I think Singer's argument is based on a false dichotomy.

It does
not consider if there is any good to give the money to people
who do not starve to prevent them from beginning to starve.
When I buy coffee, I keep the workplace running. So there is
another person, who otherwise would have no means to live
and would starve, whom I prevent very bad things from even
happening. Now, the pond metaphor. I am standing at a certain
distance from the pond and there is a kind of trap, say slippery
surface. If a kid runs over that surface, they would certainly fall
into the pond and drown. I stand close enough to the pond to
save the drowning kid from drowning but there is another kid
running in. I cannot save two kids in the pond from drowning,
let's assume that.

If I can reach for one, I cannot reach for the other one. So
here's the dilemma: should I stop the running kid from falling
into the pond and let the one who is already there drown, or
should I save the drowning kid, knowing that the other one will
inevitably fall in and drown. And I think this argument is valid:
the proof is that in our society we do spend a lot on luxuries and
there is no famine observed. We do not spend enough on
charity and famine is observed in some areas. Is there,
therefore, a moral obligation to buy a coffee even if you could
prepare it yourself? Is it something you can do if you like but
you do not necessarily must do? I think that by the very same
argument as in Singer's paper, you HAVE TO buy coffee, and
bread, and stop to bake your own. And hire the cleaner instead
of running up and down the corridor with your vacuum. You
have to spend as much as you can - on whatever really. It does
not matter on what. It may also be a charity - please go donate.
But the only true immoral thing is to keep money and not spend
them. It is like stopping blood from running.

In Poland, there is a legend about Golden Duck, the guardian of

an enormous treasure of gold, who lives in the basement of
Ostrogski Castle in Warsaw. Once a poor boy found her and
she offered him all that gold if he could spend all the gold in the
certain purse within 24 hours - on luxuries and things for
himself. After that - all the gold was boy's with no further
obligations. He bought things and ordered food and at 11.59 pm
he had one Grosch left. And he was asked for a change by a
beggar, and the boy gave that last penny to the poor man, and
poof - it all gone! The moral that our teachers and grannies try
to implant in us is that the boy had a good heart and was a
good boy and that was that evil Duck who was the monster.
Even as a 5-y.o. I thought quite differently. To me, the boy was
a brainless monster. One minute later he could change the life
of the poor old man, he could make him the prince of Persia if
he wanted to. The penny changed nothing, the gold would
make a difference. He would build new houses, hire a new
workforce, make the city grow, the country grow, and everything
would start to flourish with those funds - but he did not choose
to do so

Cred că argumentul lui Singer se bazează pe o falsă dihotomie. Nu are în

vedere dacă există vreun bine să dai banii oamenilor care nu mor de foame
pentru a-i împiedica să înceapă să moară de foame. Când cumpăr cafea, țin
locul de muncă în funcțiune. Așa că există o altă persoană, care altfel nu ar
avea mijloace de a trăi și ar muri de foame, pe care o împiedic chiar să se
întâmple lucruri foarte rele. Acum, metafora iazului. Stau la o anumita
distanta de iaz si este un fel de capcana, sa zicem suprafata alunecoasa.
Dacă un copil alergă peste acea suprafață, cu siguranță ar cădea în iaz și s-
ar îneca. Stau destul de aproape de iaz pentru a salva copilul care se îneacă
de la înec, dar există un alt copil care fuge. Nu pot salva doi copii din iaz
de la înec, să presupunem că.

Dacă pot ajunge la unul, nu pot ajunge la celălalt. Deci, iată dilema: ar
trebui să opresc puștiul care alergă să cadă în iaz și să-l las pe cel care este
deja acolo să se înece, sau ar trebui să-l salvez pe puștiul care se îneacă,
știind că celălalt va cădea inevitabil și se va îneca. Și cred că acest
argument este valabil: dovada este că în societatea noastră cheltuim foarte
mult pe lux și nu se observă foamete. Nu cheltuim suficient pentru caritate,
iar foametea este observată în unele zone. Există, așadar, o obligație
morală de a cumpăra o cafea chiar dacă ai putea să o prepari singur? Este
ceva ce poți face dacă îți place, dar nu trebuie neapărat să faci? Cred că,
prin același argument ca în ziarul lui Singer, TREBUIE să cumperi cafea și
pâine și să te oprești să le coaci pe ale tale. Și angajați curățenia în loc să
alergați în sus și în jos pe coridor cu aspiratorul. Trebuie să cheltuiești cât
de mult poți - pe orice cu adevărat. Nu contează pe ce. Poate fi, de
asemenea, o organizație caritabilă - vă rugăm să donați. Dar singurul lucru
adevărat imoral este să păstrezi banii și să nu-i cheltuiești. Este ca și cum ai
opri curgerea sângelui.

În Polonia, există o legendă despre Rața de Aur, gardianul unei imense

comori de aur, care locuiește în subsolul Castelului Ostrogski din Varșovia.
Odată, un băiat sărac a găsit-o și ea i-a oferit tot acel aur dacă ar putea
cheltui tot aurul din poșeta în 24 de ore - pentru lux și lucruri pentru el.
După aceea - tot aurul a fost al băiatului, fără alte obligații. A cumpărat
lucruri și a comandat mâncare și la 23.59 i-a mai rămas un Grosch. Și i s-a
cerut o schimbare de către un cerșetor, iar băiatul i-a dat ultimul ban
bietului om, și puf - totul a dispărut! Morala pe care profesorii și bunicile
noastre încearcă să o implanteze în noi este că băiatul avea o inimă bună și
era un băiat bun și acesta a fost acea rață rea care era monstrul. Chiar și la
vârsta de 5 ani. Am gândit cu totul altfel. Pentru mine, băiatul era un
monstru fără creier. Un minut mai târziu ar putea schimba viața bietului
bătrân, l-ar putea face prinț al Persiei dacă ar vrea. Banul nu a schimbat
nimic, aurul ar face diferența. Avea să construiască case noi, să angajeze o
nouă forță de muncă, să facă orașul să crească, țara să crească și totul va
începe să înflorească cu acele fonduri - dar nu a ales să facă acest lucru