ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

Romanul de tip subiectiv se impune îndeosebi în secolul al XX-lea, ca o

reacție împotriva convențiilor romanului doric (de tip obiectiv), fiind ilustrat de
autori precum Henry James, Marcel Proust, James Joyce sau Virginia Woolf. În
literatura română, dintre cele două războaie mondiale, el a fost cultivat de Camil
Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Patul lui Procust),
Hotensia Papadat-Bengescu (Concert din muzică de Bach), Mircea Eliade (Isabel
și apele diavolului, Maitreyi, Nuntă în cer), Anton Holban (Ioana, O moarte care
nu dovedește nimic), etc.

Personalitate de seamă a literaturii interbelice, Camil Petrescu (1894-1957) a

fost un spirit neliniștit, preocupat de tendințele înnoitoare care se menifestau în
literatura epocii și de sincronizarea fenomenului literar românesc cu cel European.
El este unul dintre creatorii romanului subiectiv de tip Proustian în literatura
autohtonă. Apariția, în anul 1930, a romanuuli Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război) a reprezentat o noutate absolută în epocă. Opțiunea autorului
pentru narațiunea la persoana I, a cărei consecință imediată este limitarea
perspectivei narative la un punct de vedere strict subiectiv și deci renunțarea la
privilegiul omniscienței, marchează începutul unei ere noi în istoria romanului
românesc. ( Carmen Mușat, Romanul românesc interbelic – București, Humanitas
Educațional, 2004).

Concepția despre roman a scriitorului a fost expusă în conferința Noua

structură și opera lui Marcel Proust, publicată ulterior în volumul Teze și antiteze.
În studiul menționat, scriitorul constată că romanul realist traditional nu se mai
sincronizează cu noua structură, respectiv cu filosofia și știința epocii. În
consecință, Camil Petrescu recomandă drept model pentru romancierul roman
opera lui Marcel Proust în care se renunță la naratorul omniscient (neverisimil, de
altfel și se aplică principiul memoriei involuntare).

Preocupat de idea de autenticitate, Camil Petrescu apreciază că doar

consemnarea exacta a unoe experiențe de viață poate convinge pe citator, romanul
devenind, astfel, un dosar de existențe.

Ca să eit arbitrariul de a pretinde că ghicesc ce se întâmplă în sufletele

oamenilor, nu e decât o soluție: să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud,
ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu. […] eu nu pot vorbi
onesr decât la persoana I, afirmă prozatorul ce se declară un admirator al lui
Marcel Proust și, influențat de romanicierul francez, creează primul personaj
narrator din literatura noastră.

Astfel, scrierile sale urmează unele dintre principiile moderniste formulate

de Eugen Lovinescu, anume trecerea prozei de la prezentarea mediului rural, la cel
urban, creaea unui nou tip de personaj, intelectualul hipersensibil și lucid, înzestrat
cu o conștiință complex, crearea romanului de analiză psihologică.

Romanul Ultima noapte… a fost anunțațin presa vremii cu titluri diferite:

Romanul căpitanului Andreescu sau proces verbal de dragoste si război. El
prezintă ca tematică drama intelectualului lucid în raport cu cele două experiențe
fundamentale pe care le trăiește: iubirea si răbzboiul, surprinse în cele două cărți ce
compun opera.

În prefața la ediția din 1953 a romanului, intitulată cuvânt după un sfert de

veac, Camil Petrescu mărturisește că, dacă partea a doua a acestui roman e o
fabulație, e adică născocită […] și deci eroul Ștefan Gheorghidiu și soția lui sunt
pură ficțiune, în schimb se poate afirma că partea a doua a cărții aceea care începe
cu întâia noapte de război, este construită după memorialul, împrumutat cu
amănunte cu tot eroului. Așadar, romanul este parțial, unul al experienței, scris pe
baza jurnalului de companie al lui Camil Petrescu, participant la PRIMUL
RĂZBOI MONDIAL.

Metafora noapte din titlu se referă la starea de incertitudine a personajului-

narator în raport cu cele două experiențe unice pe care le trăiește, în aventura
căutarii

absolutului.
Construcția subiectului alternează planurile narative, exterior și interior,
obiectiv și subiectiv, al realității și al conștiinței.

Începutul îl surprinde pe Ștefan Gheorghidiu, naratorul-personaj, ca

sublocotenent, luptând de pe Valea Dâmboviceoarei, în Primul Război Mondial: În
primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrate, luat
parte, cu un regiment de infanterie din capitală, la fortificarea Văii Prahovei, între
Bușteni și Predeal.

Capitolul I La Piatra Craiului, în munte surprinde o scenă petrecută la

popota ofițelilor, când se naște o discuție aprinsă între ofițeri referitoare la un
articol apăru în presă despre un bărbat care și-a ucis soția infidelă, dar a fost achitat
de către judecătorii lui. Opiniile contradictorii privitoare la iubire declanșează
memoria involuntară a protagonistului, generând rememorarea iubirii trăite alături
de Ela, femeia ce părea să fie unică, destinată lui, în aspirația spre iubirea absolute.
Capitole precum Diagonalele unui testament, E tot filosofie…, Asta e rochia
albastră dezvăluie modul în care a evoluat iubirea dintre Ela, cea mai frumoasă și
mai râvnită dintre studentele la litere și Ștefan, student la filosofie, fire orgolioasă
și lucidă, sensibilă și obișnuită să analizeze cu minuțiozitate tot ceea ce i se
întâmplă. Rememorarea devine pentru erou o cale de a înțelege mai bine, de a se
autocunoaște.

Începutul relației dintre ei, stă sub semnul fericirii, până când o moștenire
considerabilă primita de Ștefan, de la un unchi foarte bogat schimba cu totul
comportamentul Elei: devine atrasă de viața modenă, de excursii și vizite, de
înnoirea vestimentației, etc. Indiferent față de bani, preocupat doar de cunoaștere,
disprețuind averea și traiul monden, Ștefan descoperă trepat o altă Ela decât cea la
care visase, femeie capabilă să flirteze cu domnul G, in văzul tuturor, în excursia
de la Odobești, fapt ce naște un puternic sentiment de gelozie în sufletul lui Ștefan,
bănuiala că e inșelat devenind cauza neliniștilor sale ulterioare.

Urmează o perioadă tensionată în viața de cuplu, marcată de certuri și

împăcări. Incertitudinea îi domină spiritul și hotărăște să se înroleze voluntary,
trecând de la experiența unei iubiri eșuate la drama confruntării directe cu moartea.

Un episod relevant pentru înțelegerea tensiunii la care este supus personajul-

narator, îl reprezintă cel din capitolul Ultima noapte de dragoste în care se
dezvălui eșecul erotic. Ștefan obține cu greu o permisie, chemat fiind de soția sa la
Câmpulung. Aici află că motivul chemării îl reprzenta dorința Elei de a-i fi asigurat
viitorul, in cazul în care Ștefan ar muri pe front. Mai mult, la Câmpulung îl vede pe
domnul G, avocatul dansator, charismatic, mereu înconjurat de femei.

Doar experiența războiului este cea care îl va opri pe erou de la gestul

necugetat de a-și lua viața.

Prin unicitatea perspective narative, prin subiectivitatea narării, prin

autenticitate și abandonarea cronologiei în favoarea împletirii timpului povestit cu
cel al povestirii, dar, mai ales, prin crearea unui personaj inedit în spațiul literaturii
românesti a vremii, intelectualul hipersensibil și hiperlucid, însetat de absolut și
inadaptat mediului social, mediocre în care trăiește, romanul Ultima noapte… este
primul roman ionic scris după modelul celui proustian.

Autenticitatea, memoria involuntară și orientarea spre frământările interioare

ale eroului și valorificarea jurnalului și a articolelor din presă, deschid drum unei
noi direcții a romanului românesc și fac din Camil Petrescu un înnoitor.