Univeristatea din Oradea

Facultate de Teologie Ortodoxă

Lucrare de Seminar
Dogmatică

.Prof. cord Pr.Dr.Florin Tomoioagă Student:Bogan Darius

 Taina nunții

Taina nunții A sasea Taina a Bisericii este Sfanta Taina a Nuntii, prin
care, dupa fagaduinta mirelui si a miresei data in mod liber in fata preotului, li
se impartaseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste insotirea lor dupa fire,
prefacand-o intr-o desavarsita si curata legatura duhovniceasca, intr-o unire pe
viata, dupa chipul legaturii dintre Mantuitorul Iisus Hristos si Sfanta Sa
Biserica.

Casatoria a fost randuia de insusi Dumnezeu inca in Vechiul Testament.

Astfel, in cartea Facerii ni se arata ca Ziditorul a toate a asezat casatoria chiar de
la inceput, prin cuvintele : “Nu e bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor
potrivit pentru. el” (Facere II, 18).

El a binecuvantat insotirea barbatului cu femeia, zicand : “Cresteti si va

inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti (Facere I, 28).
Dar in Noul Testament casatoria este inaltata si asezata de Mantuitorul Iisus
Hristos in randul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea ca a luat parte la
Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1?11).

Iar de cate ori a gasit bun prilej sa graiasca despre casatorie, El a privit-o
ca Sfanta Taina, subliniand importanta ei prin cuvintele: “Pentru aceea va lasa
omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un
trup, asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a impreunat Dumnezeu omul
sa nu desparta” (Matei XIX, 5?6).

Credincios urmator intru toate Mantuitorului Iisus Hristos, sfantul apostol

Pavel ii indeamna pe soti sa-si iubeasca sotiile, precum Hristos a iubit Biserica,
iar pe sotii sa fie supuse barbatilor lor ca Domnului, “pentru ca barbatul este cap
femeii, precum si Hristos este capul Bisericii” (Efes. V, 23).

Si incheie prin cuvintele: Taina aceasta mare este, iar eu zic in Hristos si
in Biserica” (Efes. V, 32).

Asemenea celorlalte Sfinte Taine, si Taina Nuntii se savarseste in

biserica, mai potrivit in zi de duminica, dupa Sfanta Liturghie, cand obstea
credinciosilor se afla in casa lui Dumnezeu. Potrivit poruncii a noua a Bisericii,
nu se fac nunti insa in timpul posturilor si in anumite sarbatori ale anului.
Exceptia de la aceasta regula o poate incuviinta numai episcopul.

Cununia se incheie pentru intreaga viata a celor ce o primesc; o poate

desface numai moartea (Matei XIX, 6 ; 1 Cor. VII, 10).

Doar necredinciosia unuia din soti fata de celalalt, o poate desface, caci
ea inseamna nimicirea iubirii curate dintre soti. Sotul nevinovat poate Incheia o
noua casatorie, dupa desfacerea celei dintai, asa cum poate face si sotul ramas
vaduv prin deces.

Formula Sfintei Taine a Nuntii este :

“Se cununa robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Duminezeu (N), in
numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin”, savirsitorul ei fiind
episcopul sau preotul care administreaza harul dumnezeiesc.

Primitorii acestei Sfinite Taine sunt credinciosii crestini ? barbati si femei

? care au varsta aratata in legile tarii, sunt liberi sa-si marturiseiasca dorinta de a
intemeia o familie, care nu sunt inruditi in anumite grade si au incheiat casatoria
civila.

Sotii uniti prin Sfanta Taina a Nuntii sunt indatorati la pastrarea dragostei
curate si a respectului unuia catre altul, la cresterea fiilor lor in temerea de
Dumnezeu, la cinstirea Sfintei Biserici si la iubirea Patriei in care vietuiesc si
care lucreaza spre binele lor si al semenilor
 Cununia este Taina care sfințește unirea liberă dintre bărbat și femeie,
harul divin transformând legătura dintre ei în una asemănătoare celei dintre
Hristos și Biserica Sa.

Amândoi devin una în Hristos iar elementul de temelie al unității lor este
Biserica prin Harul Divin care pecetluiește legătura lor, cei doi primind astfel
prin Taina Cununiei, harul necesar noului fel de viață în care pășesc.[1]

Taina Nunții, cea mai veche dintre Taine, care urcă până la starea
paradisiacă ține mai întâi de însăși de Taina creației. Ea reflectă dintru început
ceva din comuniunea interpersonală a Preasfintei Treimi, îmbinând unitatea de
ființe cu diversitatea persoanelor.

Ea descoperă că omul a fost zidit de Dumnezeu ca o unitate duală sau ca

o dualitate personală, fapt exprimat de Sfântul Chiril al Alexandriei prin
cuvintele: ,,Dumnezeu a creat coexistența”. Acest mod de viață comunitar, voit
și sădit de Dumnezeu în oameni, nu este fără legătură cu însuși chipul divin
inserat la creație.

Așa se explică de ce întunecarea ,,chipului” după cădere are consecințe și

în planul relațiilor dintre bărbat și femeie. ,,Căsătoria ca legătură naturală a fost
slăbită și desfigurată în multe forme după cădere, prin egoismul descătușat și
dezvoltat de ea.

Prin aceasta ea a pierdut harul legat de starea primordială. Totuși, ea n-a

fost desființată în esență căci nici natura umană nu a fost distrusă”.[2]

Familia este cea mai veche instituție socială, fiind întemeiată de

Dumnezeu în rai prin cuvintele: ,,Nu este bine să fie omul singur pe Pământ, să-
i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere II.1). În Noul Testament, participând la
nunta din Cana Galileii, Mântuitorul sfințind această legătură naturală, a ridicat-
o din ordinea naturală în ordinea harică. Fericitul Augustin zice: ,,Hristos a
întărit la Cana ceea ce a instituit Dumnezeu în rai”. Iar Sfântul Chiril al
Alexandriei afirmă: ,,Dumnezeu a creat coexistența”.[3]

Implicațiile morale ale acestei Taine asupra familiei creștine reies din
asemănarea legăturii dintre bărbat și femeie cu aceea dintre Hristos și Biserica
Sa.

O primă implicație ar fi ,,sfințenia pe care i-o conferă Harul divin dăruit

prin Iisus Hristos” (Romani XV.15).[4] Sfântul Apostol Pavel, arătându-ne
sfințenia mare a cununiei zice: ”Cinstită este nunta întru toate și patul nespurcat
și de aceea chiar și în timpul oficierii Tainei, dar și după aceea, în tot restul
vieții, nu se cade să fie vreo necuviință sau neorânduială”.

Cinstită este nunta întru toate nu numai într-o vreme, ci în toată vremea și
locul căci zice Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind aceasta: ,,Deci întru toate nu
numai la bătrânețe, iar în tinerețe nu, ci în toate și în tot chipul și în toată
vremea. Nu numai în întristare, iar în tihnă nu.

Nu numai în acest loc să fie cinstită, iar în altul nu, ci în toate desăvârșit
cinstită. Să nu necinstim nunta cu pompe diavolești; ci să o facem ca cei de la
Nunta din Cana Galileii, adică să avem pe Hristos în mijlocul nostru”.

Nunta are în sine dumnezeiescul Dar precum îl au și celelalte Taine; și

pentru aceasta dezleagă pe bărbat și pe femeie, de păcatul curviei, după cum
Pocăința și Maslul dezleagă pe om de păcat, pentru că zice Sfântul Apostol
Pavel: ,,iar pentru curvie fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare să-și aibă
bărbatul său” (I Corinteni VII.2).

Sfântul Ioan Gură de Aur arată că unul din scopurile căsătoriei

este ,,evitarea desfrâului și deci înfrânarea”. ,,Dintru început a stăpânit fecioria,
dar când a intrat prin trândăvie neascultarea și și-a făcut intrare păcatul, fecioria
a zburat, pentru că cei dintâi oameni s-au făcut nevrednici de măreția unui atât
de mare bun și a intrat deci, în lume, legea unirii trupești”.

Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre familie ca existând de la

crearea omului, dar starea ei caracteristică era fecioria. Din păcate ea apare ca
pogorământ al lui Dumnezeu față de slăbiciunea firii umane și ca
o ,,mângâiere”.

 Dar viața de familie trebuie să fie ca o

școală a deprinderii virtuții, o viață de post,
milostenie, rugăciune, toate însă spre slava
lui Dumnezeu (I Corinteni X.31).[9]

Taina Cununiei aduce familia creștină

ca pe o treaptă de sfințenie care face ca ea,
familia, să poată fi văzută ca o imagine
miniaturală a Bisericii. Așa se explică faptul
că, de câteva ori în Noul Testament
descoperim ca sinonim pentru familia creștină cuvântul Biserică (Romani
XVI.5; I Corinteni XVI.19).

 Sfântul Ioan Gură de Aur o numește chiar ”Biserica cea mică” și aceasta
înseamnă că spațiul din cadrul familiei este spațiul comuniunii omului cu
Dumnezeu, al vieții în Hristos .