DIFICULTĂŢI ÎN MUZICĂ

În contextul social din zilele noastre, după cum se ştie şcoala a rămas prima redută,
dar şi ultimul bastion, într-o adevărată luptă pentru educarea şi formarea noii generaţii
care, în urma evenimentelor din ’89 se schimbă rapid sub ochii noştri, de la an la an şi din
păcate, în cea mai mare parte nu în bine. Observăm cu tristeţe, nedumerire şi multe
semne de întrebare, cum copiii noştri de ieri – relativ bine instruiţi şi educaţi- se
transformă de la o zi la alta în nişte adolescenţi – în primul rând lipsiţi de o perspectivă de
viitor – cu o bază morală şi spirituală din ce în ce mai îngustă, cu o cultură tot mai
precară şi un comportament a cărui violenţă este în creştere continuă, atât în familie, cât
şi în şcoală şi societate.
Trăim sub imperiul banului, care dictează asupra cinstei şi moralei, iar sărăcia şi
stressul în care trăieşte majoritatea populaţiei, coroborate cu violenţa şi pornografia
difuzate în mijloacele mass – media contribuie – din păcate, într-o mare parte – la
pierderea adevăratelor valori ale societăţii.
Incultura, cuvânt a cărei semnificaţii nici măcar nu mai este cunoscută multor
adolescenţi, planează tot mai înfricoşător asupra copiilor noştri, care în acest context
devin din ce în ce mai insensibili, mai apatici, nepăsători şi chiar refractari în faţa
normelor de conduită în viaţă.
Părinţii dau vina pe dascăli, dascălii dau vina pe părinţi. Nu ne-am propus aici să
stabilim noi culpe, căci mersul societăţii în întregul ei a contribuit la gradul de degradare
al procesului de formare a tinerei generaţii. Dar este imposibil să nu observăm
manifestările de kitsch cu care sunt ,,bombardaţi” zilnic copiii noştri, de la filme de
calitate îndoielnică, video-clipuri muzicale cu aceleaşi ritmuri interminabile – majoritatea
fără melodie sau cu una extrem de simplistă, acompaniată în cel mai bun caz de două-trei
acorduri, în care personajele sunt îmbrăcate foarte provocator. Această pseudo-muzică
are avantajul că este electronică, ritmurile sunt penetrante, intensitatea este maximă şi de
aceea – trebuie să recunoştem – captează interesul copiilor, care la vârsta preadolescenţei
şi cea a adolescenţei au nevoie de multă mişcare, fără prea multe emoţii estetice şi
artistice. Pe de altă parte, în cadrul emisiunilor de divertisment pentru copii, corurile sunt
cel mai adesea absente, ponderea cea mai mare având-o formaţiile vocal – instrumentale
sau soliştii copii.
În programa de educaţie muzicală, dar mai ales în noile proiecte de programe se
vorbeşte foarte frumos despre integrarea în viaţa artistică şi participarea la viaţa culturală
prin corul şcolii şi alte formaţii muzicale. Suntem de asemenea informaţi despre
sistemele de educaţie muzicală ale unor ţări europene - unde chiar în elementele
curriculare se acordă o deosebită imortanţă practicii instrumentale – şi... cam atât. Se
aminteşte totuşi, despre lipsa mijloacelor materiale în şcoli, necesare pentru a procura
instrumente muzicale, iar concluzia este că (citez) ,,pe măsură ce şcolile vor dispune de
baza materială, se va putea trece şi la integrarea practicii instrumentale în activităţile
sistematice de educaţie muzicală, ca o latură componentă a celei vocale”.

1
 În acest context se pune întrebarea (cu referire la orele de ansamblu artistic): cum şi
ce se mai poate face pentru educaţia artistică şi cea muzicală în special?
Atracţia copiilor pentru participarea în cadrul formaţiilor artistice depinde doar de
personalitatea profesorului, de modul şi mijloacele prin care ştim să captăm interesul
copiilor pentru activităţile noastre extraşcolare, în speţă corul.
Aici intervine însă o problemă: peste tot în documentele şcolare, se vorbeşte despre
modelul didactic al disciplinei, obiective generale, de referinţă şi a unităţii de conţinut,
despre cântec, audiţie, învăţarea scris-cititului muzical şi despre instruirea corului şi
alegerea repertoriului în funcţie de anumite criterii. Toate actele normative nu răspund
însă la întrebarea: care repertoriu?
Pentru profesorii de muzică este din ce în ce mai greu să îşi atragă copiii la orele de
cor, unde în afara câtorva lucrări clasice de mare circulaţie (cum ar fi unele compoziţii
româneşti bazate pe prelucrări folclorice) repertoriul în uz nu mai prezintă interes pentru
copiii noştri, acaparaţi de manifestările de pseudo-artă promovate de mass-media.
Balastul cântecelor patriotice, pionereşti, de copilărie fericită din perioada comunistă
a dispărut, iar vechiul repertoriu românesc, valoros odinioară, nu-i mai reprezintă pe
copiii de azi. Cântecele pentru copii şi adolescenţii claselor V-XII sunt ori prea simple,
ori prea complicate sau ... nu prea sunt.
Cântecul este creaţia muzicală ce rezultă din îmbinarea perfectă a muzicii cu
poezia. În această unitate melodie-text, importanţa cea mai mare revine melodiei.
Pentru ca un cântec să placă copiilor şi totodată să aibă o anumită valoare calitativă,
el trebuie să întrunească câteva criterii esenţiale.
Cântecele pentru copii abordează o tematică variată şi bogată, dar impun dirijorului
anumite criterii de selecţie a repertoriului destinat educaţiei muzicale a copiilor:
accesibilitatea, valoarea artistică, educativă şi didactică.
Accesibilitatea constă în respectarea capacităţilor muzicale ale copiilor, de percepţie
auditivă şi redare vocală, precum şi a posibilităţilor de înţelegere şi asimilare a
conţinutului. Astfel: structura ritmică a cântecului să fie alcătuită din formule ritmice
simple repetate în care silaba să fie asociată cu durate de pătrime sau de optime fără a
folosi des legato de expresie, cu măsuri simple ce rezultă din structurile ritmice specifice.
Linia melodică să aibă un mers firesc, în trepte apropiate, apelând la scări melodice
reduse, amplificate treptat fără a depăşi însă ambitusul vocii copiilor. Frazarea să fie
clară, cu locul inspiraţiei uşor de stabilit (versul să se suprapună frazei muzicale),
conţinutul de idei să facă parte din sfera de preocupări ale copiilor, textul să fie
inteligibil, apelând la cuvinte posibil de rostit în cânt.
Valoarea artistică a cântecului pentru copii rezultă din frumuseţea melodiei şi a
poeziei, în îmbinarea lor perfectă. El trebuie să constituie o adevărată lucrare de artă în
miniatură, o bijuterie muzicală, exemplu de realizare artistică.
Îmbinarea melodiei cu textul trebuie privită din următoarele puncte de vedere:
concordanţa dintre conţinutul de idei al textului şi caracterul melodiei, dintre vers şi fraza
muzicală, precum şi dintre accentele limbii vorbite şi accentele muzicale.

2
 Valoarea educativă a cântecelor derivă din conţinutul de idei şi sentimente ce se
desprind din text şi melodie.
La prima vedere sunetul, elementul primar cu care operează muzica, îi conferă un
caracter abstract în comparaţie cu arta cuvântului. Pe de altă parte însă, melodia are un
drum mai direct spre sufletul copilului, uşurând crearea unor stări afective. Îmbinarea
acestor elemente în cântec face din acesta un mijloc valoros în activitatea educativă.
Valoarea didactică este un alt criteriu de care dirijorul trebuie să ţină seama în
selectarea repertoriului.
Cântecele de repertoriu se interpretează în orele de muzică, sau în afara lor, cu
prilejul unor momente deosebite din viaţa clasei, a şcolii, a ţării. Unele dintre ele pot fi
integrate în lecţiile de predare a limbilor străine, de citire, istorie, geografie asigurând
asfel interdisciplinaritatea.
Am vorbit despre criteriile de selectare a cântecelor în contextul inexistenţei unui
repertoriu adecvat şi a slabei dotări a şcolilor cu instrumente muzicale. Ce-ar mai fi
necesar?
Activitatea de instruire a unei formaţii artistice presupune ca dirijorul să aibă
următoarele calităţi: pregătirea muzicală corespunzătoare (teoretică şi practică), gestică
dirijorală adecvată, capacitatea de a stabili, a formula şi justifica cerinţele interpretării,
calităţi afectiv-volitive şi morale, prestanţă şi ţinută în faţa colectivului.
Pregătirea muzicală a dirijorului presupune capacitatea de a descifra lucrările
muzicale, de a le analiza şi a alege modul însuşirii lor, în funcţie de structură, caracter şi
dificultate; capacitatea de a exemplifica vocal sau instrumental ceea ce urmează a fi
însuşit de formaţia muzicală; calităţi deosebite ale auzului melodic, ritmic şi armonico
polifonic, al memoriei muzicale, necesare repetării şi interpretării lucrărilor corale;
capacitatea de a tălmăci şi transmite mesajul, conţinutul de idei şi sentimente pieselor
puse în lucru.
Gestica dirijorală se bazează pe cunoştinţe teoretice despre dirijat, dublate de
deprinderi formate prin exerciţii de tactare a diferitelor măsuri, marcare a intrărilor, a
încheierilor, fermate, elemente de expresie etc.
Capacitatea de a forma şi justifica cerinţele interpretării derivă din gradul de
cunoaştere a piesei şi a tehnicii de lucru adecvate.
Dirijorul trebuie să ştie precis ce, cât şi mai ales cum cere ansamblului, pentru a
obţine unitatea de gândire şi simţire a membrilor componenţi.
Calităţile afectiv-volitive se referă la puterea dirijorului de mobilizare la efort, de
antrenare a colectivului într-o atmosferă plăcută, rezultat al bucuriei şi satisfacţiei muzicii
comune pe care o desfăşoară. Dirijorul trebuie să fie perseverent, să aibă voinţă, să fie un
bun organizator şi animator, intransigent dar nu rigid, entuziast şi optimist.
În cadrul repetiţiilor munca este anevoioasă şi cere răbdare, deoarece rezultatul
apare uneori după un număr mare de reluări. Plictiseala sau oboseala ce se pot instala
uneori în rândul copiilor se înlătură prin alegerea unei tehnologii didactice adecvate şi

3
prin tactul deosebit al dirijorului, care reuşeşte să creeze unitate şi colaborare creatoare
între el şi cor, precum şi între corişti.
Prestanţa şi ţinuta în faţa colectivului depind de calităţile enumerate mai sus,
concretizându-se în poziţia corectă a corpului şi a mâinilor, mişcarea elegantă a braţelor,
mimica expresivă, ţinuta vestimentară adecvată.
Pregătirea formaţiilor muzicale se face în repetiţii, care este bine să se desfăşoare
de fiecare dată în aceeaşi zi, la aceeaşi oră şi în aceeaşi sală. Din punct de vedere metodic
teoria zice că ,,se alege ora cea mai potrivită, când copiii nu sunt obosiţi, flămânzi, dar
nici imediat după masă”. Idealul este greu de atins cu atât mai mult cu cât în realitate
orele de ansamblu coral au loc după orele de curs când obosiţi şi flămânzi ar trebui ca
măcar piesele abordate să reprezinte ceva din tinereţea şi exuberanţa vârstei
adolescenţilor.
Repetiţia este o activitate care solicită efort atât din partea dirijorului, cât şi a
copiilor, efort ce trebuie compensat de satisfacţia reuşitei unei interpretări corecte şi
frumoase.
Prezentarea cântecelor învăţate într-o serbare constituie o motivaţie de care trebuie
să ţinem seama, deoarece copiii sunt mai interesaţi să înveţe cântece noi atunci când ştiu
că le vor prezenta în faţa unui auditoriu. Aceste cântece trebuie să fie însă legate de
preocupările şi de felul în cere este percepută lumea la această vârstă, de diferite
evenimente din viaţa copiilor, din viaţa şcolii şi a societăţii, bineînţeles cu mesaj artistic
şi educativ.
Serbările sunt evenimente deosebite care încununează activitatea din timpul unui
semestru sau al unui an şcolar. Prin conţinutul şi încărcătura emoţională pe care o
declanşează, au un rol educativ deosebit.
Pentru ca o manifestare artistică să-şi realizeze scopul, dirijorul trebuie să aibă în
vedere pregătirea artistică a repertoriului la un nivel corespunzător, dar şi pregătirea
organizatorică (popularizarea acţiunii, asigurarea ţinutei vestimentare a dirijorului şi a
copiilor etc.).
Dedicarea serbării unui anumit eveniment îi sporeşte importanţa, mărind şi
pretenţiile referitoare la calitatea artistică. Alegerea repertoriului celui mai reprezentativ,
pentru sublinierea importanţei evenimentului sărbătorit, dă un conţinut unitar serbării şi îi
sporeşte valenţele educative.
Şi totuşi, încercând să trecem peste eventualele obstacole, dacă avem dirijorul, dacă
avem la dispoziţie şi un instrument muzical care poate susţine acompaniamentul, dacă
reuşim să atragem destui copii pentru a alcătui corul, dacă găsim spaţiul şi timpul necesar
desfăşurării repetiţiilor în aşa fel încât să putem realiza ansamblul vocal, ce ar fi de făcut
în privinţa repertoriului? Dacă avem talente reale componistice am putea să ne scriem
singuri cântecele, sau dacă nu măcar texte adecvate pe unele cântece preluate, sau dacă
avem simţul umorului am putea parodia, parafraza sau măcar îmbrăca într-un aranjament
armonic mai modern piese mai vechi... Dacă toate acestea au fost îndeplinite.....poartă
numele ..RITMIC”.