JOCUL ŞI PRACTICA PEDAGOGICĂ ÎN LICEELE

CU PROFIL PEDAGOGIC

Dragostea elevilor pentru muzică este un lucru firesc , de aceea educaţia muzicală
a copiilor poate fi începută destul de timpuriu. Argumentul pentru acest fapt rezidă din
caracterul formativ al muzicii care are influenţe asupra dezvoltării generale a copiilor.
Apropierea copilului de muzică se realizează în etapa prenotaţiei ,aceasta fiind
considerată cea mai importantă etapă. Dar pentru cei mici învăţarea a ceva nou este de
obicei un prilej de crispare şi inhibare. Ei sunt obligaţi să se concentreze, să-şi fixeze
atenţia, să-şi antreneze memoria etc., ceea ce le cere un anumit efort, urmat de oboseală şi
chiar plictiseală. Aceste inconveniente sunt înlăturate atunci când însuşirea unui cântec se
face prin activitatea cea mai agreabilă şi potrivit vârstei, care este jocul. Pe această cale
toate elementele care ar fi introduse cu efort prin învăţare, pătrund pe nesimţite în
conştiinţa lor.
Mai mult decât atât, copii mai puţin dotaţi sunt antrenaţi în joc şi iau parte fără
sfială la activitatea colectivă , participând mai întâi - în entuziasmul colectiv - la
executarea gesturilor, mişcărilor, zgomotelor, interjecţiilor şi onomatopeelor, pentru a se
încadra cu timpul, după exemplul celorlalţi, în cântatul colectiv.
Un lucru este cert că, pe această cale, fiecare copil , potrivit gradului său de
dotare, realizează progrese privind auzul, vocea şi muzicalitatea.
Din punct de vedere practic, prin această metodă sunt valorificate toate resursele
conţinute într-un cântec pentru copii ( subiect, text, ritm şi melodie) , determinând astfel
o extindere apreciabilă a sferei sale interpretative. Sonoritatea cântecelor este amplificată
printr-un complex întreg de zgomote, sunete şi timbre la care se adaugă, pe baza unor
procedee de polifonie elementară.
Alături de foloasele artistice, metoda se impune în mod deosebit prin rezultatele
sale educative. Rolul esenţial îl are aici faptul că activitatea de ,, învăţare” a unui cântec
este înlocuită prin cea de ,, joacă”.
Cel mai important folos considerăm însă că-l constituie câştigarea interesului şi a
dragostei pentru muzică , iar ele odată obţinute la această vârstă, durează toată viaţa.
 M-a preocupat în mod deosebit neconcordanţa dintre obiectivele stipulate în
programele de educaţie muzicală a acestei etape şi materialele de specialitate existente,
dar şi lipsa totală a manualelor pentru clasa I şi clasa a II-a.

Capitolul I
Tipuri de şcoli active şi metodele importante
ŞCOALA ACTIVĂ aşa cum arată şi denumirea, este o şcoală a acţiunii practice
( pragma = activitate, acţiune) o şcoală a dialogului între profesor şi elev, o şcoală în care
profesorului trebuie să aibă mai multe calităţi de organizator entuziast decât de
enciclopedist, o şcoală a spontaneităţii, a dezvoltării interesului şi ulterior, aceasta devine
şi o şcoală a creativităţii, o şcoală a problemelor de viaţă ridicate la rang de proiect, o
şcoală a oţeliri a voinţei, a dezvoltării spiritului de echipă, a formării caracterelor.
Sistemul de învăţământ tradiţional se sparge în mijlocul secolului XIX prin
apariţia unui derutant număr de soluţii didactice. Noile soluţii date de teoria pedagogică,
care se declară deschis antitradiţională, cât şi de practica pedagogică sunt atât de
numeroase, încât se înfiinţează le Geneva în anul 1899 BIROUL INTERNAŢIONAL
AL ŞCOLILOR NOI tocmai pentru a le ţine evidenţa şi a le răspândii sub un anumit gir
de autoritate didactică.
Dintre reprezentanţii ,,şcolilor active” în domeniul învăţământului muzical, vom
aminti :
MARIA MONTESORI -Italia
MAURICE CHEVAIS -Franţa
ANDRÈ GEDALGE -Franţa
MAURICE MARTENOT -Franţa
ZOLTAN KODALY -Ungaria
EMILIE JACQUES DALCROZE -Elveţia
EDGARD WILLEMS -Elveţia
CARL ORFF -Germania
 Concepţiile acestora , soluţiile practice au circulat şi circulă în întreaga lume.
Lucrările teoretice, manualele, cărţile ,,îndrumător pentru profesor” ,colecţiile de
exerciţii, jocurile pentru elevi ,deşi sunt unite conceptual, se particularizează prin câteva
soluţii specifice. Deşi formează un sistem, pentru că în practică circulă fragmentat dar
suficient de reprezentativ , toate acestea ,s-au unit în noţiunea de ,, metodă”.
Capitolul II
Analizarea programelor
Actualele programe şcolare subliniază importanţa rolului reglator al achiziţiilor
elevilor în plan formativ. Centrarea pe obiective /competenţe reprezintă modalitatea ce
permite ca sintagma centrarea pe elev să nu rămână o lozincă fără conţinut.
Existenţa unor programe centrate pe achiziţiile elevilor determină un anumit sens al
schimbării în didactica fiecărei discipline.
Strategii didactice intr-o orientare modernă.
1. Rolul elevului :
- exprimă puncte de vedere proprii ;
- realizează un schimb de idei cu ceilalţi ;
- argumentează şi îţi pune întrebări cu scopul de a înţelege, a
realiza sensul unor idei;
- cooperează în rezolvarea problemelor şi a sarcinilor de lucru;

2. Rolul profesorului :
- facilitează şi moderează învăţarea;
- ajută elevii să înţeleagă şi să explice punctele de vedere proprii;
- este partener în învăţare;
3. Modul de realizare a învăţării:
- învăţarea are loc predominant prin formarea de competenţe şi
deprinderi practice;
- învăţarea se realizează prin cooperare;
4. Evaluarea:
- vizează măsurarea şi aprecierea competenţelor ( ce poată să facă
elevul cu ceea ce ştie)
 - pune accent pe elementele de ordin calitativ ( valori, atitudini)
- vizează progresul în învăţare pentru fiecare elev.

Apariţia noii programe de muzică reprezintă fără îndoială, momentul unei

abordări novatoare în didactica educaţiei muzicale, determinată cauzal de elementele de
noutate pa care aceasta le impune:
 Organizarea activităţii didactice spre împlinirea obiectivelor /competenţelor şi nu
pe parcurgerea unor conţinuturi:
 Introducerea muzicii instrumentale în economia orei de muzică;
 Mutarea centrului de greutate de pe latura teoretică pe cea a activităţilor practice
( cântul, audiţia);
 Centrarea atenţiei pe elev şi interesele acestuia;
În cadrul activităţilor de învăţare consider că jocul trebuie să ocupe un loc
important, în opinia mea fiind o metodă de bază., menită să-i ajute pe elevii practicanţi .
Capitolul III
Jocul didactic muzical – Tipuri de joc
Jocul muzical nu are formă proprie fixă, ci se organizează ca o activitate vie,
având ca obiectiv o anumită sarcină didactică şi apelând la un material muzical divers.
În funcţie de mijlocul muzical cu care se combină, jocurile se clasifică în:
1) Jocuri muzicale axate pe cântece
2) Jocul axat pe exerciţii
3) Jocul axat pe audiţie

În funcţie de sarcina muzicală urmărită, jocurile se clasifică în:

 Jocuri muzicale pentru cultură vocală
 Jocuri muzicale melodice
 Joc uri muzicale ritmice
 Jocuri muzicale cu mişcări sugerate de textul cântecului
 Jocuri – dans
 Jocuri muzicale pentru însuşirea elementelor de expresie ( nuanţe şi
tempo)
 Jocuri muzicale pentru diferenţierea timbrelor sunetelor
 Jocuri muzicale armonico-polifonice.
  Jocuri muzicale de creaţie
 Jocuri-spectacol
În funcţie de gradul lui de complexitate şi de obiectivele urmărite , jocul muzical
este o metodă activă de desfăşurare a educaţiei muzicale.

Capitolul IV
Jocuri didactice muzicale

Pentru captarea şi menţinerea atenţiei pe tot parcursul lecţiei trebuie asigurat un

cadru afectiv propice, stimulativ, cu o motivaţie a învăţării. In acest sens elevii sunt
îndemnaţi spre destindere, bună dispoziţie, iar exerciţiile muzicale desfăşurate vor avea
întotdeauna un pretext şi un caracter ludic: ,, Suntem muzicieni”, ,,Vom imita jocul
broscuţelor: oac-oac !”, ,,Voi sunteţi ecoul meu”, ,,Imităm instrumentele muzicale: ti-ti,
tuuu”.
Demersul didactic al lecţiei în faza prenotaţiei porneşte întotdeauna de la cânt prin
intuire şi analiză spre problema muzicală care constituie tema lecţiei şi revine la
aplicarea practică în vederea conştientizării cu un grad mai înalt de înţelegere, într-o
atmosferă de trăiri artistice şi de joc.
Am ilustrat jocuri pentru :
- formarea deprinderilor de a cânta corect şi expresiv
- dezvoltarea factorilor de intonaţie
- formarea deprinderilor melodice
- formarea deprinderilor ritmice
- formarea deprinderilor interpretative
- formarea simţului armonic
- formarea unor deprinderi instrumentale prin folosirea unor jucării muzicale

Orice cântec după ce a fost însuşit, devine pentru copii un model cu care se pot
juca acţionând asupra lui conform tendinţelor lor creatoare de ornamentare şi combinare.
Procedeele de îmbogăţire a unui cântec prin ornamentare sunt cât se poate de numeroase
şi variate, bucurându-se de un deosebit interes din partea copiilor. Le vom expune pe
categorii pentru sistematizare, deşi ele apar asociate în numeroase combinaţii.
- gesturi şi mişcări, sugerând diverse acţiuni legate de conţinutul cântecului ca
 model iniţial. Ele pot fi executate, după situaţii şi rolurile distribuite, de către
toţi participanţii, de către o parte din ei sau de solişti.
- trecerea materialului tematic de la o grupă la alta,
- interpretarea cu ison armonic sau ritmic;
- interpretarea în canon;
- executarea unor mişcări sugerate de text sau de mersul liniei melodice;
- alternarea execuţiei cu audiţia interioară;

Pe această cale copiii rămân cu impresia nu că ,,învaţă” ceva, ci că se joacă, fiind

oricând dispuşi să reia această îndeletnicire cu plăcere. Jucându-se mereu, ei vor realiza
progrese , atât sub aspectul clarificării treptate a execuţiei, cât şi a participării efective.
Copii mai puţin dotaţi se vor integra în joc, aducându-şi după posibilităţile lor contribuţia.
Jocul muzical didactic conduce la o corectă însuşire a noţiunilor muzicale din
etapa prenotaţiei, dar nu numai, şi poate valorifica dotarea copiilor printr-o abordare
corectă.
Jocul muzical didactic contribuie la optimizarea procesului educaţiei muzicale,
dezvoltă intelectul, trăirile afective şi moral-estetice, îmbunătăţind atitudinea faţă de
muncă, comportamentul în general şi duce chiar la modificarea personalităţii.
Abordând doar jocul muzical didactic se pot atinge obiectivele programei şcolare,
în etapa prenotaţiei.