Dreptul pe care un stat il ofera credincioșilor sai pentru asi manifesta credințele proprii.

( dreptu
creștin)
Din anul 311 Biserica nu a mai fost persecutata, in 313, prin edictul de la Milan, Biserica a fost
recunoscuta de Romani. Aceasta recunoaștere i a permis Bisericii sa se organizeze din punct
de vedere canonic si totodată sa respecte legislația romana. La finalul secolului al 4 a, biserica
devina unica religie din Imperiu. Astfel Biserica pleacă de la o realitate dura, nerecunoscuta si
adesea persecutata de autoritatea romana, la o recunoaștere oficială, ajunsa la pragul de statut
privilegiat. Biserica ulterior a primit si mai multe privilegii, in sec 6, Împăratul Iustinian a hotărât
ca toate deciziile primelor 4 sinoade ecumenice sa aibă rolul de legi in imperiu. Toate aceste
privilegii imperiale ale Bisericii au continuat pana la 1483 când Imp Bizantin a dispărut. In Imp
Otoman BISERICA a beneficiat de un alt tip de regim juridic, otomanii nu au fost interesați de o
convertire in masa a creștinilor, ci de un reprezentant al lor care sa coordoneze unitatea
Creștină. Pe Patriarhul Ecumenic l au numit intr o înaltă funcție otomană, acesta devenind
reprezentatul oficial al comunității Creștine in imp Otoman, având autoritate spirituală si juridica,
având dubla funcție, acest lucru diminuand astfel autoritatea Bisericii, otomanii nerecunoascand
autoritatea sinoadelor. Comunitatea bulgară a reușit prin căi diplomatice, sa obțină autoritatea
independenta de conducător, astfel condamnând aceasta mișcare a Patriarhului Ecumenic - >
etnofiletismul. Milet-Basiv
După căderea Imperiului Otoman, Patriarhia Ecumenică nu a fost recunoscuta ca și conducere
religioasă in Turcia. Patriarhia ecumenică având sprijinul statului grec, a rămas cu o autoritate
destul de consistenta.
Mântuitorul spune Da ti cezarului cele ce sunt ale cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui
Dumnezeu. Adică biserica sa nu devina stat iar statul sa nu conducă biserica., ci sa fie intr o
relație de cooperare. Biserica afirmă ca oriunde se manifesta, ea este total independenta față
de oricare autoritate in ceea ce privește activitățile bisericești. Ecleziologia Ortodoxă precizează
ca Biserica se manifesta in societatea care este organizata politic si din acest motiv locul
Bisericii este dintotdeauna in stat. Fundamentul doctrinar al acestui tip de relație dintre biserica
stat.este invatatura de credința potrivit căreia biserica este o realitate mistica cât si o realitate
instituțională, iar omul ca subiect al istoriei, aparține atât împărăției cerurilor, cat si celei a
cezarului, acest tip de raport se manifesta insa doar in anumite limite si se fundamenteaxa doar
pe condiții reciproce. Cum reglementeaxa un stat regimul libertății religioase, pot exista 3 tipuri
de relaționare cu comunitățile religioase :
1. DE STRÂNSĂ COOPERARE-IDENTITATE, ACEST SISTEM PREVEDE EXISTENTA UNEI
COMUNITĂȚI RELIGIOASE ÎNTR UN STAT, STABILITE SAU PRIVILEGIATE ȘI STABILIREA
RELAȚIEI DE STRÂNSĂ COOPERARE ÎNTRE AUTORITATEA DE STAT SI CEA
RELIGIOASĂ (MAREA BRITANIE)
2.DE NEUTRALITATE RELIGIOASĂ, ACEST SISTEM STATUL NU MAI ESTE IDENTIC CU
COMUNITATEA RELIGIOASĂ CI ESTE NEUTRU RELIGIOS, ÎNSĂ - STATUL CONFERĂ O
RECUNOAȘTERE PUBLICĂ TUTUROR COMUNITĂȚILOR RELIGIOASE DE PE TERITORIUL
SĂU PE BAZA UNOR CONDIȚII STABILITE LEGAL SI ÎNCHEIE CU ACESTE COMUNITĂȚI,
ACORDURI PENTRU AȘA-ZISELE MATERII COMUNE. (BOTEZ, CUNUNIE,
IMPORMANTARE, ASISTENTA SOCIALA ETC) ACEST SISTEM DE NEUTRALITATE
RELIGIOASA ESTE PREZENT ASTĂZI IN NUMEROASE STATE EUROPENE.
3 SEPARAȚIA TOTALĂ - STATUL SE DECLARĂ SEPARAT ÎNTR O MANIERĂ MAI MULT
SAU MAI PUȚIN RIGIDA FAȚĂ DE ORICE STRUCTURA RELIGIOASA PREZENTA PE
TERITORIUL SĂU ȘI NU OFERĂ ACESTORA RECUNOAȘTERE PUBLICĂ. (FRANȚA)
Art 17 Tratat privind Uniunea Europeană - respecta si solicita tuturor statelor membre sa
respecte libertatea religioasa
Art 2 Uniunea Europeană respecta si nu aduce atingere modului in care fiecare stat in parte își
reglementează relația cu comunitățile religioase si cele filosofice prezente pe teritoriul lor.
Astfel Uniunea Europeană susține o Neutralitate si impun ca toate statele să respecte libertatea
religioasa.
De la 1859 apar primele idei ale tinerilor care veneau de la studii din străinătate care vorbeau
de o abandonare a sistemului bizantin, făcând se o distincție între stat si biserica. Aceste idei au
dus la o politica a statului numita secularizare. In constituia din 1866, in România libertatea
conștiinței este absoluta si libertatea tuturor cultelor este garantata întru cât celebrarea lor nu
aduce atingere bunurilor politice sau a moralei publice. Biserica română este religie dominanta
a statului român. (Art 76) - astfel se creează un sistem nou. Numit sistemul de culte
recunoscute. In 1885 Autocefalia Bisericii Romane este recunoscuta oficial de catre Patriarhia
Ecumenică. După primul război mondial România se întregește iar in statul român apar unele
comunități care nu erau ortodoxe.
In constituția din 1923, Art22 Al 2, statul garantează tuturor cultelor libertate si protecțiune într
un cât exercițiului lor nu aduce atingere integrității morale ale statului. De asemena Biserica
Ortodoxă Română rămâne cu statut de Biserica Națională cât si cea Catolică.
Imediat după aceasta constituție avem ridicarea Bisericii romane ortodoxe la rang de patriarhie,
6 mai 1925, lege romana care cuprinde statutul Bisericii ortodoxe română. Se semnează la 10
mai 1927 se semnează un concordat cu biserica catolica. In 1928 statul romana aproba legea
54 din 22 aprilie - legea cultelor recunoscute, potrivit acestei legi existau 3 tipuri de
recunoaștere Art 21 - distingea intre culte istorice, culte noi si asociații religioase. Astfel, pe
lângă Biserica Ortodoxă Română, aveam cultul romani catolici, luteran, armean moderan,
mozaic, Mohamedan, 8 la număr. Aceasta lege prevedes si posibilitatea d3 recunoaștere a unor
noi culte dacă in mărturisirea lor de credință nu contraveneau ordine publice si legilor tarii .
Toate legii promulgate se face de guvern si ministeru desemnat ministeru cultelor, această lege
a funcționat in România pana in 1948. In 1944 in România s a instalat comunismul iar in 1948
17 iulie - decretul 151 anulează concordatul cu sf scaun, ulterior autoritatea comunista a dat
decretul 177 august 1948 prin care era reglementat regimul libertății religioase din România. Se
prevedea controlul strict și supravegherea comunităților religioase, 1. Asociatia religioasa si
cultul recunoscut 2. Departamentul de stat pentru culte( nu mai era ministerul cultelor ci doar un
departament). Prin decretul 358 1 decembrie 1948, cultul greco catolic a fost desființat datorita
asocierii acestuia cu alte partide politice. Statul comunist se declara ateu dar conservă sistemul
de culte recunoscute si cerea fiecărui cult sa prezinte un stat propriu pentru organizare și
funcționare.
1965 Constituia păstrează același sistem si ca nu pot exista unități școlare care sa aparțină
cultelor ci doar cele pentru pregătirea slujirii Bisericii, iar facultățile de Teologie erau scoase din
universitate. Acest sistem a subjugat libertatea religioasa, reprezentații comunității religioase
fiind persecutați. După 1990 statul român a reiterat legea cultelor :
Constitutia 1991 articolul 29 al 1, libertatea credințelor religioase nu poate fi îngrădita.
Al 4 in relațiile dintre cultele religioase sunt interzise orice forme acte de invrajbire religioasa
Al 5, cultele religioase sunt autonome față de stat si se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv
alesnirea clerului religios in armată, spitale, orfelinate. Acesta constituție a rămas la nivel
declarativ, după aceasta perioada mutle persoane au venit cu modele de legi ale cultelor, in
2003 s a realizat o noua constituție si a repetat strânsă legătură dintre stat si biserica si a
repetat restul cultelor.
Cu doar 5 - 26 decembrie zile înainte de întrarea României in Europa legea 429 pe 2006 privind
libertatea religioasa si regimul juridic al cultelor recunoscute. O lege care păstrează sistemul
cultelor cunoscute si adaugă unele noutăți. Acesta lege are o anexa în care sunt incluse cele 18
culte recunoscute in România si acesta a solicitat celor 18 culte sa prezinte un statut pentru
organizarea funcționarii fiecărei comunități in parte.