or.

Chişinău

Referat
la educaţia tehnologică pe tema:

Evoluţia în
timp a
locuinţei
Efectuat: Botezat Elena
Profesor: Golubev Renata
Clasa a IX-a „B”
Liceul teoretic „Mihai Eminescu”
Palatele, locuinţele nobiliare, conacele, vilele urbane şi rurale ale aristocraţiei Ţării Moldovei sunt
descrise în documentele secolelor XVII-XVIII şi în consemnările călătorilor străini ce au vizitat
aceste ţinuturi. Pe teritoriul Moldovei din dreapta Prutului s-au păstrat multe case domneşti, palate
şi conace datând din sec. XVII-XVIII. În Basarabia şi Transnistria, - regiuni care formează astăzi
Republica Moldova, - cele mai vechi reşedinţe boiereşti sunt datate cu sfârşitul sec. XVIII -
începutul sec. XIX. Monumentele locative, pe parcursul sec. XIX şi la începutul sec.XX, au
cunoscut o evoluţie rapidă, explicată, parţial, de dezvoltarea agriculturii în zonele rurale şi a
comerţului şi administraţiei în zonele urbane. Monumentele arhitecturale de acest tip prezintă un
interes deosebit pentru istoricii arhitecturii, întrucât în ele s-a reflectat cel mai bine influenţa
diferitor orientări stilistice succesive, prezente în sec. XIX pe teritoriul Basarabiei şi Transnistriei.

Tradiţiile naţionale autohtone, clasicismul şi neoclasicismul rus, stilul "empire", eclectismul de la

sfârşitul sec.XIX - începutul sec. XX şi-au lăsat amprenta inconfundabilă în arhitectura şi în decorul
acestor edificii locative.

Iniţial, cele mai vechi case boiereşti şi anexele lor gospodăreşti erau construite cu schelet din lemn
împletit cu nuiele, având aspecte comune cu casele ţărăneşti tradiţionale cu cerdacuri şi prispe, dar
depăşindu-le ca dimensiuni. Drept exemplu timpuriu de organizare a spaţiului locativ boieresc de la
începutul sec. XIX serveşte conacul moşierului Russo din satul Micăuţi (jud. Chişinău) - o casă
scundă cu camerele dispuse în rând, prispă, acoperiş în patru ape, dotată din punct de vedere
decorativ doar cu o galerie cu coloane, amenajată de-a lungul faţadei. Similar era în varianta sa
iniţială din prima jumătate a sec. XIX şi conacul căminarului Zamfir Ralli, reconstruit radical în anii
70 ai sec. XX de arhitectul Robert Curţ pentru a găzdui Casa-muzeu A.S. Puşkin din actualul sat
Dolna (jud. Chişinău).

Neoclasicismul în varianta-i proprie Imperiului Ţarist pătrunde în Basarabia începând cu anii 20 ai

sec. XIX. Unul din primele edificii realizate în spiritul stilului neoclasicist din Basarabia este
conacul Ecaterinei Rosetti-Roznovanu, întemeiat în anii 20 ai sec. XIX. În cadrul arhitecturii
neoclasiciste erau deseori utilizate porticurile cu coloane în stil ionic, doric sau (mai rar) corintic.
Ca exemplu de utilizare a acestor ordine în arhitectura rurală poate servi conacul boierului Celac
(ulterior a aparţinut familiei Malischi) din satul Bahmut (fostul r-n Călăraşi). Camerele de gală şi
locative erau dispuse aici în anfiladă, iar încăperile de serviciu şi cele auxiliare erau legate prin
coridoare. Soluţii planimetrice similare putem găsi şi în reşedinţele nobiliare neoclasiciste, de tipul
conacului Iuşnevski din s. Hrustovaia (în apropiere de or. Camenca) sau de tipul conacului boierului
Străjescu din s. Văscăuţi (jud. Soroca).

Neoclasicismul din arhitectura conacelor boiereşti a avut şi unele particularităţi locale în Basarabia.
Astfel, în conacul familiei Cazimir din s. Cernoleuca (jud. Edineţ), camerele amplasate în jurul
tindei erau completate de o tradiţională galerie şi cerdac, iar coloanele ionice aveau proporţii
improprii acestui ordin arhitectural. În conacul familiei Leonardi din s. Cubolta (jud. Bălţi),
constituit ca ansamblu în jurul anului 1835, arhitectura şi decorul neoclasicist se îmbină organic cu
mediul ambiant, format de un parc cu alei acoperite cu pietriş şi cu havuzuri sculptate. Palatul
contesei Trubeţkoi din orăşelul Camenca (Transnistria), construit în anii 30-40 ai sec. XIX, de
asemenea a fost conceput în stil clasicist ca o parte componentă a unui ansamblu peisajer mai vast,
cu terase de viţă de vie, crame şi beciuri, ce au aparţinut iniţial kneazului P.H. Witgenştain.

În jumătatea a doua a sec. XIX, în arhitectura vilelor rurale şi a conacelor basarabene pătrund şi alte
stiluri. Astfel, în conacul familiei Stremiadi din satul Sofrâncani (jud. Edineţ) faţadele sunt decorate
în stil neogotic. Neogoticul poate fi depistat în conacul lui V. Calmuţchi din satul Corjeuţi (jud.
Edineţ) şi în conacul familiei Cantacuzino din satul Poiana (jud. Edineţ). Apar compoziţii
planimetrice calitativ noi şi procedee decorative răspândite anterior în Europa Occidentală. Ele pot
fi observate, spre exemplu, în conacul lui Ion Hăsnaş din satul Sofia (jud. Bălţi), - conac unde a fost
asigurat un foarte înalt grad de confort şi unde au fost amplasate sobe de teracotă smălţuită cu decor
ornamental. Raportate la conacul lui Hăsnaş, conacele lui Manolachi Negruzzi din satul Târnova
(jud. Edineţ) şi a lui Constantin Stamati din orăşelul Ocniţa (jud. Edineţ) par să fie mai tradiţionale,
tributare stilului neoclasicist.

Elemente ale stilului "empire turc" pot fi găsite în decorul "Casei Catargiu" din Chişinău, construite
în anul 1854 de arhitectul E. Gasket la colţul actualei străzi Columna şi actualului bulevard al
Renaşterii.

"Casa Cheşco" de pe strada S. Lazo nr. 24 din Chişinău (construită la 1858) este cunoscută datorită
proprietarei Zamfira Cheşco, vizitată aici de nepoata ei Natalia Cheşco, viitoare regină a Serbiei.
Elemente ale stilului eclectic pseudo-renascentist putem găsi în "citadelele" decorative şi în
"ferestrele lui Bramante" apărute după 1888 la vila principesei Ghica-Comăneşti din Chişinău (str.
31 August, nr. 100) şi datorate reconstrucţiei de către A. Bernardazzi a vechii clădiri neoclasice de
la mijlocul sec. XIX.

O adevărată bijuterie a stilului eclectic basarabean o prezintă clădirea fostului Castel de vânătoare a
lui Manuc-Bei din Hânceşti (actualmente Muzeul de studiere a ţinutului) construit după proiectul lui
A. Bernardazzi în anii 80 ai sec. XIX la iniţiativa fiului magnatului armean Oganes. În cadrul
acestui castel miniatural sunt combinate într-un mod reuşit elemente ale stilurilor pseudogotic,
mauritan şi renascentist francez. Cu mult mai sobru şi mai laconic a fost construit palatul aceluiaşi
Manuc-Bei tot din Hânceşti (cunoscut şi sub numele de palat al prinţesei Dolgorukova). Aici
predomină spiritul clasicist francez, unitatea stilistică fiind respectată cu mai multă stricteţe decât în
Castelul de vânătoare.

Cu mult mai modeste şi mai apropiate de arhitectura caselor ţărăneşti sunt Conacul familiei Lazo
din satul Piatra şi Conacul familiei Donici din satul cu acelaşi nume, ambele din judeţul Orhei.

Cele mai vechi case de locuit din capitala Republicii Moldova n-au rezistat până astăzi. Ele au
suferit fie din cauza seismelor şi a incendiilor, fie din cauza demolărilor.

Din cele mai cunoscute clădiri ale Chişinăului care nu s-au mai păstrat merită să menţionăm casa
comerciantului Gladilin şi casa lui Tudor Crupenschi, care au fost demolate în legătură cu
reconstrucţia centrului urban şi care erau situate mai la vale de actuala catedrală Naşterea Domnului
din Chişinău (pe strada Columna, fosta Frunze). Casa lui Gladilin era un imobil cu parter şi etaj, cu
galerii etajate. A fost construită după principiile stilului post-clasicist rus, cu modificări locale. Casa
lui Crupenschi, era şi ea cu parter şi etaj, dar dispunea şi de o sală de teatru, unde au evoluat primele
trupe dramatice de actori-profesionişti, veniţi în Basarabia.

În general, trebuie să spunem, că fondul de bază arhitectural al oraşelor basarabene construit în sec.
XIX este prezentat de locuinţe cu un singur nivel. Acestea sunt construcţii perimetrale, întrerupte de
porţile de acces în curţile orăşenilor. Arhitectura faţadelor era determinată de variantele propuse de
albumele "Faţade exemplare" elaborate de arhitecţi din Sanct-Petersburg. Aceste variante de faţade
erau obligatorii pentru construcţiile din oraşele guberniale ale Imperiului Ţarist. Arhitecţii locali
variau însă aceste faţade prin elemente de factură naţională prezente în ornamentaţie, în cornişe, în
ancadramentele ferestrelor, la intrările de onoare a edificiilor construite. Multe clădiri de locuit din
principalele oraşe ale guberniei Basarabia erau proiectate de arhitecţi celebri, printre care lui A.I.
Bernardazzi îi aparţine rolul şi aportul decisiv. Casa aristocratei Alexandra Casso (de la intersecţia
străzilor M. Eminescu şi V. Micle) - cunoscută şi sub denumirea de Casa Inglezi, - Casa
Ianuşevschi-Donici (de la intersecţia străzilor G. Bănulescu-Bodoni şi 31 August) unde actualmente
se află Muzeul de Arheologie şi Etnografie al AŞM şi Palatul Râşcanu-Derojinschi de pe strada
Bucureşti (nr.62) sunt cele mai cunoscute edificii cu caracter locativ, proiectate la Chişinău de
vestitul arhitect. Toate aceste clădiri, de un eclectism bine pronunţat în decoraţia faţadelor, denotă
măiestria arhitectului, libertatea sintezei organice a formelor arhitecturale preluate din diverse
curente şi orientări stilistice replămădite în noi compoziţii arhitectonice originale.

În arhitectura conacelor rurale de la sfârşitul sec. XIX - începutul sec. XX se observă de asemenea
apariţia unor înnoiri stilistice. Astfel, dacă conacul familiei Stroiescu din satul Brânzeni (jud.
Edineţ) şi conacul boierului I. Bogdan din satul Cuhureştii de Sus (jud. Soroca) sunt realizate într-o
cheie tradiţională pentru sec. XIX, atunci conacul familiei Leonardi-Buzni din Ciuciulea (jud. Bălţi)
şi conacul boierului N. Ergiu din satul Năpadova (jud. Soroca) poartă în unele detalii amprenta
stilului "Art nouveau" (cunoscut în Rusia sub genericul de "Stil modern" iar în România sub
genericul de "Stilul anului 1900").

La începutul secolului XX la Chişinău activează încă doi arhitecţi de renume. Primul dintre ei este
H. Lonschi, care proiectează în stil baroc vienez celebra Casă Herţa, de pe bulevardul Ştefan cel
Mare, nr.115 (unde este situată astăzi una din clădirile Muzeului Naţional de Arte Plastice) şi care,
în pofida stării ei precare de conservare, rămâne drept unul din cele mai frumoase edificii din
Chişinău. Al doilea, este tânărul Alexei V. Şciusev, născut la Chişinău şi care îşi începe aici
activitatea creatoare construind în stil oriental (sub impresia călătoriei petrecute la Samarkand!)
Casa Drogoev de pe str. A Bernardazzi, nr. 97. Tot lui Şciusev îi aparţine la Chişinău edificiul vilei
Carcevschi, iar la Cuhureştii de Sus (jud. Soroca) biserica Sf. Treime. În Casa Drogoev Şciusev
utilizează cu succes decoraţia din cărămizi cu smalţ albastru dispuse în frize late sub cornişă.

Stilul electic continuă să concureze cu stilul modern în arhitectura Chişinăului de la frontiera sec.
XIX-XX. Astfel, monumentele de arhitectură urbană de pe strada Lazo, nr.14, şi de pe strada
Columna, 110 (aşa numită Casă a Sofiei Andrianova), au faţade realizate, respectiv, în stil pseudo-
gotic şi pseudo-renascentist, cu scoici decorative în frontoanele faţadelor. Casa Cligman (de pe bd.
Ştefan cel Mare, 113), modestă la exterior, este cunoscută în special datorită interioarelor ei
somptuoase cu excelente sobe de teracotă, parchete incrustate şi o grădină de iarnă în stil pseudo-
gotic, dispusă în curtea edificiului. Un anumit interes prezintă şi casa în care a locuit celebra
cântăreaţă Lidia Lipkovski de pe str. Şciusev, nr. 111, realizată în stil modern. Foarte apropiată de
decoraţia exterioară pseudo-gotică a menţionatei casei de pe str. Lazo, nr. 14, este şi casa de locuit
de pe str. 31 August, nr. 15. Aici se simte mâna unuia şi aceluiaşi arhitect, cu părere de rău
neidentificat până în prezent.

La sfârşitul sec. XIX - începutul sec. XX în Basarabia încep să fie construite imobile cu
apartamente destinate închirierii, cum sunt cele de pe bul. Cantemir, nr.70, şi de pe strada 31
August, nr. 139, din Chişinău. Aceste edificii sunt construite de obicei în stilul "Art nouveau",
având o structură spaţială determinată de utilizarea raţională a terenului şi a spaţiului locativ.
Clădirile sunt, de obicei, amplasate în formă de careu, formând o curte interioară izolată. Faţadele
principale, orientate spre stradă, au o plastică activă, cu reliefuri şi ornamente cromatice, specifice
acestui stil. Un rol important în aceste clădiri îl joacă şi feroneria uşilor, ferestrelor şi grilajelor,
executată la un înalt nivel profesionist.

Una din ultimele vile urbane, construite în Basarabia înainte de Primul Război Mondial a fost vila
lui A.T. Aleinikov de pe str. Decebal, nr.4, din or. Soroca, - vilă înălţată la 1912. Amplasată în
mijlocul unei grădini peisajere pe panta povârnişului înalt al terasei superioare a malului Nistrului,
această vilă (din cauza reliefului) a fost soluţionată în două niveluri - parter şi etaj, elementul
arhitectural principal al întregului edificiu, rămânând însă porticul intrării centrale, sprijinit pe două
coloane din fontă, având balcon cu grilaj din fier forjat. În perioada interbelică, la Chişinău, Bălţi,
Tighina şi Soroca au fost construite foarte multe case individuale, vile urbane, imobile cu
apartamente de raport într-un stil specific, apropiat "Artei 1900" şi numit în mod curent "Stil
neoromânesc" sau "Stil modern românesc". În spiritul acestei orientări stilistice a lucrat la Chişinău
arhitectul Nicolae Mertz. Lui îi aparţin casa de locuit de pe str. Kogălniceanu, nr. 69, clădirea
actualei galerii "Coral" de pe str. M. Eminescu. Similare din punct de vedere stilistic sunt şi vilele
urbane realizate de alţi arhitecţi şi dispuse pe str. Sfatul Ţării (nr. 69), A.Bernardazzi (nr. 52),
Vlaicu Pârcîlab (nr. 57), 31 August (nr. 95), A.Mateevici (nr. 119) ş.a. Pentru toate aceste clădiri de
stil neoromânesc sunt caracteristice compoziţii volumetrice cu o plastică activă, evidenţiată de
contrastul între zidăria masivă şi spaţiile libere - logii, terase, balcoane etc. Coloanele din lemn sau
piatră, utilizate în decorarea acestor edificii au detalii împrumutate din arhitectura tradiţional
românească, în special inspirate din edificiile epocii lui Constantin Brâncoveanu. Din acest motiv
una din denumirile acestui stil "neoromânesc" este "stilul pseudobrâncovenesc".
Cel mai impresionant imobil de stil "brâncovenesc interbelic" din Basarabia îl prezintă reşedinţa
arhiepiscopului de Hotin Visarion Puiu, înălţată la Bălţi între anii 1924-1932 după proiectul
arhitecţilor A.Gabrielescu şi N.Mihăilescu. Tot la Bălţi în perioada interbelică activează şi arhitectul
Eti-Roza Spirer. După proiectul ei este construită Casa cu apartamente de raport de pe str. Hotinului
nr.26 (în stil constructivist) şi este reamenajată clădirea "Casei Bodescu" transformată în anii 30 în
Prefectura oraşului Bălţi (amplasată într-un edificiul de la începutul sec. XX).

Perioada postbelică se remarcă prin imobilele de locuit de mari dimensiuni construite în principalele
oraşe ale republicii. În anii 50 clădiri impunătoare cu parter, trei-patru etaje, logii, mozaicuri
policrome, amplasând sute de locuinţe, se construiesc la Chişinău. Tipice pentru această arhitectură
sunt imobilul cu 128 de apartamente de pe bd. Ştefan cel Mare, nr. 164 (construit după proiectul lui
V.A. Voiţehovschi) şi imobilul din trei blocuri cu 4 etaje de pe acelaşi bulevard (nr. 128 - 130),
construit în 1952 după proiectul lui G.Levental şi T. Andreeva. De obicei aceste imobile locative
ocupau întreg cartierul urban situat între două intersecţii stradale. În perioada "dezgheţului
hruşciovist" (sf. anilor 50 - înc. anilor 60) arhitecţii s-au dezis de la majoritatea elementelor
decorative ce înfrumuseţau casele de locuit. Numărul caselor cu apartamente a sporit considerabil,
dar calitatea şi originalitatea edificiilor au fost trecute drept secundare. Aceasta este perioada
construcţiilor masive, "în serii", după planuri-tip aprobate la Moscova.

Anii 70-80 au diversificat posibilităţile acestei arhitecturi "seriale". În locul cărămizii şi cotileţului
au fost introduse construcţiile monolite din beton-armat sau construcţiile din blocuri semifabricate,
montate la faţa locului. Toate aceste fenomene au diminuat acuitatea problemei locative din
Republică, dar au îndepărtat cu mult funcţionalitatea locuinţei de estetica şi de confortul specific
edificiilor din perioada interbelică. Doar în anii 90, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, cu
căderea regimului comunist şi cu apariţia unei pături mai înstărite a populaţiei, s-a pus din nou
problema înălţării vilelor urbane, a caselor particulare, cu mai multe etaje, a grădinilor
înconjurătoare, a decoraţiei policrome a faţadelor etc. Noţiunea de "palat" a suferit în perioada
sovietică o schimbare de sens: dintr-un edificiu fastuos cu menire locativă sau administrativă,
aparţinând, de obicei, unei familii nobiliare, în anii 60-80 ai sec. XX "palatul" devine de fapt un
edificiu de menire socio-culturală, similar teatrului, clubului sau cinematografului. Astfel apar
"Palatele de cultură", "Palatele pionerilor", "Palatele sindicale", etc. La Chişinău în anii 70-80 se
înalţă "Palatul Naţional" şi "Palatul Republicii", "Palatul feroviarilor" ş.a. arhitectura lor însă nu are
nimic comun cu arhitectura vechilor palate sau conace basarabene.
CASA RÂŞCANU-DEROJINSKI

Casa Râşcanu-Derojinski este construită în anii 70

ai sec. XIX conform proiectului elaborat de A.I.
Bernardazzi. Arhitectura casei forme clasice în
spiritul stilizărilor istorice, cu o bogată decoraţie
plastică de bună calitate. Este de importanţă
naţională.
FAŢADA

REFERINŢE

Bernardazzi Alexandru
02.07.1831, Piatigorsk - 14.08.1907,
Fastov, arhitect