You are on page 1of 1

Distribuirea dividendelor se realizează după aprobarea situațiilor financiare anuale,

proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, AGA având obligația de a


propune și repartiza dividende. Plata lor se face în termenul stabilit de AGA, dar nu mai
târziu de șase luni de la data aprobării situațiilor financiare anuale aferente exercițiului
financiar încheiat. Orice persoană fizică sau juridică, rezidentă sau nerezidentă, poate să
beneficieze de obținerea de dividende, în condițiile deținerii de titluri de participare la o
persoană juridică. În ceea ce privește dividendele distribuite, dar care nu au fost achitate
acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare
anuale, art. 224 alin. (5) din Codul fiscal prevede că “impozitul pe dividende se declară și
se  plătește până la data de 25 ianuarie a anului următor, respectiv până la data de 25 a
primei luni a anului fiscal modificat, următor anului în care s-au aprobat situațiile
financiare anuale, după caz”. Repartizarea trimestrială a dividendelor în cursul unui exercițiu
financiar este reglementată de Legea societaților nr. 31/1990, cu modificările ulterioare și
de Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările ulterioare. Legea contabilității prevede că
repartizarea trimestrială a profitului se poate efectua în limita profitului contabil net realizat
în perioada respectivă la care se pot adăuga și eventualele profituri reportate din exercițiile
anterioare, din care se scad orice pierderi reportate, pe baza situațiilor financiare interimare
aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților. Distribuirea trimestrială a
dividendelor se poate aplica tuturor persoanelor juridice, indiferent de statutul fiscal al
acestora (plătitoare de impozit pe profit, de impozit pe veniturile microîntreprinderilor sau de
impozit specific. Chiar daca dividentele sunt distribuite anual sau avem de a face
cu dividende interimare distribuite în cursul exercițiului financiar (în baza situațiilor
financiare interimare), dar neplătite până la finele exercițiului financiar respectiv se aplica
aceeasi regula ca la dividentele distribuite annual. Odată cu intrarea în vigoare a OG 8/2021,
regula plății impozitului până la data de 25 ianuarie a anului următor distribuirii se va aplica
tuturor dividendelor distribuite și neachitate până la sfârșitul anului, indiferent de sursa
dividendelor și indiferent de deținătorul titlurilor de participare.

You might also like