CĂLĂTORIA PRIN
SISTEMUL DIGESTIV
 

  DRUMUL ALIMENTELOR
 

 
Procesul de digestie începe în
momentul în care buzele, dinţii şi
limba intervin asupra alimentelor
 pentru a le transforma în bucăţi
mai mici prin două acţiuni
mecanice, şi anume presiunea
exercitată de buze şi de limbă şi
masticaţia, care este mult mai
energică şi importantă. Începe să
se formeze astfel bolul alimentar 
care va trece în faringe în
momentul deglutiţiei. 
 

 
După ce bolul alimentar trece prin
faringe şi esofag, acesta ajunge în
stomac printr-un orificiu numit
cardie. În acest moment, glandele
gastrice încep să secrete sucurile
gastrice, care conţin trei enzime şi
acid clorhidric. Pentru ca bolul
alimentar să fie prelucrat în mod
adecvat de sucurile gastrice,
 pereţii stomacului efectuează aşa-numitele mişcări peristaltice sau
contracţii, care facilitează deplasarea bolului alimentar spre pilor şi
apoi spre intestin. Acţiunea sucului gastric transformă alimentele
 într-un lichid dens de culoare albicioasă, denumit chim, care trece
 încet-încet în duoden, ori de câte ori se deschide pilorul. Privit în
ansamblu, acest proces este unul lent: dacă masa a fost copioasă,
digestia poate dura chiar două sau trei ore.
 

Din stomac, chimul trece în duoden

şi apoi în intestinul subţire. Aici,
datorită acţiunii diverselor sucuri, se
transformă într -un lichid tot mai
limpede, denumit chil, bogat în
substanţe nutritive. În chil,
alimentele sunt atât de mărunte,
încât pot fi absorbite şi folosite de
celule. Procesul de absorbţie are loc
datorită vilozităţilor intestinale,
care se găsesc în pereţii intestinului
subţire. Acestea au forma unui deget
şi acţionează ca o sugativă. Odată
absorbite, substanţele nutritive trec
în organism pe diferite căi. 
 

  Digestia se încheie în intestinul gros:

după ce au fost absorbite toate
substanţele nutritive din alimente,
această parte a intestinului pregăteşte
materiile fecale şi adăposteşte în acelaşi
timp o abundentă floră bacteriană. În
timpul în care materiile fecale se găsesc
în intestinul gros (în medie între 6 şi 20
de ore), mucoasa intestinală absoarbe
apa din acestea şi declanşează o serie de
transformări chimice datorate cantităţii
mari de bacterii care se găsesc în cec. O
 persoană sănătoasă elimină în fiecare zi
prin materiile fecale de la 30 la 100 de
trilioane de bacterii, care anterior au
 provocat descompunerea si fermentaţia
materiilor fecale, dând naştere unor 
substanţe urât mirositoare. 
 

  APARATUL DIGESTIV
 

1. Cavitatea bucală 
Gura omului este deschiderea superioară 
a tractusului digestiv, limitat de buze
spre exterior, superior fiind bolta
 palatină sau papatul dur și moale cerului
gurii, planșeul bucal este ocupat îm
mare parte de limbă un organ musculos,
la nivelul gurii are loc triturarea hranei
cu ajutorul dinților prin mișcările de
masticație (mestecare) și un proces de
predigestie prin amestecarea cu
ajutorul limbii a bolului alimentar
cu saliva ( produsă de glandele salivare
din mucoasa bucală) care conține 
enzima amilază. Bolul alimentar trece
prin procesul de deglutiție (înghițire)
prin faringe în esofag de unde ajunge în
stomac.
 

2. Esofagul
Esofagul este o parte a tractusului
digestiv cu funcția de transport a hranei,
 Esofagul este un tub, ce leagă faringele
de stomac. Pereții săi musculari produc
contracții ondulatorii, care ajută la
transportarea hrănii. Are un diametru
larg, comparativ cu alte cordate. La unele
specii poate servi drept depozit temporar
de hrană. Este acoperit cu un strat
epitelial, care conține multe glande
subepiteliale. Esofagul la adulți are
lungimea de 35-40 cm, în partea
 proximală (superioară) esofagul este
amplasat în spatele traheii și în
fața coloanei vertebrale.
 

3. Stomacul
Stomacul este organul digestiv la toate
animalele pe scara de evoluție  biologică 
(de la sepie până la om), fiind un organ
musculos gol la om cu un singur
compartiment (cu mai multe
compartimente la rumegătoare și  păsări), în
interior căptușit cu mucoasa gastrică.
Hrana care în prealabil este deja triturată la
nivelul gurii cu ajutorul dinților , în
interiorul compartimentului gastric va fi
amestecată cu sucul gastric (compus din acid clorhidric) și enzime
(pepsina) care descompun moleculele mari mai în special proteinele.
Perstaltismul și secreția sucului gastric și este stimulată, crescând de la
10 ml/ oră în stare de repaus stomacal, până la 1000 ml/ oră, aceasta
fiind realizată prin excitarea nervilor respectivi (prin masticație, miros,
gust).
Pentru a realiza digestia hrana este oprită la nivelul pilorului
(orificiul de continuare a stomacului cu intestinul subțire).
 

4. Pancreasul
Pancreasul este un organ din aparatul
digestiv și endocrin care îndeplinește două 
funcții majore: exocrină (produce sucul
pancreatic care conține enzime digestive)
și endocrină (produce
mulți hormoni importanți, incluzând
și insulina). Este o glandă situată sub
stomac, de formă alungită, cu o greutate de
circa 70g. Are atât o secreție externă 
(exocrină) necesară digestiei, cât și o
secreție internă (endocrină) necesare în reglajul glicemiei. Secreția 
externă numită și suc pancreatic, se varsă în duoden. Este bogată în
enzime: amilaza (care transformă glucidele în glucoză), maltaza
(maltoza, în glucoză), tripsina (care scoate aminoacizii pe rând din
protide și peptide), lipaza (grăsimile cu acizi grași și glicerina),
carbonați și  bicarbonați de na, care dau alcalinitatea sucului
pancreatic. Secreția endocrina consta in insulin si glucagon, care
reglează glicemia, reținând surplusul de glucoză sub formă de
glicogen, la nivelul ficatului. Lipsa insulinei duce la o boală potential
gravă, numită diabet zaharat. 
 

5. Intestinul subţire 
Intestinul subțire (numit astfel deoarece diametrul său, de 3 cm,
este cu mult mai mic decât diametrul intestinului gros, de 8 cm)
reprezintă segmentul aparatului digestiv, situat
 între stomac și colon (intestin gros). Poate avea o lungime de  până la
7 — 8 m. Intestinul subțire constă din 3 părți: 1. Duodenul ( din limba
latină - duodenum (digitorum) - (având măsura de) 12 degete )
reprezintă segmentul inițial al intestinului subțire. Acesta leagă 
stomacul de jejun. Acesta este poziționat în spatele abdomenului, fiind
fixat astfel prin intermediul mușchiului peritonial. Duodenul este legat
cu vezica biliară și pancreasul. 2. Jejunul este partea centrală a
intestinului subțire, fiind situat între duoden și ileon. Acesta poate avea
 până la 8 m. 3. Ileonul este ultimul fragment al intestinului subțire.
Are o lungime de 4 m.
 

6. Intestinul gros
În jurul intestinului subţire se găseşte intestinul gros, care are o
lungime de aproximativ doi metri şi este lipsit de glande intestinale.
O serie de muşchi dispuşi longitudinal îi conferă acestuia aspectul său
caracteristic noduros. Întocmai ca intestinul subţire, şi acesta este
format din 3 segmente: Cecul are forma unui syc, iar la una din
extremităţile sale se găseşte aşa-numitul apendice vermiform, a cărui
inflamare provoacă apendicita. Colonul se împarte la rândul săi în
trei secţiuni: ascendent, transvers şi descendent. Sigmoidul care
coboară vertical formând rectul şi se termină cu anusul, un orificiu de
evacuare închis de sfincter.
 

 Apendicita
Apendicita este un sindrom abdominal
acut sau cronic determinat de inflamația 
septică sau aseptică a apendicelui ileocecal.
Procesul inflamator apendicular acut
debutează cu congestie și edem, și poate
evolua până la gangrenă, cu perforație și 
 peritonită localizată sau generalizată, sau
poate evolua spre cronicizare, după remiterea
sub tratament conservator a puseului acut, cu
apariția de leziuni degenerative în grosimea
peretelui apendicular. Apendicita cronică 
poate să apară fie prin cronicizarea unei
apendicite acute, fie ca atare de la început.
 

  Modificările pe care le suferă alimentele la

diferitele nivele ale tubului digestiv sunt
următoarele: în cavitatea bucală alimentele sunt
mărunţite şi amestecate cu saliva prin procesul de
masticaţie. Singura enzimă digestivă conţinută în
salivă este amilaza salivară, care acţionează asupra
amidonului preparat termic. Bolul alimentar  
rezultat în urma masticaţiei este transportat apoi
 prin faringe şi esofag în stomac, prin procesul de
deglutiţie.
În stomac, se produce digestia gastrică cu
două etape: etapa mecanică, sub acţiunea
musculaturii din peretele gastric şi etapa chimică,
sub acţiunea sucului gastric, care conţine enzime
digestive.
 

  În urma digestiei gastrice rezultă chimul gastric, care este

evacuat intermitent în duoden, prima porţiune a intestinul
subţire. În intestinul subţire se desfăşoară digestia intestinală:
la nivelul duodenului au loc modificări chimice sub acţiunea
enzimelor conţinute în sucul pancreatic (pentru glucide,
 proteine şi lipide) şi fizice, de emulsionare, pentru lipide, sub
acţiunea bilei. Compuşii nedigeraţi în duoden sunt propulsaţi la
nivelul jejunului, unde continuă digestia chimică sub acţiunea
enzimelor intestinale.
Produşii rezultaţi din digestia intestinală vor fi absorbiţi în
sânge sau limfă.
În intestinul gros se formează materiile fecale care vor fi
eliminate prin defecaţie. 
 

Valoarea nutritivă a alimentelor

 

Între om şi aliment se stabilesc relaţii strânse pe tot

 parcursul existenţei şi chiar înainte de naştere prin intermediul
laptelui matern. Cea mai veche şi mai stringentă relaţie este
determinată de faptul că alimentele furnizează organismului
susbtanţele nutritive de care acesta are nevoie pentru asigurarea
energiei indispensabile proceselor vitale, pentru sintetizarea
substanţelor proprii precum şi pentru formarea substanţelor care
favorizează desfăşurarea normală a proceselor metabolice. 
Produsul alimentar este constituit dintr-un amestec de
substanţe organice şi anorganice necesare organismului uman, dar şi
substanţe indiferente şi chiar substanţe antinutriţionale.
 

  După rolul pe care îl au în metabolism, substanţele utile din

alimente, necesare organismului omenesc (trofinele), se împart în
mai multe grupe:
• substanţe cu rol energetic - lipidele şi glucidele;
• substanţe cu rol plastic - protidele;
• substanţe cu rol catalitic - vitaminele şi elementele minerale;
• substanţe cu rol senzorial.
Primele preocupări privind valoarea nutritivă a produselor 
alimentare datează din 1890 sub forma publicaţiei „Compoziţia
chimică a materialelor alimentare americane” de W. O. Atwater din
cadrul Departamentului Agriculturii al SUA. ( Composition of food 
(by Consumer and Foods Economics Institute), USDA, 1976-1981).
După natura lor în organism, substanţele nutritive se împart în:
lipide, proteine, glucide, minerale şi vitamine. Pentru asigurarea
unei stări de nutriţie normale, este necesar ca alimentele consumate
să aducă toate substanţele nutritive în cantităţi optime şi mai ales, pe
cele esenţiale.
 

   Nevoile nutritive variază mult de la o persoană la alta,

depinzând de vârstă, sex, corpolenţă, tipul activităţii desfăşurate
(fizică, intelectuală), condiţiile mediului ambient (frig, cald,
 prezenţa unor noxe, etc).
Viaţa, cu toate formele ei de manifestare, presupune un
consum permanent de energie. Aceasta este indispensabilă
desfăşurării diferitelor funcţii ale organismului: sinteza de
substanţe pentru creştere, contracţiile musculaturii, asigurarea
temperaturii corpului constante, etc.
Furnizorii de energie sunt glucidele, lipidele şi proteinele.
Prin ardere, un gram de glucide sau proteine generează 4,1
calorii iar un gram de lipide 9,3 calorii. O situaţie deosebită este
reprezentată de energia furnizată de alcoolul etilic (7
calorii/gram). 
 

Realizat de: 

o Bujor Alina - Andreea

o Bolea Luiza - Mihaela
o Brânză Maria - Cristina
o Galescu Radu