“O SCRISOARE PIERDUTA ” – CONSTRUCTIA PERSONAJULUI ZOE TIPATESCU

Opera literara a lui IL Caragiale, “O scrisoare pierduta” este o comedie de moravuri,

apartinand realismului classic. Aceasta satirizeaza vici si caractere ale societatii romanesti,
ridiculizand aspect ale vietii politice si private. Fondul acestei satire este reprezentat de viata de
familie si lupta politica pentru alegeri.
Realismul operei este prezentat prin alegerile parlamentare pentru Camera Deputatilor in
contextul formarii societatii capitaliste. Structura textului este marcata de prezenta unui singur
plan, fapt ce indica ideea unei amestecari intre viata publica si cea private, ambele aflate sub
semnul aceleiasi moralitati.
O trasatura ce incadreaza comedia “O scrisoare pierduta” in tiparele realimsului este
posibilitatea incadrarii personajuleor in anumite tipologii. In acest sens, personajul Zoe
Tipatescu este tipul adulterinei, al femeii cochete. Sub aparenta tipurilor clasice, personajelor lui
Caragiale dezvaluie si o adancime moderna. Perspectivele asupra fiecarui personaj se
multiplica, autocaracterizarea fiind dublata de caracterizari contradictorii facute de ceilalti eroi,
procedeu ce conduce la “pulverizarea” personajelor.
Tema urmărește surprinderea societății românești într-o situație limită (alegerile pentru
Camera Deputaților) surprinzându-se lipsa de moralitate din viața politică și de familie.
Acțiunea operei este construită pe două planuri, ce evoluează prin tehnica bulgărelui de zăpadă,
dar intersectarea celor două dovedește lipsa de corectitudine. Viziunea despre lume este una
moralizatoare, lumea comica a lui IL Caragiale fiind prezentata ca una inchisa, in care
cetateanul contamineaza intreaga societate.
Zoe este personaj principal, tipul femeii adulterine, căci își înșală soțul și conduce din
umbră. Ea este un personaj plat, căci nu își schimbă caracterul pe parcursul operei.
Social. Zoe este prima doamnă a județului, o parvenită prin căsătoria cu Zaharia
Trahanache, cu o origine umilă, dar ambițioasă și vicleană.
Familial. Mult mai tânără decât soțul ei, aceasta profită de sensibilitatea lui Trahanache
care o consideră sensibilă, “simțitoare cum e ea”. Zoe este amanta lui Ștefan Tipătescu, pe care
îl manipulează.
Moral. Aceasta este o parvenită, o vicleană, o femeie lipsită de scrupule, este o ușuratică
și inteligentă în sensul negativ al expresiei “scopul scuză mijloacele”. Ține mult la “onoarea ei”,
lucru ce reprezintă o ironie, căci ei îi pasă mai mult de imaginea în societate.
O trăsătură definitorie a personajului este ipocrizia. O primă scenă în care se reflectă
această trăsătură este Scena 6, din Actul 2, în care aceasta încearcă să-l convingă pe Tipătescu
să-l voteze pe Cațavencu, apelând la toată gama de șiretlicuri feminine. Când Tipătescu o ceartă
(“Ești femeie în toată firea, nu ești copil”), Zoe face pe vinovata și pe victima, plânge ca să-l
impresioneze și să evidențieze cât de nefericită este ea. Aceasta apelează la șantajul sentimental
(“Dacă m-ai iubit vreodată, scapă-mă“). Tipătescu, afectat, îi propune să fugă în lume, dar Zoe,
pragmatică, nici nu vrea să audă: “Ești nebun?”. Îi propune să-l susțină pe Cațavencu,
amenințându-l că dacă luptă împotriva lui Nae, luptă și împotriva ei. Femeia se folosește de
toată puterea ei de a-l influența, oscilând între a-l amenința că se sinucide și a-l lăsa să o certe.
O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este Scena 7 din Actul 4, ce
prefigurează deznodământul. Cațavencu, spășit, recunoaște în fața Zoei că a pierdut scrisoarea,
iar ea nu-l crede și îl amenință cu polița falsă descoperită de soțul ei. În Scena 8, cetățeanul
turmentat restituie scrisoarea aflată în pălăria lui Cațavencu. Scena ilustrează ironia cetățeanului
turmentat față de Cațavencu (“O scrisoare, da, domn Nae...Nu mai mergem la o țuică?”), dar și
stările contradictorii prin care trec Zoe și Cațavencu: neîncredere, nervozitate, disperare.
Cetățeanul nu dorește recompensă, ci vrea să știe cu cine să voteze, ilustrând astfel confuzia
cetățenilor “turmentați” de falsele promisiuni ale celor aleși. Comedia devine un adevărat
manual satiric al politicii din totdeauna și de pretutindeni.
Caracterizarea directă este cea mai reprezentativa pentru exemplificarea trasaturilor
Zoei. Tipătescu spune despre Zoe că “e glumeață” și că “ești femeie în toată firea, nu mai ești
copil” atunci când o ceartă, acuzând-o de neglijență. Trahanache o consideră “simțitoare” si o
alintă. Prin autocaracterizare se ilustrează falsitatea în declarațiile ei de dragoste față de
Tipătescu, pe care îl șantajează “Omoară-mă pe mine, care te-am iubit, care am jertfit tot pentru
tine”.
Un alt element de compoziție este conflictul construit prin tehnica “bulgărelui de zăpadă”
sau a acumulării progresive, căci la cel inițial, pierderea scrisorii, se adaugă mai multe conflicte
până când rezultă o mare încurcătură de situație ce se rezolvă în final ca și cum nu ar fi fost.
Conflictul se stabilește între grupul de la conducerea județului, format din Zoe, Zaharia
Trahanache și Ștefan Tipătescu, prefectul județului, pe de o parte, și pe alta Nae Cațavencu,
avocat și director proprietar al ziarului de scandal “Răcnetul Carpaților”. Cei de la conducere îl
susțin pe Farfuridi în alegerile pentru Camera Deputaților, iar Cațavencu își dorește să devină el
deputat și folosește șantajul politic.
Ca o particularitate a operei dramatice a lui Caragiale, mai multe tipuri de comic
actioneaza simulatan. Comicul de situatie reise din intamplarile ce provoaca rasul, prin
caracterul lor neasteptat (aparitiile Cetateanului turmentat, repetarea istoriei cu scrisoarea), in
timp ce comicul de moravuri sruprinde aspectele sociale pe care dramaturgul le infatiseaza, cu
scopul de la le inderptea (demagogia, adulterul). Comicul de limbaj se manifesta prin prezenta
numeroaselor greseli de vocabular, ce ilustreaza incultura personajelor: “famelie”, “bampir”,
“renumeratie”. Nu in ultimul rand, Comicul de nume dezvaluie diveristatea tipologiiloe
personajelor caragialiene si potentialul lor expresiv, avand rol in caraacterizarea indirecta a
actantilor. In acest sens, numele lui Catavencu ilustreaza demadoul de tip “homo latrans”,
trimitand la termenul “cata” sau la termenul vestimentar “cataveica”, haina cu doua fete, la fel
ca personalitatea eroului. Onomastica lui Zaharia Trahanache ilustreaza, pe de o parte,
“zahariseala”, in timp ce “trahana” trimite la un “aluat moale”, usor modelabil. Agamemnon
dandanche are un nume ce marcheaza deprecierea atributelor eroului antic grec, Aafamemnon,
cel de-al doilea nume trimitand la “dandana” (boacana).
“O scrisoare pierduta” are o tema actuala, pentru ca mentalitatea unei categorii sociale nu
difera de la o epoca la alta. Ambitiile, dorinta de putere, nu tin doar de mentalitatea unei
perioade limitate, ci, asa cum sustine G. Calinescu “situatiile sunt eterne si se rezolva prin
limbaj”.
Consider că în comedia ”O scrisoare pierdută” I.L.Caragiale satirizează moravuri sociale
și de familie cu caracter general ilustrând opoziția dintre pretenție și realitate prin intermediul
unor personaje al căror scop este de a-și ascunde slăbiciunile morale.
Dramaturgul percepe lumea ca pe un vast teatru prin care realitatea este interpretată prin
simț critic, iar prin intermediul comicului dramaturgul vizează îndreptarea moravurilor:„Rasul
indreapta moravurile”.