PLANTE MEDICINALE

-Curs II–
Martie.2021

PROGRAMUL DE STUDII - BIOLOGIE

Anul III
 Istoricul utilizării plantelor medicinale
din flora spontană şi cultivată

Linné a contribuit în mod indirect la dezvoltarea

farmacognoziei prin lucrările de nomenclatură
ştiinţifică şi direct prin lucrările de specialitate:
“Plantae officinalis”, “Amoenitates academicae”
– în 8 volume, “Materia Medica”.

De asemenea, a descoperit noi plante medicinale

Carl von Linné şi a înlăturat din farmacopeea timpului său
(1707-1778)
numeroase leacuri mistice.
Istoricul utilizării plantelor medicinale din flora spontană şi
cultivată

În perioada următoare (secolele XIX şi XX), pe plan mondial,

au fost descoperite şi izolate un număr din ce în ce mai mare
de principii active din plante, în acest mod punându-se baze
ştiinţifice fitochimiei.

Cercetările ştiinţifice au mai arătat că, alături de principiul

activ, cu acţiune bine precizată, plantele medicinale conţin şi o
serie de substanţe care completează şi măresc acţiunea lor.
Istoricul utilizării plantelor medicinale din flora spontană şi
cultivată

De o mare importanţă pentru terapeutică a fost descoperirea

substanţelor antibiotice (Fleming, 1881-1955) în grupa unor
organisme inferioare ca mucegaiurile, şi care au dat naştere la
medicamente indispensabile terapeuticii moderne precum:
penicilina, streptomicina.

Unii cercetători sovietici au demonstrat că, nu numai plantele

inferioare pot elabora principii antibiotice. Aceste însuşiri le au
şi unele plante superioare.
Istoricul utilizării plantelor medicinale din flora
spontană şi cultivată
În această categorie sunt incluse coada-şoricelului, muşeţelul,
usturoiul, ceapa, ienupărul, sunătoare, pătlagina şi alte plante
medicinale, care prin principiile conţinute au proprietatea de a
stopa dezvoltarea agenţilor microbieni, actiune numită
FITONCIDĂ. Dintre acestea ceapa şi usturoiul sunt considerate
ca fiind cele mai bogate în fitoncide.
 Istoricul utilizării plantelor medicinale din flora
spontană şi cultivată
În ultimele decenii s-a extins mult, utilizarea plantelor în
terapeutică, înregistrându-se chiar “o revenire spectaculoasă către
fitoterapie”.

Pe zi ce trece, medicina modernă, fără a subestima valoarea

produselor farmaceutice de sinteză, introduce în terapeutică noi
preparate de origine vegetală.

Astfel, aproximativ 50% din produsele farmaceutice au la

bază plante medicinale, sub formă de extracte, tincturi,
pulberi, uleiuri volatile, sau principii active pure.
Istoricul utilizării plantelor medicinale din flora spontană
şi cultivată
 Istoricul utilizării plantelor medicinale în România
Şi în ţara noastră plantele medicinale au fost cunoscute încă din
antichitate.
Dacii şi sciţii aveau cunoştinţe despre folosirea plantelor
medicinale, iar, cucerirea romană a adus cu sine cunoştinţele de
farmacognozie şi terapie ale latinilor şi grecilor completând în acest
fel tezaurul cultural.

Dintre plantele descrise de botanistul şi medicul Dioscoride (sec. I),

în lucrarea sa “De Materia Medica”, între plantele cu utilizări
medicinale, câteva zeci de plante aveau și denumiri dacice.
Între speciile descrise în această lucrare sunt întâlnite: brusturele,
bradul, măceşul, brânduşa de toamnă, urzica, spânzul, cimbrul,
iarba săracă, limba boului, coada vacii.

Dintre plantele medicinale (unele alimentare) folosite de pe vremea

dacilor până în zilele noastre, pe teritoriul României sunt: Allium
cepa – ceapa, Hypericum perforatum – sunătoarea, Mentha
piperita – menta, Achillea millefolium – coada şoricelului,
Taraxacum officinalis – păpădia, Thymus vulgaris – cimbrul de
cultură.
 Istoricul utilizării plantelor medicinale în România

În continuare, este prezentată o listă a plantelor medicinale dacice,

după studiul comparativ al mai multor surse, care compilează
operele a doi mari botanişti antici, şi anume, Dioscoride şi
Pseudo-Apuleius.

La fiecare plantă, sunt prezentate denumirile, explicaţiile (dacă

există), identificarea cea mai probabilă a plantei, prin denumirea
ştiinţifică şi cea populară românească.

Numele de plante, în mare măsură, sunt nume originale dacice,

dar cu siguranţă nu toate, multe dintre ele, fiind de împrumut,
greşite din cauza transcrierii izvoarelor
 Denumire după Denumire Denumirea Denumirea ştiinţifică
Dioscoride după Pseudo - populară cea mai
Apuleius frecventă
olma olma boz Sambucus ebulus

- riborasta brusture Arctium lappa

mizela - cimbrişor Thymus vulgaris

propedila propedila cinci - degete Potentilla reptans

toulbela stirsozila ţintaură Centarium

umbellatum
zena - cucută Ciscuta virosa

aloitis - ghinţura Gentiana lutea

 Denumire după Denumire Denumirea Denumirea ştiinţifică
Dioscoride după Pseudo - populară cea mai
Apuleius frecventă
lax lax iarbă grasă Portulaca oleraceaea

- arpopria iederă Hedera helix

diesema diesapter lumânărică Verbascum sp.

polpoum - mărar Anethum graveolens

dielleina dielian măselariţă Hyoscyamus niger

tendila tandila mentă Mentha piperita

manita mantua mur Rubus idaeus

 Denumire după Denumire Denumirea Denumirea ştiinţifică
Dioscoride după Pseudo - populară cea mai
Apuleius frecventă
duodela diodela muşeţel Matricaria chamomilla

kinonboila aurumetti mutătoare cu Bryonia dioica

poame roşii
priadila - mutătoare cu Bryonia alba
poame negre
kroustane krustane negelariţă Chelidonium majus

- sipoax pătlagină Plantago sp.

koikodila koikolida păpălău Physalis alkekengi

zonouste zyred pelin negru Artemisia vulgaris

 Denumire după Denumire după Denumirea Denumirea ştiinţifică
Dioscoride Pseudo - populară cea mai
Apuleius frecventă
- dicottela piciorul Ranunculus acer
cocoşului
asa - podbal Tussilago farfara

kyrionnekon adila rodul pământului Arum maculatum

sykoupnoux - scai Eringium sp.

skiare skiare scaiete Dipsacum laciniatus

kerker - scânteiuţă Anagalis arvensis

seba - soc Sambucus nigra

 Denumire după Denumire Denumirea Denumirea ştiinţifică
Dioscoride după Pseudo - populară cea mai
Apuleius frecventă
prodiarna - spânz Helleborus sp.

aprono - stânjenel Iris sp.

dyn - urzică Urtica dioica

- usazila limba câinelui Cynoglossum
officinale
boudathla budalla limba boului Anchusa italica

phithopthethela - părul fetei Adianthum capillus –

veneris
- drakontos rozmarin Rosmarinus officinalis
 Denumire după Denumire Denumirea Denumirea ştiinţifică
Dioscoride după Pseudo - populară cea mai
Apuleius frecventă
rathibida - steliţă Aster amellus

boc - fag Fagus sylvatica

blis - ştir Amaranthus

angustifolia
chodela chodela tămâiţa de câmp Ajuga chamaepitys

dacina - dediţel Pulsatilla vulgaris

hormes - salvie Salvia officinalis

Istoricul utilizării plantelor medicinale în România
Folosirea plantelor medicinale de către daci este amintintă printre
alţii şi de Euripide şi Herodot.

Herodot (484-425 î.Ch.) considerat “Părintele istoriei” menţiona

obiceiul geto-dacilor de a folosi fumigaţii de cânepă pentru
calmarea durerilor şi producerea somnului.

Documentele din secolul al XIII-lea arătau că, în acea epocă,

bărbierii tratau bolnavii cu “buruieni de leac”.
Istoricul utilizării plantelor medicinale în România

1494 - Se înfiinţează primele farmacii, prima confirmare

documentară fiind pentru cea de la Sibiu, apoi farmaciile de la
Braşov, Bistriţa şi Cluj, în care majoritatea soluţiilor proveneau
din plante medicinale.

Conform unui registru din perioada respectivă, din 493 feluri de

medicamente, 427 erau de origine vegetală.
Rețetă - 1872
Istoricul utilizării plantelor medicinale în România
Arta vindecării bolilor s-a dezvoltat mult pe lângă mânăstiri. Sunt
atestate documentar încă din secolele XIV-XV aşa numitele
“bolniţe” de pe lângă mânăstirile de la Tismana şi Bistriţa (din
Oltenia), Neamţ, Prislop ş.a., unde călugării se ocupau cu
recoltarea de plante de leac şi cu prelucrarea lor.

În acelaşi timp existau numeroşi vindecători populari la care avea

acces majoritatea populaţiei, cunoştinţele de practică medicală
populară ale acestora fiind atestate şi de călătorii străini care au
străbătut Principatele Române.
Istoricul utilizării plantelor medicinale în România
În anul 1551 apare la Braşov, sub influenţa lucrărilor unor
personalităţi din occident, prima carte originală a medicului Paul
Kyr intitulată “Studiul sănătăţii, compus prin imitarea
aforismului, precum şi virtuţile hranei, descrise pe scurt în
ordine alfabetică” (Conform O. Bojor - “Flora medicinală a României,
1988).

Domnitorul Alexandru Lăpuşneanu fiind bolnav de ochi (1558) a

fost îngrijit de un bărbier din Ardeal cu nişte “herbarius”.

În anul 1578, a apărut la Cluj, una dintre primele cărţi de plante

medicinale, numită “Herbarium”.
Istoricul utilizării plantelor medicinale în România

În “Pravila” (Cartea de legi) a lui Matei Basarab (1640-1652)

– se stabileşte faptul că “vraciul are voie să studieze ierburile şi
să descopere leacurile împotriva otrăvurilor”.

În anul 1783, Josif Benkö, din Bratislava, întocmeşte prima

culegere care cuprindea denumirile latine, româneşti şi maghiare
ale unor plante medicinale pe care le foloseau farmaciştii din
Transilvania şi Ţara Românească.
Istoricul utilizării plantelor medicinale în România

În anul 1862, a apărut prima Farmacopee română sub îndrumarea

farmacistului C. Hepites, lucrare ce cuprindea prezentarea a 217
specii medicinale.
 Istoricul utilizării plantelor medicinale în România

Anul 1904, este anul în care, la Cluj a fost înfiinţată o Staţiune de

plante medicinale (Profesorul Bela Páter), prima de acest gen din
lume, prin aceasta punându-se astfel bazele cercetării experimentale
în domeniul plantelor medicinale şi aromatice din România, prin
transformarea sa în “Institut experimental de cercetări pentru
cultivarea plantelor medicinale”, care cuprindea 25 ha cu mai mult
de 40 specii (1925).
Istoricul utilizării plantelor medicinale în România

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

au apărut o serie de lucrări în care erau descrise plante
medicinale, dar şi aplicaţiile lor terapeutice de către Brândză,
Grecescu, Panţu.

La începutul secolului al XX-lea a fost realizat un pas important

în producţia de plante medicinale şi aromatice, numeroase specii
fiind apreciate şi solicitate la export (Matricaria chamomilla,
Atropa belladonna, Datura stramonium, Tilia species, Adonis
vernalis).
Istoricul utilizării plantelor medicinale în România
După primul război mondial, România a reluat exportul de plante
medicinale din flora spontană, crescând şi suprafeţele cu plante
cultivate, în special plante aromatice (Mentha piperita,
Coriandrum sativum, Carum carvi, Foeniculum vulgare,
Melissa officinalis).

În cadrul I.C.A.R.-ului (Institutului de Cercetări Agronomice al

României), începând cu anul 1930, la staţiunile din Bucureşti,
Cluj, Câmpia Turzii, Valul lui Traian s-au efectuat cercetări în
domeniul plantelor medicinale şi aromatice.
DIMITRIE BRÂNDZĂ (1846-1895)
- Medic şi naturalist, Profesor la Universitatea
din Bucureşti.
- Întemeietorul Institutului Botanic şi al Grădinii
Botanice din Bucureşti.
- Membru al Academiei Române.
- Teza de doctorat susținută la Paris în anul 1869
cu o temă despre plantele medicinale: “Histoire
botanique et therapeutique des Gentianacees
employees en medicine”, fiind un promotor, în
întreaga activitate, al utilizării plantelor
medicinale autohtone.
- D. Brândză a militat pentru protecţia naturii în
special a speciilor rare din flora ţării noastre.
DIMITRIE GRECESCU (1841-1910)

- Academician român;
- botanist;
- medic;
- membru titular (1907) al Academiei
Române.
- În anul 1892, D. Grecescu a finalizat
lucrarea “Flora medicinală a României”.
ZAHARIA PANŢU (1866-1934)
- Botanist român.
- A avut ca principal interes profesional
Flora României, a descris 17 taxoni noi şi a
diagnosticat complet specia Silene pontica,
descoperire a botanistului român Dimitrie
Brândză.
- Bun cunoscător al botanicii populare, a
publicat în lucrările sale aspecte importante
despre etnobotanica românească.
- A colaborat la scrierea Enciclopediei
Române, coordonată de Corneliu
Diaconovici.
Istoricul utilizării plantelor medicinale în România
O atenţie deosebită s-a acordat posibilităţilor pe care le oferă
plantele medicinale şi aromatice în valorificarea unor terenuri mai
puţin propice pentru alte culturi (terenurile nisipoase,
semisărăturile, terenurile cu exces de umiditate) sau pentru lucrările
de combatere a eroziunii.

Pe măsura ce cunoştinţele despre plantele medicinale au evolut, s-a

trecut la luarea în cultură a acestora, în vederea asigurării
cerinţelor tot mai mari de materie primă pentru industria
farmaceutică.
Istoricul utilizării plantelor medicinale în România

În anul 1949 au luat fiinţă intreprinderi comerciale de stat “Plafar”,

în subordinea Ministerului Sănătăţii, care au coordonat activităţile
de producţie şi valorificare a plantelor medicinale.

Plafarul se ocupa de realizarea producţiei de materie primă

vegetală din culturile de plante medicinale şi din flora spontană,
precum şi de prelucrarea primară a acestei producţii (excepţie
făcând materia primă livrată în stare proaspătă industriei chimico-
farmaceutice).
 Istoricul utilizării plantelor medicinale în România
Plafarul reuşea să asigure materia primă pentru industria
farmaceutică românească, iar, excedentul era exportat în peste
20 de ţări.

Dacă în anul 1959, în România erau cultivate doar 14 specii de

plante medicinale şi aromatice, ulterior numărul acestora a crescut
ajungându-se la peste 50 de specii cultivate, iar, suprafaţa cultivată
se situa în jurul valorii de 40.000 ha.

În anii 1980-1981, România se situa între primele cinci ţări

producătoare de plante medicinle şi aromatice şi exportatoare din
lume.

După anul 1990 acest sector a intrat într-o perioadă de criză

datorită unor factori precum: tehnologiile costisitoare, multitudinea
lucrărilor manuale care trebuiau executate, pătrunderea produselor
farmaceutice de import pe piaţa românească.
Istoricul utilizării plantelor medicinale în România
De aceea, suprafeţele cultivate cu plante medicinale şi aromatice au
scăzut sub 20.000 ha, sortimentul de culturi s-a restrâns, rămânând în
cultură, speciile de plante medicinale cu tehnologii mecanizabile, care
pot fi incluse în rotaţia culturilor, care sunt cerute de piaţă (muştarul alb,
coriandrul, macul, chimenul, feniculul).

Totuşi cercetările în acest domeniu continuă şi se realizează în Staţiunile

de Cercetare din ţară, în Institutele de învăţământ superior agronomic, în
Institutul pentru controlul de stat al medicamentului.

Readuse în actualitate, cercetările moderne efectuate asupra plantelor

medicinale şi aromatice constituie un adevărat izvor de posibilităţi de
utilizare în folosul sănătăţii, concluzia desprinsă fiind aceea că natura
pune la dispoziţia omului, necondiţionat, surse de sănătate.
Istoricul utilizării plantelor medicinale în România

Valorificarea superioară a acestor plante medicinale până în anul

1990 se făcea de către Societatea Galenica, ulterior SC Biofarm
SA București, societate care după anul 1990 şi-a redus drastic
activitatea de prelucrare a plantelor.

În acest domeniu exista, înainte de anul 1990 o singură

întreprindere, astăzi, însă, există multe societăți cu capital privat
care se ocupă de cultivarea, prelucrarea și valorificarea plantelor
medicinale și aromatice.
Istoricul utilizării plantelor medicinale în România

Au fost înfiinţate astfel, grupuri de producători şi firme ce au acest

domeniu de activitate. Structura principală a producătorilor și
prelucrătorilor de plante medicinale și aromatice din România
este: Patronatul “Planta Romanica“ din care fac parte 25 de firme,
printre care: Hofigal București, Exhelios Timișoara, Dacia Plant
Sebeș, județul Alba etc.

Societatea Naţionala “Plafar” S.A. a fost înfiinţată în 1999 sub

forma de societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat
prin reorganizarea Regiei autonome “Plafar”, având nouă
subunităţi cu statut de sucursală fără personalitate juridică: în
Botoşani, Braşov, Brăila, Cluj, Roşiorii de Vede, Craiova,
Constanţa, Roman şi Timişoara. .
 Istoricul utilizării plantelor medicinale în România

În anul 2009, s-a închis fabrica de la Timişoara, iar în 2011, s-a desfiinţat
cea de la Braşov, cea care a rezistat, fiind fabrica de la Cluj.

În prezent, pe lângă fabrica de la Cluj, “Plafarul” mai deţine trei terenuri,

însă pe nici unul nu se cultivă, din păcate, plante medicinale. Până în anul
1990, “Plafar” deţinea monopol pe piaţa de ceai din România.

Cu toate acestea, “Plafarul” este printre puţinele unităţi de stat din

perioada comunistă care a supravieţuit economiei de piaţă datorită
singurei fabrici rămasă funcţională, şi anume cea de la Cluj.
 Istoricul utilizării plantelor medicinale în România

După o perioadă grea, cuprinsă între anii 2009-2012, fabrica de la Cluj a

suferit un amplu proces de retehnologizare pentru a se alinia la noile
tehnologii din acest domeniu de activitate.

La fabrica Plafar din Cluj se prepară 217 sortimente de ceaiuri, din care
cele mai multe, adică 120, sunt tradiţionale (hepatice, diuretice etc), iar 35
de sortimente sunt medicinale.

În anul 2007, “Centrofarm” a achiziţionat de la Societatea Naţională

“Plafar” brandul comercial omonim, câştigând astfel dreptul de a înfiinţa
propriile magazine de produse naturiste care să poarte acest nume.

În competiție cu “Plafar” este compania Fares care s-a desprins din Plafar
în anul 1990.
 IMPORTANŢA PLANTELOR MEDICINALE

Plantele sunt izvoare de produse utile:

- alimente;
- fibre textile;
- medicamente;
- lemn;
- parfumuri;
- coloranţi;
- furaje.
Din plantele medicinale pot fi obţinute medicamente valoroase şi
de asemenea, tratamentele cu ceaiuri sunt foarte răspândite.

Plantele medicinale nu pot vindeca orice boală, dar pot fi asociate

în tratamentul unor boli.
 PLANTE MEDICINALE
Prin proprietăţile lor vitaminizante şi biostimulatoare sunt utile în
stări de convalescenţă şi sarcină, în perioadele de creştere, dar şi în
perioadele de bătrâneţe.

S-a observat că medicamentele naturale sunt mai uşor de procurat

şi de asemenea, sunt mai uşor suportate de organismul uman.

Chiar dacă aceste medicamente vor fi mult mai utilizate în viitor,

totuşi ele vor veni în completarea celor de sinteză.
 PLANTE MEDICINALE
Plantele medicinale (materiile prime obţinute) sunt utilizate în
fabricile de medicamente, farmacii pentru uzul intern (în ţară) însă,
pot fi valorificate şi în străinătate.

Privite din punctul de vedere al cunoaşterii şi recoltării plantelor

medicinale, aceste activităţi trebuie apreciate ca activităţi
instructive şi utile în mijlocul naturii, beneficiind în acelaşi timp de
aerul curat, liniştea şi frumuseţea naturii.

Cultivarea şi/sau culegerea plantelor medicinale poate însemna şi

un mod de câştigare a existenţei.
 Bibliografie
1. Collinge W. – Cartea medicinei – Ghid complet de medicină complementară. Editura Lucman.
Bucureşti, 1997.
2. Constantinescu C., Agopian A. – Plante medicinale din flora spontană. Intrep. Poligrafică
“Bucureştii-Noi”. Bucureşti, 1973.
3. Constantinescu C. – Plantele medicinale în apărarea sănătăţii. Intrep. Poligrafică “Bucureştii-Noi”.
Bucureşti, 1976.
4. Creţu Larisa, Domaşenco Lilia – Plantele alimentare care ne apără sănătatea. Editura Arc. Rep.
Moldova, 2005.
5. Gheorghe Grigore – Plante medicinale, ceaiuri şi remediii fitoterapeutice. Editura All, Bucureşti,
2005.
6. Laza A., Racz G. – Plantele medicinale şi aromatice. Editura Ceres. Bucureşti, 1975.
7. Mohan Gheorghe – Tratarea bolilor cu plante medicinale. Editura Corint, Bucureşti, 2006.
8. Muntean L.S. – Plante medicinale şi aromatice cultivate în România. Editura Dacia. Cluj, 1990.
9. Păun E., Mihalea A., Dumitrescu Anela, Verzea Maria, Coşocariu O. - Tratat de plante medicinale
şi aromatice cultivate, vol. I. Editura Academiei R.S.R.. Bucureşti, 1986.
10. Păun E., Mihalea A., Dumitrescu Anela, Verzea Maria, Coşocariu O. - Tratat de plante medicinale
şi aromatice cultivate, vol. II. Editura Academiei R.S.R.. Bucureşti, 1988.
11. Temelie Mihaela – Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România. Editura Rovimed
Publishers. Bacău, 2005.
12. Tudor Ilie, Minoiu Mihai – Plantele medicinale miraculoase din Flora României. Editura Artmed,
Bucureşti, 2004.
13. Internet.
WEBOGRAFIE

Pentru planşele folosite în acest suport au fost folosite următoarele surse:

Köhler’s Medizinal-Pflanzen in naturgetreuen Abbildungen mit kurz

erläuterndem Texte. Atlas zur Pharmacopoea germanica, austriaca, belgica,
danica, helvetica, hungarica, rossica, suecica, neerlandica, british
pharmacopoeia, zum Codex medicamentarius, sowie zur Pharmacopoeia of
the United States of America by Hermann Adolph Koehler. Gera-
Utermhaus, Fr.Eugen Köhler, 1887.

Köhlers Medizinal-Pflanzen in naturgetreuen Abbildungen und kurz

erläuterndem Texte, Franz Eugen Köhler, Gera, 1883-1914.

Universitätsbibliothek Salzburg, R 80.900 IV, Giorgio Bonelli: Hortus

Romanus. Rom, Bouchard & Gravier 1772-1793.

Carl Axel Magnus Lindman: Bilder ur Nordens Flora (1901-1905).