You are on page 1of 2

Comuna George Enescu

Repere monografice

Introducere

Comuna George Enescu din județul Botoșani se înființează în anul 1967 ca urmare a reorganizării
administrativ-teritoriale prin unificarea comunelor Dumeni și Arborea. Noua unitate administrativ-
teritorială va lua numele marelui muzician George Enescu, fiu al acestor locuri, născut în satul Liveni-
Vârnav la 7/19 august 1881. Vorbind unui interlocutor în 1936 despre aceste locuri, el prezintă ca
fiind „…plaiuri moldave cu lanuri de orz și de porumb, cu peticile de păduri bătrâne la orizont și cu
vechi sate pierdute în sălcii și mesteceni… Mai ales nu încercați să aflați toate acestea dintr-un atlas.
Cel mai mult veți găsi între Siret și Prut – doi afluenți ai Dunării, orașele Iași și Dorohoi, Liveni-Vârnav
și Cracalia aparțin însă amintirilor mele…”

Comuna George Enescu are o suprafață de 5940 hași un număr de 3686 locuitori. Este compusă din 5
sate: Dumeni – reședința comunei, George Enescu, Popeni, Arborea și Stânca. Satul Dumeni – sat
reședință a comunei din 1967 include în forma actuală trei foste sate medievale: Dumeni – proproiu-
zis, Șipoteni și Cracalia.

Așezare geografică

Comuna George Enescu este așezată în partea de nord-est a României la intersecția paralelei de 48°
lat. N cu meridianul de 26°30' long. E. Teritoriul comunei se încadrează în marea unitate geografică a
Podișului Moldovei, la zona de contact dintre Depresiunea Botoșani-Dorohoi și Câmpia Bașeului, cu
altitudinea maximă absolută în Dealul Cailor de 260 m, iar cea minimă de 126 m în Lunca Ibănesei.

Relieful are un aspect larg vălurit cu interfluvii colinare sau sub forma unor mici platouri joase.

Din punct de vedere administrativ comuna George Enescu face parte din județul Botoșani, fiind
situată în partea central-nordică a județului. Comuna are ca vecini: la N-V comuna Suharău, la N-E
comuna Hudești, la E comunele Havârna și Cordăreni, la S comunele Corlăteni și Broscăuți, la S-V
teritoriul municipiului Dorohoi, la V comunele Ibănești și Cristinești.

Comuna George Enescu este legată de municipiul Botoșani, reședința județului, prin D.J. 29A până la
Dorohoi (11km) și de aici prin D.N. 29B pe o distanță de 35 km, ambele căi rutiere fiind modernizate.
Climatic se înscrie în zona temperat-continentală cu nuanțe scandinavo-baltice.

Rețeaua hidrografică cuprinde pârâul Ibăneasa cu afluenții: Tricova, Cihir și Baltaru; pârâul Ciolacu.
Pe acestea sunt amenajate iazurile: Popeni, Liveni, La Bon și Bahnei. În general este o rețea
hodrografică dificitară.

Vegetația spontană este tipic de stepă, dezvoltându-se o faună specifică.

Între construcțiile bisericești importanță prezintă biserica cu hramul Sf. Nicolae construită la 1851 de
hatmanul Nicolae Sofian, biserica din Liveni ctitorie a familiei Vârnav din sec. al XVIII-lea și vechea
biserică din satul Șipoteni.

Prima școală, ca instituție publică, s-a înființat la 1865, urmare a reformei lui A.I. Cuza, în satul
Șipoteni. În 1908 se înființează școala din Cracalia, apoi în satele Liveni, Arborea și Dumeni.
Ca obiective de importanță istorică înscriem: Casa Memorială George Enescu și Troița din satul
Dumeni ridicată la 1919 închinată celor căzuți la 1877-1878 și războiul balcanic din 1913.

Situația demografică

În comuna George Enescu trăiesc 3216 locuitori repartizați în satele comunei după cum urmează: în
Dumeni 1690 locuitori, 485 locuitori în Popeni, 167 locuitori în George Enescu, 484 în Arborea și 390
în Stânca.

Se observă fenomenul îmbătrânirii populației mai ales în satele Dumeni, George Enescu și Popeni,
sate în care populația peste 60 de ani reprezintă peste 45 % din numărul locuitorilor. În localitate
sunt 67 de intelectuali, majoritatea lucrând în învățământ cărora li se adaugă 4 preoți, 5 ingineri
agronomi, 4 cadre medicale de medicină umană și 3 cadre de medicină veterinară.

Economia

Activitatea economică este predominant agricolă. Suprafața de 5940 ha este utilizată după cum
urmează: 4032 ha teren arabil, 1198 ha pășuni, 149 ha fânețe, 34 ha livezi, 13 ha viță-de-vie și514 ha
teren construcții curți și alte destinații.

You might also like