Renasterea

• În muzica, Renasterea începe în sec. al XIV-lea,

prelungindu-se pâna spre sfârsitul sec. al XVI-lea.
• Influenta Renasterii se manifesta pentru prima oara în
Italia, în „Ars nova florentina”, în care stilul polifon devine
caracteristic si pentru lucrarile laice, iar muzica, eliberata
de canoanele bisericesti, devine expresia sentimentelor
omenesti.
• În epoca Renasterii apar primele suite si sonate
instrumentale. Renasterea târzie cunoaste aparitia
genului inovator al operei, iar în domeniul muzicii corale,
cantata si oratoriul.
• În multe genuri ale creatiei muzicale culte (laudele,
frottolele, villanellele, cântarile de rit protestante, muzica
instrumentala în întregimea sa) apare ca principiu
conducator melodica populara.
• Cea mai înalta realizare a artei muzical-dramatice
umaniste a fost opera. Aparitia acesteia a fost pregatita
concomitent în tari diferite (Italia, Franta, Spania, Anglia,
Polonia), însa rolul decisiv a fost jucat, de cultura artistica a
Italiei.
• Madrigalul italian, iar dupa el cel englez si german si
genurile de cântece din diferite tari au reflectat stralucit
atentia – caracteristica pentru arta umanista a Renasterii –
fata de lumea interioara a omului, pâna atunci totalmente
sufocata sub apasarea bisericii si feudalismului.
• O mare realizare a culturii muzicale înaintate a
Renasterii, dupa opera, a fost dezvoltarea muzicii
instrumentale, sprijinindu-se pe noile varietati de
instrumente cu arcus, care avea posibilitatea de a
cânta (viola, lira cu arcus, dar mai ales vioara), iar pe
de alta parte, pe largirea considerabila a mijloacelor
de expresie ale instrumentelor cu claviatura (orga,
clavecinul), în ce priveste succesiunile armonice ale
acordurilor.
• În epoca Renasterii se perfectioneaza rapid si lauta
– unul din cele mai raspândite instrumente în muzica
de amatori si în activitatea concertistica.
• Renasterea în muzica reprezinta o reînviere a vechilor valori,
miscând ascultatorul atât moral cât si spiritual.
• Muzica si compozitia au prins o noua vitalitate încântatoare.
Conform umanistilor (savanti renascentisti care studiaza culturile
vechi ale Greciei si Romei) compozitia muzicii a fost un lucru bun
si moral, iar a fi capabil sa cânti bine vocal si la un instrument era
un lucru esential daca doreai sa fii considerat un copil al
Renasterii.
• Nobilii angajau muzicieni ca sa-si învete copiii sa cânte si sa
întretina vecinii de rang. Secolul al XVI-lea a cunoscut dezvoltarea
multor instrumente noi. Instrumentele cu corzi au fost preferate, în
special cele din familia violei care a fost premargatoare viorii.
Viola era usor cunoscuta din cauza ornamentelor care ajutau la
îndrumarea degetelor în gasirea notelor. La viola se cânta la
reuniunile familiale.
• Lauta, alt instrument favorit, avea ornamente si era
populara pentru acompaniamentul de voci – în aceeasi
masura în care o face chitara astazi.Fluierul, flautul si
cornul erau si ele preferate.Clavecinul si orga au aparut ca
instrumente eficiente si se scriau partituri muzicale
elaborate special pentru aceste instrumente.
• Cel mai important dintre instrumentele cu coarde si arcus -
vioara – a aparut în cercurile umaniste abia în ultimul patrar
al secolului al XVI-lea.
• Catre sfârsitul secolului al XVI-lea, în Italia începe sa se
dezvolte productia de viori, maestrii cremonezi constructori
ai acestor instrumente – Amati, Stradivarius, si altii –
ajungând sa fie cunoscuti si dincolo de hotarele tarii lor.
• Tehnologia tiparirii partiturii a luat de asemenea o întorsatura ascendenta,
butucii de lemn incomozi utilizati pentru imprimarea muzicii au fost înlocuiti cu
un tip de metal mobil inventat de Ottavio Perucci, un tipograf italian. Noua
metoda de imprimare a dus la o crestere în publicarea muzicii, facând muzica
mult mai accesibila publicului în general implicit la o crestere a audientei.
• Instrumentele noi, îmbunatatirea metodelor de imprimare si un mai mare acces
la muzica toate au contribuit la dezvoltarea unui alt gen de muzica, numita
muzica de camera creata pentru a fi prezentata în fata unui auditoriu mic.
• Muzica era prezentata de câtiva muzicieni cu tonalitati deosebite ale vocii, arta
cântatului vocal începând sa ia amploare fata de cea a cântatului la
instrumente. De asemenea se credea ca cel mai bun mod de a „misca”
auditoriul era sa puna laolalta arta muzicii si poezia. Astfel s-au dezvoltat doua
noi genuri muzicale care satisfaceau aceasta cerinta: chansonul francez si
madrigalul italian.
• Cântecul si madrigalul erau compuse pentru mai multe voci, iar versurile
variau de la povestiri sentimentale de dragoste la descrieri prozaice ale vietii
la tara. Madrigalele secolului al XVI-lea erau în majoritatea cazurilor scrise la
doua voci, când ritmul si textul erau acelasi pentru toate vocile, ajungându-se
în timp la cinci voci, când se reamarca divizarea vocilor în grupuri, folosindu-
se timbrele vocilor si a registrelor lor. Reprezentanti de seama ai aceste etape
din evolutia madrigalului au fost: Andrea Gabrieli, Palestrina si mai târziu
Claudio Monteverdi care pâna la vârsta de 40 de ani a scris cu precadere
madrigaluri.
• Dar, o data cu instalarea la putere a bogatei familii Medici apare un nou gen -
acela al cântecelor de carnaval - .Initial, acestea se interpretau pe trei voci, la
baza lor stateau cântece cunoscute si usor de memorat, raspândite în popor,
având ca subiect viata meseriasilor si a altor paturi democratice ale populatiei
orasenesti.
• Ele erau cântate sub cerul liber la serbarile de strada
improvizate.
• Cea mai mareata muzica a tuturor timpurilor a fost
compusa pentru biserica. Corurile erau mici, aproximativ
20 – 30 de persoane, vocile crescendo erau introduse de
instrumente cum e cornul si trombonul, dar biserica
Romana considera ca muzica trebuie sa fie simpla si usor
de înteles favorizân muzica religioasa a lui Palestrina, cu
text scurt, inteligibil. Totusi, mai târziu, Palestrina prefera
sa scrie lungi si bogate partituri care redau calitatile
corului.
• Giovanni Pierluigi da Palestrina s-a nascut în 1525 la câteva mile de Roma, în
oraselul Palestrina (numele de Palestrina nu e decât porecla compozitorului,
pe atunci, artistii de seama erau adesea numiti dupa orasul în care se
nascusera). În 1537, la vârsta de 12 ani, el figura printre cântaretii uneia din
bisericile romane. În anul 1551, conducea corul catedralei Sf. Petru din Roma.
Aceasta avansare rapida a lui Palestrina se explica, poate, prin faptul ca noul
papa – Iuliu III – fusese, înainte de numirea sa, cardinal la Palestrina si-l
cunostea probabil pe Giovanni înca de atunci ca pe un muzician remarcabil. În
anul 1555, Palestrina a devenit cantor al Capelei Sixtine, dar nu pentru multa
vreme, deoarece a fost concediat pentru ca era casatorit, lucru care nu era
admis ca un cantor papal sa fie casatorit.
• Alungat din capela papala, Palestrina este angajat sa conduca activitatea
muzicala la alte biserici din Roma, iar din anul 1571 si pâna în 1594, anul
mortii sale, a condus din nou corul catedralei Sf. Petru.
• Mostenirea artistica a lui Palestrina este formata
exclusiv din lucrari vocale polifonice – mai multe
zeci de misse, sute de motete, madrigaluri
religioase si laice, executate a cappella, adica de
cor fara acompaniament de orga sau alt instrument
muzical.
• Acestea au fost principalele domenii in care s-a
manifestat fenomenul Renasterii.
Claudio Monteverdi
(1567-1643)
Orlando di Lasso
(1532-1594)
Giovanni Pierluigi da
Palestrina (1532-1594)