Tratamente biologice ex situ ale solurilor

Avantajele bioremedierii "ex situ":

 permit în mai mare măsură supravegherea condițiilor în care se desfășoară procesul;

 fac poluanții mai ușor accesibili pentru distrugere sau eliminare;

 permit un control mai accesibil al emisiilor și deșeurilor rezultate din remediere

Dezavantajele principale ale tratamentelor "ex situ" sunt:

 nevoia de excavare a terenului și eventual de transport și manipulare repetată a

materialului excavat;

 unele tratamente pot modifica structura și compoziția stratului de sol sau a rocilor și
limitează astfel refolosirea lor. De exemplu. un tratament agresiv precum incinerarea modifică
compoziția, structura și fertilitatea solului și chiar proprietățile geotehnice ale rocilor.

Biopilele
Tratamentul cu biopile presupune ca solurile excavate să fie amestecate cu
amendamente şi plasate în zone de tratare care includ sisteme de colectare a apelor de
infiltraţie şi sisteme de aerare.

Tehnologiile cu biopile, cunoscute și sub denumirea de biocelule, sau grămezi de

compost, sunt folosite pentru a reduce prin biodegradare concentrațiile de constituenți
petrolieri din solurile excavate. Această tehnologie presupune adunarea solurilor contaminate
în grămezi (sau "celule"), precum și stimularea activității microorganismelor aerobe din sol
prin aerare și / sau adăugarea de minerale, substanțe nutritive și umiditate. Biopilele sunt
similare cu lurările agricole (landfarms) în măsura în care ambele sunt sisteme inginerești care
lucrează asupra solului de la suprafață și folosesc oxigenul, în general provenit din aer, pentru
a stimula creșterea și reproducerea de bacterii aerobe, care, la rândul lor, degradează
elementele constitutive petroliere adsorbite pe sol. În timp ce în procedura de “landfarms”
aerarea se realizează prin arat sau arătură, biopilele implică forțarea aerului care se deplasează
prin injectare sau extracție prin fantele conductelor plasate de-a lungul fiecărei pile.

Uniformitatea fluxului de aer este o condiție esențială în menținerea unui echilibru

optim în cazul aerării unui sol prin metoda biopile, condiție asigurată prin utilizarea
sistemului cu ventilare verticală. Zona de tratament va fi în general acoperită sau păstrată cu
un liner impermeabil pentru a reduce la minim riscurile de scurgere a poluanţilor pe solul
necontaminat.
 Limitări:

 Este necesară excavarea solurilor contaminate,

 Este necesar a se testa gradul de tratare în vederea determinării biodegrabilităţii

poluanţilor, asigurării unei oxigenări adecvate şi necesarului de nutrienţi,

 Fiind un procedeu static tratarea, respectiv decontaminarea poate fi neuniformă,

comparativ cu procesele care necesită amestecare periodică,

 Riscul dispersării parţiale a poluanţilor în timpul lucrărilor de evacuare, încărcare,

transport şi descărcare.

Condiţionări

Primii paşi în pregătirea unui proiect bine argumentat pentru biotratarea solurilor
contaminate includ:

 Caracteristicile sitului.

 Mostre de sol şi caracteristici.

 Caracteristicile poluanţilor.

 Studii de laborator şi/sau de tratare pe teren.

 Teste pilot şi/sau demonstraţii pe teren.

Costuri

Costurile depind de poluanţi, de procedura care se va aplica, nevoie de tratament

suplimentar sau post-tratament şi necesitatea echipamentului de controlare a aerului. Biopilele
sunt destul de simple şi necesită puţin personal pentru întreţinere şi manevrare. Costurile
indicative tipice cu un strat şi un liner pregătit se încadrează între 35 Euro şi 100 Euro pe
metru cub (Valérie Guérin, Pierre Menger, 2010).

Cultivarea pământului
Metoda land farming constă în depunerea solurilor poluate cu produse organice,
adesea de origine petrolieră, pe o suprafaţă pregătită în avans. Depunerea se face într-un strat
de grosime redusă (câţiva zeci de centimetri) pe zone bine izolate, pentru protejarea
subsolului de orice risc de infiltrare.

Această tehnică a fost folosită de mulți ani în gestionarea și eliminarea prin manevre
de excavare a nămolului uleios și altor deșeuri de la rafinăriile de petrol. Echipamentele
utilizate sunt cele tipice utiizate în operațiunile agricole. Aceste activități agricole pe
terenurile cultivate au rolul de a spori degradarea microbiană a compușilor periculoși. Ca o
regulă de bază, cu cât greutatea moleculară a compusului poluant este mai mare (adică are
mai multe inele dintr-o hidrocarbură aromatică policiclice),cu atât este mai lentă rată de
degradare.

Eficacitatea acestei tehnici depinde de caracteristicile contaminantului, de

caracteristicile solului și disponibilitatea terenurilor. De aceea în primul rând acești parametri
trebuie să fie determinați și în consecință poate fi evaluată pretabilitatea tehnicii landfarming
pentru un anumit sit contaminat. Dacă acești parametri sunt mai puțin optimi, procedeul
landfarming poate fi utilizat cu condiția să existe anumite ajustări operaționale, cum ar fi
modificări ale pH-ului solului.

Aplicabilitate:

 Este una dintre cele mai simple tehnici de tratare care nu necesită abilități avansate
pentru a funcționa în mod eficient.

 Se pretează pentru decontaminarea celor mai mulți constituenți ai petrolului, fie că

sunt volatili, cum este benzina, semivolatili (motorina) sau nevolatili (uleiuri de ungere și de
încălzire).

Limitări:

 Nu este o tehnică pretabilă pentru zonele rezidențiale,

 Condiţiile care influenţează biodegradarea poluanţilor (temperatura, apa ploilor) nu

pot fi controlate, ceea ce prelungeşte durata de finalizare a remedierii,

 Poluanţii volatili, de exemplu solvenţii, trebuie trataţi în prealabil deoarece s-ar putea
evapora în atmosferă şi ar produce poluare.

Condiţionări

Trebuie analizate în prealabil următoarele aspecte legate de poluanţi: tipurile şi

concentraţiile acestora, profilul de adâncime şi repartizare, prezenţa poluanţilor toxici,
prezenţa VOC şi cea a poluanţilor anorganici cum ar fi metalele. Trebuie analizare înainte de
implementare următoarele caracteristici ale sitului şi solului: trăsături geologice de suprafaţă
(topografia şi stratul vegetal), caracteristicile geologice şi hidrogeologice din subteran,
temperatura, precipitaţiile, viteza şi direcţia vânturilor, disponibilitatea apei, tipul şi textura
solului, umiditatea acestuia, conţinutul de materii organice din sol, capacitatea de schimbare
de cationi, capacitatea de reţinere a apei, conţinutul de nutrienţi, pH-ul, temperatura
atmosferică, permeabilitatea şi microorganismele (populaţiile de degradare prezente pe sit).

Costuri

Pot fi întâlnite diverse tipuri de costuri: Costul indicativ pentru pregătirea stratului de
bază (tratarea şi plasarea ex situ a solului pe un liner pregătit): 30 Euro 30 pe metru cub
pentru un sit de dimensiuni mari li 65 Euro pentru unul de dimensiuni mici (Valérie Guérin,
Pierre Menger, 2010).
 Compostarea
Solul contaminat este excavat şi amestecat cu materiale de umplutură şi amendamente
organice cum ar fi resturile de lemn, fân, îngrăşăminte naturale şi deşeuri de plante (de
exemplu cartofi). Selectarea amendamentelor potrivite asigură porozitatea suficientă şi oferă
un echilibru între carbon şi azot pentru a promova activitatea microbiană termofilă.

Composting-ul este un proces biologic controlat prin care poluanţii organici (de
exemplu PAH) sunt transformaţi de microorganisme (în condiţii aerobe şi anaerobe) în
produşi derivaţi inofensivi, stabilizaţi. În mod normal, condiţiile termoelectrice (54 la 65 °C)
trebuie menţinute pentru a îngrăşa corespunzător solul contaminat cu poluanţi organici
periculoşi. Temperaturile ridicate rezultă din căldura produsă de microorganisme în timpul
degradării materiilor organice din deşeuri. În majoritatea cazurilor, acest lucru se realizează
pin folosirea microorganismelor locale. Solurile sunt excavate şi amestecate cu materiale de
umplutură şi amendamente organice cum ar fi talaşul, deşeuri animale şi vegetale, în vederea
creşterii porozităţii amestecului care va fi descompus. Eficienţa maximă la degradare se
realizează prin menţinerea oxigenării (cum ar fi întoarcerea zilnică a brazdelor), a irigaţiilor
dacă este cazul, şi monitorizarea atentă a umidităţii din sol şi a temperaturii (Valérie Guérin,
Pierre Menger, 2010).

Există 3 tipuri de procese folosite în composting: îngrăşarea movilelor statice aerisite

(compostul se ridică în grămezi şi de aeriseşte cu suflante sau pompe de aspiraţie), prin
composting Excavare şi ecranare soluri Alcătuire de brazde / amendamente sol Răsturnarea
periodică a brazdelor Monitorizare brazde Analizare compost Desfacerea brazdelor şi
dispunere 29 în vase agitate mecanic (compostul este plasat în vasul reactorului unde este
amestecat şi aerisit), şi composting-ul pe brazde (compostul este plasat în movile lungi
cunoscute sub numele de brazde şi care sunt amestecate periodic cu echipamente mobile).
Îngrăşarea pe brazde este considerată de obicei drept cea mai rentabilă opţiune de composting
din punctul de vedere al costului. În acelaşi timp, poate prezenta şi cele mia mari erupţii
trecătoare. Dacă în sol sunt prezenţi VOC sau SVOC, ar putea fi necesară controlarea gazelor
reziduale.

Aplicabilitate

Procesul de composting se poate aplica la solurile poluate cu compuşi organici

biodegradabili. Composting-ul aerob, termofil se poate folosi la solurile contaminate cu PAH.
Orice material sau echipament folosit în composting este disponibil pe piaţă.

Limitări

Printre factorii care pot limita aplicabilitatea şi eficienţa procesului se numără:

 Este necesar un spaţiu mare.

  Este necesară excavarea solurilor contaminate care poate cauza emisii necontrolate
de VOC.

 Composting-ul duce la o creştere în volum a materialului din cauza adăugării de

amendamente.

 Deşi nivelurile de metal pot fi reduse prin diluare, metalele grele nu pot fi tratate prin
această metodă. Concentraţiile mari de metale grele pot fi toxice pentru microorganisme.

Condiţionări

Printre datele specifice necesare pentru evaluarea procesului de composting se numără

concentraţia poluanţilor, necesităţile de excavare, disponibilitatea şi costul amendamentelor
necesare pentru amestecul de compost, spaţiul necesar pentru tratament, tipul de sol şi reacţia
poluanţilor la composting.

Costuri

Costurile pot varia în funcţie de cantitatea de sol care trebuie tratată, partea de sol din
compost, disponibilitatea amendamentelor, tipul de poluant şi tipul de proiect de proces
folosit. Această evaluare vizează costurile de îngrăşare a solurilor contaminate cu ajutorul
brazdelor. Costul furnizării unei baze de tratare cu colectarea apelor de infiltraţie poluate sunt
incluse.

Elementele principale de cost sunt:

 Tipul poluantului este elementul cheie în determinarea costurilor de composting.

 Tipul de sol / conţinutul organic total (TOC); solurile cu densitate mai mare (în
general, nisipurile de granulaţie mică şi pietrişul) costă mai puţin la composting, în timp ce
solurile cu TOC mai ridicat ar necesita mai multe cheltuieli. Densitatea influenţează masa
solului de tratat, iar procentajul de TOC indică nivelul de contaminare.

Costurile depind de poluanţi, de procedura care se va aplica, nevoie de tratament

suplimentar sau post-tratament şi necesitatea echipamentului de controlare a aerului. Biopilele
sunt destul de simple şi necesită puţin personal pentru întreţinere şi manevrare. Costurile
indicative tipice cu un strat şi un liner pregătit se încadrează între 35 Euro şi 100 Euro pe
metru cub (Valérie Guérin, Pierre Menger, 2010).