Subiect 9.

Misiune, dialog, ecumenism şi antiecumenism

Misiunea Ortodoxiei, spune Pr Stăniloae, trebuie îndreptată spre acele

sectoare ale societăţii care astăzi se situează departe de Biserică şi care au nevoie de
salvarea ce le-o poate aduce Ortodoxia.
Misiunea internă are ca subiect pe cei care formal aparţin Bisericii, dar care
în realitate sunt rupţi de viaţa acesteia; de asemenea, Părintele îi vizează aici şi pe
membri celorlalte confesiuni creştine care, spre deosebire de cei ce ţin de Biserica
Ortodoxă, s-au înstrăinat de tradiţia primului mileniu creştin.
Misiunea externă a Bisericii, ea are ca subiect pe cei care niciodată nu au
trăit în modul de existenţă creştin. Misiunea este eficientă numai când puterea
Duhului Sfânt iradiază din cel care predică pe Hristos.
Principala preocupare a Bisericii în lumea contemporană este de a restaura
comuniunea dintre oameni. Biserica Ortodoxă trebuie:
a) să fie deschisă puterii necreate a lui Dumnezeu care vine la noi,
b) să creadă că, ajutaţi de această putere, este posibil pentru noi să ducem o viaţă de
sfinţenie şi sacrificiu
c) astfel să actualizeze ca şi comuniune Biserica. Mesajul său este: Înapoi la martiri şi
sfinţi, înapoi la asceţii purtătoride Hristos!
Părintele Stăniloae vorbeşte despre o relaţie paradoxală între Biserica
Ortodoxă şi „Bisericile nedepline” astfel exprimată: cele din urmă „s-au format într-o
anumită legătură cu Biserica deplină şi există într-o anumită legătură cu ea, dar nu se
împărtăşesc de lumina şi de puterea deplină a soarelui Hristos. Într-un fel deci,
Biserica cuprinde toate confesiunile despărţite de ea, întrucât ele nu s-au putut
despărţi deplin de Tradiţia prezentă în ea. Altfel, Biserica în sensul deplin al
cuvântului este numai cea ortodoxă . Faptul că se poate vorbi de eclezialitate şi în
afara Bisericii propriu-zise, cea Ortodoxă, se datorează tot caracterului hristologic şi
pnevmatic pe care îl posedă întreaga creaţie.
De asemenea vorbeşte despre o Sobornicitate deschisă. Plenitudinea Bisericii
ca Trup al lui Hristos, realizată prin prezenţa harului Duhului Sfânt în ea, reclamă cu
necesitate „unitatea în diversitate”, adică depăşirea oricărei forme de accentuare
unilaterală a unui aspect sau altul din Tradiţia eclezială. În formularea Părărintelui „o
tradiţie nu poate dura permanent când în ea e nedeplinătate, o insuficienţă, pentru
că generaţiile următoare îşi dau seama de această nedeplinătate şi caută să o
depăşească sau cel puţin să o întregească printr-o concepţie mai cuprinzătoare,
printr-un mod de viaţă lipsit de nedeplinătatea de care suferea cel de până atunci”.
Este punctul în care concepţia despre Bisericile nedepline se întâlneşte cu cea
despre sobornicitatea deschisă: plenitudinea eclezială a Bisericii depline a lui Hristos,
Biserica Ortodoxă, este deschisă tuturor, dar în această sobornicitate intră doar cei
care renunţă la accentuarea excesivă a unei părţi din credinţa Apostolilor şi doresc să
trăiască „potrivit întregului”, în Biserica una, sfântă, sobornicească şi Apostolică.
Biserica ortodoxă este prezentă în Mişcarea Ecumenică şi în Consiliul
Ecumenic al Bisericilor, dar are un statut propriu, desfăşurându-şi activitatea după
anumite criterii eclesiologice şi principii de lucru care decurg din învăţătura ortodoxă
despre Biserică şi unitatea Bisericii.
Problema ecumenică nu este unitatea Bisericii „per se”, care este dată de
Dumnezeu şi este păstrată în mod istoric şi văzut în Biserica ortodoxă, ci de

1
desunitatea istorică a creştinilor. Biserica este una în fiinţa ei, iar unitatea este un
dar dat de Iisus Hristos – Biserica este Trupul lui Hristos (1 Cor 12, 27), iar Hristos
este Capul Bisericii (Col 1, 18); în acelaşi timp unitatea ei este o misiune de realizat
din partea creştinilor ca răspuns al lor la darul dumnezeiesc al unităţii (Cf Ef. 4, 12-
13): „spre zidirea trupului lui Hristos, până ce toţi vom ajunge la unitatea
credinţei...”.
Lucrarea de mântuire a lui Hristos a fost îndreptată spre împăcarea cu Tatăl, a
unora cu alţii şi cu creaţia. În lumina acestor consideraţii teologice, Biserica ortodoxă
consideră angajamentul în restabilirea văzută a unităţii creştine ca fiind inspirat de
Duhul Sfânt, după cuvintele Apostolului: „Dumnezeu Cel ce ne-a împăcat cu Sine prin
Hristos şi ne-a dat şi nouă slujirea împăcării” (2 Cor 5, 18).
Prin urmare schisma nu se află în interiorul Bisericii, ci în separarea
confesiunilor creştine de Biserica cea una, neîmpărţită. Cauzele multiple ale acestei
desunităţi creştine se reduc în esenţă la faptul că creştinii nu au răspuns şi nu
răspund în Duhul Bisericii cele una la darul dumnezeiesc al unităţii ei.
A depăşi această situaţie înseamnă în primul rând a identifica situaţia la
adevărata ei dimensiune, adică a sublinia realitatea schismei şi a identifica cauzele
care au dus la apariţia sa. (Georges Florovsky)
Ecumenismul este „o ocazie excepţională, mai ales azi, într-un moment în
care se dezmembrează nu numai structuri mondiale, ci şi popoare şi naţiuni
europene” IB.
Mişcarea Ecumenică este acest efort comun al creştinilor diferitelor
confesiuni, angajaţi în ea de a răspunde împreună la acest dar dumnezeiesc al
unităţii Bisericii, având ca scop final realizarea văzută a unităţii creştine şi a unirii
Bisericilor.
Acesta este şi motivul pentru care Biserica ortodoxă a fost una dintre
promotoarele Mişcarii Ecumenice născută la începutul secolului XX şi s-a angajat încă
de la început cu toată sinceritatea, participând activ la toate acţiunile acesteia.
În acord cu celelalte Biserici ortodoxe locale, BOR este membră activă în
Mişcarea Ecumenică şi în alte organizaţii ecumenice, datorită preocupării sale pentru
restabilirea unităţii creştine. Ea consideră că (cf hotărârii şedinţei 3 pre-conciliare
Panortodoxe, 1986) că participarea ortodoxă la Mişcarea Ecumenică nu este în
contradicţie cu natura şi istoria Bisericii ortodoxe. Ea este purtătoarea credinţei
apostolice pe care o face cunoscută în cadrul noilor condiţii istorice.
În conformitate cu eclesiologia ortodoxă, scopul fundamental şi final al
Mişcarii Ecumenice este unul singur, anume unirea tuturor Bisericilor, sau mai
exact a tuturor confesiunilor creştine în integritatea învăţăturii de credinţă
apostolica, mărturisită de Biserica una, nedivizată, păstrată în Biserica ortodoxă.
Unul dintre principalele organisme ale Mişcarii Ecumenice este Consiliul
Mondial al Bisericilor, din care face parte şi BOR. Nu include toate Bisericile şi
confesiunile, este un organism ecumenic bine structurat, fără a avea caracter
eclezial.
Dialogul ecumenic şi colaborarea Bisericilor în cadrul acestui organism,
slujeşte cauza refacerii unităţii creştinilor, dar nu este identic cu unirea ca atare. Este
un forum unde Bisericile urmează să clarifice punctele de divergenţă/convergenţă.
În acord cu observaţiile delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe Răsăritene şi
Orientale de la Chambesy, părintele profesor Valer Bel a subliniat următoarele

2
aspecte pozitive ale participării ortodoxe la Mişcarea Ecumenică în general şi la
Consiliul Mondial al Bisericilor în special:
 ca forum de dialog privind unitatea creştină, Consiliul Mondial al Bisericilor a
servit ca platformă de întâlnire între Bisericile ortodoxe şi alte Biserici, unde
au avut posibilitatea să-şi mărturisească credinţa şi spiritualitatea
 participarea la Mişcarea Ecumenică a permis Bisericilor ortodoxe să
depăşească orice forme impuse lor de situaţia politică, Consiliul Mondial
slujind ca factor legitim de întâlnire între Bisericile ortodoxe, care, altfel, ar fi
fost forţate de circumstanţele particulare să sămână izolate unele de altele
 ortodoxia a avut ocazia să intre în contact şi în dialog cu alte confesiuni
creştine şi cu lumea, în general
 toate au ajutat teologia şi spiritualitatea ortodoxă să se manifeste mai deplin
şi să se facă mai bine cunoscută dincolo de graniţele ortodoxiei
 Consiliul Mondial a acordat Bisericilor Ortodoxe în perioada opresiunii
comuniste sprijin moral şi ajutor umanitar
 Consliul Mondial a asistat şi sprijinit dialogul pentru comuniunea deplină
dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Ortodoxă Orientală
Există însă şi unele îngrijorări în legătură cu participarea Ortodoxiei la
Mişcarea Ecumenică
1. S-a constatat o depărtare de la bazele constituţionale, acesta tinzând să
devină un forum al schimbului de opinii fără bază creştină
2. Se minimalizează conceptul de erezie, acceptându-se o anumită relativizare a
credinţei creştine, datorită tratării unor subiecte departe de Scriptură şi
Tradiţie.
3. Ortodoxia recunoaşte că unitatea nu înseamnă uniformitate, ci există o
anumită diversitate legitimă în cadrul aceste unităţi, Consiliul Mondial nu este
preocupat de aceste limite
4. Ortodoxia este deschisă faţă de noile interpretări ale Scripturii, dar nu
acceptă noile teologii radicale: limbajul, inclusiv când se face referire la
Dumnezeu; hirotonia femeilor; morala sexuală şi avortul. Ortodoxia nu poate
accepta adaptarea limbajului Scripturii
5. Bisericile ortodoxe caută unitatea creştină prin dialog şi respect reciproc, iar
alte biserici fac prozelitism în rândul credincioşilor ortodocşi
6. Bisericile ortodoxe au demonstrat o deschidere spre alte religii, considerând
necesară întâlnirea cu ele pentru a promova respectul reciproc, cooperarea în
slujirea umanitară şi în interesul păcii, dar e împotriva sincretismului
7. Consiliul Mondial abordează anumite conflicte etnice şi politice, evitând
altele
8. Bisericile ortodoxe sunt considerate ca fiind „din Răsărit”, percepând teologia
şi spiritualitatea ortodoxă ca fiind fără relevanţă pentru Occidentul modern
9. Ortodocşii din organele de conducere ale Consiliului sunt în inferioritate
Din aceste motive BOR are rezerve faţă de orientarea actuală a Mişcarii
Ecumenice şi a Consiliului Mondial al Bisericilor. Ea dă prioritate unităţii panortodoxe
şi intensificării relaţiilor cu Bisericile ortodoxe locale, dar rămâne în acelaşi timp
deschisă Mişcarii Ecumenice, fiind convinsă că aceasta are nevoie de mărturia şi
misiunea specifică ortodoxiei. BOR crede că izolarea faţă de Mişcarea

3
Ecumenică ar putea contribui la agravarea tensiunilor confesionale şi naţionale în
zonele ţării în care convieţuiesc confesiuni şi naţionalităţi diferite.
Dacă pionerii Mişcarii Ecumenice din România s-au luptat cu convingerea că
unitatea văzută a Bisericii este un imperativ biblic şi istoric (Ion Bria), au apărut şi
voci care promovează o campanie antiecumenică precipitată, care nu e de bun
augur.
Florovsky a fost unul dintre criticii severi al ecumenismului contemporan.
Ecumenismul nu inseamna pt Florovsky o activitate sociala ci unirea in Biserica Una.
Este necesara(re) integrarea in traditie caci traditia este insasi Biserica in care Domnul
este mereu prezent. Miscarea ecumenica este o cautare a unitatii si nu unitatea insasi,
este o cale nu un fapt.
Geroge Florovsky a devenit un critic sever al ecumenismului contemporan,
desi a fost un sustinator fervent al prezentei ortodoxe in miscarea ecumenica, dar a
ramas dezamagit de directia gresita(sincretism religios) si de dezorganizarea acestei
miscari.

În teologia ortodoxă a secolului XX Iustin Popovici reprezintă cea mai dură

voce care răsună la adresa Occidentului, în general, şi a ecumenismului, în special.
Pentru el ecumenismul, produs al omului modern, autonom şi depărtat de
Dumnezeu, e „numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru bisericile
mincinoase ale Europei Apusene”. Acestea sunt „erezie peste erezie”, pot fi
încadrate sub denumirea generică de „a-tot-erezie” sau „pan-erezie” sau chiar
„legiune”.
Ecuaţia viaţa în Hristos = viaţa în Biserică este punctul de plecare şi pt ceea
ce înseamnă veritabilul ecumenism, căci Hristos este Capul Bisericii soborniceşti.
Realitatea unităţii creştine, ce reprezintă scopul mişcării ecumenice, este,
sinonimă pentru Părintele Popovici cu revenirea tuturor creştinilor la adevărata
Biserică a lui Hristos, Biserica Ortodoxă.
Dialogul ecumenic contemporan, purtat „în numele dragostei”, se făptuieşte
pur şi simplu în chipul unui „sentimentalism găunos”, dovadă a „puţinătăţii
credinţei”. El încalcă principiul conform căruia „esenţa dragostei este adevărul şi
dragostea viază doar umblând întru adevăr”. Dialogul dragostei” trebuie să fie
deopotrivă şi „dialogul adevărului”, după îndemnul paulin „dragostea să fie
nefăţarnică” (Rom 12, 9).
Dialogului ecumenic Părintele îi contrapune, aşadar, sfinţenia: „asceţii sunt
singurii misionari ai Ortodoxiei. Ascetismul e singura şcoală misionară a Ortodoxiei.
Mesajul ecumenic al Ortodoxiei este acela că „Sfinţii sunt întruparea trăită a
adevărurilor dogmatice veşnice”, iar a fi creştin pe deplin înseamnă comuniunea cu
sfinţii în rugăciune, post şi priveghere.
Există un ecumenism adevărat, şi acesta este întoarcerea la Hristos,
adevărata trăire a adevăratului Hristos.
Poziţia ortodocşilor în raport cu creştinii heterodocşi este, una ambivalentă:
pe de o parte, ortodocşii le oferă dragoste şi ospitalitate în numele lui Hristos, pe de
altă parte, nu se poate avea o comuniune eclezială, din cauza sentimentului dureros
că suntem despărţiţi în credinţă.
Pentru aputea face faţă provocărilor ecumenice şi socio-culturale globale
actuale, se cuvine mai ales ca Ortodoxia să întărească unitatea Bisericilor locale.