Tema și viziunea despre lume în ,,Moara cu noroc’’

Realismul este un curent literar apărut, în plan european, în a doua jumătate a secolului
al XIX-lea, care pune accentul pe relația dintre artă și realitate. Apariția acestuia este
favorizată de contextul social-politic (revoluția industrială, consolidarea burgheziei,
dezvoltarea presei) și de avântul deosebit al științei. Este un curent polemic, apărut ca reacție
la romantism, respingând idealizarea, fantezia și subiectivismul excesiv al acestuia.
Printre reprezentanții realismului în literatura europeană se numără Balzac, Stendhal,
Flaubert și Dostoievski. În spațiul românesc, scrierile realiste s-au concretizat întâia oară la
Nicolae Filimon, urmându-i mari clasici precum Ioan Slavici și I.L.Caragiale. Curentul a avut
parte de o dezvoltare amplă și în perioada interbelică, prin Liviu Rebreanu și Mihail
Sadoveanu, dar și după cel de-al Doilea Război Mondial, cu operele lui Marin Preda.
Ioan Slavici s-a remarcat prin nuvela realistă, specie a genului epic, în proză, în care
este prezentat un personaj principal care trece printr-o puternică metamorfoză existențială, iar
acțiunea se concentrează asupra evoluției acestuia în relația cu sine și cu cei din jur. Slavici
este scriitorul care dezvăluie complexitatea sufletului uman, dilemele morale, incertitudinile și
zbuciumul dramatic ale acestuia. Opera sa reprezintă ,,un semn de marturizare în arta
povestirii [...] prin forța epică a lumii lui, ce dă impresia de masivitate’’ ( E.Todoran ). De
asemenea, meritul lui este de a fi arătat că valorile morale sunt puternic afectate de tentația
malefică a banului și a înavuțirii peste noapte. M. Florian afirma în ,,Arta de a suferi’’ faptul
că ,,magia banului, magnetismul aurului, superstiția averii sunt poate cel mai răspândit motiv
al zadarnic frământatei noastre vieți’’, accentuând ideea degradării umane sub influența
lucrurilor materiale.
Nuvela ,,Moara cu noroc’’, scrisă de Ioan Slavici, a fost tradusă de Mite Kremnitz în
limba germană, direct după manuscris și a fost publicată în anul 1881 în revista ,,Deutsche
Revue’’. În limba română, aceasta este inclusă în volumul de debut al scriitorului
intitulat ,,Novele din popor’’. În perioada scrierii acestei opere, Slavici lucrează la o
monografie despre românii din Transilvania, ceea ce îi permite să cunoască în detaliu aspecte
ale vieții sociale din regiune.
Tema susține caracterul realist al operei, oglindind viața socială, dar și pe cel
psihologic, fiind surprinse efectele nefaste și dezumanizate ale dorinței de înavuție, în
contextul societății ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Problematica nuvelei se
poate stabili din mai multe perspective. Din punct de vedere social, aceasta prezintă
încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul, pentru realizarea acestui lucru bărbatul
confruntându-se cu personajul antagonist Lică Sămădăul. Goana după avere zdruncină tihna
sufletească și duce la pierzanie, de unde perspectiva moralizatoare: consecințele dramatice ale
setei de bani. Psihologic, Ghiță este sfâșiat de dorințe puternice, dar contradictorii: să rămână
om cinstit sau să se îmbogățească alături de Lică. Astfel, conflictul nuvelei este complex, de
natură socială, confruntându-se două lumi cu mentalități diferite, morală, fiind prezentă o
luptă între bine și rău, și psihologică.
Titlul nuvelei este ironic, ,,Moara cu noroc’’ denumind de fapt un loc ,,care aduce
nenorocirea’’ , pentru că ușurința cu care sunt câștigați bani ascunde abateri etice grave –
nelegiuirea și crima. Moara este simbol pentru ciclicitate, sugerându-se astfel faptul că omul a
fost întotdeauna dominat de dorința de avuție, problematica abordată fiind, așadar, una
general valabilă omenirii.
Opera este alătuită din 17 capitole, iar acțiunea este plasată în secolul al XIX-lea,
perioadă în care în satul transilvănean apar primele influențe capitaliste. Indicii temporali
folosiți sunt de natură religioasă: Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru, Săptămâna Luminată, Paștele
sau denumesc zilele săptămânii, iar locul desfășurării acțiunii este redus la spațiul din Câmpia
Aradului, fie în cărciuma de la Moara cu noroc, așezată într-o zonă pustie, fie la Ineu sau la
Oradea Mare.
Se observă tendința de obiectivare a perspectivei narative și impersonalitatea, relatarea
fiind la persoana a III-a. Personajele sunt lăsate să-și dezvăluie trăsăturile în momente de
maximă tensiune, fiind consemnate gesturile și limbajul lor. Intervine, de asemenea, tehnica
punctului de vedere prin spusele bătrânei, care oferă simetrie textului. Femeia este un personaj
episodic, care exprimă cu autoritatea vârstei mesajul moralizator al nuvelei. Replicile sale
sunt privitoare la sensul fericirii și la forța destinului, cuvintele rostite de aceasta fiind
premonitorii (,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit’’ – în prolog și ,,Simțeam eu că n-are să fie bine. Dar așa le-a fost
data’’ – în epilog).
Talentul scriitorului constă în analiza psihologică a personajelor, a căror prăbușire nu
se produce brusc. Criza morală are o traiectorie sinuoasă, căci persoanejele lui Slavici nu sunt
schematice, simple, ci indivizi cu o bogată viață interioară, cu trăiri profunde morale și
afective. G. Călinescu a observat că protagoniștii operei au ,,acel amestec de bine și rău, ce se
află în oamenii adevărați’’.
Ghiță, personajul principal al nuvelei, este surprins în mai multe ipostaze care
evidențiază transformarea sa morală. Inițial, acesta este un cizmar sărac, dar onest, care se
dovedește a fi curajos și autoritar. Ulterior, bărbatul devine un cârciumar prosper, fiind
ospitalier, comunicativ, harnic și afectuos. La scurt timp de la sosirea lui la han, drumeții ,,nu
mai ziceau că o să facă popas la Moara cu noroc, ci că se vor opri la Ghiță’’.
Viața, forța lăuntrică a lui Ghiță se năruie treptat sub fascinația malefică a lui Lică
Sămădăul. În consecință, acesta se înstrăinează tot mai mult de soție și de copii, trăind într-o
tensiune și nesiguranță permanentă (,,-Ce ai, Ghiță? Strigă nevasta cuprinsă de îngrijorare. -
Ce am? Răspunse cu amărăciune.[...] îmi fac gânduri rele despre ziua de mâine și aceste
gânduri nu-mi lasă tigna să mă bucur de ziua de astăzi – și cât vom sta aici nu voi mai scăpa
de nevoia aceasta.’’).
Patima banului a ruinat iubirea, care cu ani în urmă înflorise pur în sufletul lui.
Sentimentul înstrăinării alternează, așadar, cu remușcările și obsesia culpabilității. În ceea ce
privește prăbușirea morală a eroului, scena procesului este decisivă. El devine nu numai
victima lăcomiei, ci și învinsul unui destin tragic. Banii i-au pervertit sufletul și l-au îndemnat
către calea ticăloșiei. Puterea demonică a lucrurilor materiale ce îl domină pe Ghiță este
impresionantă chiar și pentru Lică (,,Tu ești om cinstit, Ghiță, și am făcut din tine om
vinovat’’). Cârciumarul este un om orgolios, găsind în Sămădău un rival în fața căruia trebuie
să demonstreze permanent ceva - ,,Te crezi mai tare decât mine? Să vedem. Te duc la
spânzurătoare, chiar de-ar trebui să merg și eu cu tine de gât.’’.
 Relația dintre Ghiță și Ana se deteriorează până în punctul în care femeia este dispusă
să îl înșele pe acesta cu Lică, fiind relevantă scena în care aceasta își denigrează soțul în fața
dușmanului său (,,Tu ești om Lică, iară Ghiță nu e decât o muiere îmbăcată în haine
bărbătești, ba chiar mai rău de atât.’’). Această înfruntare de voințe dintre cei doi bărbați va
sfârși prin hotărârea lui Ghiță de a-i aduce lui Pintea dovezile vinovăției Sămădăului. Decizia
finală a protagonistului este aceea de a se situa de partea legii. Ghiță încetează astfel să
penduleze între viața de familie cu tot mai multe probleme de comunicare și rivalitatea cu un
infractor, acționând cu fermitate. Ultimele scene sunt de un intens dramatism. Personajele
centrale vor plăti cu prețul vieții pentru nerespectarea normelor etice. Nuvela are un final
moralizator, fiindcă ,,sancționarea drastică a protagoniștilor e pe măsura faptelor
săvârșite’’(Pompiliu Marcea).
Ghiță este un personaj comparabil cu Ion, din romanul cu același nume, scris de Liviu
Rebreanu, cei doi dorindu-și o situație materială bună. De asemenea, aceștia se aseamănă prin
căsniciile lor, în care lipsa de comunicare și neîncrederea s-au impus, dar și prin destinul lor
tragic, ambii bărbați găsindu-și finalul. Totuși, Ion a ales să situeze nevoia de avere mai
presus de orice, fără a fi influențat negativ de cineva, în timp ce Ghiță a fost ispitit să încalce
normele etice în favoarea foloaselor materiale de către Lică Sămădăul.
Tema banului este, așadar, una dominantă în scrierile lui Ioan Slavici, iar între marii
clasici, acesta rămâne creatorul nuvelei realist-psihologice. ,,Moara cu noroc’’ este o
capodoperă nu numai prin complexitatea personajului principal, ci și prin observația socială
pe care se construiește imaginea unei lumi de la sfârșitul veacului al XIX-lea. Slavici
este ,,înainte de toate un autor pe deplin sănătos în concepție; problemele psihologice pe care
le pune sunt desemnate cu toată finețea unui cunoscător al naturii omenești. Fiecare din
chipurile care trăiesc în novelele sale este nu numai copiat de pe ulițele împodobite cu arbori
ale satului, nu seamănă în exterior cu țăranul român, în port și în vorbă, ci cu fondul sufletesc
al poporului; gândesc și simt ca el.’’(M. Eminescu).