SUBIECT 1

SEMNIFICAȚIA ECOLOGICĂ A NOȚIUNILOR DE MEDIU

I) FACTORI DE MEDIU ȘI ECOSISTEM

II) OPTIMIZAREA ȘI ARMONIZAREA RELAȚIEI
SOCIETATE-NATURĂ
III) SEMNIFICAȚIA CONTEMPORANĂ A
CONSERVĂRII MEDIULUI

I) FACTORI DE MEDIU ȘI ECOSISTEM

MEDIUL DEFINIȚIE = în accepțiunea sa ecologică mediul este

definit ca fiind sistemul de factori naturali şi antropici(de natura
fizică: termici, fonici, radioactivi, chimică, estetică, genetică) -
denumiți factori de mediu- care, prin diferitele lor moduri de a
interacționa, contribuie, direct sau indirect la menținerea condițiilor
de viață ale unui grup biologic

 Factorii de mediu sunt numeroși și variați printre ei regăsindu-

se :

1) elementele naturale ale Terrei :

--aerul
--apa
--solul
--subsolul,
--temperatura
--lumina
--precipitațiile
--materiile organice şi anorganice
--speciile de plante și animale

2) elementele care influențează sănătatea și bunăstarea

omului :
--valori materiale şi spirituale
--elemente caracteristice peisajului
 --produse destinate creșterii calității vieţii şi sănătății
omului

 Interacțiunile dintre factorii de mediu generează relații de

natură cosmo-biologică antrenând în cadrul lor :

 fenomenele fizice obișnuite :

--vântul
--ploaia

 forţe majore ale cosmosului

--radiaţiile cosmice

 Modurile particulare în care evoluează formele de viață, în

funcție de factorii de mediu din anumite areale, sunt
desemnate prin noțiunea de ecosistem.

 În cadrul unui ECOSISTEM interacționează componente vii

denumite biocenoza (speciile vegetale şi animale) cu
componente fără viață denumite biotop :
 Aerul = aparţinând atmosferei
 Apa = aparţinând hidrosferei
 Rocile = aparţinând litosferei
 energia radiantă = componentă de origine cosmică

 Totalitatea ecosistemelor de pe planetă constituie ecosfera

planetei

 Stabilitatea internă a unui ecosistem este asigurată de

autocontrolul său (homeostazia) în raport de condiţiile
schimbătoare ale mediului extern (factorii climatici, sursa de
hrană etc.)

Autocontrolul face posibilă menținerea unei stări de echilibru

între populaţiile componente, sub aspectul variaţiilor numerice ale
acestora, lucru necesar în condițiile în care atât cantitatea de
nutrienţi, cât şi cantitatea de energie, pe care o primesc sau o pot
reţine producătorii primari,sunt finite.
MEDIUL = este un sistem integrat și dinamic, care asigură
condițiile de viață pe Pământ , CARACTERIZAT prin următoarele
TRĂSĂTURI :

 este un sistem viu şi deschis, dominat, de legi biologice

şi întreţinut un schimb permanent de resurse cu celelalte
activități economico-sociale;

 funcţiile mediului nu reprezintă o însumare a funcţiilor

elementelor sale componente, ci o formă de exprimare a
unui întreg, ceea ce înseamnă că mediul reprezintă o un
ansamblu, distinct ca entitate de componentele sale;

 puternica interdependenţă dintre elementele mediului,

face ca acesta să nu poată fi conceput fragmentar, pe
elemente componente, în contextul unor activități
economico-sociale, decât cu preţul unor dezechilibre
ecologice;

 dinamica mediului este dată de schimbul de materie,

energie şi informaţie, realizat atât între elementele sale
componente cât şi cu mediul economico-social;

II) OPTIMIZAREA ȘI ARMONIZAREA

RELAȚIEI SOCIETATE-NATURĂ

 Relaţia dintre dreptul la un mediu sănătos şi protecţia mediului

înconjurător se fundamentează pe relaţia om-natură, privită
într-un sens foarte general, ca o legătură între cele două părţi
ale aceluiaşi sistem, care este biosfera.

 Raportul societate-natură dobândeşte astăzi, din ce în ce mai

evident, un caracter fundamental, de al cărui echilibru depinde,
în mod esenţial, existenţa celor două elemente componente
(societate-natură) şi menţinerea lor în limite care să nu
schimbe entitatea lor calitativă şi să nu determine mutaţii
substanţiale ale trăsăturilor definitorii, ci dimpotrivă, să
realizeze o unitate tot mai deplină pe baza esenţei primordiale
comune.
 parcursul dezvoltării societăţii omul a intervenit continuu
asupra mediului, iar aceste intervenții au fost în quasi-
totalitatea lor consumative, fapt ce a condus la o degradarea
constantă a factorilor de mediu, procesul accelerându-se în
ultimul secol, îndeosebi prin :
--poluare
--industrializare
--ipsa de interes în economisirea resurselor naturale.
 Pornind de la premisa, reală, că nu există activităţi economice
şi/sau sociale fără efecte asupra mediului, iar progresul tehnic
contribuie la amplificarea acestor efecte, trebuie să acceptăm
că protecția mediului constituie un imperativ primordial al
societății în care trăim.

 Deteriorarea continuă a factorilor de mediu datorită activității

omului, generează, pe lângă distrugerea echilibrului ecologic și
apariția unor reacții adverse (inverse) ale mediului – astfel
modificat –asupra omului.
 De aceea, este necesară, spre binele general al omenirii
adoptarea și punerea în operă a unor politici de mediu, în
primul rând preventive și numai apoi reactive, care să se
caracterizeze prin :
 internalizarea comportamentului de mediu rațional și
 prin atragerea acțiunilor tuturor actorilor sociali
implicați în problemele de mediu respective

 Limitarea fenomenului degradării calității mediului constituie un

demers foarte laborios ce presupune o largă paletă de acțiuni,
inclusiv dintre cele care vizează modelarea unei conştiinţe
ecologice, prin acțiuni de educaţie ecologică, în vederea
pregătirii individului :
 pentru a lua hotărâri comportamentale corecte, privind
protecţia mediului
 pentru a decide în cunoştinţă de cauză şi din proprie
iniţiativă, în multitudinea problemelor ecologice cu
care se poate întâlni zilnic.

 Ea ar trebui să conducă la formarea unei culturi ecologice în

care să fie valorizate întreaga problematică ce privește
protecția mediului.
 Formarea culturii ecologice se bazează, pe :
 cunoaşterea legilor naturii şi societăţii
 pe acţiunea ştiinţific-fundamentată a omului asupra
mediului înconjurător
 pe respectarea dreptului fiecărui om la mediul
înconjurător neprimejdios din punct de vedere ecologic
pentru viaţă şi sănătate
 precum şi crearea unui sistem judicios de instruire şi
educaţie ecologică a populaţiei.

 Şcoala, Biserica, structurile organizaţiei civile, în general toţi

factorii educaţiei permanente, în colaborare cu organismele
aparatului de stat, local şi central, ar trebui să acţioneze
programatic, permanent pentru apărarea mediului natural
curat, apelând la toate mijloacele, pentru păstrarea purităţii
mediului ambiant social şi cultural.

III) SEMNIFICAȚIA CONTEMPORANĂ

A CONSERVĂRII MEDIULUI

 Criza ecologică nu a însemnat doar degradarea factorilor de

mediu, ci și o diminuare a resurselor vitale de pe planeta
noastră.

 Consensul asupra nevoii unei intervenții rapide și conjugate a

statelor constituie cel mai lăudabil exemplu de rezolvare a
unei probleme globale.

 El s-a materializat, așa cum vom vedea în cele ce urmează, în

abordări comune, atît pe plan juridic, cât și tehnic.

 Această abordare a devenit oficială începând cu prima

Conferinţă a ONU asupra Mediului ce a avut loc la Stockholm
în anul 1972.

 Cu această ocazie a fost semnalat la cel mai înalt nivel

pericolul deteriorării mediului înconjurător prin modelele
acumulării economice, arătându-se că ele pun în pericol viitorul
omenirii și a fost propus ca alternativă, modelul eco-
 dezvoltării, la care au fost abordate o serie de probleme
comune ale omenirii, referitoare la poluare, distrugerea
resurselor, deteriorarea mediului, pericolul dispariţiei unor
specii

 s-a adus în discuție şi tema creșterea decalajului între bogați

și săraci, ceea ce presupune găsirea unor soluții pentru a
creşte nivelul de trai al oamenilor, prin asigurarea unui acces
neîngrădit la resursele vitale și crearea de șanse egale de
dezvoltare.

SUBIECT 2

CONCEPTUL DEZVOLTĂRII DURABILE

 noțiunea dezvoltării durabile a intrat în vocabularul uzual şi a

dobândit valenţe politice precise în contextul globalizării, la
începutul anilor '80, dar în fapt ea sintetizează evoluția în
timp a preocupărilor de a găsi o alternativă viabilă tipului de
creştere economică postbelică ce a generat multiple disparități
între oameni și țări, încercând reconcilierea celor două aspiraţii
umane aflate în opoziție: pe de o parte continuarea dezvoltării
economice şi sociale, iar pe de altă parte asigurarea protecţiei
stării mediului, ca singura cale ce poate asigura premisele
bunăstării, atât a generaţiilor prezente, cât şi a celor viitoare.

 Raportul întocmit de G. H. Bruntdland intitulat Viitorul nostru

comun cu meritul de a fi sintetizat în documente oficiale cele
două idei majore ale dezltării durabile , și anume că :

 dezvoltarea nu înseamnă doar profituri mai mari şi

standarde mai înalte de trai pentru un mic procent din
populaţie, ci creşterea nivelului de trai al tuturor;

 dezvoltarea nu ar trebui să implice distrugerea sau

folosirea nesăbuită a resurselor noastre naturale, nici
poluarea mediului ambiant.

 De la acest punct, problemele complexe ale dezvoltării

durabile au dobândit o dimensiune politică globală și în
 abordările concrete , fiind discutate ulterior la cel mai înalt nivel
în cadrul Conferinţei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare
Durabilă de la Rio de Janeiro (1992), în cadrul Summit –ului
de la Johannesburg (2002) și din nou Conferinţa Mondială
pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă de la Rio de Janeiro
(2012) la care au participat reprezentanți din aproximativ 170
de state, a stabilit un plan de susținere a dezvoltării durabile,
denumit Agenda 21

 La acest for au fost adoptate și alte convenții internaționale

convenții prin care statele își asumă obligații precise şi
termene stricte de implementare, pe probleme concrete
precum cele referitoare la :
 schimbările climatice (reducerea emisiilor de dioxid de
carbon)
 diversitatea biologică (conservarea speciilor) și
stoparea defrișărilor masive
 protejarea fondului forestier şi zonelor umede,
 poluarea solului, apei şi aerului,
 reducerea suprafeţei sistemelor forestiere
 limitarea folosirii anumitor produse chimice
= care conturează un spaţiu juridic internaţional
pentru aplicarea în practică a preceptelor
dezvoltării durabile.

 La nivelul Uniunii Europene dezvoltarea durabilă devenit

obiectiv politic începând cu anul 1997, odată cu includerea sa
în Tratatul de la Maastricht.

 În anul 2001, Consiliul European de la Goteborg a adoptat

Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene, căreia i-a
fost adăugată o dimensiune externă la Barcelona, în anul
2002.

 În anul 2005, Comisia Europeană a demarat un proces de

revizuire a Strategiei, publicând, în luna februarie, o evaluare
critică a progreselor înregistrate după 2001, care punctează şi
o serie de direcţii de acţiune de urmat în raport de noile
amenințări, respectiv :
--schimbările climatice
 --problemele sănătăţii publice
--sărăcia şi excluziunea socială
--epuizarea resurselor naturale

 În iunie 2005, şefii de state şi guverne ai ţărilor Uniunii

Europene au adoptat o Declaraţie privind liniile directoare ale
dezvoltării durabile, care încorporează Agenda de la Lisabona,
revizuită, pentru creşterea economică şi crearea de noi locuri
de muncă drept o componentă esenţială a obiectivului
atotcuprinzător al dezvoltării durabile.

 Ca rezultat al acestui proces, Consiliul UE a adoptat, la 9 iunie

2006, Strategia reînnoită de Dezvoltare Durabilă, pentru o
Europă extinsă.

 În ceea ce privește Romania, trebuie spus că asumarea

modelului dezvoltării durabile în cadrul politicilor publice a
presupus două momente semnificative:

 definirea juridică și implementarea juridică a acestui

model prin legea cadru a mediului(OUG 195/2005).
În acest sens, art.2 pct. 23 preia definiția consacrată
pe plan internațional: ”dezvoltarea care corespunde
necesitatilor prezentului, fără a compromite
posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface
propriile necesități”

 includerea acestuia ca obiectiv strategic și vector

a politicilor şi strategiilor de dezvoltare şi de protecţie a
mediului pe termen scurt, mediu şi lung, în cadrul unei
Strategii Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a
României cu Orizonturi 2013-2020-2030 și a Planului
de Acțiune privind atingerea obiectivelor specifice
dezvoltării durabile

TRĂSĂTURILE MODELULUI
DEZVOLTĂRII DURABILE

 a fost consacrat pentru a desemna totalitatea formelor și

metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament
 îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între
sisteme socio-economice și elementele capitalului natural;

 este rezultatul unei abordări integrate a factorilor politici şi

decizionali, în care protecţia mediului şi creşterea economică
pe termen lung sunt considerate complementare şi reciproc
dependente;

 obiect al dezvoltării durabile este și preocuparea pentru

dreptate și echitate între state, nu numai între generații.

= În doctrina românească s-a arătat că, dezvoltarea durabilă

presupune existenţa unei compatibilități și a unui echilibru dinamic
între  resurse  şi consumul acestora,  între  sistemul  ecologic
tehnologic și economic, între rata de utilizare și rata naturală de
regenerare a resurselor, între cantitatea de poluanți și nivelul
capacității de suportabilitate(asimilare) pe care o are mediul

SUBIECT 3

DEFINIȚIA + PARTICULARITĂȚILE ȘI
LEGĂTURA DREPTULUI MEDIULUI CU ALTE RAMURI

I) DEFINIȚIA DREPTULUI MEDIULU

= Pentru a defini dreptul mediului trebuie luate în considerare trei

criterii:
 criteriul material
 criteriul instituțional
 criteriul finalității.

 În baza CRITERIULUI MATERIAL dreptul mediului poate fi

definit ca :

= un ansamblu de norme juridice care privesc factorii

naturali şi pe cei antropici, care determnină cadrul natural,
social şi economic şi care, prin interacţiunea lor,
influenţează echilibrul ecologic şi determină condiţiile de
viaţă pentru om, faună şi floră.
 În baza CRITERIULUI INSTITUȚIONAL dreptul mediului este
privit ca :

= ansamblu al reglementărilor care stabilesc cadrul

normativ de acțiune al statului în direcția înfăptuirii
politicii de protecție a mediului.

 În baza CRITERIULUI FINALITĂȚII , dreptul mediului este

definit ca fiind :

= ansamblul normelor juridice care privesc menţinerea

echilibrului ecologic şi ocrotirea sănătăţii umane

II) LEGĂTURA DREPTULUI MEDIULUI

CU ALTE RAMURI ALE DREPTULUI

 DREPTUL MEDIULUI -- DREPT CONSTITUȚIONAL

LEGĂTURĂ = care decurge din aceea că dreptul constituțional

consacră unele drepturi și îndatoriri fundamentale care privesc
mediul înconjurător:
 dreptul la un mediu sănătos
 obligația de conservare, protejare și ameliorare a
acestuia.

DIFERENȚE = cea mai semnificativă fiind accea a obiectului

reglementării :

 dreptul constituțional reglementează raporturi juridice

formate în sfera instaurării și exercitării puterii si institutiile
statului, modul de functionare a acestora

 dreptul mediului reglementează raporturi juridice formate în

sfera protecției mediului.

 DREPTUL MEDIULUI -- DREPTUL CIVIL

LEGĂTURA = există o strânsă legatură, ultimul reprezentând
ramura de bază(dreptul comun) , respectiv atat dreptul mediului
cât și dreptul civil stabilesc cadrul în care poate fi exercitată
proprietatea.

DIFERENȚE = ele sunt :

 poziția pe care se afla subiecții care intră în raporturile juridice

de drept civil respectiv :

 Dreptul civil = în primul caz aceștia se află pe poziție de

egalitate
 Dreptul mediului = aceștia se afla pe pozitii de
subordonare;

 continutul raporturilor de drept civil este de regulă stabilit

de către părți,
= în timp ce conținutul raporturilor juridice de drept al
mediului este stabilit prin lege;

 în cazul raporturilor juridice civile subiectul pasiv este de

regulă nedeterminat
= in timp ce in cazul raporturilor juridice de dreptul
mediului el este de regula determinat

 DREPTUL MEDIULUI -- DREPTUL ADMINISTRATIV

LEGĂTURA = dreptul mediului are cea mai strânsă legătură cu

dreptul administrativ, și această legătură decurge din faptul că:

 normele de dreptul mediului sunt norme administrative,

iar instituțiile care acționează în domeniul protecției
mediului sunt instituții administrative speciale;

 actele emise de catre autoritatile de mediu sunt de

regula acte administrative individuale.

 DREPTUL MEDIULUI -- DREPTUL PENAL

LEGĂTURI = între cele două ramuri există o strânsă legătură,
care se datoreaza faptului ca în Codul penal sunt prevăzute o
serie de infracțiuni de mediu dar și datorită faptului că legislația de
mediu prevede o serie de infracțiuni speciale, care completează
dreptul penal.

 DREPTUL MEDIULUI ȘI DREPTUL URBANISMULUI

= dreptul urbanismului reprezinta o parte din dreptul mediului și

anume acea parte care conține norme referitoare la:
 dezvoltarea localităților
 realizarea construcțiilor
 construirea drumurilor
 amenajarea parcurilor

SUBIECT 4

IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI

I) CATEGORIILE DE IZVOARE ÎN RAPORT CU TIPUL DE

ACTE NORMATIV + IZVOARE INTERNE
II) IZVOARE ALE DREPTULUI EUROPEAN
III) IZVOARE INTERNAȚIONALE
IV) POZIȚIA JURISPRUDENȚEI ȘI DOCTRINEI ÎN RAPORT DE
IZVOARE DE DREPTUL MEDIULUI

I) CATEGORIILE DE IZVOARE
ÎN RAPORT CU TIPUL DE ACTE NORMATIV
+ IZVOARE INTERNE

= putem identifica trei mari categorii de izvoare:

1) IZVOARE INTERNE
= care sunt formele clasice ale izvoarelor dreptului:
  Constituţia
 Legi
 ordonanţe de guvern
 hotărâri de guvern
 ordine şi instrucţiuni ale autorităţilor
centrale
 acte normative ale autorităţilor administraţiei
locale

2) IZVOARE ALE DREPTULUI EUROPEAN

= care se aplică nemijocit în sistemul de drept

românesc pe baza principiilor subsidiarității și
nemijlocirii;

3) IZVOARE DE DREPT INERNAȚIONAL

 Tratate
 Convenții
 Declarații
 Recomandări

 Conform CRITERIULUI FORȚEI JURIDICE se pot distinge

următoale categorii de izvoare:

 Costituţia
 legea propriu-zisă
 tratatul internaţional
 actele guvernamentale
--ordonanţa
--ordonanţa de urgenţă
--hotărârile de guvern
--ordinele miniştrilor
 actele autorităţii publice locale.

 După CRITERIUL CONȚINUTULUI ACTULUI NORMATIV ,

indiferent de forţa juridică a acestuia, se disting:

 izvoare integrale de drept al mediului;

  izvoarele mixte
= care au un conţinut de norme juridice, inclusiv
cu dispoziţii privind protecţia mediului.

 După CRITERIUL TIPULUI DE RELAȚII SOCIALE

REGLEMENTATE se disting:

 izvoare care reglementează relaţiile sociale cu privire

la ocrotirea sectorială a factorilor de mediu:
--apă
--atmosferă
--climă
--sol, subsol
--floră, faună
--fond forestier
--fond piscicol

 izvoare care reglementează relaţiile sociale cu privire

la prevenirea şi combaterea formelor de poluare prin :
--deşeuri
--substanţe chimice, toxice sau periculoase
--radiaţii nucleare

 izvoare care reglementează relaţiile sociale cu privire

la formele de răspundere în dreptul mediului;

 După CRITERIUL EMITENTULUI ACTULUI NORMATIV se

disting:

 izvoare parlamentare :
--legile organice
--legi ordinare

 izvoare guvernamentale :
--ordonanţele
--ordonanţele de urgenţă
--hotărârile de guvern
--ordinele miniştrilor

 izvoare ale autorităţilor publice locale :

--hotărâri
 --ordine
--dispoziţii ale prefectului.

1) CONSTITUȚIA

= În afara drepturilor fundamentale care se referă în mod explicit

la mediu(art.35 și art.135 lit.e)) Constituția mai cuprinde și alte
drepturile şi libertăţi care interferează sfera dreptului mediului,
cum sunt:

 dreptul la viaţă,la integritate fizică şi psihică a

persoanelor;

 dreptul neîngrădit al persoanei de a avea acces la orice

informaţie de interes public, cu condiţia ca acest drept să
nu prejudicieze măsurile de protecţie a secretelor şi
siguranţa naţională;

 dreptul la ocrotirea sănătăţii;

 dreptul la măsuri de protecţie socială a muncii privind

securitatea şi igiena muncii, prestarea muncii în condiţii
grele, precum şi alte situaţii specifice;

 dreptul de proprietate privată garantat în mod egal de

lege, indiferent de titular, cu obligaţia respectării
normelor de protecţie a mediului şi a celor de bună
vecinătate;

 libertatea conştiinţei, constând în libertatea de exprimare

a gândurilor, opiniilor şi libertatea de creaţie;

= Corelativ acestor drepturi și libertăți Constituția instuie

unele obligații în sarcina statului, destinate să dea eficiență
drepturilor fundamentale, cum sunt:

 obligaţia statului de a asigura refacerea şi ocrotirea

mediului, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
 obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor
necesare pentru creşterea calităţii vieţii;
  obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor
necesare pentru existenţa unui mediu sănătos.

 Obligaţia statului de a lua măsuri pentru asigurarea

igienei publice şi prezervarea unui mediu sănătos.
 Monitorizarea permanentă a stării mediului şi alertarea
populaţiei, pe baza prognozelor, în situaţii de pericol
meteorologic, precum şi intervenţia de urgenţă în cazul
dezastrelor naturale.

2) LEGEA

= Ca izvor de drept este cel mai întâlnit mod de reglementare

a raporturilor juridice din acest domeniu.

= Legislaţia românească de protecţie a mediului a adoptat soluţia

unei legi-cadru, care să statueze cadrul legal general privind
protecţia, conservarea şi/sau dezvoltarea mediului.

= În conţinutul legii-cadru OUG NR.195/2005 sunt stabilite:

 principiile dreptului mediului;
 elementele strategice ale dezvoltării durabile;
 modalităţile de implementare a principiilor şi elementelor
strategice;
 definirea dreptului la un mediul sănătos şi stabilirea
componentelor sale;
 procedura autorizării activităţilor economice şi sociale cu
impact asupra mediului;
 regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase, precum şi al
altor deşeuri;
 regimul îngrăşămintelor chimice şi al pesticidelor;

= Pe plan european, în numeroase ţări, au fost adoptate legi-

cadru pentru protecţia mediului care reglementează principiile,
strategiile şi tehnicile de implementare ale normelor de mediu, iar
pe baza legii-cadru sunt elaborate legi speciale cu caracter
sectorial.

3) ORDONANȚELE GUVERNULUI

= sunt de regulă cele emise ca ordonanțe de urgență, pe care

apoi parlamentul le adoptă(uneori cu modificări) prin lege.

= Cea mai reprezentativă este OUG nr.195/2005 , care constituie

legea-cadru de protecție a mediului.

= Pot fi menţionate și alte domenii de drept al mediului

reglementate prin ordonanţe de urgenţă precum:
 protecţia ariilor naturale (O.U.G. nr.57/2007);
 conservarea habitatelor naturale, a florei şi a
faunei sălbatice;
 organisme modificate genetic (OUG nr.43/2007)
 siguranţa barajelor (O.U.G. nr.244 din 6 decembrie 2000);

4) HOTĂRÂRILE DE GUVERN

= Potrivit competenţelor materiale specifice, Guvernul României

elaborează hotărâri care pun în aplicare legile şi ordonanţele de
urgenţă.

= Hotărârile de guvern se emit în executarea actelor normative.

= În domeniul dreptului mediului, hotărârile de guvern au, în

principal, ca domeniu formarea şi perfecţionarea sistemului
instituţional de drept al mediului.

5) ACTELE NORMATIVE EMISE DE

AUTORITĂȚILE PUBLICE LOCALE

= Autorităţile publice locale au două atribuţii în materia protecţiei

mediului, şi anume:

 în domeniul protecţiei, conservării, restaurării şi punerii în

valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a
parcurilor şi rezervaţiilor naturale;
  în domeniul organizării şi dezvoltării urbanistice a
teritoriului şi amenajării acestuia pe teritoriul de
competenţă.

II) IZVOARE ALE DREPTULUI EUROPEAN

 La data de 01.01.2007, când România a aderat la Uniunea

Europeană, politica de mediu comunitară era deplin integrată
în politicile publice europene

 Baza legală(cadrul juridic) este constituită de articolele 174 -

176 ale Tratatului CE, la care se adaugă articolele 6 şi 95.
Articolul 174 este cel care trasează obiectivele politicii de
mediu şi conţine scopul acesteia - asigurarea unui înalt nivel
de protecţie a mediului ţinând cont de diversitatea situaţiilor
existente în diferite regiunii ale Uniunii.

 Articolul 95 vine în completarea acestuia şi are în vedere

armonizarea legislaţiei privitoare la sănătate, protecţia mediului
şi protecţia consumatorului în Statele Membre, iar o clauză de
derogare permite acestora să adauge prevederi legislative
naţionale în scopul unei mai bune protejări a mediului.

 Tratatului i se adaugă peste 200 de directive, regulamentele şi

deciziile adoptate, care constituie legislaţia orizontală şi
legislaţia sectorială în domeniul protecţiei mediului.

LEGISLAȚIA ORIZONTALĂ = cuprinde acele reglementări ce au

în vedere :
 transparenţa şi circulaţia informaţiei
 facilitarea procesului de luare a deciziei
 dezvoltarea activităţii şi implicării societăţii civile în protecţia
mediului ş.a. = de exemplu: Directiva 90/313/CEE privind
accesul liber la informaţia de mediu,

LEGISLAȚIA SECTORIALĂ (sau verticală) = se referă la

sectoarele ce fac obiectul politicii de mediu şi care sunt:
 gestionarea deşeurilor
 poluarea sonoră
  poluarea apei
 poluarea aerului
 conservarea naturii (a biodiversităţii naturale)
 protecţia solului şi protecţia civilă

 România a beneficiat de sprijin consistent din partea UE,

inclusiv financiar pentru armonizarea politicii sale de mediu cu
ce europeană. În acest sens pot fi menționate:-Programul LIFE
cu cele două componente: LIFE – Mediu şi LIFE Natura, care
sunt funcţionale în România din 1999 şi finanţează proiecte ce
tratează probleme specifice, locale de îmbunătăţire, protecţie
sau conservare a calităţii mediului (LIFE Mediu) şi a
biodiversităţii (LIFE Natura).

 Problematica mediului a fost gestionată la nivel european prin

intermediul Programelor de Acţiune pentru Mediu (PAM),
care sunt o combinaţie între programe (pe termen mediu) și
abordări strategice, având ca obiective tratarea verticală şi
sectorială a problemelor ecologice.

-Denominarea „eco” = este un instrument tehnic ce are drept

scop promovarea produselor cu un impact de mediu redus,
comparativ cu alte produse din acelaşi grup.

III) IZVOARE INTERNAȚIONALE

 Cadrul juridic internaţional de protecție a mediului s-a format

în timp şi este într-o continuă dinamică.

 Evoluția sa este legată de recunoașterea și ocrotirea

internațională a dreptului fundamental la un mediu sănătos, ca
drept fundamental din generația a IV.

 În secolul al XIX-lea se încheie o serie de tratate internationale

consacrate pescuitului, dar prevederile lor se refereau la
delimitarea zonelor de pescuit si mai puțin la protectia speciilor
marine ca resursă economică ori ecologică.

 Actualul cadrul juridic internațional cuprinde o gamă largă

de documente, unele având caracter obligatoriu : tratate sau
 convenţii), iar altele cu caracter orientativ: declaraţii, rezoluţii
sau seturi de linii directoare şi orientări politice, ori măsuri
instituţionale şi mecanisme de finanţare viabile.

 La o primă evaluare statistică putem spune că la nivel

international sunt în vigoare peste 900 de convenții, tratate,
protocoale și alte acte normative internaționale..

 Pe primul plan punem Declaraţia Universală a Drepturilor

Omului adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei
Naţiunilor Unite în anul 1948

 Urmează apoi documentele finale ale unor reuniuni(conferințe,

summit-uri, reuniuni,etc), din care în ordinea adoptării lor
amintim:

1) Conferinţa de Stockholm privind Mediul Uman din

1972, consacrată problemelor globale ale mediului la care au fost
adoptate următoarele documente:
 Declaraţia de la Stockholm, conţinând 26 de principii;
 Planul de Acţiune pentru Mediul Uman;
 Programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);
 activităţile pentru managementul mediului;
 măsurile de sprijin.

2) Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu

3) probleme sectoriale ale factorilor de mediu:

 poluarea apelor, a aerului şi a solurilor (în special
degradarea terenurilor);

4) probleme globale:
 epuizarea stratului de ozon
 schimbările climatice
 defrişarea şi deşertificarea
 traficul internaţional de produse şi deşeuri toxice şi
periculoase,
 protejarea mediului în perioadele de conflict armat.

5) Documentele finale ale Conferinţei Naţiunilor Unite

privind Mediu şi Dezvoltare din iunie 1992, desfășurată la Rio
de JaneiroCunoscut sub numele de ”Summit-ului Pământului”
adoptate cu participarea a 115 de conducători ai statelor lumii,
cuprind:

 Declaraţia de la Rio, conţinând 27 de principii;

 Agenda 21, care constituie un plan de acţiune pentru
dezvoltarea durabilă
 două convenţii obligatorii:
--Convenţia privind diversitatea biologică
--Convenţia cadru privind schimbările climatice.

6) Summitul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea

Durabilă, care a avut loc la Johannesburg în perioada 26 august
– 6 septembrie 2002, prin care statele și-au asumat
responsabilitatea colectivă pentru progresul şi întărirea celor trei
piloni interdependenţi a ai dezvoltării durabile:
 dezvoltarea economică
 dezvoltarea socială
 protecţia mediului la nivel local, naţional, regional şi
global.
= Documentele amintite au valoarea de izvoare de drept
internațional al dreptului mediului prin faptul că au consacrat o
serie de principii fundamentale pentru protecţia mediului, pe baza
cărora au evoluat raporturile dintre state în acest domeniu.

IV) POZIȚIA JURISPRUDENȚEI ȘI DOCTRINEI

ÎN RAPORT DE IZVOARE DE DREPTUL MEDIULUI

JURISPRUDENȚA constituită pe baza hotărârilor judecătoreşti

pronunţate în diferite materii, nu este recunoscută ca izvor de
drept în sistemul dreptului nostru naţional.

 Mai mult, în materia dreptului mediului din ţara noastră, nu

există formată o jurisprudenţă la care să se facă trimitere în
cazul unor litigii de natură ecologică.
 Există, însă, o jurisprudenţă internaţională, îndeosebi cu privire
la evenimente care au avut ca obiect poluări accidentale şi, în
urma cărora, dacă acestea au avut efecte transfrontaliere s-a
 recurs la arbitraj sau evenimentul s-a aflat la originea unor
convenţii internaţionale bi- sau multinaţionale.

DOCTRINA de drept al mediului s-a format prin contribuțiile unor

remarcabili oameni de ştiinţă din diferite domenii: ştiinţele naturii,
medicină, ingineri din domeniul ecologiei, doctrina de drept al
mediului avându-şi originea în lupta împotriva agresivităţii
antropice împotriva mediului natural.

 În prezent doctrina are şi în ţara noastră un rol tot mai

important, datorită multiplicării numărului lucrărilor apărute în
acest domeniu.

SUBIECT 5

PRINCIPIILE DREPTULUI MEDIULUI

I) SPECIFICUL PRINCIPIILOR DE DREPT MEDIULUI

II) PRINCIPII AFIRMATE DE DOCTRINĂ
III) PRINCIPII CONSACRATE ÎN LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ
IV) PRINCIPII CE REZULTĂ DIN DOCUMENTE
INTERNAȚIONALE

I) SPECIFICUL PRINCIPIILOR
DE DREPT MEDIULUI

= Principiile dreptului mediului exprimă esenţa politicii de mediu

ca politică publică de natură protectivă a unui stat anume, dar și
a tuturor locuitorilor planetei, reflectând prin aceasta
interdependenta politicilor naționale de mediu, fiind în același timp
primul element de realizare a unitatii continutului dreptului
mediului la nivelul celor trei ordini juridice de exprimare: natională,
comunitară și internațională.
 Preocuparile comune ale statelor privind protectia mediului si
expresia lor juridică au dus la formarea si afirmarea unor
principii comune dreptului national,regional și internațional.

 Prin studiul formulării principiilor privind protecţia mediului, se

poate urmări şi evoluţia interesului şi nevoilor reale ale
societăţii umane în raporturile sale cu tot ceea ce o
înconjoară.

 Unul dintre primele acte internaţionale care au formulat explicit

și ferm principii ale politicii de mediu este “Declaraţia
internaţională asupra principiilor vizând protecţia
mediului”, adoptată la Stockholm, cu ocazia Conferinţei
Naţiunilor Unite asupra Mediului.

 La Stockholm au fost formulate 27 de principii, reprezentând

tot atâtea sarcini pentru statele membre ale ONU şi 109
recomandări pentru luarea de măsuri pentru protecţia
mediului.

II) PRINCIPII AFIRMATE DE DOCTRINĂ

 Prof. Mircea Duţu semnalează diferențele care apar în privința

consacrării principiilor la cele trei niveluri de reglementare:
 Național
 European
 internațional.

LEGISLAȚIILE NAȚIONALE = se recurge la consacrarea

expresă a principiilor dreptului mediului în dreptul pozitiv,
atribuindu-li-se statutul de norme de conduită de maximă
generalitate şi universalitate, obligatorii în domeniul respectiv,
formulate uneori identic sau asemănător şi ca principii politico-
strategice;

LEGISLAȚIA EUROPEANĂ = principiile au un statut intermediar,

fiind formulate mai degrabă ca linii directoare atât pentru
politica în domeniu a comunităţii, cât şi pentru statele comunitare;

LEGISLAȚIA INTERNAȚIONALĂ al dreptului mediului conceptul

de principiu are caracterul cel mai imprecis, fiind utilizat de cele
mai multe ori pentru a desemna o constantă evidentă, concluziile
unei analize, norme generale obligatorii.

 Pe baza acestor observații prof. M.Duțu propune gruparea

principiilor dreptului mediului în două mari categorii:

1) PRINCIPII FUNDAMENTALE

= consacrate la toate nivelurile dreptului mediului (naţional,

regional, comunitar, internaţional)

2) PRINCIPII SPECIFICE

= care exprimă specificul arealului, amintind ca exemplu, în

această categorie , la nivelul dreptului internaţional :
 principiul cooperării
 obligaţia statelor de a soluţiona pe cale paşnică
diferendele în materie de mediu;
 responsabilităţii comune, dar diferenţiate a statelor;
 răspunderea statelor pentru pagubele aduse
mediului;

3) PRINCIPII ADIȚIONALE

 Prof. Daniela Marinescu are în vedere criterii mai extinse de

clasificare a principiilor de dreptul mediului, rezultând astfel şi o
enumerare mai amplă a acestora, dintre care cele mai
importante următoarele distincţii între principii:

1) principii interne şi principii internaţionale

2) principii de bază şi principii decizionale

3) principii tradiţionale

4) principii afirmate expres în Legea protecţiei mediului

5) principii de maximă generalitate în dreptul mediului

 III) PRINCIPII CONSACRATE
ÎN LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ

 CLASIFICARE

1) PRINCIPII DE BAZĂ

 principiul potrivit căruia protecţia mediului înconjurător

constituie un obiectiv de interes public major;

 principiul exercitării de către stat a dreptului suveran de a

exploata resursele naturale, în conformitate cu politica sa
ecologică;

 principiul prevenirii riscurilor ecologice şi al producerii

daunelor;

 principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice

cadrului bio-geografic natural;

 principiul prevenirii, reducerii şi controlului integrat al poluării

prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru
activităţile care produc poluări semnificative.

2) PRINCIPII DECIZIONALE

 principiul precauţiunii în luarea deciziilor

 principiul interzicerii poluării;

 principiul participării publicului la elaborarea şi aplicarea

deciziilor de mediu.

 După locul unde sunt consacrate :

1) PRINCIPII CONSACRATE ÎN CONSTITUȚIE

 Asigurarea dreptului oricărei persoane la un mediu înconjurător

sănătos și echilibrat ecologic, înscris în art. 35 din Constituție;
 Instituirea obligației persoanelor de a contribui la protejarea și
ameliorarea mediului înconjurător;

 Instituirea obligației statului de a asigura refacerea și ocrotirea

mediului înconjurător, precum și menținerea echilibrului
ecologic, înscris în art.135 alin.(1) lit. e) din Constituție.

2) PRINCIPII CUPRINSE ÎN LEGEA-CADRU DE PROTECȚIA

MEDIULUI

 Principiul consacrării protecţiei mediului ca obiectiv de

interes public major (desprins în mare măsură din art. 1 al
OUG nr. 195/2005: “Obiectul prezentei legi îl constituie
reglementarea protecţiei mediului, obiectiv de interes public
major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care
conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii.”

 Principiul integrãrii cerinţelor de mediu în celelalte politici

sectoriale = exprimă cerinţa integrării activităţii de protecţie a
mediului în complexul activităţilor economico-sociale, a
realizării unei armonii între aceste activităţi, în scopul
satisfacerii intereselor globale.

 Principiul precauţiei în luarea deciziei

 Principiul acţiunii preventive = constă în a lua măsuri faţă

de un fenomen ale cărui consecinţe negative sunt cunoscute,
fiind astfel posibil să se ia măsuri în raport cu riscul cunoscut şi
măsurabil.

 Principiul reţinerii poluanţilor la sursã = are în vedere

obligația general a fiecărui titular de obiective ce reprezintă
surse de emisie a poluanților, de a utilize tehnologii care
împiedică dispersia acestora în mediul înconjurător.

 Principiul "poluatorul plãteşte = exprimă ideea că cel ce

poluează va trebui să suporte consecințele juridice, indiferent
dacă este culpabil sau nu.

 Conservarea biodiversităţii şi a ecosistemelor = presupune

protecţia ecosistemelor, conservarea biodiversităţii, precum şi
 utilizarea şi gospodărirea durabilă a resurselor naturale ale
mediului.

 Utilizarea durabilã a resurselor naturale = semnifică

obligaţia generală de a conserva şi proteja mediul, ca şi
patrimoniu comun al umanităţii, în scopul menţinerii sale, cel
puţin în starea în care a fost moştenit şi a transmiterii sale,
generaţiilor următoare.

 Informarea şi participarea publicului la luarea deciziilor,

precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu.

 Dezvoltarea colaborãrii internaţionale pentru protecţia

mediului = ține seama de realitatea că poluarea nu are
frontieră, se impune cu necesitate şi cooperarea internaţională
între state dar şi între diferitele organizaţii şi organisme
internaţionale în scopul prevenirii şi înlăturării efectelor poluării

 Principiul priorităţii sănătăţii şi vieţii oamenilor = ce

exprimă ideea că omul este cel mai important element al
mediului, el ocupând o poziţie centrală în mediul natural, ceea
ce impune protecţia vieţii şi sănătăţii sale prin toate mijloacele.

 Principiul cooperării între cei care deţin, administrează şi

folosesc factorii de mediu(fond forestier,sol, apa,etc) atât cu
statul cât și între ei, ținând seama de faptul că protecția
împotriva poluării, pe plan intern, este eficientă numai dacă
între stat, agenţii economici, organele nestatale şi cetăţeni
există o cooperare în acest sens.

IV) PRINCIPII CE REZULTĂ

DIN DOCUMENTE INTERNAȚIONALE

1) PRINCIPII DE BAZĂ

 principiul sic utere tuo, respectiv obligaţia statelor de a se

asigura că activităţile exercitate în limitele jurisdicţiei lor
naţionale să nu cauzeze daune mediului altor state;
  principiul bunei vecinătăţi;

 principiul informării şi cooperării între state;

 principiul protejării patrimoniului comun al umanităţii;

 principiul prevenirii poluării.

2) PRINCIPII SPECIFICE CU CARACTER RESTRÂNS

 principiul nediscriminării = orice persoană afectată sau care

ar putea fi afectată de o pagubă materială are dreptul să
ridice, în faţa unui organ administrativ sau judiciar, problema
permisibilităţii unor activităţi cu consecinţe periculoase
pentru mediu;

 principiul interzicerii poluării;

 principiul “poluatorul plăteşte”.

 În funcție de momentul conturării lor,sunt de menționat cele

două principii cuprinse în Recomandarea nr. 2 a Planului de
Acțiune adoptat la Conferința de la Stokholm(1972) și anume :

1) Principiul notificării în caz de urgenţe

 reprezintă versiunea notificării necesare după producerea

faptului, comparativ cu notificarea prealabilă.

 Scopul acestei notificări este de a permite şi crea statelor

afectate cea mai mare posibilitate de a se pregăti pentru şi a
micşora potenţialele pagubele

2) Principiul consultării

 presupune obligația de-a împărtăşi la nivel internaţional, toate

informaţiile importante privind problemele cu care se confruntă
 şi soluţiile pe care le concep pentru dezvoltarea acestor
domenii.

3) Coordonarea la nivel internaţional a activităţilor de

cercetare

 constituie o regulă cu caracter de principiu inclusă în prevederi

speciale din multe tratate pentru protecția mediului

 În acest sens sunt stipulate angajamente(bilaterale sau

multilaterale) conţinute în convenţii, cum sunt cele care
abordează modificările survenite în atmosferă

4) Principiul evitării prejudicierii mediului

 solicită statelor să asigure ca activităţile desfăşurate în cadrul

propriei jurisdicţii sau propriului control să nu producă pagube
mediului din alte state sau mediului comun.

 Acest principiu a fost adoptat prin Declaraţia de la Stockholm şi

reiterat integral prin Declaraţia de la Rio (Principiul 2).

5) Principiul responsabilităţii statului

 este confirmat prin Declaraţia de la Stockholm, Principiul 21: ”

Statele au...responsabilitatea de a asigura că activităţile aflate
în jurisdicţia sau sub controlul lor nu provoacă pagube mediului
din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor jurisdicţiei
naţionale”.

6) Suveranitatea perpetuă asupra resurselor naturale”

 rezultă din Carta Naţiunilor Unite şi din principiile de drept

internaţional, având ca particularitate, spre deosebire de
conceptul clasic al suveranității(care semnifică independenţă;
adică dreptul de a exercita, în cadrul unui teritoriu delimitat şi
fără amestecul altor state) anumite îndatoriri generale de a nu
prejudicia interesele generațiilor viitoare, de a nu provoaca
pagube mediului din alte state sau unor zone aflate în afara
limitelor jurisdicţiei naţionale.
 7) Principiul nediscriminării între state

 reprezintă o variantă mai restrânsă a obligaţiei cu caracter

general de a împiedica prejudicierea mediului, care constă în
obligaţia de nu lua măsuri care să deplaseze poluarea de pe
teritoriul unui stat către teritoriul altui stat.

8) Principiul protejării resurselor naturale şi al zonelor

comune

9) Principiul accesului egal la procedurile administrative şi

judiciare

Conform acestui principiu persoanelor (fizice şi/sau juridice)

afectate dintr-un stat,trebuie să li se confere acelaşi acces la
remediere şi reparare, care este furnizat părţilor afectate din
statele în care sunt localizate activităţile poluatoare.

SUBIECT 6

RAPORTUL JURIDIC DE DREPT AL MEDIULUI

I) CARACTERISTICI
II) OBIECT
III) PĂRȚI
IV) CONȚINUT

I) CARACTERISTICI

= Raportul juridic de drept al mediului reprezintă relația socială

reglementată de norma de drept al mediului.

 El ia naștere în domeniile conservării, dezvoltării și protecției

mediului.
 Ceea ce distinge în esenţă raporturile de dreptul mediului de
alte raporturi juridice constă în faptul, că raporturile de dreptul
mediului privesc realizarea unui obiectiv legat de folosirea
raţională, conservarea, dezvoltarea şi protecţia mediului.

 raporturile de mediu principale constituie acele categorii de

raporturi care apar şi există de sine stătător în mediul activităţii
legate de folosirea raţională şi protecţia mediului.

II) OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC

DE DREPT A MEDIULUI

 Obiectul acestui tip de raport trebuie înțeles din prespectiva

dublei semnificații a naturii obliectului raportului juridic în
general:
--obiectul-bun sau
--obiectul- conduită.

 Dacă ne referim la obiectul raportului de dreptul mediului

ca bun putem spune că acesta îl constituie sunt valorile de
mediu.

 În acest caz este subliniată doar latura protectivă a dreptului

mediului , caz în care se aseamănă cu obiectul raportului de
drept penal, la care de asemenea,valorile ocrotite pot face
parte dintre valorile de mediu.

 Obiectul raportului juridic de mediu-conduită relevă două

laturi ale dreptului mediului-cea protectivă și cea de normare a
conduitei.

 Corespunzător acestei distincții și obiectul raportului juridic de

dreptul mediului apare sub două ipostaze:

1) obiectul extrinsec:
--bunurile
--valorile
--rezultatele

2) obiectul intrinsec – conduita umană

OBIECTUL EXTRISEC al raportului de dreptul mediului îl
formează:

1) componentele abiotice ale mediului :

--resursele de apă
--aerul atmosferic
--resursele de zăcăminte ale subsolului
--spaţiile subterane
--resursele funciare

2) componentele biotice ale mediului :

--regnul animal
--regnul vegetal

3) componentele antropogene ale mediului :

--amenajarea teritoriului
--condiţiile sanitare de viaţă a populaţiei
--condiţiile sanitare de muncă a populaţiei
--deşeurile de producţie şi menajere
--substanţele nocive
--substanţele radioactive

OBIECTUL INTRINSEC al raporturilor de dreptul mediului îl

formează:

= folosirea raţională a componentelor de mediu

III) PĂRȚILE RAPORTULUI JURIDIC

DE DREPTUL MEDIULUI

 Sunt părți ale acestui tip de raport juridic în primul rând :

1) STATUL
2) PERSOANELE FIZICE
3) PERSOANELE JURIDICE DE DREPT PUBLIC ȘI
PRIVAT
SUBIECTUL ACTIV este STATUL = care gestionează în
ansamblu problematica ocrotirii mediului, dar și persoanele fizice
şi juridice, publice sau private, în măsura în care sunt implicate
legal în apărarea mediului, precum şi entităţile administrativ-
teritoriale.

 Statul intervine în mod autoritar si direct în reglementarea

juridicã a raporturilor sociale de mediu datoritã faptului cã
protectia si dezvoltarea mediului reprezintã o problemã de
interes național.

SUBIECTUL PASIV = orice persoană fizică sau juridică,

publică sau privată

 potrivit art.5 din aceeaşi lege, statul recunoaşte tuturor

persoanelor dreptul la un mediu sănătos. .

IV) CONȚINUTUL RAPORTULUI JURIDIC

DE DREPT AL MEDIULUI

= Continutul raportului juridic de dreptul mediului se referă la

drepturile și obligațiile corelative pe care le au participantii în
legătura cu conservarea si dezvoltarea factorilor de mediu naturali
si artificiali .

 Cele mai multe au drept scop principal prevenirea unor

eventuale daune sau ameliorarea acestora și numai în mod
excepțional au caracter sancționator.

 În latura activă a raportului juridic pot intra drepturile

ecologice ale omului legate de satisfacerea necesităţilor (sau
de posibila lor satisfacere) prin interacţiunea cu natura şi
asigurarea unei astfel de satisfaceri

 În ceea ce privește latura pasivă a raportului juridic de dreptul

mediului, ssemnalăm faptul că există o gamă foarte largă de
obligații de mediu, ce rezultă, în imensa lor majoritate din
lege.
 Cu referire la OBLIGAȚIA DE DREPT al mediului putem
afirma că există câteva categorii de bază ale acestora şi
anume:

1) în funcţie de obiectul lor, deosebim obligaţii de a

face(pozitive) sau a nu face(obligații negative)
 obținerea autorizației de mediu înainte de începerea
activității sau a autorizatiei integrate de mediu
 luarea de masuri preventive precum depozitarea
deseurilor periculoase si a rezidurilor pe platforme
special amenajate

2) obligaţii de rezultat şi obligaţii de mijloc;

3) în funcţie de opozabilitatea obligaţiilor

4) în funcţie de sancţiunea ce asigură executarea obligaţiilor,

deosebim obligaţii perfecte şi obligaţii imperfecte;

5) în funcţie de izvorul obligaţiilor, deosebim obligaţii izvorâte

din acte juridice şi obligaţii izvorâte din fapte.

SUBIECT 7

PROTECȚIA ATMOSFEREI

I) REGIMUL PROTECȚIEI INTERNAȚIONALE A ATMOSFEREI

II) LEGISLAȚIA EUROPEANĂ PRIVIND CALITATEA AERULUI
III) PROTECȚIA CALITĂȚII AERULUI PRIN LEGISLAȚIA
NAȚIONALĂ

I) REGIMUL PROTECȚIEI INTERNAȚIONALE

A ATMOSFEREI
ATMOSFERA = este definită ca fiind Învelişul de aer care
înconjoară pământul este desemnat în mod generic sub
denumirea de atmosferă, dispusă pe cinci straturi şi anume:
 Troposferă
 Stratosferă
 Mezosferă
 ionosferă
 Exosferă

 Sub aspectul compoziției, aerul este un amestec de gaze, care

în stare uscată, conține :
--78 % azot
--21 % oxigen
--1 % alte gaze (argon, neon, heliu, dioxid de carbon).

 Primul strat din atmosferă , troposfera este cel mai subțire,

întinzându-se până la circa 12.000 m deasupra Pământului.
  
 Stratosfera cuprinde aer mai rarefiat iar la limita superioară a
stratosferei se afla o concentrare maximă de ozon numită scut
de ozon care îndeplinește funcția de protecție a Pământului
împotriva radiațiilor ultraviolet, care au efect distructiv pentru
viață. 

= Această problemă a făcut obiectul unor preocupări la nivel

internațional încă din secolul al XIX lea Ținând seama de
reglementările internaționale actuale putem distinge documente
care abordează: protecția calitativă a anumitor compone ale
atmosferei.

I. Protecția atmosferei în general :

 Convenţia de la Geneva din 1979 asupra poluării

atmosferice transfrontiere la mari distanţe.

= Ea vizează poluarea de impact cu diferite noxe, calitatea

precipitaţiilor atmosferice, starea ozonului atmosferic, dinamica
emisiilor de gaze cu efect de seră, schimbările climatice, toate
acestea aflându-se în preocuparea întregului sistem instituţional
de drept al mediului (naţional, regional, mondial) în vederea
reglementării integrate a acţiunilor de prevenire şi combatere a
poluării aerului atmosferic.

PRINCIPII PE CARE CONVENȚIA le consacră :

 protejarea omului şi a mediului înconjurător contra poluării

atmosferice în care scop, părţile contractante se obligă să
limiteze şi, în măsura posibilului, să reducă în mod treptat şi
să prevină poluarea atmosferică transfrontieră pe distanţe
lungi;

 combaterea introducerii substanţelor poluante pentru aer

prin consultări, schimb de informaţii, activităţi de cercetare şi
supraveghere, politici şi strategii ţinând seama de eforturile
întreprinse la nivel naţional şi internaţional;

 organizarea de către părţi a schimbului de informaţii şi

verificarea politicilor şi activităţilor economice, precum şi a
măsurilor de ordin tehnic care vizează combaterea
introducerii de substanţe poluante pentru aer, care au efect
dăunător şi duc la poluarea aerului;

 acordarea unor consultaţii, la cerere, la intervale scurte,

părţii sau părţilor

 Capitolul 9 al Agendei 21(Summit-ul de la Rio 1992)

= special destinat planului de acţiune globală pentru protecţia

atmosferei cuprinde programe în patru domenii de acțiune:
a) Tratarea incertitudinilor:
--îmbunătăţirea fundamentărilor ştiinţifice necesare
procesului decizional;
b) Promovarea dezvoltării durabile:
--eficienţa producerii şi consumului de energie;
--transporturile
--dezvoltarea industrială
--dezvoltarea resurselor terestre şi marine
--utilizarea terenurilor.
c) împiedicarea epuizării ozonului stratosferic;
 d) prevenirea poluării atmosferice transfrontaliere.

II. În categoria documentelor internaționale sectoriale intră

cele privind:

 protecția stratului de ozon

 emisia controlată a gazelorcu efecte de seră(GHG)

 În privința protecției stratului de ozon documentul de bază este

Convenţia-Cadru de la Viena, din 1985 adoptată sub auspiciile
PNUE.

În privința controlului asupra emisiei în aer a gazelor cu efect de

seră (GHG), considerate principalul factor al tulburărilor climatic
este incidentă Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra
Schimbărilor Climatice (UNFCCC) semnată la Summit-ul de la Rio
1992, care stabileşte cadrul general al acţiunilor
interguvernamentale de răspuns la provocarea reprezentată de
schimbările climatice.

II) LEGISLAȚIA EUROPEANĂ

PRIVIND CALITATEA AERULUI

= Protecția calității aerului pornește de la premisa că aerul

înconjurător pe lângă rolul său de factor natural de mediu necesar
vieți, el devine și un fel de depozit pentru diverse gaze și
particule, nocive pentru viață.
 Actul juridic european de bază este Directiva 2008/50/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008
privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat
pentru Europa .
 La aceasta se adaugă Directiva 2004/107/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie
2004 privind arseniul, cadmiul, mercurul, nichelul,
hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător.

 Ele relevă angajamentului UE de reducere a emisiilor de GHG

cu 8% comparativ cu anul de bază 1990 şi o limitare a
acestora cu 70% pe termen lung.

III) PROTECȚIA CALITĂȚII AERULUI

PRIN LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ

= România a transpus în legislația națională de protecție a

calității aerului cele două directive europene prin Legea nr.104
din 15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător

= De asemenea, a fost elaborată o Strategie Națională în

domeniul protecției atmosferei și un Plan național de actiune în
domeniul protecție atmosferei, prin care protecția atmosferei este
instituită ca politică publică națională.

= În ceea ce privește cadrul juridic național de protecție a aerului,

reglementarea specifică o constituie Legea nr.104/2011 la care
am făcut referire.

 Astfel, conform art. 3 lit. a) din Legea nr.104/2011 ”aer

înconjurator este aerul din troposferă, cu exceptia celui de la
locurile de muncă, astfel cum sunt definite prin Hotararea
Guvernului nr. 1.091/2006 privind cerințele minime de
securitate și sănătate pentru locul de muncă, unde publicul nu
are de regulă acces și pentru care se aplică dispozitiile privind
sănătatea și siguranța la locul de muncă”
 Prin  punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 104/2011 s-a
realizat Sistemul Naţional de Evaluare şi Gestionare Integrată
a Calităţii Aerului (SNEGICA), ce curinde, ca părţi integrante,
următoarele două sisteme:

a)  Sistemul Naţional de Monitorizare a Calităţii Aerului,

(SNMCA), cu atribuții organizatorice, instituţionale şi legale
 pentru activităţi de monitorizare a calităţii aerului
înconjurător, în mod unitar, pe teritoriul României;

b) Sistemul Naţional de Inventariere a Emisiilor de Poluanţi

Atmosferici,(SNIEPA), cu atribuții în realizarea inventarelor
privind emisiile de poluanţi în atmosferă, în mod unitar, pe
întreg teritoriul ţării. ) asigură monitorizarea calităţii aerului
înconjurător prin Reţeaua Naţională de Monitorizare a
Calităţii Aerului (RNMCA).

 Autoritatile cu atribuții de securizare a frontierei au obligația de

a nu permite intrarea/iesirea din țară a surselor mobile
poluante care nu respectă prevederile legale in vigoare.

 Pentru deținatorii, cu orice titlu, de terenuri pe care se găsesc

perdelele și aliniamentele de protecție, spațiile verzi, parcurile,
gardurile vii există obligația de a le intreține pentru
imbunatatirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția
fonică si eoliană.

 OBLIGAȚILE
PERSOANELOR FIZICE ȘI JURIDICE
ÎN LEGĂTURĂ CU PROTECȚIA ATMOSFEREI

 să respecte reglementarile privind protectia atmosferei,

adoptând măsuri tehnologice adecvate de retinere si
neutralizare a poluantilor atmosferici;

 să doteze instalațiile tehnologice, care sunt surse de poluare,

cu sisteme de automonitorizare și să asigure corecta lor
funcționare;

 să asigure personal calificat și să furnizeze, la cerere sau

potrivit programului pentru conformare, autorităților competente
pentru protecția mediului, datele necesare;

 să asigure, la cererea autorităților competente pentru protecția

mediului, diminuarea, modificarea sau încetarea activității
generatoare de poluare;
 sa asigure măsuri și dotări speciale pentru izolarea și protecția
fonică a surselor generatoare de zgomot și vibrații, astfel încât
să nu conducă, prin funcționarea acestora, la depășirea
nivelurilor limită a zgomotului ambiental.

SUBIECT 8

PROTECȚIA SURSELOR DE APĂ

I) CLASIFICAREA SURSELOR DE APĂ

II) FORME ȘI MĂSURI DE PROTECȚIE A APEI
III) REGIMUL JURIDIC AL ADMINISTRĂRII ȘI GOSPODĂRIRII
APELOR INTERNE DIN ROMÂNIA
IV) PROTECȚIA JURIDICĂ INTERNAȚIONALĂ A
RESURSELOR DE APĂ
V) PROTECȚIA RESURSELOR DE APĂ DULCE ALE
PLANETEI
VI) PROTECȚIA MĂRILOR ȘI OCEANELOR

I) CLASIFICAREA SURSELOR DE APĂ

 Apa este un element esenţial, nu doar pentru existenţa şi

menţinerea vieţii ci și pentru anumite activităţi economice şi
sociale, cum sunt :
--industriile
--agricultura
--serviciile
--asigurarea transportului prin navigaţii.

 Apa acoperă circa 2/3 din suprafaţa Terrei, dar din acest
procent 97% sunt ape sărate – mări şi oceane – şi doar 3%
ape ”dulci” :
--calote de gheaţă
--lacuri de suprafață sau subterane
--rîuri
--fluvii
--apa din atmosferă
 Ca și în cazul factorilor atmosferici, protecția apelor presupune
o abordare internațională dat fiind, de cele mai multe ori,
caracterul transfrontalier al resurselor de apă.

II) FORME ȘI MĂSURI DE PROTECȚIE A APEI

= Ocrotirea apei, ca factor de mediu înseamnă asigurarea a trei

forme de protecție:

1) protecţie cantitativă
2) protecţie calitativă
3) protecţie sanitară

1) PROTECȚIA CANTITATIVĂ

= presupune folosirea raţională pentru a se preveni epuizarea

surselor.

= Asigurarea protecţiei cantitative a resurselor de apă, presupune

recunoașterea și respectarea unor reguli de bază precum:

 stabilirea, dreptului de folosinţă a apelor de suprafaţă

sau subterane, inclusiv a celor arteziene, prin
reglenentări de stat;

 obligativitatea respectării de către utilizatorii de apă a

normelor de consum de apă pe unitatea de produs sau
pe activitate se stabileşte la nivelul celor mai bune
performanţe ale tehnologiilor folosite şi economisirii apei
prin folosire judicioasă, recirculare şi folosire repetată.

2) PROTECȚIA CALITATIVĂ

= realizată în vederea prevenirii şi combaterii poluării.

3) PROTECȚIA SANITARĂ

= orientată împotriva contaminării sau impurificării apelor.

= Ea are drept scop prevenirea pericolului de contaminare a
acestora cu bacterii, virusuri sau alte organisme vii sau
impurificarea chimică cu substanţe fitofarmaceutice, substanţe
chimice, contaminare radioactivă sau poluare termică.

= Aceasta se realizează prin instituirea, în jurul surselor de apă,

lucrărilor de captare, construcţiilor şi instalaţiilor de alimentare cu
apă potabilă, zăcămintelor de ape minerale utilizate pentru cură
internă, lacurilor şi nămolurilor terapeutice, de zone de protecţie
sanitară în care se impun, diferenţiat, restricţii specifice în scopul
evitării alterării calităţii apelor.

III) REGIMUL JURIDIC

AL ADMINISTRĂRII ȘI GOSPODĂRIRII
APELOR INTERNE DIN ROMÂNIA

= Regimul juridic al apelor din România este stabilit la nivel de

principiu prin art. 136 din Constituţie:
„apele cu potenţial energetic valorificabil, plajele, marea
teritorială, resursele naturale ale zonei economiceşi ale
platoului continental” fac obiectul exclusiv al proprietăţi
publice.

 Legea nr. 107/1996 -legea apelor, cu modificările şi

completările ulterioare1 prevede în art. 1 că apele ca resursă
naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element
indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă
pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de
transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic
constituie un patrimoniu natural,care trebuie protejat, tratat şi
apărat ca atare.

1
  REGIMUL JURIDIC

= Aparţin domeniului public al statului :

 apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai
mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc
suprafaţa de 10 km2
 malurile şi cuvetele lacurilor,
 apele subterane
 apele maritime interioare
 faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul
valorificabil
 marea teritorială
 fundul apelor maritime.(art.3 alin.1).

 Insulele, care nu sunt în legătură cu terenurile cu mal la nivelul

mediu al apei, aparţin proprietarului albiei apei
 Pentru lacurile de acumulare permanente a căror execuţie a
fost finanţată din fonduri alocate de la bugetul de stat,
suprafeţele din lac aflate sub cota coronamentului barajului fac
parte din domeniul public al statului şi se includ în categoria
terenurilor acoperite de apă, asimilându-se cu noţiunea de
albie minoră.

 Resursele de apă, de suprafaţă şi subterane sunt declarate

de lege monopol natural de interes strategic.

 Supravegherea calităţii apei potabile se bazează pe principiul

solidarităţii umane şi interesului comun, prin colaborare şi
cooperare strânsă, la toate nivelurile administraţiei publice, a
utilizatorilor de apă, a reprezentanţilor colectivităţilor locale şi a
populaţiei, pentru realizarea maximului de profit social.
 În ceea ce privește stabilirea regimului de folosire a
resurselor de apă, legea prevede că indiferent de forma de
proprietate, acesta este un drept exclusiv al Guvernului,
exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor.
 Orice persoană fizică, pe propria răspundere, poate utiliza liber
pentru îmbăiere apele marine şi apele interioare din afara
zonelor de restricţie.

 Utilizarea apelor subterane se face pe baza rezervelor

determinate prin studii hidrogeologice.

IV) PROTECȚIA JURIDICĂ INTERNAȚIONALĂ

A RESURSELOR DE APĂ

 GESTIONAREA CANTITĂȚII APELOR

= se realizează de Regia autonomă “Apele Române” ce are în

subordine administraţii bazinale de apă, organizate la nivelul
districtelor de bazin hidrografic ca instituţii publice cu personalitate
juridică.

 Activitatea de gospodărire unitară, raţională şi integrată a

apelor se organizează şi se desfăşoară pe bazine hidrografice,
ca entităţi geografice indivizibile de gospodărire cantitativă şi
calitativă a resurselor de apă.

 Gospodărirea apelor trebuie să considere ca un tot unitar

apele de suprafaţă şi subterane, atât sub aspect calitativ şi
cantitativ, cât şi al riscului la inundaţii, în scopul dezvoltării
durabile.
 Satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei are prioritate faţă
de folosirea apei în alte scopuri.

 De asemenea, au prioritate, faţă de alte folosinţe, alimentarea

cu apă pentru animale și refacerea rezervei intangibile de apă
după incendii.

 Au de asemenea prioritate debitele necesare menţinerii

echilibrului ecologic al habitatului acvatic

 Restrângerea utilizării apei potabile pentru populaţie, în

folosul altor activităţi, este interzisă.
 Apa potabilă distribuită organizat în centre populate poate fi
utilizată şi în alte scopuri, numai dacă s-a asigurat satisfacerea
integrală a cerinţelor populaţiei, animalelor şi ale unor activităţi
care necesită apă de această calitate.

 Alimentarea cu apă potabilă în alte scopuri va fi limitată

sau desfiinţată numai atunci când apar cerinţe noi în
alimentarea cu apă a populaţiei.

 Apele subterane, corespunzătoare calitativ, sunt destinate în

primul rând pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi
animalelor, precum şi pentru asigurarea igienei şi sănătăţii
populaţiei.

 Aceste ape pot fi utilizate şi în alte scopuri, numai în baza

autorizaţiei de gospodărire a apelor.
 Utilizatorii de apă sunt obligaţi să economisească apa prin
folosire judicioasă(art.12)

 Autoritatea publică centrală din domeniul apelor şi

Administraţia Naţională "Apele Române" sunt în drept să ia
măsuri de limitare sau de suspendare provizorie a folosirii apei,
pentru a face faţă unui pericol sau consecinţelor unor
accidente, secetei, inundaţiilor sau unui risc de lipsă de apă din
cauza supraexploatării resursei(art.13).

 De asemenea, au obligaţia să asigure întreţinerea şi repararea

instalaţiilor proprii şi, după caz, a celor din sistemele de
alimentare cu apă şi canalizare și vor folosi cele mai bune
tehnologii disponibile, care permit utilizarea unor cantităţi
reduse de apă, precum şi un consum mic de apă prin
recircularea şi/sau refolosirea apei.

 RESTRICȚII TEMPORARE DE FOLOSIRE

A RESURSELOR DE APĂ
 Se pot institui dacă, din cauza secetei sau a altor calamităţi
naturale, debitele de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor
utilizatorilor autorizaţi

 PROTECȚIA CALITATIVĂ
 A APELOR

= are la bază principiile precauţiei, prevenirii, evitării daunelor la

sursă și poluatorul plăteşte.

SE INTERZICE :

 realizarea de lucrări noi pentru alimentare cu apă potabilă sau

industrială ori de extindere a celor existente, fără realizarea
sau extinderea corespunzătoare şi concomitentă a reţelelor de
canalizare şi a instalaţiilor de epurare necesare;

 aruncarea sau introducerea în orice mod, în albiile cursurilor

de apă, în cuvetele lacurilor sau ale bălţilor, în Marea Neagră
şi în zonele umede, precum şi depozitarea pe malurile
acestora a deşeurilor de orice fel;

 evacuarea de ape uzate în apele subterane, lacurile naturale

sau de acumulare, în bălţi, heleşteie sau în iazuri, cu excepţia
iazurilor de decantare;

 spălarea în cursuri de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora

a vehiculelor, a altor utilaje şi agregate mecanice, precum şi a
ambalajelor sau obiectelor care conţin substanţe periculoase;

 spălarea animalelor domestice deparazitate în afara locurilor

special amenajate în acest scop;
 aruncarea sau evacuarea în instalaţii sanitare ori în reţelele de
canalizare a deşeurilor periculoase şi/sau substanţelor
periculoase;

 spălarea în cursurile de apă sau în lacuri, pe malurile acestora,

pe diguri sau baraje a obiectelor de uz casnic, cu folosirea
substanţelor chimice de orice fel;

V) PROTECȚIA RESURSELOR
DE APĂ DULCE ALE PLANETEI

= Agenda 21 Cap. 18 Protecţia calităţii şi a cantităţii

resurselor de apă dulce prevede :
 1. Resursele de apă dulce constituie un element esenţial al
hidrosferei planetei şi al tuturor ecosistemelor terestre......

2. Planificarea şi gospodărirea integrată a resurselor de apă

dulce este impusă de condiţiile de raritate extinsă a resurselor
de apă, de distrugerea graduală şi de accentuarea poluării
acestora, precum şi de sporirea numărului de activităţi
utilizatoare de apă incompatibile

VI) PROTECȚIA MĂRILOR ȘI OCEANELOR

 În ceea ce privește protectia mărilor și oceanelor există

instrumente juridice multilaterale, universale şi regionale,
adoptate sub egida ONU prin care se încearcă coordonarea
activităţilor statelor în cadrul conferinţelor şi organismelor
internaţionale ce au loc în astfel de scopuri.

 Dintre aceste reglementări pot fi menționate:

 Convenţia ONU privind dreptul mării, din 1982, de la

Montego Bay(Jamaica) = prin care au fost promovate
noi abordări ale managementului şi dezvoltării mediului
marin şi a celui costier, la nivel naţional, subregional,
regional şi global, abordări care să fie integrate prin
conţinut, precaute şi anticipative prin sfera de cuprindere

 Capitolul 17 al Agendei 21 este dedicat mediului marin

şi a celui costier, precum şi resurselor vii ale acestora
prevede:
--Protecţia oceanelor
--a tuturor tipurilor de mări, cuprinzând mările
închise şi semiînchise şi a zonelor costiere şi
protecţia,
--utilizarea raţională şi punerea în valoare a
resurselor lor biologice

 Alte documente internaționale privind protecția mediului

marin :
  Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării
apelor mărilor prin hidrocarburi, de la Londra, din
1954 – este primul document internaţional consacrat
exclusiv prevenirii poluării mării, a pus bazele adoptării
măsurilor de prevenire a poluării mărilor cu petrol de la
nave.;

 Convenţia asupra platoului continental, din 1958, de

la Geneva unde se recunoaşte dreptul suveral al statelor
riverane de a-şi exporta resursele sale naturale fără să
stânjenească navigaţia ;

 Convenţia internaţională asupra intervenţiei în marea

liberă în caz de accidente cu hidrocarburi de la
Bruxelles, din 1969;

 Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării

de către nave, de la Londra, din 1973 – are ca obiectiv
conservarea mediului marin prin eliminarea completă a
poluării internaţionale cu substanţe petroliere.

SUBIECT 9

PROTECȚIA SOLULUI ȘI SUBSOLULUI

I) PROTECȚIA STĂRII DE FERTILITATE A SOLULUI-CADRU

PRIVIND CONSERVAREA POTENȚIALULUI SOLULUI ÎN
ROMÎNIA
II) PROTECȚIA SUBSOLULUI

I) PROTECȚIA STĂRII DE FERTILITATE A SOLULUI-CADRU

PRIVIND CONSERVAREA
POTENȚIALULUI SOLULUI ÎN ROMÎNIA

 Solul este unul din cele mai complexe sisteme naturale ale
planetei, un agregat structurat de substanţe în perpetuă
transformare, un complex biologic încărcat de forme de viață și
un filtru inegalabil pentru sănătatea mediului.
 Solul s-a format de-a lungul timpului prin actiunea îndelungata
si interdependentă a factorilor climatici si biotici asupra rocilor
parentale.

 Principala funcţie a solului constă în faptul că acesta reprezintă

fundamentul pentru practicarea agriculturii în scopul
primordialde asigurare a securităţii şi siguranţei alimentare a
populaţiei, rol datorat propietatilor fizico-chimice şi biologice,
fertilităţii sale, capacităţii acesteia de a pune la dispoziţia
plantelor, în mod simultan şi continuu, elementele nutritive şi
apa pe tot parcursul perioadei de vegetaţie.

Starea de fertilitate a solurilor reprezinta factorul esential

pentru practicarea unei agriculturi durabile si performante si
constituie un indicator decisiv al situatiei economico-sociale si al
nivelului de viata a locuitorilor din mediul rural.

 FACTORI ÎN POLOAREA SOLULUI

 poluare fizică: datorată fie :

 unor factori naturali :
--eroziunea (datorită vântului sau apelor) ,
--deșertificarea(datorită schimbărilor climatice)

 acțiunii omului, cum ar fi :

--pășunatul excesiv
--despăduririle
--distrugerea stratului fertil prin exploatarea
resurselor minerale;

 poluarea chimică datorată :

 acțiunii omului;
 sărăturarea prin utilizarea excesivă a stimulatorilor de
creștere a plantelor
 poluarea chimică prin emisii nocive în atomosferă care
se depun pe sol

 poluarea microbiologică = datorată contaminării cu germeni

patogeni în urma deversării unor reziduuri care conțin viruși
sau paraziți;
= Soluția care permite prevenirea diminuării fertilității solului
este practicarea unei agriculturi ecologice care presupune
cultivarea pământului prin acele mijloace care asigură un echilibru
între agroecosisteme, asigură integritatea biosferei, valorificarea
la maximum a capacităţii de producţie a agroecosistemelor şi
obţinerea unor produse de bună calitate.

 CADRUL JURIDIC
PRIVIND CONSERVAREA POTENȚIALULUI
SOLULUI ÎN ROMÂNIA

= Sub aspect juridic, măsurile adecvate de gospodărire,

conservare, organizare şi amenajare a teritoriului sunt impuse
deținătorilor de terenuri cu orice titlu(obligații propter in rem),
protectia juridică fiind considerată mijlocul cel mai eficient prin
care se pot pune în aplicare măsurile ce privesc conservarea si
ameliorarea solului.
 Constituția României(art.44 alin (7)

 legea cadru privind protecţia mediului (OUG 195/2005)

 legea fondului funciar

 alte acte normative = sunt prevăzute măsuri legislative

destinate să asigure protecția calitativă și protecția
cantitativă a terenurilor.

= Protecția terenurilor din România atât sub aspect :

 Calitativ = menținerea gradului de fertilitate, prevenirea
contaminării
 Cantitativ = constituirea unor perimetre de ameliorare,
interdicția schimbării destinației, dreptul de preemțiune al
statului în caz de înstrăinarese realizează în baza unor
dispoziții legale imperative, dintre care cea mai mare
paarte se află în Legea nr.18/1991 modificată și
actualizată, cunoscută și sub denumirea de Legea
fondului funciar.

 De remarcat este faptul că asemenea obligații se impun

detinătorilor de terenuri, cu orice titlu, precum si oricărei
 persoane fizică sau juridică care desfasoara o activitate pe un
teren, indiferent dacă are sau nu un titlu juridic asupra lui. .

 PRINCIPII ÎN PĂSTRAREA POTENȚIALULUI

CALITATIV AL SOLULUI
ART. 74 + 75 = LEGEA FONDULUI FUNCIAR

 Asigurarea unei mai bune folosiri a terenurilor în scopul

producției agricole .

= Cei care nu îsi indeplinesc aceste obligatii vor fi somati in scris

de catre primariile comunale, orăsenesti sau municipale, dupa
caz, sa execute aceste obligații, iar cei care  nu dau curs
somatiei, din motive imputabile lor, vor fi sanctionate, anual, cu
plata unei sume de la 50.000 lei la 100.000 lei/ha, în raport cu
categoria de folosința a terenului,iar  detinatorii de terenuri
agricole în baza LFF care nu dau curs somatiei pierd dreptul de
folosinta asupra terenului la sfârsitul anului în curs. 
 Refacerea potențialului agricol al terenurilor folosite
temporar pentru alte activități.

= Cei care detin terenuri pe care nu le mai folosesc in procesul

de productie, cum sunt cele ramase in urma excavarii de materii
prime - carbune, caolin, argila, pietris - de la sondele abandonate
si altele asemenea, sunt obligati sa ia masurile necesare de
amenajare si de nivelare, dandu-le o folosinta agricola, iar daca
aceasta nu este posibil, o folosinta piscicola sau silvica, in termen
de 2 ani

 Gruparea prin comasare a terenurilor pe proprietari și

destinații in concordanta cu structurile de proprietate si cu
formele de cultivare a pamantului, rezultate in urma asocierilor,
stabilirea perimetrelor fiecarei proprietati, comasand terenurile
dispersate si rectificand hotarele nerational amplasate;

 utilizarea judicioasă a terenurilor afectate retelelor de

drumuri agricole

= în scopul efectuarii transportului productiei si accesului masinilor

agricole necesare procesului de productie
= respectarea condiţiilor prevăzute în acord şi în autorizaţia de
mediu la amplasarea, proiectarea, construirea şi punerea în
funcţiune a obiectivelor de orice fel, ca şi la schimbarea destinaţiei
terenurilor;

 monitorizarea de către stat a îndeplinirii condiției privind

păstrarea destinației și potențialului calitativ al terenului.

II) PROTECȚIA SUBSOLULUI

= Subsolul reprezintă spațiul fizic de sub sol, alcătuit din

totalitatea formațiunilor geologice accesibile lucrărilor de cercetare
și prospecțiuni geologice.

 Regimul juridic actual al subsolului este stabilit de Constituția

României care prevede în art. 136 alin.(3) că
”Bogățiile de interes public ale subsolului... fac obiectul
exclusiv al proprietății publice”.

 Textul constituțional prevede că fac obiectul exclusiv al

proprietății publice doar bogățiile de interes public ale
subsolului.

 Însă este de necontestat faptul că subsolul în integralitatea lui

nu poate face obiectul unor acte de apropriere.

 Principiul după care stă la baza exploatării bogățiilor subsolului

este acela al gestionării durabile a resurselor de materii
prime printr-o exploatare si o explorare eficientă în interesul
statului, care este proprietarul lor.

 Legea cadru de protecție a mediului prevede că în art. 65 că

protecţia solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre, prin
mãsuri adecvate de gospodãrire, conservare, organizare şi
amenajare a teritoriului, este obligatorie pentru toţi deţinãtorii,
cu orice titlu.
 Deţinãtorii de terenuri, cu orice titlu, precum şi orice persoanã
fizicã sau juridicã care desfãşoarã o activitate pe un teren, fãrã
a avea un titlu juridic, au urmãtoarele
 OBLIGAȚII:

 sã previnã, pe baza reglementãrilor în domeniu,

deteriorarea calitãţii mediului geologic;

 sã asigure luarea mãsurilor de salubrizare a terenurilor

neocupate productiv sau funcţional, în special a celor
situate de-a lungul cãilor de comunicaţii rutiere, feroviare
şi de navigaţie; 

 sã respecte orice alte obligaţii prevãzute de

reglementãrile legale în domeniu.

 Autoritatea publicã centralã pentru protecţia mediului, cu

consultarea celorlalte autoritãţi publice centrale competente,
stabileşte sistemul de monitorizare a calitãţii mediului geologic
în scopul evaluãrii stãrii actuale şi a tendinţelor de evoluţie a
acesteia.

SUBIECT 10

CONSERVAREA ȘI PROTECȚIA
FONDULUI FORESTIER

 REGIMUL SILVIC DE
ADMINISTRARE ȘI CONSERVARE
A FONDULUI FORESTIER

STRUCTURA
fondului forestier național

= Pădurea constituie un ecosistem terestru complex în care își

au mediul de viată o multitudine de specii de plante și animale și
îndeplineste o serie de funcţii speciale în procesul de formare,
evoluţie şi conservare a solului
 Totodată, pădurea oferă hrană (ciuperci şi fructe de pădure) şi
reglează compoziţia aerului atmosferic fiind un antipoluant
contra poluării fizice, chimice doua treimi din cantitatea de
oxigen existent la nivel global fiind furnizată de arbori și
arbuști.

 Distribuţia pădurilor din România pe zone de pe altitudine se

prezintă astfel:
 în zona montană pădurile ocupă 58,5% din suprafaţa
totală
 în zona de deal 34,8%, iar în zonade câmpie (unde se
înregistrează cel mai mare deficit de pădure)
 6,7% din suprafaţa totală

 Pădurile din ţara noastră sunt administrate şi gospodărite într-

un sistem unitar, indiferent de proprietar și regim juridic fiind
considerate ca făcând parte din fondul forestier național.

 Ca avuţie de interes naţional , fondul forestier al României

trebuie să beneficieze de gestionare și dezvoltare durabilă.

 În structura fondului forestier național intră conform art. 1 alin.

(1) al Codul silvic :
”totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate
împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură,
producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a
albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie
forestieră şi neproductive, cuprinse în amenajamente
silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în
acestea ulterior, în condiţiile legii”.

PARTICULARITĂȚI
ALE FONDULUI FORESTIER

1) PĂDURILE

= în sensul art. 2 alin(1) din Codului silvic includ terenurile

acoperite cu arbori cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha.

= Se cere condiția ca arborii să atingă o înălţime minimă de 5 m

la maturitate în condiţii normale de vegetaţie.
= Sub aspect juridic termenul pădure are în vedere pădurile
cuprinse în amenajamentele silvice la data de 1 ianuarie 1990, cât
şi cele incluse ulterior în acestea, în condiţiile legii; perdelele
forestiere de protecţie; jnepenişurile; păşunile împădurite cu
consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru
suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră.

CLASIFICAREA PĂDURILOR
SE ÎMPART ÎN DOUĂ GRUPE FUNCȚIONALE

 GRUPA I = care cuprinde :

 păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a solului, a

climei şi a obiectivelor de interes naţional
 păduri pentru recreere
 păduri de ocrotire a genofondului şi ecofondului
 pădurile declarate monumente ale naturii şi rezervaţii;

 GRUPA II care cuprinde :

 păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie în care se

urmăreşte să se realizeze, în principal, masa lemnoasă de
calitate superioară
 alte produse ale pădurii şi, concomitent, protecţia calităţii
factorilor de mediu.

= După forma de proprietate, fondul forestier naţional poate fi:

 fond forestier proprietate publică a statului
 fond forestier proprietate publică a unităţilor
administrativ-teritoriale
 fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi
juridice
 fond forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-
teritoriale.

= Indiferent de proprietar fondul forestier naţional constituie bun

de interes naţional.
  REGIMUL SILVIC
DE ADMINISTRARE SI CONSERVARE
A FONDULUI FORESTIER

 În țara noastră ocrotirea fondului forestier se face prin măsuri

uniforme de gospodărire și exploatare, aplicabile, așa cum am
văzut, indiferent de natura proprietății.
 Aceste măsuri sunt formulate în așa fel încât să permită
accesul autorităților statului în caz de nevoie, să impună în
sarcinia proprietarilor anumite obligații referitoare la
întreținerea pădurilor și ca statul să exercite controlul asupra
activităților de exploatare economică.

 Conform art. 6. - (1) din Codul silvic fondul forestier naţional

este supus regimului silvic.

REGIMUL SILVIC = este un ansamblu de reguli speciale ce se

aplică pădurilor în legătură cu administrarea, conservarea şi
utilizarea masei lemnoase şi exercitarea servituţilor care
grevează aceste păduri.

 Totodată, regimul silvic constituie un instrument de politică

forestieră, reprezentând o veritabilă tutelă a autorităţilor
administrative asupra pădurilor, în scopul de a asigura mai
eficient conservarea proprietăţii forestiere.
TRĂSĂTURI JURIDICE ALE REGIMULUI SILVIC
DEFINITE DE CODUL SILVIC

 OBLIGATORIU :

= întreg fondul forestier este supus gospodăririi în regim silvic

în mod obligatoriu, deoarece legea nu prevede nicăieri
posibilitatea unei opţiuni sau a unei derogări unilaterale din
partea proprietarului de păduri;

 LEGAL
 = obiectul şi conţinutul regimului silvic sunt definite prin lege
şi numai prin lege, astfel încât părţile nu pot accepta,
refuza sau modifica ceva prin convenţie ori contract;

 INDIVIZIBIL și UNITAR

= nici autoritatea forestieră, nici proprietarul de păduri, nici

administraţia publică nu pot aduce modificări conţinutului
regimului silvic, care trebuie acceptat în integralitatea lui
şi fără condiţii;

 PUBLIC

= conţinutul său este determinat într-un cadru legal, de

către structuri publice, învestite prin lege cu puterea de a
decide asupra normelor regimului silvic.

 ADMINISTRAREA
FONDULUI FORESTIER NAȚIONAL

= se face prin  Sistemul naţional de administrare şi gospodărire a

fondului forestier.

 Administrarea proprietăţilor forestiere particulare se poate face

de către proprietarii acestora, individual sau constituită în
asociaţii prin ocoale silvice autorizate.

 Art.1o(1) din Codul silvic prevede că sunt obligatorii

administrarea, cât şi asigurarea serviciilor silvice, după caz, la
toate pădurile, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale
silvice, cu excepţia celor incluse în bazele experimentale ale
Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice

 GOSPODĂRIREA PĂDURII
= exprimă principala obligație care revine oricărui proprietar de
pădure, anume aceea acea de a contribui la menținerea stării de
sănătate și la regenerarea pădurii.

 Supravegherea starii de sanatate a padurilor si stabilirea

lucrarilor necesare pentru prevenirea si combaterea bolilor si a
daunatorilor se realizează prin serviciul de specialitate din
cadrul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura.

 Măsurile dispuse de acest serviciu sunt obligatorii pentru toti

detinatorii de fond forestier.

 Lucrarile de combatere a bolilor si daunatorilor padurilor,

indiferent de forma de proprietate, prin mijloace avio, se
realizeaza in mod unitar sub coordonarea acestui serviciu.

 Ocoalele silvice realizeaza lucrarile de depistare,prognoză și

combatere a atacurilor bolilor si daunatorilor padurii, in
conformitate cu normele tehnice privind protecția pădurilor
impotriva bolilor si daunatorilor

 Ele suporta de proprietar, respectiv de administrator, pentru

pădurile proprietate publică a statului

 În ceea ce privește lucrările de REGENERARE art. 32 alin (1)

din Codul silvic prevede că în cazul în care proprietarul nu își
îndeplineste obligația de a realiza aceste lucrări din motive
imputabile, autoritatea publica centrala care raspunde de
silvicultura, dupa somatie, asigura, prin ocoale silvice sau prin
societati comerciale atestate, executarea lucrarilor de
impadurire si de intretinere, pe baza de deviz, pana la
inchiderea starii de masiv, contravaloarea acestor lucrari fiind
suportata de proprietar.

 Proprietarii de păduri sunt sprijiniţi în efectuarea unor lucrări de

gospodărire, în scopul asigurării integrităţii fondului forestier
naţional şi gospodăririi durabile a acestuia, prin alocarea
anuală de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru : 

 refacerea pădurilor afectate de calamităţi naturale sau

de incendii a căror cauză este necunoscută;
  refacerea unor căi forestiere de transport distruse în
urma calamităţilor naturale;

 combaterea bolilor şi dăunătorilor pădurilor proprietate

privată;

 sprijinirea proprietarilor de păduri cu funcţii speciale

de protecţie, prin acordarea unor compensaţii
reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le
recoltează datorită restricţiilor impuse prin
amenajamentele silvice acestor păduri. 

 PAZA PĂDURILOR

= se realizează în regim de drept public, prin personalul anume

desemnat de ocoalele silvice.

= Codul silvic prevede o serie de reguli care privesc paza pădurii.

= Noțiunea de pază se referă atât la sustragerea din pădure a

arborilor și a celorlalte subproduse, la prevenirea și stingerea
incendiilor , a altor forme de distrugere, a degradării prin pășunat
sau alte fapte păgubitoare.

 Accesul public în padure este permis numai in zone amenajate

si pe trasee marcate in acest sens.

 Accesul public in padure cu autovehicule, motociclete, ATV-uri

sau mopede este interzis, cu exceptia activitatilor sportive, de
recreere si turism, care se pot practica numai cu acordul
proprietarului sau al administratorului padurilor proprietate
publica a statului.

 Proprietarii persoane fizice și persoane juridice de drept privat

pot realiza tăierea arborilor și recoltarea celorlalte produse ale
pădurii lor numai cu aprobarea prealabilă obținută de la
organele silvice.
 Pășunatul in paduri, in perdelele forestiere de protectie si in
perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau in
alunecare este interzis.
 Prin exceptie in caz de forta majora, autoritatea publica
centrala care raspunde de silvicultura sau unitatile teritoriale de
specialitate ale acesteia, dupa caz, pot aproba pasunatul in
fondul forestier, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele
conditii:
 se desfasoara pe durata limitata
 se practica doar in anumite perimetre ale padurii
 solicitarile de aprobare apartin autoritatilor publice
locale
 s-a obtinut acordul proprietarului
 este solicitat in cazuri temeinic justificate.

 În exercitarea atributiilor de serviciu privind paza fondului

forestier, în constatarea contraventiilor si a faptelor ce
constituie infractiuni silvice, personalul silvic este asimilat
personalului care indeplineste functii ce implica exercitiul
autoritatii publice.

 Personalul silvic care are atributii pentru paza padurilor este

dotat cu armament de serviciu, in conditiile legii

SUBIECT 11

PROTECȚIA FAUNEI

I) PROTECȚIA ANIMALELOR DOMESTICE

II) PROTECȚIA ANIMALELOR ȘI PĂSĂRILOR AFLATE ÎN
GRĂDINI ZOOLOGICE
III) PROTECȚIA ANIMALELOR FOLOSITE ÎN SCOPURI
ȘTIINȚIFICE SAU ÎN ALTE SCOPURI EXPERIMENTALE
IV) PROTECȚIA FONDULUI CINEGETIC
V) PROTECȚIA FONDULUI PISCICOL

I) PROTECȚIA ANIMALELOR DOMESTICE

 Cadrul juridic general care cuprinde norme de protecție a
animalelor este asigurat de Legea nr. 205/2004 privind
protectia animalelor – modificata prin Legea Nr. 9/2008.

= Această lege reglementeaza masurile necesare pentru

asigurarea conditiilor de viată si bunastare ale animalelor
cu sau fara detinător, cu excepția câinilor fără stăpân
pentru care există legislație specială.

 Luarea acestor măsuri revine deținătorilor de animale.

DEȚINĂTOR DE ANIMALE = se întelege proprietarul, persoana
care detine cu orice titlu valabil, precum si orice persoana fizica
sau juridica in ingrijirea careia se afla animalul.
 Detinatorii de animale au OBLIGAȚIA :

 de a asigura aplicarea normelor sanitare veterinare și de

zooigiena privind adăpostirea, hranirea, ingrijirea,
reproductia, exploatarea, protectia sanitară si
bunastarea animalelor și

 de a avea un comportament lipsit de brutalitate fată de

acestea, de a asigura conditiile elementare necesare
scopului pentru care sunt crescute, de a nu le abandona
si/sau izgoni.

 În functie de nevoile etologice, specie, rasa, sex, varsta si

categorie de productie, deținătorii de animale trebuie să
asigure urmatoarele condiții:
a) un adapost corespunzator;
b) hrana si apa suficiente;
c) posibilitatea de miscare suficienta;
d) ingrijire si atentie;
e) asistenta medicala.

 Detinatorilor de animale le este interzis sa aplice tratamente

rele, precum: lovirea, schingiuirea si alte asemenea cruzimi.

RĂU TRATAMENT = se intelege :

 --comportamentul brutal
--abuzul in utilizarea animalelor
--supunerea animalelor la eforturi inutile
--neasigurarea conditiilor de adăpost și hrană

CRUZIME față de animale se intelege:

 omorârea animalelor, cu intentie;
 practicarea tirului pe animale domestice sau captive;
 organizarea de lupte intre animale sau cu animale;
 folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor
sau pentru a le controla agresivitatea;
 folosirea de animale pentru expozitii, spectacole,
publicitate, realizare de filme si in scopuri
asemanatoare, daca aceste activitati le provoaca
suferinte fizice si psihice, afectiuni sau raniri;
 abandonarea si/sau alungarea unui animal a carui
existenta depinde de ingrijirea omului;
 administrarea de substante destinate stimularii
capacitatilor fizice ale animalelor in timpul competitiilor
sportive, sub forma dopajului;
 maltratarea si schingiuirea animalelor;
 interventiile chirurgicale destinate modificarii
aspectului unui animal sau altor scopuri necurative,
cum ar fi codomia, cuparea urechilor, sectionarea
corzilor vocale, ablatia ghearelor, coltilotul ciocului si
dintilor;
 despartirea puilor de mama pana la varsta de
minimum opt saptamani de viata;
 folosirea armelor cu tranchilizant in alte situatii decat
pentru imobilizarea animalelor.

ABANDONUL = consta in lasarea unui animal aflat in

proprietatea si ingrijirea omului, pe domeniul public, fara hrana,
adapost si tratament medical.

 Persoanele pot detine animale salbatice pe o perioada

determinata de timp, in vederea ingrijirii si recuperarii fizice,
pentru animalele aflate in impas de supravietuire, cu acordul
Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta
Alimentelor.
 Condițiile deținerii unor astfel de animale se stabilesc prin
Ordin al Ministrului Agriculturii,

 Autoritatea sanitara veterinara poate dispune taierea sau

uciderea, dupa caz, a unui animal bolnav ori ranit, pentru a-l
scuti de suferinte fizice si psihice inutile, in conditii stabilite prin
ordin al presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare
si pentru Siguranta Alimentelor.

 Persoana care contribuie la dresarea unui animal are obligatia

de a folosi mijloace de dresaj care sa nu provoace traume
psihice sau fizice, precum si de a folosi metode care sa nu
prejudicieze sanatatea ori bunastarea animalului.

 Transportul animalelor trebuie realizat in conditii

corespunzatoare, in functie de specie, stare fiziologica, sex,
varsta, categorie de productie, pentru a evita ranirea ori
epuizarea fizica si/sau psihica a acestora.

 Conditiile privind transportul animalelor stabilesc prin ordin al

presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru
Siguranta Alimentelor.

 Animalele pot fi folosite in scop publicitar, in spectacole,

expozitii, competitii sau alte manifestari similare numai daca:

 organizatorul asigura conditiile de adăpost și hrană

 sanatate si bunastarea animalelor nu sunt puse in
pericol.

 In cursul competitiilor sau cu alte ocazii este interzis sa se

administreze animalelor substante ori sa fie supuse unor
procedee pentru cresterea sau diminuarea nivelului natural al
performantelor.

 Sacrificarea si uciderea animalelor se vor efectua cu

respectarea prevederilor legale specifice in vigoare.

CONTRAVENȚII CU
RĂSPUNDEREA DEȚINĂTORILOR :
 nerespectarea dispozitiilor referitoare la hrană și adăpost;
 supunerea unui animal la rele tratamente;
 supunerea unui animal la cruzimi.

INFRACȚIUNI CU
RĂSPUNDEREA DEȚINĂTORILOR :

 detinerea si comercializarea de animale salbatice de catre

persoane fizice si juridice neautorizate, cu exceptia gradinilor
zoologice;
 folosirea animalelor pentru cersetorie, in scopul obtinerii de
foloase necuvenite;
 organizarea de lupte intre animale sau cu animale;
 folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a
le controla agresivitatea.

= In cazul savarsirii de doua ori a contravenției de catre

proprietarul animalelor, pe langa amenda contraventionala se
aplica si masura confiscarii animalelor.

= In cazul constatarii unei infractiuni, instanta poate dispune pe

seama proprietarului interdictia de a detine animale pe o perioada
de 5 ani.

II) PROTECȚIA ANIMALELOR ȘI PĂSĂRILOR

AFLATE ÎN GRĂDINI ZOOLOGICE

 Cadrul legislativ de bază este cuprins în Legea nr. 191/2002,

Legea grădinilor zoologice și acvariilor publice.

 Această lege transpune Directiva Consiliului nr. 1999/22/CE

privind deţinerea animalelor sălbatice în grădini zoologice,
directivă care urmărește :
--protejarea faunei sălbatice
--conservarea biodiversității

 Conform legii, GRĂDINILE ZOOLOGICE = reprezintă acele

unități permanente care detin animale din speciile salbatice, in
 scopul prezentarii lor publicului o perioada de minimum 7 zile
pe an, și sunt incluse:
--gradini zoologice propriu-zise
--gradini cu păsări
--voliere
--delfinarii
--acvarii
--țarcuri.
 Gradinile zoologice se pot infiinta de catre persoane fizice sau
juridice, in baza acordului si a autorizatiei de mediu, precum
si a autorizatiei sanitare veterinare, eliberate de autoritatile
teritoriale pentru protectia mediului si de autoritatile teritoriale
sanitare veterinare, conform legislatiei in vigoare.

 Gradinile zoologice și acvariile se pot afla:

 în proprietatea publica sau privata a statului;
 în proprietatea publica sau privata a unitatilor
administrativ-teritoriale;
 în proprietatea privata a persoanelor fizice sau a unor
societati comerciale.

 Înainte de a fi deschise pentru public fiecare gradina zoologică

trebuie sa obțină autorizatie de functionare

OBLIGAȚII ȘI RĂSPUNDERI
ALE
ASMINISTRATORILOR GRĂDINIILOR ZOOLOGICE :

 promovarea educarii si a sensibilizarii publicului cu privire la

conservarea biodiversitatii, in special prin oferirea de informatii
referitoare la speciile expuse si la habitatele lor naturale;

 adapostirea animalelor in conditii care sa raspunda cerintelor

biologice si de conservare pentru speciile individuale, intre
altele, prin imbunatatiri specifice speciilor, aduse tarcurilor;

 mentinerea unui standard ridicat de crestere a animalelor, cu

un program preventiv si curativ dezvoltat pentru ingrijire
veterinara si alimentara;
 prevenirea evadarii animalelor, pentru a se evita posibilele
pericole ecologice pentru speciile indigene, si prevenirea
patrunderii din exterior a daunatorilor si epidemiilor;

In vederea asigurarii criteriilor de conduita internationale

acceptate pentru obtinerea, transportul si manipularea
colectiilor de animale vii, astfel cum sunt ele stipulate si in
autorizatia de functionare, administratorii gradinilor zoologice si ai
acvariilor au urmatoarele obligatii:

 sa ingrijeasca corespunzator animalele din proprietate in

interesul existentei si reproducerii acestora;

 sa respecte si sa afiseze la loc vizibil pentru angajati si

vizitatori regulamentul propriu de organizare si functionare al
institutiei;

 sa marcheze clar custile sau orice mijloace de limitare a

libertatii animalelor din colectii cu urmatoarele date:
--numele animalului expus
--locul de provenienta
--arealul speciei
--temperatura la care este obisnuit sa traiasca
--cerintele alimentare;
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ = presupune calificarea
comportamentelor ce contravin acestei legi, fie sub forma
contravențiilor, fie ca infracțiuni.

III) PROTECȚIA ANIMALELOR FOLOSITE

ÎN SCOPURI ȘTIINȚIFICE SAU ÎN ALTE SCOPURI

 Cadrul juridic național este stabilit prin Ordonanta 37 din 30

ianuarie 2002 pentru protectia animalelor folosite in scopuri
stiintifice sau in alte scopuri experimentale .

Prevederile acestei ordonante se aplica utilizarii animalelor in

urmatoarele TIPURI DE EXPERIMENTE :
 1) obtinerea, fabricarea, testarea calitatii, eficacitatii si a
sigurantei medicamentelor, alimentelor si a altor substante sau
produse pentru:

 evitarea, prevenirea, diagnosticarea sau tratarea

unor boli, afectiuni ori a altor anormalitati sau a
efectelor acestora asupra omului, animalelor ori
plantelor;

 evaluarea, depistarea, reglarea sau modificarea

conditiilor fiziologice la om, animale sau plante;

2) protectia mediului natural in interesul sanatatii si bunastarii

umane si animale.

= Este INTERZISĂ folosirea in scop experimental a

animalelor salbatice cuprinse în anexa nr. II la Conventia
privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor
naturale din Europa, la care Romania a aderat prin Legea
nr. 13/1993, în anexa nr. 1 la Conventia privind comertul
international cu specii salbatice de fauna si flora pe cale
de disparitie

3) cercetarea in scopul stabilirii masurilor adecvate pentru

conservarea acestor specii; sau

4) cercetari biomedicale foarte importante, in care speciile

respective se dovedesc a fi singurele care corespund acelor
scopuri experimentale.

TERMENI

ANIMAL = daca nu exista o alta specificatie, se intelege orice

animal viu neuman, inclusiv formele larvare autonome si/sau
capabile de reproducere, dar excluzand formele fetale sau
embrionare;

ANIMALE DE EXPERIENȚĂ = animale folosite sau destinate a fi

folosite in scop experimental;
ANIMALE CRESCUTE = animale crescute special pentru a fi
folosite in scop experimental in laboratoare atestate sau
inregistrate de catre autoritatea in domeniu;
CRESCĂTORIE = orice unitate in care animalele sunt crescute in
vederea utilizarii lor in scopuri experimentale;

UNITATE FURNIZOARE = orice unitate care furnizeaza animale

de experienta, cu exceptia crescatoriilor;

UNITATE FOLOSITOARE = orice unitate in care animalele sunt

folosite in scop experimental;

ANASTEZIAT CORESPUNZĂTOR = privarea de sensibilitate prin

tehnici de anestezie (locala sau generala), la fel de eficiente ca
cele folosite in practica medicala veterinara;

 Cand se selecteaza folosirea unui anumit tip de experiment se

va tine seama si vor fi preferate experimentele care folosesc
un numar minim de animale, cele care implica animale cu
sensibilitate neurofiziologica scazuta, care provoaca cea mai
slaba durere, suferinta sau invaliditate si care conduc la
rezultate satisfacatoare.
 Persoanele care participa la acestea, precum si persoanele
care asigura ingrijirea animalelor de experienta, inclusiv cele
ce asigura supravegherea acestora, vor avea studii si pregatire
de specialitate.

 Toate experimentele trebuie realizate sub anestezie locala sau

generala.
 Anestezia trebuie efectuata si in cazul unor leziuni serioase ce
pot produce durere intensa.

 Daca anestezia nu este posibila, trebuie folosite analgezice

sau alte metode adecvate pentru a limita pe cat posibil
durerea, chinurile, suferinta si vatamarea animalelor si pentru a
se asigura, in orice caz, faptul ca animalul nu este supus unor
suferinte sau dureri majore.
 La Agentia Nationala Sanitara Veterinara, in cadrul Directiei de
sanatate a animalelor va functiona un serviciu de protectie a
 animalelor, iar la nivelul directiilor sanitare veterinare judetene
se va desemna o persoana care va avea ca atributii de serviciu
si protectia animalelor de experienta.

IV) PROTECȚIA FONDULUI CINEGETIC

 Animalele sălbatice se pot afla în stare de libertate, în
rezervaţii naturale, în crescătorii de vânat sau în complexe de
vânătoare.

 Conform art.1 lit. h) din Legea nr.407/2006  -legea vânătorii şi

protecţiei fondului cinegetic actualizată,  prin :

FAUNĂ DE INTERES CINEGETIC = se înțelege totalitatea

exemplarelor din populaţiile din speciile de faună sălbatică
prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, existente pe teritoriul României.
= Fauna de interes cinegetic este resursă naturală
regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţionala
, ea intră în fondul cinegetic național.

FONDUL CINEGETIC -- DEFINIȚIE = ”unitatea de gospodărire

cinegetică constituită din fauna de interes cinegetic şi suprafaţa
de teren, indiferent de categoria acestuia, indiferent de proprietar
şi astfel delimitată încât să asigure o stabilitate cât mai mare
faunei de interes cinegetic în interiorul său. Nu se includ în
fondurile cinegetice suprafeţele din intravilan, precum şi zona
strict protejată şi zona tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei
"Delta Dunării";

FONDURILE DE VÂNĂTOARE = sunt unităţi de gosodărire

cinegetică (care alcătuiesc fondul cinegetic), care se constituie pe
toate categoriile de teren, indiferent de proprietar, şi astfel
delimitate încât să asigure o cât mai mare stabilitate vânatului în
cuprinsul acestora.

 Suprafaţa minimă necesară pentru un membru vânător este

de:
 150 ha la câmpie şi în Delta Dunării;
 250 ha la deal;
 350 ha la munte.
 Răspunderea pentru asigurarea exploatării durabile a
fondurilor de vânătoare revine administratorului și
gestionarului.

= administrator este autoritatea publică centrală

care răspunde de silvicultură şi care asigură
administrarea faunei de interes cinegetic

 OBLIGAȚIILE GESTIONARILOR
FONDULUI CINEGETIC DE VÂNĂTOARE

 să asigure gospodărirea faunei de interes cinegetic, cu

respectarea principiului durabilităţii, pe baza studiilor de
evaluare şi a planurilor de management cinegetic întocmite
pentru fiecare fond cinegetic, pentru perioada de valabilitate a
contractului de gestionare(art.17);

 să asigure paza faunei de interes cinegetic, în condiţiile legii,

cu cel puţin un paznic de vânătoare pe fond(art.18);

 să exercite vânătoarea în numărul, în locurile, în perioadele şi

cu mijloacele admise de lege, cu respectarea reglementărilor
privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii (art.24)

 să plătească tariful de gestionare (suma de bani anuală)

pentru exploatarea durabilă a faunei cinegetice pe care o
gestionează.

 să plătescă despăgubiri pentru pagubele produse culturilor

agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele
din speciile de faună de interes cinegetic, pentru pagubele
produse în fondurile cinegetice şi în intravilan dacă acesta nu
şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor

 să plătescă proprietarilor de terenuri cuprinse în fondul de

vînătoare suma datorată pentru utilizarea terenurilor
  EXERCITAREA VÂNĂTORII

= Scopul vânătorii este în primul rând acela de :

 a asigura echilibrul ecologic
 ameliorarea calităţii populaţiilor faunei de interes
cinegetic
 cercetării ştiinţifice
 unul didactic sau recreativ-sportiv.

 Conform art.4 din lege (1) nimeni nu are dreptul de a vâna pe

terenul proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizaţia de
vânătoare, care dovedeşte, în condiţiile prezentei legi,
consimţământul proprietarului, al asociaţiei de proprietari sau
al celui mandatat de aceştia în acest scop.

 Vânătoarea se practică numai de către vânători care

îndeplinesc cumulativ următoarele CONDIȚII :

 posedă permis de vânătoare cu arma;

 posedă autorizaţii eliberate de gestionar;
 posedă permis de armă tip B sau permis de vânătoare
temporar;
 posedă asigurare obligatorie împotriva accidentelor.

 Prin EXCEPȚIE, pot exercita vânătoarea numai pe bază de

autorizaţii de vânătoare eliberate de gestionar următoarele
categorii de persoane:

 elevii şi studenţii din unităţile de învăţământ abilitate, în

care se studiază ca disciplină, în cadrul programului de
instruire, vânatul şi vânătoarea, pe fondurile de
vânătoare gestionate de acestea;
 personalul tehnic de vânătoare
 angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare, dar
numai în limita atribuţiilor de serviciu pe fondurile de
vânătoare ale gestionarului.

 MIJLOACELE DE VÂNĂTOARE cu care se practică

vânătoarea sunt enumerate în art.33 alin(1) din Legea
nr.407/2006, și anume:
  arme de foc de vânătoare;
 capcane autorizate, ale căror caracteristici se
stabilesc prin ordin al conducătorului administratorului.

 PROPRIETATEA
ASUPRA VÂNATULUI CAPTURAT

= Persoanele care practică vânătoarea devin proprietare ale

vânatului în virtutea dreptului de accesiune, în următoarele
CONDIȚII :

 mamiferele şi păsările admise la vânătoare sau părţi ori

produse provenite de la acestea, dobândite legal prin
acţiuni de vânătoare, pot face obiectul transportului
pentru nevoile proprii ale vânătorilor;

 mamiferele admise la vânătoare în stare vie ori moartă

sau orice părţi ori produse provenite de la acestea, uşor
de identificat, recoltate cu respectarea prevederilor
legale, pot face obiectul comercializării, deţinerii şi/sau
transportului în scopul comercializării sau populării

 SE INTERZICE :

= Art 39 din lege instituie următoarele REGULI IMPERATIVE

privind vânătoarea:

 interzicerea furnizării de către gestionar de informaţii

eronate privind: nivelul populaţiei speciilor de faună de
interes cinegetic, estimate la nivelul fondului de vânătoare;

 interzicerea vânătorii pe alt fond de vânătoare decât cel pe

care vânătorul este autorizat să vâneze;

 interzicerea urmăririi vânatului rănit pe alt fond cinegetic,

fără acordul gestionarului acestuia, ori trecerea pe un
asemenea fond cu arma de vânătoare neintrodusă în toc, şi
în afara căilor de comunicaţie;
 interzicerea accesului cu arma de vânătoare, altfel decât
purtată în toc, în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în
zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie
integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri
cinegetice;

 interzicerea vânării cerbilor, căpriorilor, caprelor negre,

muflonilor, mistreţilor şi urşilor prin utilizarea altor cartuşe
decât a celor cu proiectile unice, ale căror caracteristici sunt
prevăzute prin reglementările tehnice emise de
administrator;

 interzicerea vânării iepurilor, fazanilor sau potârnichilor la

hrănitori ori de la apusul până la răsăritul soarelui;

 interzicerea vânării cerbilor, căpriorilor şi caprelor negre la

hrănitori, la sărării, la goană sau cu câini gonitori;

 interzicerea vânării urşilor la nadă sau la bârlog; este

permisă vânătoarea la nadă a exemplarelor de urs care
produc pagube, cu aprobarea administratorului şi a
autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia
mediului;

 interzicerea folosirii la vânătoare a armelor care au calibrul

necorespunzător speciei pentru care este autorizată
acţiunea de vânătoare sau a celor la care percuţia
cartuşului se realizează pe ramă

 interzicerea comercializării de către persoane fizice a

vânatului, a cărnii de vânat, a diferitelor produse de vânat
sau a trofeelor de vânat;

 interzicerea vânătorii în parcuri naţionale, în rezervaţii

ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de
protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în
fonduri cinegetice, precum şi vânătoarea în crescătorii de
vânat;

 RĂSPUNDEREA PENTRU PAGUBELE

 CAUZATE FAUNEI

 Pagubele cauzate faunei de interes cinegetic sau pierderile de

orice natură cauzate acesteia prin activitatea gestionarului
dau naștere obligației de repararea prejudiciului produs din
culpa sa faunei cinegetice pe care o gestionează.

= Prejudiciul constă în scăderea nivelului calitativ şi/sau

numeric al faunei cinegetice şi se calculează conform
valorilor de despăgubiri prevăzute de lege.
 Proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu orice titlu, precum şi
executanţii de lucrări de orice natură pe terenurile din fondurile
de vânătoare răspund pentru pagubele pe care le produc
acestora prin acţiuni ilicite săvârşite cu intenţie sau din culpă.

= Aceste pagube se investighează de către experţi tehnici în

vânătoare sau de către experţi tehnici judiciari în vânătoare,
după caz.

DESPĂGUBIRILE = se suportă după cum urmează:

 pentru pagubele produse în fondurile cinegetice şi în

intravilan - de gestionarul faunei cinegetice de pe
cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu
şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor;

 pentru pagubele produse în ariile naturale protejate,

neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu
este admisă - de autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această
destinaţie.

V) PROTECȚIA FONDULUI PISCICOL

 La nivel european protecția fondului piscicol face obiectul unei

reglementări de principiu prin Directiva 2008/56/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de
instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul
 politicii privind mediul marin = care stabileşte un sistem
comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor
politicii comune în domeniul pescuitului.

 În cazul României, ca țară riverană Mării Negre, legislația la

nivel național are la bază Legea pescuitului nr.192/2001 care
constituie cadrul legal general pentru adoptarea măsurilor
legislative şi institutionale specifice sectorului pescăresc și
asigură transpunerea legislaţiei comunitare, în principal, cu
privire la conservarea resurselor prin instituirea unor cote de
pescuit, adoptarea de măsuri tehnice de protecţie și control
(jurnale de pescuit, înfiinţarea fişierului navelor, acordarea
licenţelor de pescuit şi introducerea sistemului de monitorizare
prin satelit), organizarea pieţei de peşte, sprijinul infiinţării
asociaţiilor de producători, inspecţia piscicolă, acvacultura,
intervenţia statului pentru orientarea şi dezvoltarea sectorului
pescăresc, statistica pescuitului şi acordurile internaţionale.

 Conform art. 1 din lege protecţia fondului piscicol, pescuitul şi

acvacultura sunt activităţi de interes general, care se supun
prevederilor acestei legi, precum şi convenţiilor internaţionale
din domeniu la care România este parte, urmărindu-se
protejarea fondului piscicol natural şi de pe teritoriul
Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării și exploatarea durabilă a
resurselor piscicole din bazinele piscicole naturale ale
României, dezvoltarea pisciculturii şi a celorlalte ramuri ale
acvaculturii, inclusiv prin protecția icrelor depuse, a larvelor şi
puietului animalelor acvatice.

Sfera de aplicare a legii vizează:

 BAZINELE PISCICOLE ȘI NATURALE :

--Dunarea teritorială
--Delta şi lunca inundabila a Dunării;
--lacurile litorale;
--paraiele şi râurile de munte, colinare, de şes
--baltile şi lacurile naturale;
--lacurile de acumulare cu zonele lor inundabile la viituri;

 BAZINELE PISCICOLE AMENAJATE :

--helesteiele
--iazurile cu zonele lor inundabile
 --păstravăriile;
--staţiile de reproducere artificiala;

FONDUL PISCICOL = este alcătuit din totalitatea populatiilor de

peşti, raci, scoici, broaste şi a altor vietuitoare acvatice
 Fondul piscicol din bazinele piscicole naturale,aparţine
domeniului public de interes naţional şi local, iar fondul piscicol
din amenajările piscicole, precum şi amenajările piscicole, pot
aparţine, după caz, domeniului public de interes naţional sau
local ori domeniului privat.

 Administrarea fondului piscicol care aparţine domeniului

public al statului, cu excepţia zonei administrate de
Administraţia Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării" şi a celei
administrate de Regia Nationala a Pădurilor, se face de către
Compania Natională de Administrare a Fondului Piscicol,
instituţie publică cu personalitate juridică, cu caracter financiar
şi comercial, cu finanţare extrabugetara, în subordinea
autorităţii publice centrale care răspunde de pescuit şi
acvacultură

 În vederea protejării habitatului

fondului piscicol art.46 din lege INTERZICE următoarele acţiuni
şi activităţi:

 mutarea, deteriorarea sau distrugerea semnelor

indicatoare de reglementare a pescuitului, amplasate în
zona bazinelor piscicole;
 recoltarea stufului, papurei, rogozului şi a altor plante
acvatice din bazinele piscicole, fără autorizarea
proprietarului sau beneficiarului de folosinţă piscicolă;
 circulaţia cu ambarcaţiuni cu motor în Delta Dunării şi în
Complexul de lacuri Razelm-Sinoe în afara traseelor
aprobate de Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta
Dunării".

 circulaţia cu autovehicule şi scoaterea materialului

lemnos prin albiile apelor curgătoare din zona de munte,
precum şi circulaţia cu ambarcaţiuni cu motor în bazinele
 piscicole din zona de munte fără autorizaţia autorităţii
publice centrale care răspunde de silvicultură;

 închiderea cu garduri şi prispe pescăreşti sau cu alte

unelte de pescuit de orice fel a gârlelor de legătură, a
bălţilor şi terenurilor inundabile, dacă prin aceasta se
împiedică accesul sau se pescuiesc peştii care migrează
în timpul viiturilor de apă sau în perioada de reproducere,
precum şi scurgerea liberă a apelor o dată cu fondul
piscicol din ele.

= Fac excepţie închiderile pescăreşti şi stuficole din Delta şi

Lunca Dunării, în perioadele de viituri, autorizate în
condiţiile şi în locurile stabilite de autoritatea publică
centrală de protecţie a mediului şi de Administraţia
Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării";

 modificarea regimului de scurgere a apei în scopul

practicării pescuitului, fără acordul administratorului;

 distrugerea sau degradarea din culpă a trecătorilor

pentru peşti, a pintenilor, a cascadelor, topliţelor şi a altor
instalaţii şi amenajări cu scop piscicol;

 distrugerea sau degradarea digurilor, barajelor şi

canalelor pescăreşti, taluzurilor şi malurilor înierbate,
precum şi distrugerea, degradarea sau micşorarea
zonelor de protecţie a apelor;

 reducerea din culpă a debitelor de apă în apele naturale,

dacă prin aceasta se periclitează existenţa fondului
piscicol;

 accesul cu animale şi mijloace de transport de orice fel

pe diguri şi în incintele amenajărilor piscicole;

= Zonele de protecţie piscicolă se instituie prin ordin comun al

autorităţii publice centrale pentru agricultură, alimentaţie şi
silvicultură şi al autorităţii publice centrale de protecţie a mediului
pentru apele aparţinând domeniului public şi privat și vizează:
  protecţia reproducerii(locuri predilecte pentru
depunerea icrelor şi dezvoltarea puietului);
 protecţia diversităţii speciilor piscicole reunite într-un
ecosistem acvatic sau protecţia pentru iernarea peştelui.
In zonele de protecţie piscicolă, pentru o anumită perioadă,
pot fi LIMITATE sau INTERZISE :

 pescuitul anumitor specii de peşti şi al altor organisme

acvatice;

 lucrări care împiedică migrarea, reproducerea sau pun în

pericol existenţa populaţiilor piscicole, cum ar fi :
--îngustarea/bararea cursului apei
--tăierea şi recoltarea plantelor
--extragerea de nămol, nisip şi pietriş
--colectarea gheţii;

 lucrări în zona malurilor, precum şi tăierea arborilor şi

arbuştilor de pe mal;

 admiterea în zonă a raţelor şi gâştelor domestice.

 DREPTUL DE PESCUIT

= pentru pescuitul în bazinele piscicole naturale acest drept

aparţine statului şi se exercită, exceptând apele de munte şi ale
zonei Administraţiei Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", prin
Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, în
conformitate cu prevederile Legii nr.192/2001.

= ATRIBUIREA DREPTULUI de pescuit pentru persoanele fizice

și juridice se face în urma autorizării, făcută de administratorul
fondului piscicol.

CONDIȚIILE AUTORIZĂRII diferă după cum este vorba de

pescuit în scop comercial , științific sau sportiv/recreativ, astfel:
= Dreptul de pescuit în scop comercial din domeniul public
se atribuie în două moduri:

 PRIN CONCESIONARE
= pe bază de licitaţie publică, societăţilor comerciale, asociaţiilor
de pescari şi altor forme de asociere; deţinătorii de active şi cei
care au contracte în derulare au drept de preemţiune la
concesionare.  

= Deţinătorii unei autorizaţii de pescuit sunt obligaţi sa marcheze

zonele care fac obiectul acesteia, sub controlul administratorilor
statului.

 PRIN ELIBERARE DE PERMIS DE PESCUIT INDIVIDUAL

PESCARILOR PROFESIONIȘTI ÎN SCOPUL
EXERCITĂRII PESCUITULUI

= Acesta se eliberează de persoanele juridice care au

dobândit dreptul de pescuit în scop comercial pe bază de
autorizație, dacă pescarii sunt profesionisti angajaţi sau
membrilor asociaţiei, în limita numărului stabilit de administraţie. 

DREPTUL DE PESCUIT ÎN SCOP RECREATIV/SPORTIV = se

atribuie prin concesionare, asociaţiilor de pescari sportivi şi altor
forme de asociere.

= se înţelege pescuitul efectuat cu undita şi cu lanseta, în scop

de agrement/performanță, pe baza unui permis nominal
eliberat în condiţiile prezentei legi, cu respectarea regulilor
prevăzute în anexa nr. 3 a legii.

= Pescuitul recreativ/sportiv se poate exercita şi în amenajări

piscicole şi în lacuri de acumulare în care se practica piscicultura,
în condiţiile şi pe baza regulilor stabilite de deţinătorul sau
administratorul fondului piscicol din acele lacuri.

 Paza fondului piscicol şi controlul activităţilor de pescuit şi

exploatare a acestuia se exercită de administratorii şi
beneficiarii dreptului de pescuit cu personal specializat,
urmăridu-se combaterea braconajului, furturilor, distrugerilor şi
degradărilor. Personalul de paza este dotat, în condiţiile legii,
cu armament şi echipament corespunzător.
RĂSPUNDEREA = în cazul încălcării dispozițiilor privind protecția
fondului piscicol poate îmbrăca formele unei :
--răspunderi penale
--răspunderi contravenționale .

SUBIECT 12

PROTECȚIA ȘI CONSERVAREA ARIILOR NATURALE

I) DEFINIȚIA + OBIECTIVELE + CLASIFICAREA ARIILOR

NATURALE PROTEJATE
II) REGLEMENTĂRI INTERNAȚIONALE PRIVIND ARIILE
NATURALE PROTEJATE
III) REGLEMENTĂRI EUROPENE PRIVIND INSTITUIREA
ȘI MANAGEMEMTUL ARIILOR NATURALE
IV) REGLEMENTAREA NAȚIONALĂ PRIVIND
INSTITUIREA ȘI MANAGEMENTUL ARIILOR NATURALE

I) DEFINIȚIA + OBIECTIVELE +
CLASIFICAREA ARIILOR NATURALE PROTEJATE

DEFINIȚIA = Aria naturală este acea zonă terestră, acvatică

şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim
special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi
animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografie,
peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta
natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită și
care are un regim special de conservare stabilit conform
prevederilor legale

PRINCIPALELE OBIECTIVE urmărite prin instituirea ariilor

naturale protejate sunt: 

 cercetarea științifică; 
  protejarea speciilor sălbatice și a diversității biologice; 
 utilizarea durabilă a ecosistemelor naturale; 
 protejarea și ocrotirea particularităților culturale și a
tradițiilor unor comunități; 
 dezvoltarea educației și a turismului; 
 stabilirea unui sistem național și internațional de
clasificare a ariilor protejate; 
 limitarea intervenției umane prin care se pot modifica
elementele ariei protejate .

CLASIFICAREA ARIILOR NATURALE

= de-alungul anilor au fost făcute mai multe clasificări , dar în

opinia noastră o enumerare completă trebuie să cuprindă:

 rezervațiile științifice;
 parcurile naționale,
 monumente ale naturii
 rezervații naturale
 parcurile naturale
 rezervații ale biosferei
 zone umede de importanţă internaţională
 situri naturale ale patrimoniului natural universal
 arii speciale de conservare
 arii de protecţie specială avifaunistică
 peșterile.

 REZERVAȚIILE ȘTIINȚIFICE = sunt acele arii naturale

protejate ce au ca scop să asigure protecţia şi conservarea
unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cu elemente
reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic,
geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta
natură

PARCURILE NAȚIONALE = sunt acele arii naturale

protejate ce se instituie pentru protecţia şi conservarea unor
eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional
cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect
fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic,
paleontologic, speologic, pedologic, sau de altă natură, oferind
posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi
turistice.

 MONUMENTE ALE NATURII = sunt acele arii naturale

protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor
elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică,
ştiinţifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de
plante sau animale sălbatice rare, endemice sau ameninţate
cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice,
fenomene geologice, martori de eroziune, chei, cursuri de apa,
cascade şi alte manifestări şi formaţiuni geologice, depozite
fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de
patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor.

 REZERVAȚIILE NATURALE = sunt acele arii naturale

protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor
habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic,
faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic,
paleontologic, pedologic.

= Rezervaţiile naturale pot avea diferite elemente predominante,

cum ar fi: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic,
peisagistic, speologic, de zona umedă, marină, de resurse
genetice şi altele.

 PARCURI NATURALE = sunt acele arii naturale protejate prin

a căror instituire se urmărește protecţia şi conservarea unor
ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor
umane cu natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă,
cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori
cu o mare diversitate biologică.

 REZERVAȚIILE BIOSFEREI = sunt acele arii naturale

protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor zone
de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice.

SITURILE NATURALE ALE PATRIMONIULUI NATURAL

UNIVERSAL = sunt acele arii naturale protejate al căror scop
este ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în
cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este
recunoscută ca fiind de importanţă universală.

 ARIILE SPECIALE DE CONSERVARE = sunt acele arii

naturale protejate al căror scop este de a conserva, menţine şi
acolo unde este cazul de a readuce într-o stare de conservare
favorabilă habitatele naturale şi/sau populaţiile speciilor pentru
care situl este desemnat.
 PEȘTERILE = conform art.43 alin (4) din OUG 57/2007 așa
cunm a fost modificat prin Legea nr.49/2011 , reprezintă un
ecosistem unic ale cărui resurse sunt reprezentate de valori :

 de natură economică (apă, calcar, guano, turism,

terapie)
 ştiinţifică (structuri geologice şi minerale, forme de
relief subteran, situri paleontologice, arheologice şi
istorice, sedimente, fauna cavernicolă şi specii
sălbatice)
 cultural-educativă (spirituală, religioasă, estetică,
recreaţională şi educativă).

II) REGLEMENTĂRI INTERNAȚIONALE

PRIVIND ARIILE NATURALE PROTEJATE

= În ordinea adoptării lor, cele mai semnificative documente

internaționale în care este reglementată protejarea ariilor naturale
ca elemente ale mediului sunt:

 Conventia privind protecția naturii și prezervarea vieții

salbatice în emisfera vestică,

= adoptată la Washington, în anul 1940, ea este consacrată în

principal, creării de parcuri naționale cu resurse pentru scopuri
comerciale.

 Convenția africană asupra conservării naturii și resurselor

naturale
= adoptată la Alger în anul 1968- care obligă statele contractante
să ia măsuri de conservare a florei și faunei, prin extinderea
zonelor existente. 

 Convenţia privind patrimoniul cultural şi natural

= adoptată la Conferinţa ONU şi UNESCO pentru Educaţie,

Ştiinţă şi Cultură de la Paris din 1972, care și-a propus să
realizeze o reunificare şi reconciliere între patrimoniul cultural şi
cel natural, considerate componente ale patrimoniului universal,
pentru a cărui ocrotire trebuie să coopereze întreaga comunitate
internaţională;

 Conferinţa ONU privind Mediul Uman Stockholm 1972

 Convenţia asupra protecţiei naturii în Pacificul de Sud

1976

= ce recomandă crearea de zone protejate, parcuri şi rezervaţii

naţionale în această zonă a globului;

 Convenţia Bennelux în domeniul conservării naturii şi al

protejării peisajelor din 1982

= propune delimitarea şi acordarea unui statut special zonelor

protejate transfrontaliere şi a zonelor importante pentru speciile
migratoare;

III) REGLEMENTĂRI EUROPENE

PRIVIND INSTITUIREA ȘI MANAGEMEMTUL
ARIILOR NATURALE

= Punctul central al politicii europene referitoare la conservarea

ariilor naturale îl constituie rețeaua ecologică europeană
denumită Natura 2000, în care intră arii naturale speciale
clasificate astfel de statele membre(SM)

= Rețeaua Natura 2000 permite luarea unor măsuri care să

asigure menținerea sau, după caz, readucerea la un stadiu
corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală a
tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor respective.

IV) REGLEMENTAREA NAȚIONALĂ

PRIVIND INSTITUIREA ȘI MANAGEMENTUL
ARIILOR NATURALE

= Reglementări la nivel de principiu referitoare la protecția ariilor

naturale se află în OUG nr.195/2005,aprobată prin Legea nr.
265/2006, privind protecția mediului.

= Reglementările specifice se află în Ordonanța de Urgență

nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale
protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei
salbatice, care instituie noțiunea patrimoniul natural.

= Legea nr.49/2011 de modificare a OUG nr.57/2007 prevede în

art. 27(1) că Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul
agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate de
interes naţional/internaţional, cu excepţia celor aflate în zonele de
dezvoltare durabilă, se poate face numai pentru obiective care
vizează asigurarea securităţii naţionale, asigurarea securităţii,
sănătăţii oamenilor şi animalelor sau pentru obiectivele destinate
cercetării ştiinţifice şi bunei administrări a ariei naturale protejate.

= conform art. 28(1) sunt interzise activităţile din perimetrele

ariilor naturale protejate de interes comunitar care pot să
genereze poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum şi
perturbări ale speciilor pentru care au fost desemnate ariile

RĂSPUNDEREA = se materializează în încriminarea unor fapte

ca infracțiuni și alte fapte sunt considerate contravenții

SUBIECT 13

PROTECȚIA FACTORILOR DE MEDIU

ÎN AȘEZĂRILE UMANE
 I) NOȚIUNEA DE AȘEZARE UMANĂ ȘI ROLUL
URMABINSMULUI ÎN PĂSTRAREA ECHILIBRULUI DINTRE
MEDIUL NATURAL ȘI MEDIUL ARTIFICIAL
II) REGLEMENTĂRI INTERNAȚIONALE PRIVIND CALITATEA
FACTORILOR DE MEDIU ÎN AȘEZĂRILE UMANE
III) REGLEMENTĂRI EUROPENE PRIVIND PROTECȚIA
MEDIULUI ÎN AȘEZĂRILE UMANE
IV) REGLEMENTĂRI NAȚIONALE PRIVIND PROTECȚIA
JURIDICĂ A AȘEZĂRILOR UMANE

I) NOȚIUNEA DE AȘEZARE UMANĂ

ȘI ROLUL URMABINSMULUI ÎN
PĂSTRAREA ECHILIBRULUI DINTRE
MEDIUL NATURAL ȘI MEDIUL ARTIFICIAL

NOȚIUNE = Aşezările umane sunt ecosisteme artificiale

complexe, alcătuite în principal din grupuri de locuințe, în cadrul
cărora omul utilizează factorii de mediu (apă, aer, sol) pentru a-și
asigura un microclimat propice confortului său

= Trebuie subliniat faptul că, din perspectiva dreptului mediului,

noțiunea de aşezare umană are un înțeles mai larg incluzând, pe
lângă :
 construcţiile de locuinţe și alte construcţii publice,
instituţii private
 pieţe şi străzi
 locuri de odihnă şi agrement și platforme industriale
 rețele de comunicații, etc
= adică tot ceea ce se găseşte în interiorul graniţelor
administrative ale localităţii şi este creat de om.

= AȘEZĂRILE URBANE s-au format pe măsura progresului

realizat în sfera mijloacelor de producție, ele reprezintă forma
superioară de orgnizare a colectivitatilor umane in care se
realizeaza activităti diverse pe baza unor consumuri mari de
materie si energie.
= Putem spune că de-a lungul istoriei, URBANIZAREA a generat
atât efecte pozitive cât și negative:

 pozitive: la început, a fost un factor de dezvoltare, în oraşe

apărând primele manufacturi – germeni ai industrializării :
--s-a mărit numărul de locuri de muncă
--au crescut veniturile populaţiei
--s-a dezvoltat cultura
--au apărut primele universităţi etc.

 negative: pe parcursul dezvoltării a avut loc o explozie

demografică, care a dat naştere la fenomene dereglatoare
pentru activitatea normală:
--şomaj
--lipsa locuinţelor şi aglomerarea lor
--lipsa hranei

 ROLUL URMABINSMULUI ÎN
PĂSTRAREA ECHILIBRULUI DINTRE
MEDIUL NATURAL ȘI MEDIUL ARTIFICIAL

= în adevărata sa accepţiune, urbanismul nu are raţiune de a

exista decât dacă promovează și aplică soluţii ecologice,care să
contribuie la echilibrul dintre mediul natural și cel antropic și prin
aceasta la creșterea calității vieți..

= Modurile în care urbanismul poate contribui la creșterea calității

vieții sunt intrinseci, numeroase și variate.

= Convergența dintre mediu şi urbanism s-a amplificat în ultimele

decenii, ocupând un loc crescând în reglementările de urbanism,
iar odată cu ele au fost consacrate noţiuni noi precum cele de
„ansamblu urban" şi „peisaj urban”, etc.

= În forma sa incipientă politica de urbanism a fost dictată de

nevoia de a disciplina conduita umană în utilizarea resurselor
comune:
 --consumul de apă
--păstrarea curățeniei
--păstrarea liniștii în zona locuințelor

= Printre CAUZELE
care au generat o alterare semnificativă a calității factorilor
de mediu în așezările umane se regăsesc:

 plasarea unor activități industriale în zona locuibilă.

 creşterea demografică explozivă care implică

aglomerarea oraşelor și extinderea suprafeţelor ocupate
de oraşe.

 comportamentul consumerist al omului contemporan,

care abuzează de accesul tot mai facil la resursele vitale
și nu-și pune problema limitării consumului;
 introducerea în circuitul economic a unor produse şi
subproduse nocive mediului înconjurător (polietilena,
sticla, zgura, cauciucul, materiale radioactive – materiale
greu biodegradabile) care nu pot intra în circuitele
naturale de refacere;

 poluarea biologică prin managementul defectuos al

deșeurilor menajere;

 restrângerea constantă a spațiilor verzi.

II) REGLEMENTĂRI INTERNAȚIONALE

PRIVIND CALITATEA FACTORILOR DE MEDIU
ÎN AȘEZĂRILE UMANE

= Întrucât activităţile umane constituie surse de poluare pentru

toţi factorii de mediu, iar poluarea factorilor de mediu afectează
viața în general, în mod deosebit în așezările umane, s-a pus
problema, încă din antichitate, a instituirii unor forme de
intervenție de control al statului asupra comportamentului uman
în ceea ce privește utilizarea resurselor naturale și biotice.
= De aceea problema așezărilor umane a intrat în aria de
preocupare a diferitelor organisme internaţionale, inclusiv a
Organizaţiei Naţiunilor Unite.

= PRINICIPALELE DOCUMENTE elaborate sub egida ONU,

care se referă la protecția factorilor de mediu în așezările umane
sunt:

 Agenda 21 Capitolul 7

= document adoptat la „Summit-ul de la Rio 1992, prin care se

propune un plan de acţiune globală pentru promovare dezvoltării
durabile a aşezărilor umane cu obiectivul general de a realiza
îmbunătăţirea, din punct de vedere social, economic şi ecologic,
a calității aşezărilor şi a condiţiilor de viaţă şi de lucru pentru toţi

 Declaraţia privind Oraşele şi Alte Aşezări Umane în

Noul Mileniu adoptată într-o sesiune specială a Adunării
Generale a Naţiunilor Unite în 2001

= care a reafirmat angajamentele guvernelor de a garanta că

“fiecare persoană va avea un adăpost adecvat care este sănătos,
sigur, accesibil şi ieftin şi care include serviciile şi facilităţile de
bază şi că va beneficia de libertate fără discriminare în accesul la
locuinţă şi siguranţa legală a ocupării locuinţei” (UN Habitat,
2001).

III) REGLEMENTĂRI EUROPENE

PRIVIND PROTECȚIA MEDIULUI
ÎN AȘEZĂRILE UMANE

 În Carta Socială Europeană revizuită din 1996 (Art. 31)

= este promovat un angajament mai concret privind asigurarea

exercitării efective a dreptului la locuinţă.

= Documentul subliniază angajamentul părților de a lua măsuri

pentru:
  a promova accesul la locuinţă la un standard adecvat;
 a preveni şi reduce numărul persoanelor fără adăpost
până la eliminarea graduală a acestei situaţii;

 Carta UE a Drepturilor Fundamentale din 2000

= prin care se recunoaşte dreptul la proprietate, siguranţă socială

şi asistenţă socială.

= Conform Art. 34.3: „pentru a combate sărăcia şi excluziunea

socială, Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul la asistenţă
socială şi pentru locuinţe cu scopul de a asigura o existenţă
decentă tuturor persoanelor care nu au resurse financiare
suficiente”.

 Carta apei, 1968,

 Carta solurilor, 1972

 Declaraţia de principii asupra luptei contra poluării aerului,

1968

IV) REGLEMENTĂRI NAȚIONALE

PRIVIND PROTECȚIA JURIDICĂ
A AȘEZĂRILOR UMANE

A) REGLEMENTĂRI NAȚIONALE PRIVIND PROTECȚIA

FACTORILOR DE MEDIU ÎN AȘEZĂRILE UMANE

= Cele mai semnificative aspecte vizează :

 protecţia calității aerului, (măsuri de combaterea a
poluării atmosferei, aspecte referitoare la schimbările
climatice)
 planurile urbanistice și autorizarea construcțiilor,
 zgomotul supraaglomerarea localităților
  studiile de impact și autorizarea unor activități
economice
 gestionarea deșeurilor

B) REGLEMENTĂRI PRIVIND PROTECȚIA CALITATIVĂ A

FACTORILOR NATURALI DE MEDIU ÎN AȘEZĂRILE UMANE

= La nivel de principiu protecția factorilor de mediu în zonele

locuite face obiectul reglementărilor din art.35 și art. art.135 lit.f)
din Constituție României

= De asemenea, Legea cadru de protecţie a mediului (OUG

195/2005) în art. 59 lit.a), instituie pentru autoritatea publicã
centralã pentru protecţia mediului , printre alte atribuţii şi
responsabilitãţi  și pe aceea de a elabora politica naţionalã şi de
a coordona ” acţiunile la nivel naţional, pentru protecţia populaţiei
faţã de nivelurile de expunere la zgomotul ambiental ce poate
avea efecte negative asupra sãnãtãţii umane, în conformitate cu
politicile europene şi internaţionale specifice”

Astfel art 70 prevede că ”Pentru asigurarea unui mediu de

viaţã sãnãtos, autoritãţile administraţiei publice locale,
precum şi, dupã caz, persoanele fizice şi juridice au
urmãtoarele
OBLIGAȚII :

 să imbunatateasca microclimatul localităților, prin amenajarea

si întreținerea izvoarelor și a luciilor de apă din interiorul si din
zonele limitrofe acestora, sa înfrumusețeze și să protejeze
peisajul, să mențină curățenia stradală;

 să prevadă, la elaborarea planurilor de urbanism și

amenajarea teritoriului, măsuri de menținere și ameliorare a
fondului peisagistic natural și antropic al fiecărei zone și
localități, condiții de refacere peisagistică și ecologică a
zonelor deteriorate, măsuri de protecție sanitară a captărilor de
apă potabilă și lucrări de aparăre împotriva inundațiilor;

 să respecte prevederile din planurile de urbanism și

amenajarea teritoriului privind :
 --amplasarea obiectivelor industrială
--a căilor și mijloacelor de transport
--a rețelelor de canalizare
--a stațiilor de epurare
--a depozitelor de deșeuri menajere
--fără a prejudicia ambientul
--spațiile de odihnă, tratament și recreere
--starea de sănătate și de confort a populației;
 să informeze publicul asupra riscurilor generate de
funcționarea sau existența obiectivelor cu risc pentru sanătatea
populației și mediu;

 să nu degradeze mediul natural sau amenajat, prin depozitări

necontrolate de deșeuri de orice fel;

 să adopte măsuri obligatorii, pentru persoanele fizice și

juridice, cu privire la întreținerea și înfrumusețarea, după caz, a
cladirilor, curților și împrejurimilor acestora, a spațiilor verzi din
curți și dintre clădiri, a arborilor și arbuștilor decorativi;

C) REGLEMENTĂRI PRIVIND AMENAJAREA TERITORIULUI

ȘI URMBANISMUL

= Activitățile de amenajare a teritoriului și urbanism sunt

stabilite prin Strategia de dezvoltare teritorială a activitati
de amenajare a teritoriului si de urbanism iar cadrul lor de
implementare este prevăzut în Legea nr.350/2001.

 DEFINIREA
 OBIECTIVELE AMENAJĂRII TERITORIULUI ȘI ALE
URBANISMULUI

AMENAJAREA TERITORIULUI = este o noţiune mai vastă şi mai

complexă, care prin vocația sa integratoare include și conceptul
de urbanism,constituind o problemă de interes strategic.

= În acest sens amenajarea teritoriului trebuie să fie :

 Globală = urmărind coordonarea diferitelor politici sectoriale

într-un ansamblu integrat;
  Funcţională = trebuind să ţină seama de cadrul natural şi
construit bazat pe valori de cultură şi interese comune;

 Prospectivă = analizand tendinţele de dezvoltare pe

termen lung a fenomenelor şi intervenţiilor economice,
ecologice, sociale şi culturale.

OBIECTIVELE PRINCIPALE ale amenajarii teritoriului

prevăzute de lege putem enumera:

 dezvoltarea economică si socială echilibrată a regiunilor si

zonelor, cu respectarea specificului acestora;

 îmbunătăţirea calităţii vieții oamenilor si colectivitatilor

umane;

 gestionarea responsabilă a resurselor naturale, cu protectia

mediului si a peisajului cultural;

 utilizarea ratională a teritoriului;

 conservarea și dezvoltarea diversitatii culturale.

URBANISMUL = este definit în art. 12 din Legea nr.350/2001 ca

un complex de activităţi privind planificarea dezvoltării spaţiale și
amenajarea teritoriului localităţilor , în scopul asigurării evoluţiei
complexe şi armonioase a acestora, într-o viziune integratoare, în
funcţie de potenţialul de resurse locale şi în acord cu aspiraţiile
locuitorilor

PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE ACTIVITĂȚII DE URBANISM

vizează :

 asigurarea accesului la infrastructuri, servicii publice şi

locuinţe convenabile pentru toţi locuitorii;

 crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor speciale ale

copiilor, vârstnicilor şi ale persoanelor cu handicap;
  utilizarea eficientă a terenurilor, in acord cu funcţiunile
urbanistice adecvate;

 extinderea controlată a zonelor construite;

 protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural

construit si natural;

 asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi plantat din

toate localitatile urbane si rurale;

 protejarea localitatilor impotriva dezastrelor naturale.

D) DOCUMENTAȚIILE DE AMENAJARE A TERITORIULUI ȘI

DOCUMENTAȚIILE DE URBANISM

 Documentațiile de amenajare a teritoriului sunt propuneri cu

caracter director referitoare la amenajarea teritoriului pe care
le elaborează autorităţile statului.

 Conform art. 40 din Legea nr.350/2001 DOCUMENTAȚIILE

DE AMENAJARE A TERITORIULUI sunt urmatoarele:

1) Planul de amenajare a teritoriului naţional

= ce are caracter director si reprezintă sinteza programelor

strategice sectoriale pe termen mediu şi lung pentru întregul
teritoriu al ţării.

= Planul de amenajare a teritoriului naţional este compus din

secţiuni specializate pe domenii astfel:
 Căi de comunicaţie
 Ape
 Zone protejate
 Reteaua de localităţi
 Zone de risc natural
 Turismul
 Dezvoltarea rurală
 2) Planul de amenajare a teritoriului judetean

= se întocmesc în mod obligatoriu de fiecare judeţ şi se

reactualizează periodic, la 5-10 ani, în functie de politicile şi de
programele de dezvoltare ale judetului.
3) Planul de amenajare a teritoriului zonal(PAZ)

= are rol director şi se realizează în vederea soluţionarii unor

probleme specifice anumitor teritorii precum cele:
 regionale, compuse din mai multe judete;
 interjudetene, îngloband părţi din judete sau judete întregi;
 intercomunale sau interorăşenesti, compuse din unităţi
administrativ-teritoriale de bază-comune şi oraşe.

= Prevederile Planului de amenajare a teritoriului zonal se

introduc in Planul de amenajare a teritoriului judetean.

DOCUMENTAȚIILE DE URBANISM = cuprind reglementări

operaționale privind utilizarea terenurilor si conditiile de ocupare a
acestora cu constructii, până la nivelul parcelelor cadastrale, fiind
elemente obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism,
aplicabile atât localităţilor urbane cât şi celor rurale(art.44 alin. 1
dinLegea nr.350-2001).

DOCUMENTAȚII DE URBANISM :

1) PLANUL URBANISMTIC GENERAL = PUG

= are atat caracter director, cat si de reglementare si reprezinta

principalul instrument de planificare operationala, constituind baza
legala pentru realizarea programelor si actiunilor de dezvoltare.

=Fiecare unitate administrativ-teritoriala are obligatia sa isi

intocmeasca si sa isi aprobe Planul urbanistic general, care se
actualizeaza periodic la cel mult 10 ani.

= Reglementările cuprinse în PUG se referă la:

  stabilirea si delimitarea teritoriului intravilan in relatie cu
teritoriul administrativ al localitatii;

 stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;

zonificarea functionala in corelatie cu organizarea retelei
de circulatie;

 delimitarea zonelor afectate de servituti publice;

 modernizarea si dezvoltarea infrastructurii tehnico-
edilitare;

 stabilirea zonelor protejate si de protectie a

monumentelor istorice si a siturilor arheologice reperate;

 zonele care au instituite un regim special de protectie

prevazut in legislatia in vigoare;
 formele de proprietate si circulatia juridica a terenurilor;
precizarea conditiilor de amplasare si conformare a
volumelor construite, amenajate si plantate;
 zone de risc datorate unor depozitari istorice de deseuri.

= Planul urbanistic general pentru intravilan se intocmeste in

format digital, pe suport grafic, la scari 1/1.000 - 1/5.000, dupa
caz, iar in format analogic, la scara 1/5.000.

= Suportul topografic al planului de ansamblu al unitatii

administrativ-teritoriale este la scara 1/25.000, furnizat de oficiile
de cadastru si publicitate imobiliara.

2) PLANUL URBANISTIC ZONAL = PUZ

= este instrumentul de planificare urbana de reglementare

specifica, prin care se asigura corelarea programelor de
dezvoltare urbana integrata a zonei cu Planul urbanistic general.

= El cuprinde reglementari asupra zonei referitoare la:

 organizarea retelei stradale;
 organizarea arhitectural-urbanistica in functie de
caracteristicile structurii urbane;
  modul de utilizare a terenurilor;
 dezvoltarea infrastructurii edilitare;
 statutul juridic si circulatia terenurilor;
 protejarea monumentelor istorice si servituti in zonele de
protectie ale acestora.
3) PLANUL URBANISTIC DE DETALIU = PUD

= are exclusiv caracter de reglementare specifica, prin care se

asigura conditiile de amplasare, dimensionare, conformare si
servire edilitara a unuia sau mai multor obiective, pe una sau mai
multe parcele adiacente, in corelare cu vecinatatile imediate.

= El cuprinde reglementari cu privire la:

 asigurarea accesibilitatii si racordarea la retelele

edilitare;

 permisivitati si constrangeri urbanistice privind volumele

construite si amenajarile; relatiile functionale si estetice
cu vecinatatea;

 compatibilitatea functiunilor si conformarea constructiilor,

amenajarilor si plantatiilor;

 regimul juridic si circulatia terenurilor si constructiilor.

E) ACTE DE AVIZARE ȘI AUTORIZARE A LUCĂRILOR DE

AMENAJARE A TERITORIULUI ȘI URBANISM

= Structurile administrative cu atribuţii în domeniul avizării și

controlului documentațiilor de amenajarea teritorilui și urbanism
întocmesc URMĂTOARELE ACTE DE AVIZARE și autorizare a
lucrărilor de amenajare a teritoriului și urbanism:

1) AVIZELE DE URBANISM

= conform art.37 alin (4) din Legea nr,.350/2001 sunt acte emise
de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului si de urbanism.
= Avizarea cuprinde aspectele tehnice ale documentatiilor de
amenajare a teritoriului si de urbanism, precum si studiile de
fundamentare sau cercetarile prealabile.

2) CERTIFICATUL DE URBANISM

= este conform art. 29 din Legea nr.350/2001 actul de

informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea
administratiei publice județene sau locale face cunoscute regimul
juridic, economic si tehnic al imobilelor si conditiile necesare in
vederea realizarii unor investitii, tranzactii imobiliare ori a altor
operatiuni imobiliare, potrivit legii.

 El se elibereaza, în 30 de zile, la cererea oricarui solicitant,

persoana fizica sau juridica, care poate fi interesat in
cunoasterea datelor si a reglementarilor carora ii este supus
respectivul bun imobil.

 În vederea eliberarii certificatului de urbanism solicitantul -

orice persoana fizica sau juridica interesata - se va adresa
autoritatilor prevazute la art. 4 cu o cerere care va cuprinde
atat elementele de identificare a imobilului pentru care se
solicita certificatul de urbanism, cat si elementele care definesc
scopul solicitarii.

 Certificatul de urbanism este obligatoriu pentru adjudecarea

prin licitatie a lucrarilor de proiectare si de executie a lucrarilor
publice, precum si pentru intocmirea documentatiilor
cadastrale de comasare, respectiv de dezmembrare a
bunurilor imobile în cel putin 3 parcele.

 În cazul vânzarii sau cumpărării de imobile, certificatul de

urbanism cuprinde informații privind consecintele
urbanistice ale operatiunii juridice, solicitarea certificatului
de urbanism fiind in acest caz facultativa.

 Certificatul de urbanism nu confera dreptul de executare a

lucrarilor de construire, amenajare sau plantare iar în
certificatul de urbanism se va mentiona in mod obligatoriu
scopul eliberarii acestuia.
 Certificatul de urbanism se semnează de către presedintele
consiliului judetean sau de primar, după caz, de secretar şi de
arhitectul-sef sau de catre persoana cu responsabilitate in
domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului din aparatul
propriu al autoritatii administratiei publice emitente,
responsabilitatea emiterii acestuia revenind semnatarilor,
potrivit atributiilor stabilite conform legii.

3) AUTORIZAȚIA DE CONSTRUIRE

= constituie , conform art.2 alin. (1) din Legea nr.50/1991 ,

actul de autoritate al administratiei publice locale pe baza caruia
se asigură aplicarea masurilor prevazute de lege, referitoare la
amplasarea, proiectarea, executarea si functionarea constructiilor.

 Autorizatia de construire sau desființare se emite in temeiul si

cu respectarea prevederilor documentatiilor de urbanism,
avizate si aprobate potrivit legii, la solicitarea detinatorului
titlului de proprietate asupra unui imobil - teren si/sau
constructii - ori a altui act care confera dreptul de construire
sau de desfiintare, in conditiile prezentei legi.

 La emiterea autorizatiei de construire de către autoritatea

publică competentă, pe lângă prevederile documentaţiilor de
urbanism si ale regulamentelor locale de urbanism aferente
acestora, vor fi avute în vedere următoarele aspecte:

 existenţa unui risc privind securitatea, sănătatea

oamenilor sau neîndeplinirea condiţiilor de salubritate
minimă;
 prezenta unor vestigii arheologice.;
 existenta riscului de incalcare a normelor de protectie a
mediului;
 existenta riscului de a afecta negativ patrimoniul
construit, patrimoniul natural sau peisaje valoroase -
recunoscute si protejate potrivit legii;
 existenta riscurilor naturale de inundatii sau alunecari de
teren;

 Legea prevede că se pot executa fără autorizaţie de

construire anumite lucrări,prin executarea cărora nu modifică
 structura de rezistenţă, caracteristicile iniţiale ale construcţiilor
sau aspectul arhitectural al acestora, în general :
--lucrării de reparaţii
--zugrăveli
--instalaţii electice şi de încălzit
--montări de centrale termice
--lucrari de construcţii funerare subterane si supraterane,
cu avizul administratiei cimitirului
--amplasarea de tonete
--pupitre acoperite sau închise, destinate difuzarii si
comercializării presei, cărţilor şi florilor, care sunt
amplasate direct pe sol

DOCUMENTAȚIA pentru obținerea autorizației de construire

trebuie să cuprindă:

 certificatul de urbanism

 dovada titlului asupra terenului si/sau constructiilor;

 proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de

constructii;

 avizele si acordurile legale necesare, stabilite prin

certificatul de urbanism;

 dovada privind achitarea taxelor legale.

Organul competent să emită autorizatia de construire, este,

după,caz :

 presedinţii consililor judetene, cu avizul primarilor, pentru

lucrările care se execută:

 pe terenuri care depăsesc limita unei unitati

administrativ-teritoriale;
 în extravilanul comunelor, cu exceptia celor de la lit. f)
pct. 3;
 primarii municipiilor, pentru lucrările care se executa în
teritoriul administrativ al acestora, cu excepţia celor prevazute
la lit. a) pct. 1;

 primarul general al municipiului Bucuresti, cu avizul

primarilor sectoarelor municipiului Bucuresti, pentru lucrările
care se execută:

 pe terenuri care depasesc limita administrativ-teritorială a

unui sector şi cele din extravilan;
 la construcţii reprezentând monumente istorice, clasate
sau în procedura de clasare potrivit legii;
 lucrări de modernizari, reabilitări, extinderi de reţele
edilitare municipale, de transport urban subteran sau de
suprafaţă, de transport si de distributie, pentru:
apa/canal, gaze, electrice, termoficare, comunicatii
inclusiv fibra optica, precum si lucrari de modernizari
si/sau reabilitari pentru strazile care sunt in administrarea
Primariei Municipiului Bucuresti;

 primarii sectoarelor municipiului Bucuresti, pentru lucrările

care se execută în teritoriul administrativ al sectoarelor, cu
excepţia celor prevăzute la lit. c), inclusiv branşamente şi
racorduri aferente retelelor edilitare;

 primarii oraşelor, pentru lucrările care se execută:

 în teritoriul administrativ al acestora, cu exceptia celor

care se întind pe mai multe localităţi;
 la construcţiile reprezentând monumente istorice clasate
sau aflate în procedura de clasare potrivit legii, aflate pe
teritoriul administrativ, în condiţiile art. 10 lit. a) si ale art.
45 alin. (4) si cu avizul arhitectului-şef al judeţului;

 primarii comunelor, pentru lucrarile care se execută:

 în intravilanul localităţilor componente, în vederea

realizării de locuinţe individuale şi a anexelor
gospodăresti ale acestora, precum şi, cu avizul
structurilor de specialitate din cadrul consiliilor judeţene,
potrivit art. 45 alin. (3), în vederea executarii lucrarilor la
celelalte categorii de constructii;
  la constructiile reprezentand monumente istorice clasate
sau aflate in procedura de clasare potrivit legii, aflate pe
teritoriul administrativ, în condiţiile art. 10 lit. a) si ale art.
45 alin. (3) si cu avizul arhitectului-sef al judetului;
 în extravilanul comunelor pentru construcţii reprezentând
anexe gospodăreşti, până la 100 m2;
 în extravilanul comunelor pentru construcţiile
reprezentând anexe gospodareşti ale exploataţiilor
agricole, a caror suprafaţa construită desfăsurată este de
maximum 5.000 m2.

= Autorizatia de construire se emite în cel mult 30 de zile de la

data inregistrarii cererii, iar pentru constructiile reprezentand
anexele gospodaresti ale exploatatiilor agricole termenul de
emitere a autorizatiei de construire este de 15 zile de la data
inregistrarii cererii

= PERIOADA DE VALABILITATE a autorizatiei de construire

stabilită de autoritatea emitentă este de cel mult 12 luni de la data
emiterii, interval in care solicitantul este obligat să înceapă
lucrările.

= Neinceperea lucrarilor ori nefinalizarea acestora in termenele

stabilite conduce la pierderea valabilitatii autorizatiei, fiind
necesara emiterea unei noi autorizatii de construire.

= ANULAREA autorizatiilor de construire sau de

desfiintare poate fi cerută de emitenţi la instanţa de contencios
administrativ , atunci când au fost emise cu încalcarea
prevederilor legale.

SUBIECT 14

CERINȚE LEGALE PRIVIND MENȚINEREA

ECHILIBRULUI ECOLOGIC CU OCAZIA EXERCITĂRII UNUOR
ACTIVITĂȚI INDUSTRIALE

I) REGIMUL JURIDIC AL FABRICĂRII, DEPOZITĂRII ȘI

UTILIZĂRII SUBSTANȚELOR ȘI PREPARATELOR
PERICULOASE
 II) REGIMUL JURIDIC AL ÎNGRĂȘĂMINTELOR CHIMICE
III) REGIMUL JURIDIC AL DEȘEURILOR RECICLABILE

I) REGIMUL JURIDIC AL DEȘEURILOR

= Protecţia factorilor de mediu în așezările umane presupune,

între altele, şi gestionarea adecvată a deşeurilor ce rezultă
inerent în urma unor procese naturale sau antropice.

=,Poluarea prin producerea deşeurilor este practic imposibil de

evitat având în vedere faptul că orice activitate generează resturi
neutilizabile,iar cantitatea acestora se amplifică permanent din
cauza sporirii nevoilor societăţii

= Deşeurile pot provoca efecte grave asupra mediului :

 fie prin acţiuni directe de infestare a apei, aerului, solului,
ariilor naturale, diversităţii biologice
 fie prin influenţa pe care o pot produce prin emisiile
poluante asupra climei, deoarece schimbările climatice
cauzează la rândul lor consecinţe devastatoare asupra
elementelor de mediu.

= Protecția juridică a factorilor naturali și antropici împotriva

efectelor nocive ale deșeurilor presupune ab initio clarificarea ariei
de cuprindere a noțiuni deșeu și în funcție de aceasta, stabilirea
obligațiilor și responsabilităților celor implicați.

 CLASIFICAREA DEȘEURILOR

1. Astfel, în funcție de originea lor , putem distinge între:

 DEȘEURI URBANE : care includ deșeu de orice natură și

de orice proveniență (menajer, asimilabil cu cel menajer,
comercial etc.) care se produce si se gestionează in
intravilanul unei localități urbane.

= Deseurile urbane pot fi solide sau lichide

= În categoria deșeurilor urbane se includ urmatoarele tipuri:
  
 A) menajere = “deseurile provenite din sectorul casnic sau
din sectoare asimilabile cu acesta si care poate fi preluat cu
sistemele curente de precolectare din localitati”

B) deseuri asimilabile cu cele menajere = provenite de la

mica sau marea industrie, din comert, din sectorul public sau
administrativ care prezintă compozitie si proprietati similare cu
deseul menajer, putand fi colectat, transportat, prelucrat,
depozitat impreuna cu acesta, în această categorie întră deșeul
stradal provenit din:
--căile de circulație publică;
--activitatea cotidiană a populatiei;
--de la spatii verzi;
--de la animale;
--din depunerea de substante solide
--din atmosfera, etc.

C) deșeuri industriale:
--inerte (materiale de umplutura si steril),
--deseuri provenite din:-constructii si demolari;
--deșeuri banale (asimilabile cu cele menajere)
--deșeuri provenite de la institutii publice (scoli,
camine, internate, hoteluri), etc

D) deșeuri din canalizare și nămoluri provenite de la

stațiile de epurare, fose, hasnale

E) deșeuri cu înalt grad de periculozitate

--deseuri spitalicesti
--radioactive
--reziduuri chimice

 DEȘEURI DE PROVENIENȚĂ AGRICOLĂ : rezultate din :

 activitățile agricole de cultură a plantelor;
 din activități zootehnice(dejecțiile de animale);
 de la abatoare;

2. Clasificarea după COMPOZIȚIE

  deseuri cu compozitie anorganică:

--metale feroase, neferoase

--deseuri din constructii
--sticla, ceramica
--zgura
--cenusa
--praf
 
 deseuri cu compozitie organică:

--resturi vegetale, animaliere

--hârtie, cartoane
--textile
--plastice
--lemn, pluta
--cauciuc, piele
--blana

 deseuri combustibile:  

--hartie, cartoane
--textile
--plastice

 deseuri fermentabile :  

--resturi alimentare –legume, fructe, resturi animaliere

 deseuri inerte:

--metale feroase, neferoase

--din constructii
--sticla
--cenusă
--pamânt.

3. Clasificarea după POSIBILITĂȚI DE REFOLOSIRE:

 deseuri refolosibile ca atare: 

 --sticla
--metale feroase, metale neferoase
--pielarie
--blanarie
--lemn
--cauciuc

 deseuri refolosibile ca materii prime secundare:

--resturi de hârtie,
--resturi alimentare, vegetale, animaliere.

4. Clasificarea deșeurilor în funcție de PROPRIETĂȚILE CARE

LE FAC PERICULOASE = pe baza Anexei nr.4 a Legii nr.
211/2011 și ea include:

 deșeuri explozive 

 deșeuri oxidante

 deșeuri  foarte inflamabile

 deșeuri inflamabile

 deșeuri iritante

 deșeuri toxice

DIFINIREA DEȘEURILOR = la pct. 9 din Anexa nr. 1 din lege

definește deşeul ca fiind orice substanţă sau obiect pe care
deţinătorul îl aruncă ori are intenţia sau obligaţia să îl arunce.

= În anexa nr. 4 la lege sunt prezentate proprietățile

deșeurilor care le fac încadrabile în
CATEGORIA DEȘEURILOR PERICULOASE :

 H 1 - "EXPLOZIVE":
= substanţe şi preparate care pot exploda sub efectul unei scântei
sau care sunt mai sensibile la şocuri ori frecare decât
dinitrobenzenul;

 H 2 - "OXIDANTE":

= substanţe şi preparate care produc reacţii puternic exoterme în

contact cu alte substanţe, mai ales cu substanţe inflamabile;

 H 3-A - "FOARTE INFLAMABILE ":

 substanţe şi preparate lichide care au punctul de aprindere sub

21 °C (inclusiv lichide extrem de inflamabile);
 substanţe şi preparate care se pot încălzi până la aprindere în
contact cu aerul la temperatura ambiantă, fără aport de
energie;

 substanţe şi preparate în stare solidă care se pot aprinde cu

uşurinţă după un contact scurt cu o sursă de aprindere şi care
continuă să ardă ori să se consume şi după îndepărtarea
sursei de aprindere

 substanţe şi preparate gazoase care se inflamează în aer la

presiune normală;

 substanţe şi preparate care, în contact cu apa sau cu aerul

umed, produc gaze foarte inflamabile în cantităţi periculoase.

 H 3-B - "INFLAMABILE":

= substanţe şi preparate lichide care au punctul de aprindere egal

sau mai mare de 21 °C şi mai mic sau egal cu 55 °C;

 H 4 - "IRITANTE":

= substanţele şi preparatele necorozive care, prin contact imediat,

prelungit sau repetat cu pielea ori cu mucoasa, pot provoca
inflamaţii;

 H 5 - "NOCIVE":
= substanţe şi preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau
ingerate ori pătrund prin piele, pot constitui riscuri limitate pentru
sănătate;

 H 6 - "TOXICE":

= substanţe şi preparate (inclusiv substanţe şi preparate foarte

toxice) care, în cazul în care sunt inhalate sau ingerate ori pătrund
prin piele, pot produce vătămări serioase, acute sau cronice
pentru sănătate şi pot fi chiar letale;

 H 7 - "CANCERIGENE":

= substanţe şi preparate care, în cazul în care sunt inhalate sau

ingerate ori pătrund prin piele, pot induce cancer sau creşterea
incidenţei lui;

 H 8 - "COROZIVE ":

= substanţe şi preparate care pot distruge ţesuturile vii la

contactul cu acestea;

II) REGIMUL JURIDIC AL

ÎNGRĂȘĂMINTELOR CHIMICE

= Pe plan european inclusiv pe teritoriul României se aplică

Regulamentul (CE) nr. 2003/2003 al Parlamentului European și
al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrășemintele.

= Obiectivele acestei reglementări europene sunt:

 se stabileasc, la nivel comunitar, denumirea, definiția și

compoziția anumitor ingrăsăminte (ingrasaminte EC).

 să stabilească, pentru îngrasămintele EC, norme

comunitare privind identificarea, trasabilitatea și etichetarea
lor, precum si închiderea ambalajelor.
  să stabilească, la nivel comunitar, o procedură de aplicat în
cazurile în care un stat membru consideră necesar să
impună restricții de introducere pe piață a îngrăsămintelor
EC.

 să se asigure ca toate îngrăsămintele pe baza de azotat de

amoniu cu un continut ridicat de azot au trecut, cu succes,
un test de rezistență la detonare înainte de a fi introduse pe
piata.

 REGULI PRIVIND SIGURANȚA

DEPOZITĂRII ȘI VALORIFICĂRII

= Pe lângă prevederile referitoare la calitatea

îngrășemintelor(conținutul de elemente, trasabilitate, etichetare și
alte caracteristici tehnice) Regulamentul conține și prevederi
referitoare la SIGURANȚA utilizării lor, precum:

 obligația efectuării de către fabricant a testul de

rezistenta la detonare

= înscrisă în articolul 27 și care se efectuează pentru a se

asigura ca toate tipurile de îngrasaminte EC pe baza de azotat de
amoniu cu un continut ridicat de azot introduse pe piață Testul
respectiv trebuie efectuat de unul dintre laboratoarele autorizate
în condițiile regulamentului.

 obligația fabricantului de a efectua analize de laborator

pentru evitarea contaminării cu substanțe care pot
prezenta riscuri pentru sănătatea oamenilor și
sănătatea animală și pentru mediu.

= în cazul în care îngrășămintele sunt ambalate, trebuie făcute

mențiuni de identificare pe ambalaje sau pe etichetele lipite pe
ambalaje privind:
--mențiunea „ÎNGRĂȘEMÂNT CE”, cu litere majuscule;
--denumirea tipului de îngrășământ
--mențiunea „de amestec” cînd e cazul
--nutrienții sunt indicați atât prin denumirea lor literală, cât
și prin simbolul lor chimic, precum azot (N), fosfor (P),
anhidridă fosforică (P2O5), potasiu (K), etc;
 --în cazul în care îngrășămintele sunt în vrac, mențiunile în
cauză apar pe documentele de însoțire.

 îngrășămintele lichide

= nu pot fi introduse pe piață decât dacă fabricantul oferă

instrucțiuni suplimentare corespunzătoare, în special cu privire la
temperatura de depozitare și prevenirea accidentelor în cursul
depozitării.

 obligația fabricantului de a păstra dosarele privind

denumirea și adresa locațiilor în care au fost produse.

Pe plan național reglementări cu putere de lege referitoare la

îngășăminte se află în OUG 192/2005 care în art. 34 și
următoarele instituie reguli aplicabile în comun atât pentru
îngrășemintele chimice, cât și pentru toate celelalte produse
chimice utilizate în protecția plantelor și care sde referă la
fabricarea, plasarea pe piață, utilizarea, precum și importul și
exportul acestora.

AUTORITĂȚILE PUBLICE CENTRALE competente conform

legislatiei specifice din domeniul chimicalelor, în colaborare cu
autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, au
urmatoarele OBLIGAȚII :

 să reglementeze regimul ingrasamintelor chimice și al

produselor de protectie a plantelor;
 să organizeze, la nivel teritorial, rețeaua de laboratoare
pentru controlul calității îngrăsămintelor chimice si al
produselor de protectie a plantelor;

 să verifice, prin rețeaua de laboratoare, concentrațiile

reziduurilor de produse de protecție a plantelor în sol,
recolte, furaje, produse agroalimentare vegetale si
animale.

= Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, împreună

cu autoritatile publice centrale pentru agricultura, silvicultura,
sanatate si cele din domeniul transporturilor sau serviciile
descentralizate ale acestora, dupa caz, supravegheaza si
controleaza aplicarea reglementarilor privind îngrasamintele
chimice si produsele de protectie a plantelor, astfel incat sa se
evite poluarea mediului de catre acestea.

PERSOANELE JURIDICE care produc, stochează,

comercializează si/sau utilizeaza îngrasăminte chimice si produse
de protectie a plantelor, au urmatoarele OBLIGAȚII :

 să producă, stocheze, comercializeze și sa utilizeze

produse de protectia plantelor numai cu respectarea
prevederilor legale in vigoare;

 să nu folosească îngrasamintele chimice si produsele de

protectie a plantelor in zonele sau pe suprafetele unde
sunt instituite masuri speciale de protectie;

 să administreze produse de protectie a plantelor cu

mijloace aviatice, numai cu avizul autoritatilor
competente pentru protectia mediului, autoritatilor
competente in domeniul sanitar si al comisiilor judetene
de baza melifera si stuparit pastoral, potrivit
reglementarilor in vigoare, dupa o prealabila instiintare
prin massmedia;

 să aplice, in perioada infloririi plantelor a caror polenizare

se face prin insecte, numai acele tratamente cu produse
de protectie a plantelor care sunt selective fata de
insectele polenizatoare;

 sa livreze, să manipuleze, sa transporte si să

comercializeze îngrasamintele chimice si produsele de
protectie a plantelor ambalate cu inscriptii de identificare,
avertizare, prescriptii de siguranta si folosire, în conditii
în care să nu provoace contaminarea mijloacelor de
transport și/sau a mediului, după caz;

 să solicite și să obtină, in cazul in care legislatia specifica

prevede aceasta, avizul de mediu pentru produse de
protectie a plantelor, respectiv pentru autorizarea
ingrasamintelor chimice, in vederea producerii,
 comercializarii si utilizarii acestora in agricultura si
silvicultura.

SUBIECT 15

STRUCTURI ȘI ORGANISME NAȚIONALE DE

MONOTORIZARE A RESPECTĂRII OBLIGAȚIILOR DE
PROTECȚIE A MEDIULUI

I) SISTEMUL ȘI COMPETENȚELE AUTORITĂȚILOR PUBLICE

ÎN ACTIVITATEA DE CONTROL PRIVIND PROTECȚIA
MEDIULUI :
A) MONOTORIZAREA = SISTEMUL DE MONITORING
NAȚIONAL INTEGRAT
B) AUTORIZAREA ACTIVITĂȚILOR CU IMPACT ASUPRA
MEDIULUI
C) EVALUAREA DE MEDIU
II) PROCEDURA DE AUTORIZARE
A) CONȚINUTUL AUTORIZAȚIEI DE MEDIU
B) ACORDUL DE MEDIU

I) SISTEMUL ȘI COMPETENȚELE AUTORITĂȚILOR PUBLICE

ÎN ACTIVITATEA DE CONTROL PRIVIND PROTECȚIA
MEDIULUI :
A) MONOTORIZAREA = SISTEMUL DE MONITORING
NAȚIONAL INTEGRAT
B) AUTORIZAREA ACTIVITĂȚILOR CU IMPACT ASUPRA
MEDIULUI
C) EVALUAREA DE MEDIU

EVALUAREA DE MEDIU

= Semnificația noțiunii Evaluarea de mediu sau este un

instrument folosit în mod sistematic ca măsură de precauție
pentru evaluarea impactului asupra mediului la nivel de proiect
(EIM) , la nivel de planuri și programe (SEA) 2 sau la nivel
decizional și de planificare în scopul facilitării armonizării

2
cerințelor de mediu cu obiectivele propuse de acestea, al stabilirii
unui cadru uniform pentru evaluarea ulterioară a proiectelor sub
acest aspect și indentificarea măsurilor specifice de ameliorare a
efectelor negative.

= Așa cum rezultă din formularea de mai sus, evaluarea mediului

se efectuează pentru proiecte individuale (EIM), pentru planuri,
programe(SEA), dar și pentru decizii sau politici, chiar dacă la
nivel decizional și al politicilor măsura nu este oficializată.

SCOPUL evaluării de mediu este acela de a integra obiectivele

şi cerinţele de protecţie a mediului în cazul materializării unor
proiecte individuale precum și în etapele de pregătire şi adoptare
a anumitor politici publice, strategii3, planuri și programe de
dezvoltare, înainte de luarea deciziei finale privind promovarea
lor.

Legislația prevede două forme de evaluare în raport de

finalitatea urmărită:

 evaluare strategică de mediu(SEA)

= care se referă la evaluarea pentru planuri, programe, politici și

decizii;

 evaluarea impactului asupra mediului pentru

proiecte individuale (EIM).

 ETAPELE EVALUĂRII

= Conform legislației evaluarea strategică de mediu (SEA)

presupune:

3
  încadrare;
 definire a domeniului;
 întocmirea unui raport de mediu privind efectele
semnificative probabile ale propunerii de dezvoltare
respective;
 desfãșurarea unei consultãri cu privire la propunerea de
dezvoltare și la Raportul de mediu aferent acesteia;
luarea în considerare a Raportului de mediu și a
rezultatelor consultãrii în procesul de luare a deciziei;
 oferirea de informații publice înainte și dupã adoptarea
deciziei și prezentarea modului în care s-a ținut seama
de rezultatele evaluãrii mediului;
 monitorizarea implementãrii deciziei.

PROCEDURA EVALUĂRII DE MEDIU

ETAPELE EI :

 Etapa de încadrare a planului/programului în procedura

evaluarii de mediu, ca fază pregătitoare.

= Ea este este condusă de autorităţile competente de

protecţia mediului.

= În principiu, agenţiile regionale pentru protecţia mediului pe

raza căreia se va implementa planul/programul, sau MM sunt
autorităţile competente.

= În această etapă se urmărește ca planurile şi programele

trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a putea intra
sub incidenţa acestei proceduri, respectiv să fie adoptat
conform unei proceduri, de către o autoritate.

= O altă cerință este aceea ca planul sau programul să

constituie obiectul evaluării să fie cerut prin prevederi
legislative, de reglementare sau administrative.
 = Acest lucru înseamnă că adoptarea planului sau
programului respectiv este prevazută într-un act normativ
sau administrativ (lege, hotărâre de guvern, hotărâre a
consiliului local, ordin al unui ministru, etc).

3. Etapa de definitivare a proiectului de plan/program şi de

realizare a raportului de mediu
= cunoaște la rândul ei mai multe momente:

 trimiterea versiunii inițiale a planului către comitetul

special și către celelalte autorități.

 Planul/programuln se trimite în format electronic şi pe

hârtie,de către titular.

 luarea deciziei de încadrare se face după analizarea

comentariilor şi sugestiilor care se primesc din partea
publicului

 definitivarea proiectului de plan sau de program,

stabilirea domeniului şi a nivelului de detaliu al
informaţiilor ce trebuie incluse în raportul de mediu.

4. Etapa de analiză a calităţii raportului de mediu și decizia de

emitere a avizului de mediu

MONOTORIZAREA
= SISTEMUL DE MONITORING NAȚIONAL INTEGRAT

= Termenul monitorizare este întâlnit de relativ scurt timp în limba

română şi, în sens larg, semnifică supravegherea evoluţiei în timp
a unui sistem prin măsurarea, estimarea sau semnalarea depăşirii
valorilor limită a unor indicatori sau parametri definitorii ai
sistemului, diagnoza stării prezente şi eventual elaborarea unor
prognoze.
= Monitorizarea factorilor de mediu – sistem de supraveghere,
prognoză, avertizare şi intervenţie, care are în vedere evaluarea
sistematică a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de
mediu, include frecvenţa determinărilor, periodicitatea lor, precum
și stabilirea măsurilor ce se impun;

DEFINIȚIE = Legea “Protecţiei Mediului definește astfel

monitorizarea mediului: “sistem de supraveghere, prognoză,
avertizare şi intervenţie, care are în vedere evaluarea sistematică
a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în
scopul cunoaşterii stării de calitate şi semnificaţiei ecologice a
acestora, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse,
urmate de măsuri care se impun”.

= Evident că sistemul global de monitorizare se bazează pe

subsistemele naţionale de monitorizare, incluzând elemente ale
acestor subsisteme.

 Evaluarea stării mediului natural reprezintă elementul

principal al unui sistem de monitorizare. Etapele evaluării
cuprind selectarea indicilor şi a caracteristicilor factorilor de
mediu (apă, aer, sol) precum şi măsurarea lor directă.
Complexul parametrilor respectivi trebuie să caracterizeze
exact starea mediului natural.

 Elaborarea unei prognoze presupune cunoaşterea legităţilor

privind modificarea nivelurilor de poluare şi starea mediului
natural, disponibilitatea unor modele şi posibilităţi de calcul
numeric.

 Pentru a evalua starea mediului şi a pronostica eventualele

schimbări ce ar putea interveni este indicat a se pune în
evidenţă subsisteme de supraveghere a sistemului abiotic al
biosferei (monitorizare biofizică) precum şi a celui biotic
(monitorizare biologică).

 O atenţie deosebită trebuie acordată transferului de substanţe

poluante dintr-un factor de mediu în altul, de la un biotop la
altul.
 Sarcina principală a monitorizării biologice este de a detecta
reacţia biosferei, ca răspuns la efectul antropogen, exercitată
la diferite niveluri ale materiei vii: molecular, celular, de
organism, de populaţie sau de asociaţie.

 În acest sens, o importanţă deosebită revine observaţiilor

vizând impactul mediului ambiant asupra omului, reacţia
populaţiilor de care depinde bunăstarea sistemelor ecologice,
efectele antropogene, populaţiile deosebit de sensibile

 În cadrul monitorizării biologice se atribuie un rol esenţial

observaţiilor privind eventualele modificări ale indiciilor
ereditare proprii diverselor populaţii, activitatea vitală a
populaţiilor foarte susceptibile, servind drept indicatori (de
exemplu lichenii).

C)EVALUAREA DE MEDIU

= Evaluarea impactului asupra mediului are rolul de identifica,

descrie şi evaluează, în mod corespunzător şi pentru fiecare caz,
efectele directe şi indirecte ale unui proiect asupra următorilor
factori:
a) fiinţe umane, faună şi floră;
b) sol, apă, aer, climă şi peisaj;
c) bunuri materiale şi patrimoniu cultural;
d) interacţiunea dintre factorii prevăzuţi la lit. a), b) şi c)

= Evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectele care fac

obiectul legislaţiei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
include cerinţele legislaţiei respective

PROCEDURA DE EVALUARE
A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI
ETAPE :

a) etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a

impactului asupra mediului;

b)  etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a

raportului privind impactul asupra mediului;
c)  etapa de analiză a calităţii raportului privind impactul asupra
mediului.

= Metodologia de aplicare a evaluării impactului asupra mediului,

conţinând competenţele, durata etapelor procedurale şi dispoziţii
privind informarea şi participarea publicului, se aprobă prin ordin
comun al :
 conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului,
 al conducătorului autorităţii publice centrale pentru
dezvoltare regională şi locuinţei,
 al conducătorului autorităţii publice centrale pentru
administraţie şi interne şi
 al conducătorului autorităţii publice centrale pentru
agricultură, păduri şi dezvoltare rurală.
= Pentru realizarea etapei de evaluare iniţială, titularul proiectului
depune o notificare privind intenţia de realizare a proiectului,
însoţită de certificatul de urbanism emis în condiţiile legii privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, planurile anexă la
acesta
= În termen de 10 zile de la primirea notificării, pe baza
documentelor prevăzute la art. 8 şi a verificării amplasamentului,
dacă este cazul, agenţia judeţeană pentru protecţia mediului
informează titularul, în scris, cu privire la:
 clasarea notificării pentru proiectele care nu intră sub
incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 57/2007

 respingerea justificată a solicitării acordului pentru

proiectele amplasate în zone cu restricţii de construire

 decizia privind necesitatea demarării procedurii de

evaluare a impactului asupra mediului, inclusiv a
procedurii de evaluare adecvată, prin depunerea
memoriului de prezentare

decizia privind necesitatea demarării procedurii de evaluare

a impactului asupra mediului prin depunerea memoriului de
prezentare, pentru proiectele aferente activităţilor care intră sub
incidenţa prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 445/2009

SUBIECT 16

FORME ALE RĂSPUNDERII JURIDICE

ÎN DREPTUL MEDIULUI

I) CONDIȚIILE ȘI FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE

ÎN DREPTUL INTERN AL MEDIULUI
II) ELEMENTELE RĂSPUNDERII
III) RĂSPUNDEREA OBIECTIVĂ
IV) REGLEMENTĂRI CU CARACTER SPECIAL
V) RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ
VI) RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ ÎN DREPTUL
MEDIULUI
VII) RĂSPUNDEREA PENALĂ

I) CONDIȚIILE ȘI FORMELE
RĂSPUNDERII JURIDICE
ÎN DREPTUL INTERN AL MEDIULUI
= Cadrul juridic național cuprinde :

 dispoziții comune aplicabile și altor forme de răspundere :

--administrativă
--penală
--civilă

 reglementări speciale cum este :

--Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 68/2007
privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi
repararea prejudiciului asupra mediului modificată prin
OUG nr. 15/2009 (M.Of. 149/2009) și ulterior modificată
prin Legea Nr.249 din 19.07.2013 publicat în Monitorul
Oficial NR. 456 din 24 iulie 2013

= SCOPUL instituirii răspunderii juridice în dreptul mediului este

de a instituţionaliza un regim juridic, prin care provocatorul unei
pagube asupra mediului sau “poluatorul” să fie sancţionat şi
obligat să plătească pentru remedierea pagubei pe care a produs-
o.

 Necesitatea introducerii unui regim specific de răspundere

juridică în dreptul mediului este determinată de cauze
concrete.

 Reglementările din domeniul mediului sunt constituite de

ansamblul de norme şi proceduri care au ca scop legiferarea
protecţiei mediului.

 răspunderea juridică în dreptul mediului introduce suplimentar

faţă de reglemetările în vigoare în domeniu şi obligativitatea ca
potenţialul poluator să plătească pentru remedierea (până la o
stare satisfăcătoare) sau compensarea pagubei provocate
mediului.

CONDIȚII
SUPLIMENTARE DE ÎNDEPLINIRE :

 să existe unul sau mai mulţi poluatori identificabili;

 paguba să fie concretă şi cuantificabilă;

 să se poată stabili o legătură de cauzalitate între pagubă şi

poluatorul/poluatori identificaţi.

 EXEMPLE :

a) de aplicare eficace, când paguba este provocată de accidente

industriale;o poluare graduală, cauzată de introducerea în mediu
a unor substanţe sau deşeuri periculoase provenite din surse
identificabile;

b) în care aplicarea este dificilă, de tipul unei poluări extinse şi

difuze, caz în care este imposbilă stabilirea unei legături între
efectele negative generate asupra mediului şi anumiţi agenţi
poluatori individuali:
--modificările climatice provocate de CO2
--declinul zonelor împădurite, cauzat de ploile acide;
--poluarea aerului provocată de trafic.

II) ELEMENTELE RĂSPUNDERII

= Comunitatea Europeană urmăreşte instituirea unui regim

coerent şi eficace de răspundere juridică în dreptul mediului,
fundamentat pe următoarele elemente:

 nu se aplică retroactiv;

 delimitarea sferei de cuprindere, prin:

--stabilirea pagubelor care urmează a fi acoperite;
--stabilirea activităţilor care urmează a fi acoperite;

 stabilirea tipului răspunderii juridice, a apărării şi

constituirea dovezilor;
 stabilirea celui răspunzător;

 stabilirea unor criterii pentru diferite tipuri de pagube;

 asigurarea unei decontaminări şi remedieri eficace a

mediului;
  accesul la justiţie;

 legătura cu convenţiile internaţionale;

 securitatea financiară.

FORMELE RĂSPUNDERII
PENTRU DAUNE ADUSE MEDIULUI

= A. Conform art. 95 din OUG 195/2005, raspunderea pentru

prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de
culpa.

= În cazul pluralitatii autorilor, raspunderea este solidara.

= În mod exceptional, raspunderea poate fi si subiectiva pentru

prejudiciile cauzate speciilor protejate si habitatelor naturale,
conform reglementarilor specifice.

= Prevenirea si repararea prejudiciului adus mediului se

realizeaza conform prevederilor prezentei ordonante de urgenta si
a reglementarilor specifice.

PREJUDICIU = potrivit art. 2 pct. 52 din OUG 195/2005, prin

prejudiciu se înțelege efectul cuantificabil în cost al daunelor
asupra sanatatii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin
poluanti, activitati daunatoare ori dezastre;

PREJUDICIU DE MEDIU = potrivit OUG 68/2007 prin prejudiciu

de mediu se înțelege:

 Prejudiciul asupra speciilor și habitatelor naturale

protejate – definit specific de actul normativ

 Prejudiciul asupra apelor – definit specific de actul normativ

 Prejudiciul asupra solului, dar numai în cazul poluarii care

produce un risc semnificativ pentru sanatatea omului
 DOMENIU DE APLICARE

 OUG 68/2007 permite prevenirea și repararea prejudiciului de

mediu cauzat de activitațile profesionale în cazul în care exista
o legatura de cauzalitate între prejudiciu și activitatea
operatorilor individuali.

 REGLEMENTĂRI
CU CARACTER SPECIAL

= Raspunderea speciala de dreptul mediului, aplicabila numai

celor mai importante categorii de prejudicii de mediu,
reglementata de OUG 68/2007 privind raspunderea de mediu cu
referire la prevenirea și repararea prejudiciului de mediu.

= Deși în doctrina natura juridica a raspunderii prevazute de OUG

68/2007 este contorversata deoarece rolul principal potrivit
acestui act administrativ revine autoritaților (vezi infra) – putând fi
catalogata și ca o raspundere administrativa

= consideram ca aceasta reprezinta o raspundere civila

speciala de dreptul mediului deoarece funcția sa principala o
reprezinta repararea prejudiciului de mediu, iar persoanele de
drept privat au dreptul de a se adresa autoritaților pentru
declanșarea acestui tip de raspundere.

 RĂSPUNDEREA CIVILĂ
DELICTUALĂ

= răspunderea generală de drept civil pentru prejudicii aduse

mediului întemeiată pe dispozițiile generale privind răspunderea
civilă.(sediul materiei pentru această din urmă categorie de
raspundere îl reprezinta dispozițile noului Cod civil în materia
raspunderii, care se completeaza  cu dispozițiile din
reglementarile de dreptul mediului.

= Principala sa caracteristica este ca reprezinta, de regula o

raspundere bazata pe culpă.

A. FAPTA ILICITĂ

= În dreptul mediului, faptele generatoare de raspundere includ

acțiuni sau inacțiuni savârșite cu încalcarea obligațiilor stabilite de
reglementarile din domeniul dreptului mediului, care prevad
obligații imperative pentru subiectele de drept carora li se
adreseaza.

= De asemenea, fapta ilicita poate consta în încalcarea regulilor

cu privire la respectarea bunei vecinatați care, în actuala
reglementare instituita de Noul Cod civil permite soluții adecvate
repararii prejudiciului de mediu, mai ales în ceea ce privește
introducerea unei acțiuni care are ca obiect prevenirea unei
pagube iminente sau foarte probabile.

= Potrivit ART. 630 din Noul Cod civil (depașirea

inconveneientelor normale ale vecinatații), daca proprietarul
cauzeaza, prin exercitarea dreptului sau, inconveniente mai mari
decât cele normale în relatiile de vecinatate, instanta de judecata
poate, din considerente de echitate, sa îl oblige la despagubiri în
folosul celui vatamat, precum si la restabilirea situatiei anterioare
atunci când acest lucru este posibil.

= Cel prejudiciat va avea dreptul la despagubiri.

= Daca prejudiciul este iminent sau foarte probabil, instanta poate

sa încuviinteze, pe cale de ordonanta presedintiala, masurile
necesare pentru prevenirea pagubei.

B. CAUZE EXONERATOARE DE RĂSPUNDERE

= exemplu, potrivit art. 5 din Legea nr. 703/2001 privind

raspunderea civila pentru daune nucleare, cu modificarile
ulterioare:
  Daca operatorul face dovada ca dauna nucleara a rezultat,
în totalitate sau în parte,dintr-o neglijenta grava a persoanei
care a suferit-o ori ca acea persoana a actionat sau a omis
sa actioneze, cu intentia de a cauza o dauna, instanta
competenta poate sa îl exonereze pe operator, în totalitate
sau în parte, de obligatia repararii daunei suferite de
aceasta persoana.

 Operatorul este exonerat de raspundere daca acesta face

dovada ca dauna nucleara este rezultatul direct al unor acte
de conflict armat, razboi civil, insurectie sau ostilitate.

C. CULPA

= exemplu, potrivit Legii nr. 703/2001 privind raspunderea civila

pentru daune nucleare, raspunderea operatorului
instalației nucleare are caracter obiectiv.

D. PREJUDICIU DE MEDIU

DEFINIȚIE = „acea vătămare care aduce atingere ansamblului

elementelor unui sistem şi care datorită caracterului său indirect şi
difuz nu permite constituirea unui drept la reparaţie”.

DAUNĂ ECOLOGICĂ = este considerată acea vătămare care

aduce atingere tuturor factorilor de mediu, sub o formă sau alta,
cu efecte ireversibile şi cu consecinţe greu de stabilit.

= De deosebit interes în materia dreptului mediului sunt

dispozițiile ART. 1385 alin (4) potrivit carora, despagubirea
trebuie sa cuprinda :
 pierderea suferita de cel prejudiciat
 câstigul pe care în conditii obisnuite el ar fi putut sa îl
realizeze si de care a fost lipsit
 precum si cheltuielile pe care le-a facut pentru evitarea
sau limitarea prejudiciului.

= Rezulta că NCC permite repararea adecvata a daunelor de

mediu, incorporând în mod adecvat acestui domeniu dominat de
principiul prevenirii, dezdăunarea pentru cheltuielile legate de
prevenirea prejudiciului (evitarea sau limitarea acestuia).

= În plus, reglementarea expresa a prejudiciului prin

pierderea unei șanse prin art. 1.385 alin 4 din NCC permite
repararea adecvata a prejudiciilor patrimoniale suferite de
victime ca urmare a pierderii de resurse naturale care stau la
baza desfașurarii activitaților lor generatoare de profit (de
exemplu, pescarii afectati de diminuarea resurselor de
pescuit care formeaza baza activitații lor economice).

E.LEGĂTURA DE CAUZALITATE

= se caracterizeaza prin pluralitatea cauzelor

 RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ
DE DREPTUL MEDIULUI

= În dreptul român al mediului, raspunderea contraventionala

reprezinta, în ciuda criticilor formulate, forma raspunderii
juridice cel mai frecvent aplicata în practica deoarece:

 în general, organele însarcinate cu constatarea si aplicarea

sanctiunilor, au competente si o pregatire specifica în
domeniu, ceea ce permite un control o sanctionare eficienta
a încalcarii dispozitiilor în materie

 în prezent, cuantumul amenzilor aplicabile în domeniu a

crescut semnificativ, valoarea aestora nefiind neglijabila.
Astfel potrivit art. 96 alin (3) din OUG 195/2005 cunatumul
amenzilor aplicabile în materie poate ajunge pâna la
100.000 RON

 indiferent de cuantumul amenzii, aplicarea sanctiunilor

complementare prevazute de OG 2/2001 privind regimul
juridic al contravenților, cu modificarile ulterioare (de
exemplu: 
  suspendarea sau anularea, dupa caz, a avizului,
acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei
activitati;
 închiderea unitatii;
 blocarea contului bancar;
 suspendarea activitatii agentului economic;
 desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului în
starea initiala)


 RĂSPUNDEREA PENALĂ
DE DREPT AL MEDIULUI

= Răspunderea penală – alături de celelalte forme ale răspunderii

juridice specifice dreptului mediului este un mijloc represiv
important pentru protecţia şi dezvoltarea mediului.

= Răspunderea penală pentru încălcarea legislaţiei mediului

cunoaște o specificitate anume determinată de influența pe care
Uniunea Europeană o are în uniformizarea reglementărilor.

= În prezent, rolul răspunderii penale în protejarea mediului a

crescut prin:

 instituirea raspunderii penale a persoanei juridice prin

Legea nr. 278/2006 prin care a fost modificat Codul
penal în acest sens (reglementata de art. 135 și
urmatoarele din Noul Cod penal)

 creșterea numarului infracțiunilor de pericol în domeniu

în legile din materia protecției mediului

 creșterea numarului infracțiunilor din legile specile privin

mediu, care au ca obiect juridicprotecția mediului, fie au
un obiect juridic complex respectiv protecția mediului și a
vieții și sanatații omului.

 instituirea unor mecanisme de ordin procedural, care

permit declanșarea mai eficienta a mecanismelor
raspunderii penale.
 = De exemplu, potrivit art. 99 din OUG 195/2005,
constatarea si cercetarea infractiunilor prevazute de aceasta
reglementare se fac din oficiu de catre organele de urmarire
penala, conform competentelor legale.