Care veşnic ne adună, Vatra ce-a născut pe lume Limba noastră cea română. Cânt a patriei fiinţă Şi-a ei rodnică ţărână Ce-a născut în suferinţă Limba noastră cea română. Pre pământ străvechi şi magic Numai dânsa ni-i stăpână: Limba neamului meu dacic, Limba noastră cea română. În al limbilor tezaur Pururea o să rămână Limba doinelor de aur, Limba noastră cea română. În limba ta de Grigore Vieru În aceeaşi limbă Toata lumea plânge, În aceeaşi limbă Râde un pământ, Ci doar în limba ta Durerea poţi s-o mângâi, Iar bucuria S-o preschimbi în cânt. În limba ta Ţi-e dor de mama, Şi vinul e mai vin, Şi prânzul e mai prânz. Şi doar în limba ta Poţi râde singur, Şi doar în limba ta Te poţi opri din plâns. Iar când nu poţi Nici plânge şi nici râde, Când nu poţi mângâia Şi nici cânta, Cu-al tău pământ, Cu cerul tău în faţă, Tu taci atunce Tot în limba ta. Mi-e dor de tine, mamă de Grigore Vieru
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă, Mi-e dor de-a ta privire, Mi-e dor de tine, mamă. Măicuţa mea: grădină Cu flori, cu nuci şi mere, A ochilor lumină, Văzduhul gurii mele! Măicuţo, tu: vecie, Nemuritoare carte De dor şi omenie Şi cântec fără moarte! Vânt hulpav pom cuprinde Şi frunză o destramă. Mi-e dor de-a tale braţe, Mi-e dor de tine, mamă. Tot cască leul iernii Cu vifore în coamă. Mi-e dor de vorba-ţi caldă, Mi-e dor de tine, mamă. O stea mi-atinge faţa Ori poate-a ta năframă. Sunt alb, bătrân aproape, Mi-e dor de tine, mamă.