Moara cu noroc ( 1881 )

- Caracterizare Ghiță -

de Ioan Slavici

Opera “ Moara cu noroc ”, este o nuvela realist-pshiologică de dimensiuni

medii, specifica genului epic, în care accentul cade pe complexitatea

protagonistului . Aceasta apare în anul 1881, făcând parte din

categoria nuvelelor “ dramatic-obsesive ”. Caracterul realist al textului este

dat de veridicitatea si verosimilitatea operei, obiectivitatea naratorului,

prezenta personajelor tipice ce actioneaza în împrejurări tipice și de

evidențierea caracterului monografic ( accentul cade asupra unor obiceiuri,

tradiții specifice unei zone, epocii ) . Caracterul psihologic al operei este

sugerat de folosirea tehnicii analizei psihologice și a introspectiei,

prin care naratorul sondează conștiința personajului, alcătuind gândurile și

trăirile sale cele mai profunde cu ajutorul conflictului interior .

Tema centrala a operei este dezumanizarea cauzată de obsesia banului .

Aceasta este evidentiata în secvența finală, în care, dupa ce Ana comite

adulterul , Ghita hotărăște sa o ucida pentru a o elibera de păcatele sale .

Raportul dintre cei doi soti devine astfel de victimă-călău : incapabil de a

gestiona situația complicată în care se afla, Ghiță o lăsa drept ispită pe Ana

pentru a-l putea preda autorităților pe Lica . Incapacitatea sa de a lua decizii

ferme, lăcomia și gelozia determina gestul său dramatic al uciderii.

Titlul nuvelei este ironic, de tip antifrastic. Sintagma are valoare simbolică,

închizând o amară ironie . E adevărat că, iniţial, hanul îi aduce noroc lui

Ghiţă, care face avere frumoasă din muncă cinstită. Din perspectiva finalului,

moara se dovedeşte însă cu ghinion, căci aduce numai nenorocire .

Conflictele sunt foarte importante în opera intrucat ilustrează acțiunea și pun

în evidenta caracterul personajelor .

Un prim conflict exterior se dezvolta între Ghiță și Lica Sămădăul, acesta

apărând încă de la prima lor întâlnire și evoluând pe parcursul operei . Deși

amândoi au caractere puternice, Lica știe sa speculeze mai bine slăbiciunile

adversarului sau : dorința de îmbogățire și dragostea pentru Ana . În ciuda

faptului ca, inițial, Ghiță nu acceptă tovărășia cu Lica, ulterior, ispitit de

mirajul banilor câștigați ușor, admite sa devină omul Samadaului . Tăinuind

ceea ce știe despre jefuirea arăndașului, Ghiță devine complice moral, iar

crima asupra femeii misterioase, îl determină să caute o soluție disperată de

a-l da în vileag pe Lica.

Un alt conflict exterior apare între Ghita și mama Anei . Simbolic, conflictul

aparent dintre batrana soacra și Ghiță, este confruntarea dintre doua

mentalitati: una traditionala, patriarhala si conservatoare reprezentată de

bătrână și cea care exprima modernitatea, dorinta de înnoire, reprezentată

de Ghiță .

Ca orice personaj principal, Ghiță este caracterizat atât în mod direct, cât și

indirect .

Caracterizarea directă este realizată de narator, unde acesta îl prezintă pe

Ghiță ca fiind personajul principal al nuvelei . Ghiță reprezintă tipul

cârciumarului, dominat de lăcomia pentru bani . La început este prezentat ca

fiind un cizmar cinstit, și sărac, însă pe parcursul nuvelei acesta devine lacom

și încearcă din răsputeri să dețină avere .

Naratorul subliniază faptul că Ghiță era „ un om harnic și sârguitor, era mereu

așezat și pus pe gânduri, se bucura când o vedea pe dânsa veselă ” ,

evidențiind faptul că era un om muncitor și atașat de familie .

Tot în mod direct, Ghiță este caracterizat și de alte personaje . La început Ana,

soția sa, îl vede ca pe un om de încredere : „ un om deștept și blând la fir, dar

e un om cuminte și nu voiește să audă, nici să vadă, nici să știe nimic, nu

voiește să ațâțe mânia oamenilor ” .

Caracterizarea indirectă este realizată de gesturile, sentimentele și trăirile

personajului . Ghiță consideră că sărăcia este la fel de necesară ca statutul în

societate . Acesta alege să se mute la Moara cu noroc . După puțin timp,

ajunge să își sacrifice familia, în favoarea averii .

O secvență reprezentativă pentru caracterizarea indirectă este monologul

interior al lui Ghiță, unde acesta alege să dea vina pe Dumnezeu pentru cele

întâmplate, dând dovadă de un caracter slab, fără să fie asumat .

Altă secvență reprezentativă ar fi atunci când Ghiță se gândea la castigul pe

care l-ar putea face în tovărășia cu Lică, moment în care pune familia pe locul

doi, iar banii pe primul, astfel caracterul lacom al lui Ghiță este dezvăluit .

În concluzie, Ghiță, personajul principal al nuvelei psihologice „ Moara cu

noroc ” , este conturat într-un mod realist, tipic nuvelei psihologice, al cărui

statut social se schimbă pe parcursul operei .