Exegeza biblică a Sfinților Părinți

- rezumat -

LECTIO DIVINA ÎN VIAȚA ASCETICĂ. EXEMPLIFICĂRI DIN SCRIERILE SFÂNTULUI

ISAAC SIRUL - Preot conf. univ. dr. Ioan Mihoc

Martori ai Tradiției și susținători înflăcărați ai Bisericii primare, Sfinții Părinți au

interpretat, insuflați de Duhul Sfânt, cuvântul lui Dumnezeu pentru a le servi în activitățile lor
misionare și pentru a se asigura că este receptat corect de oamenii acelor vremuri. Deși Duhul
Sfânt a lucrat cu putere multă prin ei, Sfinții Părinți s-au concentrat pe calitatea Revelației, adică
aprofundarea ei. Cuvântul lui Dumnezeu, viu și lucrător în lume, a fost actualizat mereu prin
spectrul invățăturii creștine raportat la provocările vremii. Chiar dacă noi nu suntem
contemporani cu Sfinții Părinți, modul în care aceștia s-au raportat la Cuvântul lui Dumnezeu,
care este etern si pururea valabil, ne interesează și pe noi pentru a putea oferi speranță semenilor
noștri din profunzimea Cuvântului pentru a putea birui întunericul lumii contemporane.

Personalitate emblematică a literaturii spirituale din spațilu siro-oriental, Sf. Isaac Sirul
(c.620 – c.700 d.Hr.) originar din regiunea Qatarului, a fost pentru o scurtă perioadă episcop al
cetății Ninive. A trăit ca un pusnic în munții din vestul Iranului, în legătură cu mânăstirea lui
Rabban Shabur. Abordarea sa biblică, deși lipsită de o metodologie sistematică coerentă de
interpretare, este asemenea unui dialog izvorât dintr-o intâlnire directă cu Dumnezeu. Marea
parte a scrierilor sale aparțin perioadei de la sfârșitul vieții având ca prim izvor de inspirație
Sfânta Scriptură de la care îi vine lumina sufletului prin meditarea ei neîncetată. Face uzanță de
citarea explicită a cărțile biblice care în secolul VII alcătuiau canonul scripturistic al Bisericii
siro-orientale, canon din care lipseau Epistola lui Iuda, 2 Petru, 2 și 3 Ioan și Apocalipsa. Din
Vechiul Testament, privilegiază cartea Facerii și Psalmii, iar din Noul Testament, Evangheliile,
mai ales Sinopticii, și marile epistole Pauline, ca Epistola către Romani, 1 Corinteni, Efeseni și
Evrei. 

Sfântul distinge trei etape în viața spirituală: etapa trupească, etapa psihică și etapa
duhovnicească. Sf. Isaac spune că Sfintele Scripturi nu pot fi concepute ca ceva absolut în sine,
ele fiind necesare numai într-o anumită stare a omului. Ideea aceasta o întâlnim și la Sf. Ioan
Gură de Aur (de ex. De Lazaro 48.992.27), care arată că locuitorii din cetăți au mai mare nevoie
de Scripturi decât monahii. Dar până când se înrădăcinează în inimă poruncile Duhului, ascetul
are nevoie de citirea neîncetată din „legea Scripturilor”.

„Osteneala trupească și cugetarea la cele din dumnezeieștile Scripturi păzesc curăția...

până ce nu primește omul pe Mângâietorul are nevoie de dumnezeieștile Scripturi ca să se
întipărească în cugetarea lui amintirea bunătăților și, prin citirea neîncetată, să se înnoiască în
el mișcarea spre bine și să-și păzească sufletul lui de subțirimea căilor păcatului... Dar, când
puterea Duhului se sălășluiește în puterea sufletului care lucrează în minte, atunci, în locul legii
Scripturilor, prind rădăcină în inimă poruncile Duhului” Sf. Isaac Sirul, „Cuvinte despre
nevoință”

Lectio divina este modul duhovnicesc consacrat de a ne ruga cu Sfânta Scriptură, astfel
încât Cuvântul lui Dumnezeu să fie interiorizat în inima omului. Astfel, lectio divina implică nu
doar citirea, ci și meditarea, rugăciunea (rostirea cuvintelor Scripturii ca rugăciune) și
contemplarea. Deși aceste elemente nu sunt sistematizate gradual la Sf. Isaac, fiecare reprezintă
o pondere mai mare sau mai mică în scrierile sale.

Scriptura fiind nu doar hrana pustnicului, ci și a oricărui creștin citirea și meditarea

acesteia ne aduce o strare sufletească deosebită, redată prin expresii precum: dulceață, minune,
lumină, putere, taine, pe care le ascund „versetele”; este vorba de o stare care poate să ne
„înaripeze inima” La fel ne spune si Sfîntul Efrem Sirul: „Sfânta Scriptură este ca o mană
spirituală plină de savori ascunse (Ieiun X,8). În general, textele sfinte sunt un izvor inepuizabil
pentru setea omului de cunoaștere (ECarm I,19).” Următorea etapă este scufundarea în
adâncul Scripturilor Duhului. Cărțile Sfintei Scripturi au drept unic autor pe Duhul Sfânt căci
El este cel care i-a inspirat pe prooroci și pe apostoli și același Duh îi luminează și pe cititori,
transformând lectura în contemplație. Sfântul spune că cel mai bun remediu pentru alungarea
gândurilor desfrânării este cufundarea în înțelesurile Sfintei Scripturi. Sf. Isaac recomandă
lectura asiduă a Scripturii în vederea încredințării de lucrarea Proniei lui Dumnezeu iar lectura
să de facă în liniște, departe de grijile lumești. Apropierea de Sfintele Scripturi înlătură neștiința
și uitarea, două piedici în calea mântuirii. Când uneori suntem părăsiți de Pronia Divină,
apropiindu-ne de cuvintele Scripturii ne umplem de dulceață și ne dăm seama că aceasta se face
din cauza păcatelor noastre. Și dacă ne tulburăm la auzul pedepselor ce vin în urma păcatelor,
trebuie să ne amintim că Dumnezeu s-a împăcat cu noi prin jertfa Fiului Său. Dar să nu rămânem
doar la dreapta mărturisire a credinței, ci să medităm la cele citite, aceasta, spune Sf. Isaac, ne va
păzi de patimi. Meditarea spontană la cuvintele Scripturii este semnul luminării lăuntrice, ce va
aduce înțelesurile duhovnicești. Citirea Scipturii și rugăciunea sunt două elemente
complementare, care se susțin reciproc. Plecând de la această perspectivă, este ușor de înțeles la
ce se referă Sf. Isaac prin convorbirea cu Scriptura. Scriptura fiind revelată de însuși
Dumnezeu, trebuie să fim conștienți ca texul Scripturii nu reprezintă doar un text vechi de 2000
de ani și cheia înțelegerii acestuia este rugăciuneași la rândul ei, citirea Scripturii este mama
rugăciunii. Citirea Bibliei ne descoperă „Cele ce ochii nu le-au văzut și urechea nu le-a auzit”
(1Cor 2,9) și după cum ne spune sfântul ne tâlcuiește cele despre veacul viitor și prin schimbarea
firii și ieșirea din lume aceastavom primi nădejdea eshatologică. Contemplarea Scripturilor și
învățătura marilor Părinți sunt cele două mari surse ale spiritualității ascetice pe care o
promovează Sf. Isaac, fiind că sunt de inspirație divină și fără aceste două izvoare omului i-ar fi
imposibil să pătrundă tainele cerești. În continuare sfântul ne recomandă frecventarea
Dumnezeieștilor Scripturi pentru a le putea pătrunde înțelesurile „...cel ce frecventează
Scripturile de dragul adevărului își are gândirea sa locuind neîncetat în cer…toată viața lui nu-și
va alege altă lucrare, osteneală sau slujire mai mare decât aceasta”. Pătrunderea Tainelor se
realizază doar prin dar dumnezeiesc dar nu exclude efortul omenesc. Cunoașterea rațională
este necesară pentru interpretarea Scripturilor, celor înțelepți fiindu-le este dat să înțeleagă
sensul cuvintelor „care este foarte departe de adevărata Lui Fire. Așa cum firea noastră rațională
a ajuns treptat mai luminată și mai înțeleaptă prin sfânta cunoaștere a tainelor ascunse în cele
spuse [în Scriptură] despre Dumnezeu, învățând că nu trebuie să înțeleagă totul exact așa cum stă
scris [la modul literal], ci că în formaexterioară trupească a relatărilor ei trebuie să vadă
economia ascunsă în ele și cunoașterea veșnică a lui Dumnezeu care guvernează toate...”.

În fine, Sfântul Isaac ne îndeamnă sa contemplăm sensul adânc al Scripturii, cartea ca

fiind alcătuită „ca o aducere aminte pentru noi înșine plecând de la plinătatea contemplării
Scripturilor”.  Contemplând, sub influența directă Duhului Sfânt, putem să „gustăm” din tainele
vieții duhovnicești doar dacă vom cunoaște mai mult decât „părțea din afară a Scripturilor”.
Sfântul ne oferă exemplul apostolului Pavel care a scris foarte multe dar, doar cei ce au fost
luminați de Duhul au putut înțelege ce a gustat acesta, Sfântul Isaac având în vedere ceea ce mai
târziu Calist Patriarhul va desemna printr-o expresie specifică, și anume „simțirea înțelegătoare”.
„Fiii tainei” pot accede la „bogăția ascunsă în versetele” Bibliei, ne spune sfântul: „Să nu
cercetăm ca niște copii Economia Domnului și taina Lui atât de greu de înțeles, și să nu rămânem
la partea din afară a Scripturilor”. Sporirea „omului lăuntric” (2 Cor 4,16) înseamnă în același
timp dobândirea cunoașterii intenției precise a Duhului , dar aceasta se realizează „pe măsura
sporirii viețuirii omului lăuntric și a înaintării în cele ascunse”. De multe ori, Sf. Isaac manifestă
interes pentru „adevărata gândire a Scripturilor” sau pentru aflarea „sensului lor adânc”, pe care-l
cere în rugăciunile sale: „…oricine iubește învățătura să fie ferit de orice vătămare, să se
îngrijească să descopere adevărata gândire a Scripturilor fără să se împiedice de nimic, să nu
socotească folositoare lucruri vătămătoare și să nu înțeleagă ceva plecând numai de la simpla lui
formă [exterioară]”.  „...dacă în ascultarea cuvântului Scripturii ne-am opri la felul în care acesta
arată în afară nevrând să intrăm în el prin înțelegere, unde ar fi atunci în acesta dreptatea Lui?
Dar s-a spus: Milostiv este Domnul în toate lucrurile Lui (Ps 144,17)”. 

Ținând seama de aceste considerații isaachiene, înțelegem în altă lumină rugăciunea în

care spune: „Fă, Doamne să nu ne oprim cu înțelesurile noastre la calea din afară a Scripturilor
care osândesc prilejurile păcatului. Ci învrednicește-ne de adevărul Tău care e înăuntrul lor”. 
 Concluzii

Până când se înrădăcinează in inimă poruncile Duhului, ascetul are nevoie de „legea
Scripturilor” și sensurile lor divine care pot fi primite/înțelese prin har de cei sporiți în privința
„omului lăuntric”, scriptura reprezentând nu doar hrana pustnicului, ci și a oricărui creștin. Sf.
Isaac ne prezintă progresul spiritual spre desavârșire: de la citire, prin meditare și rugăciune
(„convorbire cu Scriptura”) se ajunge la contemplarea duhovnicească. Scufundarea în adâncul
Scripturilor ne va aduce curățirea de patimi și încredințarea de Pronia divină, „fiii tainei” putând
accede la „bogăția ascunsă în versetele” Bibliei conform cu înaintarea „omului lăuntric” în cele
ascunse. Rugăciunea trebuie sa fie insoțită de citirea Sfintei Scripturi și vice versa, acestea fiind
complementare, susținându-se reciproc iar cunoașterea rațională nefiind exclusă dar nu este nici
suficientă în exegeza biblica.