Spațiul românesc între diplomație și conflict în Evul Mediu în

secolele XIV - XVI

Cel mai mare pericol care amenința Europa creștină în secolul XIV era
Imperiul Otoman, stat de religie musulmană . În vecinătatea Țărilor
Române existau cele două mari puteri catolice : regatul Ungariei și
regatul Poloniei, care doreau stabilirea suzeranității lor asupra statelor
medievale românești .
Domnitorii români în secolele XIV - XVI au luptat pentru menținerea
independenței, pentru apărarea teritoriului și a creștinătății . Pentru
atingerea acestor obiective, domnitorii români au recurs atât la soluții
diplomatice, cât și la soluții militare . Statele creștine europene se
aliază în numele apărării creștinătății și organizează expediții
antiotomane cunoscute sub numele de „ Cruciadele Târzii ” ,
desfășurate de lungul secolelor XIV - XVI .
Țările Române au participat la cruciadele antiotomane, deoarece se
considerau o parte integrantă a peisajului politic în acea perioadă .
Considerate între o categorie intermediară între „ Casa războiului ” și
„ Casa păcii ” Țările Române și-au păstrat independența plătind tribut
turcilor dar nu a fost transformate în pașalâcuri .
Domnitor al Țării Românești, din familia Basarabilor, a continuat
construirea statului în plan intern ( în 1388 a lipit Dobrogea de Țara
Românească ) și extern ( împiedicarea tendințelor de supremație ale
regatului Ungariei și Poloniei, precum și tentativele Imperiul Otoman
de a cuceri Țările Române )

➔ a încheiat cu regele Poloniei - Tratatul de la Radom ( 1389 )

Acest tratat de alianță a fost pe poziții de egalitate promitându-și
ajutor reciproc împotriva regatului ungar . Tratatul s-a pus în
aplicare, însă câțiva ani mai târziu, Mircea cel Bătrân renunță la
el .

➔ a încheiat la 7 martie 1396 Tratatul de la Brașov cu regele

Ungariei, Sigismund de Luxemburg . Acest tratat a fost încheiat în
contextul creșterii pericolului otoman .
Prevedere - ajutorul reciproc împotriva Imperiului Otoman .
Consecinta - participarea lui Mircea cel Bătrân la Cruciada de la
Nicopole ( 1396 ) .
 ➔ la 10 octombrie 1394 / 17 mai 1395 are loc Bătălia de la Rovine,
unde turcii conduși de sultanul Baiazid I au fost înfrânți . Tactica
de luptă a fost atragerea inamicului într-un loc mlăștinos, fiind un
conflict asimetric .

➔ în 1396 - Cruciada de la Nicopole ( antiotomană ) - forțele creștine,

conduse de regele Ungariei Sigismund de Luxemburg sunt
înfrânte . Principarea lui Mircea cel Bătrân la această cruciadă
este o dovadă a politicii antiotomane provocată de domnitor .

Domnitor al Moldovei care în 1402 a încheiat un tratat de alianță cu

regele Poloniei, Vladislav Jagello .

Cauzele tratatului

pentru a oprii presiunile Ungariei

interesele economice ale celor 2 tări

Principala prevedere a tratatului consta în ajutor reciproc împotriva
regatului ungar . În calitate de vasal al regelui Poloniei, Alexandru cel
Bun oferă sprijin militar regelui Poloniei în luptele împotriva Cavalerilor
Teutoni la „ Grunwald ” ( 1410 ) și „ Marienburg ” ( 1422 )

Iancu de Hunedoara a fost voievod al Transilvaniei ( 1441 - 1456 ) ,

guvernator al Ungariei, și deținător al funcției de Ban al Severinului .

➔ 1444 : Iancu de Hunedoara participa la „ Cruciada antiotomană

de la Varna ” , condusă de regele Ungariei Vladislav I, acesta fiind
ucis în luptă, iar forțele creștine sunt înfrânte la 10 noiembrie
1444 .

Consecință : În urma acestei lupte se reafirmă puterea otomană, care

va pregăti o nouă ofensivă spre Europa Centrală .
 ➔ 1456 : „ Cruciada de la Belgrad ” , oraș considerat „ cheia Europei
Centrale ” . Ofensiva otomană a fost declanșată de sultaul
Mahomed al II-lea, iar apărarea cetății a fost organizată de Iancu
de Hunedoara . Printr-un atac surpriză Iancu scapă de otomani,
reușind să îi alunge .

Consecință : Această bătălie a oprit pentru cca. 70 de ani ofensiva

Turciei spre centrul Europei și a salvat creștinătatea .

După Bătălia de la Belgrad, Iancu de Hunedoara moare de ciumă în

tabăra de la Zemun, fiind înmormântat în Catedrala Catolică din Alba
Iulia .

🌟 Asemănări între 2 acțiuni militare din prima jumătate a secolului XV .

➔ caracterul antiotoman

➔ în ambele bătălii, Iancu de Hunedoara își îndeplinește funcția de

comandant militar
Domnitor al Țării Românești, a avut 3 domnii, cea mai importantă fiind
cea dintre 1456 - 1462, refuzând să plătească tribut Imperiului Otoman
și omorând trimișii acestuia, Țepeș a organizat în iarna anului 1461 -
1462 o expediție la sud de Dunăre . Acesta a determinat Campania
Otomană din Țara Românească sub conducerea sultanului Mahomed
al II-lea din vara anului 1462 . Aflat în inferioritate numerică, Vlad Țepeș
preferă o tactică militară defensivă, tactica „ pământului pârjolit ” ,
otrăvirea fântânilor și atacuri de hărțuire a oastei otomane . La 16 - 17
iunie 1462 are loc Atacul de la Târgoviște, când Țepeș și ostașii săi
deghizați în otomani au atacat cortul sultanului Mahomed al II-lea,
provocând o mare confuzie, în tabăra otomană .

Consecință : Vlad Țepeș nu a fost prins de Imperiul Otoman, iar țara nu

a fost cucerită .

Deși otomanii s-au retras, Vlad trădat de boieri a fost nevoit să plece în
Transilvania, unde a fost închis de regele Ungariei Matei Corvin, iar pe
tron a fost instaurat Radu cel Frumos, fratele acestuia . Este pus din
nou domn al Țării Românești în 1476 dar nu va domni decât o lună .