Masacrul de la Katyń 

Masacrul de la Katyń (cunoscut și ca incidentul de la Katyń sau masacrul din pădurea Katyń) a fost

o execuție în masă a unor cetățeni polonezi de către forțele poliției secrete sovietice în timpul celui de-
al Doilea Război Mondial. Masacrul a avut loc în pădurea de lângă actualul sat Katîn din Rusia, sat
situat la 20 de km vest de orașul Smolensk.
În timpul acestei acțiuni aproximativ 22.500 (potrivit cercetătorului rus Victor Zaslavsky) de cetățeni
polonezi au fost executați în trei locuri diferite în primăvara anului 1940. Majoritatea celor uciși
erau ofițeri capturați ca prizonieri de război în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar
printre cei executați se aflau și numeroși civili. Cum sistemul polonez de recrutare cerea tuturor
absolvenților unei universități să devină ofițeri în rezervă, sovieticii au reușit prin acele asasinate să
distrugă o mare parte a intelectualității poloneze, ca și a evreilor polonezi și a bielorușilor polonezi.
Din documentele cercetate îndeosebi în perioadele guvernărilor Gorbaciov și Elțîn reiese că poliția
politică NKVD a selecționat cu premeditare pentru execuție ofițeri și oameni cu pregătire, ingineri,
profesori, avocați, funcționari înalți, latifundiari, aristocrați, preoți. NKVD-ul a aplicat o epurare pe
criterii de „clase sociale” (subliniază, bazat pe documente, cercetătorul Zaslavsky). Ordinul de
execuție, a fost emis de NKVD la 5 martie 1940 și a fost semnat și de Nikita Hrușciov, potrivit unei
mărturii documentate din partea șefului NKVD-ului, Lavrenti Beria.
Descoperirea de către naziști în 1943 a uneia dintre gropile comune, după ce armata germană ocupase
în 1941 zona respectivă a precipitat ruperea relațiilor diplomatice dintre Uniunea Sovietică și guvernul
polonez în exil de la Londra.
Deși, chiar înaintea prăbușirii URSS-ului, autoritățile rusești au recunoscut rolul sovieticilor în
masacru (procuratura militară sovietică a început ancheta în 1989), există anumite resentimente în
Rusia în legătură cu aceste probleme, guvernele rusești succesive refuzând să numească
masacrele crime de război sau acte de genocid, ceea ce ar duce la necesara urmărire în justiție a
făptașilor aflați încă în viață. Mulți ruși continuă să creadă ca fiind adevărată versiunea propagandei
guvernamentale sovietice de până în anul 1989, conform căreia naziștii, care invadaseră Uniunea
Sovietică în 1941, ar fi fost autorii masacrelor.
Gorbaciov și-a cerut scuze în octombrie 1990 față de poporul polonez, însă nu a permis publicarea
ordinului de execuție. Acel document sovietic a fost înmânat președintelui Poloniei, de
președintele Elțin, abia în 1992 (v. pe larg mai jos). În 2005, autoritatea rusă de competență pentru
anchetarea cazului (în locul fostei procuraturi militare sovietice) a dispus, fără o evaluare juridică
clară, închiderea cazului și declararea a 116 dintre 183 de dosare privind masacrul de la Katyń drept
secret de stat.
Pe data de 26 noiembrie 2010, parlamentul rus a recunoscut oficial că masacrul a fost comis la ordinul
direct al lui Stalin.
Tehnica masacrelor : Prizonierii din Kozielsk au fost uciși și îngropați în pădurea Katyń din
raionul Smolensk. Prizonierii din Starobielsk au fost executați în închisoarea interioară a NKVD-ului
din Harkov și au fost îngropați lângă Piatihatki. Ofițerii de poliție de la Ostașkov au fost uciși în
închisoarea interioară a NKVD-ului din Kalinin și au fost îngropați în Miednoje.
Informații detaliate despre execuțiile din închisoarea din Kalinin au fost date în timpul audierilor
lui Dmitrii S. Tokarev, fostul comandant al districtului NKVD Kalinin. Conform celor spuse de
Tokarev, execuțiile prin împușcare au început seara și s-au încheiat în zori. Primul transport din 4
aprilie 1940 a fost format din 390 de oameni, călăii muncind din greu să ucidă așa de multe persoane
într-o singură noapte. Următorul transport a avut numai 250 de persoane. Execuțiile erau duse la
îndeplinire prin folosirea pistoalelor Walther de fabricație germană aduse anume de la Moscova.
Execuțiile erau făcute metodic. După ce erau verificate datele personale ale condamnatului, acesta era
încătușat și dus într-o celulă izolată fonic cu pâslă. Pentru mascarea sunetelor execuțiilor s-au mai
folosit mașini zgomotoase care au funcționat toată noaptea. După ce era introdusă în celulă, victima
era imediat împușcată în ceafă. Cadavrul era scos printr-o altă ușă și era depus într-unul dintre
camioanele care așteptau afară, în timp ce un nou condamnat la moarte era băgat în camera de
execuție
Lângă Smolensk, polonezii cu mâinile legate la spate au fost duși la groapa comună și au fost
împușcați în gât.