îi va da în grijă mici treburi în casă, pe care copilul le va face la început din
amuzament, iar apoi din obişnuinţă.

You might also like