UNIVERSITATEA DE STUDII POLITICE ȘI ECONOMICE EUROPENE

"CONSTANTIN STERE"
FACULTATEA RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI ȘTIINȚE SOCIO-UMANE
CATEDRA RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI ȘTIINȚE SOCIOUMANE

Lucrare de Licență
Specialitatea: Asistența socială

Tema: Abuzul și maltratarea copilului în familie

Absolventa: Mihai Aurelia

Conducător științific: Svetlana Gorea

Chișinău
2021

1
 Cuprins : ……………………………………………………………….pag.2

Introducere……………………………………………………………….pag .3
Capitolul 1) ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND ABUZUL ȘI
MALTRATAREA COPILULUI ÎN FAMILIE ………………………pag.4

1.1)Noțiunea și conceptul abuzului în familie ……………………………pag.6

1.2) Tipuri și forme de abuz în familie…………………………………...pag.7

1.3) Scopul și obiectivele …………………………………pag.8
Capitolul 2 ) PREVENIREA ȘI COMBATEREA ABUZULUI ȘI
MALTRATĂRII COPILULUI ÎN FAMILIE-PRIORITEA DE BAZA A
REPUBLICII MOLDOVA …………………………………pag.10
2.1) Cadrul legal ce reglementează prevenirea și combaterea maltratării în
familie……………………………………………………………………...pag .15
2.2)Autoritățile
cu funcție de răspundere în prevenirea și combaterea violenței în
familie………………………………………………………………………pag .17
2.3)Măsuri de prevenire și combatere a abuzului în famili …………….pag .21
Capitolul 3) CAUZELE ȘI CONSECINȚELE MALTRATĂRII
COPILULUI
……………………………………………………………… …… ...............pag.26
3.1)Consecințele produse de abuzul fizic…………………………………pag.27
3.2)Consecințele produse de abuzul emoțional…………………………..pag.28
3.3)Consecințele produse de neglijare…………………………………....pag.29
Concluzie ……………………………………………………………………pag.32
Recomandări………………………………………………………………pag.33
Bibliografie …………………………………………………………………pag.34

2
Introducere
Lucrarea prezinta tabloul complex al fenomenului, etiologia si tipurile, formele
maltratarii, evidentiind totodata faptul ca aceasta este un fenomen complex, unele
dintre forme decurgand din altele si conditionandu-se reciproc. Abuzul fizic este
adesea insotit de abuz psihologic, emotional ,Insultele, injuriile, izolarea,
respingerea, amenintarile, indiferenta emotionala si subaprecierea sunt toate forme
de abuz care pot afecta dezvoltarea psihologica si bunastarea copilului, in special
atunci cand provin de la un adult pe care il respecta si in care investeste emotional,
cum ar fi unul dintre parinti, este extrem de important ca parintii sa fie incurajati sa
foloseasca in mod exclusiv metode non-violente de disciplinare.Neglijarea,
inclusiv esecul de a veni in intampinarea nevoilor fizice si emotionale ale copiilor,
de a-i proteja de pericole sau de a beneficia de servicii medicale sau de alt tip,
atunci cand este nevoie, contribuie la mortalitatea si la morbiditatea la copiii de
varste mici. De asemenea, dizabilitatile cresc gradul de manifestare a neglijarii.
,,Abuzul si maltratarea copilului - ca forme agravante ale violentei", prezint cateva
consideratii asupra aparitiei, acceptarii si introducerii termenului de maltratare a
copilului in literatura de specialitate psiho-sociala, unele definitii si variabilele care
se folosesc in practica taxonomica precum si teorii explicative utilizate in
analizarea fenomenului (teoria medicala, teoria transmiterii transgenerationale a
abuzului, teoria atasamentului, paradigma ecologico-interactionista, teorii de
natura sociologica).O parte importanta a materialului teoretico-explicativ este
alocata tipurilor, formelor maltratarii, caracterul (intentional sau nu) violentei
conducand la definirea abuzului ( fizic , emotional ) si neglijarii nevoilor de
dezvoltare ale copilului. O coeziune sociala ridicata poate avea un efect de
protectie impotriva violentei in comunitate, chiar daca sunt prezenti alti factori de
risc.
Abuzul şi neglijarea copiilor continuă să fie două subiecte sensibile ale agendei
publice, asupra cărora atenţia şi eforturile autorităţilor, dar şi cele ale actorilor
relevanţi din mediul non-guvernamental vor continua să se îndrepte cu aceeaşi
preocupare. Nevoia armonizării acestui efort comun trebuie să rămână o prioritate,
având în vedere efectele grave pe termen lung, pe care actele de violenţă săvârşite
asupra unui copil, le pot avea asupra dezvoltării sale viitoare şi a
comportamentului său de adult, în ansamblul regulilor de convieţuire socială.

Analiza pertinentă şi de substanţă a diverselor forme pe care violenţa asupra

copiilor le îmbracă, la nivelul societăţii moldoveneşti, aduce în prim plan modul în
care copiii şi adulţii percep fenomenul violenţei, consecinţele acestuia sau
cauzalităţile care stau la baza unui astfel de comportament.
Problema maltratării copilului nu este una simplă. În lume încă nu au fost găsite
soluţii perfecte pentru prevenirea și eradicarea cazurilor de abuz și neglijare a
copiilor. Totodată, cunoașterea fenomenului permite identificarea unor strategii

3
eficiente care, fiind aplicate, micșorează riscurile de maltratare a copilului și
totodată consolidează factorii de protecţie pentru copilul în situaţie de risc/victimă
a maltratării.

Capitolul 1) ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND ABUZUL ȘI

MALTRATAREA COPILULUI ÎN FAMIL
Suferinta copiilor este invizibila atunci cand situatiile de abuz sau negliojare nu
sunt reclamate, in anumite situatii, oamenii nu au incredere in politie, in serviciile
sociale si in alte autoritati ale statului; in alte parti, mai ales in zonele rurale, nu ex-
ista autoritati la care sa aiba acces pentru a reclama aceste cazuri sau inca nu stiu
ca pot reclama asemea fapte

Insuficienta de cunoaştere teoretică a termenilor, conceptelor, teoriilor care ţin de

problematica abuzului asupra copilului, a consecinţelor acestor fenomene asupra
dezvoltării copilului, lacunele legislative în protecţia copilului, numărul relativ
redus al specialiştilor formaţi şi cu experienţă practică în acest domeniu, constituie,
pe lângă complexitatea şi dificultatea intervenţiei în astfel de cazuri, adevărate
obstacole în calea diminuării şi prevenirii abuzului şi neglijării copilului.
Maltratarea şi abuzul în cadrul familiei afectează dezvoltarea copilului în
dimensiunile sale esenţiale. Efectele acestor fenomene sunt profunde şi nefaste,
însoţind copilul de-a lungul vieţii sale. Cunoaşterea şi înţelegerea nevoilor
copilului în funcţie de etapele de dezvoltare ale acestuia, de către părinţii şi adulţii
cu care el interacţionează, reprezintă posibilitatea de a relaţiona corect cu el şi de a
sesiza elementele unor traume, acţionând profilactic şi terapeutic. Având în vedere
considerentul că nu trebuie ca părinţii să vadă copilul ca şi un bun al lor, ci ca pe o
persoană cu propria personalitate, consider că este necesar a se interveni acolo
unde familia dă greş în educarea şi creşterea copilului. Această intervenţie trebuie
să fie în interesul suprem al copilului, dar şi în interesul familiei.
Pentru a preveni şi a combate abuzul asupra copilului, specialiştii din domeniul
protecţiei copilului, părinţii, cadrele didactice, comunitatea, va trebui să mediteze
mai des şi să răspundă la următoarea întrebare: De ce trebuie să schimbăm ceva?:
• A lovi copilul este o violare a drepturilor lui fundamentale ca fiinţă umană;
• Pedeapsa fizică este o practică periculoasă, cauzând uneori vătămări
„ accidentale" grave sau degenerând într-un comportament cunoscut ca abuz
asupra copilului;
• Pedeapsa fizică aplicată copilului determină preluarea de către acesta a unor
atitudini şi comportamente violente - violenţa naşte violenţă;
4
• Pedeapsa fizică nu-l învaţă nimic pozitiv pe copil;
• Copilul neglijat este marcat de o atitudine de indiferenţă sau timiditate şi de
incapacitatea de a-şi organiza activitatea liber.
Prevalenta fenomenelor de abuz si neglijare a copilului este semnificativ mai
mare in gospodariile cu urmatoarele caracteristici:
 Gospodarii cu un numar mai mare de persoane si cu mai multi copii
minori;
 Varsta medie a cuplului nu este un indicator discriminant pentru abu-
zul fizic, dar influenteaza celelalte forme de abuz sau de neglijare a
copilului, dupa cum urmeaza: la nivelul cuplurilor cu o varsta medie
mai ridicata au loc in mai mare masura forme de abuz si neglijare edu-
cationala si psihologica, precum si agresiunea verbala, in timp ce la
nivelul familiilor in care parintii au o varsta medie mai scazuta este
prezenta in mai mare masura neglijarea psihologica;
 Au o pondere mai mare in familiile de romi;
 Familiile cu nivel de educatie mai scazut (maxim scoala generala);
 Familii in care cel putin unul dintre parinti nu are o ocupatie stabila
sau este somer;
 Familii cu conditii proaste de locuire (supradensitate de ocupare a lo-
cuintei);
 Starea materiala si financiara a acestor gospodarii este precara:
 Majoritatea se afla sub pragul saraciei;
 Venitul mediu pe gospodarie si pe persoana este foarte scazut;
 Nivel scazut de dotare cu bunuri de folosinta indelungata a gospoda-
riei;
 Parintii din aceste gospodarii au avut/au probleme de sanatate fizica
si/sau mentala;
 Parintii din aceste familii au trait in copilarie experiente de abuz si/sau
violenta familiala;
 Sunt familii in care deseori au loc conflicte (certuri,batai,batai in pre-
zenta copilului);
 Familii in care au ambii parinti sau unul dintre ei au avut/au un com-
portament deviant (au facut inchisoare, sunt bautori inraiti);
 Au atitudine favorabila pedepsirii aspre a copilului in luarea unor de-
cizii mai importante la nivelul familiei;
 Au atitudine defavorabila sesizarii autoritatilor atunci cand vad ca un
copil se afla in situatie dificila (respectiv de abuz sau de neglijare);

Pe baza analizei de regresie logistica au rezultat urmatoarele aspecte legate

de:
 Caracteristicile familiilor in care exista abuz fizic,educational si
psihologic:
 Gospodarii cu indice scazut de inzestrare materiala;
5
  Gospodarii aflate in pragul saraciei;
 Gospodarii cu climat conjugal si violent (batai intre soti);
 Gospodarii cu numar mare de membrii si cu multi minori in intreti-
nere;
 Gospodarii cu parinti cu probleme de sanatate fizica;
 Familii cu cel putin un membru cu probleme de sanatate mintala;
 Familii cu venit scazut.

Abuzul fizic si educational nu apare in proportii semnificative in:

 Familii mai instarite;
 Familii in care nu exista violenta intre soti;
 Familii cu un numar redus de persoane;
 Familii cu parinti sanatosi mental si fizic.

Rezultatele acestui studiu arata ca abuzul si neglijarea copilului in Modova

reprezinta o problema acuta,intrucat copilul nu este ferit de vatamare nici macar in
sanul familiei.

1.1)Noțiunea și conceptul abuzului în familie

Precizările conceptuale sunt necesare investigaţiei sociologice presupuse de
cercetarea de faţă din două considerente. Pe de o parte este nevoie de definirea
conceptelor de „abuz” şi „neglijare” şi a principalilor indicatori ai acestora pentru
elaborarea unei metodologii care să surprindă cât mai exact aceste fenomene; pe de
altă parte, ele sunt necesare pentru elaborarea recomandărilor de prevenţie şi
intervenţie în situaţiile de neglijare şi abuz, în concordanţă cu reglementările
legislative naţionale în domeniu.
Înţelegerea comună a semnificaţiei termenilor utilizaţi în acest domeniu de
interferenţă este esenţială pentru o comunicare fluentă şi inteligibilă între
profesioniştii care lucrează direct cu copilul şi familia, în domenii diferite de
activitate, sau/şi cei care nu lucrează direct cu copilul (reprezentanţii mass-media,
liderii comunităţii etc.) dar care, prin activitatea pe care o desfăşoară, au implicaţii
asupra vieţii copilului şi familiei. În România este promovată terminologia
recomandată de Raportul Mondial cu privire la violenţa asupra copiilor realizat de
ONU în anul 2006 precum și definiţiile existente în legislaţia naţională. Există mai
multe definiţii operaţionale pentru diferitele forme de violenţă asupra copilului
Violenţa asupra copilului reprezintă un concept complex şi integrator pentru
diversele forme de abuz fizic, verbal, emoţional, sexual, neglijare, exploatare
economică/exploatare prin muncă, exploatare sexuală, răpire şi/sau dispariţie,
migraţie în situaţii de risc, trafic, violenţă prin internet ş.a, raportându-se la toate
mediile cu care copilul se află în relaţie: familie, instituţii de învăţământ, medicale,

6
de protecţie, medii de cercetare a infracţiunilor şi de reabilitare/detenţie, internet,
mass media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.
Principalele forme de violenţă asupra copilului sunt: abuzul, neglijarea,
exploatarea şi traficul de copii.

1.2) Abuzul este definit în Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea

drepturilor copilului (art.89, alin.1) şi poate îmbrăca diferite forme, fiind clasificat
ca abuz fizic, emoţional, psihologic, sexual şi economic.
Abuzul fizic constă în vătămarea corporală a copilului în cadrul interacţiunii,
singulare sau repetate, cu o persoană aflată în poziţie de răspundere, putere sau în
relaţie de încredere cu acesta, fiind un rezultat al unor acte intenţionate care produc
suferinţă copilului în prezent sau în viitor.
Abuzul emoţional constă în expunerea repetată a copilului la situaţii al căror
impact emoţional depăşeşte capacitatea sa de integrare psihologică. Abuzul
emoţional vine din partea unui adult care se află în relaţie de încredere, răspundere
sau putere cu copilul. În mod concret, aceste acte pot fi umiliri verbale şi non-
verbale, intimidări, ameninţări, terorizări, restrângeri ale libertăţii de acţiune,
denigrări, acuzaţii nedrepte, discriminări, ridiculizări şi alte atitudini ostile sau de
respingere faţă de copil.
Abuzul sexual reprezintă implicarea unui copil sau adolescent minor dependent şi
imatur din punct de vedere al dezvoltării psiho-sexuale în activităţi sexuale pe care
nu este în măsură să le înţeleagă, care sunt nepotrivite pentru vârsta sa sau pentru
dezvoltarea sa psiho-sexuală, activităţi sexuale pe care le suportă fiind constrâns
prin violenţă sau seducţie ori care transgresează tabu-urile sociale legate de rolurile
familiale; aceste activităţi includ, de regulă, contact fizic, cu sau fără penetrare
sexuală.
Părăsirea copilului/abandonul de familie reprezintă cea mai gravă formă de
neglijare.
Exploatarea copiilor corespunde definiţiei exploatării unei persoane din Legea
nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane .
-Exploatarea sexuală a copiilor reprezintă o practică prin intermediul căreia
o persoană, de regulă un adult, obţine o gratificaţie sexuală, un câştig
financiar sau o avansare, abuzând de/exploatând sexualitatea unui copil,
încălcând drepturile acestuia la demnitate, egalitate, autonomie şi bunăstare
fizică şi psihică; exemple: prostituţia, turismul sexual, comerţul cu căsătorii
(inclusiv prin poştă), pornografia, striptease-ul.
-Exploatareacopilului prin muncă corespunde definiţiei celor mai grave
forme de muncă a copilului din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a
Muncii privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi
acţiunea imediată în vederea eliminării lor .

7
Abuzul, neglijarea, exploatarea şi traficul de copii, precum şi celelalte forme de
violenţă asupra copilului, pot fi comise de către părinţi, persoane cunoscute de
copil sau străine acestuia, precum şi de alţi copii decât copilul victimă. Astfel,
aceste acte se pot produce atât în familie, cât şi în instituţii publice ori private,
adresate copilului şi/sau familiei, precum şi în afara acestora, de exemplu la locul
de muncă. Această delimitare între diferitele forme de violenţă asupra copilului
este strict de ordin teoretic. În realitate ele apar frecvent împreună; abuzul fizic de
exemplu, este însoţit de abuz emoţional, abuzul sexual presupune, de regulă,
abuzul fizic şi emoţional.

1.3) Scopul lucrării de licenta este cunoaşterea formelor şi dimensiunilor

fenomenului de neglijare şi abuz în familii, care să ajute reprezentanții la
elaborarea strategiilor şi programelor de prevenire şi intervenţie în vederea
diminuării/eliminării fenomenelor de acest tip.
Copiii care au fost abuzați sau neglijați au de multe ori întârzieri de dezvoltare, au
dificultăți de învățare și au note mici la școală. E posibil ca acești copii să aibă o
stimă de sine scăzută și să sufere de depresie ceea ce, poate duce, în cazuri
extreme, la comportamente riscante sau auto-vătămare. Copiii care sunt martori la
acte de violență pot avea tulburări asemănătoare. Copiii care au crescut într-o
familie sau într-o comunitate violentă au tendința de a internaliza violența ca pe o
metodă de soluționare a disputelor, repetând modelul de abuz și violență asupra
propriilor soți, parteneri și copii. Pe lângă efectele dramatice asupra indivizilor și
familiilor, violența împotriva copiilor are un cost important din punct de vedere
social și economic – de la ratarea unui potențial la productivitate redusă. În ultimii
zece ani s-a vorbit din ce în ce mai mult despre violența împotriva copiilor, despre
răspândirea și impactul ei. Cu toate acestea, fenomenul rămâne în mare măsură
necunoscut și puțin documentat și aceasta dintr-o multitudine de motive. Unele
forme de violență sunt acceptate din punct de vedere social, permise în mod tacit
sau nu sunt percepute ca abuzuri. Multe victime sunt prea mici sau prea vulnerabile
ca să poată vorbi despre ce li s-a întâmplat sau să se poată proteja. Și de mult prea
multe ori, atunci când cazurile sunt raportate, nu există instrumente legale și
suficiente servicii pentru protecția victimelor. De aceea, trebuie să vorbim despre
violența împotriva copiilor. Ea trebuie cunoscută pentru a putea fi prevenită pe de o
parte și, pe de altă parte, denunțată și sancționată atunci când are loc.
Comportamentul care trebuie abordat este utilizarea de către părinți a pedepselor,
atât fizice, cât și verbale sau psihologice pentru disciplinarea copiilor. Pentru a
realiza dreptul tuturor copiilor de a fi protejați de orice formă de violență și pentru
a le oferi cele mai bune condiții de dezvoltare emoțională în cadrul familiei,
părinții trebuie sprijiniți să adopte metode de disciplinare pozitivă și să își
construiască strategii de răspuns constructiv la comportamentele nedorite ale
copiilor. La prima vedere, lucrurile nu par foarte complicate. Teoretic, dacă părinții
primesc informațiile de care au nevoie, ei își pot schimba comportamentul. Din
păcate, acest comportament al părinților nu poate fi izolat de o serie de credințe ale

8
adulților care justifică aplicarea de pedepse copiilor. Părinții pedepsesc „pentru că
este nevoie”, „pentru că ni se suie [copiii] în cap”, „pentru că nu-și văd lungul
nasului”, „pentru că altfel nu mă înțeleg cu ea”, „pentru că sunt răi [copiii]”, pentru
că trebuie „să ne impunem în fața lor”, pentru că „altfel nu ne ascultă”, sau, uneori,
„pentru că altfel nu ne respectă”. Părinții pedepsesc pentru că „bătaia e ruptă din
rai” și „unde dă mama crește”. Părinții pedepsesc pentru că, la rândul lor, au fost
disciplinați cu ajutorul pedepselor „și nu am pățit nimic”. Părinții strigă la copii, îi
amenință sau îi umilesc pentru că „vorba n-a omorât pe nimeni”. Chiar și o palmă e
nevinovată dacă „nu-i dai la cap” . Cu alte cuvinte, adulții justifică pedepsele prin
prisma unor norme culturale și sociale, extrem de răspândite și perpetuate din
generație în generație prin repetarea modelului familial patriarhal și, implicit, a
unui model tradiționalist și conservator de creștere a copiilor.
Păreri încetățenite conform cărora ”copiii sunt răi” incriminează copilul în mod
nejustificat. În marea lor majoritate, actele „rele” comise de copii cu intenție au în
spate o motivație asupra căreia de multe ori părinții nu se apleacă. Analizată în
profunzime, această motivație poate aduce la suprafață spaime, temeri sau nevoi
ale copiilor care, odată rezolvate, pot înlătura conflictele cu adulții. Pe de altă
parte, comportamentul părinților este favorizat de alte credințe, precum cea care
spune că „în familia omului nu te bagi”. Cu alte cuvinte, există un tabu al relațiilor
sociale, care nu permite celor din afară să se implice în problemele de familie. În
consecință, pe de o parte, oamenii nu cred că este de datoria lor să ia atitudine
împotriva abuzatorilor părinți atunci când sunt martorii unui act de violență
împotriva unui copil iar, pe de altă parte, se tem că intervenția lor ar putea rămâne
fără rezultat sau că ar putea fi, la rândul lor, agresați. În concluzie, comportamentul
violent al părinților nu trebuie și nu poate fi abordat izolat. Nu numai părinții
trebuie informați cu privire la efectele violenței asupra copiilor și la metodele de
disciplinare pozitivă, ci și ceilalți membri ai comunității. Atunci când toată lumea
va fi conștientă că disciplinarea prin forță fizică sau agresiune verbală este nocivă
și trebuie să se ia atitudine împotriva ei, vom putea avea siguranța ca suntem pe
drumul cel bun.

—Atingerea scopului propus presupune atingerea următoarelor obiective:

• —Analiza lucrărilor științifice din doctrina penală și cea criminologică
publicate pe tematica problemei investigate;
• —Cercetarea fenomenului de maltratare în familie atât în ţară, cât şi peste
hotare, evidențiind tipurile de abuz pentru determinarea celor mai
adecvate și eficiente măsuri de protecție;
• —Analiza măsurilor de prevenire și combatere a fenomenului;
• —Evaluarea practicii judiciare a Republicii Moldova în domeniul
violenței în familie.

9
 • obţinerea unor informaţii referitoare la gradul de cunoaştere a
drepturilor copilului;
• elaborarea unui program educativ şi implementarea acestui
program pentru realizarea unei conştientizări a drepturilor
copilului;
• elaborarea unei metodologii de evaluare a gradului de cunoaştere a
drepturilor copiilor în urma implementării programului educativ.

Capitolul 2 ) PREVENIREA ȘI COMBATEREA ABUZULUI ȘI

MALTRATĂRII COPILULUI ÎN FAMILIE-PRIORITEA DE BAZA A
REPUBLICII MOLDOVA
Riscul este mai crescut pe măsură ce societatea devine mai mobilă şi au loc
schimbări structurale în familii datorită divorţului şi separării. De asemenea, riscul
abuzului creşte şi datorită accentuării sărăciei, anumitor boli cronice, situaţii de
criză sau datorită abuzului de substanţe. Nu putem omite alte riscuri cum ar fi:
perpetuarea modelului abuziv, lipsa educaţiei şi ignoranţa cu privire la abuz, vârsta
tânără a părinţilor, număr mare de copii în familie.
În ceea ce priveşte victima, sunt mai predispuşi copiii rebeli, hiperactivi,
retardaţi. Nu trebuie uitată vulnerabilitatea crescută şi capacitatea redusă de
autoapărare a copilului în general. Datorita vârstei, copiii au o capacitate redusă de
anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale adulţilor, capacitate scăzută
de înţelegere a efectelor, a consecinţelor unor acţiuni proprii sau ale altor persoane.
Ei nu pot discerne între intenţiile bune şi rele ale altor persoane. Copiii care
sunt abuzaţi, sau care trec prin perioade repetate de abuz, se simt vinovaţi,
incapabili să reacţioneze. Victimele se consideră responsabile pentru abuz, le este
frică de adultul abuzator, de faptul că nu vor fi crezuţi sau că, în cazul în care ar
face public abuzul, vor fi pedepsite. De aceea, în foarte multe cazuri, victimele nu
recunosc abuzul.
Adulţii care au fost victime ale abuzului afirmă că ar fi fost scutiţi de această
experienţă dacă la vremea respectivă le-ar fi fost furnizate informaţii despre
caracterul criminal al comportamentului abuzatorilor.
În urma cercetărilor, s-a constatat că dacă victimele potenţiale opun
rezistenţă sau plâng, majoritatea abuzatorilor se opresc şi caută o altă victimă.
Metode de prevenţie
Rezolvarea problemei copiilor abuzaţi se realizează printr-o colaborare
strânsă între specialişti (asistenţi sociali, medici, asistenţi de ocrotire, psihologi,
poliţie şi instanţe de judecată, specialişti angajaţi ai diferitelor departamente), iar
competenţele lor sunt foarte clar stabilite.

10
 O strategie coerentă de prevenire, combatere şi recuperare a copiilor abuzaţi
trebuie să conţină o legislaţie completă cuprinzând legi în măsură să intervină în
cazul abuzului, o clară definire a instituţiilor şi a specialiştilor cu responsabilităţi
precise. De asemenea, sunt necesare proceduri de intervenţie adecvată în diferite
situaţii, pregătirea şi formarea de specialişti, un sistem instituţional care să ofere
sprijin şi securitate în situaţiile de criză.
În scopul prevenţiei, se pune problema dezvoltării unor programe de
sensibilizare a comunităţilor şi a colectivităţilor la problematica abuzului şi
neglijării, a consecinţelor şi combaterii acestora. Acţiunile preventive presupun în
cadrul programelor şcolare: sensibilizarea copiilor, părinţilor, profesorilor, opiniei
publice, comunităţii, vecinătăţii, profesioniştilor implicaţi şi a forurilor
competente.
O importanţă deosebită ar putea avea conştientizarea problematicii abuzului
în rândul copiilor din şcoli. Aceste programe de prevenţie trebuie să aibă ca şi
obiectiv o creştere a competenţei sociale. Programele de prevenţie de la nivelul
şcolilor trebuie să pună accentul pe înţelegerea de către copiii a diferitelor tipuri de
abuz, achiziţionarea de deprinderi sociale pentru a face faţă eventualelor situaţii de
risc, iar în cazul în care deja există astfel de situaţii, curajul de a face dezvăluiri.
Programele de prevenţie la nivelul şcolii sunt importante deoarece este ştiut
faptul că două treimi dintre victime sunt de vârstă şcolară. Majoritatea părinţilor
consideră dificil să le vorbească copiilor despre abuz, deoarece cred că ar putea să
îi înspăimânte inutil. Pe de altă parte, dacă ne referim la faptul că există multe
cazuri în care abuzul se produce chiar în familie, ar fi semnificativ şi necesar ca
şcolile să furnizeze această verigă vitală.
Programele şcolare de prevenire ale abuzului sunt eficiente şi atractive
datorită faptului că au o acoperire foarte mare, ele putând fi aplicate unui număr
foarte mare de copii şi într-un mod eficient din punctul de vedere al costului.
Copiii reprezintă o populaţie pentru care învăţarea este o activitate esenţială.
Promovarea competenţei sociale
Competenţa socială se află la baza funcţionării efective a multor sfere ale
vieţii umane şi influenţează semnificativ stima de sine şi adaptarea psihologică.
Promovarea competenţei sociale presupune satisfacerea nevoii de servicii
pentru copii de către societate, în special atunci când părinţii sunt absenţi,
dependenţi, săraci, violenţi sau incapabili să îşi ajute propriii copii. Pe lângă
familie, şcolii îi revine un rol important în educaţia şi protecţia copilului. De aceea,
atunci când nevoile copilului nu sunt satisfăcute în familie, de acest lucru trebuie
să se preocupe şcoala.
Programele de prevenţie ar putea viza profesorii; obiectivele acestor
programe ar putea să fie, pe de o parte, pregătirea pofesorilor pentru a deveni buni
„părinţi” şi, pe de alta, crearea competenţelor necesare pentru a-i învăţa pe copii
cum să pună capăt abuzului, dacă acesta are loc, să ştie să opună rezistenţă în

11
situaţii de risc, sau să întrerupă ciclul abuzului. Aceste programe au potenţialul de
a reduce posibilitatea abuzului.
Argumente în favoarea prevenţiei
Pe fondul unei vulnerabilităţi biologice primare, al riscului genetic şi al unui
temperament dificil, dacă există un mediu pozitiv, sau se introduc deprinderi
parentale şi resurse necesare în cadrul programelor de prevenţie, atunci se produc
rezultate normale în dezvoltarea copilului.
În cazul unor condiţii de stress sau de risc în copilărie şi adolescenţă
(dezavantaje din punct de vedere al apartenenţei la o minoritate etnică, economică
sau socială, stress şi dezorganizare familială, contexte educaţionale neadecvate,
sărăcie, abuz, neglijare, disciplină dură, respingere, neadaptare socială), se produc
vulnerabilităţi emergente, deficite de competenţă nespecifice (sociale, academice,
de autocontrol), stima de sine redusă, sentiment redus al eficacităţii proprii,
deficienţe ale deprinderilor de comportament.
Servicii adresate copiilor – programe de prevenţie
În SUA, chestiunea abuzului constituie o preocupare la nivel naţional. Iată
de ce s-au făcut mai multe eforturi de elaborare a unor programe de prevenţie
primară în şcoală. În 1990, din 400 de districte şcolare elementare, 85% au oferit
asemenea programe în cel puţin o şcoală în ultimul an. Din 2000 de tineri
intervievaţi la telefon la nivel naţional, peste 70% au confirmat că au beneficiat de
un program de prevenţie a abuzului sau victimizării în cadrul şcolii, 39% dintre ei
în ultimul an.
Dovezile empirice nu pot fi folosite pentru a confirma sau a infirma
ipotezele referitoare la efectul programelor în sfera valorilor sau convingerilor, dar
pot fi folosite pentru a investiga impactul pe care îl au asupra cunoştinţelor şi
deprinderilor. De asemenea, pot pune în evidenţă cele mai promiţătoare
caracteristici oferite de astfel de servicii.
Întrebări care rezultă de aici:
- Pot eforturile educative limitate să ducă la schimbări măsurabile ale
cunoştinţelor sau nivelului deprinderilor copiilor (de exemplu, reducerea ratei
abuzurilor)?
- Pot copiii să reţină noi tipare de interacţiune sau comportare dacă astfel de
schimbări nu sunt susţinute şi dublate în propria casă sau în cadrul comunităţii?
- Funcţionează aceste programe în mod identic la diferite vârste? Există un
moment optim pentru iniţierea unor astfel de programe?
- Există efecte negative ale acestor programe?
Există date semnificative, însă nu întotdeauna substanţiale, care atestă
dezvoltarea cunoştinţelor legate de abuzul sexual şi modului de a răspunde la el în
rândul copiilor. Din 30 de evaluări, s-a dedus că astfel de programe produc o
creştere redusă, dar semnificativă din punct de vedere statistic, a nivelului de
12
cunoştinţe. Unele dintre aceste creşteri s-au observat după prezentări repetate ale
conceptelor de-a lungul unei perioade de la 10 până la 15 săptămâni, majoritatea
lor fiind realizate după mai puţin de cinci prezentări scurte.
Se observă diferenţieri la nivelul conceptelor şi deprinderilor. Copiii acceptă
mai greu ideea că abuzul poate avea loc din partea persoanelor cunoscute decât din
partea persoanelor necunoscute. Multe dintre eforturile de prevenţie sunt făcute
spre încurajarea procesului de dezvăluire timpurie. Se furnizează oportunităţi
pentru ca victimele abuzului să găsească ajutor şi să prevină astfel continuarea
abuzului.
Puţinele studii care au măsurat creşterea numărului de dezvăluiri ca urmare a
acestor programe sunt încurajatoare. Abuzatorii intervievaţi au spus că indicarea de
către victime a faptului că vor spune unui anume adult despre asalt, are drept
rezultat inhibarea comportamentului abuzatorului. Astfel, perpetuarea unui astfel
de proiect ar fi justificată, şi numai datorită faptului că îi învaţă pe copii să spună
pur şi simplu unui adult atunci când intervine o situaţie confuză pentru ei.
Autorii arată că tocmai acei copii şi părinţi care au manifestat niveluri
ridicate de frică şi anxietate erau cei care considerau efectul general ca fiind pozitiv
şi care au utilizat conceptele în viaţa lor zilnică. Cercetătorii au concluzionat că
nivelul de anxietate generală iniţială nu este o indicaţie a faptului că programele au
o implicaţie negativă, ci se datorează creşterii preocupării faţă de un aspect neglijat
anterior.
Observaţiile pozitive făcute în urma evaluărilor au condus la concluzia că
programele de prevenţie în şcoli reduc eventualitatea ca un copil să cedeze fără
rezistenţă în faţa abuzului. La fel de adevărat este că prevenirea abuzului şi
neglijenţei necesită mult mai mult decât simpla educare a noii generaţii în privinţa
unei conduite eficace.
În loc să ofere concluzii definitive asupra meritelor programului, datele
obţinute în urma evaluării sugerează că rezultatele pozitive pot fi maximizate
atunci când programele posedă următoarele caracteristici:
- oferă copiilor posibilitatea conştientizării şi exersării în clasă a strategiilor
de prevenţie, dublată de feedback asupra performanţei lor;
- prezintă materialul prin modalităţi stimulative şi variate pentru menţinerea
şi captarea interesului;
- familiarizează copiii cu concepte cum ar fi comportamentul asertiv, cu
deprinderi de luare de decizii şi de comunicare, pe care copiii să le folosească în
situaţii zilnice şi nu numai pentru a se apăra de abuz;
- subliniază repetat necesitatea ca potenţialele victime să spună ori de câte
ori cineva continuă să îi atingă, într-un mod care le produce disconfort;
- stimulează dezvoltarea unor programe de mai lungă durată şi mai bine
încorporate în programa şcolară.

13
Dacă vrem să învingem în lupta împotriva violenței, trebuie să atragem cât mai
mulți alți oameni de partea noastră. Avem nevoie de aliați în această luptă – pentru
că, așa cum spuneam încă de la începutul acestui ghid, schimbarea mentalităților și
atitudinilor e o bătălie lungă și foarte grea.
Aliații noștri pot fi alți părinți „obișnuiți" sau persoane cu oarecare „greutate" în
comunitate – de la aleșii locali până la patronul de la bufetul gării. Dintre
persoanele importante pentru comunitate, care ne pot fi de mare ajutor în
desfășurarea inițiativei noastre, enumerăm aici câteva – dar lista poate continua:
 Lucrătorii sociali din comunitate
 Medicul de familie
 Asistenta sau asistentul medicului de familie
 Polițistul
 Preotul
 Educatoarea sau educatorul
 Învățătoarea sau învățătorul
 Diriginta/dirigintele
 Bibliotecara/bibliotecarul școlii sau comunei
 Profesorii și directoarea/directorul școlii
 Voluntari din comunitate sau din afara ei (elevi, liceeni, studenți)
 Personalul altor organizații din comunitate
 Lideri informali ai comunității (lideri de opinie)
 Patronii magazinelor sau firmelor locale
 Factorul poștal
Din discuții cu membrii comunității, cu sau fără "greutate", vom putea înțelege
cum anume ar fi cel mai bine să procedăm pentru a îi face pe aceștia să se alăture
luptei împotriva violenței asupra copilului. Pentru început, va trebui să ne gîndim
la câteva întrebări (sau subiecte de discuție) care să ne aducă în punctul cel mai
bun pentru ca noi să facem propunerea de colaborare.
Fiecare persoană cu care stați de vorbă are ceva important și valoros pentru
dumneavoastră. De la fiecare din persoanele cu care stați de vorbă puteți învăța
ceva nou și să vă clarificați și mai bine propriile idei și intenții. Ascultați cu atenție.
Dacă puteți, luați notițe în timp ce discutați, sau imediat după aceea, pentru a nu
uita.

14
 Fiți conștienți că suntem cu toții diferiți, de la lucruri precum ce mâncăm în
fiecare zi sau ce nivel de educație avem, până la religie sau lucruri de natură foarte
intimă – ceea ce e foarte bine pentru succesul inițiativei dumneavoastră: cu cât
aliații dumneavoastră sunt mai diverși, cu atât cresc șansele dumneavoastră de
reușită.
 Uneori oamenii spun ceva și gândesc altceva. Când avem o discuție pe o temă
mai neobișnuită, sau facem o propunere neașteptată, persoană din fața noastră s-ar
putea să aibă o reacție diferită de ceea ce ar face în mod normal. Sau e posibil ca
persoana cu care dorim să ne aliem să vadă în această alianță un câștig care să fie
străin de lupta împotriva violenței asupra copilului...
2.1)Cadrul legal ce reglementează prevenirea și combaterea maltratării în familie
Fiecare copil are dreptul să crească într-un mediu familial favorabil și afectuos.

Fiecare copil are dreptul la protecţie. În Republica Moldova, UNICEF

consolidează sistemele naţionale de protecţie a copilului, în special în domeniile
separării de familie, accesului la justiţie și protecţiei împotriva violenţei, abuzului
și exploatării. Pentru copiii cu vârsta sub trei ani, traiul într-o instituţie rezidențială
are efecte nefaste, care deseori sunt ireversibile. În Republica Moldova, ca o
moştenire a trecutului sovietic, mulţi copii au fost plasaţi în instituţii rezidențiale,
deoarece părinţii și specialiştii considerau că acestea ar putea oferi o îngrijire mai
bună copiilor cu o situație dificilă, de exemplu un părinte lipsă, sărăcie sau
dizabilități. Din cauza acestor convingeri, s-a investit puţin în serviciile comunitare
de susţinere a familiilor și copiilor vulnerabili, deşi s-a demonstrat că aceste
servicii sunt mai eficiente și mai puţin costisitoare. Incluziunea socială în
comunitate și instituţiile școlare sunt premise importante pentru dezvoltarea
armonioasă a copiilor. Instituționalizarea trebuie să fie o măsură de ultimă instanţă,
cu o durată cât mai scurtă. Copiii sub trei ani la fel au nevoie de o atenţie specială
pentru că sunt deosebit de vulnerabili la traume pe termen lung. Deşi
abandonul copiilor mici este destul de rar în Moldova, nivelul ridicat al emigrației
duce la separarea copiilor de familie. Nu sunt disponibile prea multe informaţii
privind violența împotriva copiilor, totuși, numărul cazurilor raportate de pedeapsă
corporală și violență rămâne îngrijorător în Moldova. Pe parcursul anului şcolar
2016-2017, circa 11 mii de cazuri de abuz sau violenţă împotriva copiilor au fost
raportate de către cadre didactice și directori de școală. În anul 2017, organele de

15
poliție au înregistrat peste 1.400 de cazuri de abuz asupra copiilor, inclusiv peste
300 de cazuri de abuz sexual.

Acte internaționale ratificate de R.M.

Pactul Pactul Convenția Convenția Convenția

Internațional pentru privind înpotriva
Internațional privind Drepturile Eliminarea Torturii și
privind Drepturile Copilului tuturor altor
Drepturile Sociale și formelor de pedepse ori
Economice Discriminare tratamente
Civile și cu cruzime,
Politice inumane
sau
degradante

2.2)Autoritățile cu funcție de răspundere în prevenirea și combaterea violenței în

familie
Autoritate centrală pentru protecţia copilului – Ministerul Muncii, Protecţiei
Sociale şi Familiei, abilitat să elaboreze, să promoveze şi să monitorizeze
realizarea politicii statului în domeniul protecţiei copilului;
autoritate tutelară locală – primarii de sate (comune) şi de oraşe;
autoritate tutelară teritorială – secţiile/direcţiile asistenţă socială şi protecţie a
familiei/Direcţia municipală pentru protecţia copilului Chişinău. În municipiile
Bălţi şi Chişinău autorităţile tutelare teritoriale exercită şi atribuţiile de autoritate
tutelară locală, cu excepţia unităţilor administrativ-teritoriale autonome din
componenţa acestora, în cadrul cărora atribuţiile de autoritate tutelară locală sunt
exercitate de primarii unităţilor administrativ-teritoriale respective;
copil – persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu are capacitatea de
exerciţiu deplină;
copil aflat în situaţie de risc – copil în privinţa căruia, ca urmare a evaluării, se
constată una sau mai multe din situaţiile prevăzute;
copil separat de părinţi – copilul lipsit efectiv de grija părinţilor în situaţii
determinate de absenţa acestora, inclusiv în cazul plecării părinţilor la muncă peste
hotare, copilul luat de la părinţi din cauza existenţei pericolului iminent pentru
viaţa sau sănătatea acestuia, precum şi copilul căruia i s-a stabilit statutul de copil
16
rămas temporar fără ocrotire părintească sau de copil rămas fără ocrotire
părintească;
copil abandonat – copilul identificat ca fiind fără părinţi sau fără alt însoţitor legal
în cazul în care nu pot fi stabilite datele de identitate nici ale copilului, nici ale
părinţilor lui;
interesul superior al copilului – asigurarea condiţiilor adecvate pentru creşterea şi
dezvoltarea armonioasă a copilului, ținând cont de particularităţile individuale ale
personalităţii lui şi de situaţia concretă în care acesta se află; familie – părinţii şi
copiii acestora;
familie extinsă – rudele copilului până la gradul IV inclusiv;
reprezentant legal al copilului – părintele sau persoana desemnată, conform legii,
să apere drepturile şi interesele copilului;
management de caz – metoda principală de lucru a specialistului în protecţia
drepturilor copilului sau a asistentului social, cu ajutorul căreia acesta evaluează
necesităţile copilului şi ale familiei lui în colaborare cu ei, coordonează,
monitorizează, evaluează şi susţine copilul şi familia acestuia pentru ca ei să poată
beneficia de serviciile şi prestaţiile sociale care să răspundă acestor necesităţi;
echipă multidisciplinară – grup convocat de specialistul în protecţia drepturilor
copilului sau, în lipsa acestuia, de către asistentul social comunitar, compus din
profesionişti din diferite domenii, cu atribuţii în protecţia copilului, care
colaborează în scopul prevenirii şi/sau soluţionării cazurilor copiilor aflaţi în
situaţii de risc;
plan individual de asistenţă – document prin care se realizează planificarea
serviciilor, a prestaţiilor şi a măsurilor de protecţie a copilului în baza evaluării
complexe a acestuia şi a familiei sale;
violenţă împotriva copilului – forme de rele tratamente aplicate de către
părinţi/reprezentanţii legali/persoana în grija căreia se află copilul sau de către
orice altă persoană, care produc vătămare actuală sau potenţială asupra sănătăţii
acestuia şi îi pun în pericol viaţa, dezvoltarea, demnitatea sau moralitatea, care
includ tipurile de violenţă definite în art. 2 din Legea nr. 45-XVI din 1 martie 2007
cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
neglijarea copilului – omisiunea sau ignorarea voluntară sau involuntară a
responsabilităţilor privind creşterea şi educarea copilului, fapt care pune în pericol
dezvoltarea lui fizică, mintală, spirituală, morală sau socială, integritatea lui
corporală, sănătatea lui fizică sau psihică.
Neglijarea poate lua următoarele forme:
a) neglijare alimentară – privarea copilului de hrană sau malnutriţia acestuia;
b) neglijare vestimentară – lipsa de îmbrăcăminte şi/sau de încălţăminte, în special
a celor necesare pentru perioada rece a anului;

17
c) neglijare a igienei – nerespectarea normelor generale de igienă personală,
condiţii de locuit insalubre, care ameninţă viaţa sau sănătatea copilului;
d) neglijare medicală – lipsa ori refuzul îngrijirilor medicale necesare pentru
protecţia vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii copilului, neadresarea la medici
în cazuri de urgenţă;
e) neglijare educaţională – refuzul încadrării copilului într-o instituţie şcolară,
neşcolarizarea copilului;
f) neglijare emoţională – ignorarea problemelor psihoemoţionale ale copilului;
g) neglijare în supraveghere – punerea sau lăsarea copilului în condiţii ori
circumstanţe în care lipsa de supraveghere poate conduce la îmbolnăvirea
copilului, traumatismul copilului, exploatarea copilului sau decesul acestuia;
pericol iminent – circumstanţe care indică în mod cert asupra existenţei
elementelor constitutive ale unei infracţiuni contra vieţii şi/sau sănătăţii copilului şi
care au sau pot avea impact grav asupra integrităţii fizice şi/sau psihice a acestuia;
luarea copilului de la părinţi – procedură prin care copilul este separat de părinţi
sau de persoanele în grija cărora acesta se află, efectuată în conformitate cu
prevederile prezentei legi şi ale Codului familiei;
plasament – măsură de protecţie a copilului separat de părinţi prin care se asigură
condiţii pentru creşterea şi îngrijirea acestuia în servicii sociale de plasament;
plasament de urgenţă – plasamentul copilului ale cărui viaţă sau sănătate sînt în
pericol iminent, indiferent de mediul în care acesta se află, pentru o perioadă de
pînă la 72 de ore;
plasament planificat – plasamentul copilului într-un serviciu social, pentru o
perioadă determinată de timp, conform prevederilor planului individual de
asistenţă;
specialist în protecţia drepturilor copilului – funcţionar public din cadrul primăriei
care realizează activităţi de suport pentru îndeplinirea atribuţiilor autorităţii tutelare
locale.
APC de specialitate:
• MSMPS
• MECC
• MAI
• MJ

APL de specialitate:
• secții/direcții de asistență socială și protecția familiei

18
 • derecțiile generale de învățămînt, tineret și sport
• organele ocrotirii sănătății
• organele afacerilor interne2
alte instituții:
• comisii pentru probleme sociale de pe lîngă APL
• centre/servicii de reabilitare a victimelor și agresorilor
• alte organizații cu activități specializate în domeniu

Autorităţile şi instituţiile abilitate cu funcţii de prevenire şi de combatere a

violenţei în familie
                (1) Autorităţile şi instituţiile abilitate cu funcţii de prevenire şi de
combatere a violenţei în familie sînt:
                a) organele centrale de specialitate ale statului (, Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul
Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei);
                b) autorităţile de specialitate ale administraţiei publice locale de nivelul
al doilea şi structurile desconcentrate: 
                - secţiile/direcţiile de asistenţă socială şi de protecţie a familiei;
                - direcţiile generale de învăţămînt, tineret şi sport;
                - organele ocrotirii sănătăţii;
                - subdiviziunile teritoriale ale poliţiei;
                c) administraţia publică locală de nivelul întîi;
                d) centrele/serviciile de asistenţă şi protecţie a victimelor violenţei în
familie şi a copiilor lor şi centrele/serviciile de asistenţă şi consiliere pentru
agresorii familiali;
                e) alte organizaţii cu activităţi specializate în domeniu.
                (2) Organul central de specialitate abilitat cu funcţii de elaborare şi de
promovare a politicilor de prevenire şi de combatere a violenţei în familie şi de
asistenţă socială a victimelor şi agresorilor este Ministerul Sănătății, Muncii și
Protecției Sociale. 
                (3) Pe lîngă Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale se creează
Consiliul coordonator interministerial în domeniul prevenirii şi combaterii
violenţei în familie, în componenţa căruia intră cîte un reprezentant al autorităţilor
centrale, conform alin. (1), reprezentanţii societăţii civile şi alte părţi interesate.
Consiliul coordonator interministerial este responsabil de asigurarea coordonării şi
colaborării dintre ministere şi alte autorităţi administrative centrale cu competenţe
în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie. Regulamentul Consiliului
coordonator interministerial este aprobat prin hotărîre de Guvern. 
                (4) Autoritatea publică locală abilitată cu funcţii de implementare a
politicilor de prevenire a violenţei în familie şi de asistenţă socială a victimelor şi
19
agresorilor este secţia/direcţia raională de asistenţă socială şi protecţie a familiei, în
cadrul căreia se desemnează un specialist responsabil de domeniul prevenirii şi
combaterii violenţei în familie.
                (5) Celelalte servicii publice de nivel local vor desemna persoane cu
atribuţii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, responsabile de
coordonarea activităţilor specifice în cadrul instituţiei sale şi de colaborarea în
desfăşurarea activităţilor comune la nivelul teritoriului administrativ, în baza unor
proceduri stabilite de conlucrare în prevenirea şi combaterea cazurilor de violenţă
în familie.
 Competenţele autorităţilor administraţiei 
                publice centrale şi locale 
                (1) Organele centrale de specialitate ale statului (Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul
Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei), în limitele competenţei lor:
                a) asigură elaborarea şi promovarea politicii de consolidare a familiei, de
prevenire şi combatere a violenţei în familie, de acordare a protecţiei şi asistenţei
victimelor şi agresorilor;
                b) coordonează activitatea în domeniu a structurilor descentralizate/
desconcentrate; 
                c) asigură accesul la informare a persoanelor privind mecanismul,
măsurile de prevenire şi combatere a actelor de violenţă în familie şi contribuie la
actualizarea paginii web oficiale privind violenţa în familie prin transferarea
informaţiilor cu caracter general privind activităţile desfăşurate și proiectele
implementate, precum şi a datelor statistice colectate;
                d) colectează sistematic date statistice pe domeniu dezagregate pe sexe,
oferă suport în realizarea cercetărilor privind fenomenul de violenţă în familie;
                e) consolidează capacităţile resurselor umane din domeniul prevenirii şi
combaterii violenţei în familie, asigură pregătirea şi perfecţionarea lor continuă;
                f) conlucrează cu organizaţii neguvernamentale, cu persoane fizice şi
juridice implicate în activităţi de prevenire şi de combatere a violenţei.

2.1)Nu toți oamenii au aceeași idee despre ce înseamnă o familie normală și

sănătoasă. Pentru unele persoane, acest lucru înseamnă să nu se certe nimeni cu
nimeni niciodată; pentru alții înseamnă să discute lucrurile până se ajunge la o
înțelegere, iar pentru alții, o familie sănătoasă este una în care toată lumea ascultă
de capul familiei. În unele cazuri, o familie sănătoasă este înțeleasă ca o familie în
care copiii nu au voie să facă nimic fără permisiunea părinților. Indiferent de ce
înțelegem fiecare dintre noi prin "o familie sănătoasă", un lucru e sigur:

Experiența din primii ani de viață modelează ceea ce devenim – fizic, emoțional și
social.

Ca adulți și părinți, ducem mai departe „normalul" pe care l-am văzut și trăit în
familiile noastre. Dacă am crescut într-o familie în care aveau loc zilnic certuri și
20
bătăi, atunci există șanse foarte mari ca și noi să avem certuri și bătăi în familia pe
care ne-o vom face ca persoană adultă. Climatul familial influențează decisiv nu
doar personalitatea copilului, ci și comportamentul viitorului adult.

Părinții și familia sunt principalii "formatori ai copiilor", sunt singurele exemple de

comportament pe care copiii le au în primii ani de viață. Multă vreme după
inițializarea socializării (la grădiniță sau la școală), familia este punctul de referință
al copiilor. Tot ce fac sau spun părinții este un exemplu pentru copii. Copilul ia ca
reper de normalitate orice act al părintelui, el va avea impresia că reacția părintelui
într-un anumit moment este singura reacție posibilă, ca "așa se face." Iar acest
lucru va lăsa urme imposibil de șters mai târziu.

Metode de lucru cu părinții și familiile

Schimbarea comportamentelor și atitudinilor este un proces de durată, care are

nevoie de câteva elemente importante. Primul pas, fără de care nu se poate merge
mai departe, este să înțelegem de ce este nevoie și să dorimschimbarea
comportamentului sau a atitudinii.

Dorința de schimbare trebuie menținută pe tot parcursul procesului, iar acesta

necesită eforturi susținute pe o perioadă lungă de timp. De aceea, părinții trebuie
sprijiniți permanent și încurajați în efortul lor de a face schimbarea. Subiectul
violenței asupra copilului este foarte delicat, astfel încât discuțiile trebuie axate mai
mult pe încurajarea schimbării și pe reliefarea avantajelor unui climat familial
propice dezvoltării copilului, un climat în care elementul cel mai important să fie
sănătatea și siguranța tuturor membrilor familiei.

Atunci când abordați părinții, este important să înțelegeți problemele pe care le are
fiecare familie. Din aceste discuții pot apărea probleme, aparent fără legătură cu
actele de violență, dar a căror rezolvare poate îmbunătăți climatul familial.
Problemele poartă în ele soluțiile, astfel încât o discuție deschisă poate aduce și
unele rezolvări. În timpul discuțiilor cu părinții, trebuie avute în vedere aceleași
principii simple despre care discutăm și la capitolul despre implicarea comunității:

 Ascultați cu atenție. Fiecare persoană cu care stați de vorbă are ceva

important de spus în discuția despre violență.

 Respectați și integrați diferențele culturale (etnice, religioase etc.) pentru o

eficiență sporită a intervenției propuse de dumneavoastră și a implicării
părinților.

21
  Țineți cont că atunci când avem o discuție pe o temă mai puțin obișnuită sau
când facem cuiva o propunere la care nu se așteaptă, persoană din fața
noastră s-ar putea să aibă o reacție diferită de ceea ce ar face în mod normal.

 Nu insistați dacă persoană din fața dumneavoastră a intrat într-o zonă de

disconfort (jena, furie etc.) – reveniți ulterior și nu uitați să redeschideți
discuția într-o notă pozitivă. Amânați discuția dacă persoanele pe care le
abordați nu sunt în poziția de face un angajament conștient. Asigurați-vă că
persoanele cu care discutați înțeleg și respectă angajamentele pe care le-au
făcut.

După primele discuții veți avea, poate, suficiente informații pentru a contura niste
soluții de atragere a părinților în activități (individuale sau de grup) care să
conducă la adoptarea unei atitudini sau a unui comportament dorit. Pentru a avea,
însă, o bună colaborare cu ei, va trebui să fiți foarte clari și să le explicați:

 În timpul discuțiilor de grup, atunci când veți transmite informații către

părinți, ar trebui să țineți cont de mai multe aspecte care favorizează
învățarea. ce anume îi invitați să facă – nu uitați să specificați date concrete
(dată, oră, adresă, durată);

 de ce ar trebui să facă acel lucru – explicația despre de ce e necesar să se

facă ceea ce propuneți dumneavoastră;

 ce efecte benefice o sa aibă activitatea propusă și cum anume veți

vedea/măsura acest lucru, inclusiv care sunt beneficiile imediate, concrete,
pentru ei.

Oamenii rețin:

 10% din ceea ce citesc

 20% din ceea ce aud

 30% din ceea ce văd

 50% din ceea ce văd și aud

 70% din ceea ce spun când vorbesc

 90% din ceea ce spun în timp ce fac.

22
 Învățarea este favorizată de:

 alegerea locului potrivit: linistit, placut

 dorința oamenilor de a învăța

 înțelegerea nevoii de învățare de către participanți

 un mesaj interesant și atractiv

 adaptarea informației la profilul participanților.

Măsuri de prevenire și combatere a abuzului în familie Violenţa asupra copilului şi

femeii, inclusiv violenţa în familie şi eşecul autorităţilor publice de a-i proteja
reprezintă încălcări ale drepturilor omului. În conformitate cu Articolul 19 al
Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, statele sunt obligate să
întreprindă, “…toate măsurile legislative, administrative, sociale şi educaţionale
necesare pentru a proteja copilul de orice formă de violenţă.”

Consecinţele experiențelor de martor sau victimă a violenţei sunt profunde şi au

efecte pe termen lung care pot afecta bunăstarea psihică, emoţională şi
23
psihologică a copilului. Violenţa afectează şi societatea în general. Pe termen lung
ea are efecte negative asupra economiei, deoarece reduce productivitatea în viitor
a victimelor, inclusiv a copiilor, când devin adulți precum şi abilitatea lor de a
însuși. Ea, de asemenea, reprezintă o povară în plus asupra sistemului de sănătate,
protecție socială şi educaţie. Violenţa are mai multe forme şi include nu numai
acţiuni fizice sau tortură. Articolul 9 al Legii Republicii Moldova privind drepturile
copilului interzice toate formele de violenţă şi face autorităţile statului
responsabile pentru protecţia copilului de “…orice formă de exploatare,
discriminare, violenţă fizică şi psihică, cruzime, neglijenţă, comportament
dispreţuitor, insulte şi maltratare, implicarea în activităţi criminale, iniţierea
consumului de alcool, folosirea ilegală a drogurilor şi substanţelor psihotrope,
jocuri de noroc, cerşit, coerciția la prestarea serviciilor sexuale, exploatarea cu
scopul de prostituare sau alte practici sexuale ilegale cum ar fi pornografia şi
materiale cu caracter pornografic, inclusiv acţiuni din partea părinţilor, tutorilor
sau rudelor.”

În 2006 UNICEF, Consiliul Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului,

Ministerul Educației şi Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului contra Copilului a
implementat o campanie naţională de comunicare, cu titlul “Copilărie fără
violenţă” pentru a aborda aceste probleme. În 2008 Ministerul Educaţiei şi UNICEF
au efectuat o altă campanie pentru reducerea violenţei în şcoli. 500 000 de copii
din toate cele 1500 şcoli din ţară au participat la campania “Şcoala fără violenţă”,
care a inclus o lecţie specială de prevenire a violenţei, fiind distribuite materiale
pentru copii şi organizate instruiri pentru profesori. În 2008 a fost aprobată Legea
Nr.45 referitoare la prevenirea și combaterea violenței în familie, care vizează
direct problematica dată. Alte eforturi efectuate în acest context trebuie de
asemenea menționate, inclusiv suportul acordat de către OIM pentru combaterea
violenței domestice – instruirea echipelor multidisciplinare în cadrul Sistemului
Național de Referire (SNR), instruirea polițiștilor, medicilor și altor membri ai
acestor echipe. Un centru pentru agresori a fost creat în 2012. Au fost create de
asemenea și servicii de susținere a victimelor violenței domestice în cadrul
Centrului de Asistență și Protecție al MMPSF și prin intermediul SNR, oferindu-le
asistență psihologică, socială, educațională și juridică. Au fost de asemenea create
linii telefonice de încredere de către La Strada atât în Chișinău, cât și în
Transnistria. Totodată este aprobată Strategia Națională de protecție a copilului și
familiei și a fost sup

24
 măsuri de prevenire
generală

măsuri de prevenire
specială

măsuri de prevenire
individuală

măsuri de prevenire
victimologică

În combaterea abuzului în familie sunt aplicate mai multe metode care au capaci-
tatea de a reduce dramatic nivelul de abuz asupra copiilor.

1. Susținerea părinților, îngrijitorilor și familiilor

Educarea familiilor și părinților în domeniul dezvoltării timpurii a copiilor crește

probabilitatea utilizării metodelor pozitive de disciplinare. Aceasta reduce riscul de
violență în familie.

2. Sprijinirea copiilor și adolescenților să facă față situațiilor de risc

Dezvoltarea abilităților la copii și adolescenți să răspundă provocărilor fără a folosi

violența și să ceară ajutor în situațiile de risc, este crucială pentru reducerea vio-
lenței în școli și comunități.

3. Schimbarea atitudinilor și normelor sociale care încurajează violența și dis-

criminarea

Schimbarea atitudinilor și normelor sociale care încurajează tăinuirea violenței de

ochii lumii este prima și cea mai sigură metodă de prevenire a violenței.

4. Promovarea și dezvoltarea serviciilor de sprijin pentru copii

Încurajarea copiilor să caute sprijin profesionist și să raporteze cazurile de violență

îi ajută să depășească mai ușor aceste situații și să rezolve pozitiv experiențele de
violență din viața lor.

5. Punerea în aplicare a legilor și politicilor care protejează copiii de violență

25
Implementarea și aplicarea legilor și politicilor de protecție a copiilor împotriva vi-
olenței și abuzurilor transmite societății un semnal puternic că violența este inac-
ceptabilă și va fi pedepsită.

6. Cercetarea și colectarea datelor

Înțelegerea tuturor aspectelor ce țin de fenomenul violenței – de la motivele și con-

textul în care se produce și până la formele, grupurile de vârstă și comunitățile în
care are loc – este esențială pentru planificarea strategiilor de prevenire și inter-
venție, pentru monitorizarea și evaluarea progresului și pentru atingerea rezul-
tatelor de a pune capăt violenței.

Capitolul 3) CAUZELE ȘI CONSECINȚELE MALTRATĂRII COPILULUI

Dependenţele şi limitele sociale la care sunt supuşi copiii într-o lume a adulţilor
creează o serie de situaţii care îi predispun la riscul de a fi victime ale violenţei. Pe
lângă aceste situaţii, există şi factori care acţionează în favoarea copilului, în sens
protector. De asemenea, ariile în care se manifestă riscurile pot constitui tot atâtea
arii de intervenţie, iar situaţiile de risc pot fi şi factori de declanşare a semnalării.
Factorii de risc şi de protecţie menţionaţi mai jos sunt valabili atât pentru violenţa
asupra copilului, cât şi pentru violenţa în familie.
-Factorii de risc
a) Caracteristici ale copilului: prematuritate sau greutate mică la naştere, probleme
perinatale, de dezvoltare (de exemplu, tulburări de ataşament), de sănătate,
dizabilităţi, probleme sau tulburări de comportament, copil din afara căsătoriei ş.a.
Efectul Cenuşăresei defineşte incidenţa crescută a violenţei împotriva copiilor din
afara căsătoriei comisă de către mamă/tată vitreg faţă de violenţa generală
împotriva copiilor naturali. Conceptul a fost extins şi asupra copiilor adoptaţi sau
în plasament familial.
b) Caracteristici ale adultului victimă/familiei: nivel educaţional scăzut, experienţă
traumatică în copilărie, consum de alcool, droguri, vârsta mică a mamei la naşterea
primului copil, probleme de sănătate mintală, privare de libertate a unuia dintre
părinţi/membru de familie, dizabilităţi sau boli cronice, empatie faţă de agresor,
instabilitatea structurii familiale, număr mare de copii în familie,
monoparentalitatea, violenţă în familia de origine, izolarea de familie şi de prieteni,
niveluri înalte de exprimare a furiei şi impulsivităţii, aşteptări nerealiste în privinţa
copiilor, reacţie agresivă la stres, frecvenţă ridicată a mutărilor dintr-un loc în altul,
absenţa modelelor civice ş.a
c) Caracteristici socioculturale: sărăcie, şomaj, convingeri culturale privind
autoritatea bărbaţilor, toleranţă crescută faţă de violenţa în familie, deţinerea de
arme, violenţa instituţională, violenţa societală, violenţa din domeniul audio-
vizual.
26
-Factorii de protecţie
Dezvoltarea copilului într-un mediu care oferă elemente protective poate duce la
prevenirea consecinţelor abuzului, neglijării şi exploatării, mai ales a celor pe
lungă durată şi chiar a abuzului.
a) Caracteristici ale copilului: starea bună a sănătăţii, rezilienţa, gradul de
dezvoltare, ataşamentul securizant, abilităţile sociale, stima de sine ş.a.
b) Factori protectivi ai adultului victimă/familiei: existenţa şi implicarea familiei
lărgite, familie armonioasă afectiv, sprijinul, credibilitatea şi respectul familiei faţă
de copil, interacţiuni diverse şi pozitive, activităţi comune în familie ş.a.
c) Factori protectivi în comunitate: gradul de informare şi sensibilizare a
comunităţii, reţeaua de suport social, valorizare personală, existenţa serviciilor
comunitare de sprijin şi de specialitate şi accesibilitatea copiilor şi familiilor la
acestea, aptitudini sociale puternice ş.a. Cunoaşterea factorilor de risc şi de
protecţie este deosebit de importantă pentru profesioniştii care interacţionează cu
copilul pentru a putea evalua riscul expunerii la o situaţie de abuz, neglijare şi
exploatare. De aceea este de preferat utilizarea unor instrumente de evaluare a
riscului.
Cauzele violenţei /abuzului, în opinia copiilor
Marea majoritatea a copiilor participanţi la focus grupuri se raportează la
comportamentele violente (indiferent că este vorba de violenţă fizică, verbală sau
psihologică) ţinând conte de următoarele dimensiuni /următorii factori:
1. Factori ce ţin socializarea agresorului, cu un accent important pus pe
socializarea primară, „cei şapte ani de acasă”. Sunt importante în acest caz
elemente precum modele şi valorile familiale – „ceea ce copilul învaţă de la
părinţi”.
2. În cazul cadrelor didactice, acestea apelează la violenţă pentru „a disciplina”, în
contextul în care „nu ştiu alte metode”.
3. Factori ce ţin de anturaj /grup de prieteni şi presiunea acestuia asupra copilului,
în special în rândul adolescenţilor şi tinerilor: „Anturajul este de vină de cele mai
multe ori, copilul poate fi mielușel cu părinţii şi când iese afară din casă înjură şi
face de toate. Părinţii nu au de unde sa știe, căci nu-l văd”.
4. Factori agravanţi /care exacerbează probleme deja existente: consum de alcool,
dificultăţi materiale, plecarea unui părinte, sau mai grav, a ambilor părinţi, în
străinătate (prin pierderea „controlului asupra copilului”) etc.

3.1) Consecințele produse de abuzul fizic

Abuzul fizic poate avea consecinţe fizice, neurologice şi poate conduce la apariţia
unei boli, fracturi, dizabilităţi şi chiar a decesului. De asemenea, conduce frecvent
la instalarea unor comportamente agresive, probleme emoţionale şi de comporta-
27
ment şi la dificultăţi de învăţare şi de diminuare a performanţelor şcolare. Contex-
tul în care se produce abuzul fizic poate fi în familie, instituţii diverse (de ex.
şcoală, centru de reeducare, centru de plasament), în comunitate (de ex. pe stradă)
şi chiar societal.
Abuzul fizic (denumit și violență fizică ) constă în atingeri sau contacte fizice
dureroase ne-accidentale, inclusiv în intimidarea fizică îndreptată asupra copilului
(de exemplu gestul cuiva de a ridica mâna asupra unui copil). Abuzul fizic este
reprezentat de acele traume fizice (care pot sa varieze în intensitate de la mici
vânătăi la fracturi sau chiar moartea minorului) ca rezultat al înțepării, pălmuirii,
lovirii, mușcării, scuturării, îmbrâncirii, aruncării, sufocării, lovirii (cu mâna, cu pi-
ciorul sau alt obiect contondent), arderii, legării, încătușării, sechestrării, cauzate
de din partea persoanei abuzatoare; aceste traume sunt considerate abuz indiferent
dacă persoana abuzatoare a intenționat să rănească copilul sau nu. Fapta unei per-
soane adulte de a asista fără să intervină la aplicarea violenței sau de încuraja apli-
carea violenței asupra copiilor pe care îi are în îngrijire, violență aplicată de către
alți minori (ca de exemplu frații mai mari ce lovesc frații mai mici sau colegii mari
din colectivitate ce lovesc pe colegii mai mici) este de asemenea considerată o
formă de abuz fizic. Violența în familie este definită de Legea nr. 217/2003 (bibli-
ografia) actualizată și se referă la violența îndreptată împotriva oricărui membru al
familiei.
Violența în scop educativ

O problemă deosebit de importantă este legată de violența exercitată de părinți sau

educatori cu scop așa-zis educativ, care, în conformitate cu prevederile Legii
272/2004 este interzisă. Textul Legii 272/2004 interzice în mod explicit aplicarea
oricăror pedepse fizice precum și privarea copilului de drepturi care îi pot pune în
pericol viața și dezvoltarea, oriunde și în orice context se află copilul. Articolul sta-
bilește dreptul copilului de a-i fi respectată demnitatea și integritatea ca persoană,
de a fi protejat împotriva oricăror forme de abuz fizic sau alte acte care îl pot pune
în pericol în familie (naturală sau substitutivă) sau în orice instituție în care se află
copilul (creșă, grădiniță, școala, centru de plasament etc.). Chiar dacă unele
pedepse fizice sunt apreciate ca fiind ușoare, efectele emoționale pe care acestea le
pot produce pot fi pătrunzătoare și de durată, astfel încât nu se poate recomanda o
soluție a pedepselor corporale ,,ușoare și acceptate“ .

3.2) Consecinţele produse de abuzul emoţional

Abuzul emoţional susţinut are mai ales consecinţe pe termen lung asupra dez-
voltării copilului, sănătăţii sale mintale, comportamentului şi stimei de sine. Con-
textele producerii acestui tip de abuz sunt de regulă cele legate de violenţa domes-
tică/în familie, de adulţii cu probleme de sănătate mintală şi de părinţii cu abilităţi
parentale scăzute.
Abuzul emoțional (denumit și abuz psihologic sau violență psihologică) se poate
manifesta prin injurii, proferarea de amenințări, intimidări, uciderea sau
28
maltratarea animalelor domestice preferate ale copilului, insulte, poreclire, izolare,
ignorare, respingere, indiferență, folosirea de apelative sau etichetări denigratoare,
etc. Amenințarea cu violența fizică este de asemenea un abuz psihologic. Violența
fizică, verbală sau denigrarea îndreptată asupra altui membru al familiei precum și
violența fizică sau asupra animalului de companie al copilului sau distrugerea
jucăriilor acestuia cu intenția de a îi crea acestuia o suferință, sunt și ele forme de
manifestare a abuzului emoțional. În majoritatea cazurilor abuzul emoțional
însoțește formele de abuz fizic. Copilul simte că nu este iubit, apreciat sau
respectat. Un caz particular de abuz emoțional este abuzul alienator;
Abuzul alienator   reprezintă înstrăinarea copilului de persoanele, animalele sau
lucrurile de care s-a atașat emoțional. Interzicerea de către persoana abuzatoare a
accesului minorului la persoanele, animale sau lucrurile respective sau a legăturilor
emoționale pe care acesta ar fi normal să aibă cu anumite persoane semnificative
din viața acestuia. Un caz special este fenomenul alienării părintești în care
persoana abuzatoare denigrează pe o altă persoană (persoana țintă) în fața
minorului. Alienatorul are așteptări nerealiste de la copil pretinzându-i să
coopereze la campania de denigrare împotriva persoanelor țintă. El condiționează
minorului îngrijirea sau oferirea de afectivitate în funcție de comportamentul pe
care îl pretinde de la copil cu privire de persoanele țintă. Astfel alienatorul își
„retrage" afecțiunea pentru copil atunci când acesta nu participă la campania de
denigrare persoanelor țintă respectiv „recompensează” copilul atunci când acesta
acceptă să participe la campania de denigrare. Cazuri particulare de abuz alienator
sunt reprezentate de nerespectarea de către părintele custodian a programului
de legături personale decis de către instanță sau răpirea internațională de
minori (scoaterea ilegală din țară a minorului). Partea vizibilă a abuzului de tip
alienator care se manifestă prin nerespectarea programului de legături personale
este pedepsită de lege.
Abuzul Verbal

Abuzul verbal (denumit și violență verbală ) reprezintă o formă de abuz emoțional

și respectiv de tratament umilitor în care adulți sau grupuri de copii și adulți
folosesc cu privire la minor apelative care îl desconsideră și care îl umilesc. Con-
form legii 272/2004 „Sunt interzise tratamentele umilitoare, poreclele, catalogările
privarea de hrană etc. Prin urmare, în familie și în toate instituțiile publice și pri-
vate care au în îngrijire copii sunt interzise pedepsele corporale și tratamentele
umilitoare. Înjurăturile la adresa copilului sau folosirea unui limbaj obscen la
adresa lui reprezintă, de asemenea, tot forme de violență verbală și sunt extrem de
dăunătoare, putând lăsa traume psihice asupra copilului.

3.3) Consecinţele produse de neglijare

Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică afectează major creşterea şi
dezvoltarea fizică şi intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme poate conduce
la spitalizarea, instalarea unei dizabilităţi şi/sau decesul copilului.

29
Neglijarea copilului poate însemna privarea lui de lucrurile de bază precum
hrană, apă, igienă fundamentală, adăpost, îngrijire medicală, educație, super-
vizare sau suport emoțional.
Într-o societate pe repede înainte, așa cum este cea în care trăim, este extrem de
ușor să ajungem să ne neglijăm copiii. Și nu vorbesc despre a-i priva de lucrurile
esențiale precum hrană, adăpost sau haine, ci de susținerea emoțională care are
la fel de mare însemnătate.
Neglijarea este o maltratare brutală a unui copil. Este o formă de abuz asupra
copilului. asemenea tuturor formelor de abuz, poate dezvolta ramificații serioase
pentru victimă. Neglijarea poate afecta copilul atât fizic, cât și emoțional. Special-
iștii de la momjunction.com au alcătuit un întreg ghid legat de neglijare, de la
tipurile acesteia, cauze, simptome și efecte pe termen lung.

Tipuri de neglijare a copilului

Așa cum spuneam, copilul poate fi neglijat fizic, emoțional, educațional, dar și
medical. Iată ce înseamnă fiecare dintre ele.
Neglijarea fizică
Eșecul părintelui sau al persoanei responsabile cu îngrijirea copilului de a-i satis-
face acestuia necesitățile primare precum mâncare, apă și adăpost înseamnă negli-
jare fizică, susțin specialiștii citați de momjunction.com. De asemenea, acest tip de
neglijare poate include și abandonul copilului, dar și incapacitatea de a-i oferi aces-
tuia un mediu curat și sigur în care să se dezvolte. De asemenea, poate însemna
lipsa unei superavegheri corespunzătoare, ceea ce poate atrage după sine răniri fiz-
ice, traume emoționale (efectul bullying-ului în școală, neglijarea/abuzul venit din
partea profesorilor sau a membrilor familiei), abuzuri sexuale, etc.
Neglijarea emoțională a copilului
Aceasta înseamnă eșecul părintelui în a oferi copilului suport emoțional și
dragoste. Poate include incapacitatea părintelui de a-i oferi copilului încurajare, un
mediu corespunzător pentru a crește și a se dezvolta, atacuri verbale, izolare,
terorizare sau respingere.
Neglijarea medicală
Reprezintă incapacitatea părintelui de a-i oferi celui mic acces la îngrijire medi-
cală. Sunt nenumărați copii care nu a fost niciodată văzuți de un medic, precum și
copii care, din nefericire, mor pentru că nu au acces la îngrijire medicală de ur-
gență.
Neglijarea educațională
Acest tip de neglijare se referă la privarea copilului de a urma o formă de educație
potrivită vârstei sale. Poate de asemenea să includă întârzierea sau neînscrierea
copilului la școală, lipsa disponibilității de a-i oferi copilului unelte educaționale
precum cărți, instrumente de scris, caiete, etc.

30
Simptome ale neglijării copilului

Un copil neglijat poate arăta acest lucru fizic, emoțional, dar și comportamental.
Semne fizice
–          răniri repetate, incapacitatea de a explica cauză rănirilor, explicații necredi-
bile pentru răni.
–          vânătăi neobișnuite
–          faptul că nu primește îngrijiri medicale
–          răni pe picioare, coapse, spate și brațe
–          semne de malnutriție
–          incidente frecvente de boală/infecții netratate
–          o igienă precare, haine murdare, păr nespălat
–          supra sau sub ponderabilitate.
Semne emoționale și de comportament
–          copilul face pipi în pat
–          ieșiri necontrolate de furie
–          lipsa prietenilor la școală
–          tristețe, depresie, tăcere neobișnuită
–          stare permanentă de oboseală
–          lipsa interesului pentru activitățile de la școală
–          probleme de dezvoltare
–          absențe frecvente de la școală
–          mâncat excesiv
–          lipsa hainelor adecvate sezonului
–          indiferență

Efectele neglijării copilului

Neglijarea își poate manifesta impactul asupra copilului în moduri diferite:

–          Neglijarea poate afecta sănătatea copilului și poate contribui la dezvoltării
fizice. „Întârziere de dezvoltare” este termenul medical folosit pentru acei copii
care nu se încadrează în standardele de înălțime și greutate potrivite vârstei lor.
Este un termen întâlnit mai ales la bebeluși și copii mici.
–          Neglijarea poate cauza numeroase probleme emoționale și de comporta-
ment. Se poate manifesta prin incapacitatea de a socializa, de a dezvolta prietenii
sănătoase, lipsa atenției, dar și tulburări psihologice și anxietate. Neglijarea copilu-
lui poate duce la sentimentul de insecuritate prezent mai târziu în viață. Poate
provoca lipsa de încredere în alți oameni dar și lipsa respectului de sine. aceste
31
probleme de comportament se pot transforma mai târziu în abuz de alcool/droguri,
în automutilare dar și către comportamente de risc (cu violență).
–          Neglijarea poate duce la întârzierea comportamentului cognitiv care se
poate adăuga la problemele de comportament deja existente. Deficitul cognitiv va
afecta performanța academică a copilului dar și abilitățile sale intelectuale.
–          Vârsta copilului la momentul când este supus acestei forme de abuz este
extrem de importantă, fiind un factor care determină în ce măsură este afectat com-
portamentul, dezvoltarea și viața. De exemplu, neglijarea unui bebeluș va afecta
abilitățile de dezvoltare ale copiluluiîntr-o manieră mai pregnantă decât s-e întâm-
pla în cazul unui copil mai mare, care are o capacitate de autoapărare mai dez-
voltată.
–          Neglijarea unui copil poate începe chiar de dinainte ca el să se nască. O
mamă care fumează în timpul sarcinii sau părinții care îți expun copilul fumatului
pasiv, în unele state pot ajunge în instanță pentru neglijare. aceste practici pot
afecta sănătatea fătului, copilul se poate naște prematur sau cu probleme de sănă-
tate. Același lucru este valabil și pentru acele mame care fac abuz de alcool sau
droguri în timpul sarcinii.
În cazul părinților, s-a demonstrat că principalii factori care conduc la neglijarea
copilului sunt: resursele financiare precare, lipsa unei educațiiabuzul de droguri
sau alte substanțe interzise, problemele de sănătate fizică sau mentală, violența do-
mestică, experiența abuzului și a neglijării din copilărie.
CONCLUZII
Abuzul copilului în familie figurează printre cele mai grave încălcări ale drep-
turilor copilului cu care se confruntă societatea contemporană din întreaga lume.
Republica Moldova, cu regret, nu este o excepție în acest sens.
Acestă formă de maltratare și abuz, răspîndit în rîndul copiilor, cauzează vic-
timelor daune considerabile și, uneori, irecuperabile sub aspect fizic, psihologic,
dar și economic, constituind adesea o piedică în a-și realiza pe deplin potențialul.
Rolul sistemului de justiție în răspunsul statului la cazurile de abuz a copilului
în familie este crucial. Într-un stat democratic, sistemul de justiție este guvernat de
principii democratice, cum ar fi supremația legii, independența sistemului judecă-
toresc, prioritatea respectării drepturilor individuale etc.
Fără o justiție echitabilă, eficientă și transparentă nu este posibilă asigurarea
unei democrații autentice. În multe state cu tradiție democratică îndelungată,
cetățenii contribuie activ la îmbunătățirea, dar și menținerea calității procesului de
exercitare a justiției.
Progresul semnificativ obţinut în ceea ce priveşte abordarea abuzul copilului în
familie în Republica Moldova este un fapt real, dar mai există încă numeroase la-
cune legale, instituţionale şi de politici care persistă şi care trebuie abordate.
În acest context este foarte important să dispunem de date şi evidenţe cu
privire la prevalenţa violenţei în familie, factorii care determină acest fenomen,
precum şi impactul violenţei asupra sănătăţii şi bunăstării copilului şi a familiei în
general.
32
 Astfel, acest studiu, care a luat forma unei teze de licență, reflectă aproape toate
aspectele maltratării copilului în familie, începînd de la ce presupune această faptă,
definiții și conepte, forme și subiecți, pînă la modalitățile de prevenire și combatere
a acestui fenomen.
Violența în familie este un fenomen care ia amploare, mai ales în această perioadă
de pandemie, remarcîndu-se o creștere a numărului de cazuri documentate de or-
ganele de drept. Totodată, izolarea face mult mai dificilă sesizarea poliției de către
victime, deci și, depistarea acestor cazuri devine aproape imposibilă. Convingerea
că prin pedepsire copiii vor învăţa cele mai importante lecţii este extrem de
răspândită în rândul părinţilor. Cu toate astea, ceea ce copiii învaţă este total diferit
de ceea ce încearcă părinţii să îi înveţe. • Pedeapsa fizică, indiferent de intensitate,
slăbeşte legăturile de atașament între părinţi şi copii. Copiii depind de părinţi
pentru a fi în siguranţă. Când părinţii îi rănesc fizic sau emoţional, copiii învaţă că
nu pot avea încredere în părinţii lor pentru a fi protejaţi. Construirea unei relaţii de
încredere puternică este temelia pentru o educație eficientă şi pentru dezvoltarea
sănătoasă a copilului. O legătură slabă între părinţi şi copii poate duce la dificultăţi
emoţionale şi comportamentale. • Bătaia are efecte pe termen lung și afectează
modul în care viitorul adult se va comporta și se va simți în contexte tipice vârstei
adulte. Cele mai frecvente consecinţe ale comportamentului abuziv din copilărie în
viața de adult sunt: perpetuarea comportamentului abuziv în relaţie cu proprii copii
sau cu partenerul de viaţă; eşec relaţional; eşec profesional; ratrea potenţialului
individual de dezvoltare; risc de apariţie a tulburărilor de sănătate mintală;
dificultăţi de adaptare socială; consum de substanţe.
RECOMANDARI
-Creşterea nivelului de conştientizare în rândul populaţiei a consecinţelor negative
pe care utilizarea pedepsei corporale o are asupra dezvoltării psiho-sociale a
copilului, prin campanii de interes public, desfăşurate cu susţinerea şi implicarea
instituţiilor centrale;
-Dezvoltarea de materiale educaţionale destinate direct părinţilor precum şi
profesioniştilor din domeniile educaţiei, sănătăţii şi protecţiei sociale care
interacţionează cu părinţi şi copiii, menite să crească nivelul de cunoştinţe al
adulţilor cu privire la metode şi tehnici de disciplinare pozitivă a copilului;
-Deschiderea de centre de educaţie parentală şi servicii de sprijin pentru copil şi
familie în fiecare raion din ţară;
-Integrarea perspectivei multidisciplinare – educaţie, sănătate, protecţia copilului,
sănătate ocupaţională– în elaborarea de programe de construire de abilităţi
parentale;
- aplicarea legislatiei in vigoare si adaptarea acesteia la cerintele si nevoile
concrete pentru a permite o interventie rapida (evitarea procedurilor birocratice);
- aplicarea legislatiei in vigoare si adaptarea acesteia la cerintele si nevoile
concrete pentru a permite o interventie rapida (evitarea procedurilor birocratice);
- crearea unor alternative de petrecere a timpului liber pentru copii si tineri in
situatii de excludere sociala, care sa asigure un mediu securizant si conditii de

33
manifestare a creativitatii si de participare (cercuri pe diverse domenii de interes,
cluburi ale copiilor, dezvoltarea unor facilitati si programe sportive);
-  imbunatatirea accesului copilului si familiei la aceste servicii specializate.
BIBLIOGRAFIE
 Abuzul asupra copiilor (referat ARPCC)
 Abuzul si neglijarea copilului, Salvaţi Copiii, Bucureşti, 2000
 Copilul abuzat şi neglijat în România – Studiu Naţional. Prevalenţă, factori
de risc, modalităţi de prevenire şi intervenţie, Agenţia Naţională pentru
Protecţia Drepturilor Copilului, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Banca
Mondială, Bucureşti, 2002;
 Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului, Salvaţi
Copiii, Timişoara, 2005
 -http://www.protectiacopiluluijudetulbacau.ro/directia-protectia-
copilului_doc_11_serviciul-asistenta-i-situatii-de-abuz-neglijare-
trafic-si-exploatarea-copilului_pg_0.htm
 -http://opiniabuzau.ro/abuzuri-sexuale-emo-ionale-i-neglijare-
semnalate-la-telefonul-copilului-buz-u
 Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor
 Texte legate cu privire la violența asupra minorilor

34